Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Zimnicea | County: Teleorman | Site: Cetate | Excavation Year: 2004

Excavation Year   2004
Epoch
Latene;
Early Medieval;
Late Medieval
Periods
La Tène;
Middle Medieval Period
Site Category
Domestic
Site Types
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Teleorman
Locality   Zimnicea
Commune   or. Zimnicea
Site  Cetate
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
National Arch. Record Site Code 151987.01
Report În campania 2004 cercetările arheologice din situl Cetate de la Zimnicea au vizat ca obiectiv principal dezvelirea, documentarea şi studierea structurilor de locuire din zona de N a sitului în suprafaţa J13 a/c situată imediat la V de suprafaţa cercetată în anul precedent în carourile J13 b/d/f. Secundar s-a mai urmărit şi surprinderea în suprafaţa H12 b/d a limitei de S a secţiunii nr. II/1948 şi evidenţierea, documentarea şi studierea contextelor şi a stratigrafiei din această zonă centrală a sitului.
Suprafaţa J13a/c
În suprafaţa J13a/c, stratul de depunere medieval nu este foarte consistent, confundându-se în mare parte cu vegetalul actual sau cu depunerea superioară Latene. La săpare, o diferenţiere clară între vegetalul actual, stratul medieval şi stratul superior de epocă Latene nu a putut fi realizată în ciuda unei cercetări atente. Cu excepţia celor două complexe medievale 255 şi 256, gropi (255 - groapă de locuinţă?) care se adâncesc mai mult şi care au putut fi diferenţiate prin cromatica umpluturii şi prin inventarul constând din fragmente ceramice smălţuite (specifice ceramicii medivale de la Zimnicea), cercetarea secţiunii J13a/c nu a putut determina un nivel de locuire (de călcare) distinct. Este posibil ca în această zonă mai înaltă a sitului, pe care straturile arheologice par să suprapună o dună naturală (observaţie efectuată de Nestor I. 19491, 118 şi reconfirmată de săpătura noastră din septembrie 2003), depunerile superioare – atât cea medievală , cât şi o ipotetică depunere Latene târziu, să fi fost puternic afectate de eroziunea naturală.
Depunerile de epocă Latene sunt, după cum s-a remarcat mai ales în campania precedentă şi după cum s-a reconfirmat şi în campania actuală foarte consistente, evidenţiindu-se între –0,3 şi –3,18 m. În ciuda adâncimii considerabile pe care se pot urmări depunerile Latene, trebuie remarcat faptul că, cel puţin în această campanie, nu au fost identificaţi indicatori cronologici specifici Latene-ului târziu. Încă de la adâncimea de –0,4 m şi până la cca. –2 m (adâncime pe care a fost întreruptă săpătura în caroul J13c3) au fost evidenţiate fragmente de pythoi ornamentate cu rozete şi palmete redate în tehnica impresiunii cu o matriţă (ştanţare în pasta moale). Astfel de pythoi sunt consideraţi în stadiul actual al cercetării arheologice ca indicatori cronologici pentru o perioadă cuprinzând a doua jumătate a secolului al IV-lea şi secolul III a. Chr.2 Alte materiale descoperite nu infirmă această impresie. Prin urmare, se poate considera ca o concluzie preliminară, că depunerile arheologice getice din secţiunea J13a/c nu sunt ulterioare acestei faze timpurii a Latene-ului, ci sunt "sigilate" de două straturi din care provin exclusiv elemente de datare specifice sec. IV-III a. Chr. Urmează ca săpăturile viitoare să confirme sau să infirme această constatare.
Depunerile getice din secţiunea J13a/c pot fi ordonate stratigrafic şi relativ-cronologic pe baza celor câţiva indicatori ai unor niveluri de călcare (vetre), ca şi pe baza dărâmăturilor provenind de la suprastructurile unor locuinţe fie abandonate, fie intenţionat demolate. Dacă stratul 183, o depunere Latene superioară, pare să acopere întreaga suprafaţă a suprafeţei cercetate, deja în grundul al IV-lea s-a putut observa că stratul imediat următor se continuă doar până în zona centrală a secţiunii, acolo unde se concentrează o aglomerare de bolovani şi lespezi de forme neregulate (uneori de dimensiuni mari – chiar mai mult de 50 cm lungime), între care s-a observat o lutuială de nisip galben-verzui extras din depunerile geologice de loess local şi amestecat cu materii organice (probabil că de aici şi tenta verzuie). Trebuie precizat faptul că numeroşi bolovani, precum şi lespezi din această aglomerare prezintă urme evidente de şpiţ, nu însă şi de daltă. Această constatare sugerează că bolovanii nu au fost prelucraţi în vederea punerii în operă, dar au suportat totuşi o intervenţie care ar putea fi interpretată mai degrabă ca efect al unui efort de derocare săvârşită într-o carieră de piatră. Ţinând seama de faptul că solul local al malului stâng al Dunării este format dintr-o depunere geologică de loess, şi că malul drept (aflat la cca. 5 km în linie dreaptă) este mai înalt şi stâncos şi conţine gresii şi calcare, se poate pune întrebarea dacă nu cumva bolovanii identificaţi în aşezarea getică de la Zimnicea nu ar putea proveni dintr-o carieră sud-dunăreană. Cercetări viitoare şi o eventuală analiză geo-fizică a rocilor recoltate, vor putea confirma sau infirma această ipoteză.
Aglomerarea de bolovani şi lespezi legate cu o lutuială de nisip galben-verzui pare să fi constituit dărâmătura peretelui unei locuinţe de dimensiuni mai mari, al cărui traseu (aproximativ E-V) a putut fi determinat abia în grundul al VII-lea, la o adâncime de –1,6/-1,8 m. Peretele a fost surprins pe o lungime de 5,5 m (deschiderea secţiunii J13a/c) iar grosimea acestuia este de cca. 1,15 m. Fără a avea o certitudine în acest sens, bănuim că nivelul de călcare de la care s-a amenajat acest perete ar putea corespunde nivelului la care s-a identificat o vatră cu făţuială, distrusă pe loc (ctx. 261) (la S) şi cu lentila de pământ bătut 267 (aflată la N de acest perete), ambele contexte situându-se sub stratul 188; aceasta se dovedeşte a fi o primă umplutură a alveolării rezultate prin dărâmarea locuinţei 251 (perete)/261 (vatră).
Pe baza observaţiilor efectuate, bănuim că peretele surprins în suprafaţa J13 a/c închidea o încăpere situată la S de acesta, iar contextele identificate la N de acest perete se aflau în afara locuinţei din care acesta făcea parte. Numai pe alocuri, în grundul VII, în lutuiala de nisip galben, au putut fi surprinse două "şiruri" (de cel mult 1 m lungime) de pietre de formă neregulată, dispuse perpendicular pe traseul peretelui şi care păreau a fi aşezate intenţionat astfel încât să se îmbine cât mai compact. Cu excepţia acestor două "şiruri" de pietre, aflate practic la baza peretelui, majoritatea bolovanilor şi lespezilor care pot fi puse în legătură cu peretele aici prezentat se aflau în poziţii secundare, sugerând pregnant demolarea şi prăbuşirea acestuia către N.
Trebuie precizat că spre deosebire de cercetarea unor construcţii din piatră clădită legată sau nu cu mortar, unde în ciuda distrugerilor, peretele îşi păstrează cel puţin în partea sa inferioară consistenţa, iar determinarea nivelului de călcare primar corespunzător, poate fi de cele mai multe ori identificat pe baza crepidei, în cazul pereţilor alcătuiţi din pământ legat cu materiale vegetale şi numai întăriţi cu lespezi şi bolovani, determinarea nivelului de călcare este mai dificilă. Un astfel de perete se dezintegrează practic, în contact cu apa de ploaie, la scurt timp după ce acoperişul se va fi deteriorat în urma abandonării sau lipsei de îngrijire a locuinţei.
Tot în acelaşi grund VII, în caroul J13a4, s-a mai identificat şi colţul unui perete alcătuit în mod similar cu cel descris mai sus (lutuială + bolovani + lespezi neregulate), care închide o încăpere ce se va fi dezvoltat către NE. Acest perete (257), care fusese identificat şi în profilul secţiunii din 2003 când fusese interpretat în mod eronat ca groapă, pare să fi fost flancat de câteva gropi de pari, care însă nu s-au dovedit foarte profunde. De asemenea şi acest perete s-a prăbuşit către N, acoperind de această dată o prăbuşire constând dintr-o lentilă de lemn putrezit – probabil suprastructura acoperişului.
Aceste două locuinţe identificate în partea superioară a stratigrafiei din secţiunea J13a/c şi ale căror dărâmături conţin mult lemn putrezit şi bolovani ar putea corespunde acelor "construcţii puternice de lemn şi piatră", interpretate poate cu prea multă emfază ca "palate", "turnuri", "palate-turnuri" sau "locuinţe întărite şi ele, ale şefilor de trib2 ale căror resturi au fost identificate în 1948, tocmai în secţiunile I şi II situate la E şi respectiv la V de secţiunea noastră. In privinţa destinaţiei şi funcţiunilor celor două locuinţe (251 şi 257) nu suntem încă în măsură să facem prea multe precizări, dat fiind suprafaţa restrânsă cercetată. Totuşi, nu trebuie pierdut din vedere că în stratul 188, care constituie umplutura alveolării rezultate prin dărâmarea locuinţei 251, ca şi în straturile superioare (183 şi 187) au fost identificate câteva fragmente ceramice (unele de pythos local, altele provenind de la recipiente de dimensiuni mai mici) cu urme evidente de rebutare, care sugerează prezenţă în vecinătatea suprafeţei cercetate a activităţii unui atelier de olar. Un astfel de atelier de olărie nu va fi produs ceramica necesară locuitorilor aşezării getice de la Zimnicea, dar ne putem pune întrebarea dacă nu va fi furnizat şi recipiente integrate în inventarele funerare din necropolă. Fragmentele de pythoi ar putea furniza un indiciu în acces sens.
Înainte de a încheia acest pasaj dedicat celor două locuinţe identificate parţial în suprafaţa J13 a/c, trebuie să precizez că, după toate aparenţele, distrugerea lor nu pare să fi fost provocată de un incendiu. Resturile de perete identificate, respectiv bolovanii şi lutuiala de nisip nu prezintă urme de ardere secundară, iar în preajma lor nu au fost observate urme ale unei suprastructuri de lemn (şi stuf) supuse vreunui incendiu. Prin urmare, cel puţin în această parte de N a sitului nu au putut fi identificate acele indicii care o determinau pe Alexandrina Alexandrescu să vorbească despre calamităţi provocate prin incendieri3.
Dacă resturile celor două locuinţe de mari dimensiuni mai mari şi depunerile care le acompaniază pot fi considerate ca formând un nivel de locuire superior, un nivel următor este ilustrat de locuinţa 150, parţial identificată în campania 2003 şi (din păcate) tot parţial cercetată în campania din acest an.
Spre deosebire de locuinţele nivelului superior, locuinţa 150, nu numai că este de dimensiuni mai modeste (5,5 m pe ax N-S/pe ax E-V ea a fost surprinsă pe o lungime de 5 m, dar până în zona afectată de excavări moderne), ci pare să ilustreze şi un sistem de construcţie diferit. După toate aparenţele, pereţii au fost realizaţi dintr-o reţea de lemn şi poate stuf (?) peste care s-a încărcat o lutuială (în sistemul vălătucilor) mai subţire (cca. 0,1-0,15 m). Atât de-a lungul limitei de S, dar mai ales de-a lungul limitei de N a locuinţei au fost identificaţi bolovani de mari dimensiuni (unii peste 50 cm lungime/25 cm lăţime), care ar fi putut constitui "talpa" pereţilor; precizez că la limita de N a locuinţei s-a identificat un aliniament de bolovani pe o lungime de cca. 2 m. Şi de această dată, bolovanii identificaţi prezintă urme de şpiţ, o conjunctură care sugerează că şi aceştia ar putea proveni din aceiaşi carieră ca şi bolovanii din nivelul superior. In oportunitatea în care această ipoteză s-ar adeveri, (şi materialele ceramice descoperite în ambele niveluri pledează în acest sens), putem bănui că între momentul ridicării locuinţelor din nivelul superior şi momentul ridicării locuinţei 150 nu s-a scurs un interval prea mare de timp. De asemenea, putem bănui că locuinţele din ambele niveluri au fost ridicate de membrii aceleiaşi comunităţi umane care a avut posibilitatea să-şi procure piatră, după toate aparenţele, din aceiaşi carieră. Trebuie totuşi să atrag atenţia că aceste consideraţii nu constituie deocamdată decât ipoteze de lucru.
Resturile care au fost interpretate ca pereţi ai locuinţei 150 prezintă unele urme de ardere secundară: lutuiala prăbuşită este pe alocuri de culoare portocalie, probabil ca rezultat al expunerii la foc, iar structura de lemn prezintă pe alocuri urme de ardere, pe alocuri urme de putrezire (!). Pe de altă parte, depunerea care suprapune direct prăbuşirea resturilor de pereţi şi care pe alocuri chiar se confundă cu aceasta (poate suprastructura prăbuşită a acoperişului), denumită ctx. 149b prezintă urme ale supunerii la o ardere puternică, ci prezintă aspectul unei lentile de material organic (lemn/stuf) putrezit, de culoare roz–brun deschis. In stadiul actual, în care locuinţa 150 nu a fost cercetată integral, ne este dificil să ne pronunţăm asupra modului de constituire a tuturor depunerilor lenticulare care suprapun podeaua de pământ bătut (cu particule de chirpic) şi vatra locuinţei 150, precum şi asupra modului în care suprastructura acesteia şi-a încheiat existenţa (incendiere parţială, dar nu totală sau pur şi simplu dărâmare).
Mai trebuie precizat faptul că în mod straniu, podeaua locuinţei 150 nu a fost plană pe toată întinderea ei. In părţile laterale de S şi de N, podeaua se află cu cca. 0,20 m mai sus decât în partea centrală a locuinţei, iar această conjunctură nu este întâmplătoare. Ea este confirmată şi de modul de amenajare a vetrei 150b, care a fost amenajată astfel încât în partea de E să fie cu cca. 0,15 m mai ridicată decât în partea ei centrală şi de V. Sperăm ca cercetările din campania viitoare să ofere indicii consistente pentru explicarea ambiguităţilor ridicate de resturile acestei locuinţe încă parţial cercetate.
Cercetarea din campania viitoare va trebui să atingă următoarele scopuri: studierea resturilor locuinţei 150 rămasă încă necercetate; studierea contextelor aflate sub nivelul acesteia; documentarea profilelor de V şi N şi definitivarea profilului de S al suprafeţei J13a/c.
Suprafaţa H12 b/d
Sub solul vegetal de culoare cenuşiu-deschisă, afânat până la –0,2 m s-a identificat un strat de nivelare modernă foarte tare, conţinând puţine fragmente ceramice, câteva pietre de diferite dimensiuni (una mare fasonată) şi un obiect de fier medieval (mai precis o gripcă4). Nivelarea modernă suprapune depunerea de epocă medievală (care se află între cca. -0,5 m şi cca. -0,7 m adâncime) în care s-au identificat fragmente ceramice medievale şi getice, un kantharos elenistic de import cu firnis negru la interior şi exterior şi câteva obiecte din metal (o cataramă din fier, şi un inel de bronz). În suprafaţa H12 b/d nu au fost identificate locuinţe medievale, ci numai gropi (groapa 500 conţine fragmente ceramice getice, dar şi un fragment de strachină medievală cu decor smălţuit; din umplutura gropii 504 provine o toartă de cană medievală).
În partea superioară a depunerilor de epocă Latene au fost identificate mai multe fragmente ceramice getice, dintre care se remarcă fragmentele unor buze de fructieră (la roată şi cu mâna), precum şi mai multe pietre de dimensiuni mari şi mijlocii, unele cu urme de şpiţ. La acestea se mai adaugă şi un fragment de limbă de cuţit de fier. Aglomerarea de fragmente ceramice (între care se remarcă un fragment mare al unui vas-borcan cu 4 butoni şi decor cu brâu alveolat), oase şi fragmente de chirpici (complexul 502), identificată la adâncimea de –0,9 m indică un nivel de călcare care corespunde bazei unui strat care în stadiul actual al cercetării ar putea fi datat în perioada târzie a Latene-ului.
Stratul aflat sub acest nivel conţine relativ puţine fragmente ceramice getice şi de chirpici. Pe baza unui vârf de săgeată din bronz cu trei muchii şi tub de înmănuşare (identificat la adâncimea de -1,06 m) se poate considera că stratul se datează în perioada timpurie a Latene-ului. De altfel, pentru o locuire a sitului în sec. IV-III a. Chr. pledează de altfel şi un fragment din calota unui askos elenistic de culoare roşie-brună identificat în poziţie secundară în groapa medievală nr. 500. Depunerea Latene timpurie cercetată în suprafaţa H12b/d, deşi s-a dovedit a se adânci până la cca. -1,8 m, conţine în general puţine materiale ceramice şi nu prezintă urme de locuinţe. Ea a fost puternic afectată de gropile săpate de la nivelurile superioare de călcare (Latene-târziu şi medieval). [D. Spânu, I. Pătraşcu]
Abstract other lang.
Abstract   During the 2004 campaign the excavations conducted at Cetate focused on two trenches where several occupation levels were uncovered. Surface J13a/c The first identified level was the mediaeval one, marked by two complexes 255 and 256, pits (255 - possibly a sunken-floored building); the finds include enameled sherds (specific of the mediaeval pottery of Zimnicea). The excavation into the trench could not determine a distinct (treading) occupation level. In the Latène level we identified two houses whose debris contains more putrefied wood and stones, that might correspond to those "strong wood and stone constructions", regarded as "palaces", "towers", "palaces-towers" or "reinforced dwellings of tribe chieftains whose remains were identified in 1948". The next level is illustrated by the dwelling 150, partially identified during the 2003 campaign, and partially excavated during the campaign of that year. The dwelling 150 is small-sized and seems to illustrate a different construction system. The stones used for the walls bear pick traces, which suggests that also they could come from the same quarry like the stones in the upper level. Thus, it could be considered that between the moment when the dwellings in the upper level were raised and the moment when dwelling 150 was built a not too long period of time elapsed. It is possible for the dwellings in both levels to have been raised by the members of the same human community. Surface H12 b/d Under the humus we identified a modern level containing a few sherds, a few stones of various sizes and a mediaeval iron artifact. The modern level overlaps the mediaeval deposition where we identified mediaeval and Getic sherds, a Hellenistic imported kantharos with black varnish on the inside and on the outside and a few metal artifacts (an iron buckle, and a bronze ring). In the surface H12 b/d we did not identify mediaeval houses, only pits. In the upper part of the Latène depositions we identified more Getic sherds, of which we remark the sherds from fruit tray rims (worked on the wheel or by hand), as well as several large and medium sized stones, some of which bear pick traces, and an iron knife tip fragment. The sherds, bones and adobe fragments agglomeration (complex 502) points to a treading level corresponding to a level base that under the current stage of excavations might be dated to the late period of the Latène. The early Latène deposition excavated in the surface H12b/d usually contains few pottery materials and does not bear any occupation traces. It was strongly damaged by the pits excavated from the upper treading levels (late and mediaeval Latène).
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO
 



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu