Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Lăpuşel | Comuna: Recea | Judeţ: Maramureş | Punct: Ciurgău | Anul: 2000

Anul   2000
Epoca
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca romană;
Epoca migraţiilor;
Epoca medievală mijlocie;
Epoca bronzului;
Hallstatt
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Maramureş
Localitate   Lăpuşel
Comuna   Recea
Punct
Ciurgău
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Kacsó Carol
Pop Dan
Stanciu Ioan
Cod RAN    106434.01
Raport Punctul se află pe terasa înaltă din stânga râului Lăpuş, în imediata apropiere a Haltei CFR - Lăpuşel. Reluarea cercetărilor a avut ca scop investigarea locuirilor succesive de pe terasă, completându-se astfel informaţiile obţinute în săpăturile anterioare (anii 1992 - 1994).
Campania din anul 2000 s-a desfăşurat între 31 iulie şi 11 august, săpăturile propriu-zise fiind facilitate de colaborarea cu Facultatea de Istorie-Geografie a secţiei din Baia Mare a Universităţii "Vasile Goldiş", câţiva dintre studenţi efectuându-şi pe acest şantier practica. La lucrări au participat şi studenţii Antonia Costea (Universitatea "1 Decembrie" Alba Iulia) şi Ovidiu Oanea (Universitatea "Ovidius" Constanţa).
În ciuda sprijinului financiar extrem de redus, deoarece complexele se află la mică adâncime a fost posibilă excavarea unei suprafeţe de 177 m2, şapte suprafeţe (nr. 1 - 7) de 6 x 4 m, la care se adaugă o porţiune de 6 x 2 m, săpată între suprafeţele nr. 3 - 4 şi 5 - 6. Suprafeţele au fost orientate în funcţie de marginea terasei (pe direcţia NE - SV cu laturile lungi), dar şi în raport cu posibilităţile date de fragmentarea terenului în loturi personale. Suprafeţele nr. 1 şi 4 au intersectat mai vechile casete B, C şi D ale S. III / 1992.
Stratigrafia, simplă, este aceeaşi ca în restul sitului. Sub un strat de pământ brun-cafeniu, bulversat de arăturile adânci (conţine cu precădere cioburi medievale timpurii, dar şi moderne) apare pământul steril. Sporadic, la baza acestuia este vizibil un strat superficial de pământ cenuşiu, argilos (5 - 10 cm grosime), corespunzător locuirilor preistorice. Spre buza terasei, stratul brun ajunge până la 0,5 m grosime, probabil datorită arăturile succesive sau chiar a unei nivelări mecanice recente, care au atenuat panta dinspre râu. Întrucât sub pământul brun nu apare stratul cenuşiu surprins în restul sitului (mai ales în apropierea complexelor), iar complexele identificate sunt puţine, este de presupus că spre marginea terasei atât locuirile preistorice, cât şi cele din mileniul I p. Chr. au fost mai puţin intense [Carol Kacsó, Ioan Stanciu].
Locuirile preistorice de pe terasa Ciurgău aparţin epocii bronzului, respectiv Hallstatt-ului mijlociu.
În campania din 2000, materiale ce pot fi atribuite cu certitudine epocii bronzului au apărut doar în suprafaţa 2, unde era prezentă, sub stratul de pământ brun-cafeniu, o depunere superficială de 5-10 cm grosime de pământ cenuşiu argilos. În acest strat au fost găsite puţine fragmente ceramice, unele însă foarte tipice, cum sunt cele de la oale cu marginea prevăzută cu brâu alveolar, pereţii curbaţi, acoperiţi de striuri sau de la vase cu marginea răsfrântă în exterior şi bordura alveolată, gâtul cilindric. Aceste fragmente, ca şi cele anterior găsite pe terasa "Ciurgău", înscriu aşezarea din epoca bronzului din acest punct printre cele ce aparţin primei faze a culturii Suciu de Sus. Tot acestei epoci îi aparţine, foarte probabil, şi groapa 1 din aceeaşi suprafaţă, ovală în plan (0,6 x 0,44 m), uşor adâncită în pământul steril, umplută cu pământ cenuşiu-deschis, amestecat cu mult lut galben, în care au apărut puţine bucăţele de cărbune şi câteva resturi de cioburi macerate.
Din epoca hallstattiană datează complexul 15, identificat în colţul nord-estic al suprafeţei 3. Conturul parţial a fost surprins la adâncimea de -0,62 m, pe o lungime de 1,48 m (el continuă şi în porţiunea nesăpată). Foarte probabil, complexul descoperit reprezintă groapa unei locuinţe circulare sau ovale. În interior marginea sa este neregulată, fiind marcată de adâncituri. Fundul a apărut la -0,8 m (de la nivelul actual al solului). Umplutura complexului conţine pământ cenuşiu, relativ afânat, pigmentat cu multe bucăţele de cărbune. Spre latura vestică s-au găsit şi patru pietre de râu, nearse. În complex au ieşit la iveală mai multe fragmente ceramice hallstattiene, printre care şi unul ce provine de la un bol de formă bitronconică. Acest complex se adaugă altor două, dezvelite în campaniile anterioare. Importanţa lor constă mai ales în faptul că ele constituie primele descoperiri încadrabile în secolele VII - VI a. Chr. din Depresiunea Băii Mari, numărându-se printre puţinele de acest fel din nordul Transilvaniei [Carol Kacsó].
Complexele din mileniul I p. Chr. datează din secolele II - III şi VII - VIII.
Epocii romane îi aparţine complexul nr. 16 (din suprafaţa 6), o construcţie simplă de suprafaţă, fără instalaţie pentru foc, de formă dreptunghiulară (2,8 x 4 m), cu laturile mai lungi orientate NNE - SSV. Fiecare dintre colţuri era marcat de gropi pentru stâlpi (nr. 6, 9, 10, 11). O altă groapă (nr. 13) se afla aproximativ pe mijlocul laturii nord-vestice, iar cea cu nr. 14, situată în apropierea colţului nordic, probabil este şi ea în legătură cu această construcţie, la fel ca groapa nr. 7, în apropierea colţului sud-estic. În partea inferioară a stratului de pământ brun (adâncime la care trebuie să fi fost nivelul de călcare al aşezării din epoca romană), în unele dintre gropile de stâlpi au apărut doar câteva fragmente ceramice din epoca romană (lucrate la roată), care permit încadrarea cronologică a complexului. Lipsa instalaţiei pentru foc, inventarul foarte sărac, sugerează o construcţie uşoară, a cărei destinaţie rămâne neclară, poate a fost chiar o simplă îngrăditură pentru animale.
Lângă colţul sud-estic al acestei construcţii se afla o groapă de formă cvasirectangulară (complexul nr. 5), cu colţuri rotunjite (0,8 x 0,44 m pe axe), albiată în secţiune şi puţin adâncă (0,26 m de la nivelul identificării). În ea n-au apărut decât câteva cioburi din epoca romană şi pietre de râu.
În apropiere (suprafeţele nr. 3 şi 4), a fost identificat (la -0,3 m, imediat sub stratul de pământ brun) complexul nr. 2, aparţinând epocii medievale timpurii. Are în plan o formă neobişnuită, comparabilă literei "T", orientat cu axa lungă pe direcţia NV - SE. Era puţin adâncit faţă de vechiul nivel de călcare (cel mult -0,3 m), cu fundul şi pereţii uşor albiaţi, "podeaua" fiind marcată de denivelări. Practic, construcţia era alcătuită din două unităţi: un spaţiu dreptunghiular, cu colţuri accentuat rotunjite şi dimensiunile de 1,4 x 3 m, orientat NV - SE cu axa lungă, care se unea, aproximativ pe mijlocul laturii sud-estice, cu un "şanţ" perpendicular, îngust (lăţime între 0,7 - 1 m) şi lung de 4,2 m. Pe marginea nord-estică a şanţului, în apropierea laturii sud-estice se afla o groapă de stâlp (?). În exteriorul sau în interiorul complexului, în imediata apropiere a marginilor, au fost delimitate mai multe gropi de ţăruş, marea majoritate în zona spaţiului dreptunghiular, de-a lungul laturilor sud-vestică şi nord-vestică. În umplutură se afla pământ negru, afânat, amestecat cu multe bucăţele de lemn carbonizat, deşi pământ sau chirpic ars nu s-a găsit şi nici "podeaua" nu prezenta urme ale unui eventual incendiu. Pe întreaga suprafaţă şi adâncime erau neregulat răspândite pietre de râu, în general de dimensiuni mici, dintre care doar unele păreau să fi fost arse. Au fost găsite relativ puţine cioburi (majoritatea din oale lucrate cu mâna, neornamentate, inclusiv dintr-o tăviţă, şi fragmente din oale lucrate cu roata înceată, decorate cu pieptenele) şi un fragment inform, dintr-un obiect de fier.
Presupun că forma şi structura iniţială a acestui complex nu o indică doar partea adâncită, deoarece în exteriorul laturii nord-estice şi pe întreaga ei lungime, cu o lăţime variabilă (între 0,3 - 1 m, în funcţie de ductul părţii adâncite), sub stratul de pământ brun, pe o adâncime medie de 5 cm se afla o depunere alcătuită din argilă amestecată cu pământ cenuşiu, bucăţele de cărbune şi, sporadic, chiar pietre. Aşadar, este mai probabil că această construcţie avea iniţial forma literei "L", adică era alcătuită dintr-un spaţiu dreptunghiular (circa 5,7 x 1,8 m), marcat în colţul sud-vestic de o porţiune puţin adâncită (poate chiar locul intrării). În interiorul construcţiei, de-a lungul laturii nord-estice, se afla, în această situaţie, o "banchetă" de lut cruţat. De altfel, o analogie apropiată pentru acest complex există chiar în aşezarea de aici, adică locuinţa 1 / 1992, aceasta însă cu adâncime ceva mai mare. Deoarece nu există indicii despre existenţa vreunei instalaţii pentru foc, este puţin probabil ca această construcţie să fi fost utilizată ca locuinţă permanentă (în sezonul rece, cel puţin).
Deşi complexul nr. 16 confirmă durata scurtă şi intensitatea slabă a locuirii din epoca romană, el completează imaginea de ansamblu a aşezării, care pare să marcheze pentru a doua jumătate a secolului II şi secolul III p. Chr., anumite particularităţi ale microzonei în raport cu altele din NV României, adică un mediu cultural pregnant dacic, în care sunt sesizabile (în ceramică) şi anumite contacte cu civilizaţia romană provincială. Inventarul complexului nr. 2 indică ultima fază a aşezării medievale timpurii (secolul VII târziu - prima jumătate a secolului VIII), urmând unei etape plasabilă spre mijlocul secolului VII (deocamdată ilustrată printr-un singur complex), când ceramica, exclusiv lucrată cu mâna, uneori ornamentată, prezintă legături cu lumea slavă [Ioan Stanciu].
Planşa 33
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu