Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Făgetu | Commune: Mioveni | County: Argeş | Site: Mănăstirea Vieroş | Excavation Year: 2013

Excavation Year   2013
Epoch
Late Medieval Age (14th - 18th cent.);
Modern
Periods
Medieval Age;
Modern Age
Site Category
Religious, Ritual and Funerary;
Unassigned
Site Types
Monastery;
Cemetery;
Coin hoard
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Argeş
Locality   Făgetu
Commune   Mioveni
Site  Mănăstirea Vieroş
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Cristocea Spiridon Site director Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Dumitrescu Ion Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Măndescu Dragoş Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Maschio Romeo Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Păduraru Marius Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
National Arch. Record Site Code 13347.01
Report Mănăstirea Vieroş este ctitoria marelui vornicul Ivaşcu Golescu de la 1572-1573. Ea a servit ca necropolă a aceleaşi familii Golescu. Din cele nouă pietre tombale care se păstrează astăzi în interiorul bisericii fostei mănăstiri, cinci aparţin acestei familii: Albu mare- clucer; Irina, soţia acestuia; Stana, mama Vişăi (a doua soţie a lui Stroe Leurdeanu), Gherghina şi Nicula, copiii lui Stroe Leurdeanu.
La 1644-1645 Stroe Leurdeanu zugrăveşte biserica şi adaugă o tindă (cum aflăm din documentul din 1794 prin care Radu Golescu biv vel logofăt a cerut domnului Alexandru Moruzzi ca mănăstirea Vieroş, ctitoria înaintaşilor săi, să fie închinată mănăstirii Sfetagora), fiind considerat al doilea ctitor. Tot în veacul al XVII-lea, în intervalul
1666-1673, Mareş Băjescu a construit la Vieroş o pivniţă cu „tălpăzare de piatră”.
În 1825, biserica mănăstirii s-a dărâmat, fiind refăcută în perioada 1827-1834, sub supravegherea lui Samoil Sinadon. În anul
1862 mănăstirea a fost desfiinţată, iar ansamblul a început să se ruineze. În prezent, biserica mănăstirii serveşte drept lăcaş de mir (fig. 1-2).
Cercetările arheologice la Mănăstirea Vieroş au debutat în anul 2012, la iniţiativa Consiliului Local Mioveni, care intenţionează să demareze un amplu program de restaurare a fostului ansamblu monahal. În campania din 2012 săpăturile arheologice au vizat sectorul de sud-vest al incintei fostei mănăstiri1. Anul acesta, cercetările au fost îndreptate asupra zonei sudice a incintei, suprafaţă care corespunde întregului sector cuprins între biserică şi zidul de incintă de pe latura sudică.
I. Casa egumenească. Pentru constituirea unei imagini de ansamblu cât mai edificatoare în ceea ce priveşte sectorul sudic al curţii fostei mănăstiri, au fost trasate cinci secţiuni orientate nord- sud, între biserică şi zidul sudic de incintă: secţiunea 7 = 19 x 3 m; secţiunea 8 = 16 x 3 m; secţiunea 9 = 14 x 3 m; secţiunea 10 = 14 x
3 m şi secţiunea 12 = 10 x 2,5 m.
Zona cercetată în campania trecută nu a fost abandonată total, mai ales că aici săpătura nu a fost epuizată. Prin urmare, în colţul de sud-vest al curţii, a fost trasată secţiunea 11, cu dimensiunile 10 x 3 m, orientată nord-sud, şi care a adus informaţii noi, atât despre zidul de incintă din colţul de sud-vest, cât şi în ceea ce priveşte compartimentarea spaţiului interior în această zonă a curţii.
Suprafaţa totală cercetată în campania de săpături arheologice din acest an, până la finalul lunii octombrie, se ridică la 253 mp. Având în vedere că adâncimea medie la care s-a ajuns cu săpătura este de circa 1.80 m, rezultă o cantitate de 455 mc excavaţi.
Cu tot acest volum de muncă impresionant, stratul arheologic (depunerea antropică) nu a fost epuizat decât în partea de nord a secţiunilor, în vecinătatea bisericii, acolo unde solul viu (geologic) apare la adâncimea de –1.10/–1.20. În partea de sud a secţiunilor, acolo unde terenul începe să se înalţe datorită marii cantităţi de dărâmătură provenită din prăbuşirea construcţiilor de dimensiuni impresionante (subsol, parter, etaj), solul viu este mult mai greu de atins. În capătul de sud al secţiunilor estimăm o adâncime de peste –4,5 m la care sterilul arheologic va fi atins (după explorarea pivniţei), ceea ce va fi imposibil fără o operaţiune de consolidare a pereţilor secţiunii, şi aşa foarte friabili datorită umpluturii de moloz şi dărâmătură, precum şi a zidului care închide latura sudică a incintei, deteriorat şi susţinut de un dud bătrân din proximitatea sa.
Principalele rezultate ale campania 2013 sunt legate de determinarea unei mari părţi a funcţionalităţii şi a organizării interne a zonei sudice a incintei fostei mănăstiri. Adosat zidului de incintă de pe latura de sud a fost parţial reperat un rând de încăperi. Mai departe, către interiorul incintei, a fost cercetat un alt rând de încăperi ce comunicau cu cele dinspre exterior şi care aveau pe pereţii nordici ferestre largi ce dădeau spre curtea mănăstirii (fig. 3). Între acest rând de încăperi şi curtea mănăstirii se află un pridvor cu temelie de cărămidă, probabil deschis, susţinut pe coloane de piatră (fig. 4).
Deşi nicio coloană nu a fost găsită (piatra a fost foarte probabil luată din ruine şi refolosită), au rămas urmele gropilor pentru bazele acestora practicate în temelia de cărămidă a pridvorului, succedându- se la o distanţă de circa 2,7 m.
Accesul din curtea mănăstirii în corpul de clădiri se făcea prin intermediul unor holuri din care se intra în încăperile dispuse simetric stânga-dreapta. În S10, în peretele sudic al holului cs-a păstrat urma unei uşi. În faţa acesteia, pe nivelul podelei au fost descoperiţi montanţii unui portal din piatră de Albeşti, frumos ornamentat cu motive vegetale în relief (datat în secolul al XVIII-lea – fig. 5).
Funcţionalitatea camerelor este greu de stabilit deocamdată. Certe sunt o bucătărie (în marginea de vest a clădirii – fig. 6), beciul (intrarea boltită în beci a fost surprinsă la -2,50 m în sectorul estic al clădirii). Mai bănuim o sală de mese (trapeza mănăstirii) situată la sud de bucătărie (cu care comunica direct, printr-o uşă), între aceasta şi zidul de incintă.
Suntem de părere că toată această structură de pe latura sudică a incintei este casa egumenească (stăreţia mănăstirii) şi nu chiliile călugărilor (despre care aflăm din documentele vremii că erau amplasate la nord de biserică). Casa egumenească a suferit un puternic incendiu în dimineaţa zilei de 12 ianuarie 1867, când mănăstirea nu mai funcţiona (încă din 1862), fiind la acea dată biserică de mir, iar preot „îngrijitor” Ion Mirodot. Incendiul, având drept cauză o grindă pătrunsă într-unul din coşurile de evacuare a fumului, a fost stins de către locuitorii satului „cu apă şi cu topoare, apărându casele cele de jos şi biserica”; casele egumeneşti, „cele pe 2 caturi, au arsu învălişu, tavanu de susu şi până la duşumeaoa de josu a catului de susu, care în acest învăliş se află trei odăi ce au fostu învălite cu table”. De altfel, un consistent strat de arsură, cu o grosime variabilă, circa 10-20 cm, a fost surprins în secţiunile S7, S8, S9, S10.
Inventarul arheologic nu este foarte spectaculos (trebuie avut în vedere că în momentul părăsirii mănăstirii toate obiectele de valoare au fost luate, iar ceea ce a mai rămas a fost luat de localnici): ceramică fragmentară, unele vase întregibile, fragmente de ustensile casnice, monede (austriece, otomane, româneşti). Avem speranţa că pivniţele mănăstirii, încă necercetate, vor livra un material arheologic mai diversificat şi mai interesant. Materialul arheologic este în curs de restaurare.
II. Necropola. În curtea mănăstirii, imediat la sud de fundaţia bisericii, au fost interceptate 25 de morminte de inhumaţie, toate orientate vest-est, cu scheletele în poziţie decubit dorsal. Mormintele au apărut de regulă la o adâncime medie de circa 1 m, gropile acestora străpungând nivelul de dărâmătură şi ajungând în câteva cazuri în solul viu (steril).
Mormântul 1: a apărut în S7, □1, la adâncimea de –0,80 m; adult; orientat V-E; scheletul avea o lungime de 1,60 m, labele picioarelor erau intrate sub profilul estic al suprafeţei; nederanjat, aşezat în decubit dorsal, braţele puternic îndoite din cot şi aşezate pe stern (alunecate în lateral); în zona umărului a apărut o monedă de bronz – 3 kreutzer de la Ferdinand I, emis în 1836; datarea: mijlocul secolului al XIX-lea.
Mormântul 2: a apărut în S7, □2, la adâncimea de –0,70-0,80 m; nederanjat; adult; orientat V-E; scheletul măsura 1,80 m în lungime, aşezat în decubit dorsal, craniul căzut lateral spre dreapta, braţele îndoite din cot şi poziţionate pe stern (alunecate în lateral); în gură, defunctului i-a fost pusă o monedă (6 kreutzer, Austria, Franz Joseph, 1849), iar pe toată lungimea scheletului au apărut mai multe cuie provenite de la sicriu.
Mormântul 3: a apărut în S7, □2, la adâncimea de –1,00 m; adult; surprins pe o lungime de 0,95 m; orientat V-E, schelet prost conservat, aşezat în decubit dorsal; craniul căzut lateral spre dreapta; braţul drept (sigurul păstrat) îndoit uşor din cot şi aşezat pe abdomen; picioarele prinse sub profilul estic al suprafeţei; fără inventar.
Mormântul 4: a apărut în S7, □2, la adâncimea de –0,85 m; cercetat parţial; orientat V-E; au fost surprinse doar picioarele, pe o lungime de 0,80 m, restul scheletului fiind prins sub profilul vestic al suprafeţei.
Mormântul 5: a apărut în S7, □1, la adâncimea de –0,95 m, în rând cu mormântul 2, la o distanţă de 1,20 m spre nord de acesta; orientat V-E, cu o uşoară deviaţie către est; deranjat parţial; adult; scheletul măsura în lungime 1,60 m, aşezat în decubit dorsal, craniul căzut lateral spre dreapta, braţul stâng îndoit din cot şi aşezat pe piept, antebraţul drept şi piciorul drept lipsesc, probabil tăiate în momentul săpării gropii mormântului
1; craniul era „protejat” de o „cutie” din cărămizi (două cărămizi intercalau craniul, între ele, deasupra craniului, a fost pusă o altă cărămidă, peste aceasta şi capetele celor două cărămizi au fost aşezate două rânduri de cărămizi fără a fi legate cu mortar); lipsit de inventar. Mormântul a aparţinut unui călugăr (fig. 7).
Mormântul 6: a apărut în S7, □3, la adâncimea de –1,15 m, dispus în rând cu mormântul 3, la 0,90 m sud faţă de acesta; nederanjat; orientat V-E; adult; scheletul intră parţial în profilul estic al suprafeţei (partea de la bazin în jos) şi a fost degajat pe o lungime de 1,00 m în lungime; aşezat în poziţie decubit dorsal, craniul căzut lateral spre dreapta, braţele îndoite din cot şi aşezate pe stern; cuiele de fier, car par a fi moderne, şi urmele de lemn indică prezenţa sicriului; inventar: bold de fier, posibil modern.
Mormântul 7: a apărut în S8, □2, la adâncimea de –0,70 m; nederanjat; orientat V-E; copil; scheletul, foarte prost conservat, măsura în lungime 0,80 m; aşezat în poziţie decubit dorsal, cu braţele îndoite din cot, poziţionate pe abdomen; aşezat pe un pat de bolovani de dimensiuni reduse; inventarul se rezumă la o piesă de formă triunghiulară de fier, posibil o limbă de curea.
Mormântul 8: a apărut în S8, □1, la adâncimea de –0,82 m; nederanjat; orientat V-E; copil; scheletul măsura 0,92 m, aşezat în poziţie decubit dorsal, braţele uşor îndoite din cot şi aşezate pe abdomen; fără inventar.
Mormântul 9: a apărut în S8, □2, la adâncimea –1,00 m; cercetat parţial; din schelet au fost degajate oasele craniului, omoplaţii şi parţial cutia toracică; restul scheletului este prins în profilul estic al suprafeţei.
Mormântul 10: a apărut în S8, □2, la adâncimea –1,10 m, pe aceeaşi linie cu mormântul 9; cercetat parţial; adult; din schelet au fost degajate oasele bazinului şi membrele inferioare, restul fiind prins în profilul vestic al suprafeţei; lungimea părţii degajate este de 0,92 m; urma sicriului foarte bine conservată.
Mormântul 11: a apărut în S8, □2, la adâncimea –1,30 m, la sud de mormântul 10, în rând cu acesta, la 1,60 faţă de el; nederanjat; adult; lungimea scheletului 1,60 m, aşezat în decubit dorsal; capul căzut spre stânga, braţele îndoite din cot, aşezate pe stern, antebraţele uşor petrecute unul peste celălalt; fără inventar.
Mormântul 12: a apărut în S9A, □1, la adâncimea –0,72 m, scheletul nu era in conexiune anatomică, oasele, părţi din craniu, membre, coaste, erau îngrămădite, posibil ca urmare a unei reînhumări; oasele au fost aşezate pe un pat de pietre de dimensiuni mici; între oase a fost găsită o monedă de bronz – kreutzer –, Austria, Francisc I, 1800.
Mormântul 13: a apărut în S9A, la limita dintre carourile
1 şi 2, la adâncimea –0,98 m; nederanjat; orientat V-E; adult; scheletul măsura 1,68 m, aşezat în decubit dorsal, braţele îndoite uşor din cot şi aşezate pe abdomen; în zona bazinului a fost găsite trei monede de bronz austriece – 1 kerutzer – emişi în 1816 de Francisc I pentru Austria; au fost recuperate mai multe cuie provenind de la sicriu, precum şi un flec de pantof; datare: prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Mormântul 14: a apărut în S9A, □1, la adâncimea –1,05 m; adult; orientat V-E, uşor deviat spre sud; schelet aşezat în decubit dorsal; lungimea 1,90 m, deranjat, craniul nu se găsea în poziţie firească, ci era întors cu partea superioară către claviculă, humerusul braţului stâng era rupt, parte în poziţia iniţială şi parte lipit de craniu, antebraţul stâng căzut pe abdomen; braţul drept era îndoit din cot şi aşezat pe abdomen; fără inventar.
Mormântul 15: a apărut în S10A, □1, la adâncimea –0,80 m; cercetat parţial; orientat V-E; schelet aşezat în decubit dorsal, capul căzut spre stânga, braţele îndoite din cot, aşezate pe stern, bazinul şi picioarele prinse sub profilul estic al suprafeţei; sicriul, de formă trapezoidală, foarte bine conservat, era lăţit în zona craniului; în palma stângă, defunctului i-a fost pusă o monedă de bronz austriacă – 3 kreutzer – emisă de Ferdinand I în anul 1837.
Mormântul 16: a apărut în S10A, □1, la adâncimea –0,90 m; cercetat parţial; orientat V-E, uşor deviat spre nord; adult; aşezat în decubit dorsal, braţele îndoite din cot, alunecate pe omoplaţi, gambele prinse sub profilul estic al suprafeţei; sub schelet a apărut un cuţit.
Mormântul 17: a apărut în S10A, □1, la adâncimea –0,80 m, la
0,30 m SVV de mormântul 16, deranjat de acesta; reprezentat de un craniu de mici dimensiuni, cu mandibula orientată spre est; fără inventar.
Mormântul 18: a apărut în S10A, □2, la adâncimea –0,90 m, orientat E-V, uşor deviat spre nord; nederanjat; copil; lungimea scheletului 1,02 m, craniul uşor deplasat, mâinile împreunate; defunctul avea în mâna stângă o monedă de bronz, 3 kreutzer, Austria, Ferdinand I, 1837.
Mormântul 19: a apărut în S10A, □2, la adâncimea –0,92 m, orientat E-V, deranjat de mormântul 18; schelet aşezat în poziţie decubit dorsal; fără inventar.
Mormântul 20: a apărut în S10A, □2, la adâncimea
–1,25 m, orientat E-V; aşezat în decubit dorsal; adult; lungimea scheletului 1,62 m; braţul stâng îndoit din cot, aşezat pe abdomen; braţul drept îndoit din cot, aşezat pe stern; pe stern a apărut o monedă de bronz, 5 bani, din anul 1867, emisă de Carol I; datare: sfârşitul secolului al XIX-lea.
Mormântul 21: a apărut în S10B, □1, la adâncimea de –0,80 m; deranjat; reprezentat din câteva oase şi un craniu, între acesta a fost găsită o monedă de bronz, 3 kreutzer, Austria, sec. XIX (tocită).
Mormântul 22: a apărut în S10B, □2, la adâncimea –1,00 m, în rând cu mormintele 25 şi 24, la 0,60 m sud de mormântul 25; orientat E-V; aşezat în decubit dorsal; copil; craniu, membrul superior stâng, membrul inferior stâng şi gamba lipsesc (nu s-au conservat); oasele forte fragile; în zona pieptului au apărut două monede (para - Turcia, sec. XIX, (tocită), 1 ban, România, Carol I, 1867); în pământul galben (steril arheologic) s-a păstrat amprenta unei scânduri de la sicriu.
Mormântul 23: a apărut în S10B, □1, la adâncimea –1,15 m; orientat E-V; adult; lungimea scheletului era de 1,60 m; aşezat în decubit dorsal; craniul căzut spre dreapta; braţul drept întins pe lângă corp; braţul stâng îndoit din cot şi aşezat pe piept; în zona gâtului a apărut un cui.
Mormântul 24: a apărut în S10B, □1, la adâncimea –1,15 m; deranjat parţial în momentul săpării gropii mormântului 23; orientat est-vest; adult; lungimea scheletului era de 1,58 m; aşezat în decubit dorsal; craniul căzut spre dreapta; braţul drept puternic îndoit din cot şi căzut pe omoplat; braţul stâng dislocat în timpul săpării gropii mormântului 23, cu humerusul răsucit către craniu, iar antebraţul în poziţie normală, respectiv, aşezat pe abdomen; în partea dreaptă, paralel cu corpul defunctului, era vizibilă urma unei scânduri provenind de la sicriu..
Mormântul 25: a apărut în S10B, □2, la adâncimea –1,25 m; pe acelaşi rând cu mormintele 23 şi 22; orientat E-V; adult; lungimea scheletului era de 1,76 m; aşezat în decubit dorsal, craniul căzut spre stânga; braţele puternic îndoite din cot şi căzute pe omoplaţi; pe piept a fost găsită o monedă de bronz – 3 kreutzer – emisă de Ferdinand I pentru Austria în 1836; datare: mijlocul secolului al XIX-lea.
Aşadar, din totalul de 25 de morminte:
- 18 au fost cercetate integral (M1, M2, M5, M7, M8, M11, M12, M13, M14, M17, M18, M19, M20, M21, M22, M23, M24, M25), 3 în proporţie de 70% (M3, M6, M16) şi 4 în proporţie de 20-50% (M4, M9, M10, M15);
- 14 pot fi atribuite unor adulţi (M1, M2, M3, M5, M6, M10, M11, M13, M14, M16, M20, M23, M24, M25), 4 unor copii (M7, M8, M18, M22); în trei cazuri, ca urmare a stadiului cercetării nu s-au putut face aprecieri (M4, M9, M15); în alte trei cazuri, mormintele au fost deranjate de înhumări ulterioare (M17, M19, M21), iar într-un singur caz scheletul a fost reînhumat (M12);
- 12 aveau inventar; dintre acestea, 7 morminte aparţineau unor adulţi (M1, M2, M6, M13, M16, M20, M25), 2 unor copii (M7 şi M18); alte trei (M12, M15, M21), din motivele invocate mai sus, nu pot fi atribuite nici unei categorii;
- 10 nu aveau inventar, dintre acestea 6 pot fi atribuite unor adulţi (M3, M5, M11, M14, M23, M24), două unor copii (M8 şi M22), iar două nu pot fi atribuite nici unei categorii (M17 şi M19);
- 12 au fost săpate până la adâncimi care variau între –0,98-
1,25 m (M3, M6, M9, M10, M11, M13, M14, M20, M22, M23, M24, M25), 9 la adâncimi cuprinse între –0,70-0,85 m (M1, M2, M4, M7, M8, M12, M15, M17, M21) şi 4 la adâncimi cuprinse între –0,90-0,95 m (M5, M16, M18, M19);
- 5 s-au suprapus parţial sau total peste morminte mai vechi (săparea gropii lui M5 a dus la deranjarea lui M1, groapa lui M16 a tăiat M17, M21 a fost deranjat de săparea gropilor pentru M24 şi M25, M24 a fost deranjat de săparea gropii lui M23).
Cu privire la aceste date cu caracter statistic trebuie făcute unele precizări. Cercetarea parţială a unor morminte s-a datorat faptului că parte din ele se continuau în profile, iar demontarea lor ar fi dus la pierderea relaţiei stratigrafice a mormintelor cu monumentul. Determinarea adult-copil nu a fost făcută de un antropolog, ci, în funcţie de înălţimea defunctului, a fost apreciată.
Exceptând mormintele M6, M7 şi M16, care au avut ca inventar un bold (M6), o limbă de curea (M7) şi un cuţit (M15), la restul acesta se compunea din monede de bronz, în general câte una, pusă pe mână sau, mai rar, în gură (M2). Doar M13 a avut ca inventar trei monede de bronz.Suprapunerea unor morminte peste altele mai vechi, dar şi adâncimile la care au fost înhumaţi defuncţii indică faptul că necropola a fost utilizată în mai multe etape. Mormintele săpate la adâncimea cuprinsă între –0,70 m şi – 0,85 m sunt dispuse mai mult către latura sudică a bisericii. La mormintele săpate la adâncimea cuprinsă între –1,00 m şi –1,25 m se observă o relativă ordonare a lor în şiruri, dispuse pe direcţie est-vest, dar şi o aliniere pe direcţie nord-sud, iar distribuţia lor se face pe aproape întreg spaţiul dintre Casa Egumenească şi latura sudică a bisericii.
Cronologia monedelor descoperite în morminte (1800-1867) sugerează că înmormântările din curtea bisericii, la sud de lăcaşul de cult, s-au practicat în ultimele cinci decenii de existenţă a Mănăstirii Vieroş, cât şi după dezafectarea acesteia (1862), când a devenit biserică de mir, decedaţii fiind locuitori ai satului şi nu călugări.

III. Catalogul monedelor descoperite în campania
2013 la fosta mănăstire Vieroş (fig. 8)
1. Para - Imperiul otoman, Mustafa III (1757-1774), 1758, Secţiunea (S) 9B, caroul ()6, –1,70 m.
2. Para - Imperiul otoman, Mustafa III, 1765, S8, 5, – 0,75 m.
3. Para - Imperiul otoman, Selim III (1789-1807), 1789, S7, 7, –
2,14 m.
4. Aspru - Para, Imperiul otoman, sec. XVIII (tocită), S11, 5, –
2,70 m.
5. Para - Turcia, sec. XIX, (tocită), S10B, 2, M22, – 1m.
6. Para, Imperiul otoman, Mustafa III, 1757, S9A, 1, – 0,96 m
(ruptă).
7. Para, Imperiul otoman, sec. XVIII (tocită), S11, 4, – 2,30 m.
8. Para, Imperiul otoman, Abdul Hamid I (1774-1789), 1781, S11,
2 (latura de vest), – 1,90 m.
9. Para, Imperiul otoman, Selim III, 1795, S7, 1 (la nord de M1),
– 0,70 m.
10. 1 Kreutzer, Austria, Francisc I, 1800, S9A, 1, M 12, – 0,72 m.
11. ½ Kreutzer, Austria, Francisc I, 1816, S9A, 1, – 1 m.
12. 1 Kreutzer, Austria, Francisc I, 1816.
13. 1 Kreutzer, Austria, Francisc I, 1816.
14. 1 Kreutzer, Austria, Francisc I, 1816
toate provin din S9A,  1-2, M13, – 1 m, fiind găsite în palma mortului.
15. 3 Kreutzer, Austria, sec. XIX (tocită), S10B, 1, M 21, – 0,80 m.
16. 1 Kreutzer, Austria, sec. XIX
17. 1 Kreutzer, Austria, sec. XIX
18. 3 Kreutzer, Austria, sec. XIX (1820-1835 - tocită).
19. 3 Kreutzer, Austria, sec. XIX (1820-1835 - tocită).
20. 3 Kreutzer, Austria, sec. XIX (1820-1835 - tocită). toate provin din S 10B, 1, – 0,80 m.
21. 3 Kreutzer, Austria, Ferdinand I (1835-1848), 1836, sec. 10B,
1-2, M25, – 1,10 m.
22. 3 Kreutzer, Austria, Ferdinand I, 1836, S7, 1, – 0,60 m.
23. 3 Kreutzer, Austria, Ferdinand I, 1837, S10, 2, M18, – 0,90 m.
24. 3 Kreutzer, Austria, Ferdinand I, 1837, S10, 1, M15, – 0,80 m.
25. 6 Kreutzer, Austria, Franz Joseph, 1849, S7, 2, M2, – 0,83 m.
26. 1 Ban, România, Carol I, 1867, S10B, 2, M22, – 1m.
27. 5 Bani, România, Carol I, 1867, S10B, 3, – 1,30 m.
28. 5 Bani, România, Carol I, 1867, S10, 2, M20, – 1,25 m.

În sfârşit, în urma cercetărilor efectuate în colţul de sud-est al incintei, a reieşit foarte clar că ceea ce se observă astăzi la suprafaţa solului, pe limita de proprietate dintre terenul bisericii şi curtea locuitorului Petriu Cătălin (la est de biserică), şi care era socotit a fi zidul estic de incintă al mănăstirii, nu este decât restul unui perete de la o încăpere situată în această zonă şi probabil adosată zidului de incintă de pe latura de est. În realitate, zidul de incintă al mănăstirii
de pe latura de est, precum şi alte ruine de la camerele adosate acestuia, unele de mari dimensiuni, nu se mai află pe proprietatea bisericii, ci pe cea particulară a vecinului de la răsărit. În aceste condiţii, o cercetare exhaustivă a spaţiului interior al incintei vechii mănăstiri Vieroş nu se va putea efectua decât dacă şi proprietatea privată de la est de biserica actuală va fi afectată.
Abstract other lang.
Abstract   Les fouilles archéologiques effectuées en 2013 fut concentrés dans la partie du sud de l’enceinte de Monastère Vieroş. Les recherches ont mis au jour un grand édifice bâti en XVIIIème siècle. Cet édifice a été identifié comme «Maison de prieuré». Entre l’église et cet édifice fut excavées 25 tombes.
Bibliography
Bibliographic notes 1 Rezultatele cercetărilor arheologice de la Mănăstirea Vieroş, campania
2012, au fost prezentate în cadrul celei de-a XLVII-a Sesiuni Naţionale de
Rapoarte Arheologice, Craiova, 27-30 mai 2013.
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu