Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Alba Iulia | Site: Sanctuarul Liber Pater [Apulum] | Excavation Year: 2004

Excavation Year   2004
Epoch
Early Roman (1st - 3rd cent.)
Periods
Roman Period
Site Category
Civil;
Domestic;
Religious, Ritual and Funerary
Site Types
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Alba
Locality   Alba Iulia
Commune   mun. Alba Iulia
Site  Sanctuarul Liber Pater [Apulum]
Site Sector
Site name   Apulum
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Diaconescu Alexandru
Haynes Ian
Schäfer Alfred
National Arch. Record Site Code 1026.13
Report Cercetările au fost efectuate în două etape, între 1989 şi 1992, respectiv între 1998 şi 2003 în total 10 campanii de săpătură. Într-o primă etapă, sub direcţia lui Al. Diaconescu, au fost efectuate mai multe secţiuni de o parte şi alta a gardului "lotului ajutător" (la ora respectivă) al uzinei Porţelanu şi care au dus la identificarea sanctuarului. În 1989 în secţiunea SV, sub un strat compact de tegulae au fost descoperite mai multe statuete, reliefuri şi inscripţii referitoare la Liber Pater. În 1990 au fost deschise de o parte şi alta a secţiunii câte o casetă, fiind descoperite alte fragmente. În 1991 şi 1992 săpătura a fost extinsă identificându-se o incintă rectangulară cu aspectul unei grădini, în centrul căreia pe o rază de cca. 2 m se concentrau toate descoperirile de obiecte votive. Statuetele şi plăcile fuseseră smulse de la locul lor şi sparte intenţionat, fiind lovite foarte probabil de un altar de piatră, aflat în centrul incintei. La V a apărut o hală cu paviment de lut, unde, probabil după desfiinţarea sanctuarului, au fost implantate două cuptoare ceramice. Cum nu am găsit decât şanţurile de scoatere a zidurilor era greu de definit aspectul edificiului, dar judecând după stratul de pământ negru, foarte bogat în humus (conform analizelor de sol efectuate), care constituia nivelul de călcare atunci când au fost distruse statuile, concluzia a fost că ne găseam în faţa unei grădini, înconjurată de hale şi portice.
O parte dintre piesele descoperite au fost publicate cu diferite ocazii:
- un model de lut pentru prăjituri rituale, liba, a fost publicat de D. Ruscu1
- model de lut pentru confecţionat măşti a fost publicat de L. Ruscu (Băieşan)2
- un relief de lut cu un satir şi o bacantă a fost publicat de Al. Diaconescu3
- trei dintre statuetele găsite au fost analizate şi comentate de Al. Diaconescu4
- piesele epigrafice au fost cuprinse de I. Piso5 în IDR.
În afara rapoartelor curente, o analiză a întregului ansamblu şi a descoperirilor de acolo a fost publicată de Al. Diaconescu şi A. Schäfer6. Concluziile primilor ani de săpătură privind evoluţia generală a aşezărilor romane de la Apulum au fost publicate de Al. Diaconescu, I. Piso7.
În anul 1998 cercetările au fost reluate în cadrul proiectului internaţional Apulum, sub direcţia conf. dr. Al. Diaconescu, de la UBB Cluj, dr. Ian Haynes, de la Birkback College, University of London şi dr. A. Schaefer de la Winckelmann Institut, Humboldt Universität zu Berlin. În afara celor trei instituţii menţionate a mai participat la proiect Univ. Alba Iulia şi s-a realizat o bună colaborare cu MNUAI. La cercetări au participat anual mai mulţi arheologi experimentaţi din Marea Britanie şi din Germania, care au asigurat conducerea diferitelor sectoare, alături de cei trei responsabili de sector, D. Bogdan (Ro), J. Sewrll (GB) şi Cl. Melisch (De). Au participat de asemenea peste 20 de specialişti din cele trei ţări în: topografie arheologică, arheometrie şi teledetecţie, paleobotanică şi pedologie, osteologie, precum şi dr. R. Symonds, dr. M. Fiedler, dr. C. Hoepkins, dr. V. Bolindeţ, M. Egri şi M. Ciauşescu, ceramologi. Anual la săpături au participat cca. 12 studenţi de la fiecare universitate menţionată. Primele rezultate şi ţelurile proiectului au fost publicate de Al. Diaconescu, I. Haynes, A. Schaefer8. Monografia completă a sitului este preconizată pentru anul 2005.
Metoda de lucru s-a bazat în principal pe sistemul folosit de Museum of London Archaeology Service (de acum încolo prescurtat MOLAS). A fost elaborată o reţea de carouri de referinţă de 5x5 m, racordată la sistemul naţional de coordonate geografice. Suprafaţa investigată a fost cuprinsă între m. 95 E / 200 N şi 145 E / 200 N, respectiv 95 E / 230 N şi 145 E / 230 N, adică un dreptunghi de 30x50 m. Fiecare context arheologic a fost înregistrat în cadrul caroului respectiv, rezultând pe computer o imagine tridimensională a sa. Prin combinarea lor la sfârşitul cercetării se va crea o imagine virtuală a întregii suprafeţe excavate. Fiecare din cele peste 1250 de contexte a fost descris într-un limbaj controlat, termenii fiind definiţi de manualul de săpătură folosit la MOLAS. Nu numai contextele ci şi descoperirile de obiecte mărunte (peste 2500) au fost înregistrate în sistemul GIS, astfel încât întreaga informaţie va fi accesibilă curând prin internet tuturor celor interesaţi.
Săpăturile propriu-zise au fost dublate de cercetări de suprafaţă efectuate de C. Lockhead şi K. Ovenden-Wilson, care au avut ca scop integrarea sanctuarului în contextul urban. Prin combinarea rezistivităţii electrice cu radarul de adâncime a rezultat un plan destul de coerent al colţului nord - vestic al coloniei Aurelia Apulensis. Zona investigată se găseşte la N şi V de calea ferată, care deserveşte uzina Porţelanu. La S, mai multe fotografii aeriene efectuate în 2003 de B. Hanson şi I. Oltean de la Universitatea din Glassgow, arată alte clădiri şi o locuire relativ densă şi la S de calea ferată, care duce spre uzina Porţelanul. Se poate observa limita de N a oraşului antic, dincolo, de care nu se mai găsesc urme semnificative, apoi un şir de clădiri la S şi un prim drum E-V, decumanus. În partea de E pare să se distingă şi un cardo. Următorul şir de insulae se găseşte între decumanus-ul menţionat şi un al doilea decumanus, care flanchează la N sanctuarul nostru. Un drum oblic, tăiat peste trama stradală originală, duce direct la sanctuar. În acest al doilea şir de insulae se distinge o mare clădire cu curte centrală. Sanctuarul lui Liber Pater se găseşte în al treilea şir de insulae, plecând de la zidul nordic de incintă. El este precedat de un fel de parc, sau grădină, de formă rectangulară. Atât sondajele noastre asupra zidului de incintă a spaţiului de la E de sanctuar, cât şi suprafaţa H, indică un spaţiu neconstruit. Alta este situaţia la joncţiunea dintre latura nordică a aceluiaşi zid de incintă al grădinii şi drumul oblic. Suprafaţa I, deschisă de noi aici, pentru a verifica planul rezultat din cercetările magnetometrice, a confirmat existenţa drumului, dar totodată au arătat că la E se găsesc clădiri, care vor trebui cercetate în viitor. De asemenea semnalele puternice din zona unde se află intrarea în sanctuar, arată că şi acolo trebuie să se găsească urme monumentale.
Investigaţiile de suprafaţă arată totodată lipsa unor vestigii importante imediat la N şi la V de sanctuarul nostru, precum şi la V de structurile din insulele mai sus menţionate. La V cercetările noastre au identificat o serie de gropi menajere, precum şi o posibilă groapă rituală (favissa), dar nici un fel de structuri construite, ceea ce nu este de mirare, dată fiind apropierea de incinta vestică a oraşului (actualul canal curge pe direcţia N-S prin fostul şanţ defensiv al oraşului roman). La N de sanctuar, în suprafaţa L, a apărut zidul de incintă cu contraforţi al zonei sacre (temenos), care delimita area sacră înspre V.
Aparent şi aici era un teren liber, ca o livadă (?), dar în ultimele zile de săpătură a apărut, lipt de zidul nordic al sanctuarului un mithraeum foarte bine păstrat. A fost atins doar colţul sud - vestic al acestuia pe o suprafaţă de 1x1,5 m, dar a fost găsită in situ o bază de statuie a lui Mithras, cu inscripţie, aşezată pe fundamentul său original (de pe care nu a fost răsturnată). Poate că bolta încăperii subterane s-a prăbuşit relativ rapid după abandonarea mithraeum-ului şi creştinii nu au mai apucat să-l devasteze, cum au făcut-o cu sanctuarul lui Liber Pater, ale cărui statui au fost sfărâmate cu mult zel. Motivul pentru care această structură nu a fost detectată de aparatura noastră este adâncimea mare, la care se află stratul arheologic. Acesta este acoperit de o depunere aluvionară de cca. 1 m grosime, care a sigilat perfect ruinele antice. Acest fenomen a fost deja observat de V. Bărbuţă, geomorfolog cu mare experienţă, care a remarcat că o serie de zone din Partoş (cartier actual suprapus peste fostul oraş roman) s-au scufundat în timp, fiind apoi acoperite în perioada recentă de o "manta aluvionară", care a estompat formele de relief şi sub care monumentele antice sunt foarte bine păstrate. În orice caz se impune săparea de urgenţă a acestui mithraeum, care nu poate avea dimensiuni prea mari, fiind alcătuit în mod normal dintr-o încăpere subterană de formă rectangulară.
La S de calea ferată fotografiile aeriene au permis identificarea a doi cardines, unul amplasat imediat la E de sanctuarul lui Liber Pater, pe traiectul vechiului drum de rond al primei incinte vestice a municipiului Aurelium Apulense. Cel de al doilea cardo se află în prelungirea celui observat în şirul nordic de insulae. Prin urmare actualmente putem trasa cu destulă precizie trama stradală a părţii nord - vestice a oraşului Apulum.
Sanctuarul lui Liber Pater nu are o stratigrafie foarte complexă. El este amplasat deasupra şanţurilor defensive de pe latura de V a primului oraş de la Apulum (municipium Aurelium Apumense). Din cercetările efectuate de noi pe latura de E a oraşului antic9 a rezultat că sistemul defensiv consta dintr-un val şi trei şanţuri, două mai mari şi apropiate de val şi unul mai mic şi mai îndepărtat. O primă fortificaţie cu val de pământ şi palisadă a fost curând înlocuită cu una similară. Ulterior s-a construit un zid de piatră, cu contraforţi şi s-au săpat noi şanţuri defensive. În zona sanctuarului lui Liber Pater am identificat încă din 1991 şanţul cel mai îndepărtat al unei prime fortificaţii cu val şi palisadă. Probabil că, o dată cu obţinerea rangului de colonia sub Commodus, oraşul s-a extins spre V, incinta sa deplasându-se pe aliniamentul actualului curs N-S al canalului de drenaj.
Conform cerceţărilor noastre în zona sanctuarului lui Liber Pater s-a desfăşurat următoarea succesiune cronologică a evenimentelor:
Peste şanţurile municipiului Aurelium Apulense au fost săpate în epoca antonină târzie o serie de gropi pentru lut şi s-au instalat mai multe cuptoare ceramice. După măsurătorile magnetometrice cele mai multe cuptoare se găsesc la S de calea ferată, care duce spre uzina Porţelanul, suprafaţa săpăturii noastre constituind extremitatea nordică a zonei industriale din epoca romană. În anul 2002 a fost săpat un cuptor împreună cu stratul aferent de reziduri ceramice. Dezvoltarea săpăturii spre N în 2003 a dus la identificarea aceleiaşi mari gropi de lut, care se pare că a dezafectat pe o întindere considerabilă şanţurile primei fortificaţii romane. Probabil că, o dată abandonată vechea structură defensivă, olarii au profitat de lutul din pereţii şanţurilor, excavând pe orizontală întreg spaţiul dintre şanţurile defensive. Astfel a rezultat în final o groapă de formă albiată în profil şi orientată N-S, care străbate întreaga suprafaţă săpată de noi.
În epoca severiană timpurie groapa (sau gropile succesive) au fost umplute, terenul a fost nivelat şi s-a construit un complex cu aspectul unei mari vile suburbane şi care constituie sanctuarul lui Liber Pater. În prima fază zidurile erau făcute din bârne (diametru 0,35-0,4 m) şi chirpic. Într-o a doua fază, databilă după Severus Alexander, pereţilor li s-a făcut o temelie de pietriş şi un soclu de piatră, peste care urma elevaţia de chirpic. O parte din bârnele anterioare au fost încorporate în noua clădire, care are exact acelaşi plan ca prima. O ultimă fază este reprezentată de câteva ziduri de lemn şi chirpic pe fundament de piatră şi care au o orientare uşor diferită faţă de mai vechile ziduri. Ultima fază a sanctuarului este datată cu monede de la Philippus Arabus, cele mai târzii din acest sit şi care nu apar decât în ultimele contexte, care trebuie datate în ultimele două decenii ale provinciei.
Nu este clar dacă nu cumva acum, sau abia după dezafectarea lăcaşului păgân de cult, pe la sfârşitul sec. III, noi cuptoare ceramice au fost instalate în zonă, după care s-a produs dărâmarea completă a acoperişului şi apoi a pereţilor de chirpic. Cert este că edificiul a fost devastat de primii creştini, care au spart metodic statuetele zeului vinului, pe care le-au aruncat în centrul grădinii sanctuarului.
Edificiul, în care se întrunea o asociaţie dionisiacă din colonia Aurelia Apulensis avea cam 50x[50] m (limita sa sudică se află sub actuala cale ferată, care duce la uzina Porţelanul şi de aceea lăţimea clădirii nu poate fi decât presupusă). Intrarea se făcea dinspre E, unde se găsea grădina rectangulară şi de unde se pătrundea într-o curte pavată cu tegule şi cărămizi, aşezate pe un pat gros de pietriş. În continuare, tot pe axul edificiului se găsea o grădină cu un pământ negru, bogat în humus şi de unde provine printre altele un sâmbure de strugure (probabil aici fuseseră plantate mai multe fire de vie). Curtea are 9x9 m, iar grădina 18x9 m. Într-o primă fază grădina se întindea încă cca. 9 m spre V. Într-o fază ulterioară aici s-a construit o hală, orientată N-S. Între curte şi grădină se găsea un pavilion de trecere, făcut din bârne pe o fundaţie de tegulae prinse cu mortar. Aripa nordică a clădirii era alcătuită dintr-o cameră probabil pătrată urmată de o hală lungă de 21 m şi lată de 9. Săpăturile de ultimă oră (suprafaţa J) arată că la N se mai găsea o hală, de 4,5 m lăţime şi de aceiaşi lungime. În colţul nord - vestic (suprafaţa K) se mai găsea o încăpere, unde au fost identificate mai multe fundaţii de cărămidă şi mortar pentru altare şi edicule.
Principala descoperire din anii 2002 şi 2003 şi care a determinat de altfel prelungirea perioadei de săpătură, o constituie un şir de favissae (gropi rituale, unde se adunau periodic ofrandele aduse în sanctuar). Ele erau amplasate în halele, care mărgineau grădina spre N şi V. Gropile aveau o adâncime de cca. 1,5 m de la nivelul antic de călcare şi o formă albiată (6-7 m lăţime şi 9-10 m lungime). Pe fundul lor am găsit un număr mare de vase ceramice (specialiştii apreciază că sunt 4-500 de vase), sparte pe loc, fără ca cioburile să fie risipite (uneori piatra sau fragmentul de cărămidă folosit la spargere era lăsat şi el pe loc). Cele mai multe (peste 60 exemplare) sunt nişte castroane în formă de clopot, cu bază mică şi instabilă, făcute dintr-o pastă grosieră, arsă reducător. Sunt vase "de unică folosinţă", tipice pentru ofrande, identificate pentru prima oară ca atare în săpăturile de la Camulodunum (Marea Britanie). Urmează îndeaproape cantitativ afumătorile, "turibula", vase specifice pentru arderea tămâiei şi a altor mirodenii, dar care puteau folosi şi ca lămpi, ori la libaţii (conform recent M. Fiedler, C. Höpken10). S-au descoperit de asemenea numeroşi "kantharoi", cupe cu două toarte, folosite la băutul vinului. O parte din ceramica de cult a fost publicata de M. Fiedler, C. Hopkin11. Aceiaşi au mai publicat rapoarte privind sticla în Kölner Jahrbüch 2002.
Abstract other lang.
Abstract    The surveys aimed at integrating the shrine into an urban context. One can notice the north border of the ancient city and a first east-west road, decumanus. In the east part there is a cardo. The next row of insulae can be found between the decumanus mentioned and the second decumanus, flanking the shrine to the north. A building with a central courtyard can be distinguished there. Liber Pater's shrine can be found in the third row of insulae, starting from the north wall of the precincts. To the north of the shrine we uncovered the precinct wall of the sacred area (temenos), delimiting the sacred area to the west; a very well preserved Mithraeum adjoins the north wall of the shrine. A few areas in Partoş (the current district overlapping the former Roman city) sank in time, and then an "alluvial mantle" covered them during the recent period, and blurred the forms of relief, while under it the ancient monuments were preserved very well. During the first phase the walls of the shrine were made of beams and adobe. During the second phase, dating to Severus Alexander, the walls were laid on a gravel foundation and a stone base, overlapped by the adobe elevation. A part of the earlier beams were incorporated into the new building that has exactly the same plan as the first one. The last phase is represented by a few wooden and adobe walls on a stone foundation, with a slightly different orientation as compared with the earlier walls. The last phase of the shrine is dated by means of coins from Philippus Arabus. The building was devastated by the first Christians. The main find is a row of favissae (ritual pits, where periodically offerings were brought to the shrine), on the bottom of which there were a lot of pots broken on the spot.
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu