Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012. Preliminary Archaeological Reports Archaeological Excavation Report

Roşiori de Vede | Commune: Roşiorii de Vede | County: Teleorman | Site: Valea Urlui/Urluiu | Excavation Year: 2016

Excavation Year   2016 Epoch Later Latène; Late Roman period (2nd - 4th cent.); Age of migrations (4th - 6th cent.) Periods Late La Tène; Roman Period; Post-Roman Period Site Category Defence; Domestic Site Types Civil habitation; Camp Map it   Find it on the Romanian map County / District  Teleorman Locality   Roşiori de Vede Commune   Roşiorii de Vede Site  Valea Urlui/Urluiu Site Sector Site name    Persons involved and Institutions Last name First name role Institution Țeican Gigi Florea Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României Haită Constantin Muzeul Naţional de Istorie a României Mirea Pavel Muzeul Judeţean Teleorman Ştefan Maria Magdalena Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti Ștefan Dan SC Vector Studio SRL, Bucureşti Teodor Eugen Silviu Muzeul Naţional de Istorie a României National Arch. Record Site Code 151889.03 151889.08 Report Structura terenului de la Valea Urlui este complet diferită de cea menţionată pentru Putineiu. În zonă operează doar două mari asociaţii agricole, ambele punând culturi omogene, pe mari suprafeţe, ceea ce constituie un mare avantaj, indiferent de tipul de investigaţie arheologică. Chiar şi aşa, volumul de muncă de acolo ne-a solicitat numeroase reveniri pe sit (mai mult de 10 numai în 2016). Magnetometria (120 x 120 m, vezi Figura 4) ne-a arătat o fortificaţie puternic arsă pe conturul valului de apărare, ceea ce, de altfel, se vede şi cu ochiul liber. Latura lungă, măsurată între palisade, măsoară 65 de m, iar latura scurtă doar 47 m, fortul acoperind deci 0,3 ha. Doar treimea vestică a laturii de sud este mai puţin arsă, fiind, de altfel, şi cea mai prost conservată (corelaţia este de reţinut!). Se vede sigur o singură poartă, spre vest, unde se observă o anomalie şi la traseul agger-ului, dar şi întreruperea şanţului în faţa intrării; spre vest merg, de altfel, şi interesele de comunicare, atât cu segmentul de troian (afla la 315 m ESE de poartă), cât şi punctul de traversare al văii, aflat sigur spre est. Primul şanţ, aflat la cca 5 m de palisadă, are o lăţime estimată la 3,2 m, şanţ care se vede pe tot conturul, cu excepţia porţii de vest. Al doilea şanţ, separat de primul tot printr-un interval de 5 m, pare mai îngust, dar urma este prea discretă pentru a fi măsurabilă. Al doilea şanţ se distinge pe toată latura de sud, pe colţul de SV, şi sub formă de sugestie incertă pe latura de V, dar, foarte probabil, a fost complet, pe tot conturul. Aşezarea civilă are principalele nuclee în dreptul colţului de SE şi a laturii răsăritene, dar concentrări semnificative se văd şi spre NE; toate acestea vorbesc despre relaţia fortificaţiei cu valea şi cu punctul de trecere al apei (foarte probabil „mlaştinii”). De menţionat că acest punct de trecere al văii era încă funcţional la mijlocul veacului al XIX-lea, spre malul apei existând şi un han (găsit pe teren). Distribuţia unor descoperiri de epocă romană, pe promontoriul aflat la 380 m NNV de cetate, dominate de ceramică tip Chilia-Militari, ar putea fi un episod ocupaţional târziu, după părăsirea sitului militar. Nici de această dată nu am avut norocul să lucrăm pe un sit uni-cultural, chiar dacă, pe de altă parte, el este departe de orice aşezare actuală şi este curat. Avem aici şi o intinsă aşezare „Dridu”, aflată integral la nord de fort şi la oarecare distanţă de el, dispusă tradiţional, în apropierea apei, pe o lungime impresionantă (aproape 500 de m). Nici aşezarea civilă romană nu este mică deloc; fără a considera fragmentele ceramice relativ izolate, aria de locuire măsoară aproape 5 hectare, adică de 16 ori mai mult decât fortul (ceea ce este neobişnuit). O altă aparentă anomalie este faptul că, aparent, cantitatea de materiale arheologice este mult mai mare (inclusiv în termeni de densitate) în jurul fortului, decât în interior, situaţie care contrastează puternic cu cele văzute la Urlueni sau Băneasa, dar seamănă cu cele constatate la Putineiu; de observat că primele sunt fortificaţii mari (în interiorul sistemului de comparaţie, care este local), iar cele din urmă sunt mici. Abstract other lang. Abstract    Bibliography Eugen S. Teodor, De pază pe Limes Transalutanus, în Arheologia peisajului şi frontierele romane, E.S. Teodor (ed.), Târgovişte: Cetatea de Scaun, 2016, 67-96. Vezi şi website-ul de proiect, unde volumul poate fi descărcat: http://www.limes-transalutanus.ro/simpozion2015.html. Vezi şi raportul de etapă (2016), publicat din 5 decembrie 2016 pe website-ul de proiect, cu mai multe detalii decât acest raport sumar (http://www.limes-transalutanus.ro/rapoarte/raport_etapa3.html). Bibliographic notes Source   Cronica cercetărilor arheologice din România Editor   INP Language   RO