Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Slava Rusă | Commune: Slava Cercheză | County: Tulcea | Site: Cetatea Fetei | Excavation Year: 2009

Excavation Year   2009
Epoch
Palaeolithic and Mesolithic;
Neolithic;
Bronze Age;
Greek and Hellenistic;
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Early Medieval
Periods
Roman Period;
Late Roman Period;
Roman-Byzantine Period
Site Category
Defence;
Domestic
Site Types
Urban settlement;
Citadel;
Fortifications
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Tulcea
Locality   Slava Rusă
Commune   Slava Cercheză
Site  Cetatea Fetei
Site Sector Sectorul X
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Aparaschivei Dan
Barabanciuc Ana
Boţan Sever-Petru
Chiriac Costel
Coadă Roxana
Coropceanu Ion
Crăcană Florentina
Czarnocka Marta
Dewas Julie
Doboş Adrian
Gătej Mihaela
Ghenea Ana
Honcu Ştefan
Iacob Mihaela
Midvichi Natalia
Mihăilescu-Bîrliba Lucreţiu
Miriţoiu Nicolae
Mironescu George
Mocanu Marian
Munteanu Lucian
Neagu Alina
Nuţu George
Opaiţ Andrei
Paraschiv Eugen Dorel
Piftor Valentin
Pîrnău Radu
Quaranta Marta
Răileanu Maria-Violeta
Rubel Alexander
Soficaru Andrei
Stanc Simina
Şufan Adela
Terente Liliana
Vifor Bogdan
National Arch. Record Site Code 161277.01
Report Campania de săpături arheologice de la Ibida (Slava Rusă) din 2009 a stat sub semnul insuficienţei fondurilor. Prin urmare, obiectivele propuse anul trecut nu au putut fi decât parţial atinse.
S-a lucrat, aşa cum am procedat şi în anii trecuţi, în două puncte, respectiv secţiunile X şi X1, intramuros şi extramuros. În primă fază, am pregătit SX, carourile 1 şi 2, intramuros, pentru a încerca o clarificare a utilităţii edificiului din care s-a reuşit doar profilarea câtorva elemente în anii precedenţi, respectiv un fragment de zid legat cu pământ şi păstrat în condiţii nu tocmai bune.
În al doilea rând, am reluat săpăturile în secţiunea X1, c. 6 cu precădere, respectiv de-a lungul incintei, pentru completarea informaţiei despre etapele de refacere a incintei şi eventualul sistemul de acces către fortificaţia de pe colină.
Detaliind săpătura din acest an, vom începe cu carourile 1-2 din SX asupra cărora ne-am oprit într-o primă fază.. Pe lângă zidul de edificiu denumit convenţional Z1, adâncind săpătura, am identificat un alt fragment de zid, Z2, care se leagă de Z1 făcând un unghi de aproximativ 120o . Prin urmare, la o adâncime de 1,10-1,20 m spre S (cel mai înalt punct al caroului 2) avem acest edificiu descoperit parţial pentru că ambele ziduri intră în profilul de est. Z1 a fost descoperit pe o lungime de 2,10 m, cu o înălţime de 0,80 m în punctul de legătură cu Z2 şi doar 0,20 m la intrarea în profilul de E. Ca descriere generală, se păstrează aceeaşi compoziţie despre care aminteam în campaniile anterioare, respectiv un bloc mai mare de piatră şi, în rest, piatră de dimensiuni mici, prinse cu pământ galben. Z2 se găseşte într-o stare mult mai deteriorată, în sensul că, spre exemplu, la intrarea în profilul de E se păstrează doar o asiză de circa 0,10 m. Mai mult, compoziţia acestui ultim zid este mult mai sărăcăcioasă în sensul că predomină piatra de dimensiuni reduse şi zidită dezordonat. Lăţimea ambelor ziduri este de 0,45 m. Foarte interesant este materialul arheologic recoltat. Pe lângă o cantitate destul de importantă de ceramică din sec. IV-V, din dărâmătura de pe nivelul de funcţionare al respectivei instalaţii s-a colectat o cantitate impresionantă de oase de animale mari (bovine şi cabaline) în special.
Din păcate, nu dispunem de nici o monedă sau alt obiect care să ne poată data cu o mai mare precizie acest complex dar, prin prisma situaţiei de care dispunem cu 16-18 m mai spre S, spre incintă, considerăm că se poate corela cu perioada de funcţionare a depozitului de dolia, cu toate că respectivele vase de provizii se află la o diferenţă de nivel de circa 2,50 m, la o distanţă de circa 12 m. Explicaţia este destul de simplă având în vedere conformaţia terenului, accesul făcându-se către partea superioară, cu incinta, fie pe un drum în pantă, fie pe scări.
În aceeaşi secţiune, c. 6, extramuros, am adâncit săpătura în ceea ce am definit încă din campania trecută ca fiind o groapă menajeră. Şi în acest an, în cei circa 0,30 m săpaţi în adâncime, am scos o cantitate mare de material ceramic, oase, fier, sticlă, monede. Ceea ce remarcăm în acest carou este că la circa 3,10 m, materialul recoltat este mai sărăcăcios, semn că ne apropiem de fundul gropii. Materialele arheologice strânse îşi păstrează, în mare, aceeaşi compoziţie, în sensul că sunt fragmente ceramice încadrabile cronologic în sec. IV-VI, majoritatea de tipul LR 1, LR 2, Hayes 3, obiecte de sticlă (pahare, candele) caracteristice aceleiaşi perioade, obiecte mici de bronz şi fier, dar şi cinci monede de la sfârşitul secolului al IV-lea şi din sec. al V-lea. Asta ne întăreşte opinia că folosirea gropii menajere se leagă de durata funcţionării incintei.
Cât priveşte secţiunea SX1, unde cercetările noastre s-au concentrat pe identificarea sistemului de construcţie a incintei în pantă, am decis să lucrăm pe jumătate din secţiune din două raţiuni. În primul rând, volumul foarte mare de muncă care, în condiţiile insuficienţei fondurilor, nu ne-ar fi permis să înlăturăm cantitatea impresionantă de piatră şi mortar căzute provenite din incintă, dar şi datorită periculozităţii lucrului în pantă, cu martori foarte înalţi şi instabili. Prin urmare, am redus aria de lucru pe jumătatea de E a secţiunii, în partea din josul pantei. Încă de la primele asize care au fost descoperite în acest an am constatat că zidăria era ridicată în trepte, aşa cum se pretează o construcţie pe un teren cu o astfel de pantă abruptă. O altă constatare preliminară a fost aceea că structura zidului din SX1 este diferită de cea din SX în sensul că nu se mai întâlnesc cele patru asize de cărămidă pe care constructorii au considerat necesar să le introducă în zid atât înainte de îngroşarea incintei la urcarea pantei, cât şi în partea sa superioară, pe o lungime pe care nu o cunoaştem, deocamdată. Cert este că, se pare, în condiţiile în care era introdus un nou element în construcţia incintei, în cazul nostru acea întărire a zidului cu 1 m, se apela şi la sistemul de îndreptare a zidăriei, cu cărămidă. Întâlnim aceeaşi situaţie şi la turnul 8, unde incinta prezintă evident urmele unor asize de cărămidă în preajma turnului. Această modalitate de construcţie se aplica în paramentul interior al incintei.
De la circa -2,50 m, la 2,10 m distanţă de incintă şi la 0,90 m de profilul de E provin două monede, una de la sfârşitul secolului al IV-lea, iar cea de-a doua din sec. al V-lea, care ne datează destul de bine etapele de construcţie şi de funcţionare ale incintei. La aceeaşi adâncime (-2,50 m), dar la aproximativ 4 metri de incintă, intramuros, am identificat mai multe blocuri de piatră de dimensiuni foarte mari, care nu făceau parte din incinta cetăţii, ci, cel mai probabil, erau căzute din fortificaţia de pe colina din apropiere. Redăm dimensiunile a cinci dintre aceste pietre, cele mai impresionante: 1. 0,80 x 0,65 x 0,35 m; 2. 0,80 x 0,60 x 0,35 m; 3. 0,90 x 0,75 x 0,35 m; 4. 1,10 x 0,40 x 0,30 m; 5. 1 x 0,40 x 0,55 m. Reamintim aici faptul că în dolium-ul2, din care am scos conţinutul în campania trecută, am găsit un bloc de piatră de dimensiuni asemănătoare, care presupuneam, ca şi în cazul acestor pietre, că ar fi fost căzut din fortificaţie. Practic, dacă se observă cu atenţie dispunerea acestor blocuri uriaşe, atât în SX, cât şi în SX1, se constată că sunt dispuse pe o linie de-a lungul incintei, de la circa 1,50-2 m de aceasta, până pe la 10 m. Până acum s-au scos sau s-au identificat 12 blocuri de piatră de mari dimensiuni, fasonată şi, în cazul unora, tăiată pentru îmbinare, provenite din prăbuşirea incintei fortificaţiei colinare.
Revenind la incinta cetăţii mari, putem trage câteva concluzii foarte interesante legate de construcţia sa. Aşadar, în cei 2-2,10 m săpaţi din SX1 în campania din 2009, am ajuns la plinta zidului, la o adâncime de 3,15 m înspre E, în cel mai jos punct al secţiunii şi la 4,10 m înspre V, în cel mai înalt punct. Avem, prin urmare, o diferenţă de nivel de circa 0,90 m pe cei 2 m de incintă. Este o construcţie foarte dificilă, având în vedere această diferenţă de nivel, fapt care presupunea o substrucţie solidă şi foarte eficientă. Plinta este în trepte, dar nu avem de-a face cu acelaşi sistem întâlnit în SX. Reamintim că acolo dispunem de două elemente care compuneau acel sistem de trepte, unul jucând rol de plintă, iar cel de-al doilea fiind o cale de acces. Cert este că aceste trepte erau de 1m lăţime şi mergeau până în îngroşarea incintei, de unde nu ştim până în acest moment cum continuă, din cauza martorului lăsat pentru protecţia incintei care se găseşte într-o stare foarte precară. Se pare că dincolo de această îngroşare nu avem decât plinta propriu-zisă, în trepte, formată din piatră de dimensiuni mici şi medii prinsă în mortar foarte dur. În SX1 am surprins patru astfel de trepte din plintă, numerotate de la a la d. Toate au o lăţime de circa 0,45 m de-a lungul incintei (pe latura perpendiculară cu incinta).
Treapta a este cea mai de jos, de lângă profilul de E. Practic, ea intră în profil, surprinzând-o în secţiune doar pe aproximativ 0,30 m (latura paralelă cu incinta). Deasupra pietrei se observă un strat consistent de mortar cu ceramică fărâmiţată.
Treapta b are latura paralelă cu incinta de 0,59 m. Este cea mai bine păstrată şi se observă foarte clar compoziţia sa: două pietre de dimensiuni medii juxtapuse, nefasonate, prinse cu o cantitate mare de mortar care avea şi multe pietricele în compoziţie.
Treapta c se păstrează în condiţii precare. Dimensiunile sale sunt tot de 0,45 x 0,50, iar grosimea de 0,80 m. Practic, grosimea fiecărei trepte este de cca. 0,20 m, dar cu cât urcăm pe colină, cu atât baza de sprijin a treptelor-plintă din partea superioară este mai consistentă.
Treapta d este surprinsă în secţiune doar fragmentar, ea intrând în martorul de V. Avem doar 0,20 m din latura paralelă cu incinta.
Fiecare dintre treptele din plintă este surprinsă şi marcată în substrucţia incintei printr-o asiză delimitată de constructor cu o linie de mortar. Această succesiune de asize evidenţiate şi legate mult mai atent, cu un mortar de o duritate ridicată, cu mai mult var în compoziţie, cu o rostuială mai atentă, urmăreşte treptele-plintă. În cei 2,00 m din secţiunea noastră avem patru astfel de asize, corespunzătoare celor patru trepte din plintă, dar şi altele două, care merg către treptele din profilul de V. Se poate urmări uşor o linie care demarchează substrucţia incintei, formată din aceste asize care se încheie cu câte o treaptă-plintă. Diferenţa de nivel a acestei succesiuni de asize este de 0,90 m, adică exact cât reprezintă şi diferenţa de nivel de la partea superioară a incintei. Aceste măsurători confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, meticulozitatea şi măiestria constructorilor şi a inginerilor care au proiectat zidul de incintă.
Deasupra acestei substrucţii, se observă o refacere, care iese în evidenţă prin calitatea inferioară a pietrei utilizate şi a mortarului uşor diferit de restul elevaţiei. Practic, elementele incintei în acest segment al cetăţii ar fi următoarele: 1. plinta în trepte, cu pietre de dimensiuni mici şi medii, prinse cu mortar şi cu o bază de susţinere din ce în ce mai solidă pe măsură ce se urcă panta; 2. substrucţia aferentă formată din asize prinse cu mortar dur, cu pietrele, de dimensiuni medii, rostuite atent; 3. elevaţia propriu-zisă, cu pietre de dimensiuni mari şi medii, prinse cu un mortar albicios; 4. refacerile din elevaţia incintei, una în apropierea substrucţiei, probabil locală, şi una în partea superioară a zidului, generală, surprinsă şi în SX, provenită, probabil, din ultima perioadă de funcţionare a cetăţii, în sec. VI.
În funcţie de materialul arheologic scos din SX1, am surprins aceeaşi cronologie, conform căreia incinta a fost ridicată undeva în sec. al IV-lea, probabil în prima sa jumătate, cu o utilizare intensă în sec. al V-lea, care a presupus şi cel puţin o refacere, identificată cu monede la treptele din SX, cu prelungire în sec. al VI-lea, cel mai bine surprinsă în ultima refacere a incintei, clară atât în SX, cât şi în SX1.
Pentru următoarea campanie ne propunem să extindem săpătura pe întreaga lăţime a SX1, la baza incintei, să continuăm cercetările intramuros în SX, pentru a clarifica relaţia cronologică dintre edificiul format din zidurile ZI şi Z2 şi incintă sau depozitul de dolia din apropiere, dar şi să verificăm existenţa unor eventuale complexe în SX1 intramuros.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu