Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Timişoara | Site: Castelul Huniade | Excavation Year: 2011

Excavation Year   2011
Epoch
Late Medieval;
Restoration of Historic Monuments;
Modern
Periods
Middle Medieval Period
Site Category
Defence;
Civil;
Domestic
Site Types
Castle;
Assemblage/construction
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Timiş
Locality   Timişoara
Commune   Timişoara
Site  Castelul Huniade
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Köpeczny Zsuzsanna Site director Muzeul Banatului, Timişoara
Rădulescu Alexandru Muzeul Banatului, Timişoara
National Arch. Record Site Code 155252.08
Report Castelul Huniade este clădire monument istoric, categoria A, aflat în centrul istoric al oraşului Timişoara. În prezent funcţionează ca sediu al Muzeului Banatului Timişoara. Primele cercetări arheologice au fost efectuate în anul 1980, fiind apoi reluate începând cu anul 2007. Cercetările au avut ca rezultat descoperirea unor construcţii care datează din perioada angevină, când curtea regală rezida la Timişoara. Cercetările au vizat curtea interioară şi aripa NV a clădirii, dar au fost efectuate sondaje şi în exteriorul clădirii, pe latura estică şi sudică. În exterior au fost reperate fortificaţiile de lemn şi de pământ, precum şi şanţurile de apărare datând atât din secolul al XIV-lea, cât şi din secolele XVI-XVII. De asemenea a fost recuperat un număr mare de artefacte databile în sec. XIV-XVI şi sec. XVII-XIX, printre care ancadramente de piatră, fragmente de veselă de sticlă şi ceramică, obiecte de fier etc.
Cercetările arheologice preventive sunt determinate de lucrările de restaurare a Castelului Huniade şi au scopul de a clarifica probleme legate de stratigrafie, de evoluţia planimetrică a castelului, care a suferit de-alungul secolelor mai multe refaceri. De asemenea considerăm importantă recuperarea materialului arheologic din acest sit, care s-a dovedit a fi foarte bogat şi divers, cu o importanţă deosebită pentru studierea culturii materiale medievale din această regiune a ţării prea puţin cercetată arheologic.
Săpăturile arheologice din anul 2011 s-au desfăşurat în curtea interioară a clădirii actuale, în colţul de NV, unde prin săpăturile din 1980 şi din 2008 au fost reperate urmele unor construcţii de cărămidă: colţul NV al unui zid de incintă de cărămidă, precum şi ziduri adosate laturii nordice şi vestice ale acestuia. Din aceste considerente au fost trasate mai multe secţiuni (S 11-S 15).
Stratigrafia generală se prezintă în felul următor: sub stratul vegetal şi straturile de amenajări moderne ale curţii, la adâncimea de 0,50-0,60 m apare un nivel de moloz foarte gros (70 cm) constând din mortar şi cărămizi, dar şi blocuri masive de zidărie prăbuşită, provenite din structura construcţiei cercetate. Sub nivelul de dărâmătură, la adâncimea de - 1,30 m urmează un nivel de călcare (ultimul din punct de vedere cronologic). În continuare o succesiune de straturi de cultură şi nivelări cu lut curat marchează refacerile efectuate în această zonă. Pe alocuri s-au observat intervenţii moderne, în forma unor gropi cu funcţionalitate incertă, legate cel mai probabil de diferite amenajări din curtea clădirii actuale. Canalizările pentru evacuarea apei pluviale şi instalaţia de paratrăsnet reprezintă alte intruziuni în stratigrafia zonei.
Secţiunea S 11, orientată E-V (dimensiuni: 2,60 x 6,50 m, fiind lăţită spre sud cu 1,50 m, rezultând o lăţime totală de 4 m).
În caroul 2, precum şi în capătul vestic al secţiunii, la doar 0,50 m adâncime au fost dezvelite două ziduri de cărămidă, orientate N-S. Dintre cele două ziduri, cel vestic prezintă un gol de acces, o intrare lată de 1,60 m. În faţa acesteia, spre est, la - 1,00 m au fost descoperite mai multe elemente din piatră provenite din ancadramentul uşii. Acestea au un decor simplu, cu muchia teşită, putând fi datate în secolul al XV-lea. Zidul din  1 prezintă mai multe etape de construcţie şi se închide spre est formând un colţ. În urma adâncirii a reieşit că este vorba despre o bază de pilon, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 1,50 x 1,70 m, fiind ulterior zidit înspre nord (spre zidul de incintă) şi înspre sud în forma unui colţ, aşa cum am descris mai sus, închizând un spaţiu dreptunghiular. În  1, la est de zid, la adâncimea de - 0,70 m a fost dezvelit şi pavajul de cărămidă al acestei încăperi, realizat din cărămizi întregi şi fragmentare.
Sub zidul estic, şi sub cota pavajului de lut din caroul 3, în caroul 2, la - 1,45 m adâncime a fost dezvelit un cuptor circular din cărămidă. Pe suprafaţa cuptorului se distingea un strat de cenuşă. În nivelul de cultură aferent cuptorului, spre vest de acesta s-a descoperit o monedă emisă de Sigismund de Luxemburg, ceea ce face posibilă datarea cuptorului în intervalul cuprins între sfârşitul secolului XIV- prima jumătate a secolului următor, precum şi datarea construcţiei pilonului care secţionează acest cuptor, după această dată.
În carourile 2-3, sub nivelul de distrugere, la - 1,30 m, pe un strat de arsură au apărut mai multe fragmente de ghiulele de fontă. Acest nivel marchează momentul distrugerii clădirii. Imediat sub acest strat urmează un nivel de podea din lut bătut, care reprezintă nivelul de călcare contemporan cu pragul uşii, format din blocuri de piatră.
În jumătatea nordică a caroului 3 stratigrafia prezintă unele diferenţe faţă de situaţia din partea sudică al aceluiaşi carou. Aici, deasupra nivelului podelei de lut, pe două straturi succesive de mortar, s-a găsit un strat consistent de arsură amestecată cu zgură de cupru. Este posibil ca în această zonă să fi avut loc activităţi meşteşugăreşti legate de turnarea bronzului. O monedă (denar de argint) din 1566 găsită între cele două straturi de mortar, reprezintă terminusul post quem pentru datarea acestui complex din cadrul 3.
Sub nivelul de călcare apar straturi succesive de podele şi nivelări, nivelările realizându-se prin depunerea unui strat (0,10-0,15 m grosime) de lut curat. Pe aceste niveluri de refacere s-au observat urmele a mai multor vetre de foc de o durată scurtă de folosire, chiar unică. Din straturile de cultură au fost recuperate fragmente ceramice databile în secolele XIV-XV, precum şi material osteologic animal.
La - 2,00 m adâncime, în 3, deci în exteriorul încăperii, s-a identificat un alt nivel de pavaj, realizat din cărămidă şi pietre de râu. În nivelul de cultură aferent s-a găsit o cantitate considerabilă de fragmente ceramice de caolin şi de sticlă, în special de la pahare cu decor în formă de stropi sau pictate, de import, databile în secolul al XIV-lea. În urma adâncirii în faţa pragului s-a putut constata că intrarea avea o fază mai timpurie de amenajare, pavajul amintit mai sus fiind contemporan cu aceasta. În această perioadă ancadramentul uşii cu două retrageri consta din cărămizi care formau o muchie teşită. Într-o etapă mai târzie nivelul pragului a fost ridicat, iar ancadramentul a fost refăcut din piatră.
Fundaţia zidului nu este foarte adâncă (- 2,60 m) şi are aceeaşi grosime ca şi în elevaţie (2,16 m). Sterilul a fost identificat la adâncimea de - 2,70 m, sub fundaţia clădirii existând un strat de cultură anterior ridicării clădirii, datat pe baza ceramicii în secolele XIII-XIV. Având în vedere terenul foarte mlăştinos, s-au produs tasări serioase ale zidurilor, acest fenomen fiind evident în special în zona intrării.
Secţiunea S 12. Trasată în continuarea secţiunii S 11, cu un martor de 0,60 m (dimensiuni: 3,50 x 3 m). Secţiunea suprapune parţial sondajul efectuat în anul 1980, scopul fiind verificarea săpăturilor vechi, dar şi dezvelirea încăperii a cărei intrare a fost reperată în S 11.
În caroul 1 (dinspre est), la - 0,50 m, în moloz au apărut mai multe zeci de vârfuri de săgeată de arbaletă în trei muchii, precum şi lemn carbonizat în jurul acestora. La curăţarea acestei zone a rezultat că este vorba despre un lot de săgeţi aşezate cu vârful în jos într-o lădiţă de lemn. Lădiţa stătea pe un nivel de amenajare, o podea realizată din mortar amestecat cu cărămidă sfărâmată (stil cocciopesto). La aceeaşi adâncime, în profilul nordic s-a găsit şi un talger de balanţă din tablă de cupru. Sub acest nivel urmează un alt nivel de dărâmătură care conţinea şi fragmente de zidărie legată. Pe baza observaţiilor stratigrafice am putut trage concluzia că este vorba despre o clădire cu etaj şi cu parter boltit, ruinele acesteia păstrându-se într-o mare măsură nederanjate în curtea interioară a clădirii actuale.
Sub molozul provenit din bolta de cărămidă a parterului, la adâncimea de -1,75 m a apărut podeaua încăperii, realizată din mortar. Pe alocuri podeaua s-a distrus în urma prăbuşirii fragmentelor de zidărie.
În continuare se regăseşte aceeaşi succesiune de amenajări, ca şi în S 11, în forma unor podele din mortar. Stratul steril din punct de vedere arheologic se regăseşte la - 2,60-2,70 m.
S 13. La sud de S 12, perpendicular pe acesta, aliniată cu marginea vestică a S 12 (dimensiuni: 4 x 8 m).
La doar - 0,45 m adâncime, pe marginea estică a laturii lungi s-a dezvelit continuarea zidului estic al încăperii. Atît în S 12, cât şi în S 13 s-a putut observa că feţei interioare a zidului estic s-a adăugat într-o fază mai târzie o cămăşuială de cărămidă, groasă de 44 cm, grosimea iniţială a zidului fiind de 1,70 m. Aceasta se lăţeşte spre partea superioară, dovadă că încăperea era boltită, aşa cum s-a putut deduce şi din fragmentele de zidărie din bolta prăbuşită. În  2 s-a dezvelit zidul sudic al încăperii, gros de 0,90 m. Spre sud clădirea continuă cu o a doua încăpere. Pe baza structurii zidăriei s-a putut observa că zidul sudic a fost adosat ulterior, ceea ce ar indica o compartimentare ulterioară a unei prime încăperi. Aceast lucru este susţinut şi de urmele a mai multe gropi de stâlpi şi stâlpi de lemn încă păstraţi, localizaţi în faţa zidului sudic, spre nord, pe o lăţime de 1,20 m, reprezentând substructura unui zid mai vechi orientat E-V.
La - 0,60 m, în caroul 1, pe nivelul etajului au apărut multe cărămizi şi lut fin, ars, precum şi cahle oală de sobă simple, cu gura pătrată sau cahlă nişă, dovedind că în această zona funcţiona o sobă.
În capătul secţiunii, în profilul sudic apare un alt colţ de zidărie de cărămidă, superficial, neputând fi legat deocamdată de structurile existente.
Podeaua de mortar identificată în S 12 se întrerupe în S 13, cel mai probabil datorită distrugerii. Un fragment masiv din zidul sudic s-a prăbuşit spre nord, cauzând distrugeri serioase şi denivelări. După îndepărtarea zidăriei prăbuşite, sub aceasta s-a conturat o groapă aproximativ circulară, cu dimensiunile de 1,40 x 1,35 m şi adâncă de 3,37 m, având în umplutură cărămizi, fragmente ceramice şi o ghiulea de piatră, ceea ce ar fi putut cauza distrugerile pomenite mai sus.
La - 1,70 m, în a doua încăpere apare de asemenea o podea de mortar.
Spre deosebire de structura zidului estic al primei încăperi, zidul sudic, precum şi cămăşuiala zidului estic al încăperii următoare, are o fundaţie construită din blocuri de piatră sumar fasonate, ceea ce dovedeşte din nou că provin din etape ulterioare de construcţie. Cota fundaţiei de piatră este la - 2,40 m, sterilul a fost identificat la adâncimea de - 2,70 m.
Materialele arheologice recuperate în urma săpăturilor este foarte divers şi datează în intervalul cuprins între secolele XIV-XVII. Fragmentele ceramice reprezintă majoritatea descoperirilor. Alături de ceramica de uz comun este prezentă şi vesela de masă realizată din lut caolinic (cupe, pahare) sau ceramica smălţuită de import (ex. Lostiče). Au fost descoperite multe fragmente de pahare şi butelii de sticlă, de asemenea de import, putând fi datate în secolele XIV-XV.
Printre obiectele de fier descoperite se numără feroneria de construcţie (balamale, piroane), ghiulele de diferite dimensiuni şi cu interior plin sau gol, fragmente de cuţite, pumnale şi vârfurile de săgeţi de arbaletă.
Datorită solului foarte acid artefactele de bronz se păstrează într-o stare de conservare deosebit de proastă, ca urmare numărul acestora este foarte redus. A fost descoperită o aplică cu decor în formă de crini şi monede datate în secolele XIV-XVI.
Câteva mânere simple sau decorate reprezintă inventarul obiectelor de os.
Ancadramentele de piatră gotice descoperite în această campanie arheologică sunt deosebit de importante. Acestea provin din chenarul uşii clădirii cercetate. Alături de acestea a mai fost descoperit un ancadrament de fereastră simplu, singurul până acum.
Un con funerar roman care prezintă urme de prelucrare secundară, descoperit sub nivelul de dărâmătură, a fost folosit, în opinia noastră, ca şi proiectil în asediul castelului.
În stadiul actual al cercetărilor putem afirma că în colţul NV al curţii actuale, dar şi al incintei medievale a existat o clădire de formă dreptunghiulară, orientată N-S, cu două faze principale de construcţie. Ea datează din secolul al XIV-lea, fiind refăcută, lărgită şi boltită cândva în prima jumătate a secolului al XV-lea. Repetatele refaceri ale podelelor şi pavajelor realizate prin ridicarea nivelului de călcare pot fi puse şi pe seama terenului mlăştinos.
Distrugerea clădirii a fost cauzată de un asediu, aşa cum arată fragmentele mari de zidărie prăbuşite, precum şi cantitatea mare de proiectile descoperite pe ultimul nivel de călcare şi în stratul de moloz. Pe baza unei monede din 1566, descoperită în ultimele straturi de cultură de sub dărâmătură, putem afirma că distrugerea s-a produs spre sfârşitul secolului al XVI-lea, posibil chiar cu ocazia asediilor conduse de Sigismund Báthory cu scopul de a elibera această regiune de sub ocupaţia otomană.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu