Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Dezrobiţi (Mănăstireni) | Commune: Frânceşti | County: Vâlcea | Site: Mănăstirea Dintr-un Lemn | Excavation Year: 2001

Excavation Year   2001
Epoch
Late Medieval
Periods
Middle Medieval Period
Site Category
Religious, Ritual and Funerary
Site Types
Monastery
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Vâlcea
Locality   Dezrobiţi (Mănăstireni)
Commune   Frânceşti
Site  Mănăstirea Dintr-un Lemn
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Botez Aurel Ioan
Lupu Emil
National Arch. Record Site Code 169930.01
Report Mănăstirea Dintr-un Lemn este ctitorie a lui Matei Basarab sau (şi) a nepotului său, Preda Brâncoveanu, ridicată înainte de anul 1634, ceva mai jos de o biserică de lemn (actuala bolniţă), pe care istoriografia o consideră din sec. XVI. La iniţiativa domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), au fost efectuate primele intervenţii la biserica de zid. În timpul scurtei sale domnii, Ştefan Cantacuzino (1714-1716) a efectuat reparaţii şi a realizat noi construcţii în incintă, realizând şi o mărire a spaţiului acesteia. În 1793 au fost efectuate noi refaceri ale bisericii, iar în timpul stareţei Platonida (1808-1855) este construită incinta nouă, în prelungirea către E a celei vechi. La iniţiativa lui Grigore Brîncoveanu (1858-60), este realizat un paraclis şi alte anexe. Urmează reparaţii şi intervenţii ale Ministerului Marinei şi Aerului (1938-1939) şi ale D. M. I., în 1955. Şantier de restaurare al Ministerului Culturii şi Cultelor din 1991.

În perioada 11 septembrie - 1 octombrie 2001 a fost efectuată cea de-a doua campanie de cercetare arheologică, după cea din anul 1999, necesară obţinerii datelor pentru studiul de fezabilitate privind amenajarea incintei mănăstireşti. În această campanie au fost efectuate opt casete, în perimetrul fostei stăreţii (generic numită Palat) şi la V de pridvorul muzeului mănăstirii şi patru secţiuni arheologice, la S de biserică şi la V de muzeul mănăstiresc.

În toate zonele investigate a fost determinată prezenţa pământului viu, reprezentat de un strat de argilă cu urme vegetale şi rare microprundişuri. Adâncimea la care a fost surprinsă prezenţa acestui strat este foarte diferită de la o zonă la alta, datorită pantei accentuate a terenului natural, orientată de la V la E. Laturile de S şi de N ale incintei au preluat două cute naturale ale reliefului care au transformat interiorul incintei într-o microdepresiune butonieră, deschisă pe latura de E. Laturile de S şi de V ale incintei vechi au preluat în decursul timpului şi rolul de ziduri de sprijin, astfel că la S de zidul sudic de incintă, determinat în S I, S III şi S IV, au fost cercetate mari depozite de alunecare, ce au curs peste nivelul de construcţie iniţial.

Nivelul de construcţie, considerat a aparţine primei jumătăţi a sec. al XVII-lea, este reprezentat, aproape în toate perimetrele cercetate, de un strat de amenajare a terenului natural, care a presupus mai multe etape. În prima etapă a fost incendiată vegetaţia care ocupa terenul destinat amplasării incintei. În a doua etapă a fost curăţat şi sistematizat terenul natural, procedându-se la decaparea acestuia până la contactul cu stratul argilos, care s-a impregnat cu resturi de combustii de la incendiere. Pământul decapat a fost împins către E, această umplutură fiind determinată în sondajele din anul 1999. A urmat săparea fundaţiilor bisericii şi a celorlalte construcţii mănăstireşti, fiind pusă în evidenţă prezenţa unui strat de pământ argilos aruncat, rar pigmentat cu mortar. Peste acesta apare un strat de mortar, aparţinând edificării propriu-zise a construcţiilor din incintă.

Datorită deselor intervenţii constructive, ce au conţinut şi sistematizări verticale, nivelurile ulterioare de construcţie nu pot fi puse în evidenţă de stratigrafia sectoarelor. Cea mai amplă sistematizare verticală a fost realizată la S şi la V de biserică, unde au fost îndepărtate aproape toate depunerile antropice, peste pământul viu, argilos, fiind adus pământ de cultură, în epoca contemporană. Între Palat şi stăreţia actuală a fost surprinsă prezenţa unor masive depuneri de moloz, aparţinând unor intervenţii succesive de demolare şi construire, datate în cursul sec. al XIX-lea.

La E de biserică, în perimetrul S. II, a fost constatată prezenţa doar a nivelului de construire a laturii de E a incintei şi a nivelului de demolare, gros de peste 1 m, la nivelul de păstrare a zidurilor demolate fiind operată sistematizarea verticală a zonei, prin probabila îndepărtare a depunerilor din sec. XIX-XX şi aducerea unui pământ brun de cultură.

Concluzii:

Etapa cea mai veche de edificare, în incinta veche a mănăstiri, mai păstrează următoarele construcţii "în picioare": biserica, Palatul (la nivelul Sectorului sudic), şi zidul sudic de sprijin (ZSS). În cadrul acestei etape, până acum s-au conturat trei faze. Prima fază a presupus amenajarea terenului pentru toate construcţiile ce urmau să fie construite şi ridicarea bisericii cu hramul "Naşterea Sfintei Fecioare". A doua fază a fost reprezentată de ridicarea ZSS, a Palatului, turnului de N, ţesut cu Palatul şi a ZE. ZE prezenta contraforturi exterioare, două dintre acestea fiind surprinse parţial în S. I şi S. III. În a treia fază au fost construite ZV, ZCS şi ZD. Tot în această etapă a fost probabil realizat spaletul uşii de acces la beciul sudic al Palatului, adosat la ZV şi umblătoarea investigată în Cas. II/99.

A doua etapă pusă în evidenţă de cercetarea arheologică este reprezentată de edificarea corpului estic al pivniţei Palatului, a zidului estic de incintă (pe care se sprijină arhondaricul şi colecţia muzeală) şi a turnului clopotniţă. La colţul de SV al Palatului a fost realizată o încăpere ce a închis acest colţ, iar turnul de N (actualmente dispărut), a fost retencuit. Tot acum a fost rezolvată protecţia gârliciului de acces la pivniţa sudică a Palatului, prin construirea unui foişor, iar umblătoarea din Cas. 2/99, ce deservea Palatul iniţial, a fost dezafectată.

A treia etapă este reprezentată de construirea unei umblători, adosată la ZE, acesta fiind parţial demantelat pentru a se sprijini pe el peretele de V al umblătorii. Parţial investigată, fără a putea stabili modul în care se realiza evacuarea dejecţiilor, umblătoarea a fost datată relativ, în sec. al XVIII-lea, pe baza ceramicii păstrate in situ.

A patra etapă este cea mai consistentă, prin descoperirile făcute în această campanie. În urma unei importante distrugeri, cauzată probabil de cutremurul din 1802, turnul nordic s-a prăbuşit. Latura sa de S, studiată prin Cas. 8 şi 10, a fost demantelată până aproape de umărul fundaţiei. De asemenea, a fost stricat şi colţul de SV. Pe fundaţia existentă a fost realizată o nouă elevaţie, având un traseu E-V, ce se continua pe traseul său vestic, pe sub actuala stăreţie. În faţa acestui perete au fost amenajate trepte din bolovani de râu şi o lespede de piatră din anul 1690, conţinând o pisanie a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Peretele de V al turnului a fost transformat în perete transversal, de compartimentare a unei probabile anfilade de chilii nordice, ce a apărut pe locul fostului turn nordic, în continuarea Palatului. La interiorul turnului, a fost realizat un zid, aşezat pe molozul rezultat din demolarea turnului, având un traseu V-E, adosat la peretele de V al fostului turn nordic, zid ce mai conserva in situ prima asiză din spaletul unei uşi.

A cincea etapă a fost reprezentată de marele efort constructiv ce se datorează stareţei Platonida (1808-1858). Ea a fost remarcată prin prezenţa unui rest de portic, încă adosat colţului de SV al Palatului (partea ridicată în 1715). Acest portic a avut probabil rolul de a înfrumuseţa aspectul laturii de N a incintei şi, prin înălţimea sa, demonstrează că acest corp nordic era organizat la nivel de parter şi etaj.

Următoarea etapă conţine edificarea actualei stăreţii şi a unui zid fără fundaţie, construit în prelungirea laturii de S a Palatului. Atunci când a fost realizată această etapă, nici anfilada nordică de chilii, nici porticul din etapa Platonida nu mai existau, acestea fiind probabil demolate în timpul epitropiei lui Grigore Brâncoveanu (1858-1860).

Etape nelămurite:

În momentul de faţă, considerăm că ne aflăm încă la începutul unor cercetări sistematice, care încearcă să stabilească obiectivele generale pentru următoarea campanie arheologică. Pe parcursul investigaţiilor din acest an, am încercat să determinăm arealul construit în prima etapă istorică a mănăstirii Dintr-un Lemn.

Totodată, a fost necesar să adaptăm metodele tradiţionale de investigare arheologică la situaţia din teren. Spaţiul interior al fostei incinte mănăstireşti este bine organizat peisagistic şi renunţarea la unele elemente de vegetaţie, pentru a deschide secţiuni magistrale şi suprafeţe, nu a fost considerată oportună de către comunitatea monahală.

De asemenea, datorită apariţiei unor morminte de inhumaţie din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în primele trei carouri ale Secţiunii I, a fost solicitată oprirea săpăturilor în acest perimetru, astfel că nu au putut fi studiate fundaţiile şi terenul de fundare al bisericii "Naşterea Sf. Fecioare" şi orice altă secţiune de relaţie a componentelor ansamblului cu biserica, nu a mai putut fi executată.

Pe lângă aceste probleme, ne-am mai confruntat cu absenţa unor date cronologice exacte privind edificarea construcţiilor din incintă şi privind intervenţiile constructive ulterioare la acestea. Singura "ancoră" cronologică sigură era considerată biserica, situată în planul central al incintei, care are o datare aprox. ă (unanim "votată" de istoriografie): 1634 - 1635 (!). Nu se păstrează pisania originală a bisericii, de curând au apărut chiar şi reluări ale atribuirii actului de ctitorire (Matei Basarab sau Preda Brâncoveanu), astfel că chiar începuturile mănăstirii sunt neclare. Faptul că istoriografia consideră anul 7143 (1634 sau 1635) a fi anul ctitoririi mănăstirii, omiţând prezenţa unui document din 3 august 1634, când stareţa mănăstirii şi Stan ot Popeşti pe Otăsău jură strâmb pentru viile lui Radu Cotorogea la Cârneşti, probabil se datorează unei omisiuni voite, dar acest act demonstrează că mănăstirea deja funcţiona în acest an 7142 de la facerea lumii, deci este anterioară anului 1634. Considerând că nu a avut răgazul, în decurs de aproape doi ani să ridice mănăstirea, imediat după urcarea sa pe tron, atât aprecierea că mănăstirea datează din anii 1634-35, cât şi cea că Matei Basarab este ctitorul principal, nu au de fapt nici o bază sigură.

1. Studiul istorico-arhitectonic fundamentat şi remarcabil prin observaţiile conţinute, realizat de arhitecta Anca Brătuleanu, având ca obiect "Palatul" (adică stăreţia veche), porneşte de la "postulatele" istoriografice: mănăstirea a fost ridicată în anul 1635 şi etapele următoare de refacere sunt (ca şi la Radu Creţeanu, arhim. Chesarie Gheorghescu, Nicolae Stoicescu) următoarele:

1684 - adăugarea pridvorului la biserică, de către Şerban Cantacuzino;

1715 - refaceri la pictură, turla de pe pronaos, corpul estic al Palatului, latura de E a incintei, incluzând turnul-clopotniţă;

1733 - refacerea bolniţei de lemn;

1790 - reparaţii la bolniţă;

1793 - închiderea arcelor pridvorului cu zidărie;

1814 - refacerea integrală a bolniţei;

1837-1855 - construirea de chilii noi pe laturile de E, de N şi de V ale incintei vechi, intervenţii la biserică, construirea incintei noi, în prelungirea către E a celei vechi;

1859-60 - Grigore Brâncoveanu dărâmă chiliile de pe laturile de S şi de V, turnul de N, construieşte actuala stăreţie şi paraclis şi umblătoare exterioare incintei;

1900 - se ridică actualul corp vestic de chilii;

1924 - reparaţii la zidul de sprijin;

1928-30 - refacerea pridvorului bisericii în forma iniţială;

1938-39 - lucrări ample de restaurare în toată incinta;

1955 - noi lucrări de restaurare.

Din câte se observă, nicăieri nu există o afirmaţie sigură, precum că incinta veche, în forma sa iniţială, ar fi fost ridicată, să zicem, în jurul anului 1634 ! De asemenea, nu există nici un argument că în 1715, Ştefan Cantacuzino ar fi fost şi autorul extinderii incintei şi a Palatului. Despre Constantin Brâncoveanu, rudă apropiată a ambilor presupuşi ctitori, se afirmă că s-a ocupat doar să înzestreze mănăstirea şi să poposească aici de trei ori.

În concluzie: începuturile mănăstirii, atât la nivel de biserică precum şi de incintă, nu sunt bine stabilite. Absenţa unor documente scrise, arheologice sau de altă natură, care să probeze anul ctitoririi şi autorii, ne determină să afirmăm că toate afirmaţiile făcute până acum rămân doar în stadiul de ipoteze.

2. În S. I şi Cas. 9 şi 11 precum şi în S. II au fost descoperite ziduri şi negative de ziduri aparţinând incintei vechi, incintă ridicată în aceeaşi etapă cu biserica, dar într-o etapă ulterioară acesteia. Îngroşarea masivă, la nivelul colţului de SE al pivniţei sudice a Palatului, marcată pe releveele de arhitectură de până acum, ascunde de fapt naşterea a două trasee de ziduri: unul care organizează accesul în pivniţă şi un altul (ZE), care asigură închiderea parţială a incintei vechi pe latura de E. Complexul de ziduri descoperit în Cas. 11 şi prezenţa celor două ziduri paralele, la un m distanţă unul de celălalt, descoperite în S. I, ne sugerează existenţa unei anfilade sudice de chilii, ce prezenta un pridvor cu faţa spre biserică, lat de un metru. Pe de altă parte desenele şi planurile lui Weiss, datate 1728-1731, ne reprezintă, în dreptul bisericii, la E de altar, un spaţiu neocupat de clădiri (între foişorul Palatului şi Cas. 11).

În concluzie: în prima etapă de funcţionare, incinta mănăstirii era organizată ca un patrulater neregulat. Pe latura de S exista o anfiladă de chilii, cu un pridvor deschis, cu faţa către biserică. Latura de E era şi ea închisă cu o anfiladă de chilii. Nu se explică prezenţa ZE în Cas. 9, decât prin faptul că făcea legătura cu ZE din S. II. Absenţa unor construcţii din prima etapă, în desenele lui Weiss din 1731, între foişorul Palatului şi Cas. 11, determină supoziţia că aceste construcţii fuseseră demolate în această perioadă.

3. La baza nivelului de călcare din sec. XIX, lângă fostul turn nordic, a fost descoperită in situ o lespede de piatră, cu o inscripţie frumos săpată. Din păcate, piatra fragmentată din vechime mai ales la colţuri, unde putem presupune că era fixată într-un zid, nu a păstrat textul integral. Ea a fost pusă în anul 1690, din iniţiativa lui Constantin Brâncoveanu, în amintirea tatălui său, Papa Brâncoveanu şi a mamei şi, prin conţinutul său, face trimitere la Evanghelia după Ioan, Cap. IV, v. 3-39, respectiv dialogul Mântuitorului cu femeia samariteană la fântâna lui Iacob. Credem că pisania a fost pusă în prejma unei fântâni sau aducţiuni de apă potabilă, realizată de domnitor în incinta mănăstirii, foarte probabil în legătură cu turnul de N. Despre acest turn, pe baza analizelor de parament (care demonstrează întreţeserea sa cu parterul înalt al Palatului), s-a afirmat că este contemporan cu Palatul primei etape şi asigura accesul din exterior în incintă şi din incintă în parterul Palatului. El este soluţia alternativă de acces în parterul Palatului, al cărui foişor actual este datat în anul 1715, foişor care a avut iniţial doar rol de belvedere, lipsindu-i o scară de acces exterioară.

În concluzie: turnul de N proteja iniţial un spaţiu de trecere. Distrugerea sa, la începutul sec. al XIX-lea, a impus construirea unei scări exterioare pentru foişorul Palatului. Dar în perioada anterioară, el avea nevoie de o amenajare (rampă, scară), care să medieze diferenţa de nivel dintre intrarea în turn şi curtea interioară. Această amenajare nu a fost descoperită în actuala campanie. Chiar mai mult, stratul de moloz aparţinând demolării turnului, coboară până la jumătatea fundaţiei sale. În absenţa altor date arheologice, avansăm ipoteza că, cel puţin din anul 1690, turnul a avut o amenajare pentru apa potabilă, datorată lui Constantin Brîncoveanu, dacă nu cumva chiar turnul a fost construit de acest domnitor.

4. Analiza de arhitectură efectuată pentru Palat, afirmă influenţele clare ale mănăstirii Horezu asupra etapei a doua de refacere şi extindere. Datele arheologice obţinute din Cas. 4, 5, 6/99 au relevat faptul că latura de E a extinderii de incintă, împreună cu turnul clopotniţă şi zona estică a Palatului sunt unitar construite şi contemporane. Desenele lui Weiss le consemnează ca atare, fără a exista undeva o specificaţie că ar fi fost construite în anul 1715. Umblătoarea cercetată în Cas. 2/99 a oferit inventar arheologic ce ne asigură o datare relativă pentru perioada sa de umplere, în sec. XVII-XVIII. Aşa cum afirmam atunci, ea a încetat să funcţioneze odată cu extinderea Palatului, pentru că nu mai putea deversa dejecţiile în interiorul acestuia.

În concluzie: Interesul lui Constantin Brâncoveanu pentru ctitoria familiei sale de pe malul Otăsăului, reiese din numeroasele vizite şi popasuri făcute aici. Ar fi curios să nu se fi implicat constructiv în această ctitorie, iar această implicare poate fi reprezentată de extinderea Palatului şi realizarea amenajărilor defensive pe latura de E a incintei. Aceasta însemnă că aceste amenajări nu existaseră anterior sau fuseseră distruse.

5. În cursul cercetărilor, s-a observat distrugerea violentă a laturii estice a incintei din etapa întâi şi demantelarea ZD din S. I în totalitate. La baza stratului de moloz din demolare, în S. II a fost descoperit un ancadrament de uşă (sau fereastră), având un decor geometric "în fagure", caracteristic mai mult sec. XVI, datorat şi unor influenţe arhitectonice moldoveneşti.

În concluzie: demolarea sectoarelor de S şi de E ale incintei vechi, poate fi pusă în legătură cu realizarea unor noi amenajări constructive, cu destinaţia de chilii, pe latura actuală de E şi în prelungirea actualei clădiri de la colţul de SE. Momentul acestei intervenţii nu este cunoscut.

În această campanie au fost descoperite 11 morminte de inhumaţie, 6 dintre acestea în conexiune anatomică. Toate se aflau concentrate în carourile 1-3 ale S. I şi se datează în a doua jumătate a sec. XIX. Ca inventar au fost descoperite 6 cărămizi funerare, având incizate pe trei din ele: "1873 nov(embrie). Răcsandrina. Vivro…", "Teodora m(ona)h(ia)", "Geta Andronescu + 1869". La mormântul "Geta Andronescu" şi "Râcsandrina" au fost descoperite două perechi de cercei din aur.

În urma săpăturilor efectuate au fost recuperate două monede (aspri otomani de argint), 41 de pungi cu ceramică şi obiecte de metal, care au fost în totalitate spălate, ambalate şi etichetate.

Întregul inventar arheologic descoperit a fost predat pe bază de proces verbal, stareţei mănăstirii, pentru a fi inclus în expoziţia de bază a muzeului mănăstirii.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu