Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012. Preliminary Archaeological Reports Archaeological Excavation Report

Câmpulung | County: Argeş | Site: Castrul roman de la Câmpulung – „Jidova” | Excavation Year: 2017

Excavation Year   2017 Epoch Late Roman period (2nd - 4th cent.) Periods Roman Period Site Category Defence Site Types Camp Map it   Find it on the Romanian map County / District  Argeş Locality   Câmpulung Commune   Câmpulung Site  Castrul roman de la Câmpulung – „Jidova” Site Sector cartier Prescăreasa Site name    Persons involved and Institutions Last name First name role Institution Dumitrescu Ion Ioan-Pițigoi Andi Matei-Popescu Florian Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea Oproiu Eduard Universitatea din Piteşti Petolescu Constantin Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia National Arch. Record Site Code 13506.02 Report În campania 2017, cercetările arheologice au vizat în continuare zona centrală a castrului de la Câmpulung-Jidova (latera praetorii), spaţiu delimitat în partea de sud de via principalis şi ocupat de clădirile de piatră (fig. 1). Deşi, în mare parte planul general al acestei zone este cunoscut, nu au fost încă lămurite o serie de aspecte legate de topografia şi înţelegerea funcţionalităţii unora dintre clădiri. În primul rând, rămânea neclar rostul clădirii de mici dimensiuni prevăzută cu hipocaust aflate între horreum (la vest) şi principia (la est), denumită provizoriu „clădirea ofiţerilor” . Apoi, între latura estică a clădirii pretoriului şi zidul de incintă, o suprafaţă cu lăţimea de circa 14 m nu a fost cercetată. În fine, dispunerea clădirilor din zona centrală în raport cu via principalis (nu toate se aliniază perfect – la fel în raport cu via quintana, cele trei clădiri de piatră de mari dimensiuni nu se aliniază perfect). Pornind de la aceste situaţii, în 2010, am decis reluarea cercetărilor în zona centrală a castrului, prin deschiderea unei suprafeţe între horreum (vest) şi principia (est) - Sp. I; spaţiu ocupat în jumătatea nordică de micul edificiu absidat cu hipocaust. Săpăturile arheologice în acest spaţiu s-au desfăşurat în 2010-2014. Astfel, am constatat că, iniţial, spaţiul dintre horreum şi principia a fost ocupat de o construcţie de lemn cu dimensiuni comparabile cu ale hambarului (horreum), care a fost distrusă de un incendiu violent. De asemenea, am observat că după acest eveniment, statul de arsură şi dărâmătură a fost nivelat şi evacuat, iar peste această nivelare s-a depus un strat de pietriş, iar în partea de nord a spaţiului s-a ridicat micul edificiu cu hipocaust. În stratul de arsură am descoperit un denar de la Severus Alexander emis în 222 p.Chr., ceea ce constituie un indiciu cronologic important pentru momentul când a fost distrusă clădirea. Totuşi, anul 222 p.Chr. reprezintă numai teminus post quem, clădirea putând fi distrusă mult mai târziu, foarte probabil către mijlocul secolului al III-lea, în contextul atacului carpic din timpul împăratului Filip Arabul, moment după care a fost construit edificiul de mici dimensiuni cu hipocaust. După cum am subliniat mai sus, spaţiul dintre latura estică a clădirii pretoriul şi zidul de incintă rămăsese necercetat. Suprafaţa de la est de clădirea pretoriului măsoară circa 14 m în lăţime, dar scăzând lăţimile agger-ului şi ale drumului de la baza sa (via sagularis), rezultă un spaţiu cu lăţimea de circa 4-5 m, suficient încât să permită amplasarea unei clădiri. Acesta a fost şi motivul pentru care am decis să extindem în 2015 cercetarea şi la est de clădirea pretoriului. Astfel a fost deschisă suprafaţa denumită convenţional Sp. II. Ea a fost intercalată între traseele secţiunilor K şi H, prima trasată la nord de porta pricipalis sinistra, lipită de aceasta, iar a doua pe turnul de curtină. Pe lăţime, am urmărit ca suprafaţa noastră să prindă şi o porţiune din via sagularis. A rezultat, astfel, o suprafaţa de 22 × 7 m (ea corespunde carourilor 1-11, numerotarea s-a făcut pornind din parte de sud a suprafeţei, carourile măsoară 2×2 m). În prima campanie (2015), imediat sub stratul vegetal, a apărut un nivel de dărâmătură compus din ţigle, olane, pietre şi cărămizi. Predominate sunt ţiglele, ceea ce arată că, în mare parte, dărâmătura provine dintr-un acoperiş. Acest nivel a fost străpuns în partea de sud de un bazin modern şi de o conductă de apă, ambele amenajate în timpul când în incinta castrului a funcţionat întreprinderea minieră. Conducta traversează pe direcţie NV-SE şi clădirea pretoriului. Totodată, s-a observat că acest nivel nu depăşeşte limita viei sagularis. Pornind de la aceste observaţii, încă din 2015, am presupus că spaţiul de la est de pretoriu trebuie să fi fost ocupat de o construcţie. După îndepărtarea acestui nivel (în 2016), în partea de sud a apărut un strat subţire de pământ negru cu pigmenţi de arsură de pe care au fost recuperate fragmente ceramice. În caroul 8B, a apărut o concentrare de fragmente ceramice, posibil o groapă menajeră. De asemenea, o fost observat, pe toată lungimea suprafeţei (22 m) un şanţ, rigola viei sagularis. El era umplut cu pietre, ţigle fragmentare. Din umplutura şanţului au fost recuperate două monede, un denar emis de Severus Alexander (226 p. Chr.) şi un altul emis de Maximinus Thrax, din primul an de domnie (fig. 2). În partea de nord a suprafeţei, către praetorium, a fost observată structura unei podele din opus signinum. În campania din anul acesta, suprafaţa deschisă în 2015 (Sp. II) a fost extinsă până la limita nordică a clădirii pretoriului. A rezultat o suprafaţă de 34 × 7 m. S-a lucrat şi în suprafaţa dintre horreum şi principia (Sp. I), la groapa identificată în carourile B2-B3. Reamintim că în 2014, în Sp. I, carourile B2-B3, a apărut o groapă circulară, cu diametrul în partea superioară de 1,80 m. În secţiune ea avea formă de pâlnie, iar în adâncime măsura 2,45 m. Umplutura ei era compusă din ţigle, cărămizi, lemn carbonizat. Din umplutură au fost recuperate şi două gâturi de amforă de tip Kapitän II. Anul acesta a fost golită jumătatea de groapă rămasă în profil. Între fragmentele de material tegular s-au numărat şi câteva provenind de la tuburile folosite la hipocaust. Pe lângă ceramica obişnuită au apărut: două baze şi două toarte de amforă de tip Kapitän II şi un capac de urcior sau amforetă. În Sp. II (la est de clădirea pretoriului), în porţiunea deschisă în campania 2015 (carourile 1-11) s-a continuat săpătura, răzuindu-se în straturi subţiri. Cu această ocazie, în carourile 1-2AB, la sud de bazinul modern, au fost puse în evidenţă două gropi de stâlpi. Ele sunt intercalate de rigola viei sagularis şi de o amprentă, poate o bârnă carbonizată (?). Ea este marcată în lutul galben de un pigment de culoare neagră cu fragmente mici de ţigle, cărămizi şi lemn ars în compoziţie. În lăţime amprenta măsoară 30-35 cm. Traiectul ei este paralel cu zidul estic al pretoriului, faţă de care se află la 1,30 m, şi a fost surprins, pornind din limita sudică a suprafeţei, pe o lungime de 4 m. Către capătul nordic, traseul amprentei este tăiat şanţul conductei moderne. Gropile de stâlp au formă circulară cu diametrul de 0,50-0,60 m şi sunt marcate de un pigment mai închis la culoare, cu mici fragmente de lemn ars, ceramică şi cărămidă în compoziţie, Pornind de la amprenta amintită, prima groapă de stâlp este dispusă la 1,30 m faţă de ea, iar a doua, la 0,60 m faţă de prima şi 0,20-0,25 cm faţă de rigola viei sagularis (fig.3). O a treia groapă de stâlp, cu diametrul de 0,30 m, a apărut la nord de bazinul modern, în caroul 6B, la distanţa de 0,30 m faţă de rigola viei sagularis. Ea se află pe aceeaşi linie cu groapa a doua de la sud de bazin, aceea aflată în marginea rigolei. La nord de a treia groapă, a fost identificată o groapă menajeră (?) cu diametrul de 0,80 m. Aici, în campania 2016, au apărut foarte multe fragmente ceramice (un vas de provizii fragmentar, mai multe buze de oale, o farfurie, o afumătoare). La nord de aceste complexe (carourile 9-10), cum am aminti, a fost identificată structura unei podele realizată din opus signinum. Substrucţia de pietre de râu fusese şi ea observată în campania 2016. Ea avea formă rectangulară. În campania aceasta, cu scopul de a stabili relaţia dintre podea şi clădirea pretoriului, a fost demontat martorul dintre Sp. II şi zidul estic al pretoriului (martor lat de 0,50 m). Întreaga structură a podelei a fost curăţată. Am constatat, astfel, că substrucţia podelei, a cărei grosime măsoară circa 0,30 m, a fost amenajată astfel: pe solul viu (un lut cu mult pietriş în compoziţie) s-a aşezat un strat de bolovani mari de râu (cu diametrul de 10-15 cm) peste care s-au pus trei rânduri de bolovani de dimensiuni mici legaţi între ei cu lut. Peste această substrucţie a fost amenajată podeaua din opus signinum şi a cărei grosime măsoară grosime 12 cm (opus signinum). Înălţimea totală a acestei structuri, podeaua şi substrucţiei ei măsoară circa 40-42 cm. Substrucţie podelei (structura din bolovani pe care stă podeau de opus signium) prezinta formă rectangulară şi măsura 2,16 × 3,60 m. Ea nu este lipită de zidul estic al pretoriului, ci între cele două rămâne un spaţiu de 0,50 m, umplut cu pământ de culoare neagră, cu pigmenţi de arsură. De asemenea, în compoziţia sa au fost găsite fragmente de cărămizi. De remarcat, că aceeaşi compoziţie o are şi umplutura şanţului care delimitează structura pe latura ei sudică (şi a cărei lăţime măsoară tot 0,50 m), iar fragmentele de cărămizi marchează limita exterioară a şanţului. Alte două şanţuri, cu lăţimea de 0,50-0,60 m închid pe latura de est şi nord structura din bolovani (substrucţia podelei). Pe fundul celor două şanţuri a fost observată o peliculă subţire de mortar. Fundul şanţurilor era drept, la fel şi marginile, acolo unde au putut fi observate. Şanţurile închid pe toate laturile structura de bolovani (substrucţia podelei). Forma şanţurilor, dimensiunile şi umplutura lor indică amprentele zidurilor unei încăperi. Dacă admitem că pe laturile de nord, est şi de sud, zidurile au fost scoase, relaţia dintre zidul pretoriului şi zidul de pe latura vestică a încăperii cu podeaua din opus signinum nu este clară (adosat/tăiat?). Între peretele estic şi rigola viei sagularis a fost lăsat un interval tot de 0,60 m. La exterior, încăperea măsoară 4,40 × 3 m (fig. 4). În umplutura şanţului de fundaţie de pe latura sudică a încăperii a fost găsită o fibulă cu piciorul întors pe dedesubt. Piesa se poate în intervalul 160-250 p. Chr. sau, după alte opinii, în secolul al III-lea p. Chr. . La est de această încăpere a apărut şi rigola viei sagularis. Traseul ei a fost interceptat pe toată lungimea suprafeţei cercetate (22 m), fiind întrerupt de bazinului modern construit în anii’40-50 ai secolului trecut şi de şanţul secţiunii H. De altfel, până în acest punct a fost adâncită suprafaţa, la nord de şanţul secţiunii H, cu excepţia carourilor 16-17, săpătura s-a oprit pe nivelul de dărâmătură. Traseul rigola viei sagularis este orientat nord-sud, fiind paralel cu zidul pretoriului, faţă de care se află la 5-5,20 m. Ea prezintă o secţiune trapezoidală, cu deschiderea de 0,55-0,60 m, adâncime de 0,25 m, fundul uşor albiat, cu lăţimea de 0,25-30 m. Umplutura şanţului se compunea din ţigle fragmentare, cărămizi, bolovani şi ceramică. Doar în caroul 10 C au fost găsite bucăţi de lipitură de perete, precum şi zgură de metal, poate scursă din agger. Impresia noastră este aceea că, pe anumite poţiuni, marginile rigolei au fost consolidate cu ţigle şi cărămizi. Acest lucru se observă clar în porţiunea cuprinsă în carourile 1-3 C, unde pe marginea rigolei au fost aşezate olanele şi ţigle de acoperiş (fig. 3). Pentru a înţelege rostul încăperi cu podeaua realizată din opus siginum, în campania din anul acesta, suprafaţa deschisă în 2015 a fost extinsă. Limita ei nordică corespunde cu limita nordică a pretoriului. Imediat la nord de limita şanţul secţiunii H (carourile 12-13), a fost surprins un nivel de dărmătură compus din ţigle fragmentare şi olane. Către clădirea pretoriului, în acest nivel de dărâmătură au apărut şi cărămizi cubice provenite de la pilele de hipocaust, tuburi de fragmentare de la hipocaust şi tuburi de conductă din lut. În partea de est a suprafeţei, peste nivelul de ţigle şi cărămizi se observă pietrele surse din zidul de incintă, aflat la 6 m est faţă de limita suprafeţei. Pe acest nivel de dărâmătură (în porţiunea dinspre clădirea pretoriului, imediat la nord de şanţul secţiunii H) s-a descoperit un antoninian de la Gordian al III-lea, datat 238-239 p. Chr. Acest nivel de dărâmătură este tăiat de şanţul secţiunii D (carourile 13-14). Şanţul ei a fost săpată până la solul viu (traseul ei era vizibil în teren). La nord de secţiunea D (carourile 15-17) nivelul de dărâmătură reapare. El este mai consistent către profilul estic al suprafeţei şi în partea de nord (carourile 16-17). Aici, el se compune din pământ, fragmente de mortar, multe fragmente de opus signinum, tuburi de conducte din lut, tuburi de la hipocaust. În partea de nord a suprafeţei, carourile 16-17, dat fiind şi materiale prezente şi consistenţa nivelului de dărâmătură, s-a început demontarea lui. În colţul de nord-est al suprafeţei, unde zona era mai ridicată şi neafectată am ales să păstrăm un martor pentru controlul stratigrafic, lat de 2 m. El a fost cruţat pe suprafaţa ambelor carouri (16 şi 17). În această porţiune se observa că peste nivelul de dărâmătură s-a scurs pământ şi pietre din agger şi zidul de incintă. În porţiunea de la vest de martorul amintit, carourile 16-17, respectiv, în capătul nordic al suprafeţei, după degajarea dărâmăturii, au apărut cinci şiruri de pilae orientate vest-est. Pornind dinspre sud s-au păstrat: din primul şir, două pile; din al doilea, opt; din al treilea, şase şi din al patrulea, două. Rândul al cincilea este vizibil în profilul nordic al suprafeţei. Pe direcţie nord-sud, primul şir de pile se află la 1,25 m faţă de zidul estic al pretoriului. Distanţa dintre zidul pretoriului şi profilul martorului este de 5,60 m, punct în care două dintre pile intră sub profil. Atât pe direcţie nord-sud, cât şi pe direcţie est-vest şirurile de pile sunt dispuse la 0,35-0,45 m una faţă de alta. Pilele se compun din cărămizi cubice cu latura de 15/16 cm. Ele stau pe cărămizi fragmentare sau întregi, acestea din urmă cu dimensiunile de 42×26×6 cm. În înălţime, o pilă, care se compune din trei cărămizi cubice şi baza ei, măsoară 0,55-0,60 m. Podeaua propriu-zisă era realizată din cărămizi pătrate cu latura de 0.60 m. Fragmentele lor erau căzute între pile (fig. 5). Între pile, în nivelul de dărâmătură, au apărut un număr mare de tuburi de conductă întregi şi fragmentare (s-au recuperat 9 tuburi întregi, alte 11 au fost păstrate in situ, iar fragmentele provin de la circa 60 de piese). Pe lângă conductele de lut, din dărâmătură au fost recuperate tuburi de la instalaţia de hypocaust (două piese întregi, unul păstra şi tencuiala aplicată), fragmente din structura de mortar a podelei şi tencuială de pe pereţi şi tavan. Tuburile de la instalaţia de hipocaust sunt de formă paralelipipedică, cu secţiunea dreptunghiulară şi compuse din două plăci din lut cu marginile îndoite în interior şi decupate. Plăcile se lipesc una peste alta, iar tubul era aplicat pe perete. Este tipul care apare frecvent în castrul de la Câmpulung –„Jidova”, unde până acum la instalaţiile de hipocaust nu au apărut tegulae mammatae. Subliniem, prezenţa în aceeaşi zonă a mai multor fragmente de mortar şi tencuieli având compoziţii diferite. Probabil din podea provin fragmentele din mortar de culoare rozalie şi cu fragmente de cărămizi pisate mai mare (de dimensiunea unui bob de mazăre). Pe tuburile care se fixau pe perete s-a observat un strat de var alb amestecat cu paie (de slabă calitate) peste care s-a aplicat un strat cu grosimea de aproximativ un centimetru de tencuială de culoare roz, similară cu tencuielile din opus signinum. Tot între pilele de hipocaust, din nivelul de dărâmătură, au fost recuperate şi două monede coloniale. Ambele s-au aflat în acelaşi loc. Dintre ele, doar una a putut şi identificată. Ea a fost emisă de Niceea, în timpul lui Severus Alexander (tipul cu trei stindarde pe revers). Limitele încăperii nu au putut fi deocamdată precizate. Ea pare a fi legată de clăirea pretoriului. Deşi la început, cercetarea aduce elemente de noutate. Apare acum destul de clar că spaţiul de la est de clădirea pretoriului, cel puţin jumătatea sa nordică, era ocupat de alte încăperi. Deocamdată, nu putem preciza clar raportul dintre ele şi clădirea pretoriului. Cât priveşte funcţionalitatea încăperilor, nu avem încă elemente suficiente pentru a o stabili clar. Amintim că în campania precedentă, la est de încăpere cu podeaua din opus signium (4,40 × 3 m), dar şi anul acesta, între pilele de hipocaust apărute în partea de nord a suprafeţei au fost găsite numeroase fragmente de tuburi de conductă (care pot fi însă interpretate ca tuburi folosite la construirea bolţilor). Oricum, prezenţa podelei de opus signinum, existenta unui sistem de încălzire, precum şi poziţia, în apropiere de via sagularis, ne-ar putea duce cu gândul că avem, cel mai probabil, de a face cu baia casei comandantului (praetorium). Abstract other lang. Abstract   En 2017, les fouilles archéologiques de Câmpulung-Jidova ont été effectuées dans la partie centrale du castrum. À l’est du prétoire, entre celui-ci et le mur de l’enceinte, il y avait une surface d’environ 14 m de large qui n’avait pas été excavée. En 2015, pour avoir une image complète du plan de la partie centrale, nous avons décidé de continuer notre recherche dans ce secteur. Ainsi, une surface mesurant 22 × 7 m, orientée nord-sud, parallèlement au bâtiment du prétoire (fig. 1) (Sp II) a été ouverte. Juste après le la couche végétale décapée, sur toute la surface, nous avons découvert une couche de tuiles, ce qui nous a fait croire que cet espace, à l’est du prétoire, était occupé par un bâtiment. Le nettoyage et l’enlèvement de la couche de tuiles nous a permis de reconnaître les traces de la via sagularis et de la rigole marquant la limite ouest de cette voie et dans la partie nord de la surface, nous avons mis en évidence la structure d’un plancher en opus signinum. Afin de clarifier le rôle de cette structure en opus signium et son rapport avec les autres structures, dans la campagne 2017, la surface ouverte en 2015 a été élargie jusqu’à la limite nord du prétoire. Un autre objectif de la campagne a été celui de finaliser la recherche du complexe identifié en 2014 au sud de l’édifice avec hypocauste (carré B2-B3). Cette recherche n’a apporté aucune autre information supplémentaire par rapport à ce que nous connaissions déjà dès 2014 et que nous avions déjà communiquée dans les rapports précédents. En Sp. II, dans l’espace situé entre la limite sud de la surface et la pièce avec le plancher en opus signinum nous avons repéré trois trous de poteaux: deux alignés sur l’axe est-ouest, perpendiculaires au mur est du prétoire, et le troisième, placé au nord, formant avec le trou disposé près de la rigole de la via sagularis une autre ligne sur l’axe nord-sud. Malheureusement, cette zone a été affectée par une série de structures modernes (une bassine mesurant 6,40×3,20 m et une conduite). Au nord de ces structures, les fouilles ont permis de préciser les limites de la pièce avec le plancher en opus signinum. Ses parois ayant été enlevées, seules leurs traces sont restées visibles mais entre la structure du plancher de la pièce et le mur est du prétoire il reste un espace de 0,50 – 0,60 m de large (équivalant à la largeur des murs fermant l’espace de la chambre). C’est pourquoi le rapport entre celle-ci et le bâtiment du prétoire n’a pas pu être précisé (adossée où superposée au bâtiment du prétoire ?). A l’extérieur, la chambre mesure 4,40 × 3 m. Dans la partie nord de la surface, nous avons découvert cinq rangées de piles de chauffage et d’autres structures d’hypocauste (des tuyaux qui s’appliquaient sur les murs et des briques). Dans le stage actuel du projet on ne peut préciser ni le rapport chronologique entre le prétoire et les chambres découvertes à l’est de celui-ci ni leur fonctionnalité. Bibliography Bibliographic notes 1.Emilian Popescu, Eugenia Popescu, Raport preliminar asupra săpăturilor efectuate în anii 1962-1967 în castrul roman de lîngă Câmpulung-Muscel (Jidova), în MCA, IX, 1970, p. 257. 2.Sorin Cociş, Corenliu Gaiu, Radu Zăgreanu, Fibulele din Dacia intracarpatică, în Reviata Bistriţei, XXIV, 2010, p. 207. Source   Cronica cercetărilor arheologice din România Editor   INP Language   RO