Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Lazuri | County: Satu Mare | Site: Lubi Tag | Excavation Year: 2001

Excavation Year   2001
Epoch
Hallstatt;
Latene
Periods
Hallstatt;
La Tène
Site Category
Domestic;
Unassigned
Site Types
Habitation
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Satu Mare
Locality   Lazuri
Commune   Lazuri
Site  Lubi Tag
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Crișan Corlaia-Dorina Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Inclezan Daniela Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Marta Liviu Sector director Muzeul Judeţean Satu Mare
Mitar Cristina Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Roșca Arina Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Stamati Iurie Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Stanciu Ioan Site director Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Tătar Paul Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
National Arch. Record Site Code 137979.01
Report A VIII-a campanie (26 august - 17 octombrie) a urmărit: a) continuarea investigării zonei centrale a aşezărilor din diferite perioade; b) reluarea cercetării complexului nr. 30 (locuinţă din epoca bronzului), parţial surprins în S. V/2000; c) verificarea extensiei diverselor locuiri în direcţie estică, prin prelungirea S. V. Datorită insuficienţei fondurilor, situaţie la care s-au adăugat ploile din luna septembrie şi lipsa forţei de muncă în luna octombrie, nu a fost posibilă atingerea obiectivelor b) şi c).
În presupusa arie centrală a aşezărilor (corespunzătoare unui vechi grind, cu altitudinea maximă de 121,75 m), în succesiunea suprafeţelor deja excavate, a fost săpată spre N o suprafaţă hexagonală, măsurând aproape 293 m.p. Cu intenţia de a economisi fondurile şi timpul, pentru decaparea stratului de pământ arat (0,35-0,4 grosime) au fost utilizate mijloace mecanice. Întreaga suprafaţă a fost divizată în suprafeţe mai mici (marcate în continuarea celor mai vechi, adică cu nr. 32-39), majoritatea de 6 X 6 m.

Locuirile preistorice

În acest an cu toate că în straturile de sub pământul arat a apărut ceramică de factură Suciu de Sus, cultură corespunzătoare primului orizont al locuirilor de la Lubi-tag, nu a fost dezvelit nici un complex arheologic care să-i corespundă. Considerăm situaţia pur întâmplătoare şi nu ca o reflectare a surprinderii unei margini a aşezării ce ţine de cultura Suciu. De asemenea s-a constatat, în concordanţă şi cu descoperirile campaniei din 2000, creşterea substanţială a concentrării complexelor ce ţin de cultura Gáva. Mai mult, descoperirea în acest spaţiu a trei locuinţe de suprafaţă ce pot fi atribuite etapei de început din evoluţia culturii, sugerează că în această zonă se află o concentrare de locuinţe Gáva, posibil chiar epicentrul aşezării corespunzătoare începutului culturii.

Dintre aceste locuinţe de suprafaţă identificate sub forma unor platforme de chirpici, complexul nr. 37 s-a păstrat doar parţial deoarecea fost afectat de complexele ulterioare.În suprafaţa sa de 7,35 X 2,4 m stratul de chirpici atinge o grosime de până la 0,2 m. Este de presupus că forma locuinţei a fost dreptunghiulară, orientată cu laturile lungi pe direcţia E-V. Deşi s-a insistat, nu au fost identificate gropi de stâlpi sau urme ale instalaţiei de foc. Numeroase bucăţi de chirpici prezentau amprente de nuiele. Cu toate că a fost recoltată o cantitate mică de material arheologic, au existat câteva fragmente de vase care sugerează o încadrare a complexului în etapa timpurie din evoluţia culturii Gáva.

Complexul nr. 41 (suprafeţele 33-34) este o locuinţă de suprafaţă parţial identificată în porţiunea excavată, la adâncimea -0,45/0,5 m. Se prezenta sub forma unei mase compacte de chirpici, a cărei dimensiuni sunt imposibil de reconstituit acum, deoarece pe lângă faptul că nu a fost surprins decât în parte, complexul a fost afectat de locuirile ulterioare. Atât cât a fost cercetată, platforma de chirpici ars avea o suprafaţă rectangulară, cu suprafaţa de cca. 5 m.p., aproximativ orientată după punctele cardinale (laturi de cca. 2,2 X 2,2 m). Materialul recoltat este reprezentat prin ceramică, alături de care au apărut puţine oase de animale. El indică apartenenţa complexului la faza de început a culturii Gáva. Complexul nr. 43 (suprafaţa 39) este tot o locuinţă de suprafaţă păstrată sub forma unei platforme masive din chirpici ars (grosimea variază între 0,15-0,25 m). Aproximativ o treime din suprafaţa complexului a rămas în pământul neexcavat. Deşi marginile platformei nu s-au păstrat pe o direcţie perfect liniară, ele indică forma regulată (dreptunghiulară a locuinţei, laturile lungi orientate V-S-V, N-N-E.). De-a lungul perimetrului au fost identificate şase gropi de stâlpi, de formă circulară în plan (diametre între 20-50 cm), uşor îngustate spre fund (de la nivelul identificării, adâncimi -0,2/-0,4 m). Lăţimea complexului este de 4,2 m, iar lungimea maximă (pe care a fost cercetat) este de 4,16 m. Pe lungimea laturii sud-estice a fost identificată o vatră de formă aproape circulară (diametrul - 80 cm), constând dintr-un strat de lutuială, gros de 4-5 cm, puternic arsă. Materialul recoltat constă din oase de animale şi ceramică. Pe multe din bucăţile de chirpici erau imprimate urme de scânduri sau nuiele. Materialul ceramic indică poziţia cronologică şi culturală a complexului: etapa timpurie a culturii Gáva.

Complexul nr. 44 (suprafeţele 34-37) este o locuinţă (?) adâncită în pământ, parţial identificată, deoarece cca. jumătate (spre N) din suprafaţa complexului a rămas necercetată, într-o porţiune de teren încă neexcavată. Latura estică a fost afectată de o locuinţă aparţinând epocii romane. Precizările în legătură cu dimensiunile în plan sunt încă premature. Se adâncea până la -1,2/-1,3 m faţă de actualul nivel de călcare, adică cu cca. -0,8/-0,9 m în raport cu nivelul de călcare al aşezării corespunzătoare. Podeaua era amenajată la orizontală, şi era bătătorită. De-a lungul laturii estice, în exteriorul gropii au fost identificate două gropi de stâlpi, în relaţie aproape sigură cu acest complex. În porţiunea cercetată a apărut mult chirpici ars, oase de animale şi ceramică. Materialul din urmă indică poziţia cronologică şi culturală a complexului, adică un orizont hallstattian mai recent (în raport cu faza timpurie a culturii Gáva).

Complexul nr. 38 (suprafeţele 32-33-34-35) este o locuinţă din epoca Latene parţial adâncită în sol (-1,1 m de la actualul nivel de călcare, -0,7 m în raport cu vechiul nivel de călcare). Amplasarea sa în apropierea drumului de piatră actual nu este întâmplătoare, ea fiind situată practic într-un şir cu locuinţele celtice descoperite în anii precedenţi. Avea o formă aproape pătrată cu colţurile rotunjite (laturile măsoară 3,2-3,8 m), orientată N-S cu laturile mai lungi. De-a lungul pereţilor pe o lăţime de 0,4-0,5 m, ridicat cu 0,2 m de la podea a fost cruţat în sterilul arheologic un postament care sprijinea talpa pereţilor de lemn. Pe mijlocul fiecăreia dintre laturi, în postamentul menţionat, s-a păstrat câte o groapă de stâlp (circulare cu diametre între 0,3-0,4 m). Aproximativ în centrul locuinţei, însă nu in situ, au apărut mai multe fragmente din vatră. Locuinţa conţinea multă ceramică (lucrată cu mâna şi la roată), oase de animale şi bucăţi de chirpici ars. Pe baza materialului ceramic complexul poate fi datat în termeni siguri, adică aparţine orizontului C al epocii Latene.



Locuirile din mileniul I a. Chr.



Orizontului din epoca romană îi aparţin complexul nr. 42 (suprafeţele 34/37), gropa 197a (suprafaţa 32). Marea majoritate a gropilor de stâlpi aparţin unor construcţii de suprafaţă, uşoare, databile în epoca romană; cele identificate în cursul acestei campanii nu indică planuri clare.

Complexul nr. 42 a fost o locuinţă parţial adâncită în sol, de formă dreptunghiulară (4,4 X 3,94 X 3,12 X 3 m, corespunzând unei suprafeţe de aproape 12,80 m.p.). Deoarece suprapunea mai multe complexe preistorice, delimitarea sigură a conturului a fost posibilă abia între -0,7/-0,75 m. Podeaua, orizontală, fără a fi fost surprinse indicii în sensul unei amenajări speciale, se afla la -0,9 m faţă de suprafaţa actuală, adică în raport cu nivelul de călcare al aşezării din epoca romană la o medie de -0,5 m. Construcţia era orientată aproape perfect pe direcţia V-E (cu laturile lungi). Pereţii şi acoperişul erau sprijinite pe stâlpi, identificaţi în fiecare colţ şi câte doi, pe laturile scurte. Nu a fost descoperită instalaţia pentru foc, eventual urme care să indice poziţia ei, însă în umplutură au apărut multe fragmente din lutuiala puternic arsă a unei vetre.

Materialul recoltat, deşi în cea mai mare parte îl constituie ceramica, este foarte bogat. Pentru prima oară în aşezarea de la Lazuri a apărut într-un complex aproape exclusiv ceramică Przeworsk (lucrată cu mâna, din pastă fină sau grosieră), cu forme specifice acestui mediu cultural. Doar câteva cioburi indică legături cu lumea dacilor liberi. Faptul că ceramica lucrată la roată aproape că nu există, poate fi explicat prin poziţia cronologică mai timpurie a acestui complex, adică spre mijlocul sau în a doua jumătate a sec. II a. Chr. De altfel, au fost găsite în campaniile trecute câteva fibule romane care indicau existenţa unui orizont mai timpuriu al locuirii din această vreme, eventual cu posibilitatea de a fi extins chiar în prima jumătate a sec. II a. Chr.

Groapa nr. 197a se alătură deja numeroaselor "gropi cu pereţii arşi" cercetate în această aşezare. Avea formă dreptunghiulară (uşor trapezoidală), colţuri rotunjite, orientată aproximativ N-S cu laturile lungi (dimensiunile laturilor: 1,14 x 1,14 x 0,94 x 0,82 m). În secţiune, complexul avea formă accentuat albiată, fundul aflându-se la -0,97 m, adică o adâncime reală (în raport cu vechiul nivel de călcare) de cca. -0,5 m). Porţiunea lutuită a pereţilor (de-a lungul perimetrului distrusă în unele locuri), pe o adâncime de cel mult -0,18/-0,2 m, era verticală, de la această linie pereţii albiindu-se. Stratul de lutuială (în medie gros de 2 cm) era puternic ars. Pe întreaga adâncime a umpluturii, în apropierea pereţilor cu precădere, a apărut multă lipitură arsă, macerată, prăbuşită din pereţi. De asemenea, exista în umplutură, mai ales la baza pereţilor şi pe fundul gropii, mult cărbune, inclusiv bucăţi masive, mai mari. La -0,2 m de la nivelul identificării, în centrul gropii şi perfect orientat pe axa N-S (probabil în mod premeditat, mai există la Lazuri astfel de cazuri) se afla un os lung (picior) de la un animal.

Nu au fost identificate în cursul acestei campanii complexe din sec. VI-VII, însă apariţia sporadică a fragmentelor de vălătuci şi "pâinişoare" de lut ars indică existenţa unui grup de locuinţe în apropierea suprafeţei excavate.

Pentru prima oară a fost integral dezvelită o "gospodărie" medievală timpurie, reprezentând ultimul nivel al locuirii din această aşezare, al cărei punct de greutate, în ce priveşte datarea, poate fi plasat acum în sec. VIII p. Chr. Este vorba despre complexele 39 (suprafaţa 35), 40 (suprafeţele 33-34) şi 45 (suprafaţa 39), situate la mică distanţă între ele.

Cel cu nr. 39 s-a păstrat sub forma unei gropi oval-alungite (orientată NNE-SSV cu axa lungă), identificată în termeni preliminari la -0,5 m (în partea superioară a stratului de pământ negru), apoi foarte clar la -0,6/0,65 m (dimensiuni pe axe: 3,38 X 2,32 m). În adâncime, complexul are o formă neregulată (adâncimea maximă este de -1,52/-1,54 cm, în raport cu linia suprafeţei actuale). Deoarece nivelul de călcare în aşezarea medievală timpurie se afla în partea superioară a stratului de pământ negru, adică între -0,4/-0,5 m, rezultă o adâncime reală a complexului de maximum -1,14 m. Pare să fi avut două compartimente, adică un spaţiu oval, cu "podeaua" neregulată, corespunzând adâncimii maxime a complexului, măsurând pe axe 2,44 X 2,1 m, iar capătul nord-estic era amenajat sub forma unor trepte, cruţate între -0,9/0,95 m.

Iniţial, complexul avea, în secţiune şi la orizontală, o formă extrem de neregulată, podeaua adâncindu-se accentuat spre capătul sud-vestic. La un moment dat, fundul gropii a fost nivelat cu un strat de argilă galbenă, vag amestecată cu pământ cenuşiu, pigment de arsură şi în care au apărut, rar, ciobuleţe medievale timpurii. În capătul sud-vestic această nivelare atingea 0,3 m grosime, iar în cel opus abia 0,06 m. Pe această cale, s-a obţinut "un nivel de călcare" perfect orizontal. Pe axa lungă a construcţiei, uşor deviată spre S-V, a fost identificată o groapă, care mai probabil indică un stâlp central, străpungând umplutura menţionată deja. În acelaşi capăt sud-vestic al complexului au apărut trei alveolări, cu dimensiuni între 0,16-0,24 m (pe axe), adânci de -0,08 m în medie, care - eventual - ar putea indica stâlpi mai uşori. În aceeaşi termeni nesiguri pot fi interpretate şi alte două alveolări de pe latura sud-estică.

Lentilele succesive de argilă aruncate peste nivelul adus la orizontală sugerează umplerea intenţionată a gropii, după dezafectarea stâlpului a. Apoi, aproximativ în centrul gropii, cu 0,22 m mai sus faţă de "podeaua orizontală", au fost găsite bucăţi de pământ ars, pe o porţiune ovală de cca. 0,3 x 0,36 m (cu o grosime de 0,04 m), peste care se afla un strat fin de cenuşă. Nu este exclus să avem de-a face cu o instalaţie sumară pentru foc, amenajată pe un nou "nivel de călcare", corespunzător liniei superioare a lentilelor de argilă (profilul martorului nu indica în termeni clari o astfel de situaţie). Faptul că în partea superioară complexul 39 era umplut cu pământ mai închis la culoare (negru), care conţinea majoritatea materialului, ar putea fi explicat prin aceea că în etapa finală a utilizării sale el a fost umplut cu pământ şi resturi menajere provenite din nivelul de călcare ori chiar dintr-o locuinţă corespunzătoare. Asemănarea dintre acest complex şi cel cu nr. 15, cercetat în 1995, este frapantă, din toate punctele de vedere. Destinaţia lui rămâne neclară. Poate că iniţial a fost o groapă din care s-a extras lut. Pentru că fundul său a fost nivelat (foarte probabil după un interval scurt de la săparea gropii, deoarece această umplutură era foarte curată), iar aproape în centrul complexului a fost identificată o groapă de stălp, este de presupus că a fost transformat într-o construcţie uşoară, cu acoperiş conic, aşa cum ar putea sugerea stâlpul a (eventual şi alveolările din capătul sud-vestic şi cele de pe latura sud-estică). Dacă realmente am avea de-a face cu o vatră simplă, amenajată în centrul complexului, deasupra lentilelor de lut galben, atunci ar însemna că după renunţarea la presupusa construcţie cu un acoperiş uşor, ocazional, în interiorul acestei gropi s-a făcut foc, probabil în scopuri menajere. În final, groapa a fost umplută cu resturi menajere.

Mai ales în partea superioară a umpluturii au apărut multe fragmente ceramice, majoritatea lucrate la roata rapidă (oale), apoi cu mâna (tăviţe, ţesturi, oale) şi la roata înceată (oale). În aceeaşi parte superioară a umpluturii a fost găsit şi un fragment dintr-o fibulă romană, puternic profilată, evident ajunsă în complex cu materialul rulat. În mod cert, complexul 39 reprezintă o anexă a complexului 40 (locuinţă), în a cărui imediată apropiere se afla.

Cel din urmă complex avea formă aproape patrată (laturile măsoară 3,96 x 3,9 x 3,64 x 3,4 m, marcând o suprafaţă de 13,83 m.p.) cu colţurile uşor rotunjite, orientat fiind aproximativ V-E cu laturile mai lungi. Pereţii gropii locuinţei s-au păstrat uşor înclinaţi spre interior; probabil că iniţial au fost verticali, însă, în timp, partea superioară a gropii s-a lărgit puţin. Cu cca. 0,1 m mai jos de la partea superioară a gropii au început să se contureze clar "pete" de argilă galbenă, sub forma unui "postament" perimetral, cu lăţimea variind între 0,3-0,5 m. Pe laturile vestică, sudică şi parţial estică, adâncit în acest "postament" (între 0,1-0,16 m), de-a lungul pereţilor gropii a fost surprins un şănţuleţ, cu lăţime oscilând între 8-26 cm, îngustat spre fund şi umplut cu pământ negru. În mod cert, curăţarea acestui "postament" a indicat faptul că este vorba despre sterilul arheologic. Sub el, de-a lungul întregului perimetru al locuinţei se afla o cavitate rotunjită în secţiune.

Podeaua, puternic bătătorită (umplutura gropii locuinţei se desprindea foarte uşor de pe ea), era uşor adâncită spre centru (adâncime maximă de 1,6 m de la actualul nivel de călcare), ridicîndu-se cu cca. 0,1 m în apropierea pereţilor; ea a fost amenajată într-un strat de argilă nisipoasă. În raport cu nivelul de călcare al aşezării medievale timpurii (situat între -0,4/-0,5 m), groapa locuinţei (un bordei efectiv) se adâncea cu cel puţin -1,1 m. În zona colţului nordic, pe o lăţime între 0,1-0,2 m s-a păstrat o treaptă scundă, ridicată cu 0,05 m faţă de nivelul podelei.

Pe podea, în apropierea laturilor mai scurte şi pe axa lungă a locuinţei existau gropile a doi stâlpi, care susţineau acoperişul. În colţul nord-estic al locuinţei se afla instalaţia pentru foc, adică o vatră mărginită de pereţi construiţi din piatră de stâncă, prinsă cu lut. Ea a fost amenajată prin lutuirea porţiunii corespunzătoare, uşor adâncită în podea. În plan, forma instalaţiei pentru foc este aproape dreptunghiulară (0,7 x 0,4 m, pe axe), însă laturile ei nu sunt prea regulate. La 0,3 m de la latura nordică a vetrei propriu-zise, spre peretele corespunzător al locuinţei se afla un postament cruţat în argilă, în parte prăbuşit, păstrat pe o înălţime de maximum 0,3 m, deasupra căruia au fost găsite câteva pietre arse. Împrăştiate, însă marcând liniar marginile vestică (acestea se aflau la 0,5 m de vatră) şi estică ale vetrei se afla câte un şir de pietre de calcar, în general de dimensiuni medii şi mari, puternic arse. Unele dintre ele au fost uşor prelucrate, iar câteva fragmente provin dintr-o mola manuaria, spartă. În cazul paramentului de pe latura estică, între unele dintre pietrele găsite in situ se afla lut galben, iar bucăţile de lut ars găsite în rest indică şi ele faptul că acest parament (înălţimea lui poate fi calculată la 0,3-0,34 m) era alcătuit din bucăţi de piatră suprapuse şi prinse între ele cu lut.

Printre pietrele care iniţial alcătuiseră un perete pentru protejarea vetrei au fost găsite mai multe fragmente dintr-un ţest mare şi dintr-un platou de lut rectangular (prost conservate, majoritatea în apropierea colţului sud-vestic al vetrei) şi cîteva fragmente dintr-o oală lucrată cu mîna, altele, mai mărunte, din vase lucrate la roata rapidă sau înceată. Foarte puţine au fost fragmentele (în general mărunte) de oase de animal. Două sau trei ciobuleţe medievale timpurii (lucrate la roata rapidă ori înceată şi chiar cu mâna) au fost găsite în diferite puncte ale podelei, adâncite în aceasta. În spatele postamentului care proteja vatra spre N a apărut şi o lupă de fier.

Câteva zeci de gropi de ţăruşi marcau în faţa instalaţiei pentru foc un contur dreptunghiular (1,3 x 0,7 m); ele indică o piesă de mobilier interior (laviţă? masă?), foarte probabil adosată peretelui sud-estic al gropii locuinţei. Alte gropi de ţăruşi, însă mai puţin adânci, au fost găsite de-a lungul laturilor vestică şi nordică ale vetrei, având poate, la început, rostul de a sprijini paramentul vestic. De asemenea, fără o ordine anume, gropi de ţăruşi, împreună cu alveolări neregulate, au apărut mai ales în porţiunea centrală a podelei. Alte gropi de pari, plasate în şir de-a lungul laturii sud-vestice, pot fi legate de construcţia treptelor pe care se cobora în bordei.

O serie de detalii sugerează părăsirea premeditată a locuinţei. Pe vatră şi în jurul ei a fost găsit extrem de puţin material, apoi succesiunea a două umpluturi. Într-o primă etapă groapa locuinţei a fost umplută pe o înălţime medie de 0,4-0,5 m (cam până la linia inferioară a "postamentulu") cu pământ cenuşiu-gălbui (asemănător umpluturii complexelor preistorice) amestecat cu argilă galbenă, tasat, apoi a fost aruncat pământul negru, afânat. Din acest punct de vedere, situaţia este identică cu a complexului nr. 39.

Este dificil de explicat rostul acelui postament cruţat spre partea superioară a gropii locuinţei şi care s-ar fi prăbuşit în mod sigur, datorită spaţiului liber de sub el. Am putea presupune că în acel spaţiu au fost introduse una sau mai multe bârne, îmbinate la colţuri, însă explicaţia nu poate fi mulţumitoare. Nici într-un caz "postamentul" nu putea sprijini pereţii de lemn ai locuinţei, datorită situaţiei invocate. Deoarece nu au fost găsite gropi de stâlpi în colţuri, nu putem presupune decât că partea aeriană a pereţilor construcţiei se sprijinea pe tălpi aşezate în afara perimetrului gropii locuinţei.

Complexul nr. 45 s-a păstrat sub forma unei gropi uşor trapezoidală, cu colţurile accentuat rotunjite, perfect orientată V-E cu axa lungă. Aceasta măsoară 3,38 m, în capătul vestic are o lăţime de 1,1 m, iar în cel estic de 1,58 m. Dacă ţinem seama de forma albiată (în secţiune), respectiv suprafaţa mai restrînsă corespunzătoare fundului gropii, atunci "suprafaţa utilă" a întregului complex se apropie de 3 m.p. Fundul se afla la -1,25 m faţă de actualul nivel de călcare şi cca. 0,85 m în raport cu nivelul de călcare al aşezării medievale timpurii, pe stratul de argilă galben-roşcată, nisipoasă, care conţine mult limonit. Fundul gropii ori "podeaua" era marcată de denivelări uşoare, iniţial fiind bătătorită, aşa cum poate indica faptul că umplutura se desprindea uşor. În capătul vestic a fost cruţată o mică platformă, relativ bine păstrată, pe o lungime de 0,86 m, ridicată cu maximum 0,5 m de la podea şi uşor înclinată spre interiorul complexului. Eventual, ar putea fi interpretată ca o treaptă care asigura accesul.

Până aproape de fund s-a păstrat acelaşi pământ de culoare neagră intensă, foarte afânat, în care au apărut extrem de multe fragmente ceramice, în general foarte mărunte, multe oase de animale, unele arse, cărbune, bucăţi de chirpici şi pământ ars, alături de multe bucăţi de piatră de carieră, în general arse şi ele. Întregul aspect al acestei umpluturi sugerează utilizarea complexului, probabil de la un moment dat, ca groapă în care au fost aruncate resturi menajere. Spre bază, aproximativ în centrul gropii, a fost aruncată cenuşă şi pământ ars, formând o lentilă groasă de 3-4 cm. Pe marginile gropii pământul negru era amestecat cu steril arheologic. Interesant este faptul că fundul complexului a fost acoperit cu un strat de argilă galbenă, curată, cu o grosime între 1-3 cm. Axial şi aproape lipită de capătul vestic al acestui complex, se afla groapa 215, sigur contemporană, deoarece în umplutură au fost găsite câteva ciobuleţe medievale timpurii. Avea formă oval-neregulată (0,84 x 0,52 m), cu pereţii neregulaţi, îngustaţi spre fund (de la nivelul identificării se adâncea cu 0,4 m). Ea este identică altor gropi medievale timpurii găsite la Lazuri, acestea utilizate (în ultimă instanţă) ca mici gropi menajere.

Destinaţia complexului nr. 45 (utilizat în ultimă instanţă ca groapă de gunoi, asemenea complexului nr. 39) nu este clară. Din aşezarea medievală timpurie de la Lazuri se mai cunosc astfel de amenajări. Deocamdată cele mai bune analogii pot fi găsite în zona Tisei superioare, Polonia Mică şi mai ales în nordul Dunării mijlocii. Spre exemplu, la Breèlav-Pohansko analiza chimică a umpluturii unor complexe foarte asemănătoare sau chiar identice indică o mare cantitate de azotaţi şi nitraţi, rezultate care au dus la interpretarea acestora drept construcţii uşoare, destinate protejării animalelor domestice mai mici.

În ce priveşte poziţia cronologică a acestei locuiri, este extrem de importantă descoperirea unui cercel de bronz cu corpul semilunar şi pandantiv stelat, aparţinând aşa-numitului "tip Karcsa" sau subtipului II la Staššikova-Štukovska (şi care în nici-un caz nu poate depăşi sec. VIII a. Chr.). Piesa precizează şi mai strâns poziţia cronologică a aşezării medievale timpurii de la Lazuri, al cărei punct de greutate trebuie acum coborât în sec. VIII, eventual cea de-a doua jumătate. Cu atât mai mult, poate fi datat pe această cale întregul orizont cultural contemporan din nord-vestul României şi întreaga Transilvanie, definibil prin asocierea unei mari cantităţi de ceramică lucrată la roata rapidă, strâns legată de tradiţiile antice târzii, cu cea lucrată cu mâna ori la roata înceată.

Complexele nr. 40, 39 şi 45 sunt strict contemporane şi se leagă unele de altele, oferind, sugestiv, imaginea unei veritabile gospodării: locuinţa (complexul 40), adăpostul pentru unele dintre animalele domestice (complexul 45) şi, poate, o pivniţă sau un spaţiu destinat iniţial păstrării proviziilor (complexul 39) [I. Stanciu, I. Stamati].
Abstract other lang.
Abstract   During this year here were discovered archeological complexes belonging to the Suciu de Sus culture. For the beginning period of the Gáva culture we found three clay platforms, representing the remains of three surface dwellings (complexes 37, 41, 43). To a more recent stage of Gáva culture is belonging the complex 44. Complex 41 is a semi-sunken dwelling from Latène Age, phase C.
Dating from the Late Imperial Roman Age are the complex 42 (dwelling), having in its inventory predominantly Przeworsk pottery, a rectangular pit with burned walls (no. 197a) and more pillar pits, indicating light buildings, on the surface. There were not identified in this campaign early Slave complexes. To the last level of the settlement (early medieval settlement) are belonging complexes 39 (perhaps a cellar), 40 (dwelling) and 45 (probably shelter for some domestic animals). From the complex no. 45 comes a bronze earring, in half-moon shape and stellary pandant, framed to the subtype II in Staššikova-Štukovska, indicating the VIII-th century as weight point for this settlement. Typical is the presence of a big amount of common pottery, processed in rapid wheel, associated with pottery worked by hand and, less, in slow wheel
Bibliography 1. V. Kotigoroško, Tumulii din perioada romana târzie de lânga satul Lazuri (jud. Satu Mare), Cercetări arheologice în aria nord-tracă (Bucureşti), 2, 1997, p. 398-407.

2. Al. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romana (sec. II-IV p. Chr.) în teritoriul nord-vestic al României, Zalau - Cluj-Napoca, 2000, nr. 79 (146), p. 53-60; fig. 18-27; pl. 84-121, 336/2-10, 341/3,4,13-16, 348/4-5, 349, 355/1,3,6,7; anexele 3-6.

3. J. Németi, Descoperirile arheologice de la Lazuri-"Lubi-Tag" (jud. Satu Mare) din anii 1995-1996, p. 78-86

4. I. Stanciu, Aşezarea slava timpurie de la Lazuri-"Lubi tag", jud. Satu Mare (cercetările arheologice din anii 1977, 1993-1995). Contribuţii la cunoaşterea sec. 6-7 în zona Tisei superioare, StComSatu Mare, 15-16, 1998-1999, p. 115-268.

5. I. Stanciu, Despre ceramica medievală timpurie de uz comun, lucrată la roata rapidă, în aşezările de pe teritoriul României (sec. 8-10), Arheologia Medievala, III, 2000, p. 127-191.

6. I. Stanciu, "Tonbrote" als Indiz für die Wanderung und die magisch-rituellen Glauben und Praktiken der frühen Slawen, Eastern Review. Sanktuaria i Kult (Lódz), 5, 2001, p. 123-154
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO
 



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu