.
Lapoş | Judeţ: Prahova | Punct: Poiana Romanului | Anul: 2000
Anul:
2000
Epoca:
Paleolitic şi mezolitic
Perioade:
Paleolitic
Categorie:
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire
Localizare pe hartă:
Județ:
Prahova
Localitate:
Lapoş
Comuna:
Lapoş
Punct:
Poiana Romanului
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Anghelinu Mircea responsabil sector Universitatea "Valahia", Târgovişte
Cârciumaru Marin responsabil Universitatea "Valahia", Târgovişte
Cârstina Ovidiu responsabil sector Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Cosac Marian responsabil sector Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Dincă Rodica responsabil sector Universitatea "Valahia", Târgovişte
Mărgărit Monica responsabil sector Universitatea "Valahia", Târgovişte
Pavel Romică Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Cod RAN:
Raport:

Comuna Lapoş se află în extremitatea est-centrală a judeţului Prahova, în apropierea oraşului Mizil. Din punct de vedere fizico-geografic, ea se situează în Subcarpaţii Buzăului, în zona miopliocenă a acestora, unde există numeroase complicaţii de natură structurală şi litologică. Această zonă se caracterizează printr-o cutare puternică şi existenţa ariei tectonice evidente în mulţimea anticlinalelor, sinclinal...elor şi cuestelor de dimensiuni mari, oferindu-ne un relief de dealuri împădurite, înalte de 400 - 500 m. "Poiana Roman" se găseşte la 1 km S de comuna Lapoş, pe terasa superioară stângă a pârâului Nişcov, având altitudinea medie absolută de 340 m şi cea relativă medie de 70 m, faţă de valea pârâului, prezentându-se ca o suprafaţă defrişată de formă cvasirectangulară cu laturile de cca. 750 x 750 m.
Pe baza utilizării datelor cartografice se poate afirma că în zona sudică a comunei Lapoş, pe locul actual al poienii, pădurea a fost tăiată în cursul primei jumătăţi sau spre mijlocul sec al XIX-lea, deoarece pe harta austriacă întocmită de Szecht în 1785, aria din S comunei Lapoş este complect împădurită. Harta lui Carol Popp de Szatmary, editată în 1864, înregistrează distinct "Poiana Roman" şi toponimul respectiv, iar pe harta forestieră a României din 1880 sunt marcate în zona care ne interesează păduri particulare, scara mare (1:200000) nepermiţând figurarea detaliilor. Totuşi, există unele informaţii conform cărora poiana a fost folosită ca teren agricol până în 1950, când devine păşune menţinându-se în această formă până astăzi.
Toate aceste date şi constatări, rămase neutilizate în rapoartele şi articolele privitoare la cercetările arheologice din "Poiana Roman" sunt foarte importante în stabilirea şi interpretarea stratigrafiei sitului, în primul rând a nivelului superior. Aceasta, deoarece până în prezent nu s-a ţinut seama de factorii care aici au putut genera perturbaţii stratigrafice: lucrările agricole, extinderea pădurii şi defrişarea acesteia.
Referindu-ne la primele cercetări efectuate aici, putem aminti, fie şi succint, că în 1958 C. S. Nicolăescu-Plopşor, împreună cu N. I. Simache efectuează la Lapoş o primă periegheză, constatând existenţa la suprafaţa solului a numeroase materiale litice cioplite, atribuite paleoliticului. Drept urmare, în 1959 au fost iniţiate primele cercetări complexe, sondaje şi săpături sistematice de către Fl. Mogoşanu, care s-au desfăşurat în cinci campanii: 1959, 1960, 1962, 1963 şi 1966. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate de autorul săpăturilor într-un raport de săpătură şi patru articole în diverse reviste de specialitate. În urma acestor campanii, s-a stabilit existenţa unor foarte bogate nivele culturale.
Reluarea cercetărilor, a urmărit cu deosebire obţinerea de noi date privind stratigrafia sitului; prelevarea de probe multiple necesare analizelor pluridisciplinare: chimice, granulometrice şi sedimentologice, paleopedologice, de radiocarbon în scopul încadrării geocronologice mai precise a sitului; precizarea caracteristicilor tehnologice ale complexelor litice prin dezvelirea lor în suprafaţă, înregistrarea exhaustivă "in situ" în vederea efectuării remontajelor; depistarea surselor de materie primă, obiectiv neluat în seamă de cercetările anterioare şi, nu în ultimul rând, efectuarea unor periegheze şi sondaje în zonele învecinate "Poienii Roman". În urma observaţiilor efectuate s-au putut distinge şapte mici coline cu dimensiuni cuprinse între 300 x 200 m şi 100 x 50 m, având înălţimea de 5 până la 10 m faţă de restul suprafeţei. Aceste mici coline au fost identificate de noi cu şapte sectoare, notate convenţional cu siglele A - G şi se plasează astfel: sectoarele A - D în partea de N, sectoarele E - F în partea de E, sectorul G în partea de S, pentru fiecare dintre ele realizându-se câte un sondaj.
Într-o primă etapă s-a încercat identificarea punctelor în care s-au efectuat săpături în anii precedenţi reluării cercetărilor, pe baza urmelor de şanţuri, cât şi a altor informaţii, trecându-se apoi la cercetarea suprafeţei poienii şi a deschiderilor (rupturilor) naturale ale acesteia, recuperându-se o serie bogată de materiale litice, în majoritate resturi de debitaj, dar şi unelte finite.
S-a urmărit deschiderea unor secţiuni mai largi pentru identificarea planimetric-stratigrafică a specificităţii fiecărui nivel de abandon. Tehnica altimetrică este înlocuită cu o atentă decapare în nivele minimale de câţiva centimetri, în scopul observării precise a nivelelor de concentrare relativă şi a structurii lor topografice. Scopurile acestei tehnici sunt facilitarea prelucrării statistice a întregului material dar şi a efectuării remontajelor, esenţiale pentru înţelegerea organizării şi funcţionării unui sit atelier.
Stratigrafia generală a aşezării a fost precizată pe baza coroborării observaţiilor din toate secţiunile şi se prezintă astfel:
1. sediment provenit din activitatea antropică;
2. sediment de acumulare slabă de humus, neconsolidat, cenuşiu-brun (10 YR 5/2)
3. sediment cu textură lutos-nisipoasă, compact de culoare brun-opal (10 YR 6/3), penetrat adesea de crotovine şi cornevine;
4. sediment brun foarte pal (10 YR 7/3) cu textură lutoasă, structură pulverulentă şi aspect loessoid; foarte rar este intersectat de cornevine;
5. depozit cu aspect marmorat, în care alternează zonele de culoare brun închis (7,5 YR 4/4) şi oliv (5 Y 5/4) cu textură argiloasă şi structură prismatică, ce conferă, după uscarea sedimentului, un aspect poligonal; sunt prezente bobovinele şi acumulările de oxizi feromanganici pe feţele de desprindere.
Cercetările efectuate în anul 2000, s-au concentrat în partea de SV a poienii, mai exact, la liziera pădurii şi imediat în dreapta drumului ce duce la Valea Unghiului. Au fost decapate două secţiuni de 3 x 3 m şi respectiv 3 x 1,5 m după cum urmează: S. XXIV s-a trasat în partea de N a S. XXI, lăsându-se un martor de 30 cm, iar S. XXV (3 x 1,5 m) paralel cu aceeaşi S. XXI săpată în 1999. S-a recuperat un lot de 1726 de piese litice diverse din opal (cca. 98,26% din total), silex de mai multe varietăţi, gresie silicioasă şi nisipoasă, jasp şi cuarţit. În fiecare suprafaţă s-au surprins aglomerări de material specifice complexelor de debitaj. Din numărul total de piese 75,98% sunt aşchii, 18,71% lame, 0,75% lamele, 0,05% gratoare, 0,05% percutoare, 3,82% nuclei, 0,23% retuşoare, 0,17% burine, 1,85% galeţi, vârfuri "La Gravette", "a cran", perçoire 0,34%.
Densitatea materialului este ridicată în S. XXIV (1364 de piese), predominând aşchiile (1024), lamele (239) şi nucleele (48). S-a putut observa, în această secţiune, existenţa apreciabilă a unui număr de piese microlitice (microgratoare, lamele "a dos", vârfuri "La Gravette"). Fragmentarea lamelor şi lamelelor se remarcă şi acum, ele fiind probabil abandonate de artizanul care le-a creat, tocmai din acest motiv. Morfologia nucleelor pentru lamele şi a lamelor sugerează existenţa debitajului cu ajutorul unei "chasse lame" şi nu a percuţiei dure directe. Lamele prezintă o retuşă abruptă sau semiabruptă cu afinităţi epigravetiene.
Din cele 362 de piese descoperite în S. XXV, marea majoritate sunt resturi specifice unor ateliere de debitaj: aşchii (235), lame (84), nuclee (18), cu precizarea că printre aşchii se remarcă şi cele corticale, dar nu în proporţia pe care ar presupune-o în general decorticarea nucleilor pe loc, sugerând astfel, posibilitatea ca aceştia să fi suferit un prim proces de îndepărtare a cortexului pe locul de procurare a materiei prime.
Trebuie menţionat, că în ambele secţiuni, s-a săpat până la o adâncime de -0,7 m, de la nivelul caroiajului, fără a fi epuizat nivelul cultural, fiind necesară redeschiderea acestora în anul 2001. Bogăţia materialului, structurile de debitaj bine definite, cât şi faptul că şantierul a fost transformat în şantier şcoală pentru studenţii Facultăţii de Istorie-arheologie din Târgovişte, ar impune realizarea unei construcţii care să protejeze zona cea mai bogată, în vederea deschiderii unui circuit de vizitare şi familiarizare cu tehnicile şi metodele de lucru în arheologie, pentru generaţiile viitoare de studenţi. În acest moment este analizată repartiţia spaţială a resturilor de debitaj. Astfel, până în prezent este certă o ocupaţie cu caracter repetitiv. Activităţile de debitaj în situ sunt evidente şi masiv documentate pentru partea inferioară a depozitului arheologic (-0,4 / -0,7 m) a cărui atribuire culturală convenţional este aurignaciană, deşi nu dispunem de argumente tehno-tipologice suficiente pentru această încadrare. Partea superioară a depozitului atestă o relativă diferenţiere tehnologică şi implicit tipologică (elemente de tehnologie laminară utilizând percuţia indirectă, o mai mare varietate a materiei prime, inclusiv prin prezenţa varietăţilor silicioase omogene şi exogene, şi tipologia cu afinităţi gravettiene). Până în acest moment, distincţia fermă a două tradiţii culturale diferite este imposibilă, şi nu putem exclude posibilitatea unui amestec stratigrafic al mai multor soluri de locuire. Prelucrarea statistică a datelor câtorva secţiuni va aduce cu siguranţă o clarificare precisă a nivelelor de concentrare relativă a materialului.
Materialul recuperat, în ultimele campanii de săpătură, se află în custodia Complexului Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte, pentru campaniile 1993 - 1996 custode fiind Universitatea "Valahia" Târgovişte, Facultatea de Istorie - Arheologie. Cele două instituţii îşi propun realizarea unui ciclu expoziţional care să se adreseze atât studenţilor târgovişteni (material didactic), cât şi marelui public. De asemenea se intenţionează publicarea unei lucrări mai ample despre aşezarea paleolitică de la Lapoş, în momentul definitivării studiului materialului litic, eventual a unei monografii a sitului.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO