Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Teliţa | Commune: Frecăţei | County: Tulcea | Site: Edirlen | Excavation Year: 2011

Excavation Year   2011
Epoch
Neolithic;
Hallstatt;
Greek and Hellenistic
Periods
Late Hallstatt;
Hellenistic Period
Site Category
Defence;
Domestic
Site Types
Fortifications
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Tulcea
Locality   Teliţa
Commune   Frecăţei
Site  Edirlen
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Asăndoae Elena Roxana Universitatea "Aristotel" Thessaloniki, Greece
Bochnak Tomasz Instytut Archeologii - Uniwersytet Rzeszow - Polonia
Constantin Monica SC Digital Domain SRL Bucureşti
Jugănaru Gabriel Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Sîrbu Valeriu Muzeul Brăilei
Ştefan Călin Dan SC Digital Domain SRL Bucureşti
Ştefan Cristian SC Digital Domain SRL Bucureşti
Ştefan Maria Magdalena SC Digital Domain SRL Bucureşti
National Arch. Record Site Code 160421.10
Report Întrucât este prima campanie de săpături, după câteva sondaje efectuate de Gavrilă Simion în 1992, este necesară o succintă prezentare a sitului.
Este vorba de un centru fortificat, situat la intersecţia a două importante artere de circulaţie în antichitate, una pe direcţia nord/vest-sud/est, ce făcea legătura între coloniile pontice şi nordul Dunării, prin vadul de la Isaccea, şi alta pe direcţia nord/est-sud/vest, dinspre anticul Aegyssus, ambele urmând culmile domoale ale munţilor şi dealurilor din zonă.
Centrul fortificat de pe Edirlen se află în apropierea aşezării şi a necropolei de la Celic Dere, între ele fiind pârâul şi valea Celicului; distanţa dintre ele, în „zbor de pasăre", este de doar circa 1,5 km.
Platoul Edirlen, pe care se află fortificaţia, este cea mai proeminentă formă de relief din zonă, de pe el fiind vizibile, în zilele senine, spre nord-vest vadul de trecere de la Isaccea, aflat la circa 17 km, spre sud-est dealurile Babadagului, iar spre nord-est anticul Aegyssus. De asemenea, pe trei laturi platoul este înconjurat de pante abrupte, greu accesibile şi uşor de fortificat. Aceste condiţii favorabile explică alegerea acestui platou cu menirea de a controla circulaţia pe cele două axe deja menţionate. Fortificaţia a înconjurat complet platoul, iar cantitatea mare de pietre alunecate pe unele porţiuni ale pantei indica o structură impresionantă.
Până în prezent, doar Gavrilă Simion a efectuat aici, în 1992, câteva sondaje arheologice2. Astfel, printr-o secţiune de 23 x 2 m, s-a cercetat fortificaţia, dar rezultatele obţinute nu l-au putut decide pe autorul săpăturilor să stabilească dacă a fost vorba de un val cu o structură din piatră ori de un zid din piatră nefasonată3. În incintă s-au efectuat cinci sondaje, însumând o suprafaţă de 75 mp, dar inventarul recuperat, destul de sărac, format, îndeosebi, din fragmente de vase getice sau de amfore greceşti, nu l-au putut determina pe autorul cercetărilor să opteze pentru o încadrare cronologică mai restrânsă, menţionând că a fost vorba fie de o fortificaţie de tradiţie hallstattiană, fie de una de epocă elenistică târzie, din sec. II-I a.Chr.4
Pentru a obţine informaţii suplimentare ne-am propus atât secţionarea fortificaţiei, prin, S VI, cât şi săpături în incintă, în două zone diferite, prin S VII şi S VIII, plus trei mici sondaje, de 1 x 1 m.
Secţiunea S VI (L=13,40 m, l=2 m), a fost trasată în zona sudică a incintei, la circa 22m vest de secţiunea S I, executată de G. Simion, în 1992. Finalizarea săpăturii ne-a permis o serie de observaţii privitoare la structura şi modalitatea de ridicare a fortificaţiei în această zonă.
Fortificaţia. În vederea ridicării fortificaţiei terenul a fost bine curăţat; întrucât el era uşor în pantă (diferenţa de nivel fiind de 0,40-0,50 m), la exterior s-a depus un strat de stâncă fărâmiţată şi pământ gălbui, astfel asigurându-se atât o relativă orizontalitate, cât şi un suport solid pentru fortificaţie.
S-au săpat trei şănţuleţe longitudinale, aflate la 2,40 m, respectiv 0,80 m, distanţă unul de altul, în care s-au aşezat tălpi din lemn, probabil cu secţiune semicirculară, pe marginile cărora s-au aşezat pietre; rezulta, astfel, o lăţime de circa 3,40 m între tălpile exterioare. Pe această structură longitudinală s-au aşezat alte tălpi transversale din lemn, la distanţa de circa 1,10-1,20 m una de alta, probabil cu profil rectangular, care depăşeau, cu circa 0,35-0,45 m, tălpile longitudinale. În fundaţia şi elevaţia structurii de piatră, păstrată la mijloc pe o înălţime de 0,70-0,90 m, nu s-au mai observat urmele vreunei structuri de lemn (arse, carbonizate ori ca lăcaşuri libere rămase între pietre).
Zidul era format din bucăţi mari şi mijlocii de rocă spartă, îndeosebi de culoare gălbuie-cărămizie. „Paramentele" zidului erau constituite din pietre masive, aşezate una peste alta, uneori însoţite de aşezarea verticală, pe margine, a unor plăci mai subţiri, aflate imediat spre interiorul tălpilor de lemn longitudinale; rezulta, astfel, un zid cu o lăţime de circa 3,40 m. Între cele două „paramente" se aflau straturi succesive de bucăţi de rocă - mari, mijlocii şi mici - de formă neregulată. E dificil de spus dacă roca fărâmiţată/dezintegrată dintre pietrele din zid provenea doar de la dezintegrarea ulterioară a rocilor ori a fost folosită ca „liant" pentru a acoperi spaţiile dintre pietre. Pentru consolidare, atât la exterior, cât şi la interior, zidul a fost încadrat, pe o înălţime de 0,40-0,50 m, în ramblee din piatră spartă.
E posibil ca, din loc în loc, la marginea zidului să fi existat stâlpi din lemn, dar faptul va putea fi verificat doar prin cercetarea unor suprafeţe mai mari din structura fortificaţiei. În zona cercetată de noi nu s-au găsit urmele vreunei structuri de lemn de tipul casetelor, aşa cum presupunea G. Simion5.
Deşi zidul nu s-a păstrat mult în elevaţie, cantitatea mare de pietre alunecate pe pante evidenţiază că el a fost mult mai înalt decât s-a păstrat până acum.
Incintă. În secţiunea S VI, în zona săpată în incintă, între m.1,50-5, imediat sub stratul vegetal actual, s-a identificat un sediment gălbui, în care se afla atât rocă fărâmiţată mărunt, cât şi bucăţi mici şi mijlocii de rocă.
În toată suprafaţa săpată din S VI, prin fortificaţie sau în incintă (aproape 27 mp), nu s-au găsit nici un fel de materiale arheologice.
Secţiunea S VII (L=25 m, l=1 m) a fost trasată în partea de sud-vest a incintei, într-o zonă mai plată şi lipsită de vegetaţie. Am decis să săpăm, pentru început, m. 1, 6, 11, 16, 21, 25. În toată suprafaţa săpată (6 mp) nu s-au identificat strat arheologic, complexe ori materiale arheologice. Imediat sub stratul vegetal actual, gros de doar 0,04-0,1 m, s-a dat de stâncă dezintegrată, măcinată sau clivată, roşietică sau alburie. Din aceste motive nu s-au mai excavat restul carourilor.
Secţiunea S VIII (L=20 m, l=1 m) a fost trasată în partea de nord-est a incintei, într-o zonă plată şi fără vegetaţie forestieră, nu departe de secţiunile S II-S IV săpate de G. Simion, în 1992. Deşi la început am săpat doar m.1-2, 5-6, 9-10, 13-14 şi 17-18, pe parcurs am decis să cercetăm toată suprafaţa ei. Sub stratul vegetal actual, brun, gros de 0,15-0,20 m, se află un sediment gălbui cu rare bucăţi de rocă fărâmiţată, urmând, apoi, stânca nativă, fie fărâmiţată, fie doar clivată. În zona m.10-17 este o alveolare în stâncă, săpată până la adâncimea de 0,35-0,47 m, poate cu ocazia amenajării fortificaţiei.
La epuizarea săpării secţiunii putem conchide că nu s-au identificat nici strat arheologic şi nici complexe, ci doar câteva piese: un fragment de vas local modelat cu mâna, o mărgică din sticlă albă cu caneluri adânci şi o brăţară din bară de argint; în apropierea secţiunii s-a găsit un fragment de amforă grecesacă.
Cercetările din această campanie nu ne-au oferit suficiente elemente pentru o încadrare cronologică fermă a sitului. De aceea, vom apela şi la fragmentele de vase locale sau de amfore greceşti publicate de G. Simion6. În articolul menţionat, aşa cum am preciza deja, autorul săpăturilor înclina să dateze fortificaţia în sec. II-I a.Chr., bazându-se tocmai pe fragmentele de amfore greceşti.
Apreciem, însă, că analiza fragmentelor de amfore publicate de G. Simion7 ne poate indica alte repere cronologice, destul de sigure după opinia noastră, pentru datarea sitului. Toate tipurile de amfore elenistice ilustrate, provenind din Thasos, Rhodos, Chios ori de tip Menda, se datează în a doua jumătate a sec. IV-sec. III a.Chr.8
De asemenea, toate fragmentele de vase modelate cu mâna, ornamemtate cu brâuri în relief crestate sau alveolate9, aparţin unor tipuri de vase caracteristice olăriei getice din sec. V-III a.Chr de la Dunărea de Jos.
După opinia noastră, tipul de fortificaţie şi materialele arheologice descoperite, chiar dacă sunt puţine, pledează pentru datarea cetăţii de aici, cel mai probabil, în sec. V-III a.Chr.
Apreciem că prin săpăturile din această campanie s-au obţinut informaţii importante, care ne permit atât câteva concluzii ferme, cât şi o serie de consideraţii de ordin general.
Pe platoul Edirlen s-a aflat un important centru fortificat care avea menirea să controleze circulaţia de bunuri şi oameni la intersecţia a două importante artere de comunicaţie. El a fost fortificat cu un zid solid din piatră nefasonată, la baza căruia s-a aflat o structură orizontală din tălpi longitudinale şi transversale din lemn. Nu putem şti dacă partea superioară a zidului a avut o suprastructură din lemn.
Fortificaţia nu a fost distrusă printr-un incendiu deoarece nu s-au observat urmele acestuia. Prin dezintegrarea rocilor din gresie de culoare cărămizie rezultă culoarea roşietică în anumite zone ale zidului, care dă impresia unui incendiu.
Lipsa ori extrema raritate a vestigiilor din incintă ne conduce la ipoteza că a fost o cetate de refugiu. Deşi G. Simion afirmă prezenţa unor urme de construcţii în incintă10, acestea nu sunt nici descrise, nici ilustrate. Noi am efectuat o secţiune în aceeaşi zonă (S VIII), iar în cei 20 mpsăpaţi nu am identificat nici strat arheologic şi nici urme de complexe, ci doar trei piese izolate. De altfel, nici în celelalte săpături din 2011, indiferent de zona unde s-au executat ele, nu s-au identificat complexe de locuire sau gospodăreşti ori materiale arheologice.
Fragmentele de amfore greceşti, coroborate şi cu cele de vase locale modelate cu mâna, indică utilizarea cetăţii, cel puţin, în sec. IV-III a. Chr. Este evident, în aceste condiţii, că cetatea de aici trebuie pusă în legătură cu Celic Dere, unde este o mare necropolă cu morminte plane şi tumulare, care documentează existenţa unei elite războinice, şi a unei întinse aşezări nefortificate.
Abstract other lang. Résumé:
La fortification se trouve sur le plateau d’Edirlen, qui est la plus haute forme de relief de la zone: le plateau est entouré sur trois côtés de pentes abruptes, difficilement accessibles et faciles à fortifier. La fortification a entouré complètement le plateau, et la grande quantité de pierres qui avaient glissé sur certaines portions de la pente indiquent une structure impressionnante.
Afin d’obtenir des informations, nous nous sommes proposé autant le sectionnement de la fortification, par S VI, que des fouilles dans l’enceinte, dans deux zones différentes, par S VII et S VIII, plus trois sondages.
Un important centre fortifié se trouvait sur le plateau d’Edirlen, qui devait contrôler la circulation de biens et d’hommes, au carrefour de deux voies importantes de communication, l’une dans la direction nord/ouest-sud/est, qui reliait les colonies du Pont et le nord du Danube, par le gué d’Isaccea, et une autre, dans la direction nord/est-sud/ouest, venant de l’antique Aegyssus, les deux suivant les pentes douces des montagnes et des collines de la région.
Le plateau a été fortifié par un mur solide en pierre non taillée, ayant à la base une structure horizontale de poutres longitudinales et transversales en bois. On ne pourrait pas dire si la partie haute du mur avait une superstructure en bois. Il n’y a pas de traces de feu, par conséquent la ruine de la fortification n’a pas été provoquée par un incendie.
La rareté extrême des vestiges dans l’enceinte nous mène à l’hypothèse d’une cité de refuge. Les fragments d’amphores grecques, corroborées avec les vases locaux modelés à la main, tout cela indique la vie de la cité, au moins dans la seconde moitié des IVe - IIIe siècles av. J.-C. Il est bien probable que cette cité soit mise en liaison avec Celic Dere, où il y a autant une grande nécropole avec des tombes planes et tumulaires, qui témoignent de l’existence d’une élite guerrière, qu’un vaste établissement non-fortifié, les deux datables aux VIe - IIIe siècles av. J.-C.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes 1. N-au fost fonduri financiare nici de la instituţia organizatoate, nici de la MCPN. Forţa de muncă a fost asigurată de studenţii Universităţii din Rzeszow (Polonia). Cheltuielile de deplasare ale colectivului de cercetare au fost finanţate de instituţiile de unde aceştia provin. Cheltuielile materiale şi de transport pe şantier, ca şi a unor activităţi de pe şantier, au fost suportate de Asociaţia de Studii pentru Arheologie Funerară, SC Arheo Research SRL şi SC Digital Domain SRL Bucureşti ori, personal, de Valeriu Sîrbu şi Gabriel Jugănaru.
2. Simion 2009, p. 159-174.
3. Simion 2009, p. 166.
4. Simion 2009, p. 168-171.
5. G. Simion 1992, p. 168, fig. 10/2.
6. G. Simion 2009, p. 159-174.
7. G. Simion 2009, fig. 11/4-8.
8. Zeest 1960; Grace1960.
9. Simion 2009, fig. 11/1-3
10. G. Simion 2009, p. 166, fig. 9/1
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu