Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Constanţa | Punct: oraşul romano-bizantin; poarta mare | Anul: 2000

Anul   2000
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Constanţa
Comuna   mun. Constanţa
Punct
oraşul romano-bizantin; poarta mare
Sector   
Toponim   Tomis
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Lungu Liviu
Papuc Gheorghe
Cod RAN    60428.01
Raport Aflate în aria peninsulei tomitane, aproape de esplanadă, delimitate de străzile Virtuţii, Mihail Kogălniceanu, Dragoş Vodă şi Mircea cel Bătrân, vestigiile porţii de N a cetăţii se dovedesc a face parte dintre cele mai importante descoperite în ultimii ani în capitala Scythiei Minor.
Poarta trebuie să fi fost o construcţie monumentală (oricum, mult mai mare decât cele trei porţi cunoscute). Calea de acces propriu-zisă, pavată cu lespezi mari din piatră (1,1 x 0,6 x 0,2 m) are lăţimea de 10,5 m, temeliile celor două turnuri care flancau (ambele în formă de "U") având, fiecare, lungimea de 15 m şi lăţimea (măsurată la baza axului frontal) de 11,5 m, grosimea la bază fiind de 3,5 m. Ca elemente constructive deosebite se remarcă, la turnul din SV, o poterna (1,36 m lăţime; străbate în unghi de 45° latura exterioară a turnului) şi un tunel (l = 1 m, h = 2 m) care se deschide în interiorul turnului, după ce spintecă latura dinspre NE, pe toată lungimea, întrerupându-se sub pavajul străzii Dragoş Vodă din cauza prăbuşirii pământului de sub carosabil (prăbuşire veche). Turnul din NE este puternic afectat de lucrările edilitare moderne, astfel încât el nu mai păstrează decât latura frontală semicirculară, pe înălţimea a trei asize, blocurile de parament având dimensiuni apreciabile (1,2 x 0,8 x 0,6 m şi 0,5 x 0,6 x 0,6 m). (La turnul dinspre SV, paramentul nu se mai păstrează). Emplectonul este format din var, nisip şi ceramică pisată.
Primele date ştiinţifice despre acest sit au fost furnizate de Scarlat Lambrino în anul 1933, când savantul a întreprins cercetări pe locul unei foste geamii, identificând temeliile turnului de SV şi o parte din pavajul căii de acces, emiţând ipoteza existenţei în perimetrul amintit a unei porţi monumentale.
Între 1960 - 1962, câteva sondaje efectuate de MINAC semnalează atât prezenţa temeliilor descoperite cândva de Lambrino, cât şi pe cele ale turnului de NE. O susţinută campanie arheologică va începe în anul 1987, desfăşurându-se în mai multe etape (1988, 1991 - 1993 şi 1998), la sfârşitul căreia este scoasă la lumină poarta de NE ("Poarta mare") a Tomisului.
Aceste vestigii (aflate într-o stare bună de conservare) completează peisajul istoric al Constanţei, în acelaşi timp oferind date importante privind trecutul cetăţii antice şi aducând precizări în legătură cu traiectoria zidului de incintă şi cu datarea acestuia.
La sfârşitul anului 2000, o scurtă campanie arheologică şi-a propus ca obiectiv studierea fundaţiilor turnurilor. Pentru aceasta au fost practicate două secţiuni (S. 1 = 1,5 x 6 m şi S. 2 = 2,5 x 8 m), la prima atingându-se adâncimea de -2 m (măsurată de la nivelul carosabilului), la a doua, adâncimea de -5,5 (măsurată la nivelul primei asize).
Săparea celor două secţiuni a oferit o situaţie interesantă "în teren", cumva aşteptată.
Turnul de NE a fost ridicat pe o fundaţie solidă, care depăşeşte trei metri în adâncime, fiind alcătuită din bucăţi de piatră (calcar) neregulate de mărimi medii şi mortar (în cantităţi însemnate; diformitatea pietrei a impus acest lucru), compus din nisip, var şi ceramică pisată. Mortarul este identic celui folosit pentru construirea ambelor turnuri. Fundaţia depăşeşte, în secţiune orizontală, baza turnului, crepida, raza ei fiind mai mare decât raza laturii semicirculare cu 0,4 m.
Studiul stratigrafic în S. 2 arată că terenul a impus construirea unei asemenea fundaţii, zona fiind una accidentată. În umplutura care a astupat elevaţia, nivelând terenul (între şanţul de apărare şi piciorul turnului) s-au descoperit resturi litice, puţin material ceramic (sec. III - IV) şi o monedă Constantin.
Fundaţiile celuilalt turn (cel de SV) sunt mult mai mici, abia atingând 1,7 m, fapt explicabil tot prin configuraţia terenului. Crepida turnului este de 0,45 m.
Considerăm că perioada în care a fost construită poarta de NE este cea cuprinsă între sfârşitul sec. al III-lea p. Chr. şi începutul secolului următor. Pe durata fiinţării ei au avut loc cel puţin două reconstrucţii.
Cercetările anterioare au demonstrat că teritoriul aflat între zidul de incintă al epocii romane (sondajele executate în anii trecuţi au identificat urmele lui spre est, pe locul actualului hotel B.T.T. şi faleza portului modern - Poarta II) şi cel roman târziu, era, în epocă, unul accidentat, dificultăţilor "de ordin natural" adăugându-se cele ivite după intervenţiile făcute de locuitori. În aria respectivă existau morminte (unele, tumulare), mai târziu (sec. II - III) locuinţe extramurane (la data ridicării incintei târzii), ateliere meşteşugăreşti, etc. Chiar şi cele mai noi cercetări efectuate în zonă (în imediata apropiere a clădirii vechi a Tribunalului) evidenţiază această stare de lucruri existentă până după ridicarea zidului mare (sfârşitul secolului al III-lea p. Chr. - începutul secolului al IV-lea p. Chr.), ceea ce aduce o deplină justificare procedeului constructiv ales de edilii vremii pentru a ridica turnurile porţii de NE. Lucrări preliminare făcute asupra terenului pe care urma să se construiască, sunt identificabile aproape la orice sit arheologic. Privind numai porţile de cetăţi, în Scythia Minor a epocii romane târzii aveau asemenea intervenţii poarta mare de la Histria (ca şi zidul de incintă).
Fiind clădită pe o platformă alcătuită din pietriş şi fragmente din cărămidă, la Tropaeum Traiani, terenul pe care s-a construit poarta de V a fost nivelat ("retezat") anterior, iar pentru a face loc temeliilor porţii de E au fost demantelate un turn şi zidul de incintă din epoca romană. La Sacidava, incinta târzie - cu porţile - a fost adaptată condiţiilor naturale, terenul nefiind "pregătit" pentru viitoarea construcţie.
Zidurile Dinogetiei (ridicate în epoca tetrarhiei) au ca fundaţie chiar stânca (probabil, aflată, în epocă, în chiar malul Dunării) a fost săpată în trepte. Exemplele ar putea continua.
Cercetările viitoare vor trebui să completeze harta porţii de NE, prin stabilirea modului de racordare a laturilor turnului de NE cu zidul incintei şi prin studierea situaţiei constructive apărute la baza lui, unde este posibilă existenţa unui al doilea tunel.
Dată fiind importanţa sa în plan ştiinţific şi monumentalitatea excepţională, credem că se impune o restaurare a porţii, urmată de conservare, ea devenind altfel un punct important în peisajul istoric-cultural al Constanţei moderne. În condiţiile în care fondurile necesare unei astfel de amenajări sunt greu de obţinut, se poate opta pentru o soluţie de moment, care să conserve situl pe o perioadă de timp apreciabilă: acoperirea "reîngroparea" porţii în nisip şi marcarea, la nivelul carosabilului, a construcţiilor turnurilor şi căi de acces salvându-se astfel, monumentul (până la punerea lui deplină în evidenţă, conform celor de mai sus) şi rezolvându-se şi problemele ridicate de edilii moderni.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu