Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012. Preliminary Archaeological Reports Archaeological Excavation Report

Igriş | Commune: Sâmpetru Mare | County: Timiş | Site: Igriş - mănăstirea Egres | Excavation Year: 2016

Excavation Year   2016 Epoch Early Medieval Age (7th - 13th cent.); Late Medieval Age (14th - 18th cent.) Periods Early Medieval Period; Late Medieval Period Site Category Religious, Ritual and Funerary Site Types Monastery Map it   Find it on the Romanian map County / District  Timiş Locality   Igriş Commune   Sâmpetru Mare Site  Igriş - mănăstirea Egres Site Sector Site name    Persons involved and Institutions Last name First name role Institution Lóki Róbert Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria Türk Attila Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria Végh András Pázmány Péter Catholic University, Budapest Apostol Virgil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti Ardelean Cristian Muzeul Banatului, Timişoara Balazs Major Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria Bertók Gábor Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria Culic Vasile Daniel Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău Köpeczny Zsuzsanna Muzeul Banatului, Timişoara Măgureanu Andrei Mircea Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti Măgureanu Despina Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti Tănase Daniela Site director Muzeul Banatului, Timişoara Vágner Zsolt Pázmány Péter Catholic University, Budapest National Arch. Record Site Code 158751.04 Report Mănăstirea Egres, închinată Fecioarei Maria, a fost fondată în anul 1179 ca filială a abaţiei cisterciene de la Pontigny (Franţa), de către regele Béla al III-lea al Ungariei (1172-1196). Acesta a oferit mănăstirii privilegii care i-au permis ca în câteva decenii să devină unul dintre cele mai înfloritoare aşezăminte religioase ale Regatului Maghiar medieval şi să aibă la rândul său filiale (nota 29), la Cârţa (Kerc) în Transilvania (1209), şi una fondată în cnezatul Haliciului, abaţia S. Crucis Galitiae (1266)(nota 30) . Măreţia abaţiei a culminat în timpul domniei lui Andrei al II-lea (1205-1235), care a fost cel mai mare binefăcător al său (nota 31) . Regele Andrei al II-lea şi regina Yolanda de Courtenay, cea de-a doua sa soţie, au fost atât de ataşaţi de abaţia cisterciană de la Egres, încât au hotărât ca aici să le fie locul de îngropăciune. Aşadar, regina Yolanda de Courtenay a fost înmormântată în mănăstirea Egres în anul 1233, iar regele Andrei al II-lea, în anul 1235. În anii care au urmat, istoria acestei mănăstiri a cunoscut multe momente de cumpănă. Astfel, înfloritoarea ctitorie a regilor arpadieni a fost devastată în timpul invaziei tătare din anul 1241(nota 32) . Mănăstirea a renăscut după plecarea tătarilor, în anul 1247 fiind menţionat într-un document un abate al acesteia(nota 33) . Însă în cursul secolelor XIV-XV, mănăstirea a scăzut mult ca importanţă, fiind amintită foarte rar în izvoarele documentare, iar un ultim abate al său apare într-un act din anul 1527 . (nota 34) După cucerirea otomană din 1551, edificiile au căzut în ruină şi nu cunoaştem decât câteva relatări târzii, din secolul al XIX-lea (nota 35), despre ceea ce a mai rămas din faimoasa abaţie cisterciană de pe malul Mureşului. Cu toate că fragmentele arhitectonice ajunse până la noi mărturisesc faptul că mănăstirea a avut construcţii grandioase (nota 36), astăzi nu mai este vizibilă nici măcar o rămăşiţă de zid. Această stare de fapt a semănat confuzie inclusiv în mediul ştiinţific cu privire la amplasarea acesteia şi implicit a alimentat imaginarul sătenilor care au ţesut o seamă de poveşti despre lăcaşul de cult şi construcţiile adiacente acestuia. În vara anului 2016 au fost iniţiate cercetări arheologice sistematice cu scopul de a descoperi ruinele mănăstirii cisterciene Egres. Ruinele au fost reperate în urma unor cercetări geofizice efectuate de Muzeul Banatului Timişoara în anul 2013, în cooperare cu Departamentul de Arheologie al Universităţii Catolice Péter Pázmány din Budapesta, Ungaria. Săpăturile arheologice au fost efectuate în partea de nord-est a satului Igriş, pe teritoriul unei grădini denumite de săteni La Ofer, după numele unuia dintre foştii proprietari. Cercetările au avut ca obiectiv identificarea edificiului de cult al mănăstirii, precum şi stabilirea stratigrafiei generale a sitului. Au fost trasate trei secţiuni cu dimensiunile de 5X5 m fiecare, corespunzătoare sistemului de caroiaj al planului topografic şi notate C1, D1 şi D2. Acestea au fost amplasate în acea zonă a grădinii unde s-a presupus, în urma cercetărilor geofizice, că se află partea de sud-vest a transeptului bisericii. Iniţial, au fost trasate două secţiuni C1 şi D2, adiacente la colţul de S-V al C1 şi la colţul de N-E al D2. Datorită structurilor zidite descoperite în D2, s-a trasat şi secţiunea D1, aflată în prelungirea acesteia, spre est (Fig. 1). În ceea ce priveşte stratigrafia s-au putut face următoarele observaţii: stratul steril arheologic este un lut cenuşiu-gălbui, compact, identificat în toate suprafeţele cercetate, la cota de -2,45 m faţă de actualul nivel de călcare. Peste solul viu a fost constatat primul nivel de locuire al perimetrului mănăstirii, care aparţine secolelor XI-XII, un pământ cenuşiu-închis cu pigment de chirpici, de consistenţă lutoasă. Acest strat este suprapus de nivelul de construcţie al bisericii, un pământ de culoare neagră, cu pigment de cărbune, mortar şi cărămidă. În interiorul bisericii, la o adâncime de 1,40 m faţă de nivelul actual de călcare, într-un strat de pământ cenuşiu, amestecat cu pigment de cărămidă şi mortar, au fost descoperite schelete orientate V-E (datate cu monede din secolele XIV-XV); acest strat ajunge până la cota de -2,25 m. Nivelul de înmormântare al scheletelor este suprapus de niveluri de amenajare ale podelei: la o adâncime de 1,20 m faţă de actualul nivel de călcare, apare un strat compact de nisip de culoare gălbuie, peste care au fost aşezate cărămizi. Deasupra podelei apar straturi de arsură, de aproximativ 3-4 cm grosime, de culoare roşcată şi de culoare neagră, care sunt suprapuse de straturi şi gropi moderne de moloz de la demolarea zidurilor şi de la scoaterea lor până la nivelul fundaţiilor, în epoca modernă. Stratul vegetal are o grosime de circa 0,20-0,30 cm, constatându-se că la limita dintre secţiunile D1-D2 acesta este chiar deasupra zidului. În secţiunea C1, la adâncimea de 0,85 m faţă de actualul nivel de călcare, sub un strat gros de moloz, s-a descoperit o porţiune din elevaţia din cărămidă şi din fundaţia din piatră şi cărămidă a unui pilastru de formă rectangulară, precum şi o structură de formă dreptunghiulară, din cărămizi, care se presupune a fi fost o criptă (Fig. 2). Această structură este adiacentă pilastrului, în partea sa de nord. În această secţiune au fost surprinse porţiuni de podea din cărămidă, aşezată pe un strat compact de nisip. Deşi au fost găsite piese de paviment smălţuite, acestea nu au apărut in situ. În partea de est a pilastrului a fost găsită o locuinţă cu un cuptoraş din lut, datată în secolele XI-XII, în care au apărut fragmente de căldări din lut, şi care a fost distrusă de săparea fundaţiei pilastrului. În C1, schelete orientate V-E au apărut mai ales înspre profilul de est şi în partea sa de sud, respectiv la sud de pilastru. În secţiunea D2, deja la adâncimea de 0,25 m faţă de nivelul de călcare, a apărut o structură din cărămidă care s-a dovedit a fi zidul din partea de sud a navei bisericii mănăstirii. Zidul, orientat est-vest, a fost construit din asize de cărămidă prinse cu mortar şi avea o fundaţie din blocuri de piatră pe margine, iar în interior sunt asize de cărămidă prinse cu straturi groase de mortar de consistenţă tare. Fundaţia acestui zid are ţesut în partea sa de sud fundaţia unui alt zid, care este foarte posibil să fie zidul de sud-vest al transeptului bisericii. Acest zid perpendicular pe zidul sudic al navei, are în partea sa de est adosată o altă structură de cărămizi, cu o fundaţie mai mică decât a sa. Zidul bisericii are o grosime de 1,65 m, iar talpa fundaţiei este la adâncimea de 2,15 m faţă de nivelul actual de călcare. La sud de zidul navei, la o adâncime de 0,95 m faţă de actualul nivel de călcare, a mai fost descoperită parţial o structură de cărămizi prinsă cu mortar, adosată acestuia. Această structură pare a avea un traiect circular în partea sa interioară, iar funcţiunea sa nu a putut fi precizată deocamdată, urmând ca cercetările viitoare să lămurească situaţia sa. În secţiunea D2, la nord de zidul bisericii au fost găsite schelete umane orientate V-E. Datorită descoperirii zidului din secţiunea D2, a fost trasată spre est secţiunea D1, pentru a se vedea direcţia acestuia şi s-a găsit doar fundaţia sa pe toată lungimea secţiunii (Fig. 3). În secţiunea D1, în partea de nord a zidului, s-a găsit o porţiune de la o structură de cărămidă, posibil un altar lateral. La o adâncime de -2,10 m, în partea de sud a zidului orientat E-V, a fost descoperit nivelul de locuire anterior construirii mănăstirii reprezentat de două vetre deschise şi o aglomerare de chirpici, probabil o altă locuinţă deranjată de săparea fundaţiilor bisericii. În secţiunea D1 s-au găsit schelete de ambele părţi ale zidului orientat E-V, fapt care ne îndreptăţeşte să presupunem că ne aflăm în interiorul bisericii şi că avem de-a face cu o fundaţie continuă în zona în care s-a dezvoltat partea sudică a transeptului. În toate secţiunile, de la o adâncime de 1,45 m faţă de nivelul de călcare, au apărut morminte orientate V-E, atât de adulţi, cât şi de copii, dintre care unele datate cu monede, şi care reprezintă înmormântări din secolele XIV-XV. În secţiunea D2, în interiorul navei, la adâncimea de 1,85 m faţă de nivelul actual de călcare, sub nivelul de morminte mai sus-menţionat, a apărut un strat de cărămizi dispuse dezordonat, care s-a dovedit a fi partea superioară a unei gropi comune, în care au fost găsite foarte multe schelete umane, fragmentare, multe dintre ele arse, amestecate cu bucâţi de cărămidă şi de ţigle, fragmente de vitralii, fragmente arhitecturale din piatră, piese de pardoseală smălţuite, oase de animale, fragmente ceramice, obiecte de metal şi chiar monede databile în secolele XII-XIII (Fig. 4). Toate acestea indică o depunere cauzată de un eveniment violent; în acest moment presupunem că este vorba despre o distrugere provocată de invazia monogolă din 1241, care a afectat şi mănăstirea Egres, după cum ştim din izvoarele documentare. Groapa se adânceşte până la 2,60 m faţă de nivelul de călcare actual. Materialul arheologic descoperit în campania arheologică din anul 2016 constă în fragmente arhitecturale din piatră, databile în secolele XII-XIII, fragmente ceramice din sec. XI-XIII, din sec. XIV-XVI, monede din sec. XII-XV, piese din metal din secolele XIII-XV, piese de paviment, unele smălţuite, cărămizi, ţigle. De asemenea, au mai fost descoperite şi obiecte databile în epoca modernă: fragmente ceramice şi fragmente de obiecte din sticlă. Săpăturile arheologice efectuate în anul 2016 au confirmat rezultatele cercetărilor geofizice şi au stabilit fără nici o îndoială amplasamentul mănăstirii medievale Egres (Fig. 5), despre care s-a scris că s-ar afla în aval de satul Igriş, chiar lângă digul Mureşului (nota 37), unde se găseşte de fapt mănăstirea benedictină Kemeche ale cărei ruine sunt vizibile şi astăzi. Abstract other lang. Abstract    Bibliography Surse literare Izvoarele istoriei românilor 1935, Rogerius, Carmen Miserabile/Cântec de jale, în Izvoarele istoriei românilor, vol. V, edidit G. Popa-Lisseanu, Tip. „Bucovina”, Bucureşti 1935. Lucrări de specialitate Borovszky 1897, Samu Borovszky, Csanád vármegye története 1715-ig, II, Budapest 1897. Györffy 1966, György Györffy, Geographia Historica Hungariae tempore stirpis Arpadianae Az Árpád-kori Magyarország történeti földrajza, Budapest, 1966. Henszlmann 1871, Imre Henszlmann, Archaeológiai kirándulás Egresre, Archaeológiai Közlemények VIII, 1871, 2-40. Juhász 1927, Koloman Juhász, Die Stifte der Tschanader Diozese im Mittelalter, Münster in Wstefalen, 1927. Molnár 1870, Pál Molnár, Archaeológiai levelek.VII, Archaeológiai Értesitő VIII, 1870, 56-57. Móré Heitel 2010, Suzana Móré Heitel, Începuturile artei medievale în bazinul inferior al Mureşului, Timişoara 2010. Rómer 1870, Flóris Rómer, Archaeológiai levelek.VII, Archaeológiai Értesitő VIII, 1870, 58. Romhányi 1994, Beatrix F. Romhányi, The Role of the Cistercians in Medieval Hungary: Political Activity or Internal Colonization ?, Annual of Medieval Studies at CEU 1, 1994, Budapest, 180-204. Vătăşianu 1958, Virgil Vătăşianu, Istoria artei feudale în Ţările Române, Bucureşti 1958. Bibliographic notes 29) Juhász 1927, 73. 30 Romhányi 1994, 201. 31) Juhász 1927, 75. 32) Izvoarele istoriei românilor 1935, 91-92. 33) Gyorffy 1966, 855-856. 34) Borovsky 1897, 161-162. 35) Molnár 1870, 56-57; Rómer 1870, 59; Henszlmann 1871, 37-38. 36) Móré Heitel 2010, 49-61. 37) Vătăşianu 1958, 23. Source   Cronica cercetărilor arheologice din România Editor   INP Language   RO