|
Excavation Year |
2019 |
|
Epoch |
Late Medieval Age (14th - 18th cent.)
|
|
Periods |
Late Medieval Period
|
|
Site Category |
Religious, Ritual and Funerary
|
|
Site Types |
Monastery
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Timiş |
|
Locality |
Igriş |
|
Commune |
Sânpetru Mare |
|
Site |
Mănăstirea Egres |
|
Site Sector |
|
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Apostol |
Virgil |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Balazs |
Major |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
| Czuppon |
Tamás |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
| Dinu |
Niculina |
|
Muzeul Brăilei „Carol I” |
| Langó |
Péter |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
| Németh |
Vera |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
| Rácz |
Tibor |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
| Rétfalvyi |
Teofil |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
| Takács |
Miklós |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
| Tănase |
Daniela |
|
Muzeul Național al Banatului - Timișoara |
| Vass |
Lóránt |
|
Universitatea Catolică Péter Pázmány - Budapesta, Ungaria |
|
|
National Arch. Record Site Code |
158751.04
|
|
Report |
În anul 2019 au continuat cercetările arheologice sistematice în situl de la Igriş-Mănăstirea Egres, com. Sânpetru Mare, jud. Timiş, filială a abaţiei cisterciene de la Pontigny (Franţa), ctitorită de către regele Béla al III-lea al Ungariei (1172-1196)-nota1 . Săpăturile arheologice sistematice desfăşurate între anii 2016-2017 au avut drept principal rezultat descoperirea bisericii mănăstirii-nota 2 .
Astfel, în cursul lui 2019 s-a intenţionat extinderea cercetării în transeptul bisericii, dar şi în afara acesteia, fiind cercetată o porţiune din curtea mănăstirii şi din capitlu. Au fost trasate trei secţiuni adiacente secţiunilor D1/2016, D2/2016, D3/2017, la sud de acestea, notate E1, E2 şi E3. Secţiunile E1 şi E 2 au dimensiunile de 5X5 m, iar secţiunea E3 de 5X6 m. De asemenea, a fost dezvelită şi secţiunea D3, care nu a putut fi cercetată în întregime în anul 2017.
În secţiunile E1 şi E2, sub straturile de moloz situate până la adâncimea de 0,90 - 1 m, au apărut structuri construite, amprente de zid, fragmente de podea, amprentă de sobă, care indică o locuire ulterioară funcţionării mănăstirii, cel mai probabil în cursul primei jumătăţi a secolului al XVI-lea, când aceasta devine fortăreaţă-nota 3 (Fig.1). Locuirea în timpul stăpânirii otomane asupra Banatului este puţin probabilă, deoarece în toamna anului 1551, beilerbeiul Mehmet a asediat şi distrus fortificaţia Egres, iar satul a fost depopulat, la 1581 doar câţiva păstori trăiau cu oile printre ruinele mănăstirii-nota 4 .
Sub acest nivel de locuire a apărut nivelul de înmormântări din secolele XIV-XV, fiind descoperite schelete întregi şi fragmentare, unele dintre acestea cu piese de inventar: inele, catarame, piese de centură, monede. În extinderea secţiunii E1, precum şi în secţiunea E2, sub stratul de morminte, a fost găsit un nivel care indică o distrugere şi care apare la o adâncime de 1,65 m în secţiunea E1 şi de 1,90 m în secţiunea E2, faţă de nivelul actual de călcare. Însă mormintele aflate la 1,70 m adâncime par să deranjeze acest strat deoarece au în umplutură pământ amestecat cu arsură de culoare neagră, cu fragmente de cărămizi, de ţigle, fragmente arhitecturale din piatră. Aşadar, limita superioară a stratului de distrugere a fost la o cotă mai înaltă, posibil la 1,60 m faţă de actualul nivel de călcare. Materialul arheologic descoperit în pământul cenuşiu amestecat cu mult pigment de cărbune conduce spre supoziţia că avem de-a face cu urme ale dezastrului provocat de invazia tătarilor de la 1241: fragmente de cărămizi, de ţigle, obiecte din bronz întregi şi fragmentare, fragmente arhitecturale din gresie şi marmură roşie, fragmente de vase din ceramică, fragmente de sticlă arsă.
În secţiunea E1 au fost descoperiţi doi pilaştri construiţi din cărămidă, dintre care unul situat în profilul de est al secţiunii (Fig. 2). Pentru ca acesta să poată fi dezvelit în întregime, secţiunea E1 a fost extinsă spre est cu 2,5 m, prilej cu care a mai fost dezvelită în colţul de nord-est al secţiunii fundaţia unui zid construit din cărămizi într-o perioadă ulterioară construirii celor doi pilaştri, fapt care decurge atât din stilul constructiv, cât şi din considerente de ordin stratigrafic (Fig. 3). În timp ce cei doi pilaştri sunt construiţi într-un sol negru-cenuşiu, lutos, situat deasupra solului steril, zidul a fost construit parţial pe straturi de pământ amestecate cu fragmente de cărămizi şi bulgăraşi de mortar, corespunzătoare nivelului de înmormântări succesive, dar şi unui nivel care indică o distrugere suferită de edificiu.
Un rezultat deosebit de important al săpăturilor este descoperirea unei biserici mai vechi decât cea a mănăstirii fondate în anul 1179, despre a cărei existenţă nu ne-au parvenit nici un fel de informaţii. Segmente din biserica mai veche au fost reperate şi în 2016 şi 2017, dar abia în 2019 prin cercetarea secţiunilor E2 şi E3 şi finalizarea cercetării în secţiunea D3/2017 destinaţia fragmentelor de zid şi a amprentelor de zidărie identificate în anii anteriori a putut fi explicată. Cercetările au scos la lumină o biserică de plan bazilical, cu o absidă semicirculară la est şi nava dreptunghiulară, cu o mică nişă pe latura de nord (Fig. 4-5). Deosebit de interesantă este metoda constructivă: s-a săpat conturul fundaţiilor bisericii şi în şanţurile rezultate a fost depus lut galben, foarte bine bătătorit, astfel că planul construcţiei se desenează foarte bine în pământul de culoare neagră-cenuşie în care apar fragmente de ceramică databile în epoca mijlocie a bronzului - cultura Periam-Pecica. Fundaţia din lut galben are adâncimea de 0,85 m, pe aceasta fiind construite zidurile din cărămizi prinse cu mortar. Biserica timpurie a fost distrusă în jumătatea sa nordică de zidul bisericii mănăstirii cisterciene. Faptul că zidul bisericii mănăstirii Egres taie practic nava şi jumătatea de nord a absidei ne indică faptul că atunci când a fost iniţiată construirea acesteia, biserica mai veche era deja în ruină (Fig. 6). De asemenea, zidurile bisericii mai vechi au fost distruse de înmormântările efectuate în secolele XIV-XV, atât în interiorul bisericii mănăstirii, cât şi în afara acesteia (Fig. 7).
În biserica mai timpurie au fost efectuate înmormântări în timpul funcţionării acesteia, fapt relevat de descoperirea a două ciste de cărămidă în interiorul său, de o cistă de cărămidă situată în afara sa, paralelă cu absida, precum şi de câteva morminte. Cistele din interior au fost distruse parţial de înmormântări ulterioare, dar într-una dintre ele a fost găsită, cel mai probabil, o parte din scheletul defunctului înmormântat iniţial (Fig. 8). În interiorul cistei exterioare au fost documentate schelete umane fragmentare, dintre care este posibil ca nici unul să nu fie defunctul iniţial, înhumat în perioada de funcţionare a bisericii mai timpurii (Fig. 9).
Cistele au fost construite din cărămizi, cele de la bază sunt mai subţiri, de formă dreptunghiulară, iar pereţii au fost înălţaţi din cărămizi mai groase, tot de formă dreptunghiulară. Se pare că au fost acoperite cu cărămizi pătrate, mai subţiri, dispuse oblic pe marginile pereţilor. Se cuvine menţionat şi faptul că fundaţia absidei, în partea sa de sud, a fost secţionată de o groapă umplută cu pământ de culoare cenuşie, amestecat cu arsură, în care au apărut fragmente de cărămizi şi ţigle, fragmente de sticlă de vitralii, fragmente de colonetă din marmură roşie. Aceasta poate fi pusă în legătură cu distrugerile provocate în timpul invaziei tătare de 1241 (Fig. 10).
În ceea ce priveşte biserica mănăstirii cisterciene, menţionăm faptul că zidul despre care s-a considerat în 2016, la dezvelirea sa în secţiunea D1, că este fundaţia de sud-vest a transeptului, pe parcursul săpăturilor din 2019 s-a dovedit a fi de fapt un contrafort al cărui contur a fost evidenţiat în secţiunea E1. De acesta, spre est, a fost adosată o structură din cărămidă, groasă de 0,60 m, posibil fundaţia unei scări.
Mai amintim că în secţiunea E3 a apărut un alt fragment de fundaţie lată, din cărămidă prinsă cu mortar, paralelă cu zidul de sud al bisericii mai vechi, a cărei funcţionalitate în prezent nu este determinată (Fig. 11).
În anul 2019 au mai fost trasate două secţiuni notate A1 şi B1, situate în continuarea secţiunilor C1/2016 şi D1/2016, B1 fiind tangentă pe latura sa de sud cu secţiunea C1/2016. Aceste secţiuni au dimensiunile de 5X5 m.
În secţiunea A1 a fost găsit zidul de nord al navei bisericii şi pilastrul care marchează deschiderea spre nord a transeptului. Fundaţia este continuă în transept, iar în profilul de nord al secţiunii s-a putut vedea podeaua care acoperă această structură zidită (Fig. 12).
În secţiunea B1 a fost găsit un pilastru cu baza de formă octogonală şi adosat de acesta, în partea sa de sud, o construcţie dreptunghiulară, realizată din cărămidă, cercetată parţial, despre care se presupune că este mormântul regelui Andrei al II-lea (1205-1235). În interior nu s-au găsit oase umane. Această structură dreptunghiulară are un fel de postament compus din două asize de cărămizi, care est direcţionat spre est. Este posibil ca acesta să fi avut rolul de a susţine o construcţie monumentală, aşa cum se poate presupune că a fost mormântul lui Andrei al II-lea (Fig. 13-14).
Această construcţie funerară adosată de pilastrul din secţiunea B1 este situată paralel cu o structură din cărămidă de formă dreptunghiulară despre care s-a presupus că este tot un mormânt, aflată la 4 m spre sud şi adosată de fundaţia unui pilastru, ambele descoperite în secţiunea C1/2016. Amplasarea acestor două construcţii de formă dreptunghiulară la mică distanţă una de cealaltă, în transeptul bisericii, poate fi un indiciu că avem de-a face cu locul mormintelor regale.
Faptul că mormintele lui Andrei al II-lea şi al Yolandei de Courtenay de la Igriş au fost impunătoare poate fi relevat de descoperirea unui fragment de marmură roşie, de la un arc trilobat, găsit cu ani în urmă într-o grădină situată la cca 20 m est de secţiunea investigată de noi. Probabil, piesa respectivă făcea parte dintr-un parapet străpuns de o arcadă, care prin analogie cu fragmentele monumentului funerar de la Pilis (atribuit Gertrudei, prima soţie a lui Andrei al II-lea) permite reconstituirea unui parapet cu un şir de şapte arcade, ce ar reprezenta una dintre laturile sarcofagului, identică în lungime cu cel din Ungaria-nota 5 .
Se cuvine să menţionăm aici faptul că la Igriş au mai fost descoperite fragmente de pietre sculptate şi fragmente de lespezi din marmură roşie atât în 2019, cât şi în 2016 şi în 2017, inclusiv într-o groapă şi în stratul care sunt mărturii ale distrugerilor de la 1241, astfel că prezenţa acestor fragmente poate fi legată în primul rând de mormintele regale.
La fel ca în secţiunile E1-E3, atât în secţiunea A1, cât şi în secţiunea B1 s-au găsit schelete umane, databile în secolele XIII-XV. În secţiunea B1 s-a găsit o jumătate de monedă din aur, emisă de împăratul bizantin Ioan al III-lea Vatatzes, care a domnit între anii 1222 - 1253, fiind aşadar un contemporan al regelui Andrei al II-lea. Găsirea acestei monede ne indică uzanţa înmormântărilor în interiorul bisericii mănăstirii cisterciene în prima jumătate a secolului al XIII-lea.
În concluzie, campania anului 2019 a avut rezultate deosebite, prin găsirea unei biserici mai vechi decât cea construită în ultima treime a secolului XII, prin descoperirea unor structuri construite din cărămidă care foarte probabil aparţin mormintelor regale, precum şi prin contribuţia adusă la cercetarea planimetriei bisericii cisterciene (Fig. 15). La acestea se adaugă o cantitate apreciabilă de obiecte din metal, ceramică şi piatră care ne dezvăluie caracteristicile culturii materiale din secolele XII-XVI.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
Bárány 1845, Á. Bárány, Torontál vármegye hajnala, Buda, 1845.
Borovszky 1912, S. Borovszky, Torontal vármegye története, 1912.
Móré Heitel 2010, S. Móré Heitel, Începuturile artei medievale în bazinul inferior al Mureşului, Timişoara 2010.
Tănase et alii 2017, D. Tănase, G. Bertók, A. Kocsis, B. Major, The location of Egres Cistercian monastery – Igriş (Timiş County), in the light of recent geophysical research,
Ziridava - Studia Archaeologica 31, 2017, 229–240.
Tănase et alii 2017a, D. Tănase, B. Major, Zs. Kopeczny, C. Ardelean, A. Măgureanu, D. Culic,
V. Apostol, D. Măgureanu, A. Végh, Zs. Vágner, A. Türk, R. Lóki, G. Bertók, Igriş, com. Sânpetru Mare, jud. Timiş Punct: Igriş - mănăstirea Egres, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România – Campania 2016, Bucureşti 2017, 66-68, Pl. 1-5.
Tănase, Végh, Rétfalvyi 2018, D. Tănase, A. Végh, T. Rétfalvyi, Igriş, com. Sânpetru Mare, jud. Timiş, Punct: Igriş-mănăstirea Egres, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România – Campania 2017, Bucureşti 2018, 48, 313-316.
|
|
Bibliographic notes |
1.Móré Heitel 2010, 49-51; Tănase et alii 2017, 229-240.
2.Tănase et alii 2017a, 66-68, Pl. 1-5; Tănase, Végh, Rétfalvyi 2018, 48, 313-316.
3.Bárány 1845, 101; Borovszky 1912, 393.
4. Borovszky 1912, 397.
5. Despre fragmentul arhitectural din marmură roşie, vezi Móré Heitel 2010, 59-60.
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
INP |
|
Language |
RO |
|
|
