Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Râmnicu Vâlcea | Site: Parcul Mircea cel Bătrân | Excavation Year: 2007

Excavation Year   2007
Epoch
Late Medieval
Periods
Middle Medieval Period;
Late Medieval Period
Site Category
Domestic;
Religious, Ritual and Funerary
Site Types
Urban settlement;
Church
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Vâlcea
Locality   Râmnicu Vâlcea
Commune   mun. Râmnicu Vâlcea
Site  Parcul Mircea cel Bătrân
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Iosifaru Mariana
Tulugea Claudiu Aurel
Tuţulescu Ion
National Arch. Record Site Code 167482.12
Report În perioada 01-22.11.2007 şi 23-27.11.2007 s-au efectuat cercetări arheologice preventive în parcul Mircea cel Bătrân, de Muzeul Judeţean Vâlcea, conform autorizaţiilor de cercetare arheologică preventivă nr. 439/2007 şi 372/2007 eliberate de Ministerul Culturii şi Cultelor. Terenul pe care s-a construit un “Ansamblu peisagistic cu jeturi de apă spumante“ şi “Reabilitare instalaţie catodică cu injecţie de curent a reţelei de distribuţie cu gaz natural” aparţin domeniului public şi se află la 22 m V, respectiv 40 m SV de conacul Socoteanu - Lahovari, monument de arhitectură din a doua jumătate a sec. XVIII (Cod LMI/2004: VL-II-m-B-09618)
Terasa superioară a oraşului cuprinsă în incinta zidurilor de sprijin din piatră, pe trei laturi, este cunoscută după numele proprietarilor Socoteanu si Lahovari. Această parte a oraşului se numea in vechime Râmnicul de Sus. La jumătatea sec. al XVIII-lea, mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei scria în această privinţa: ”Râmnicul, capitala judeţului Vâlcea şi reşedinţa Episcopiei se mai numeşte si Râmnicul de Sus, spre deosebire de Râmnicul de Jos, adica partea dinspre sud si răsărit a oraşului”
În Râmnicul de Sus era sediul autorităţilor şi al armatei. Tot aici locuiau marii boieri şi negustori. El constituia vatra oraşului. Se consideră că începând cu Mircea cel Bătrân şi până în sec. XVIII, Râmnicul a fost şi “curte domnească”(?). Sunt cunoscute din diferite acte stăpânirea autoritară a boierilor Bujoreni, precum şi unele uzurpări din timpul ocupaţiei austriece 1718-1739.
Prin zapisul din 12 iunie 1749, Pahomie Monah Bujoreanu, ce se chema pe nume mirenesc Preda Vornicul Bujoreanul, vinde cu preţul de100 de taleri logofătului Ghiorghiţă Socoteanu, un scaun de case “din jos de biserica cea din deal” (este vorba de biserica “Buna Vestire”), având doua pivniţe de piatră. In privinţa provenienţei averii ce se vinde, documentul precizează: ”scaun de la moşii stramoşii mei, pe care au facut case”. In act se arată că una din pivniţe a fost facută de Mastaler Neamţu Vornicu “cu sila pe pământul meu, în silă şi în putere pe vremea neamţului”, adică în timpul ocupaţiei austriece a Olteniei. Referindu-se la marele foc care a mistuit oraşul în 1739, se spune: ”arzându-se ambele case în răzmeriţă, au rămas numai pivniţele singure”. Probabil, Ghiorghiţă Socoteanu construieşte conacul şi hanul pe locul amintit la jumătatea sec. al XVIII-lea.
Astfel boierii Socoteni îşi întregesc proprietatea, care constituie azi aproximativ incinta parcului Mircea cel Bătrân, aşa cum subliniază zapisul din 1 aprilie 1783. Prin schimbul făcut de Ludovic, egumenul sfintei mânăstiri a franciscanilor, cu biv vel vistierul Constantin Socoteanu, i se recunoaşte proprietatea asupra unui loc “pe lângă casele dumnealui cele noi”, pe care mânăstirea îl are de la vornicul Mastaler, primind în schimb o livadă “peste şanţ“, cumpărată de la T.Grumează.
N.Iorga considera că boieri adevăraţi în Râmnic au fost numai Socotenii. Dintre acestia, Ghiorghiţă Socoteanu figureză printre cei 12 boieri care hotărnicesc la 24 martie 1727 moşia Craioviţa, disputată între mânăstirea Hurezi şi Constantin Argetoianu. Fiul său Grigore, ales episcop la 8 mai 1748, construieşte între 1751-1754 paraclisul Sf. Episcopii, iar între 1762-1764, împreună cu Hagi Constantin Malache, din familia boierilor Borăneşti, biserica Toţi Sfinţii. La 21 mai 1764 se retrage la mânăstirea Cozia, iar din 26 iulie 1770 devine mitropolit.
Alţi boieri greci, la origine, care se stabilesc în Vâlcea, sunt Lahovarii. La 1792, ispravnic de Vâlcea era Manolache Lahovari, care construieşte la 1811 o şcoală grecească şi un spital la Craiova. La puţin timp se aşează în Râmnic, Iancu Lahovari, care aduce aici şi pe fraţii săi Mihai şi Nicolachi.
Marele clucer Dincă Socoteanu, fiu al lui Ghiorghiţă şi frate cu mitropolitul Grigore al IV-lea Socoteanu, a avut din căsătoria sa cu Stanca, fiica slujerului Greceanu şi Slavitească dupa mamă, o singură fiică, pe Bica (1797-1870?). Ea se va căsători cu Ioan (Iancu) Lahovari pe la 1816.
În dosarul nr. 225/1863 de la Arhivele Statului Vâlcea (Fond Primarie), avem informaţii despre piaţa oraşului, ”piaţa cea mare”, de lângă casele Lahovari şi Bărăţiei. Piaţa este mutată “în răscruciul“Cuvioasei Paraschiva „unde au existat şi mai înainte”. Piaţa Lahovari a mai purtat şi numele de Piaţa Dorobanţilor, iar astăzi este cunoscută sub numele de Terasa.
Contele maltez Amedeo Preziosi (1816-1882) vine în România în iulie 1868 şi face parte din suita princepelui Carol în vizitele sale în ţară. Între 26 iunie şi 9 iulie 1869, vizitează Argeşul şi mânăstirile din Oltenia. De la el s-a păstrat o imagine cu piaţa mare din Râmnic, cuprinsă între biserica Cuvioasa Paraschiva şi casele Lahovari.
Dosarul nr. 114/1870 (Arhivele Statului Vâlcea, fond Primarie) ne oferă informaţii cu privire la donaţia fraţilor Lahovari, ce consta dintr-un teren în centru, necesar pieţii oraşului.
La 18 iulie 1877 se face cunoscut membrilor Consiliului Comunal că hanul numit Lahovari, din piaţa oraşului, este în stare proastă şi se propune demolarea sa.
În fondul Primăriei, dosarul nr. 11/15 iunie 1886, cu supliment nr.41/1886 şi 43/1887, în şedinţa Consiliului Urbei-Rm. Valcea, conform art. 1 si 2 din Legea de expropriaţiune pentru cauza de utilitate publică, se referă la exproprierea hanului de la Bica Lahovari şi casele “decedatului C. Lahovari împreună cu tot locul dinprejurul, cu gradina şi celelalte dependinţe, astfel că hanul cu celelalte prăvălii să se dărâme, ca astfel toate acestea să servească pentru piaţa a oraşului…”. Se hotărăşte ca inginerul L. Angelescu să întocmească planul de expropriere.
În 1896, hanul a ars, locul a fost curăţat de dărâmături, iar parcul a fost lărgit spre S. În anul 1909, primăria oraşului, primar fiind N. Iepure, a cumpărat această proprietate a Lahovăreştilor de la Irina Sterian, fostă Herăscu, moştenitoare a lui C. Lahovari, cu preţul de 100.000 lei.
Din anul 1909, conacul a servit drept sediu al primăriei până după cel de-al doilea război mondial. Inaugurarea parcului cel nou şi a localului primăriei s-a făcut cu mare solemnitate, după cum dovedeşte raportul publicat de N. Iepure, primarul de atunci al Râmnicului: ”PS.S. Episcopul de Râmnic şi Noul Severin (Ghenadie Georgescu, n.n.), înconjurat de cler, a săvârşit serviciul divin, faţă cu toate autorităţile şi un public imens, dupe care a avut loc un banchet popular de peste trei sute tacâmuri, plătind fiecare câte doi lei… Primăria a amenajat şi nivelat grădina bogată a conacului, a demolat grădinile vechi şi insalubre, a desfundat piatra de pavaj şi s-a procedat la retragerea zidului dinspre bulevard, (ce ocupa aproape jumatate din lăţimea actuală) cu câţiva metri…”
Cercetări arheologice sistematice în parcul Mircea cel Bătrân au fost efectuate de Elena Busuioc, în anul 1978. S-au descoperit urmele unei locuinţe (pivniţă) în vecinătatea bisericii “Buna Vestire”, cu dimensiunile de 6,25 x 5 m şi ad. de -2,90 m. Pe latura de E, groapa pivniţei a tăiat un strat de locuire mai vechi, datat cu o monedă de la Carol Robert d’Anjou (1308-1342). În umplutura pivniţei s-au găsit peste 100 monede ungureşti de aramă (quartingi) care au circulat între anii 1430-1437, puternic arse în urma unui incendiu care a distrus locuinţa şi o monedă de argint de la Sigismund de Luxemburg, care a circulat între 1427-1437. Locuinţa a fost datată în prima jumătate a sec. al XV-lea. Nu avem alte date şi nici materiale descoperite în săpătură.
Cercetărilor arheologice de anul 2007 efectuate pentru realizarea proiectului “Ansamblu peisagistic cu jeturi de apă spumante” au permis dezvelirea fundaţiilor ce împrejmuiau pe latura de V proprietatea Lahovari, construite probabil după anul 1870, când se donează un teren pentru lărgirea pieţei existente.
S-a trasat o secţiune notată SI, cu dimensiunile de 10,5 x 3,50 m, orientare NV-SE. Fundaţia descoperită pe toată lungimea S.I are 0,80m lăţime şi adâncimea de –0,60m, este construită din bolovani mari de râu, piatră fasonată şi cărămizi bine arse dispuse atât orizontal cât şi vertical prinse cu mortar. Cărămizile au dimensiunile de: 0,30 x 0,14 x 0,08 m. Fundaţia a fost urmărită, numai prin îndepărtarea solului vegetal, gros de -0,10 m, până la gardul ce împrejmuieşte biserica “Buna Vestire” pe latura de sud. Celelalte fundaţii, perpendiculare pe aceasta, dezvelite numai la nivelul amintit, sunt orientate spre E. Această zonă atât de încărcată arheologic merită sa fie cercetată arheologic în viitor.
Pentru a urmări stratigrafia SI au fost trasate două casete notate C17 şi C18, perpendiculare pe fundaţii, având dimensiunile de 1,50 x 1,50 m.
La 4 m E de fundaţii a fost trasată o nouă casetă (C19), cu dimensiunile de 2 x 2 m, pe locul unde va fi reamplasată fântâna cu jeturi spumante.
În C19, pe taluzul de S şi V a fost surprinsă o groapă de var (varniţă) notată Gr.1. Lungimea pe taluzul de S 1,30 m, pe taluzul de V 1 m şi 1 m în C19, având ad. de 0,90 m, umplută cu materiale de construcţii în amestec cu pământ, pietre, pietriş, fără material ceramic. Groapa a fost surprinsă şi în C17. Considerăm că groapa datează de la mij. sec. al XVIII-lea, din perioada în care se ridică conacul şi hanul.
Se disting stratigrafic două nivele:
- nivelul I, aparţine sec. XVIII (a doua jumătate). Depunera atribuită acestui nivel are o culoare brun-închisă, fiind slab pigmentat cu mici fragmente de cărămizi, şi puţine fragmente ceramice: se remarcă un fragment buză de fructieră de mici dimensiuni, de culoare cărămizie, arsă secundar la buză, corp tronconic, buză lată (2 cm) şi un fund de ulcior profilat, lucrat la roată, corp fragmentar globular, de culoare cărămizie.
- nivelul II, aparţine sf. sec. XIX şi începutul sec. XX, fiind un nivel de umplutură, gros de 0,50 m. Materialul ceramic fragmentar descoperit constă din străchini zmălţuite cu una şi două culori, predominând verdele şi maro-roşcat, torţi de oale, fragmente ceramice de uz comun ornamentate geometric cu culoare albă pe fond cărămiziu şi două fragmente de tigăi zmălţuite cu verde în interior, cu picior.
- solul steril apare la cca. -1,30 -1,50 m având o culoare gălbui-castanie. Spre deosebire de cercetările din anul 1978 în zona cercetată nu am identificat un nivel aparţinând evului mediu.
În iunie 2005 au fost făcute cercetări arheologice preventive în colţul de SV al parcului, cu ocazia modernizării cafenelei litrar artistice “Ariel”. Au fost trasate 16 casete. Atunci a fost descoperite o parte din fundaţiile fostului han Lahovarii în C2, C3, C15 şi C16. Deoarece fundaţiile se aflau sub cafeneaua construită în a doua jumătate a sec. XX, s-a urmărit doar ca fundaţiile hanului să nu fie afectate în continuare de intervenţiile făcute de modernizarea cafeneleii. Hanul şi alte construcţii menţionate în documentele vremii (sere, anexe etc.) faceau parte din ansamblul de arhitectură cunoscut sub numele de conacul Socoteanu - Lahovari (dupa numele proprietarilor terenului şi ai monumentului de arhitectură existent).
Reluarea cercetărilor în zonă, la 16m est de cafeneaua “Ariel” acolo unde trebuie amplasată “Reabilitare instalaţiei de protecţie catodică cu injecţie de curent a reţelei de distribuţie gaz natural” a permis dezvelirea altor fundaţii ce aparţineau fostului han. S-a trasat o secţiune notată S.II, perpendiculară pe zidul de incintă până la aleea asfaltată a parcului cu dimensiunile de 5 x 1,50 m, orientată N-S. Fundaţiile sunt de la beciul hanului, au grosimea de 0,70m şi adâncimea de -2,50 m. A fost construit din piatră fasonată, bolovani mari de râu şi cărămizi (0,30 m; 0,15 m; 0,06 m) dispuse atât orizontal cât şi vertical, prinse cu mortar de var.
Din documentele cercetate se ştie că la 1877 hanul se afla într-o puternică stare de degradare şi se propunea desfinţarea sa. În anul 1886, primăria hotarăşte din nou desfiinţarea hanului şi a celorlalte prăvălii pentru ca locul să servească drept piaţă a oraşului. În 1896, hanul a ars, locul a fost curăţat de dărâmături, beciul umplut, terenul nivelat şi piaţa largită spre S.
Putem vorbi de două faze de umplere a beciului: în prima fază (-0,70 -2,20 m), s-a umplut cu pietriş şi pământ în amestec cu mult pietriş (probabil a fost inundat, aşa explicându-se şi distrugerea şapei de la baza-nivelului de călcare al beciului), între anii 1877-1896; faza a doua (-0,10 -0,70 m), pământ în amestec cu materiale de construcţii sfărâmate şi un strat masiv de materiale de construcţii gros de 0,10 m la bază (după anul 1896). Latura de S a hanului este pe actualul zid de incintă al parcului. Sistemul de construcţie este aceleaşi, a fost tencuit pe interior, iar pe exterior are un contrafort (1,60 x 1,40 m la partea superioară), care coboară pe verticală -3,40 m până la nivelul străzii de pe latura de S a parcului. Ne-am pus intrebarea firească: zidul de incintă al parcului care a născut numeroase controverse privind datarea, este construit în aceeaşi perioadă cu hanul şi întreg ansamblul fostului conac Socoteanu-Lahovari(?); cercetările viitoare vor aduce clarificările necesare.
A fost mutat amplasamentul forajului pentru a nu se distruge fundaţiile hanului.
S-a trasat o noua casetă notată C20, la 2 m V de SII şi 2 m N de zidul de incintă. Dimensiuni:1,50 x 1,50 m. Nu au mai fost descoperite alte fundaţii s-au materiale arheologice. S-a săpat numai până la -1,30 m. Deoarece beneficiarul are o lucrare punctuală, pe o suprafaţă mică, s-a propus o intervenţie minimală de conservare in situ şi de marcare a zidurilor descoperite. Corelând situaţia din teren cu documentele din arhivă (relevee, cartări şi înscrisuri) se poate observa că beciul se întinde spre E şi N pe o suprafaţă destul de mare. Pentru stabilirea nivelului de călcare al beciului, stabilirea unor eventuale etapizări ale fazelor de construire a hanului şi a zidului de incintă al parcului, propunem reluarea cercetării arheologice în zona menţionată.
Chiar dacă - din imposibilitatea extinderii cercetărilor arheologice – beciul fostului han nu a putut fii delimitat şi nu s-a obţinut elemente stratigrafice necesare unei încadrări cronologice cât mai exacte a hanului şi a zidului de incintă a parcului, cercetările din anul 2007, au permis obţinerea unor date importante cu privire la istoria Râmnicului din a doua jumătate a sec. XVIII până la începutul sec. XX.
Abstract other lang.
Abstract   The archaeological researches undertaken in 2007 in Rm. Vâlcea in “Mircea cel Bătrân” Park brought important information about the history of Rm. Vâlcea borough from the second half of the 18th century to the beginning of the 20th century. The wall which surrounded the old house Socoteanu-Lahovari, on the cellar’s foundation of an ancient inn, was partially uncovered. It was demolished at the end of the 19th century as we know from the documents of those times.
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu