Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Şeuşa | Commune: Ciugud | County: Alba | Site: La cărarea morii | Excavation Year: 2000

Excavation Year   2000
Epoch
Neolithic;
Bronze Age;
Hallstatt;
Latene;
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.)
Periods
Neolithic;
Bronze Age;
La Tène;
Roman Period
Site Category
Domestic;
Unassigned
Site Types
Habitation
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Alba
Locality   Şeuşa
Commune   Ciugud
Site  La cărarea morii
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Beldiman Corneliu
Ciută Marius Mihai
Ferencz Iosif Vasile
Mazăre Paula
National Arch. Record Site Code 1124.01
Report Desfăşurate în perioada 1 - 30 iulie a.c., cercetările arheologice de la Şeuşa - La cărarea morii, au continuat, în mod sistematic, investigarea - prin intermediul secţiunilor de control şi informare stratigrafică şi a casetelor - complexului de aşezări aparţinând epocilor şi culturilor comunităţilor umane care au habitat în acest punct, demers început cu 5 ani în urmă, începând cu campania anului 1996.
Situl arheologic de la Şeuşa - La cărarea morii, se află în sectorul vestic al Podişului Secaşelor, pe terasa relativ înaltă a unui afluent de stânga al Mureşului, numit Şeuşiţa sau Pârâul Socilor. Din punct de vedere geo-morfologic arealul se caracterizează printr-un relief frământat, de tip podiş, cu văi adânci, orientate E - V, pe direcţia de curgere a afluenţilor Mureşului şi dealuri (măguri) înalte. Punctul în care se desfăşoară cercetările arheologice se află la aproximativ 3,5 km SE de satul Şeuşa, într-o zonă adăpostită, pe drumul de hotar care leagă această din urmă localitate de satul Daia Română, mai exact pe locul unei cariere de exploatare la suprafaţă a bentonitei.
Încă din anul 1987 (data începerii lucrărilor de exploatare a bentonitei), odată cu descoperirea primelor materiale arheologice, locul a intrat în atenţia arheologilor specialişti, care au efectuat o serie de periegheze, în urma cărora o serie de materiale ce au fost recuperate au fost duse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Din păcate, lucrările efectuate în cadrul minei au distrus peste 80% din situl arheologic, stratul arheologic rămas, vizibil în partea superioară a profilului carierei la momentul demarării cercetărilor de salvare (devenite ulterior sistematice), reprezentând doar sectoarele marginale ale aşezărilor suprapuse, care au existat pe această terasă a Şeuşiţei.
Obiectivele principale ale săpăturilor întreprinse aici de-a lungul a 5 campanii succesive au fost: cunoaşterea cât mai detaliată a situaţiilor stratigrafice din diferite puncte ale sitului, surprinderea şi dezvelirea cât mai multor complexe de locuire aparţinând diferitelor locuiri succesive de aici (în special aparţinând epocilor preistorice, iar în cadrul acestora cele neolitice timpurii), recuperarea, prelucrarea şi analiza materialelor arheologice urmate de încadrări cultural-cronologice cât mai precise pe baza analogiilor cu materiale similare din situri arheologice contemporane. Dealtfel, în urma publicării, încă din primii ani ai cercetărilor, a unor realităţi şi contexte aparţinând celor mai timpurii orizonturi neolitice de aici (cultura Precriş), staţiunea arheologică a intrat în atenţia cercetătorilor specialişti, materialele descoperite aici beneficiind deja de un loc aparte în "peisajul" procesului neolitizării teritoriilor nord-dunărene, în general, şi transilvănene, în special.
Campania anului 2000, s-a axat în principal pe lămurirea definitivă a succesiunii stratigrafice din sectorul nord-vestic al sitului, aflat în cel mai de jos punct al terasei, precum şi pe descoperirea unor noi complexe de locuire care să aparţină comunităţilor culturii Precriş, asemănătoare cu locuinţa descoperită în acest sector în anul 1997.
Au fost executate trei secţiuni de control şi informare stratigrafică (S. IV - S. VI / 2000), şi o casetă adiacentă secţiunii V / 2000, necesară dezvelirii integrale a unei locuinţe de suprafaţă.
Secţiunea IV / 2000 (10 x 2m), orientată SE - NV, a relevat o situaţie stratigrafică ce a confirmat pe deplin situaţiile obţinute în campaniile anterioare: sub nivelul vegetal (arabil), ce conţine materiale arheologice aparţinând epocilor romană, medievală şi modernă, se află un nivel consistent ce aparţine locuirii romane din acest loc, cel mai probabil o fermă (villa rustica); sub acest nivel se află un altul, consistent la rândul lui, aparţinând epocii Latene clasice (târzii), dacice; sub acesta s-a distins, sporadic, un nivel de locuire aparţinând epocii Latene mijlocii, cu materiale de factură celtică; urmează un nivel aparţinând epocii bronzului mijlociu (Wietenberg IV) de asemenea sporadic, sub care se află un strat neolitic timpuriu distinct, aparţinând culturii Starèevo - Criş; direct pe sterilul arheologic este dispus un strat cultural ce conţine depuneri arheologice aparţinând culturii Precriş.
Au fost surprinse trei complexe:
- G. 1 / 2000, groapa aparţinând epocii dacice, surprinsă doar parţial, în caroul 1, în apropierea profilului de N, de formă relativ neregulată, cu un diametru relativ de 2 m şi adâncimea de -1,9 m (de la nivelul actual de călcare); pe fundul acesteia s-a relevat o lentilă de arsură neagră şi lemn carbonizat; etc., pare a fi avut funcţionalitatea ca groapă (depozit) de provizii. Pe fundul drept al acestui complex au fost descoperite patru pietre de mari dimensiuni (bolovani), în apropierea profilului nordic, în asociere cu urme de lemn carbonizat;
- G. 2 / 2000, de formă perfect rotundă, cu diametrul de aproximativ 1,5 m la gură, puternic cuptorită (în formă de clopot) care se adâncea puternic (0,8 m) în sterilul arheologic, galben-portocaliu, deosebit de dur (pietriş cimentat cu argilă). Lipsa materialelor arheologice şi forma acesteia, la care se adaugă urmele de arsură şi lemn carbonizat fac posibilă atribuirea unei funcţionalităţi asemănătoare cu precedenta;
- G. 3 / 2000, de formă relativ rotundă, conturată în caroul 5, doar pe jumătate, cealaltă jumătate intrând sub profilul de N. Groapa aparţine nivelului, respectiv epocii, romane. În cuprinsul ei, la o adâncime de aproximativ -0,8 m, a fost descoperit scheletul unui copil nou născut (M. 1 / 2000), care avea ca inventar o fibulă din bronz, de tip Latene târziu (a 2-a jumătate a secolului I p. Chr.) şi un fragment dintr-un vas ceramic roman (o amforă cu toartă panglicată, aparţinând speciei fine, de bună calitate, de culoare neagră). Credem, cel puţin în actualul stadiu al cercetărilor, că este vorba de mormântul unui copil aparţinând unuia dintre lucrătorii autohtoni (daci), care în mod obişnuit erau folosiţi ca mână de lucru în cadrul vilelor rustice din epoca stăpânirii romane. De reţinut faptul că este primul şi singurul mormânt (uman) descoperit până acum în întreg situl arheologic de la Şeuşa - La cărarea morii.
Secţiunea V / 2000, având dimensiunile 10 x 2 x 2m, a fost executată având orientarea NE - SV şi fiind perpendiculară pe direcţia secţiunii IV.
Situaţia stratigrafică surprinsă în această secţiune s-a dovedit a fi, în linii mari, identică cu cea din secţiunea anterioară (vezi mai sus), astfel că nu vom insista asupra ei. În caroul 5 au fost surprinse urmele unei fundaţii aparţinând unei construcţii romane, probabil o anexă a villei rustice (aceaşi construcţie a fost surprinsă în capătul estic al secţiunii IV).
Au fost surprinse patru complexe:
- G. 4 / 2000, o groapă aparţinând stratului, respectiv epocii dacice, în cadrul căreia au fost distinse două faze distincte de umplere. Forma puternic cuptorită şi descoperirea a două fibule dacice (una din bronz şi a doua din fier), pledează pentru o altă funcţionalitate decât precedentele.
- G. 5 / 2000, groapă de formă neregulată, de epocă dacică dar care a fost reutilizată, ulterior, în timpul epocii romane, ca groapă menajeră pentru materialele de construcţie.
- G. 6 / 2000, complex de tip adâncit, de dimensiuni foarte mari (peste 4 m2 surprins în jumătatea nordică a secţiunii), distinsă pe ambele profile stratigrafice, care aparţine epocii dacice. Credem că acest complex este acelaşi cu cel surprins în S. III / 1998 (C. 2 / 1998). Asupra funcţionalităţii acestui tip de complex există mai multe ipoteze asupra cărora nu vom insista aici.
- L. 3 / 2000, o locuinţă de suprafaţă, pe pat de pietre, aparţinând neoliticului timpuriu, mai precis culturii Precriş. Având dimensiunile de cca. 4 x 5 m. A necesitat deschiderea unei casete adiacente (C. I / 2000 = 4 x 2 m), spre E de carourile 4 şi 5. Ca tehnică de construcţie - pe pat de pietre consolidate şi acoperite (făţuite, podite) cu argilă (bentonită) - aceasta dovedeşte similarităţi uimitoare cu L. 1 / 1997 şi L. 2 / 1998, ambele aparţinând celei mai timpurii locuiri umane de Şeuşa - La cărarea morii, respectiv culturii Precriş. Materialul arheologic, destul de sărac (ceramică, obsidian, etc.), se află în curs de prelucrare, permiţând o mai clară (fină) încadrare cultural-cronologică a complexului.
În capătul nord-estic al acestei secţiuni, în caroul 1, a fost surprinsă, pe o mică porţiune (cca. 25 - 30 cm) vechea
secţiune III / 1998, conturată deosebit de clar la răzuirea profilelor. Această situaţie - la care dealtfel urmăream să ajungem - s-a dovedit a fii deosebit de utilă în corectarea şi actualizarea ridicării topografice, serios afectată de lucrările efectuate aici în toamna anului 1999 (de redare a terenului carierei în circuitul agricol), care au modificat configuraţia terenului şi au smuls din pământ trei din cele patru borne existente.
Secţiunea VI / 2000, cu dimensiunile 10 x 2 x 2 m, a fost executată perpendicular pe direcţia S. V / 2000, la o distanţă de 10 m spre N (fiind astfel paralelă cu S. IV / 2000 şi S. III / 1998). Succesiunile stratigrafice relevate au fost, la rândul lor, identice cu cele anterioare, cu specificaţia că în carourile 3 - 4 s-a conturat un zid roman, datat cu monedă de la Faustina a II-a. Au fost relevate două complexe:
- G. 7 / 2000, de formă relativ rotundă, aparţinând nivelului dacic, care se adâncea în sterilul alb până la adâncimea de 2,1 m, fiind interpretată, pe baza similarităţii formei şi a conţinutului material cu complexele mai sus amintite, ca fiind o groapă de provizii.
- G. 8 / 2000, de formă perfect rotundă, uşor cuptorită, aparţinând tot nivelului dacic, se adâncea până la o adâncime de -1,9 m. Aproape de fundul ei a fost descoperit scheletul întreg, dispus în formă anatomică, al unui câine de mari dimensiuni (1,1 x 0,9 m). Dată fiind apropierea acestui complex (cca. 6 - 7 m) de o altă groapă identică ca formă, descoperită în campaniile anterioare (G. 5 / 1997, care a furnizat scheletul întreg al unui cal, cu piesele metalice de harnaşament), este posibil să ne aflăm într-o zonă sacră a aşezării dacice, fiind binecunoscut acest tip de practică religioasă a acestor comunităţi, din realităţi similare, relevate în situri contemporane. Câinele pare să fi avut nu numai o talie impresionantă, ci şi o vârstă avansată, pe care o bănuim judecând după gradul ridicat de uzură al dinţilor.
Campania din acest an, din situl arheologic de la Şeuşa - "La cărarea morii" a furnizat rezultate importante, atât prin reconfirmarea succesiunilor culturale din această aşezare, cât şi prin complexele descoperite, unele dintre ele deosebit de interesante, care reconstituie viaţa cotidiană a diferitelor comunităţi umane care s-au perindat, de-a lungul diferitelor epoci şi culturi în acest areal.
Materialele arheologice rezultate, se află în laboratoarele şi depozitele de tranzit ale Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, în diferite stadii de prelucrare.
Situaţia actuală a sitului (distrus în proporţie de peste 90%), precum şi stadiul actual al cercetărilor, dovedesc faptul că la ora actuală au rămas neafectate doar sectoarele periferice, marginale ale locuirilor umane, preistorice şi istorice. Zonele centrale ale aşezărilor multistratificate de pe terasa Şeuşiţei au fost distruse, definitiv, de excavaţiile carierei de bentonită. Această situaţie, face ca în viitorul apropiat, probabil chiar în decursul campaniei anului 2001, să se procedeze la demersurile de încetare a cercetărilor arheologice sistematice din această staţiune, precum şi preparativele, de ordin tehnic, pentru intrarea sitului arheologic în faza de conservare finală. Într-o perspectiva cât mai apropiată se va trece la sistematizarea tuturor informaţiilor obţinute de-a lungul cercetărilor de aici, la prelucrarea integrală a materialelor rezultate în urma săpăturilor în vederea conceperii unei monografii arheologice de sit.
Planşa 64

Industria materiilor dure animale în aşezarea neolitică timpurie de la Şeuşa, jud. Alba

Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti, FI)
Situl arheologic de la Şeuşa - "La cărarea morii" (com. Ciugud, jud. Alba) se află pe terasa superioară stângă a Mureşului, la circa 1,5 km S de satul Şeuşa şi circa 1 km E de marginea comunei suburbane Ciugud. El a intrat în ultimii ani tot mai mult în atenţia cercetătorilor din România, prin publicarea de către autorii cercetărilor a unor rapoarte, studii şi articole. Alături de materialele arheologice aparţinând epocilor romană şi postromană, dacică clasică şi Latene timpurie, epocii bronzului (cultura Wietenberg) şi culturii Starèevo - Criş, la baza stratului arheologic, ce are uneori grosimi de peste 2 m, a fost surprins un strat distinct, dispus direct pe sterilul arheologic - constituit aici dintr-o argilă de culoare alb-cenuşie (bentonită) - care, prin materialul arheologic furnizat a făcut posibilă identificarea unei locuiri aparţinând celui mai vechi orizont neolitic din ţara noastră, desemnat, de la un autor la altul, prin diferiţi termeni, ca: orizont cultural Gura Baciului - Cârcea; faza I a culturii sau a complexului cultural Starèevo - Criş; cultura sau grupul cultural Cârcea; grupul cultural sau cultura Gura Baciului; orizont "de tip" sau "contemporan" cu Protosesklo. În ceea ce ne priveşte, am optat pentru termenul de cultură Precriş, ca fiind cel mai potrivit la acest moment al cercetărilor, necesară fiind, credem, impunerea unui termen unic, pentru evitarea în viitor a unor confuzii, care până acum s-au dovedit, de cele mai multe ori, inevitabile.
Campania anului 1997 a dus la descoperirea, în Caseta 11 B / 1997, în cuprinsul acestui nivel cultural, a unei locuinţe de suprafaţă - notată de noi cu sigla L. 1 / 1997 - construită în tehnica numită "pe pat de pietre". Aceasta a furnizat un deosebit de bogat şi interesant material arheologic, constând din: fragmente ceramice, utilaj litic şi de os, plastică zoomorfă şi antropomorfă, precum şi resturi paleofaunistice.
Analiza tipologico-stilistică a ceramicii, sub toate aspectele sale (factură, forme, tehnici de decor, ornamente), la care s-a adăugat şi studiul comparativ al materialelor în ansamblu cu artefactele din situri arheologice contemporane - cum ar fi cel de la Ocna Sibiului - "Triguri" şi Cluj-Napoca - Gura Baciului - au făcut posibilă încadrarea cât mai exactă a complexului aflat în atenţia noastră, respectiv, în cadrul culturii Precriş, cel mai probabil în prima fază a evoluţiei acesteia. Conform sistemului cultural-cronologic propus de Gheorghe Lazarovici, complexul ar aparţine fazei, respectiv etapei I C - II A din evoluţia culturii Starèevo - Criş.
Pe considerentele formulate mai sus am avansat ipoteza - necontestată, deocamdată - a posibilităţii de a ne afla în faţa celei mai timpurii locuinţe de acest tip (de suprafaţă, pe pat de pietre) din mediul neolitic de pe teritoriul românesc.
În cele ce urmează ne propunem prezentarea detaliată a unui lot important al materialelor arheologice descoperite în locuinţa L. 1 / 1997, mai precis a pieselor care ilustrează industria materiilor dure animale (IMDA).
În continuarea acestor eforturi, demersul de faţă urmăreşte să ofere, în premieră, o sinteză asupra inventarului artefactelor din materii dure animale (os, corn, dinţi), conform reperelor metodologice actuale ale domeniului. Acest lot se înscrie printre cele mai timpurii databile în neolitic, având avantajul recuperării complete dintr-un complex închis, bine reperat stratigrafic şi studiat exhaustiv. Este aplicată clasificarea tipologică elaborată recent şi inclusă în lucrarea de doctorat a unuia dintre autori - cf. C. Beldiman, Industria materiilor dure animale în paleoliticul superior, epipaleolitic şi neoliticul timpuriu pe teritoriul României, Bucureşti, 1999.
Ocupând un loc important în cadrul activităţilor curente de subzistenţă sau în sfera manifestărilor de ordin artistic/estetic ale diverselor comunităţi preistorice (şi nu numai), industria materiilor dure animale (IMDA) sau industria osului, cum a consacrat-o tradiţia cercetării) pune la dispoziţie date foarte valoroase, încă receptate sumar şi subexploatate în mediul de cercetare de la noi. Acest gen particular de industrie şi potenţialul său informaţional este ilustrat în mod remarcabil şi prin structura inventarului vestigiilor mobile de la Şeuşa.
Lotul analizat cu acest prilej însumează un efectiv total de 15 piese (N total = 15). Reexaminarea lotului materialelor paleofaunistice poate rezerva surpriza identificării altor piese aparţinând IMDA (eboşe, materii prime în fazele iniţiale ale aplicării ‹‹lanţului operator››, fragmente etc.), care se vor insera într-un studiu viitor.
Sub raportul materiilor prime, piesele ilustrează prezenţa, în proporţii diferite, a unei singure mari categorii: oasele lungi şi plate de mamifere domestice (metapodii; oase lungi nedeterminabile; humerus; corpuri costale).
Speciile prezente sunt: bovinele; ovicaprinele; cerbul. Predomină speciile domestice, aceasta fiind, de altfel, o caracteristică de bază a IMDA neolitice timpurii. Structura tipologică a lotului include un număr de 2 categorii, 4 grupe tipologice şi 9 tipuri, fiecare cu mai multe subtipuri (cf. histogramele). Cea mai bine reprezentată este categoria uneltelor (I); aceasta include 13 piese, dintre care 6 sunt diverse tipuri de vârfuri; un lot modest (7 piese) este format de lingurile-spatule şi netezitoare. Piesele tehnice sunt atestate prin efective mici (2 piese). Ponderea diverselor tipuri este redată în histograme.
În acest context se subliniază importanţa particulară a reprezentării dominante a unor tipuri de unelte, precum vârfurile şi netezitorele de tip I A şi I B, ca şi lingurile-spatule de tip I F.
Vârfurile sunt realizate pe metapodii de ovicaprine prin despicare şi şlefuire (abraziune multidirecţională). Cele mai multe aparţin unor tipuri/subtipuri comune IMDA preistorice, începând cu epoca neolitică. Lotul de la Şeuşa include şi un tip de vârf nou, unicat, atestat aici pentru prima dată în preistoria României: este vorba de un vârf de tip I A 8 (pe semimetapod de ovicaprine cu perforaţie proximală). Din punct de vedere funcţional, el avea rolul combinat de perforator şi ac. Trebuie menţionată şi raritatea în neoliticul timpuriu a vârfurilor masive pe ulna de bovine (I A 10), tip reprezentat, de asemenea, în lotul de la Şeuşa, utilizat, probabil ca perforator pentru piei groase de bovine sau ca unealtă de împletit fibre vegetale groase.
Netezitoarele (grupa tipologică I B) sunt prezente printr-o piesă finită şi una în curs de prelucrare. Aceste piese erau folosite în prelucrarea pieilor, a lemnului şi în fasonarea ceramicii. Efectivul IMDA de la Şeuşa deţine, în cazul acestei grupe tipologice, o altă prioritate; este vorba de atestarea, fără analogii, deocamdată, a unui tip nou de netezitor (I B 11 = pe fragment de os lung cu fantă); piesa era, probabil, folosită pentru finisarea curelelor, ipoteză funcţională formulată provizoriu.
Lingurile-spatule (grupa tipologică I F) sunt realizate pe fragmente de oase lungi de bovine (metapodii) şi semi-corpuri costale; aparţin tipului I F 10 (de formă trapezoidală).
Două piese tehnice (grupa tipologică V A) reprezintă resturi de prelucrare şi au o importanţă majoră în reconstituirea ‹‹lanţului operator››; este vorba de un metapod neepifizat de bovine cu urme de debitaj axial (şănţuire) şi transversal (tăiere); el exemplifică în mod clar etapele debitajului acestui gen de materie primă. A doua piesă tehnică este un metapod de cerb cu urme de tăiere a ligamentelor şi fracturi pe diafiză, realizate prin percuţie directă; el a fost prelevat şi pregătit, probabil, pentru a fi utilizat în fabricarea netezitoarelor sau lingurilor.
Lucrarea etalează parametrii morfologiei şi ai morfometriei artefactelor. În acelaşi timp, se elucidează aspectele complexe ale fabricării diverselor tipuri, abordându-se în mod exhaustiv aspectele legate de definirea etapelor ‹‹lanţului operator›› (chaîne opératoire), de la criteriile alegerii materiilor prime şi până la procedeele tehnice specifice debitajului şi fasonării. Un loc important este rezervat formulării ipotezelor funcţionalităţii, pe baza analizei în microscopie optică de mică putere a urmelor de uzură.
Asocierea diverselor tipuri de piese din MDA în complexul cercetat ilustrează elocvent contextul curent domestic al descoperirii in situ a acestora, al fabricării şi al utilizării lor: este vorba de contextul de fabricare, de utilizare şi de stocare (contextul intra-sit). Pe baza datelor importante de care dispunem, relative la inventarul L. 1 şi a paralelelor cu alte situaţii, este de acceptat că fabricarea artefactelor din MDA se făcea în contextul domestic obişnuit al fiecărei gospodării şi nu ilustra practicarea unui meşteşug specializat (piesele neterminate, materia primă sau resturile de prelucrare).
Sunt detaliate şi aspectele în conexiune cu ocupaţiile documentate de IMDA: prelucrarea pieilor; asamblarea pieilor şi a materialelor textile; împletitul fibrelor vegetale şi animale; prelucrarea lemnului; utilizarea instrumentarului domestic de tipul lingurilor-spatule pentru îngurgitarea alimentelor sau pentru colectarea făinii de pe râşniţele de tip plat.
Asocierile în complex argumentează ipoteza complementarităţii funcţionale a unor tipuri de artefacte din MDA, susţinute şi de rezultatele analizei urmelor de uzură; astfel, ilustrativ în acest sens este cazul diverselor tipuri de vârfuri. Sunt reliefate elementele de specific în sit pe plan paleotehnologic şi de inserţie a IMDA în domeniul mai larg al paleoeconomiei.
Situl de la Şeuşa ne oferă importante repere pentru studiul comportamentului tehnologic în sfera IMDA al celor mai vechi comunităţi neolitice de pe teritoriul României, ilustrând în mod concludent aportul acestui gen particular de industrie la elucidarea unor aspecte paleoeconomice specifice la începuturile vieţii sedentare.Desfăşurate în perioada 1 - 30 iulie a.c., cercetările arheologice de la Şeuşa - La cărarea morii, au continuat, în mod sistematic, investigarea - prin intermediul secţiunilor de control şi informare stratigrafică şi a casetelor - complexului de aşezări aparţinând epocilor şi culturilor comunităţilor umane care au habitat în acest punct, demers început cu 5 ani în urmă, începând cu campania anului 1996.
Situl arheologic de la Şeuşa - La cărarea morii, se află în sectorul vestic al Podişului Secaşelor, pe terasa relativ înaltă a unui afluent de stânga al Mureşului, numit Şeuşiţa sau Pârâul Socilor. Din punct de vedere geo-morfologic arealul se caracterizează printr-un relief frământat, de tip podiş, cu văi adânci, orientate E - V, pe direcţia de curgere a afluenţilor Mureşului şi dealuri (măguri) înalte. Punctul în care se desfăşoară cercetările arheologice se află la aproximativ 3,5 km SE de satul Şeuşa, într-o zonă adăpostită, pe drumul de hotar care leagă această din urmă localitate de satul Daia Română, mai exact pe locul unei cariere de exploatare la suprafaţă a bentonitei.
Încă din anul 1987 (data începerii lucrărilor de exploatare a bentonitei), odată cu descoperirea primelor materiale arheologice, locul a intrat în atenţia arheologilor specialişti, care au efectuat o serie de periegheze, în urma cărora o serie de materiale ce au fost recuperate au fost duse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Din păcate, lucrările efectuate în cadrul minei au distrus peste 80% din situl arheologic, stratul arheologic rămas, vizibil în partea superioară a profilului carierei la momentul demarării cercetărilor de salvare (devenite ulterior sistematice), reprezentând doar sectoarele marginale ale aşezărilor suprapuse, care au existat pe această terasă a Şeuşiţei.
Obiectivele principale ale săpăturilor întreprinse aici de-a lungul a 5 campanii succesive au fost: cunoaşterea cât mai detaliată a situaţiilor stratigrafice din diferite puncte ale sitului, surprinderea şi dezvelirea cât mai multor complexe de locuire aparţinând diferitelor locuiri succesive de aici (în special aparţinând epocilor preistorice, iar în cadrul acestora cele neolitice timpurii), recuperarea, prelucrarea şi analiza materialelor arheologice urmate de încadrări cultural-cronologice cât mai precise pe baza analogiilor cu materiale similare din situri arheologice contemporane. Dealtfel, în urma publicării, încă din primii ani ai cercetărilor, a unor realităţi şi contexte aparţinând celor mai timpurii orizonturi neolitice de aici (cultura Precriş), staţiunea arheologică a intrat în atenţia cercetătorilor specialişti, materialele descoperite aici beneficiind deja de un loc aparte în "peisajul" procesului neolitizării teritoriilor nord-dunărene, în general, şi transilvănene, în special.
Campania anului 2000, s-a axat în principal pe lămurirea definitivă a succesiunii stratigrafice din sectorul nord-vestic al sitului, aflat în cel mai de jos punct al terasei, precum şi pe descoperirea unor noi complexe de locuire care să aparţină comunităţilor culturii Precriş, asemănătoare cu locuinţa descoperită în acest sector în anul 1997.
Au fost executate trei secţiuni de control şi informare stratigrafică (S. IV - S. VI / 2000), şi o casetă adiacentă secţiunii V / 2000, necesară dezvelirii integrale a unei locuinţe de suprafaţă.
Secţiunea IV / 2000 (10 x 2m), orientată SE - NV, a relevat o situaţie stratigrafică ce a confirmat pe deplin situaţiile obţinute în campaniile anterioare: sub nivelul vegetal (arabil), ce conţine materiale arheologice aparţinând epocilor romană, medievală şi modernă, se află un nivel consistent ce aparţine locuirii romane din acest loc, cel mai probabil o fermă (villa rustica); sub acest nivel se află un altul, consistent la rândul lui, aparţinând epocii Latene clasice (târzii), dacice; sub acesta s-a distins, sporadic, un nivel de locuire aparţinând epocii Latene mijlocii, cu materiale de factură celtică; urmează un nivel aparţinând epocii bronzului mijlociu (Wietenberg IV) de asemenea sporadic, sub care se află un strat neolitic timpuriu distinct, aparţinând culturii Starèevo - Criş; direct pe sterilul arheologic este dispus un strat cultural ce conţine depuneri arheologice aparţinând culturii Precriş.
Au fost surprinse trei complexe:
- G. 1 / 2000, groapa aparţinând epocii dacice, surprinsă doar parţial, în caroul 1, în apropierea profilului de N, de formă relativ neregulată, cu un diametru relativ de 2 m şi adâncimea de -1,9 m (de la nivelul actual de călcare); pe fundul acesteia s-a relevat o lentilă de arsură neagră şi lemn carbonizat; etc., pare a fi avut funcţionalitatea ca groapă (depozit) de provizii. Pe fundul drept al acestui complex au fost descoperite patru pietre de mari dimensiuni (bolovani), în apropierea profilului nordic, în asociere cu urme de lemn carbonizat;
- G. 2 / 2000, de formă perfect rotundă, cu diametrul de aproximativ 1,5 m la gură, puternic cuptorită (în formă de clopot) care se adâncea puternic (0,8 m) în sterilul arheologic, galben-portocaliu, deosebit de dur (pietriş cimentat cu argilă). Lipsa materialelor arheologice şi forma acesteia, la care se adaugă urmele de arsură şi lemn carbonizat fac posibilă atribuirea unei funcţionalităţi asemănătoare cu precedenta;
- G. 3 / 2000, de formă relativ rotundă, conturată în caroul 5, doar pe jumătate, cealaltă jumătate intrând sub profilul de N. Groapa aparţine nivelului, respectiv epocii, romane. În cuprinsul ei, la o adâncime de aproximativ -0,8 m, a fost descoperit scheletul unui copil nou născut (M. 1 / 2000), care avea ca inventar o fibulă din bronz, de tip Latene târziu (a 2-a jumătate a secolului I p. Chr.) şi un fragment dintr-un vas ceramic roman (o amforă cu toartă panglicată, aparţinând speciei fine, de bună calitate, de culoare neagră). Credem, cel puţin în actualul stadiu al cercetărilor, că este vorba de mormântul unui copil aparţinând unuia dintre lucrătorii autohtoni (daci), care în mod obişnuit erau folosiţi ca mână de lucru în cadrul vilelor rustice din epoca stăpânirii romane. De reţinut faptul că este primul şi singurul mormânt (uman) descoperit până acum în întreg situl arheologic de la Şeuşa - La cărarea morii.
Secţiunea V / 2000, având dimensiunile 10 x 2 x 2m, a fost executată având orientarea NE - SV şi fiind perpendiculară pe direcţia secţiunii IV.
Situaţia stratigrafică surprinsă în această secţiune s-a dovedit a fi, în linii mari, identică cu cea din secţiunea anterioară (vezi mai sus), astfel că nu vom insista asupra ei. În caroul 5 au fost surprinse urmele unei fundaţii aparţinând unei construcţii romane, probabil o anexă a villei rustice (aceaşi construcţie a fost surprinsă în capătul estic al secţiunii IV).
Au fost surprinse patru complexe:
- G. 4 / 2000, o groapă aparţinând stratului, respectiv epocii dacice, în cadrul căreia au fost distinse două faze distincte de umplere. Forma puternic cuptorită şi descoperirea a două fibule dacice (una din bronz şi a doua din fier), pledează pentru o altă funcţionalitate decât precedentele.
- G. 5 / 2000, groapă de formă neregulată, de epocă dacică dar care a fost reutilizată, ulterior, în timpul epocii romane, ca groapă menajeră pentru materialele de construcţie.
- G. 6 / 2000, complex de tip adâncit, de dimensiuni foarte mari (peste 4 m2 surprins în jumătatea nordică a secţiunii), distinsă pe ambele profile stratigrafice, care aparţine epocii dacice. Credem că acest complex este acelaşi cu cel surprins în S. III / 1998 (C. 2 / 1998). Asupra funcţionalităţii acestui tip de complex există mai multe ipoteze asupra cărora nu vom insista aici.
- L. 3 / 2000, o locuinţă de suprafaţă, pe pat de pietre, aparţinând neoliticului timpuriu, mai precis culturii Precriş. Având dimensiunile de cca. 4 x 5 m. A necesitat deschiderea unei casete adiacente (C. I / 2000 = 4 x 2 m), spre E de carourile 4 şi 5. Ca tehnică de construcţie - pe pat de pietre consolidate şi acoperite (făţuite, podite) cu argilă (bentonită) - aceasta dovedeşte similarităţi uimitoare cu L. 1 / 1997 şi L. 2 / 1998, ambele aparţinând celei mai timpurii locuiri umane de Şeuşa - La cărarea morii, respectiv culturii Precriş. Materialul arheologic, destul de sărac (ceramică, obsidian, etc.), se află în curs de prelucrare, permiţând o mai clară (fină) încadrare cultural-cronologică a complexului.
În capătul nord-estic al acestei secţiuni, în caroul 1, a fost surprinsă, pe o mică porţiune (cca. 25 - 30 cm) vechea
secţiune III / 1998, conturată deosebit de clar la răzuirea profilelor. Această situaţie - la care dealtfel urmăream să ajungem - s-a dovedit a fii deosebit de utilă în corectarea şi actualizarea ridicării topografice, serios afectată de lucrările efectuate aici în toamna anului 1999 (de redare a terenului carierei în circuitul agricol), care au modificat configuraţia terenului şi au smuls din pământ trei din cele patru borne existente.
Secţiunea VI / 2000, cu dimensiunile 10 x 2 x 2 m, a fost executată perpendicular pe direcţia S. V / 2000, la o distanţă de 10 m spre N (fiind astfel paralelă cu S. IV / 2000 şi S. III / 1998). Succesiunile stratigrafice relevate au fost, la rândul lor, identice cu cele anterioare, cu specificaţia că în carourile 3 - 4 s-a conturat un zid roman, datat cu monedă de la Faustina a II-a. Au fost relevate două complexe:
- G. 7 / 2000, de formă relativ rotundă, aparţinând nivelului dacic, care se adâncea în sterilul alb până la adâncimea de 2,1 m, fiind interpretată, pe baza similarităţii formei şi a conţinutului material cu complexele mai sus amintite, ca fiind o groapă de provizii.
- G. 8 / 2000, de formă perfect rotundă, uşor cuptorită, aparţinând tot nivelului dacic, se adâncea până la o adâncime de -1,9 m. Aproape de fundul ei a fost descoperit scheletul întreg, dispus în formă anatomică, al unui câine de mari dimensiuni (1,1 x 0,9 m). Dată fiind apropierea acestui complex (cca. 6 - 7 m) de o altă groapă identică ca formă, descoperită în campaniile anterioare (G. 5 / 1997, care a furnizat scheletul întreg al unui cal, cu piesele metalice de harnaşament), este posibil să ne aflăm într-o zonă sacră a aşezării dacice, fiind binecunoscut acest tip de practică religioasă a acestor comunităţi, din realităţi similare, relevate în situri contemporane. Câinele pare să fi avut nu numai o talie impresionantă, ci şi o vârstă avansată, pe care o bănuim judecând după gradul ridicat de uzură al dinţilor.
Campania din acest an, din situl arheologic de la Şeuşa - "La cărarea morii" a furnizat rezultate importante, atât prin reconfirmarea succesiunilor culturale din această aşezare, cât şi prin complexele descoperite, unele dintre ele deosebit de interesante, care reconstituie viaţa cotidiană a diferitelor comunităţi umane care s-au perindat, de-a lungul diferitelor epoci şi culturi în acest areal.
Materialele arheologice rezultate, se află în laboratoarele şi depozitele de tranzit ale Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, în diferite stadii de prelucrare.
Situaţia actuală a sitului (distrus în proporţie de peste 90%), precum şi stadiul actual al cercetărilor, dovedesc faptul că la ora actuală au rămas neafectate doar sectoarele periferice, marginale ale locuirilor umane, preistorice şi istorice. Zonele centrale ale aşezărilor multistratificate de pe terasa Şeuşiţei au fost distruse, definitiv, de excavaţiile carierei de bentonită. Această situaţie, face ca în viitorul apropiat, probabil chiar în decursul campaniei anului 2001, să se procedeze la demersurile de încetare a cercetărilor arheologice sistematice din această staţiune, precum şi preparativele, de ordin tehnic, pentru intrarea sitului arheologic în faza de conservare finală. Într-o perspectiva cât mai apropiată se va trece la sistematizarea tuturor informaţiilor obţinute de-a lungul cercetărilor de aici, la prelucrarea integrală a materialelor rezultate în urma săpăturilor în vederea conceperii unei monografii arheologice de sit.
Planşa 64

Industria materiilor dure animale în aşezarea neolitică timpurie de la Şeuşa, jud. Alba

Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti, FI)
Situl arheologic de la Şeuşa - "La cărarea morii" (com. Ciugud, jud. Alba) se află pe terasa superioară stângă a Mureşului, la circa 1,5 km S de satul Şeuşa şi circa 1 km E de marginea comunei suburbane Ciugud. El a intrat în ultimii ani tot mai mult în atenţia cercetătorilor din România, prin publicarea de către autorii cercetărilor a unor rapoarte, studii şi articole. Alături de materialele arheologice aparţinând epocilor romană şi postromană, dacică clasică şi Latene timpurie, epocii bronzului (cultura Wietenberg) şi culturii Starèevo - Criş, la baza stratului arheologic, ce are uneori grosimi de peste 2 m, a fost surprins un strat distinct, dispus direct pe sterilul arheologic - constituit aici dintr-o argilă de culoare alb-cenuşie (bentonită) - care, prin materialul arheologic furnizat a făcut posibilă identificarea unei locuiri aparţinând celui mai vechi orizont neolitic din ţara noastră, desemnat, de la un autor la altul, prin diferiţi termeni, ca: orizont cultural Gura Baciului - Cârcea; faza I a culturii sau a complexului cultural Starèevo - Criş; cultura sau grupul cultural Cârcea; grupul cultural sau cultura Gura Baciului; orizont "de tip" sau "contemporan" cu Protosesklo. În ceea ce ne priveşte, am optat pentru termenul de cultură Precriş, ca fiind cel mai potrivit la acest moment al cercetărilor, necesară fiind, credem, impunerea unui termen unic, pentru evitarea în viitor a unor confuzii, care până acum s-au dovedit, de cele mai multe ori, inevitabile.
Campania anului 1997 a dus la descoperirea, în Caseta 11 B / 1997, în cuprinsul acestui nivel cultural, a unei locuinţe de suprafaţă - notată de noi cu sigla L. 1 / 1997 - construită în tehnica numită "pe pat de pietre". Aceasta a furnizat un deosebit de bogat şi interesant material arheologic, constând din: fragmente ceramice, utilaj litic şi de os, plastică zoomorfă şi antropomorfă, precum şi resturi paleofaunistice.
Analiza tipologico-stilistică a ceramicii, sub toate aspectele sale (factură, forme, tehnici de decor, ornamente), la care s-a adăugat şi studiul comparativ al materialelor în ansamblu cu artefactele din situri arheologice contemporane - cum ar fi cel de la Ocna Sibiului - "Triguri" şi Cluj-Napoca - Gura Baciului - au făcut posibilă încadrarea cât mai exactă a complexului aflat în atenţia noastră, respectiv, în cadrul culturii Precriş, cel mai probabil în prima fază a evoluţiei acesteia. Conform sistemului cultural-cronologic propus de Gheorghe Lazarovici, complexul ar aparţine fazei, respectiv etapei I C - II A din evoluţia culturii Starèevo - Criş.
Pe considerentele formulate mai sus am avansat ipoteza - necontestată, deocamdată - a posibilităţii de a ne afla în faţa celei mai timpurii locuinţe de acest tip (de suprafaţă, pe pat de pietre) din mediul neolitic de pe teritoriul românesc.
În cele ce urmează ne propunem prezentarea detaliată a unui lot important al materialelor arheologice descoperite în locuinţa L. 1 / 1997, mai precis a pieselor care ilustrează industria materiilor dure animale (IMDA).
În continuarea acestor eforturi, demersul de faţă urmăreşte să ofere, în premieră, o sinteză asupra inventarului artefactelor din materii dure animale (os, corn, dinţi), conform reperelor metodologice actuale ale domeniului. Acest lot se înscrie printre cele mai timpurii databile în neolitic, având avantajul recuperării complete dintr-un complex închis, bine reperat stratigrafic şi studiat exhaustiv. Este aplicată clasificarea tipologică elaborată recent şi inclusă în lucrarea de doctorat a unuia dintre autori - cf. C. Beldiman, Industria materiilor dure animale în paleoliticul superior, epipaleolitic şi neoliticul timpuriu pe teritoriul României, Bucureşti, 1999.
Ocupând un loc important în cadrul activităţilor curente de subzistenţă sau în sfera manifestărilor de ordin artistic/estetic ale diverselor comunităţi preistorice (şi nu numai), industria materiilor dure animale (IMDA) sau industria osului, cum a consacrat-o tradiţia cercetării) pune la dispoziţie date foarte valoroase, încă receptate sumar şi subexploatate în mediul de cercetare de la noi. Acest gen particular de industrie şi potenţialul său informaţional este ilustrat în mod remarcabil şi prin structura inventarului vestigiilor mobile de la Şeuşa.
Lotul analizat cu acest prilej însumează un efectiv total de 15 piese (N total = 15). Reexaminarea lotului materialelor paleofaunistice poate rezerva surpriza identificării altor piese aparţinând IMDA (eboşe, materii prime în fazele iniţiale ale aplicării ‹‹lanţului operator››, fragmente etc.), care se vor insera într-un studiu viitor.
Sub raportul materiilor prime, piesele ilustrează prezenţa, în proporţii diferite, a unei singure mari categorii: oasele lungi şi plate de mamifere domestice (metapodii; oase lungi nedeterminabile; humerus; corpuri costale).
Speciile prezente sunt: bovinele; ovicaprinele; cerbul. Predomină speciile domestice, aceasta fiind, de altfel, o caracteristică de bază a IMDA neolitice timpurii. Structura tipologică a lotului include un număr de 2 categorii, 4 grupe tipologice şi 9 tipuri, fiecare cu mai multe subtipuri (cf. histogramele). Cea mai bine reprezentată este categoria uneltelor (I); aceasta include 13 piese, dintre care 6 sunt diverse tipuri de vârfuri; un lot modest (7 piese) este format de lingurile-spatule şi netezitoare. Piesele tehnice sunt atestate prin efective mici (2 piese). Ponderea diverselor tipuri este redată în histograme.
În acest context se subliniază importanţa particulară a reprezentării dominante a unor tipuri de unelte, precum vârfurile şi netezitorele de tip I A şi I B, ca şi lingurile-spatule de tip I F.
Vârfurile sunt realizate pe metapodii de ovicaprine prin despicare şi şlefuire (abraziune multidirecţională). Cele mai multe aparţin unor tipuri/subtipuri comune IMDA preistorice, începând cu epoca neolitică. Lotul de la Şeuşa include şi un tip de vârf nou, unicat, atestat aici pentru prima dată în preistoria României: este vorba de un vârf de tip I A 8 (pe semimetapod de ovicaprine cu perforaţie proximală). Din punct de vedere funcţional, el avea rolul combinat de perforator şi ac. Trebuie menţionată şi raritatea în neoliticul timpuriu a vârfurilor masive pe ulna de bovine (I A 10), tip reprezentat, de asemenea, în lotul de la Şeuşa, utilizat, probabil ca perforator pentru piei groase de bovine sau ca unealtă de împletit fibre vegetale groase.
Netezitoarele (grupa tipologică I B) sunt prezente printr-o piesă finită şi una în curs de prelucrare. Aceste piese erau folosite în prelucrarea pieilor, a lemnului şi în fasonarea ceramicii. Efectivul IMDA de la Şeuşa deţine, în cazul acestei grupe tipologice, o altă prioritate; este vorba de atestarea, fără analogii, deocamdată, a unui tip nou de netezitor (I B 11 = pe fragment de os lung cu fantă); piesa era, probabil, folosită pentru finisarea curelelor, ipoteză funcţională formulată provizoriu.
Lingurile-spatule (grupa tipologică I F) sunt realizate pe fragmente de oase lungi de bovine (metapodii) şi semi-corpuri costale; aparţin tipului I F 10 (de formă trapezoidală).
Două piese tehnice (grupa tipologică V A) reprezintă resturi de prelucrare şi au o importanţă majoră în reconstituirea ‹‹lanţului operator››; este vorba de un metapod neepifizat de bovine cu urme de debitaj axial (şănţuire) şi transversal (tăiere); el exemplifică în mod clar etapele debitajului acestui gen de materie primă. A doua piesă tehnică este un metapod de cerb cu urme de tăiere a ligamentelor şi fracturi pe diafiză, realizate prin percuţie directă; el a fost prelevat şi pregătit, probabil, pentru a fi utilizat în fabricarea netezitoarelor sau lingurilor.
Lucrarea etalează parametrii morfologiei şi ai morfometriei artefactelor. În acelaşi timp, se elucidează aspectele complexe ale fabricării diverselor tipuri, abordându-se în mod exhaustiv aspectele legate de definirea etapelor ‹‹lanţului operator›› (chaîne opératoire), de la criteriile alegerii materiilor prime şi până la procedeele tehnice specifice debitajului şi fasonării. Un loc important este rezervat formulării ipotezelor funcţionalităţii, pe baza analizei în microscopie optică de mică putere a urmelor de uzură.
Asocierea diverselor tipuri de piese din MDA în complexul cercetat ilustrează elocvent contextul curent domestic al descoperirii in situ a acestora, al fabricării şi al utilizării lor: este vorba de contextul de fabricare, de utilizare şi de stocare (contextul intra-sit). Pe baza datelor importante de care dispunem, relative la inventarul L. 1 şi a paralelelor cu alte situaţii, este de acceptat că fabricarea artefactelor din MDA se făcea în contextul domestic obişnuit al fiecărei gospodării şi nu ilustra practicarea unui meşteşug specializat (piesele neterminate, materia primă sau resturile de prelucrare).
Sunt detaliate şi aspectele în conexiune cu ocupaţiile documentate de IMDA: prelucrarea pieilor; asamblarea pieilor şi a materialelor textile; împletitul fibrelor vegetale şi animale; prelucrarea lemnului; utilizarea instrumentarului domestic de tipul lingurilor-spatule pentru îngurgitarea alimentelor sau pentru colectarea făinii de pe râşniţele de tip plat.
Asocierile în complex argumentează ipoteza complementarităţii funcţionale a unor tipuri de artefacte din MDA, susţinute şi de rezultatele analizei urmelor de uzură; astfel, ilustrativ în acest sens este cazul diverselor tipuri de vârfuri. Sunt reliefate elementele de specific în sit pe plan paleotehnologic şi de inserţie a IMDA în domeniul mai larg al paleoeconomiei.
Situl de la Şeuşa ne oferă importante repere pentru studiul comportamentului tehnologic în sfera IMDA al celor mai vechi comunităţi neolitice de pe teritoriul României, ilustrând în mod concludent aportul acestui gen particular de industrie la elucidarea unor aspecte paleoeconomice specifice la începuturile vieţii sedentare.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO
 



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu