Staţiunea arheologică este cunoscută în literatura de specialitate ca loc de descoperire, în 1962 (I. Paul), a celei mai mari necropole din aria culturii Wietenberg (43 morminte, în majoritate de incineraţie). Ea este plasată pe a doua terasă de pe malul stâng al Mureşului, fiind delimitată la vest de Valea Pianului şi actuala aşezare Sibişeni, iar la nord de şoseaua naţională Deva-Sebeş. Necropola se află spre marginea sudică a acestei suprafeţe plane, la baza terasei înalte care flanchează cursul Mureşului. Cercetările perieghetice au evidenţiat existenţa în acest loc, pe o suprafaţă relativ întinsă (aproximativ 400 m de-a lungul marginii sudice a terasei şi 150 m înspre interiorul acesteia), a unor locuiri succesive aparţinând epocilor bronzului, Hallstatt, Latène, romană şi medieval timpurie.
În anul 1994, Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia a redeschis şantierul arheologic Sibişeni în scopul de a investiga aşezarea de epoca bronzului (Wietenberg) căreia îi aparţine necropola. Pentru stabilirea intensităţii locuirii, au fost efectuate, în diferite zone ale locului numit "Deasupra satului", 6 secţiuni de sondaj (S.I-VI) cu dimensiuni variind între 10 - 20 x 1,5 m (vezi ridicarea topo a zonei cu amplasarea secţiunilor), orientate E - V sau N - S. Scopul urmărit era de a corela datele obţinute din investigarea celor două elemente ale staţiunii arheologice (aşezare şi necropolă) în vederea cunoaşterii habitatului în bronzul mijlociu din zonă.
În anul 1995, pe baza datelor dobândite prin sondajele efectuate în anul precedent, s-au continuat cercetările, optându-se pentru definirea secţiunii S. II. drept magistrală, orientată N - S şi practicarea a patru secţiuni secvenţiale pe această axă, în sectorul sudic, cu dimensiunile, fiecare dintre ele, de 20 x 1,5 m. Ca o remarcă generală, s-a constatat că, grosimea stratului de locuire Wietenberg, un strat cu depuneri sporadice resturi aparţinând evului mediu timpuriu. Stratul aparţinând epocii bronzului (în grosime medie de 40 - 50 cm) conţinea 2 niveluri de locuire corespunzătoare fazelor II - III din evoluţia culturii Wietenberg. Primului nivel de locuire îi corespund două complexe închise (gropi) surprinse doar parţial în suprafaţa cercetată. Celui de-al doilea nivel, corespunzător fazei III Wietenberg, i-au fost atribuite alte trei complexe (gropi) cu un bogat material (ceramică, râşniţă, "capete de băţ" etc.), un bordei surprins în extremitatea nordică a lui S. II./5 şi o locuinţă de suprafaţă, de formă patrulateră, de mari dimensiuni (5,70 x 4,60 m), pentru dezvelirea căreia au fost practicate două casete laterale (8 x 3,50 m şi 6 x 2 m). Locuinţa avea o podină de lut ars, bine conservată pe aproximativ jumătate din suprafaţa ei, cu o vatră de foc (diametrul aproximativ 70 cm) în colţul sud-estic. Locuinţa avea peretele nordic constituit dintr-un schelet de pari, nuiele, acoperit cu lipitură, prăbuşit în exterior.
Stratul de cultură roman conţine elemente de construcţie (talpa din piatră de râu a unei construcţii de lemn, surprinsă în S.II/3, substrucţii ale unor ziduri de piatră având ca liant mortar, surprinse în S. IV; olane, ţigle şi cărămizi), ceramică, atestând existenţa aici, probabil, a unei vile rustice romane.
Din stratul superior provin, recoltate din S. II/5,7, fragmente ceramice feudal timpurii, confirmând existenţa unei locuiri (sat) la începuturile evului mediu. Fapt susţinut şi de dezvelirea, pe marginea sudică a terasei, în zona centrală, a unui bordei atribuit aceleaşi perioade (sec. XI).
De asemenea, pe bordura terasei ce flanchează şoseaua naţională Deva-Sebeş a fost surprins un bordei şi o groapă de provizii aparţinând Hallstatt-ului târziu.
Datorită varietăţii locuirilor din punctul Sibişeni-"Deasupra satului", cercetarea va continua şi în anii următori, trecându-se la dezvelirea unor mari suprafeţe care să ne permită decopertarea complexelor de locuire şi, pe baza lor, posibilitatea studierii habitatului.
