Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Bucureşti | Site: str. Şepcari nr. 16, sector 3 | Excavation Year: 2002

Excavation Year   2002
Epoch
Late Migrations Period (7th - 11th cent.);
Late Medieval;
Modern
Periods
Migrations Period;
Middle Medieval Period;
Modern Age
Site Category
Domestic;
Unassigned
Site Types
Habitation
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Bucureşti
Locality   Bucureşti
Commune   mun. Bucureşti
Site  str. Şepcari nr. 16, sector 3
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Apostol Virgil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Bâlici Ştefan Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti
Mănucu-Adameşteanu Gheorghe Site director Muzeul Municipiului Bucureşti
Mărgineanu-Cârstoiu Monica Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
National Arch. Record Site Code 179132.52
Report Lucrările s-au desfăşurat în intervalul noiembrie 2002 - februarie 2003 şi au avut ca obiectiv degajarea unor pivniţe aflate în zona adiacentă faţadei dorsale a imobilului situat pe strada Şepcari nr. 16.
Au fost dezvelite trei încăperi, construite din cărămidă. Ele reprezintă porţiuni ale unor pivniţe care se extind în partea opusă clădirii actuale, spre terenul învecinat. A fost degajată parţial şi scara de acces în aceste subsoluri.
Pivniţele:
Între cele două picioare ale unui arc de boltă ce desparte pivniţa 1 de pivniţa 2, au fost dezvelite două trepte din cărămidă (dimensiunile cărămizilor: 27 x 12 x 6 cm), având lungimea de 1,04 m, lăţimea de 0.50 m, înălţimea de 0,28 m şi, respectiv, 1,02/0.,6/0,06 m, amenajate la 0.30 m. mai jos de sămânţa zidurilor (-2.40 m faţă de nivelul actual de călcare). Stratigrafic, acestea aparţin primei etape de construcţie.
Materialul arheologic, găsit la adâncimi situate între 2 – 2,80 m, este puţin abundent, reducându-se la câteva fragmente ceramice, specifice secolelor XVIII-XIX. Ca forme, remarcăm două ligheane de mari dimensiuni, castroane şi un fragment de sfeşnic .
Următoarei etape cronologice îi aparţin cele două pivniţe, despărţite printr-o boltă. Pivniţa 1 este largă de 3,05 m, iar lungimea ei, între zidul clădirii actuale şi arcul dublou, este de 2,68 m. Pivniţa 2 are aceaşi lărgime, dar este dezvelită (înspre vest) numai pe o porţiune de 1,90 m. O fază ulterioară, în care bolta a fost desfiinţată, este reprezentată de un planşeu drept, sugerat de existenţa unor lăcaşuri pentru grinzi, situate la 2,10 m înălţime faţă de baza zidului. Lăcaşurile sunt amplasate la distanţe variabile (între 53 cm şi 65 cm interax), dimensiunile lor fiind de cca. 10 x 10 cm.
Scara de acces în pivniţă:
Adiacent zidului pivniţei, spre sud, se păstrează urmele unei scări balansate (lungime dezvelită 3,20 m şi lăţime 0,95 m) ale cărei prime patru trepte de la nivelul inferior, aşezate direct pe pământ, îşi conservă fragmentar structura din cărămizi (dimensiunile cărămizilor: 25,5 x 13,5 x 6 cm) legate cu pământ. Partea superioară, realizată din lemn, este decelabilă datorită urmelor lăcaşurilor destinate grinzilor de susţinere. Acestea sunt vizibile în ambele ziduri care flanchează scara. Este evident că această scară a fost utilizată exclusiv în prima etapă de funcţionare a pivniţelor, după care golul uşii a fost blocat cu un zid de cărămidă (dimensiunile cărămizilor: 26,5 x 15,5 x 5,5 cm), înalt de 1,12 m şi lat de 1,37 m. În aceasta etapă accesul în pivniţă era amplasat într-un alt punct al planului, inaccesibil cercetărilor actuale.
În lipsa materialului arheologic, datarea ansamblului cercetat se bazează în exclusivitate pe observarea stratigrafiei şi a succesiunii fazelor de construcţie. Astfel, se poate presupune că cele două pivniţe au aparţinut unui edificiu ce a existat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind afectate, în faza a doua de «focul cel mare» de la 1847. Prezenţa, în pământul de umplutură al pivniţelor, a unei monede de 10 bani emisă de domnitorul Carol I în anul 1867, poate fi o dovadă a faptului că începând cu această dată încăperile respective erau dezafectate. Fragmentele ceramice descoperite în acelaşi context arheologic, provenind din producţia locală sau de import, confirmă folosirea acestor pivniţe în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Săpătura arheologică a fost extinsă şi la sud de complexul descris anterior, până în dreptul calcanului clădirii învecinate. În proximitatea acesteia, în suprafaţa B, au fost dezvelite urmele a trei fragmente de structuri punctuale din cărămidă (dimensiunile cărămizilor: 22,5 x 11,5 x 3 cm şi 23,5 x 11,5 x 3 cm) de mici dimensiuni. Sămânţa lor, răspunzând unor nivele diferite, se află la 0,95 m şi 1,05 m mai sus de talpa zidului pivniţei şi la numai -0,70 m, respectiv -0,80 m, faţă de nivelul actual de călcare. Destinaţia şi apartenenţa lor, fără legătură cu complexul pivniţei, nu are suficienţi martori în teren pentru a fi interpretată dar, din punct de vedere cronologic, ele aparţin unui moment ulterior anului 1867, când pivniţele erau dezafectate.
Absenţa unor elemente constructive în suprafaţa A se poate explica prin faptul că aici, în prima jumătate a secolului XX, la o adâncime de 0,90 - 1 m, a fost turnat un planşeu de beton care a distrus tot ce exista, afectând parţial şi scara de acces în pivniţă. Sub nivelarea efectuată cu acel prilej, săpătura a coborât până la o adâncime de 3,40 m, oprindu-se pe un nivel de pământ castaniu, ce reprezintă solul viu. Până la adâncimea de 3,20 m materialul arheologic găsit se compune, în exclusivitate, din fragmente de la vase ceramice din secolele XVIII-XIX. Excepţie fac o toartă de la o cană de sticlă şi o pipă turcească de lut.
De sub nivelul de construcţie al pivniţelor au fost săpate două gropi clopot, surprinse parţial şi pe profilul de nord-vest. Ele coboară pănă la stratul viu şi pot fi atribuite secolelor XVII-XVIII (materialele descoperite se limitează la câteva fragmente ceramice).
Între adâncimile de 3,20 şi 3,40 m, într-un strat de pământ negru, care suprapune pământul viu, s-au găsit câteva fragmente de vase borcan, cu buza răsfrăntă şi îngroşată, decorate cu incizii în val şi orizontale, specifice culturii materiale din secolele X-XI. Din această perioadă nu a fost surprins nici un complex de locuire, materialele fiind găsite pe toată suprafaţa extinderii.
O descoperire mult mai importantă a fost făcută în interiorul clădirii actuale, la subsol, unde se efectuau lucrări de consolidare a zidurilor: la -0,10 -0.30 m, sub podeaua de ciment a unei pivniţe, aflată în vecinătatea extinderii, au fost găsite fragmente mari de ceramică. Extinderea cercetării pe o suprafaţă de 3 x 3 m a dus la descoperirea parţială a unui depozit, aflat într-un strat de pământ gros de circa 0,50 m. De aici au fost recuperate circa 100 de recipiente din ceramică locală-oale cu toartă, ulcioare, capace, ligheane, străchini, castroane şi de import- faianţă şi porţelan englezesc, dar şi vase din sticlă-carafe şi recipiente de mică capacitate. Vasele recuperate fac parte dintr-un depozit, al unui negustor ce-şi desfăşura activitatea în zona «pazarului» de la Curtea Veche. Pivniţa care adăpostea marfa a fost distrusă de incendiul de la 1847, terenul fiind apoi nivelat (în stratul ce suprapune depozitul a fost găsită o monedă de 5 bani, de la Carol I, emisă la 1867), aici construindu-se o nouă clădire.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu