Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Roşia Montană | County: Alba | Site: Galeria Cătălina Monuleşti, masivul Coş | Excavation Year: 2012

Excavation Year   2012
Epoch
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Modern
Periods
Roman Period;
Early Roman Period;
Modern Age
Site Category
Industrial;
Unassigned
Site Types
Habitation;
Mining exploitation
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Alba
Locality   Roşia Montană
Commune   Roşia Montană
Site  Galeria Cătălina Monuleşti, masivul Coş
Site Sector Alburnus Maior
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Ancel Bruno Laboratorul TRACES - UMR 5608, Universitatea Toulouse 2, Franţa
Cauuet Béatrice Laboratorul TRACES - UMR 5608, Universitatea Toulouse 2, Franţa
Damian Paul
Rumega Vlad
Tămaş Călin Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Vialaron Christian Laboratorul TRACES - UMR 5608, Universitatea Toulouse 2, Franţa
Vleja Decebal
National Arch. Record Site Code 6770.11
Report În contextul unei misiuni ştiinţifice CNRS (Franţa), începând cu luna octombrie a anului 2011 au fost lansate cercetări arheologice sistematice în reţelele miniere romane din mina de aur Cătălina Monuleşti (masivul Coş, Roşia Montană). Aceste cercetări au continuat şi în anul 2012 sub conducerea Dr. Béatrice Cauuet, cu participarea echipei sale din laboratorul TRACES (UMR 5608 – CNRS) de la Universitatea Toulouse 2 Le Mirail (Franţa). Această misiune se desfăşoară în colaborare cu arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi cu geologi de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Echipa arheologică a însumat 32 de specialişti, prezenţi alternativ pe şantierul arheologic, respectiv arheologi mineri, geologi şi dendrocronologi, dintre care 14 francezi, 6 români şi restul de diferite naţionalităţi (spanioli, englezi, italieni, germani, singaporezi, ciadieni). Compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), prezentă în cadrul sitului, a oferit sprijin prin forţă de muncă (peste 50 de mineri, tehnicieni şi ingineri), precum şi susţinere logistică şi financiară a cercetărilor arheologice desfăşurate în această nouă reţea minieră antică în cadrul unui mecenat şi a unui parteneriat ştiinţific Franţa (Toulouse) – România (Bucureşti şi Cluj), ce vizează un program de arheologie sistematică.
Unele lucrările miniere aflate în execuţie în masivul Coş în perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea au redeschis parţial galeriile antice din reţeaua Cătălina Monuleşti, ceea ce a condus la descoperirea unui lot important de tăbliţe cerate romane, respectiv 12 tăbliţe din cele 28 descoperite în cadrul sitului Alburnus Maior. Într-o publicaţie din 1868, inginerul miner Pošepny menţionează lucrări săpate cu dalta şi ciocanul, o sală de roată hidraulică surpată în care se păstrează o roată hidraulică (3,30 m diametru), o scară monoxilă şi galerii din care au fost colectate 40 de fragmente de tăbliţe cerate. O parte din aceste obiecte ar fi fost abandonate în locaţia descoperirii lor.
În stadiul actual al cercetărilor, reţeaua minieră romană Cătălina Monuleşti, orientată NNE-SSV se revelează a fi dezvoltă pe 6 etaje cu o amplitudine verticală de peste 20 m, posedând o lungime cumulată de peste 300 m. Săpăturile arheologice au pus în evidenţă lucrări romane săpate cu unelte (urme de daltă şi de pic pe pereţi), prevăzute cu nişe de opaiţ. Toate aceste lucrări romane au secţiune trapezoidală, o caracteristică a lucrărilor miniere antice de la Roşia Montană din masivele Cârnic, Cetate, Ţarina şi Păru-Carpeni ce au fost datate prin cercetările noastre anterioare în epoca romană. Reţeaua minieră romană cuprinde galerii de cercetare, planuri înclinate de acces şi de legătură şi şantiere de exploatare verticale descendente, prevăzute cu platforme de lemn, ale căror goluri de fixare sunt conservate în pereţi. Planurile înclinate au de regulă talpa lisă, uneori însă sunt prevăzute cu trepte săpate în poziţie centrală, sau pe toată lăţimea tălpii. Tavanele planurilor înclinate urmăresc panta tălpii, uneori fiind executate în gradenuri răsturnate. Marea majoritate a galeriilor şi planurilor înclinate au gabarit mare, având în medie 1,60 m lăţime şi 1,80 m înălţime. Transportul minereului şi sterilului între diferite etaje se făcea prin cărare în spate de către mineri.
A fost descoperit un sistem de evacuare a apelor de mină cu ajutorul roţilor hidraulice, din care se cunosc deocamdată doar două. O bună parte a primei roţi hidraulice este încă in situ, fiind în conexiune cu cadrul său de susţinere şi cu canalul care prelua apa şi o dirija spre o galerie superioară. Spre finalul campaniei 2012 a fost descoperită a doua roată hidraulică in situ. Camera ce conţine aceste două roţi hidraulice corespunde spaţiului de drenare descris de Pošepny în secolul al XIX-lea. Cuvele pentru înmagazinarea apei apar la periferia roţilor, în sedimentul care le-a înglobat şi conservat in situ. În sectorul Păru Carpeni al sitului Roşia Montană au fost puse în evidenţă anterior (2005 şi 2007) alte camere cu roţi hidraulice, însă roţile descoperite erau zdrobite şi incomplete, ceea ce a determinat o interpretare mai delicată. Merită subliniat că este pentru prima dată din 1930 încoace, an în care au fost descoperite în mina de cupru romană Rio Tinto (Spania) mai multe camere de roţi hidraulice pentru drenarea apelor de mină, că un astfel de ansamblu de roţi hidraulice este descoperit în poziţia lor originală. Până în momentul de faţă au fost descoperite două astfel de roţi hidraulice, una dintre ele fiind însoţită şi de canalul de lemn plasat în lungul său, ce servea la recuperarea apei deversate de roată şi la redirecţionarea acesteia spre o galerie superioară. Cele două roţi hidraulice se găsesc împreună într-o cameră de drenare, fiind plasate la înălţimi diferite, fiecare având diametrul de 3,30 m. Ele sunt însoţite în acest spaţiu de o galerie romană susţinută cu cadre de lemn plasate în desiş, în stare perfectă de conservare.
În mina romană Cătălina Monuleşti s-au descoperit numeroase echipamente şi unelte din lemn foarte bine conservate în mediul subteran umed şi cu temperatură constantă. Este vorba de echipamente miniere de dimensiuni mari, spre exemplu cadre de armare din lemn cu îmbinare tip cep-gaură care aveau rolul de a susţine galeriile sau platforme susţinute pe stâlpi. Au fost descoperite şi echipamente amovibile, cum sunt, spre exemplu, canale de lemn pentru drenare sau scări monoxile, dintre care una de aproape 5 m lungime. Au fost descoperite, de asemenea, diverse unelte ce au fost utilizate de mineri la muncă, spre exemplu buza unor coşuri de nuiele pentru transportul minereului sau sterilului, brancarde utilizate pentru transportul unor sarcini grele, un bol de lemn, precum şi ceramică, respectiv un ulcior cu dopul său de lemn. În mai multe şantiere verticale de dimensiuni mari au fost reamenajate galerii armate în lemn ce au fost utilizate într-o a doua etapă de activitate în subteran, respectiv în ultima treime a secolului al II-lea. Resturile ceramice descoperite şi mai ales rezultatele dendrocronologice obţinute pe mai multe fragmente de lemn indică activităţi miniere intense între anii 150 şi 180 (cronologie stabilită de Christian Orcel, Laboratorul Archéolabs, Franţa).
În ceea ce priveşte iluminatul, în cursul cercetărilor a fost descoperit un opaiţ de tip Loeschke X aproape complet, precum şi mai multe fragmente de la opaiţe de acelaşi tip răspândite în mai multe puncte ale reţelei miniere. Din peste douăzeci de galerii identificate, numai şase sunt echipate cu nişe de opaiţ, acestea fiind situate în apropiere de tavan. Repartizarea aleatorie a nişelor de opaiţ sugerează că minerii foloseau şi alte metode pentru iluminat. În marea majoritate a cazurilor, pe nivelurile de călcare antice au fost descoperite cantităţi importante de baghete de lemn cu extremităţile carbonizate. Aceste baghete de lemn au servit ca torţe pentru iluminatul necesar activităţii minerilor, în special la avansarea fronturilor de lucru. Ca regulă generală, în proximitatea fronturilor lucrărilor miniere nu există nişe de opaiţ. Această observaţie sugerează că minerul din front nu folosea pentru iluminat un opaiţ plasat într-o nişă, ci mai degrabă torţe confecţionate din baghete de lemn inflamabile ce erau fixate într-o pălărie sau pe care le putea ţine chiar în dinţi, cum se practica în mod uzual în minele din epoca bronzului din masivul Hartz.
Reţeaua minieră antică şi modernă Cătălina Monuleşti se profiliează deja ca un spaţiu minier remarcabil, în care, o bună parte a echipamentelor caracteristice minelor romane din Roşia Montană se poate păstra, restaura, consolida şi prezenta publicului. La acestea se adaugă lucrările miniere moderne de explorare şi exploatare (secolul XVII – începutul secolului XX) cu echipamente diverse, printre care putem aminti şine din lem cu sistem de macaz, scări şi armături. Obiectivul acestui studiu este de a conserva mina romană Cătălina Monuleşti, recurgând acolo unde este cazul la metode de consolidare pentru a transforma acest perimetru într-un muzeu al mineritului de-a lungul istoriei, începând cu antichitatea romană şi ajungând în timpurile moderne, utilizând în acest scop mijloacele puse la dispoziţie de compania minieră RMGC.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu