Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Mereşti | County: Harghita | Site: Dâmbul Pipaşilor | Excavation Year: 2003

Excavation Year   2003
Epoch
Latene
Periods
La Tène
Site Category
Domestic
Site Types
Fortified settlement
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Harghita
Locality   Mereşti
Commune   Mereşti
Site  Dâmbul Pipaşilor
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Crişan Viorica
Lóránd Darvas
Magyari Eva
Popescu Mariana-Cristina
National Arch. Record Site Code 85065.01
Report Situl arheologic în discuţie se află la extremitatea sud-estică a localităţii Mereşti, la o distanţă de cca. 15 km de aceasta. Geografic este poziţionat în ramura nordică a Munţilor Perşani, la întrepătrunderea acestora cu platoul vulcanic al Munţilor Harghitei, într-o zonă cu păduri de foioase (fag, carpen, alun) şi pajişti montane întinse. Aici, pe malul stâng al pârâului Vârghiş, la intrarea acestuia în cheile cu acelaşi nume, pe platoul vulcanic numit Câmpul Pietrei şi pe înălţimea Dâmbul Pipaşilor (cota 745 m) - primul cu fâneaţă al doilea împădurit - se întinde cunoscuta aşezare dacică fortificată (sec. II a. Chr. - I p. Chr.)
Bogăţiile ţinutului (terenuri pentru practicarea agriculturii şi creşterii animalelor, lemn, pietre de construcţii, argile, minereuri de fier, sare etc.), dar şi posibilităţile de apărare şi protecţie au atras oamenii în aceste locuri în mai toate epocile istorice. Astfel pe lângă aşezarea cercetată de noi, care la rândul ei cunoaşte mai multe epoci istorice (epoca bronzului, epoca dacică, cu trei faze de locuire, sec. VII – VIII, XII - XIII), sunt cunoscute şi alte descoperiri. În peşterile din Cheile Vârghişului, unele din ele aflate la doar 150 m de aşezarea dacică (Peştera Mare, Peştera Calului), sunt urme de locuire din paleoliticul mijlociu până în evul mediu. De asemenea, în imediata apropiere, spre NE, tot pe Câmpul Pietrei, se află ruinele unei biserici medievale, în jurul căreia s-au descoperit fragmente de vase din sec. XII - XIV. Posibil ca aici să-şi fi avut obârşia satul Mereşti, mutat mai târziu pe valea Homorodului Mic, într-o zonă cu posibilităţi mai bune de comunicare şi de practicare a agriculturii.
Cercetările arheologice începute în anul 1986 s-au desfăşurat de-a lungul a mai multor campanii. Drumul de acces greu practicabil, lipsa posibilităţilor de aprovizionare cu alimente (pe o raza de cca. 15 km nu există nici o localitate) şi fondurile reduse fac extrem de dificilă organizarea unei tabere de cercetare arheologică. Cu toate acestea încă mai sperăm ca săpăturile să continue deoarece suprafaţa cercetată nu reprezintă nici 10% din aşezare. Numărul mare de complexe precum şi bogăţia materialelor arheologice aduc de fiecare dată satisfacţii deosebite şi informaţii suplimentare cu privire la viaţa cotidiană a dacilor din aceste ţinuturi, dar şi a comunităţilor anterioare sau posterioare care au populat zona.
Dâmbul Pipaşilor, care de altfel constituie acropola aşezării, este de formă conică şi are de jur-împrejur mai multe terase (18), unele de mici dimensiuni (4 x 6 m), altele ceva mai mari (60 x 12 m), iar pe vârf un platou (6 x 7 m), toate de origine antropogenă şi cu urme de locuire. Pantele sale de SE, S, V şi NV sunt deosebit de abrupte, coborând în Cheile Vârghişului sub forma unor adevăraţi pereţi de stâncă. Deşi la prima vedere pare doar o moviliţă în comparaţie cu munţii din jur, de pe platou se deschide o privelişte panoramică ce cuprinde trecerea dinspre valea Homorodului Mic spre valea Vârghişului, terminaţia de SV a unei ramificaţii a marelui platou vulcanic al Harghitei, (podişul carstic numit Câmpul Pietrii) şi poiana ce se găseşte la S de chei, respectiv punctul de vărsare a pârâului Hidegasău (Hidegaszópataka) în Vârghiş.
Dâmbului Pipaşilor este flancat înspre SV de vârfurile Merca (cota 1002 m) şi Tiva (cota 945 m), iar înspre est de Malul de Sus (cota 936 m). Între pantele acestuia din urmă şi cele nord-estice ale dâmbului se întinde aşezarea propriu-zisă, marcată spre NV de Şanţul Tătarilor (şanţ, val de pământ şi palisadă), cu o lungime de cca. 330 m şi înspre SE de pantele abrupte ale cheilor. Distanţa dintre fortificaţie şi pantele cheilor este în medie de 100 m, suprafaţa totală a aşezării antice (acropolă şi Câmpul Pietrei) depăşind 3 ha. O bună parte din Câmpul Pietrei este relativ plan, doar înspre E urcă într-o pantă lină spre poalele muntelui Malul de Sus. Sondajele executate în diverse puncte au scos la lumină material arheologic de factură dacică, dar şi din epoca bronzului, cultura Wietenberg. La poalele Dâmbului Pipaşilor, în sectorul sudic, se află un izvor carstic, cu debit constant de apă (folosit probabil şi în antichitate), iar înspre Malul de Sus se văd două adâncituri de formă circulară (cu diametrul de cca. 4 m) care ar putea fi urmele unor cisterne.
Săpături arheologice s-au efectuat doar pe acropolă (platoul superior şi terasa nr. 5) şi fortificaţie.
Săpăturile din campania anului 2003 au continuat pe terasa a V-a, în suprafaţa de 8 x 10 m rămasă în lucru din anul 2001.
Sub locuinţa nr. 11 din epoca dacică, precum şi în carourile A 2, 3, B 2, 3 şi C 2, 3 a apărut la 0,70 m un strat de pământ negru. La acelaşi nivel şi poziţie, pe T 5, în săpăturile anterioare, au fost găsite doar urmele amenajării dacice, respectiv pietre sparte mărunt peste care a fost turnat pământ galben. De obicei între pietrele respective se aflau numeroase fragmente de vase, uneori foarte fragmentare, din epoca bronzului, cultura Wiettenberg. În sectorul amintit mai sus, se pare ca dacii au găsit o suprafaţă relativ plană pe care nu au răzuit-o total ci doar au lutuit-o, lăsând neatinse o parte din vestigiile epocii bronzului. Astfel a fost descoperită o groapă (1 x 1,20 m, adâncimea păstrată fiind de doar 0,15-0,20 m) ce avea în interior trei străchini întregi, fragmente de la mai multe vase, un disc de lut perforat, un tipar pentru turnarea mărgelelor din bronz şi oase de animale. În imediata apropiere a apărut o altă groapă în care era o urnă cu oase umane calcinate depuse în ea. Având în vedere că aşezarea epocii bronzului se întinde pe Câmpul Pietrii, nu excludem posibilitatea, ca în acea perioadă Dâmbul Pipaşilor să fi fost folosit ca zonă de cult şi necropolă. Situaţia va putea fi documentată, sperăm, în campania următoare deoarece acest nivel nu am reuşit să-l elucidăm în acest an.
Din această perioadă s-au decopertat în totalitate locuinţele nr. 9 (din faza a doua de locuire, sec. I a. Chr.), nr. 10 (prima fază de locuire, sec. II a. Chr.), nr. 11-12 (din ultima fază, sec. I a. Chr.- I p. Chr.) şi parţial L 13 şi L 14 (din faza a doua). Toate sunt locuinţe de suprafaţă construite din bârne placate cu nuiele şi lipitură de lut. În interiorul lor erau vetre de foc de formă circulară şi părţi de podea lutuită. Între ele se remarcă L 9 (6 x 4 m) al cărei strat de dărâmătură (bârne, lipitură) era de cca. 0,40 m. Locuinţa nr. 10 a fost construită doar din lemn. Arderea acestuia a lăsat în urmă un strat gros de cenuşă de cca. 15 cm.
Atât în locuinţe cât şi în stratul de cultură a fost descoperit un bogat şi variat inventar arheologic constând din:
- vase ceramice (ceşti-opaiţe, borcane, străchini, castroane, farfurii, capace, oale, cupe, kantharoi), unele dintre cele lucrate la roată pictate cu motive geometrice;
- unelte de piatră (cute, o râşniţă, un instrument pentru ornamentarea ceramicii);
unelte şi ustensile de fier (cuţite, cuie, dăltiţe, un vârf de săgeată de bronz);
- unelte şi ustensile de lut (fusaiole, instrumente pentru modelat ceramica, jetoane, creuzete);
- piese de podoabă (mărgele, o fibulă);
- unelte de os şi corn;
- un lot consistent paleofaunistic.
Aşezarea dacică de la Mereşti a ocupat o poziţie strategică pe drumul ce făcea legătura între depresiunea Odorheiul Secuiesc şi cea a Ţării Bârsei. Folosit până aproape în zilele noastre acesta cobora de-a lungul Vârghişului până în defileul Oltului de la Racoş şi de acolo mai departe spre Ţara Bârsei şi spre regiunile extracarpatice. Acest fapt i-a conferit pe parcursul existenţei ei şi sarcini militare, evidente de altfel şi în construcţiile specifice (şanţ şi val cu palisadă) ridicate în scopul apărării. Ca atare, izolarea aşezării a fost doar aparentă, în realitate ea se integra perfect în obişnuita strategie a construcţiilor defensive din sistemul de apărare a statului dac. Artefactele descoperite în aşezare, în ansamblu sau în particular, sunt însă mărturia unei vieţii cotidiene obişnuite aşezărilor civile în general. Având o economie prosperă, populaţia de aici era orientată cu precădere spre cultivarea pământului şi creşterea animalelor.
Diferitele unelte şi ustensile descoperite în locuinţe sau în preajma acestora ne vorbesc de practicarea pe scară largă a meşteşugurilor casnice cotidiene: torsul şi ţesutul. Numărul mare de instrumente pentru modelat ceramica, dar şi folosirea unor ornamente identice (unicat ca mod de exprimare) pe mai multe tipuri de vase (adevărate seturi formate din farfurii, străchini, fructiere, cupe etc.) ne îndreptăţesc să credem în existenţa propriilor olari şi a atelierelor aferente. Nu este lipsit de interes faptul că unele din vase sunt totuşi obţinute pe calea comerţului, fie din aşezările similare situate în ţinuturile extracarpatice, fie din cetăţile greceşti ale Pontului Euxin. Acestea, dar şi alte piese (fibule, pandantive, oglinzi, mărgele de sticlă, cercei de bronz sau argint, monede etc.) ne indică o bună angrenare a localităţii în relaţiile comerciale ale timpului, cu tot ce presupuneau ele: achiziţionare, produse destinate schimbului şi poate chiar persoane calificate în acest sens.
Intrată în graniţele Provinciei Dacia, aşezarea îşi încetează existenţa în timpul sau imediat după al doilea război cu romanii. Săpăturile viitoare vor continua cercetarea vestigiilor de pe terasa a V-a, dar vor aborda şi celelalte terase precum şi Câmpul Pietrii.
Materialele rezultate din săpătură se află în depozitul MNIT unde urmează să fie prelucrate şi inventariate

Studiu antropologic: schelet incinerat cu un grad accentuat de calcinare
Georgeta Miu (IA Iaşi)
S-au determinat un număr de 66 fragmente ce aparţin scheletului cefalic (rezultate din oasele frontal, temporale, parietale şi masivul facial) şi peste 100 de resturi mici (fragmente sau aşchii) post-craniene provenite din pereţii diafizari ai unor oase lungi (femure, tibii, radiusuri), din epifizele acestora (un cap femural, cinci fragmente din platourile tibiale), din oasele coxale (zona iliacă), din coaste şi vertebre (câteva arcuri vertebrale).
Prezenţa a cinci muguri dentari definitivi (doi premolari inferiori, doi premolari superiori şi un molar 1 inferior) foarte mici, cu rădăcinile neformate permit atribuirea acestor resturi osoase unui copil de 3-4 ani (infans I).
Abstract other lang. Le site archéologique est situé a l’extrémité sud-ouest de Mereşti a presque 15 Km. Le sit se trouve dans le secteur nordique de la montagne de Persani, sur le rive gauche de ruisseau Vârghiş, a l’entrée de celui-ci dans les Cheile Vârghişului. L`habitat fortifié se déroule durant plusieurs époque historiques (l`age du bronze; l`époque dacique avec trois étapes d`habitation: le II-eme siecle av. J. Chr - I-er siecle ap. Chr); le VII-éme siecle - VIII-eme siecle ap. J. Chr; le siecle XII-eme siecle – XIII-eme siecle ap. J. Chr.
La forme de l’acropole de l’habitat fortifié qui s’appelle Dâmbul Pipaşilor (745 d`altitude), est conique. Tout autour de Dâmbul Pipaşilor se trouvent terrasses plusieurs d`origine anthropogenes, avec des traces d`habitation et avec dimensions variées: quelques unes ont de petites dimensions (4 x 6 m), quelques autres ont des plus grandes dimensions (60 x 12 m). Au sommet de l`acropole il y a un plateau (6 x 7 m).
Vers l`est de Dâmbul Pipaşilor se trouve la montagne Malul de Sus (936 m d’altitude). Entre les pentes de Malul de Sus et les pentes du nord-est de Dâmbul Pipaşilor s’étendre l`établissement proprement dit (plus 3 ha). Vers nord-ouest l`habitat est délimité de Şanţul Tătarilor, approx. 330 m de longueur, avec le fossé, la vague de terre, la palissade et vers sud-est délimité de Cheile Vârghişului.
En 2003 les fouilles de 2001 ont continué sur la V-éme terrasse. La surface fouillée a 8 x 10 m
Sous la demeure no. 11 de l`époque dacique et dans les carrés A 2, 3; B 2, 3; C 2, 3 a apparu une couche de terre noire (- 0,70 m). Dans le meme secteur ont été découvert une fosse (1 x 1,20 m, la profondeur gradée est de 0,15 -0,20 m) et dans la fosse trois terrines intactes, plusieurs fragments céramiques, un disque d`argile perforé, un moule pour les perles de bronze et des os d`animaux. A proximité de cette fosse a apparu une autre dans laquelle se trouve une urne avec des os humains calcinés. L`étude anthropologique a montré qu`il s`agit d`un enfant âgé de 3-4 années.
De cette époque se sont fouillées complément les demeures no 9 (la deuxieme étape d`habitation, le I-er siecle av. J. Chr), no 10 (a premiere étape d`habitation, le II-eme siecle av.J. Chr) no 11, 12 (la derniere étape, le I-er siecle av. J. Chr – le I-er siecle ap. J. Chr) et partiellement les demeures no 13 et 14 (la deuxieme étape d`habitation)
Dans les demeures, comme la couches de terre on découvert un matériel archéologique riche et varié: des vases céramiques; des outils de pierre, de fer, d`argile, d`os et de corne; des pieces de parure.
L`habitat dacique de Mereşti a occupé une position stratégique. A cause de ce fait il a reçu de attributions militaires.
Le fin de l`habitat de Mereşti coincide avec la seconde guerre daco-romain ou apres la meme guerre.
Les fouilles prochaines continueront sur la V-eme terrasse et les zones voisines.
Les matériaux obtenus sont dépose dans MNIT ou ils seront inventoriés.
Abstract   The archaeological site lies in the south-east end of the locality of Mereşti, about 15 km away. The archaeological excavations were conducted only in the acropolis (upper plateau and terrace no. 5) and the fortification, continuing to the 5th terrace, in the area remained under development in 2001. Both in the identified houses, and in the culture layer we uncovered a rich and varied archaeological inventory. The houses belong both to the first occupation phase (2nd century BC) and to the second one (1st century BC), as well as to the last one (1st century BC – 1st century AD).
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu