Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Drobeta-Turnu Severin | County: Mehedinţi | Site: Amfiteatrul militar de la Drobeta | Excavation Year: 2014

Excavation Year   2014
Epoch
Early Roman period (1st cent. BC - 1st cent. AD);
Late Roman period (2nd - 4th cent.);
Late Medieval Age (14th - 18th cent.)
Periods
Roman Period;
Early Roman Period;
Medieval Age
Site Category
Civil
Site Types
Assemblage/construction
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Mehedinţi
Locality   Drobeta-Turnu Severin
Commune   Municipiul Drobeta-Turnu Severin
Site  Amfiteatrul militar de la Drobeta
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Manea Cristian Dumitru Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, Drobeta Turnu Severin
Matei-Popescu Florian Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Neagoe Marin Iulian Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, Drobeta Turnu Severin
Petolescu Constantin Site director Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
National Arch. Record Site Code 109782.02
Report Perioada de desfăşurre a campaniei: 01.07-30.09.2014

Săpăturile arheologice sistematice au avut ca obiectiv cercetarea sectoarelor B şi C, situate pe latura de sud, respectiv vest a perimetrului ocupat de ruinele clădirii amfiteatrului.
Lucrările prevăzute de proiectul „Muzeul Regiunii Porţilor de Fier şi valorificarea lui ca produs turistic”, finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, a reprezentat motivul efectuării săpăturilor de cercetare arheologică sistematică, într-un perimetru situat la circa 30 m vest de ruinele bisericii medievale cu contraforţi şi 100 m de ruinele termelor romane. Zona nu fusese practic cercetată niciodată (doar un sondaj superficial realizat prin anii ’80 ai secolului trecut, imediat la vest de biserica medievală a noii Mitropolii a Ţării Româneşti, care a intersectat doar un zid “lipsit de importanţă”48).
În timpul lucrărilor de excavare necesare construirii fundaţiilor unui pavilion multifuncţional, efectuate în octombrie 2010, au fost decopertate porţiuni dintr-un zid din piatră legată cu mortar, care se arcuia către sud şi nord, pe o distanţă de circa 6–10 m, a cărui grosime nu depăşeşte 0,7 m – care a fost distrus, într-o anume porţiune (în zona dintre porţile de sud şi est), până aproape de fundaţie.
După efectuarea unei săpături arheologice preventive au mai fost identificate alte două ziduri perpendiculare pe primul zid identificat, în partea de est, la o adâncime de circa 1,5 m de la actualul nivel de călcare. Aceste ziduri, situate la o distanţă de circa 4 m, aveau dimensiunile de 2-2,5 x 0,7 m, fiind lucrate, de asemenea, din piatră legată cu mortar şi păreau a delimita o posibilă cale de acces în interiorul construcţiei identificate.
La momentul respectiv exista doar bănuiala că această construcţie ar putea fi un amfiteatru roman, întrucât nu aveam o imagine de ansamblu a traseelor de zidărie, iar săpătura mecanizată a modificat substanţial configuraţia terenului, producând şi distrugerea unei porţiuni de circa 8 m din zidul arenei, situaţie constatată abia după curăţarea zonei de la sud de secţiunea de cercetare arheologică deschisă în 2010. Cercetările au dus la scoaterea la lumină a traseului ringului arenei amfiteatrului (jumătatea estică a acestuia) şi au identificat porţile de Est şi Sud ale amfiteatrului. A rămas neatinsă aproximativ jumătatea de vest a sitului.
Ideea existenţei unui amfiteatru militar la Drobeta fusese enunţată cu mai bine de un secol în urmă49. Astfel, o scenă de pe Columna lui Traian (scena C = 86), după actul memorabil al inaugurării podului, redă, pe malul dacic, trei complexe constructive: mai întâi, la capătul podului, castrul; apoi o construcţie de lemn identificată a fi un amfiteatru militar; apoi alt complex constructiv, care trebuie să fie thermele romane. Printr-o întâmplare nefericită, la 1900 de ani de la ridicarea şi inaugurarea Columnei, interpretarea scenei respective era confirmată.
Începând din anul 2012, în această zonă, au fost organizate, anual, săpături arheologice sistematice, de un colectiv format din arheologi din cadrul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan – Bucureşti şi Muzeului Regiunii Porţilor de Fier.
Descrierea cadrul fizico-geografic
Situl se află pe terasa înaltă a Dunării, la circa 100 m de fluviu şi a fost amplasat prin dislocarea unor cantităţi de argile şi pietrişuri cuaternare. Zona este mărginită la sud de calea ferată şi de o pasarelă pietonală de beton. Spre nord şi spre vest, suprafaţa e delimitată de o clădire, respectiv gardul muzeului. În partea de est, spre castrul roman, se găseşt biserica medievală şi o alee modernă.
Descrierea situaţiei arheologice şi stratigrafice
În jumătatea de vest a amfiteatrului, au fost deschise şase secţiuni (1-6), de aproximativ 12-18 X 2 m. Între acestea au fost
păstraţi martori stratigrafici de 0,5-1m lăţime. După stabilirea stratigrafiei sitului, martorii dintre secţiunile 2-5 au fost desfiinţaţi, rezultând trei suprafeţe. O altă secţiune (8) a fost trasată paralel cu secţiunea 1, spre limita sudică a jumătăţii de vest a amfiteatrului.
De asemenea, o secţiune (7) a fost trasată pentru a dezveli zidul de vest al porţii de sud a amfiteatrului. Săpătura a fost realizată manual pe niveluri de 0,1 m, după fiecare nivel executându-se o răzuire a grundului cu scopul de a identifica conturul unor eventuale complexe arheologice.
Situaţia stratigrafică din jumătatea de vest a amfiteatrului, înregistrată de toate profilele secţiunilor şi suprafeţelor deschise, se prezintă astfel:
- 0 – 0,1 m – nivel vegetal;
- 0,1–0,6 m – nivel de umplutură de culoare maro închis în care au apărut materiale de epocă modernă şi contemporană (fragmente de sticlă, vase din porţelan, fragmente de cărămidă) şi foarte rar câteva fragmente ceramice medievale şi romane, antrenate incidental în umplutură;
- 0,6–1,5 m – nivel arheologic medieval alcătuit dintr-un sol de culoare gri închis cu un conţinut ridicat de arsură, pigment de cărbune şi cenusă în care au apărut materiale specifice secolelor XIII-XIV (în special ceramică);
- 1,5–2,3 m – nivel arheologic roman alcătuit dintr-un sol de culoare gri deschis, cu urme de arsură şi pigment de cărbune, în care au apărut numeroase fragmente de material tegular, ceramică şi monede de epocă romană;
- 2,3–2,5 m – nivel steril arheologic alcătuit dintr-un sol aluvionar de culoare maro deschis, intercalat de lentile de nisip;

Rezultatele cercetărilor arheologice preventive au condus la identificarea pragului intrării de sud, barată ulterior şi utilizată, cel mai probabil ca spaţiu de locuit.
În sectorul C a fost identificată intrarea de vest a amfiteatrului, a zidurilor parapet ale acesteia, a pragului de la intrare şi a unei construcţii de mici dimensiuni alipită de colţul sud- vestic al intrării, precum şi a unei porţiuni din traseul unui alt zid, paralel cu cel al arenei.
Campania din anul 2014
Cercetările din anul 2014 au continuat investigarea zonei de la poarta de sud, începute în campania precedentă (2013). Suprafaţa afectată de săpătură măsoară 11 x 8,30 m.
Intrarea dinspre ringul de piatră măsoară 4,30 m; cea dinspre exterior 5,20 (-5,70 m). Zidul (braţul) de est al intrării măsoară 4,10 (împreună cu ringul: 5,10 m; spre capătul dinspre sud, către Dunăre, zidul urmează linia ascendentă a pantei – care se vede şi în profil – fiind numai superficial înfipt în sol). Probabil că, spre interior şi exterior, intrarea era sub formă de boltă deoarece s-au descoperit numeroase fragmente de cărămizi; deasupra era un acoperiş cu ţigle.
Zidul din stânga (braţul de vest) al intrării a fost descoperit încă din anul precedent, prin trasarea unei secţiuni scurte (S 7; dimensiuni: 11 x 3 m), perpendiculară pe aleea pietonală de ciment; astfel între suprafaţa cercetată anul precedent şi S 7 a rămas un profil, în care se observă linia ascendentă a panei, dinspre ringul (zidul înconjurător al) arenei spre aleea pietonală. Acest zid străpunge profilul, chiar în zona de contact cu ringul; măsoară 3 m (capătul dinspre sud, spre Dunăre, a fost distrus de o conductă de apă, care parcurge zidul pe cea mai mare parte a lungimii). Aceste ziduri au o grosime de 0,70 m. De asemenea, în profilul menţionat se vede, la o adîcime de 0,90 m, urma unui stâlp – cel de la marginea (exterioară ?) a tribunei.
Intrarea spre arenă se făcea printr-o intrare de circa 1,50 m. în partea dinspre vest , poarta (uşa ?) era delimitată de zidul amfiteatrului, şi în prezent mai înalt în acest loc; în partea opusă, poarta este delimitată de un fragment de zid constând din câteva pietre şi trei cărămizi suprapuse (cea mai mare parte, spre braţul de est al porţii, a fost distrusă, probabil în timpul excavărilor din 2011 – când a fost distrusă şi o parte a braţului intrării, la zona de contact cu ringul).
În faţa intrării, pe nivelul cel mai de jos săpat (stratul de călcare antic) s-a identificat pragul. El constă mai întâi (lipit de zidul ringului) dintr-un bloc de calcar, lung de 1,40 m, prezentând o scobitură spre arenă; în faţă, mai jos, se află alte două blocuri (fiecare măsoară 60 cm; uşor depărtate unul de altul – la 17 cm), reprezentând treapta următoare de intrare în arenă. În zona din faţa pragului, a apărut o monedă tip PROVINCIA DACIA de la Herennia Etruscilla.
Profilul dinspre N al laturii scurte a S 7 indică un strat de arsură – care corespunde ca adâncime cu cel din S 8 (v. infra).
Ulterior, probabil pe la începutul secolului al IV-lea, intrarea a fost barată. Bararea constă în două nivele de piatră, iar deasupra s-a aşezat un mare bloc de piatră. Din această zona provine o monedă de bronz purtând efigia lui Galerius (monetăria de la Cyzic, anul 308-309).
Ulterior ne-am propus mai cercetarea intrării de vest a amfiteatrului. Pentru cercetarea porţii de vest, s-a marcat o suprafaţă (distinsă cu cifra romană II) măsurând 19  9 m (nu s-a mers pe toată lăţimea spre vest posibilă, pentru a nu pune în situaţie de prăbuţire o construcţie de pe o proprietate vecină). Zidul amfiteatrului (porţiunea dinspre nord, unghiul intrării fiind identificat încă din 2012) a fost identificat la adâncimea de 1,90–2 m.
Observăm însă că zidul de nord al intrării, la locul unde se sfârşea suprafaţa casei atelierului (demolată în 2013-2014), urca brusc cu încă 1 m (deci se află, faţă de nivelul solului vegetal, măsurat pe malul de est al suprafeţei cercetate, la adâncimea de circa 1 m).
Deschiderea porţii măsoară 6 m, fiind, se pare, poarta principală a amfiteatrului. La circa 2,50 m, s-a identificat pragul intrării. De fapt, acesta era format din 4 blocuri de piatră de calcar gălbui-roşiatic, înalte de 20-25 cm; lăţimea lor este de circa 60 cm. În ordinea N-S, blocurile au lungimile: 1,20 m (prezentând profilul pentru oprirea uşii spre Est); cel de-al doilea bloc este lung de 1,24 m (profilul de oprire a uşii pe partea de Vest); cel de-al treilea este lung de 1,40 m (profilul de oprire a uşii tot spre Vest); cel de-al patrulea bloc este lung de 1,10 m (profilul este orientat spre Vest). Deoarece poziţia blocurilor nu este perfect plană (spre exemplu, primul bloc prezintă capătul de jos mai lăsat; dimpotrivă, blocurile 2 şi 3, la locul unde se ating, sunt mai ridicate), presupunem că ele nu stau pe teren ferm (prin urmare, nu s-au “înfipt” în loessul nativ în decursul secolelor!), ci se află pe traseul încă ascuns al ringului, din zona deschiderii (porţii de vest). Între primul bloc şi ringul de piată rămâne un spaţiu liber de circa 25 cm şi la fel între blocurile 1 şi 2; alt spaţiu rămâne între blocurile 3 şi 4, precum şi între blocul 4 şi ringul arenei (spre sud); considerăm că în locurile respective erau înfipţi stâlpi, care flancau intrarea. Mai observăm la capetele blocurilor nişte icuri (la capătul de nord al primului bloc; între blocurile 1 şi 2; între blocurile 3 şi 4; la capătul de sud al blocului 4, spre locul unde reîncepe ringul arenei); acestea serveau probabil la fixarea canaturilor porţilor. Astfel, porţile laterale se deschideau spre interior, iar cele interioare spre exterior.
La o anumită depărtare de prag, pe linia presupuşilor stâlpi dintre blocurile 1 şi 2, precum şi între blocurile 3 şi 4, s-au identificat, în loessul nativ, amprentele a doi (?) stâlpi arşi. S-ar părea că spaţiul de acces spre poartă (dintre cele două “braţe” ale intrării) era împărţit în trei “piste” de acces – una centrală, alte două marginale.
Spre capătul de sud al suprafeţei porţii, s-a identificat, pe o lungime de circa 1 m, continuarea ringului arenei (zidul ce mărgineşte arena); restul se ascunde sub mal. Din capătul acestui zid porneşte, spre vest, celălalt zid (de sud) care formează intrarea de Vest.
Pe cuprinsul suprafeţei investigate au apărut, în afară de obişnuita ceramică, numeroase cărămizi, unele purtând ştampila l(egionis) V M(acedonicae); unele cărămizi (întregi) au formă uşor trapezoidală în plan, fiind posibil să fi fost utilizate la o intrare boltită. Profilul de pe malul de Est al suprafeţei (înalt de circa 2,70 m), prezintă la bază o linie clară de arsură (la nivelul pragului), iar deasupra, în special spre zona de contact cu linia ringului, un strat de nivelare (?) cu arsură.
Situaţia se complică în zona “braţului” drept (dinspre sud) al intrării, deoarece, la circa 2,90 m depărtare de ring, acesta este “încălecat”, perpendicular, de un alt zid, lung în partea de Est de 2,30 m; acesta nu se “ţese” cu zidul intrării, deci este posterior. Credem că aparţine unei construcţii de după distrugerea şi abandonarea amfiteatrului: deoarece este înalt de 1,40-1,50 m, iar fundaţia lui se află la nivelul pragurilor fostei intrări a amfiteatrului. Alt zid a fost construit deasupra “braţului”, care a fost demolat până
la o adâncime similară cu cea a zidului ringului care porneşte spre nord – nord - est; în stratul aparţinând arheologic nivelului amfiteatrului, s-a săpat fundaţia, plină cu pietre de râu de dimensiuni mai mici. Ulterior, pe cuprinsul suprafeţei IV, zidul amfiteatrului apare la o cotă superioară.
Această construcţie prezintă două încăperi orientate spre Vest (ascunse sub terenul proprietăţii învecinate).
În aceste condiţii, am extins săpătura spre sud, sub forma unei alte suprafeţe (IV), mărginită spre sud de un profil la 2 m depărtare de secţiunea 1/2012. Zidul perpendicular, cu fundaţia adâncă, mai continuă spre sud cu circa 2,80 m, pierzându-se într-o mare groapă modernă; astfel zidul dinspre sud a dispărut, dar traseul lui poate fi identificat după profilul lăsat în malul de vest, chiar la limita cu proprietatea învecinată.
Pe cuprinsul supr. IV s-a dezvelit în continuare zidul amfiteatrului – care prezintă urme de distrugere, provocate de căutătorii de piatră (pe o linie care a determinat distrugerea zidului de sud al construcţiei târzii menţionate mai sus).
Mai menţionăm o descoperire, datând de la începutul secolului XX: în partea de est a acestei suprafeţe s-a descoperit, sub un capac de fontă, acoperit de un strat de pământ, un puţ, cu pereţii zidiţi cu cărămidă, evident dezafectat; adâncimea măsurată de noi: 9,60 m.
Tot în jumătatea de vest a amfiteatrului s-a continuat adâncirea în suprafaţa II, până la circa 2 m; zona este total răvăşită de construcţiile moderne (fundaţia de beton a uneia se află chiar pe profilele secţiunii nr. 3; nu am reuşit a o demantela, anii trecuţi, decât în parte). Aici s-a aflat ceramică feudală, în strat amestecat cu cenuşă; între alte descoperiri, menţionăm un brăzdar de fier, destul de bine conservat (trecut prin foc). La îmbinarea dintre zidul ringului arenei şi latura de nord a intrării (de Vest) s-a amenajat, probabil în antichitatea târzie, o locuinţă – demarcată de profilele de pe malul de vest şi cel de est.
De asemenea, către sfârşitul campaniei, în luna septembrie, s-a trasat o nouă secţiune (S 8; dimensiuni: 8,50 x 2 m; în capătul dinspre est ne-am oprit, deoarece se află un copac), la depărtare de 2 m (spre sud) de S1 (prima secţiune efectuată în 2012), cu scopul de a surprinde şi aici zidul arenei (surprins de altfel în S 7). S-a observat, pe loessul virgin, la adâncimea de 0,70 m, un strat puternic de arsură, care a calcinat lutul virgin, pe o lungime de 4,80 m; la capătul de vest, acest strat taie oblic secţiunea şi se delimitează foarte clar de restul secţiunii (partea de vest a acesteia). Probabil este urmarea arderii tribunelor de lemn din această zonă.
Concluzii arheologie şi istorice
Prin urmare, amfiteatrul de la Drobeta a durat până după mijlocul secolului al III-lea. El a fost probabil afectat de marea invazie din anul 267– când barbarii („sciţii”) au intrat pe Dunăre, devastând teritoriul roman (SHA, Gall., 13, 6; inter hoc Scythae per Euxinum navigantes,Istrum ingressi, multa gravia in solo Romano fecerunt); după părerea noastră, abia acum au fost distruse definitiv o serie de alte obiective militare din Dacia sud-carpatică (Slăveni, Bumbeşti, Drobeta).
Viaţa romană revine însă la începutul secolului al IV-lea
(cum arată descoperirile monetare).
Astfel, constatăm că intrările de est şi de sud sunt transformate în spaţii de locuit (?); în partea de sud a intrării porţii de vest se construieşte o clădire, care suprapune în parte zidul amfiteatrului.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes 48. În realitate, această secţiune a trecut chiar peste pragul deschiderii de Est a amfiteatrului.
49. E. Petersen, Trajans dakische Kriege nach den Säulenrelief erzählt, II, Leipzig, 1903, p. 63 şi urm.; C. Patsch, Der Kampf un dem Donauraum unter Domitian und Trajan, 1937, p. 104 (“ein holzernes Theater”); D. Tudor, Les ponts romains du Bas-Danube, Bucureşti, 1974, p. 70-76; R. Vulpe, Columna lui Traian, Bucureşti, 1988; idem, Columna lui Traian – Trajan’s Column, Bucureşti, 2002, p. 92 (= 284); F. Coarelli, la Colonna Traiana, Roma, 1999, p. 163.
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu