Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Şimleu Silvaniei | County: Sălaj | Site: Castelul Bathory | Excavation Year: 2008

Excavation Year   2008
Epoch
Prehistory;
Latene;
Late Medieval;
Modern
Periods
Protohistory;
La Tène;
Late La Tène;
Medieval Age;
Late Medieval Period;
Modern Age
Site Category
Defence;
Civil;
Domestic;
Unassigned
Site Types
Habitation;
Military habitation;
Citadel;
Castle
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Sălaj
Locality   Şimleu Silvaniei
Commune   or. Şimleu Silvaniei
Site  Castelul Bathory
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Ardeleanu Marius Vasile Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Baia Mare
Marchiş Ioana Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Baia Mare
Marcu-Istrate Daniela Veronica Site director SC Damasus SRL Braşov
Matiş Anca SC Damasus SRL Braşov
Pop Horea Dionisiu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău
Pripon Emanoil Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău
National Arch. Record Site Code 139893.09
Report Domeniul Şimleului este menţionat în documente încă din sec. al XIII-lea, iar din 1341 a intrat în posesia familiei Báthory. Pe baza unor documente s-a presupus că deja în sec. al XV-lea trebuie să fi existat o curie ridicată de Nicolae al II-lea Báthory, care trebuie căutată în compoziţia cetăţii interioare, unde se poate deduce un edificiu modest, compartimentat în două sau trei încăperi, asemănător caselor ţărăneşti de astăzi, înconjurat cu o palisadă pentru apărare. Probabil spre sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul veacului următor a fost construită o incintă fortificată, prevăzută cu turnuri la colţuri şi înglobând clădiri de locuit şi administrative (incinta 1). Un document din 1567 se referă foarte probabil la această incintă atunci când menţionează o curie fortificată, un castellum. La sfârşitul secolului al XVI-lea s-a construit o a doua incintă, prevăzută cu bastioane patrulatere şi un turn de poartă. Planimetria poate fi reconstituită pe baza unui releveu din 1687 datorat unui inginer italian anonim care a însoţit în Transilvania un corp expediţionar austriac condus de prinţul Carol al V-lea de Lorena.
Eşecul principelui Gheorghe al II-lea Rákóczi, în expediţia sa poloneză, a fost urmat de evenimente nefericite pentru castel, care în 1660 a fost distrus de trupe turco-tătare. Apoi, după căderea cetăţii de Oradea şi transformarea ţinutului său în paşalâc turcesc, cetatea Şimleului a fost transformată într-o fortificaţie de graniţă menită să oprească atacurile pornite din Oradea. Castelul a fost astfel înconjurat cu o palisadă, a fost apărat de căpitani numiţi de principele Mihail Apafi şi a devenit sediul mercenarilor germani ai acestuia.
După eliberarea Oradei, în 1692, rolul militar al castelului începe să dispară treptat. La începutul secolului 18 întregul ansamblu a fost incendiat din ordinul lui Francisc Rákóczi al II-lea, degradarea monumentului continuând apoi neîntrerupt. În 1851, la un nou releveu, nu au mai putut fi reconstituite bastioanele de pe latura de N, iar din incinta 1 nu a mai rămas decât două turnuri circulare. În epoca ce a urmat, şanţul de apărare al cetăţii a fost parcelat şi casele oraşului au mistuit încetul cu încetul zidurile de incintă.
Cetatea din Şimleu Silvaniei este în prezent o ruină. Din ansamblul monumental de altă dată se păstrează în elevaţie turnurile de pe latura estică a incintei 1, turnul de poartă al incintei 2 şi parţial bastioanele. Deşi în ultimii 15 ani s-au înregistrat mai multe iniţiative pentru restaurarea şi reabilitarea ansamblului, rezultatele vizibile sunt destul de puţine. Au existat însă, în acest interval, şi câteva etape de cercetare arheologică parţială:
1993: Studiu privind cercetarea arheologică a cetăţii, Al.V. Matei (MJIA Zalău)
1994: Raport de cercetare arheologică în zona turnului de poartă, Horea Pop (MJIA Zalău)
1996: Cercetări arheologice la ziduri de incintă II, Ştefan Matei (MNIT).
1999: Sondaje arheologice restrânse în zona turnului de poartă, Daniela Marcu şi Ioan Fedor Pascu (SC Damasus SRL).
2006: Sondaje arheologice în bastionul de nord-est, Daniela Marcu Istrate (SC Damasus SRL) şi Horea Pop (MJIA Zalău).
2007: Secţiuni magistrale şi suprafeţe arheologice pentru stabilirea stratigrafiei generale şi a planimetriei castelului iniţial: Daniela Marcu Istrate (responsabil, SC Damasus SRL), Horea Pop (MJIA Zalău), Delia Roman (MCC Hunedoara), Daniela Tănase (MB Timişoara), Cosmin Roman, Dan Culic.
În această a patra etapă de cercetare a fost finalizată cercetarea suprafeţei S23 (începută anul precedent) care a şi fost extinsă spre N până la 14,7 m de incinta nordică a cetăţii mari. Acest sector a fost denumit S23 N, pentru că S23 a fost prelungită cu un tronson sudic de 10,4 m. Acest tronson a fost denumit S23 S şi a fost trasat la 2,60 m S de capătul sudic al S23 N. S23 a fost trasată în vederea verificării situaţiei arheologice pe latura de E a cetăţii vechi. În prelungirea sudică a Suprafeţei S18, la 1 m de aceasta, au fost trasate S24, 25, 26, 27. Spaţiul investigat prin aceste suprafeţe are forma unui trapez dreptunghic, cu baza pe latura estică lungă de 14 m. Latura vestică are lungimea de 13 m, iar cea nordică de 12 m. Între cele 4 suprafeţe au fost cruţaţi doi martori în cruce în vederea obţinerii unor profile ideale şi pentru uşurarea cercetării unei suprafeţe atât de mari. Cele patru suprafeţe au fost trasate în vederea investigării colţului de sud-vest al cetăţii vechi unde se presupunea existenţa unui turn de colţ al castelului de la sfârşitul sec. XV- începutul sec. XVI. S28 a fost trasată pe latura de N a castelului în vederea completării planimetriei zonei. Cercetarea suprafeţei nu a fost încheiată în această campanie.
Stratigrafia generală a sitului este relativ simplă. Cetatea fiind amplasată pe un con de dejecţie, după cum se ştie, structura naturală a terenului constă din straturi succesive de balast, nisip, lut şi combinaţii între acestea. Aceste straturi conţin uneori fragmente ceramice dacice rulate, dar despre o locuire propriu-zisă aparţinătoare acestei epoci nu putem vorbi, cel puţin în acest stadiu al cercetărilor. Au mai fost descoperite şi materiale preistorice rulate.
Construirea primei cetăţi (incinta 1) s-a realizat în general după nivelarea suprafeţei cu straturi de lut şi balast (provenit din aluviunile care formează conul de dejecţie pe care s-a construit castelul), amestecat în diferite proporţii cu resturi de materiale de construcţie. Pe acestea au fost amenajate în general podelele încăperilor identificate.
Locuirea intensă a sitului s-a derulat în sec. XVI-XVII, de la care au rămas pe suprafaţă numeroase depuneri, specifice complexelor care au funcţionat în diverse puncte ale cetăţii.
Ultimele depuneri sunt straturi de moloz care acoperă toate structurile demolate, şi care aparţin sec. al XVIII-lea şi parţial sec. XIX.
După cum s-a presupus, prima cetate trebuie să fi fost construită la finele sec. al XV-lea – începutul sec. al XVI-lea. Acesteia îi aparţin o incintă rectangulară prevăzută cu turnuri circulare la colţuri, dintre care două se păstrează în elevaţie, iar un al treilea a fost descoperit în săpăturile din 2007. Colţul de SV, unde ne aşteptam să apară un turn patrulater, prezintă însă două astfel de construcţii, dispuse în aşa manieră încât să apere atât latura de S cât şi pe cea de V. Turnul de V are dimensiunile exterioare de în jur de 8 x 8 m, iar interiorul de 6 x 6 m. Zidul său nordic pare a se ţese cu incinta castelului (Z42 cu Z41), dar Z41, care parţial este şi latura estică a turnului vestic, prezintă, în S27, o prelungire adosată, ceea ce ne sugerează că planimetria iniţială a acestui sector era probabil alta. Turnul sudic este ţesut în elevaţie cu latura sudică a turnului vestic, dar nu şi la nivelul fundaţiilor, unde fundaţia Z48 (latura sudică a turnului vestic) se adosează la fundaţia Z51. Probabil turnul sudic a fost construit iniţial la colţul de SV al castelului. Deocamdată cunoaştem deschiderea turnului pe direcţia V-E, care este de 5,8 m la interior. Turnul sudic era dotat cu beci cu tavan din lemn. Turnul vestic a avut mai multe faze de amenajare interioară. Iniţial parterul său era la nivelul decroşului fundaţiilor zidurilor sale. Mai apoi s-au ridicat patru piloni de boltă probabil (Z49-50, Z61, Z63, Z64). Aceste structuri au fost realizate din cărămidă şi intre ele a fost turnată o şapă de mortar. Ulterior aceşti piloni au fost demolaţi şi în planul turnului au fost amenajate 6 baze superficiale de piloni? (Z44, Z47, Z52, Z54, Z62, Z71) cu acelaşi rol constructiv probabil. Acesta este şi momentul (a doua jumătate a sec. al XVII-lea?) în care, pentru evacuarea apelor pluviale din incintă, sunt practicate drenuri şi orificii prin zidurile castelului.
Intrarea în incinta castelului se realiza dinspre V printr-o construcţie destul de impunătoare, care a fost denumită turn de poartă (cercetat în anul 2007). Într-o fază relativ târzie de funcţionare a castelului (a doua jumătate a sec. al XVII-lea?), colţul de SV al acestui turn a fost unit cu colţul de NV al turnului vestic prin Z46. În spaţiul închis astfel au fost amenajate două latrine şi un loc pentru depozitarea resturilor menajere (C63) care deserveau cele două construcţii defensive.
Pe laturile zidului de incintă se pare că funcţionau perimetral încăperi. O clădire cu două încăperi a fost dezvelită pe latura de N, o altă încăpere a fost pusă în evidenţă pe latura de E, un culoar încadra turnul de poartă pe latura de V, iar în S13 a fost descoperit zidul care delimita clădirile de pe latura de S. Curtea propriu-zisă era astfel destul de mică, iar în centrul ei a fost descoperită o fântână în campania 2007. Descoperirea unor construcţii cu caracter civil profund şi numărul mare de pietre profilate pe latura de E sugerează faptul ca latura vestică, cu turnul de poartă şi celelalte de la colţuri reprezentau zona mai expusă a castelului care a beneficiat de amenajări defensive suplimentare (tunuri noi, palisada, şanţ). Pe latura estică se pare că existau corpuri de clădiri civile cu etaj realizat din lemn şi lut bătut.
Cetatea din această etapă a avut încă de la început un sistem exterior de apărare compus dintr-o palisadă relativ complexă, alcătuită din patru şiruri de stâlpi, care a fost identificată în săpături pe laturile de N şi V. Pe latura de V a fost cercetat şi un şanţ de apărare, în care mai târziu a fost amenajată fundaţia incintei a doua.
Cea de-al doilea zid de incintă a fost aşezat în şanţul de apărare din prima etapă, după încheierea construcţiei acesta fiind umplut. Tot atunci (spre finele sec. al XVI-lea) a fost desfiinţat sistemul de palisadă, între cele două incinte fiind creată o suprafaţă orizontală.
Cercetarea arheologică a adus dovezi privind distrugeri violente prin incendiere a ansamblului arhitectonic.
În săpături au fost cercetate cca. 37 de complexe, reprezentând sobe, vetre, cuptoare, gropi cu diverse funcţiuni (gropi de par, gropi menajere etc.), podele din lut sau şape din mortar. Iniţial s-a plecat de la numerotarea complexelor delimitate de ziduri, mai precis încăperile descoperite, de la care a fost extinsă numerotarea şi la nivelul unor detalii sau situaţii arheologice speciale.
Din săpături a rezultat o cantitate foarte mare de materiale arheologice, depăşind cu mult toate aşteptările noastre în această privinţă. Pe primul loc se află ceramica, fiind descoperite numeroase fragmente de vase şi cahle, atât în complexe cât şi rulate în straturile de umplutură. Acestora li se adaugă o serie de materiale speciale, peste 2.200 la număr: monede din argint, bronz, zinc şi fier (40 la număr), obiecte din metal (fier-874 buc.; bronz, zinc, argint-86 buc.; plumb-108 buc.) şi sticlă (fragmente recipiente -191 buc.; podoabe - 6 buc.; fragmente de vitraliu-638 buc.) precum şi alte obiecte din ceramică dintre care menţionăm în mod special cantitatea mare de pipe (161). De asemenea au fost descoperite 97 fragmente de pietre profilate. Au mai fost descoperite şi numeroase oase de animale reprezentând resturi menajere, seminţe, sâmburi şi fructe carbonizate, alimente surprinse de incendiile amintite. Monedele se eşalonează pe parcursul sec. XVI (5), XVII (19), XVIII (8), XIX (2) şi XX (5). Acestea au apărut în 8 complexe, dar eşalonarea lor cronologică subliniază încă o dată perioada de maximă funcţionare a castelului şi anume în sec. XVI-XVII.
Materialul se află în custodia MJIA Zalău, conform protocolului de colaborare în baza căruia s-a desfăşurat şi şantierul. [Horea Pop]
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO
 



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu