Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Câmpulung | Judeţ: Argeş | Punct: Jidova, cartier Pescăreasa | Anul: 2000

Anul   2000
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Castru
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Argeş
Localitate   Câmpulung
Comuna   Câmpulung
Punct
Jidova, cartier Pescăreasa
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Cioflan Theodor Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Petolescu Constantin Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cod RAN    13506.02
Raport În cursul verii anului 2000, au continuat săpăturile în castrul roman de piatră de la Câmpulung (jud. Argeş) (actualul cartier Pescăreasa, punctul Jidova) cu fonduri puse la dispoziţie de Ministerul Culturii (10.000.000 lei), în perioada 17 iulie - 15 septembrie 2000; alte fonduri au fost acordate de Muzeul Judeţean Argeş. Din cauza retribuţiei reduse, colectivul de lucrători a fost fluctuant şi mereu înnoit (completat).
Cum s-a arătat în rapoartele privind săpăturile din campaniile precedente, au fost identificate în retentura dextra a castrului două barăci militare, orientate E - V. Pentru a înţelege datele din acest raport, se cer câteva scurte explicaţii. La început (anul 1990), s-a săpat (sub forma de secţiuni, orientate N - S) suprafaţa dintre horreum şi latura de N a castrului (până la via sagularis); în partea de S a acestei suprafeţe (numită în continuare zona A) s-a descoperit o cameră pavată cu cărămizi (una având o inscripţie - grafit a unui soldat din cohors I Flavia Commagenorum). Suprafaţa următoare (aproximativ de la linia horreum - principia şi latura de N a castrului, denumită în plan zona B) s-a săpat în suprafaţă, până la nivelul de prăbuşire al barăcilor. Zona C este cuprinsă între latura de N a comandamentului (principia) şi via sagularis; la E este mărginită de via decumana: în această zonă s-a săpat în ultimii cinci ani, identificându-se traseul a două barăci; între ele se afla un drum pietruit cu pietre de râu, orientat E - V, care debuşează la V în via sagularis, iar la E în via decumana.
Cercetările din anul 2000 au urmărit mai multe obiective - deopotrivă de cercetare şi conservare.
I. Menţionăm în primul rând continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii planului barăcii nr. 1 - cea dinspre via sagularis (latura de N). Această baracă s-a săpat parţial în anii 1995 - 1998: s-au identificat stâlpii din zona A (capătul de V al barăcii; aceasta intra parţial sub casa paznicului); s-a săpat în zona B, până la nivelul (stratul) de chirpic căzut pe podeaua barăcii; s-a pregătit săpătura din zona C (capătul de E al barăcii) (latura de N a suprafeţei III se află la 5,4 m depărtare de porta decumana).
În acest an s-a definitivat săpătura din capătul de E al barăcii militare nr. 1 (cea dinspre latura de N a castrului); este mărginită la N de via sagularis, la E de via decumana, iar la S de drumul dintre cele două barăci. S-a conservat în continuare martorul lat de 1 m (orientat N - S) între cele două zone (B şi C). Suprafaţa cercetată (definitivată) măsoară 10 x 12 m; s-a săpat până la adâncimi variind între -0,1 / -0,15 m (colţul de NE, spre porta decumana; zonă în care s-a săpat deja prin anii ’60 - ‘70, cu ocazia cercetării şi restaurării parţiale a acestei porţi) şi aprox. -1 m. Menţionăm că terenul este foarte neregulat din cauza săpăturilor anterioare şi a diferitelor lucrări efectuate de fosta întreprindere minieră: astfel, în partea de S a suprafeţei, imediat sub stratul vegetal, se afla un pavaj compact de bolovani de râu, aşezat pe un strat subţire de pietriş (între bolovani s-a pus nisip); în partea de V a suprafeţei se afla o mare groapă de gunoi (măsurând 3,8 m de-a lungul laturii de N şi cuprinzând aproape toată lăţimea suprafeţei pe direcţia N - S); colţul de SE al suprafeţei a fost afectat de o groapă de var, măsurând aproximativ 3,8 x 3,8 m (din pământul depus pe marginea gropii, s-a recuperat în 1995 un vârf de lance de bronz). Din această cauză, urmele unora din stâlpii de construcţie ai barăcii au fost şterse.
După nivelarea suprafeţei (în unele porţiuni, după o săpătură la adâncimea de -0,3 / -0,5 m, în altele chiar mai aproape de stratul vegetal - în funcţie de denivelările suprafeţei), s-a atins nivelul de prăbuşire al barăcii. Suprafaţa era acoperită cu fragmente de ţigle şi chirpic întărit prin ardere (mai exact: bucăţi de lutuială de la peretele prăbuşit al barăcii, întărite în urma incendierii barăcii, multe având imprimate urme de nuiele) şi ceramică. În două locuri s-au găsit două cărămizi provenind din podeaua barăcii (marcând deci nivelul antic de călcare).
Pentru identificarea tuturor urmelor stâlpilor barăcii, s-au efectuat şi în acest an răzuiri repetate: aceste urme au apărut abia în solul galben (virgin).
Pe latura de N a suprafeţei s-au identificat urmele a trei stâlpi ai barăcii (diametrul aprox. 20 cm), aşezaţi la intervale inegale (aproximativ 2 m între primii doi stâlpi, 3 m între ceilalţi). Al doilea rând păstrează urmele altor trei stâlpi, aflaţi la acelaşi interval. Al treilea rând numără patru stâlpi: primii trei au între ei aproximativ 1,8 m, ultimii doi aflaţi la doar 1,2 m interval. Din rândul al patrulea s-au păstrat trei stâlpi; aici capătul de SV al suprafeţei barăcii (de fapt: al suprafeţei cercetate de noi) nu a fost afectat de groapa de gunoi, în schimb a fost distrus capătul de SE al suprafeţei (şi al barăcii) de către groapa de var; între primii doi stâlpi sunt aproximativ 1,6 m, între ceilalţi doi (mai exact între al doilea şi al treilea) aproximativ 1,2 m.
Capătul de E al barăcii este delimitat şi el de rândul de stâlpi; doi dintre ei nu sunt siguri (cei din primele două rânduri, dacă număram dinspre N), dar nu ne îndoim de existenţa lor, deoarece imediat (spre E) începe via decumana (orientată N - S, pornind de la porta decumana spre principia). În câteva porţiuni, în lutul galben (virgin) se observă dâre negre (orientate N - S), cu fragmente mici de lut ars - provenind de la pereţii barăcii: în rândul 3 pornind de la stâlpii 1 şi 3; în rândul 4 pornind de la stâlpul 2.
În colţul de NE al barăcii, s-a identificat o suprafaţă arsă, aproximativ pătrată (latura de 0,7 / 0,8 m); presupunem că este vorba de o vatră (lutul aflat sub cărămizile vetrei s-a înroşit; dar cărămizile au dispărut, vatra aflându-se acum imediat sub stratul vegetal).
Din alăturarea planurilor celor trei suprafeţe cercetate în toţi aceşti ani şi măsurătorile pe teren rezultă că baraca era lungă de cel puţin 36 m şi lată de 9 m.
Constatăm şi în cursul săpăturii efectuate în acest an că baraca era împărţită, pe lungime, în trei sectoare. În primul sector (cel dinspre latura de N a castrului), distanţa între pereţi este de aproximativ 3,2 m; cele două cărămizi descoperite in situ (dar uşor deplasate) arată că suprafaţa acestui sector era pavată cu cărămizi (fapt constatat şi în suprafaţa I, cercetată în anii 1990 - 1994); nu am putut constata existenţa unor pereţi despărţitori între camere. În sectorul central al barăcii, pereţii sunt la o depărtare de 2,4 m unul de celălalt; aici s-au identificat şi urmele a doi pereţi despărţitori, ceea ce arată că încăperea era largă de 3,2 m. Astfel se poate presupune că baraca avea (ne referim la sectorul central) un număr de 10 încăperi. În sectorul de S al barăcii, distanţa între pereţii longitudinali este de aprox. 1,8 - 2 m; constatăm şi aici prezenţa unui perete lateral, orientat N - S (acelaşi strat negricios din lutul galben, ca în sectorul central). Presupunem ca militarii locuiau în rândul de camere de pe mijloc, iar rândul de camere dinspre S servea de antreu.
Cum s-a aflat în anii precedenţi, graţie unei modeste (dar foarte importante) descoperiri epigrafice (o inscripţie zgâriată pe o cărămidă, în pastă crudă, înainte de ardere, conţinând numele unui soldat şi cel al trupei din care făcea parte), în castrul de la Jidova a staţionat cohors I Flavia Commagenorum1; această trupă (cu efectiv de quingenaria) era foarte probabil equitata: avea deci 6 centurii de infanterişti (pedites) (fiecare centurie număra 65 de militari) şi 4 escadroane (turmae) de cavalerie (fiecare de câte 30 - 32 equites); în total peste 500 de oameni. Presupunem ca aceasta baracă era ocupată de efectivul unei trupe de cavalerie; fiecare cameră (cu antreu) ar fi fost locuită de 3 călăreţi. În şirul de încăperi dinspre N erau adăpostiţi probabil caii.
În cursul săpăturilor a apărut o importantă cantitate de ceramică: ceramică gălbuie sau roşie, comună; multe fragmente din pastă zgrunţuroasă (cu nisip); fragmente de amforă; două fragmente de mortaria (din vase diferite; unul din buză, altul din corpul recipientului). La marginea drumului circumvalar (via sagularis), spre baracă, în apropierea stâlpului nr. 2, a apărut (în 1996) o monedă (denar) de la Iulia Maesa Augusta, mama împăratului Severus Alexander.
II. În anul 2000 s-a continuat de asemenea cercetarea barăcii nr. 2 (cea situată lângă horreum şi principia); s-a săpat în zona C. Stratul superior al acestei suprafeţe, până la drumul dintre barăcile 1 - 2 (măsurând 14 x 18 m), a fost săpat în anul 1996; de asemenea, în anii precedenţi s-a săpat până la stratul virgin bună parte din această suprafaţă (14 x 11 m), identificându-se o parte din stâlpii barăcii2. În anul 2000 s-a lărgit aceasta suprafaţă spre N cu încă 7 m (s-a săpat deci o suprafaţă măsurând 14 x 7 m, până la adâcimea de -0,9 / -1 m); astfel întreaga suprafaţă cercetată în vederea stabilirii planului capătului de N al barăcii nr. 1 măsoară 14 x 18 m.
Menţionam de la început că, datorită faptului că în campania 2000 s-a săpat pornind de la stratul de călcare (vegetal) antic, materialul arheologic recuperat este extrem de sărac (sporadice fragmente ceramice). În partea de E a suprafeţei, la adâncimea de -0,25 / -0,3 m, s-a identificat via decumana (dezvelită de noi pe o lăţime de aproximativ 1,7 m); este realizată din pietriş. Spre V, este mărginită de o mică rigolă (lată de 0,3 - 0,4 m), umplută cu pământ înnegrit (de la incendiul care a mistuit castrul).
În urma cercetării suprafeţei, prin răzuirea repetată a stratului virgin galben (loess), s-au identificat urmele a cinci rânduri de stâlpi (orientaţi E - V). Începând dinspre principia, acestea rânduri se prezintă astfel:
Primul rând se află la aproximativ 0,8 m V de principia. Din acest rând s-au identificat trei stâlpi - primii doi la distanţa de 4,75 m unul de celalalt, între stâlpii 2 - 3 fiind doar aproximativ 2 m. Pe o mică porţiune, spre principia, în partea de E s-a constatat o mică porţiune de pavaj din piatră şi cărămidă.
Al doilea rând de stâlpi se afla la o depărtare de aproximativ 4,2 m V de primul rând. Nu s-au identificat decât primii doi stâlpi. La 0,6 - 0,8 m depărtare, paralel cu rândul de stâlpi, trece o conductă de fier (la adâncimea de aprox. -0,9 m) pentru apă (orientare E - V; surprinsă în 1980 şi în clădirea din latus praetorii dextrum), instalată de fosta întreprindere minieră; aceasta a deranjat stratul arheologic. Se conturează deci existenţa unei camere mari (4,2 x 4,75 m), iar lângă ea o cameră mai mică (antreu) măsurând 4,2 x 2 m. Între primii stâlpi (cei dinspre via decumana) s-a constatat o porţiune de pavaj din piatră de râu, într-o porţiune având chiar cărămizi (deranjate). Acestea provin de la podeaua camerei: s-a aşezat un rând de pietre şi de pietriş peste stratul vegetal antic, apoi deasupra s-au pus cărămizi, realizându-se astfel podeaua camerei. Probabil că în continuare se afla o alta încăpere de dimensiunile primei camere (stâlpii ei dinspre V se află în porţiunea necercetată); în colţul de NE al acestei presupuse încăperi s-a descoperit o porţiune de podea (pietre, pietriş şi fragmente de cărămizi).
Ar rezulta că este vorba de o construcţie aparte de baraca nr. 2, pentru a specula spaţiul disponibil creat între linia imaginară dintre latura de N a clădirii pretoriului şi cea a edificiului comandamentului (principia). S-ar putea, totuşi, să fie vorba de o terminaţie în forma literei L a căpătului de E al barăcii nr. 1. Urmează un spaţiu liber de 2,75 - 3 m, după care se identifică un al treilea rând de stâlpi. Între stâlpii nr. 1 - 2 sunt aproximativ 2 m, între stâlpii nr. 2 - 3 sunt 3,5 - 3,6 m, iar între stâlpii nr. 3 - 4 alţi 5,5 m. Din rândul al patrulea s-au identificat doar stâlpii nr. 2 - 3, având între ei distanţa de aproximativ 3,3 m. Pe porţiunea delimitată de cei doi stâlpi cu nr. 3 s-a identificat, spre V, o suprafaţă de lut uşor întărit, de culoare cărămizie (probabil lutul de sub vatra de cărămidă, întărit prin ardere). La 6,5 m spre N se află al cincilea rând de stâlpi - din care s-au identificat doar trei: distanţa dintre primii doi măsoară 6 m, între ceilalţi doi sunt încă 6 m.
Rezultă că rândurile de stâlpi 4 şi 5 închid camere cu laturile de E şi V măsurând aproximativ 6 m (dacă scădem şi grosimea peretelui), iar rândurile 3 şi 4 delimitau doar un coridor (dacă admitem că baraca 1 face corp comun cu clădirea mică dinspre principia) sau mai degrabă o simplă prispă (tindă). De reţinut că această baracă corespunde în capătul de V cu camera pavată şi cu hipocaust (cea cu grafitul soldatului din cohors I Flavia Commagenorum), care este mărginită spre horreum de o stradelă cu strat gros de pietriş.
Racordarea planurilor din zonele A şi C arată că aceasta baracă măsoară 36 x 8 m (dacă o considerăm aparte de presupusa baracă nr. 3). De asemenea, se constată că stâlpii din marginea (capătul) de E a celor două (sau trei ?) barăci sunt în linie, de-a lungul drumului denumit via decumana.
Deşi am sperat şi în acest an că săpăturile din capătul de N al barăcilor (zona C) va lămuri topografia aşa-numitei retentura dextra, bulversarea stratului arheologic, produsă în special între anii 1945 - 1975 (când pe suprafaţa castrului a funcţionat o întreprindere minieră), face să persiste multe neclarităţi. Sperăm ca planul barăcilor să poată fi lămurit prin săpăturile din zona B (porţiunea de mijloc a celor două barăci).
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu