.
Veţel | Judeţ: Hunedoara | Punct: Vicus | Anul: 2000
Anul:
2000
Epoca:
Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca romană târzie (sec. IV - VIII)
Perioade:
Epoca romană
Categorie:
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire
Județ:
Hunedoara
Localitate:
Veţel
Comuna:
Veţel
Punct:
Vicus
Sector:
Sector "Aşezare civilă. Est Amfiteatru"
Toponim:
Micia
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Alicu Dorin Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Petculescu Liviu responsabil Muzeul Naţional de Istorie a României
Rădeanu Virginia Maria Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Simion Mihaela Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN:
Raport:

În acest an a fost redeschisă cercetarea sistematică în aşezarea civilă (vicus-ul militar) de la Micia. Campania s-a desfăşurat în perioadele 24 iulie - 24 august şi 8 august - 4 noiembrie 2000.
Aşezarea romană Micia este situată pe malul de S al Mureşului, la circa 3 km faţă de defileul Brănişca, cel mai îngust loc al văii râului. Ea este alcătuită din castrul auxiliar cu o suprafaţă de aproximativ 7,2 ha... şi din aşezarea civilă adiacentă (inclusiv necropolele) extinsă pe mai mult de 15 ha. Aflată într-un punct obligatoriu de trecere al căi de comunicaţie ce leagă Podişul Transilvaniei de Câmpia Tisei, aşezarea a jucat un rol strategic de primă mână în cadrul sistemului de apărare al Daciei. Dar tot datorită poziţiei sale ea a suferit în epoca modernă o serie de distrugeri. Astfel, centrul său este intersectat de calea ferată dublă Arad - Deva şi de şoseaua naţională dintre aceleaşi localităţi. Cu toate acestea, părţile rămase, zona de N şi o parte din jumătatea de sud, permit încă o cercetare de mare amploare a acestui obiectiv arheologic.
De altfel, datorită importanţei sale deosebite, Micia a atras de timpuriu atenţia istoricilor. După săpăturile practicate încă din 1847 de I. F. Neigebaur, au urmat cele a lui Constantin Daicoviciu în 1929 - 1930, primele ştiinţifice şi cu rezultate deosebit de importante, în ciuda faptului că au fost de mică amploare. Cu săpăturile de salvare întreprinse în anii 1967 - 1968 de O. Floca şi L. Mărghitan se încheie faza iniţială de cercetare a sitului, reprezentată de fapt prin sondaje de mici dimensiuni, care au reliefat importanţa obiectivului şi au schiţat liniile directoare ale studiilor viitoare. Paralel, prin valorificarea inscripţiilor s-a reuşit precizarea unităţilor militare staţionate aici, cel puţin de la mijlocul secolului al II-lea.
Reluarea săpăturilor în 1976 de către un colectiv al Muzeului Naţional de Istorie a României, a marcat o nouă etapă, aceea a cercetării sistematice şi de mai mare amploare. În campania din acest an investigaţia arheologică a vizat partea sa nordică, mai precis zona cuprinsă între edificiile publice situate spre malul Mureşului (terme şi amfiteatru) şi calea ferată Arad - Deva, respectiv şoseaua naţională, care suprapun drumul roman principal care ieşea pe poarta de E a castrului şi se îndrepta spre E pentru a debuşa în drumul imperial Sarmizegetusa - Apulum.
Obiectivul prioritar al campaniei din acest an a fost stabilirea unor repere cronologice şi planimetrice ale aşezării civile. În acest scop a fost trasată o secţiune de 100x2 m, orientată aproximativ N - S, denumită convenţional şi amplasată la aproximativ 30 m E de limita sudică a amfiteatrului, paralel cu latura lungă a castrului, în cadrul sectorului denumit "Est Amfiteatru". S-a optat pentru utilizarea carourilor din doi în doi metri, începând cu capătul de N. În urma cercetării arheologice au fost puse în evidenţă o serie de complexe din două faze constructive principale.
Fazei I, datată provizoriu aprox. 100 - 150 îi sunt atribuite următoarele complexe:
Cpl. 6 Locuinţa cu pereţi de lemn - L. 2. Întreaga amenajare se întinde între C. 24 - 31 având cel puţin două faze de funcţionare. Au fost surprinse limitele de N, S şi E ale acestei locuinţe, limita sa de V nefiind încă cercetată (L. cca. 15,40 m; l. cca. 1,30 m). Cele patru camere ce formează locuinţa sunt orientate N - S. Întregul complex este înconjurat de o amenajare din pietriş de râu. Camera I se suprapune pe o fază anterioară, de dimensiuni mai mici (2,7 x 1,02 m). Latura nordică a bordurii de pietriş se află la -0,6 / -0,63 m şi probabil ţine de faza II, în care camera 1 a funcţionat ca spaţiu exterior. Camera 2 (3,2 x 1,3 m) are o podea foarte bine păstrată din mortar amestecat cu cărămidă pisată şi lut marcată de o bordura supraînălţată cu cca. 0,1 m ce se sprijinea pe pereţi. Nivelul de călcare, corespunzător podelei, se află la -0,5 m. Camera 3 (2,45 x 1,25 m) prezintă o podea realizată din lutuială amestecată cu mortar din var. Nivelul de călcare corespunzător acestei podele se află la -0,54 m. Pe latura de E este posibil să fi fost practicată o intrare deocamdată doar presupusă în stadiul actual al cercetării. Camera 4 (3,4 x 1,25 m) are acelaşi tip de podea ca şi Camera 2, fiind înclinată spre S. Nivelul de călcare iniţial a acestei camere este la -0,5 m. În colţul de SE a acestei camere a fost descoperită in situ o piesă din fier (linguroi) cu faţa în jos ce conţinea fragmente de lorica squamata pregătite pentru topit. Prezenţă acestei piesei specifice activităţii de metalurgie, precum şi zona de la S de L. 2 unde, pe un nivel de arsură la roşu corespunzător L. 2 (-1,3 m), au fost constatate o serie de gropi din care s-a recoltat o mare cantitate de zgură de fier şi de sticlă ridică problema existenţei unei zone de cuptoare metalurgice, ipoteză ce va fi verificată în campaniile viitoare.
Fazei a II-a, datată provizoriu aproximativ 150 - 270, îi corespund următoarele complexe:
Cpl. 1 Locuinţa nr. 1 - L. 1. Situat în C. 3 - 4 este o amenajare de formă rectangulară, din care au fost surprinse trei laturi (N, S, V), latura estică nefiind degajată. Laturile sale sunt constituite din două asize de piatră dispuse pe două şiruri şi sunt aşezate direct pe pământ (pe o posibilă nivelare). Latura de N a acestei amenajări este brodată paralel de un alt şir de pietre (de mai mici dimensiuni şi într-o singură asiză). Latura de N şi asiza paralelă sunt surprinse pe o lungime de 1 m; latura de V pe o lungime de 1,45 m, iar latura de S este întreruptă pe o porţiune de cca. 0,5 m, acolo unde s-ar fi făcut joncţiunea cu latura de V. Construcţia este neglijent executată, din piatră nefasonată, fără mortar sau alt tip de liant, delimitând un spaţiu interior din care a fost recoltată ceramică de proastă calitate, grosieră, în amestec cu fragmente de ţigle şi cărămizi. Tot acest complex acoperă o locuinţă distrusă aparţinând fazei I ce urmează a fi cercetată în campaniile viitoare.
Cpl. 2 Amenajare de piatră din C. 7. Complex amplasat în C. 7 - 8. La -0,5 m se distinge un posibil contur rectangular sau uşor rotunjit, pus în evidenţă de un şir de pietre de dimensiuni destul de mari (0,4 x 0,23 m; 0,47 x 0,35 m; 0,5 x 0,3 m), închis înspre V şi încă nedegajat spre E. În interior se constată o umplutură de pietre mai mici, neregulate aflate în poziţie secundară. La secţionare s-a constatat că toată această amenajare este aşezată pe o substrucţie din gresie mărunţită de culoare brun-gălbuie, galben-verzuie, nisip şi pietriş. Se disting două faze de funcţionare: una la -0,8 m cu o substrucţie la -0,95 m mai îngrijit lucrată. Ultima fază se află la -0,5 m cu substrucţia la -0,6 m. Cele două faze sunt despărţite de o nivelare de cca. 0,08 - 0,1 m.
Cpl. 4 Drumul Roman. Complexul este situat între C. 11 - 13, este orientat E - V, perpendicular pe şi are o lăţime de cca. 6 m. La -0,25 / -0,3 m faţă de actualul nivel de călcare, apar dalele mari de piatră (1 x 0,95 m; 0,85 x 0,7 m etc.). Lespezile sunt sumar fasonate şi aşezate pe un amestec realizat din piatră spartă mărunt, mici bucăţi de cărămidă şi nisip, foarte bine bătut. Situaţia înregistrată de ambele profile (E şi V), confirmă ipoteza drumului fiind vizibilă săpătura şanţului pe care construcţia unui astfel de monument o impunea. Este vizibilă curbura pentru scurgerea apei spre rigole, iar marginile şanţului au fost întărite cu blocuri de piatră de mai mici dimensiuni, suprapuse, funcţionând ca temelie pentru trotuare. Se surprind cel puţin două faze de funcţionare: prima fază la - 0,5 m şi a doua la -0,3 m. Între cele două faze se observă substrucţia din gresie mărunţită probabil o formă locală de realizare a aşa numitului nucleus. Tot celei de-a doua faze îi aparţin şi zidurile exterioare a 2 edificii cu fundaţia de piatră surprinse în profilul estic Z. 1, orientat N - S, vizibil pe o lungime de 2,3 m, în dreptul C. 30 - 31, este construit în tehnica opus incertum, din piatră foarte puţin sau deloc fasonată având ca liant un mortar de proastă calitate (din var, nisip şi cioburi pisate, foarte friabil). Fundaţia zidului se află la -0,65 m, iar înălţimea sa este de 0,5 m. Edificiul căruia îi aparţine Z. 1 este construit pe o nivelare din pietriş, pământ galben, nisip şi suprapune o locuinţă dezafectată aparţinând primei faze (L. 2).
Z. 2, orientat N - S, constituie latura de V a unei clădiri, deocamdată nedegajate, surprinsă în profilul estic. Este construit în tehnica opus incertum, din piatră sumar fasonată având fundaţia la -1,1 m, iar limita superioară la -0,2 m.
Principalele rezultate ale campaniei din acest an constau în descoperirea drumului magistral care permite reconstituirea tramei stradale şi deci a sistemului urbanistic al zonei de N a aşezării civile, ca şi surprinderea a două mari faze constructive care corespund în linii generale cu cele două faze de construcţie a castrului. În prima fază datată în prima jumătate a secolului II p. Chr. construcţiile au ziduri de lemn şi de chirpic, iar în a doua fază, durând până spre 250 / 270 p. Chr., construcţiile, având o planimetrie uşor modificată, au fundaţia de piatră. De asemenea, a fost surprinsă partea exterioară a unei zone de cuptoare metalurgice, prima de acest fel cunoscută la Micia.
Întrucât aşezarea civilă de la Micia reprezintă cel mai mare vicus militar din Dacia (centrul pagus-ului) se urmăreşte cercetarea sa sistematică pentru a determina detaliile planimetriei şi ale cronologiei fazelor. În 2001 se propune cercetarea complexelor descoperite în secţiunea de sondaj din 2000. Se va executa o săpătură în suprafaţă pe drumul magistral, care delimitează principalele zone urbanistice din nordul aşezării; se va dezveli clădirea din prima fază cu pereţi de lemn şi se va începe cercetarea zonei de cuptoare metalurgice.

Sector Sud

Sectorul Muzeului din Deva se află în partea de S a secţiunii pe o lungime de 34 m, respectiv carourile 36 - 50. În cursul cercetărilor desfăşurate în perioada 24 iulie - 18 august în carourile sus-menţionate s-au pus în evidenţă mai multe complexe arheologice şi două mari faze de locuire. Dintre acestea se remarcă o clădire de mari dimensiuni care se întinde spre E şi din care s-a dezvelit zidul de V Z. 2 pe o lungime de 12m. El apare la o adâncime de -0,2 m de la marginea profilului estic, având o lăţime de 0,15m. Zidul este construit din piatră legată cu mortar în tehnica opus incertum. Din punct de vedere stratigrafic clădirea delimitată de acest zid este cea mai târzie. Din păcate această fază a fost puternic afectată de intervenţii moderne legate fie de exploatarea agricolă a terenului, fie de lucrările de construcţie a şoselei şi căii ferate aferente Deva - Arad, astfel că din zid s-a mai păstrat doar fundaţia, pe o porţiune de 0,3 m fiind chiar scoasă în întregime. De altfel întreaga suprafaţă a şi între C. 50 şi C. 47 s-a dovedit a fi deja excavată relativ recent, umplutura acestei gropi conţinând fragmente de ţigle cu inscripţia Lugoj şi fragmente de recipiente moderne de sticlă. Pe lângă materialul modern umplutura conţine însă şi material antic: ceramică tip terra siggilatta, obiecte de fier, bronz şi, fapt notabil, o cărămidă fragmentară cu inscripţie redactată cu caractere semicursive.
La V de această clădire şi aparţinând unei faze anterioare de locuire s-a identificat un strat gros de arsură de 0,05 - 0,15 m. Acest strat care se întinde pe aproape jumătate din suprafaţa lui şi este perforat de gropi, ce par să fie spaţii de alimentare a unor cuptoare extinse spre V, dar care nu au fost surprinse în S. I. Ipoteza este întărită şi de materialul arheologic recoltat, constând în multă zgură de fier şi de sticlă. Spre S, acest context arheologic se extinde până la locuinţa L. 2, respectiv caroul 32, edificiu provenind din aceeaşi fază identificat în sectorul MNIR Bucureşti. Sub acest nivel apare pe întreaga suprafaţă dintre C. 47 şi C. 32 un strat de pietriş mărunt de culoare gălbuie şi gresie mărunţită din care pe alocuri s-au păstrat dalele din gresie in situ, având aspectul unei amenajări de exterior, curte sau alee orientată N - S.
În ce priveşte materialul arheologic descoperit, în afară de cel menţionat mai sus, amintim două fragmente de statuete din teracotă, stili din fier şi din bronz, o cantitate mare de ceramică de uz comun, fragmente de terra sigillata, sticlă, piese de echipament militar din bronz, oase şi obiecte din os. [Virginia Rădean]

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO