Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2000

Anul   2000
Epoca
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca bizantină;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Cetate
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Capidava
Comuna   Topalu
Punct
Cetate
Sector   Sectoarele III şi VI
Toponim   Capidava
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Costin Miron
Covacef Zaharia
Dobrinescu Cătălin
Florescu Radu
Georgescu Nicolae
Matei Cristian
Opriş Ioan Carol
Cod RAN    63063.01
Raport Cercetările arheologice practicate în sectorul III din sectorul sudic al cetăţii de la Capidava (campania 2000) s-au concentrat în carourile T, Ţ şi V. Vom proceda, pe rând, la descrierea rezultatelor acestor săpături, după o scurtă prezentare a problematicii specifice acestui sector.
Pe lângă fazele cronologice ale marelui edificiu care este "Corpul de Gardă" - un horreum datat în secolele IV - VI p. Chr. (aflat în caroul b - Ţ 77 - 72), o problemă de primă importanţă se leagă de momentul amenajării fortificaţiei târzii, în colţul sudic al cetăţii, acolo unde s-au concentrat săpăturile noastre. Cercetările din ultimul deceniu realizate în sectorul III al cetăţii au putut oferi un plus de informaţie privitor la această problemă, în ciuda unei serii de impedimente obiective: aşezarea de bordeie de epocă bizantină suprapune şi deranjează ultimele straturi romano-bizantine din secolele VI - VII p. Chr.; nivelarea zonei sudice a cetăţii în timpul cercetărilor efectuate de către Grigore Florescu, atunci când amenaja linia de decauville, pentru degajarea eficientă a interiorului cetăţii; alunecările de teren din antichitate, vizibile în sectorul VII, pe fondul pantei naturale care curge spre Dunăre; în sfârşit, imposibilitatea valorificării, pentru moment, a relativ puţin numerosului material numismatic rezultat din sectorul III al cetăţii.
Mai multe ipoteze au fost avansate până acum în această privinţă: încă de la vremea publicării monografiei Capidavei, Grigore Florescu considera drept plauzibilă ridicarea sa în vremea împăratului Anastasius (491 - 518 p. Chr.), având în vedere şi faptul, potrivit căruia Procopius din Caesarea nu aminteşte, în De aedificiis, Capidava pe lista fortificaţiilor refăcute de către Iustinian (527 - 565)1; pe baza analogiilor de plan cu fortificaţia de la Abusina (Eining), Sandor Soproni propunea o datare mai timpurie, considerând că acest castru târziu trebuie să fi fost ridicat cândva la sfârşitul secolului al IV-lea2; o datare îndrăzneaţă, dar fără analogii în epocă, realiza şi Petre Diaconu, atunci când propunea momentul ridicării acestui ansamblu de zid - bermă - şanţ în secolul al X-lea3. În afara zidului de incintă a castrului târziu, perpendicular pe curtina H a cetăţii, au mai apărut o clădire (C. 1 / 1994, în caroul Ţ - S 74 - 76), cu latura de 10 m, ce dispunea de compartimentări interioare şi care trebuie să fi fost folosită până în perioada imediat anterioară ridicării zidului de incintă amintit. Aceasta, realizată din piatră şi mortar de bună calitate, a fost deranjată de amenajarea şanţului castelului târziu şi de un bordei (B. 1 / 1994 în caroul T - Ş 75). Materialul arheologic recoltat poate fi datat fără probleme în epoca împăraţilor Anastasius şi Iustinian, fiind greu de operat diferenţieri cronologice mai clare. O serie întreagă de alte compartimentări mai pot fi observate în caroul Ţ - Ş 74 - 73, în continuarea porticului "Corpului de Gardă", de data aceasta zidăria fiind amenajată într-o tehnică inferioară, din piatră şi pământ. Şi aici se poate observa ruptura ansamblului, datorată şanţului amintit, adânc de -1,3 m faţă de actualul nivel de călcare, şi a cărui colmatare cu straturi succesive romano-bizantine şi medievale a apărut clar în profilul săpăturii. În campania din 1998 a fost descoperită o monedă, un hemifollis din vremea lui Anastasius4, în caroul T 72, acolo unde pare să existe o nouă cameră care să o continue pe cea din caroul Ţ - T 74 - 73. Este greu de spus dacă aceasta poate să constituie un element sigur de datare, întrucât a fost descoperită pe resturile acestui zid, imediat sub stratul vegetal.
În ceea ce priveşte "Corpul de Gardă" propriu-zis, trebuie precizat faptul potrivit căruia zidurile primei faze, cu araze de cărămidă şi paramenţi în opus caementicium, prezintă trăsături asemănătoare cu zidurile celei mai vechi faze din sectorul V, datată în secolul IV p. Chr. Fazei a doua îi corespund pilele adosate curtinei H, fiind contemporană reamenajării ultimei, cândva în cursul secolului al V-lea p. Chr. În contextul arheologic al fazei a treia, care înseamnă noi modificări planimetrice (nava centrală este transformată în curte interioară şi este amenajat canalul longitudinal în interiorul său, dimpreună cu compartimentările din portic şi navele laterale), au fost descoperite monede datând din a doua jumătate a secolului al VI-lea (Iustin II şi Sofia). În portic a mai fost descoperită o piesă deosebit de rară, la rândul său un element important de datare, respectiv un etalon monetar din sticlă (exagium) din vremea împăratului Iustinian, databil în intervalul 545-565 p. Chr. Acesta era utilizat pentru cântărirea de solidi uşori, destinaţi subsidiilor spre barbaricum şi documentează faptul potrivit căruia camerele porticului nu mai sunt utilizate în ultima fază de existenţă a clădirii.
Dărâmarea, prin forfecare, a zidurilor de piatră cu pământ, precum şi dărâmarea la orizontală a arazei la zidurile perimetrale, pare a indica ca agent al distrugerii un seism, poate chiar cel atestat de sursele literare în anul 608 p. Chr. Cu un seism, oricum, coincide şi alunecarea de teren, care a ras nivelurile romane târzii şi romano-bizantine din sectorul VII, unde bordeiele s-au aşezat peste suprafaţa de lunecare. Dacă ţinem seama că aceleaşi bordeie medievale timpurii suprapun umplutura din şantul de apărare al castelului mic romano-bizantin, pare foarte plauzibilă amplasarea cronologică a acestuia din urmă imediat după atacul kutrigur din anul 559, în ultimii ani ai domniei lui Iustinian, ori poate într-un moment ulterior, neclarificat, situat între evenimentele istorice evocate şi începutul secolului VII p. Chr.
Campania 20005
Caroul T 72. Săpăturile efectuate în acest carou au avut ca scop identificarea şi degajarea compartimentărilor existente la NE şi NV de porticul "Corpului de Gardă", continuând investigaţiile campaniei precedente (1998) din caroul T - Ş 72. Atunci apărea zidul a ceea ce consideram drept o nouă încăpere, situată în continuarea celei din caroul Ţ - T 74 - 73, asociat cu descoperirea unei monede, un hemifollis din vremea împăratului Anastasius (emisiune datată 512 - 517 / 518 p. Chr). În această campanie a apărut un nou zid, aproximativ paralel cu limita caroului T 71, realizat din piatră legată cu pământ şi care a putut fi surprins pe o lungime de 3,82 m (dintre care 0,5 m în caroul Ş 72, unde este retezat de amenajarea şanţului castelului târziu). El pare să aibă o aliniere destul de clară cu un altul, descris mai jos, şi care a apărut tot în cursul ultimei campanii, în caroul V 72. În colţul de NV al caroului a apărut, imediat sub humus, un pavaj de cărămidă legată cu mortar gros de 0,05 m, tasat de dărâmătura de piatră. El este alcătuit din două rânduri de cărămizi (plus un altul incomplet) şi măsoară 1,82 m / 0,85 m. Dat fiind faptul că în imediata sa apropiere poate fi observată reluarea zidului din piatră cu mortar al castelului târziu, ceea ce s-a mai păstrat din acest pavaj ar putea fi pus în legătură cu existenţa unui acces, eventual chiar a unei porţi pentru spaţiul apărat în ultimele faze de existenţă ale fortificaţiei romano-bizantine. Zidul de la limita caroului Ţ - T 72 al camerei din caroul Ţ - T 73 - 74, dezvelit în campaniile anterioare, era, la rândul său, continuat de un altul paralel în careul descris aici, lăţimea spaţiului rezultat (un vestibul) fiind de cca. 1,6 m. Parţial sub ultimul şi cu aceeaşi orientare, apare zidul unei faze mai vechi, care avansa cu 0,25 m spre caroul T 73. Accesul în vestibul spre camera din caroul Ţ - T 74 - 73 era perpendicular pe uşa deja identificată în caroul T 73 (în anul 1994), în campania 2000 fiind descoperite pietre din cele trei trepte ale uşii principale, la o adâncime de -0,8 / -0,6 m faţă de nivelul actual de călcare. Spaţiul interior al vestibulului conţinea o dărâmătură groasă de cărămizi din chirpic sfărâmate şi multe fragmente din tegulele acoperişului, cele mai numeroase ţigle apărând însă la exterior, înspre zona centrală a careului. Tot în acest spaţiu au fost descoperite cele două amfore întregi, menţionate mai jos, împreună cu un opaiţ circular, lucrat cu ajutorul roţii rapide. În colţul sudic al careului, la o adâncime de -0,90m, au apărut şi două monede romano-bizantine din bronz6, sudate, pe una dintre acestea mai putându-se încă observa urmele materialului textil ale pungii în care erau depozitate. Ambele sunt folleis din vremea împăratului Iustinian, a căror datare corespunde anilor 542 - 543, respectiv 543 - 544 p. Chr.
Restul materialului din acest carou este doar într-o mică măsură alcătuit din ceramică medieval timpurie, respectiv funduri şi buze de oale-borcan, acestea fiind identificate mai ales înspre caroul Ş 72. Ceramica romano-bizantină este însă abundentă, iar amforele de tip LR 1 şi LR 2 predomină. Au mai fost descoperite şi alte fragmente de amfore din tipurile LR 4 şi spatheion. De asemenea, apar fragmente ceramice din categoriile veselei de bucătărie şi pentru băut (din care ilustrăm o ceaşcă cu profil este integral păstrat, dar nu şi pentru servitul mesei (exceptând, desigur, două fragmente ale unui aceluiaşi platou ARS Ware, forma Hayes 104, pe care pot fi văzute două orificii, realizate în vederea atârnării. În afară de ceramică, au mai fost selectate fragmente de pahare din sticlă, piese din metal corodat (cuie şi scoabe), oase, respectiv cărbune rezultat din suprastructura de lemn a ansamblului arhitectural prezentat mai sus. Între piesele ceramice, se remarcă un fragment de capac de chiup cu inscripţie cursivă în limba greacă, fragmentele amintite ale buzei de platou african forma ARS Ware Hayes 104, un opaiţ piriform de tip "danubian", un altul circular lucrat la roată şi două amfore în bună stare de conservare, ambele de provenienţă pontică (cea dintâi, căreia îi lipsesc ansele şi gura, de tip ZeE 99 Sazanov 11 / Opaiţ E XI, în timp ce a doua aparţine tipului Kuzmanov XIII).
Caroul Ţ 72. Acest careu a fost deschis înspre NE, pe toată lungimea sa (5 m), pe o lăţime de 1 m şi o adâncime de -0,8 / -1,2 m, acolo unde mai puteau fi încă observate resturile zidului din piatră şi mortar ale castrului târziu. Scopul acestei investigaţii era acela de a oferi noi detalii asupra substructurii zidului respectiv. Lăţimea acestuia, atât cât a putut fi ea constatată, este de cca. 0,8 - 0,9 m, iar fundaţia sa este una foarte puţin adâncă, realizată în grabă, şi se aşează la -0,15 / -0,2 cm de actualul nivel de călcare din cetate, pe o dărâmătură de chirpic sfărâmat şi o aglomerare informă de pietre. Pe fundul săpăturii din acest an puteau fi observate (înspre caroul Ţ 71), o serie întreagă de pietre de mari dimensiuni, aproximativ paralele cu limita careului, reprezentând, probabil, elementele unui zid demantelat, aparţinând unei faze anterioare.
Materialul rezultat în această campanie constă în foarte puţină ceramică medievală timpurie (dovadă că nivelul de locuire respectiv nu afectează această porţiune de o manieră semnificativă), relativ numeroase fragmente de ceramică romano-bizantină, între care predomină cele de amforă, deşi au mai apărut şi câteva buze de oale de bucătărie, alături de opaiţe în diverse stări de conservare, urcioare sau fragmente de pahare din sticlă. De remarcat faptul că pe fundul săpăturii din acest an, înspre caroul U 72, a fost descoperit un opaiţ comun din tipul danubian, împreună cu un altul din acelaşi tip, dar aflat în stare fragmentară (doar un fragment din disc).
Caroul V 72. La limita cu caroul V 71 (la 0,15 - 0,2 m de martor) apare un zid realizat din piatră şi pământ, aproximativ pe acelaşi aliniament cu cel din caroul T 72. Traiectul său poate fi observat pe teren continuând şi în caroul U 71, unde se ridică la nivelul solului actual. El este mărginit de un pavaj pe toată lungimea sa, care a apărut în săpătură la o adâncime de -0,45 / -0,55 m de nivelul actual de călcare din cetate, diferenţa menţionată datorându-se faptului că panta sa urmează pe cea naturală, înspre Dunăre. Lăţimea cu care avansează pavajul înspre interiorul careului variază între 0,4 - 1,25 m, fiind mai pronunţată la limita cu caroul W 72, acolo unde începe să coboare şi se rupe brusc. Pe toată porţiunea unde a putut fi delimitat materialul ceramic descoperit este de epocă romano-bizantină. Un alt element de interes este reprezentat şi de descoperirea în centrul aceluiaşi careu a podelei unui bordei medieval timpuriu, pe o lungime de 2,4 m şi o lăţime de 1,83 m. Pentru acesta din urmă nu se păstrează zidurile perimetrale, pe care în contextul actual le-am putut doar aproxima la cca. 2,45 - 2,25 m. În continuarea podelei, pe latura dinspre porticul "Corpului de Gardă", pare să se contureze vatra aceluiaşi bordei, a cărei structură este alcătuită din pietre de mari dimensiuni (0,85 x 1,12 m). Materialul romano-bizantin, respectiv medieval timpuriu descoperit în această campanie este relativ delimitat ca arie de cele două obiective enumerate, pavajul şi bordeiul din acest careu. Ceramica constă în numeroase funduri şi fragmente din porţiunea superioară a unor oale-borcan medievale, dar mai ales în piese de epocă romano-bizantină. Predomină amforele LR 1 şi LR 2, dar mai apar şi fragmente de amfore LR 4, spatheion sau pontice, alături de altele cilindrice de mari dimensiuni, din tipuri anterioare cronologic secolului VI p. Chr. Vesela pentru servitul mesei este reprezentată prin multe fragmente de buză, din tipurile LRC Ware 3, 8, 10 şi ARS Ware 87 şi 104, specifice pentru a doua jumătate a secolului V p. Chr. şi întreg secolul următor. Un singur fragment, din fundul unui castron, nu a putut fi identificat tipologic. Au fost recoltate şi fragmente ceramice din categoriile veselei de bucătărie şi pentru băut (pentru ultima, avem în vedere fragmente dintr-o cană cu gură trilobată, ce urmează fi supusă restaurării). În afară de ceramică, au mai fost selectate fragmente de pahare din sticlă şi piese din metal corodat (cuie şi scoabe). Un opaiţ relativ bine păstrat, din tipul dunărean, cu toarta zoomorfă (cap de berbec) a fost descoperit la -0,8 m, pe pavaj, înspre limita cu caroul W 72; un capac de chiup, fragmentar, decorat cu imaginea stilizată a unui peşte, a fost descoperit pe pavajul mai sus amintit; în sfârşit, pe latura dinspre caroul U 72, la -0,3 m, a apărut şi un nou follis din bronz, datat tot în timpul domniei lui Iustinian, anume între pietrele dintr-o dărâmătură ce urmează a fi complet evacuată în campania viitoare.
Dat fiind faptul că cercetările vor continua a se desfăşura aici şi în campania următoare, desenele profilelor rezultate din săpăturile careurilor V, Ţ şi T 72 vor fi realizate ulterior, pe măsura adâncirii pe toată suprafaţa cercetată în campania din anul 2000.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu