|
Excavation Year |
2011 |
|
Epoch |
Early Roman (1st - 3rd cent.)
|
|
Periods |
Early Roman Period
|
|
Site Category |
Defence
|
|
Site Types |
Camp
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Argeş |
|
Locality |
Câmpulung |
|
Commune |
mun. Câmpulung |
|
Site |
Cartier Pescăreasa - Jidova |
|
Site Sector |
|
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Cioflan |
Theodor |
|
Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
| Dumitrescu |
Ion |
|
Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
| Matei-Popescu |
Florian |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Petolescu |
Constantin |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
|
|
National Arch. Record Site Code |
13506.02
|
|
Report |
Cunoscut încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea - în special după ce Luigi Ferdinand de Marsigli, ofiţer de geniu în armata austriacă, vizitează mai multe situri romane din Oltenia (Drobeta, Sucidava, Romula), ajungând şi la Cîmpulung-Muscel (îndrumat de stolnicul Constantin Cantacuzino); aici consemnează o fortificaţie sub numele de "Jidova"1. Fortificaţia avea să fie mai târziu răscolită de D. Aricescu, aşa cum aflăm dintr-o cartea a sa2, apoi în 1876 de D. Butculescu. Săpături mai ample a făcut în 1901 Pamfil Polonic, din dispoziţia lui Gr. Tocilescu (directorul Muzeului Naţional de Antichităţi). Din notele manuscrise ale lui Polonic (păstrate la Biblioteca Academiei Române), se cunoaşte un prim plan al castrului, precum şi două edificii din zona centrală:principia şi horreum.
Săpături sistematice aveau să înceapă abia în anul 1962, sub conducerea lui Emilian Popescu (Institutul de Arheologie din Bucureşti) - la început în colaborare cu Muzeul orăşenesc Câmpulung (reprezentat prin Flaminiu Mârţu), apoi (din 1964 până în prezent) în colaborare cu Muzeul Judeţean Argeş (reprezentat prin Eugenia Popescu). În urma acestei colaborări, s-au întreprins cercetări privind cunoaşterea sistemului de fortificaţie (zid de incintă, agger,fossae, porta decumana, turnurile de incintă), dar şi stratigrafia interioară. S-a identificat din nou şi scos la lumină cele două edificii din zona centrală, menţionate mai sus, la care s-au făcut lucrări de conservare.
De asemenea, în spaţiul dintre horreum şi principia, s-a identificat un edificiu mai mic având instalaţie de încălzire (hypocaust), numită provizoriu "clădirea ofiţerilor. Totodată, în latus principiorum sinistrum, s-au identificat urmele altei construcţii (comparabilă, ca dimensiuni, cu horreum şi principia), având în partea de nord mai multe camere cu hypocaust (identificată cu praetorium).
Nu trebuie uitată cea mai importantă urmare a acestor cercetări: în anul 1975, întreprinderea minieră, care-şi stabilise prin anii ’50 sediul în incinta castrului, a acceptat să-şi mute sediul, lăsând liber situl pentru cercetările arheologice şi amenajarea muzeistică şi turistică. În felul acesta, situl a fost salvat de o distrugere iremediabilă.
Începând din anul 1978, cercetările au continuat prin colaborarea fructuoasă dintre cele două instituţii - Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" (reprezentat prin Constantin C. Petolescu) şi Muzeul Judeţean Argeş (reprezentat prin Teodor Cioflan). În primii ani ai acestei colaborări s-a cercetat şi stabilit planul edificiului din latus principiorum sinistrum (această clădire a fost identificată, cu unele ezitări, cu praetorium; în stratul de distrugere, prin incendiu, s-a descoperit o monedă de la Philippus Caesar). S-au identificat alte turnuri de curtină; s-au dezvelit şi consolidat porta praetoria ?i cele dou?şi cele două portae principales. O menţiune specială merită dezvelirea zidului de incintă de pe latura de sud, precum şi lucrările de reconstituire parţială a acestui zid (împreună cu un turn de incintă)3.
Între 1991-2009 s-au făcut cercetări (dar cu fonduri minime) în retentura sinistra, identificându-se două barăci militare; într-o cameră pavată cu cărămizi, s-a identificat o cărămidă, purtând un grafit (inscripţie în pasta crudă, înainte de ardere) efectuat de un soldat din cohors I Flavia Commagenorum; este prima (şi singura !) dată când se cunoaşte numele unei trupe care a staţionat pe limes transalutanus.
Rămânea necunoscut rostul micii construcţii cu hypocaust aflată între principia şi horreum; de asemenea, nu se cunoaşte rostul existenţei acelui spaţiu liber, neutilizat, la sud de această clădire.
Cercetările lui Em. Popescu (vezi secţiunea SG, prin care s-a identificat latura de sud a acestei clădiri; planul publicat în Materiale şi cercetări arheologice IX, 1970); cu acest prilej, s-a secţionat via principalis. De asemenea, cu ocazia cercetării acestei mici construcţii, s-a identificat şi o "stradelă" între principia (latura de vest) şi această mică clădire.
Intrigaţi de această situaţie, am decis, în anul 2010, a relua cercetările din această zonă.
Prin cercetările anterioare (efectuate de Em. Popescu şi Eugenia Popescu), această suprafaţă fusese cercetată până la un nivel de dărâmături, la care s-a identificat traseul micului edificiu cu hypocaust. La reluarea cercetărilor noastre, în porţiunea de la sud de această clădire, s-a înlăturat mai întâi stratul vegetal constituit în ultima jumătate de secol. S-a ajuns astfel la nivelul de dărâmătură, format din bolovani de râu şi fragmente de cărămizi şi ţigle, chiar mici fragmente de chirpic întărite prin foc; dezordinea în care au apărut, după curăţare (şpăcluire şi periere), ne-a arătat că proveneau din dărâmarea celor trei edificii din apropiere. Mai s-a observat că sub aceste dărămături se află depus un strat subţire de pietriş.
Prima constatare importantă a constat în identificarea, între latura de vest a edificiului comandamentului (principia) şi horreum a acelui drum, lat de circa 3,5 m; el este situat totuşi la o depărtare de 0,50-0,60 m de zidul micului edificiu cu hypocaust. Aceasta ne-a pus problema dacă nu cumva, înainte de acest mic edificiu, a existat o altă clădire - dar mai mare în lăţime, cu circa jumătate de metru. De altfel, pe suprafaţa dintre acest drum şi horreum s-au identificat mici suprafeţe cu arsură şi au apărut multe fragmente ceramice.
În vara ultimului an (august 2011) au continuat cercetările în această zonă. Mai întâi s-a săpat cu fonduri puse la dispoziţie de Muzeul Judeţean Argeş (4000 lei), iar între 17-31 august cu fonduri puse la dispoziţie de Ministerul Culturii (10 000 lei).
În primul rând s-a lărgit suprafaţa cercetată: spre sud - prinzându-se, pe o lăţime de 1 m, şi o parte din via principalis; precum şi spre nord - până la linia (imaginară) care uneşte capetele de nord ale cădirilor horreum-lui şi principiilor. S-au curăţat din nou suprafeţele drumurilor menţionate, delimitându-se clar în topografia zonei.
Dar cea mai importantă cercetare a avut în vedere suprafaţa dintre via principalis şi latura de sud a micului edificiu cu hypocaust. După înlăturarea bolovanilor, a căror prezenţă în zonă era haotică (întâmplătoare), săpătura atentă şi migăloasă ne-a relevant o situaţie foarte interesantă. Se constată existenţa unui strat arheologic - cu urme de arsură; prin săparea în straturi subţiri şi răzuiri repetate, au apărut fragmente ceramice (cele mai multe membra disiecta, dar unele provenind de la vase parţial întregibile; ba chiar şi un mic amforidion, aproape întreg), obiecte de fier (cuie, o scoabă). Surpriza a fost descoperirea în acest strat a trei monede: un denar de la Severus Alexander, o altă piesă de argint (dar neidentificată), precum şi o mică piesă de bronz (trecută prin foc, complet ştearsă; posibil o monedă "colonială"). Cum moneda de la Severus Alexander trebuie să fi circulat vreme mai îndelungată (acest împărat a reluat baterea denarului, fiind denumit restitutor monetae), este aproape sigur că a fost pierdută în urma atacului carpic din timpul lui Filip Arabul.
Această clădire a fost construită după sistemul de realizare a barăcilor militare cercetate în retentura sinistra: prin stâlpi (trunchiuri de arbori) introduşi în gropi săpate în stratul virgin; cum aceste gropi (adânci de circa 0,50 m) erau săpate în formă de trunchi de con (mai largi la gură), stâlpii erau "împănaţi" cu bolovani şi bucăţi de tegule. Prezenţa unor asemenea concentrări de bolovani - în special pe laturile de est, vest şi sud - a permis identificarea ipotetică a traseului acestui edificiu; aceasta depăşea în lăţime edificiul cu hypocaust, fiind mărginită spre est de mica via (realizată cu pietriş şi pietre de mici dimensiuni). O asemenea "împănare" de formă circulară ne indică foarte clar locul unui stâlp pe latura de est, spre capătul dinspre via principalis.
Aceşti stâlpi erau uniţi prin stinghii orizontale (realizate de fapt din trunchiuri mai subţiri), între care se introducea lut amestecat cu paie; în cursul incendiului, lemnul a ars, conturul trunchiului rămânând imprimat în lutul întărit
S-au identificat şi alte posibile locuri de stâlpi; fondurile limitate nu ne-au permis continuarea investigaţiei. Ne propunem ca anul viitor, după demontarea acestor bolovani, să cercetăm această zonă prin răzuiri până la stratul virgin.
Cercetările au arătat că, după distrugerea acestei clădiri prin incendiere, dărâmăturile au fost evacuate şi s-a făcut o nivelare, peste care s-a întins un strat de pietriş (în porţiunea dintre via principalis şi edificiul mic cu hypocaust).
Edificiul cu hypocaust, de mici dimensiuni, a fost construit în jumătatea de nord a suprafeţei cercetate. Pentru a stabili legătura stratigrafică dintre acesta şi clădirea comandamentului, s-a efectuat un şanţ care uneşte cele două edificii, secţionând mica via dintre ele. S-a constatat astfel că acest drum are o grosime de circa 0,20 (?) m. Mica "secţiune" mai arată că zidul edificiului străpunge stratul roman de dărâmătură.
Acest şanţ a fost adâncit, în porţiunea dinspre căsuţa cu hypocaust, până la -0,70 m; s-a constatat că fundaţia acestei case intra în stratul de loes şi nisip. Prelungirea acestei "secţiuni" cu încă 1 m în interiorul micului edificiu, ne-a arătat modul de realizare a hypocaustului: pe stratul ferm de loes (probabil după înlăturarea totală a stratului de arsură), s-a aşternut un strat subţire de nisip, peste care s-au aşezat, în şiruri, cărămizi patrate, iar peste acestea, pentru a forma pilele, cărămizi de formă cubică, asemeni celor descoperite în alte părţi ale castrului.
Aceste observaţii stratigrafice ne-au condos la concluzia că acest mic edificiu s-a construit ulterior incendierii barăcii de lemn şi paiantă.
Cercetările de la clădirea pretoriului (1980-1982) au arătat că aceasta a pierit în timpul atacului carpic din anul 245 p.Chr. Este foarte probabil că tot atunci a ars şi clădirea de lemn şi paiantă dintre horreum şi principia. Cum clădirea cu hypocaust este ulterioară, se întrevede o concluzie importantă: este posibil ca fortificaţia de la Jidova să nu fi fost atunci definitiv părăsită. Este posibil ca acest mic edificiu să fi fost noua clădire a pretoriului (după incendierea celui din latus sinistrum, din partea dinspre râu, de unde va fi fost dat asaltul asupra castrului).
De altfel, este interesant cum a evoluat părerea istoricilor despre abandonarea limes-ului transalutan. După V. Christescu - care a făcut cercetări în castrul de la Săpata-de-Jos (jud. Argeş), în al cărui val a descoperit un mic tezaur cu monede care se terminau în anul 242 -, acest castru ar fi fost distrus în timpul unui atac carpic (care a afectat Moesia Inferior) din acest an; atunci ar fi fost nimicită întreaga linie transalutană. Dar restudierea acestui tezaur, de către numismatul Bucur Mitrea, a arătat că ultimele monede datează din anii 243-244, deci ulterior presupusului atac asupra Daciei; s-a ajuns astfel la concluzia că acest tezaur a fost pierdut în cursul atacului din timpul lui Filip Arabul. Concluzia a fost că atunci a fost distrus şi abandonat întreg limes transalutanus; această părere a fost întărită de descoperirea monedei cu efigia lui Philippus Caesar în săpăturile de la praetorium (în retentura sinistra)4.
În condiţiile în care întrevedem posibilitatea continuării prezenţei militare romane în castrul de la Jidava după anul 245 (când s-a ridicat micul edificiu cu hypocaust), concluzia firească este că acest castru a fost abandonat mai târziu: abia către sfârşitul stăpânirii romane în întreaga Dacie - adică pe timpul marii invazii din timpul lui Gallienus din anul 267. Poziţia acestui castru, în faţa pasului Rucăr-Bran, a determinat probabil menţinerea sa în sistemul defensiv roman -chiar dacă cea mai mare parte a liniei transalutane va fi fost pierdută.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
The archaeological excavations from August 2011 in the Jidova Roman fort dealt with the open area between the east wall of the granaries and the west wall of the headquarters building, in the front of the small double- apsed stone building (the so called „Officers’ House"). This large open area in the middle of the fort it is still an unsolved mystery and therefore we decided to examine it (see our preliminary report from 2010). A burnt archaeological layer, filled up with highly fragmented and burnt pottery, iron objects (especially iron clasps) and three coins was discovered into this presumably free area. Moreover elements of a timber structure were also identified, such as timber poles pits filled with stones. Following the pits a construction could be marked upon a plan with a substantial degree of accuracy. This timber structure, bordered in its east side by a small street (a street that divided this timber structure and the headquarters building) seems to have been burnt to the ground. Since one of the three coins discovered was minted in Rome, in 222 AD (a denarius), this structure was probably destroyed in 245 by the Carpic invasion (nevertheless an early accidental destruction cannot be ruled out of the discussion). After its destruction, altogether with other constructions in the fort (see into this instance the investigations in the commander’s house area and in the barrack blocks area from the retentura dextra), the area was leveled using gravel and at the north end the small double apsidal stone building was constructed, probably in order to house the commander of the unit. In order to verify the connection between this small building and the headquarters building, a trial trench was dug, which showed that the small street was only 20 cm thick and the foundations of the double apsidal building penetrates the burnt layer. This is a clear indication that this building was constructed after the destruction of the previously timber structure.
If we accepted that the fire destroyed the timber building also in 245, the construction of the new double apsidal stone building could be a clear indication that fort remained probably in place probably until the invasion of AD 267.
|
|
Bibliography |
|
|
Bibliographic notes |
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
INP |
|
Language |
RO |
|
|
