Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Murighiol | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate (Halmyris) | Anul: 2000

Anul   2000
Epoca
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade
Epoca bizantină
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit
Cetate
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Tulcea
Localitate   Murighiol
Comuna   Murighiol
Punct
Cetate (Halmyris)
Sector   
Toponim   Halmyris
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Dvorski Traian Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti
Madgearu Alexandru Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti
Topoleanu Florin George Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Zahariade Mihail Institutul Român de Tracologie, Bucureşti
Cod RAN    160920.02
Raport În anii 1999 şi 2000 au continuat investigaţiile arheologice de la Murighiol, jud. Tulcea. Suportul financiar a fost oferit de Earthwatch Institute din Boston (SUA). În anul 2000, alături de voluntarii Earthwatch au participat, timp de trei săptămâni, studenţi ai Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi şi ai Facultăţii de Istorie a Universităţii din Cahul, Republica Moldova. Cele două campanii s-au desfăşurat între 1 iulie - 6 septembrie. Ca in fiecare an şantierul arheologic Murighiol s-a bucurat de spijinul neprecupeţit al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea.
Obiectivele cercetării. Efortul s-a concentrat asupra extinderii spre N a arealului investigat din cadrul Insulei I prin deschiderea careurilor N 27 - 28, O 27 - 28, P 27 - 29, Q 27 - 30, R 27 - 31, S 27 - 31, T 27 - 31. Lărgirea semnificativă a suprafeţei cercetate a avut drept scop în primul rând conturarea spre N a construcţiilor ale căror prime urme au fost constatate în campaniile anterioare, lângă edificiul E2 şi care anunţau existenţa unui alt important complex de clădiri. De asemenea, s-a urmărit punerea în evidenţă a reţelei stradale aflată în directă legătură cu cardo maximus, precum şi a altor clădiri, parţial cercetate încă din anii 1986 - 1988, prin secţiunea N - S şi careurile aferente de-a lungul arterei. În acest ultim scop resturile martorilor rezultaţi din săparea careurilor respective şi care nu mai prezentau garanţia obţinerii unor date stratigrafice semnificative au fost înlăturate prin metode arheologice de pe cardo maximus şi de pe clădirile adiacente, spre V, obţinându-se astfel o imagine de ansamblu a complexului arhitectural desfăşurat de-a lungul acestei importante artere a cetăţii.
În acest scop, conform metodologiei de cercetare adoptată şi în anii anteriori, au fost trasate suprafeţe de 4 x 4 m, cu martori laţi de 1 m între ei, necesari pentru circulaţie şi observaţii stratigrafice de detaliu.
Descrierea tehnică a săpăturilor.
Date preliminare - 1999. Careul N 27. În N 27 au fost relevate urmele unei locuinţe de suprafaţă în general de formă rectangulară, cu dimensiunile de 2,25 m x 1 m, cu un strat de pământ bine bătătorit în mijloc indicând o podea, aflată la -0,28 m faţă de nivelul actual de călcare. Locuinţa este delimitată spre V şi N de pereţii unei clădiri anterioare, groşi de 0,7 m, construiţi din blochete de piatra de talie medie şi mică, legate cu pământ, pe care îi foloseşte. Spre S şi E se găsesc alţi doi pereţi de aceeaşi grosime construiţi din aceleaşi materiale. Peretele de E apare uşor arcuit. Pereţii de S şi E au fost construiţi pe loc, cu piatră refolosită din nivelurile anterioare. O vatră construită de asemenea din blochete de piatră refolosite pare să fi fost utilizată la prepararea pâinii. Nu au fost descoperite în jurul acestei vetre urme de arsură, ceea ce ar sugera ideea mai sus amintită. Intrarea în această locuinţă se făcea dinspre SV. Cantităţile mari de piatră de dimensiuni mici şi mijlocii, descoperite atât în perimetrul locuinţei, cât şi în afara ei, constituie importante argumente pentru a susţine că suprastructura acestei locuinţe a fost, contrar altor cazuri cunoscute în perimetrul fortificaţiei, din pietre legate cu pământ şi nu din cărămizi de chirpic.
Inventarul descoperit, destul de modest, constă în principal din fragmente provenind de la veselă de bucătărie, caracteristică în general secolului VI p. Chr., caracterizată printr-o decoraţie vălurită, executată cu pieptănul şi încadrabilă tipurilor bine cunoscute de-a lungul Dunării şi la Halmyris în a doua jumătate a acestui secol. Adâncimea mică la care au fost efectuate descoperirile, precum şi ceramica destul de bine încadrabilă cronologic, indică funcţionarea locuinţei pe nivelul 13 al sitului, ca ultim nivel de locuire, încadrabil cronologic pe baza datelor obţinute în anii anteriori (locuinţe asemănătoare, ceramică, o monedă de la Focas, 602 - 610, surfrapată în timpul lui Heraclius, în 614), în general în al doilea deceniu al secolului VI p. Chr.
Înlăturarea dărâmăturii în arealul N 27, lângă peretele de S al casetei, a pus în evidenţă două laturi, de V şi S, ale unei clădiri alcătuite dintr-un zid gros de 0,7 m, acelaşi care a servit ulterior la amenajarea clădirii de suprafaţă de pe nivelul 13. Este interesant de constatat că aceste laturi se închid la un unghi de 95 de grade, conferind acestei porţiuni din clădire o formă asimetrică. Inventarul arheologic descoperit, care constă de asemenea în principal din ceramică caracteristică celei de a doua jumătăţi a secolului VI (decor vălurit cu pieptănul), ca şi tehnica destul de rudimentară de execuţie a zidurilor - blochete de dimensiuni mici şi mijlocii legate cu pământ - plasează cronologic clădirea în perioada de funcţionare a nivelului 12, identificat pe toată suprafaţa cetăţii, şi datat în ultimul deceniu al secolului 6 şi în primii ani ai secolului 7. Traseul asimetric al celor două ziduri ale clădirii indică, la rândul lui, o dată relativ târzie de construcţie, atunci când grija pentru un urbanism coerent constituia o preocupare secundară.
Posibil contemporan acestui nivel, oricum funcţionării acestei faze a clădirii, lângă peretele sudic al caroului a fost identificat un şanţ lung de cca. 1,2 m, placat cu blochete de piatră aşezate în poziţie verticală, dispuse paralel, la o distanţă de cca. 0,25 - 0,3 m şi pe o direcţie perpendiculară pe zidul de N al clădirii. Adâncimea acestei amenajări, fără îndoială artificială, este de cca. -0,2 / -0,3 m. Nu s-au constatat plăci de piatră a fundului acestui şanţ care să sugereze o instalaţie de scurgere a apelor reziduale.
Careul N 28. După un strat de dărâmătură, identificată la -0,2 m de nivelul actual de călcare, la -0,3 m a fost pus în evidenţă un zid construit din blochete de piatră de mărime mijlocie, legată cu pământ. Lăţimea zidului este de 0,7 m. Zidul nu are fundaţie, fiind construit direct pe un nivel anterior de călcare. Cronologic, zidul pare să aparţină ultimului nivel de locuire identificat în cetate, nivelul 13. Traseul lui este uşor curb, pe direcţia VSV dovedind încă odată construcţia lui într-o perioadă când normele urbanistice nu par să mai fi fost respectate. Inventarul ceramic alcătuit în mare majoritate din veselă de bucătărie este specific sfârşitului de secol VI p. Chr.
Nivelul 12 în această casetă este reprezentat de un strat de sol galben, gros de circa 0,2 m cu intruziuni de arsură, cărămidă şi pietre de dimensiuni în general mici. Inventarul arheologic este invariabil, şi pe acest nivel, format în principal din ceramică databilă în a doua jumătate a secolului VI: veselă de bucătărie, dar şi câteva fragmente atipice de ceramică de lux.
În colţul de SE al casetei, nivelul 12 a fost străpuns şi a fost atins nivelul 11, datat în general în cetate destul de precis, între cca. 559 - 586/7. Acest fapt a determinat extinderea cercetării pe întreaga suprafaţă pentru identificarea acestui nivel caracterizat de prezenţa masivă a chirpiciului provenit de la suprastructura clădirilor construite în număr apreciabil din acest material şi în alte sectoare. În colţul de SE a fost identificată şi cercetată o vatră alcătuită din chirpic cu dimensiunile de 1 x 0,80 m, utilizată foarte probabil numai în scopuri casnice. Piroanele şi fragmentele de ţigle descoperite pe acest nivel - chiar dacă nu se poate determina cu precizie caracterul şi forma locuinţelor - dovedesc faptul că locuirea pe acest nivel a dispus de o suprastructură de lemn care sprijinea un acoperiş cu ţigle.
Carourile O 27 - 28. Sub dărâmătură, constând din blochete de piatră şi fragmente de ţigle, provenită de la clădirile din acest areal, sesizabilă pe întreaga suprafaţă cercetată a celor două casete, au fost puse în evidenţă o reţea de ziduri în directă legătură cu cele din N 27, dar având în acelaşi timp o clară conexiune între ele. În O 27 a fost identificat, la -0,15 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare, colţul de NE al unei clădiri având ziduri late de 0,7 m şi construite din blochete de piatră de dimensiuni mici şi mijlocii, legate cu pământ. Blochetele sunt în general aranjate pe lungime, conferind feţelor interioară şi exterioară ale zidurilor un aspect regulat şi îngrijit. În O 28 a fost identificat un fragment de zid construit în aceeaşi manieră. Faptul că acest zid se păstrează pe o porţiune de numai cca. 2,5 m s-ar putea explica fie ca o urmare a demantelării lui într-o perioadă ulterioară prin prelevarea de piatră în scopul construirii, de exemplu, a locuinţelor adiacente acestui areal (ex. locuinţa din N 27) sau foarte bine prin cauze naturale, şi avem în vedere în primul rând un cutremur de pământ. Am înclina către această a doua ipoteză având în vedere mai multe elemente. În momentul descoperirii lui in situ zidul era înclinat destul de accentuat către NE cu asizele deplasate către exterior, oferind imaginea unor asize în trepte. Un al doilea argument rezultă din faptul că în faţa zidului, pe o suprafaţă de cca. 2 m2 a fost identificată o formaţiune compactă de blochete de piatră cu aceleaşi dimensiuni ca şi cele ale zidului din piatră şi lut. În structura acestui strat nu au fost descoperite alte urme arheologice decât fragmente de chirpic şi ţigle fragmentare. Apare destul de evident că ne aflam în faţa unui perete al clădirii prăbuşit în mod compact la o dată anume, pe care o plasăm din punct de vedere arheologic în a doua jumătate a secolului VI. De altfel, nivelul de locuire investigat (N 12), care preia funcţionarea clădirii foarte probabil dintr-un nivel anterior, se datează tocmai în această perioadă (586/7 - cca. 602). Cantitatea mare de ţigle, olane fragmentare şi piroane descoperită pe întreaga suprafaţă a celor două carouri sugerează existenţa unei clădiri cu o suprastructură de cherestea, care susţinea un acoperiş placat cu ţigle şi olane.
Inventarul arheologic - pe lângă cel amintit mai sus - consta din veselă de bucătărie alături, de unele fragmente provenind de la ceramică de lux, între care şi câteva importuri, amfore fragmentare, oase de animale. Configuraţia generală a structurilor constructive în cele două carouri investigate (O 27 - 28) indică prezenţa unei clădiri de plan rectangular delimitată de zidurile din S 27, având o anexă de plan pătrat, conturată prin descoperirile din S 28, dar prefigurată de traiectul unor ziduri, parţial demantelate, identificate cu destulă claritate deja în N 27 şi N 28.
Se poate afirma că întregul complex de clădiri a funcţionat în a doua jumătate a secolului VI, pe nivelul 12 care constituie, de altfel, şi ultimul nivel de locuire cu o concepţie urbană coerentă.
Carourile P 27 - 28. Structurile de zidărie identificate se găsesc la numai -0,10 / -0,15 m de la nivelul actual de călcare. Cele două ziduri descoperite au fost construite din blochete de piatră de dimensiuni mici şi mijlocii legate cu pământ. Asizele celor două ziduri, sunt regulat dispuse şi îngrijit lucrate la ambele paramente. Zidurile sunt late de 0,7 - 0,75 m şi starea de conservare este foarte bună. Ele au funcţionat pe nivelul 12, care se prezintă sub forma unei podele de pământ gălbui bine bătătorit şi care se leagă de ele vizibil în urma unei refaceri. Această constatare arată în mod evident că aceste două ziduri au fost iniţial construite într-o perioadă anterioară, fiind constant refolosite pe acest nivel. O monedă de la Mauricius (582 - 602), descoperită la -0,3 m, în umplutura acestui nivel (N 12) confirmă datarea nivelului 12 în aceasta perioadă.
Inventarul arheologic recoltat este destul de interesant. Alături de veselă de bucătărie comună, ceramica de lux este reprezentată de câteva fragmente de tip fish-plate, fragmente de farfurii cu simbolul creştin al peştelui şi câteva fragmente de opaiţe bine datate în aceasta perioadă.
Date preliminare - 2000. Efortul s-a concentrat asupra extinderii spre N a arealului investigat din cadrul Insulei I, prin deschiderea careurilor Q 27 - 30, R 27 - 31, S 27 - 31, T 27 - 31. Zidul din P 27, cunoscut încă din 1999 se prelungeşte în Q 27 şi o porţiune din el este uşor alunecat spre N, evident din cauze naturale post construcţie. El apare în mod evident refăcut. Faza I constă din blochete din piatră de dimensiuni mijlocii (0,2 - 0,3 m sau 0,1 - 0,15 m lungime) legate cu pământ în amestec cu cărămidă pisată. Această fază apare la -0,6 m faţă de ultima asiză vizibilă în prezent şi la -0,8 m faţă de nivelul actual de călcare. Asizele ei sunt regulat dispuse şi conţin acelaşi tip de piatră. Faza II a zidului, când s-a petrecut refacerea, a constat în aplicarea, peste blochete, a unor blocuri de piatra paralelipipedice (în general de 0,25 x 0,3 m sau 0,35 x 0,3 m), în general nefăţuite, dar regularizate cu blochete înguste. Şi în această fază a folosit ca liant pământul, dar nu în amestec cu cărămidă pisată, aşa cum s-a constat la faza anterioară.
În mijlocul casetei a fost descoperit şi cercetat in situ fundul unui chiup de mari dimensiuni conţinând diverse materiale (ceramică, sticlă, pietre, oase de animale). Cercetarea mai multor cazuri de astfel de amenajări în mijlocul străzii ar deschide perspectiva cunoaşterii modalităţilor şi reglementărilor de ecologizare a străzilor în antichitatea târzie.
Din punct de vedere al stratigrafiei generale faza I a zidului din Q 27 pare să aparţină cel puţin nivelului 11 (databil între 559 - cca. 586/7), care apare aici marcat la 0,8 m, pe întreaga suprafaţă de bucăţi de chirpici, cărămidă şi ţigle. Nivelul 12, aflat la -0,4 m se prezintă că un strat gros (0,4 m) de lut. Chirpiciul detectat pe N 11 aparţine fără îndoială de acest zid apare căzut pe N 12, care reface acest spaţiu prin lutuiala groasă, bine bătătorită. Este de remarcat că atât N 11, cât şi N 12 în Q 27 reprezintă faze succesive ale străzii constatate încă din 1999 pe direcţia V - E, de-a lungul E 2 şi mergând perpendicular pe cardo maximus. În profil de altfel, N 12 prezintă pe suprafaţa sa o înşiruire liniară de pietre bine bătătorite în lut, regulate dar nu compactă. În această suprafaţă pare să nu fi existat un N 13, sesizat în alte zone aşa încât aici se poate preciza doar vegetalul antic (0,15 m) şi vegetalul post antic (0,2 m).
Zidul din P 28 continua pe direcţia VNV - ESE şi în Q 28, (porţiune identificată în 1999), la -0,1 m faţă de actualul nivel de călcare. El prezintă aceleaşi caracteristici sesizate în R 27, fiind evident vorba de acceaşi construcţie. În seria de casete numerotate P 28, Q 28 - 31, R 27 - 31, S 27 - 31 au fost decopertate şi cercetate structuri şi construcţii de zidărie, unitare din punct de vedere arhitectonic, ale căror elemente dezvăluie existenţa indubitabilă a unui complex religios pe care, conform planului rezultat, nu ezităm să o numim basilica.
În carourile P 28, Q 28 - 29, R 28 - 29 şi S 28 s-a conturat existenţa laturii de S a unei construcţii de dimensiuni mari, pe care am notat-o provizoriu edificiul A, de formă dreptunghiulară alungită, lată de 4,85 m orientată uşor VNV - ESE. Porţiunea de zid din P 28 a fost decopertată şi cercetată în 1999 (vezi mai sus, campania din 1999). Lungimea acestei clădiri nu a fost deocamdată determinată, săpăturile din anul 2001 urmând să-i stabilească limita sa de V şi odată cu aceasta dimensiunile ei exacte. În S. 2 clădirea prezintă la -0,15 m sub actualul vegetal o intrare, lată de 2 m cu un prag, la -0,50 m, alcătuit din plăci de dimensiuni mari şi mijlocii, relativ bine îmbinate. Un pavaj aflat la -0,75 m păstrat parţial în S. 2, aşezat pe un pat de lut, bine bătătorit, consta din bolovăniş şi bucăţi mici de cărămidă şi ţigle, de asemenea bine tasate. Este de remarcat ca acest pavaj în aceeaşi compoziţie a fost identificat şi în R 29 aproximativ la aceeaşi adâncime, ţinând cont de denivelările actuale ale terenului.
Zidurile paralele din Q 28 şi 29, precum şi din R 28 şi 29, groase de 0,6 m, aparţin evident aceleiaşi clădiri. Cercetarea paramentului acestor ziduri a condus la identificarea până în prezent a două faze constructive.
Faza I a structurilor de zidărie din carourile P 28, Q 28 - 29, R 28 - 29, este alcătuită din aceleaşi materiale şi consta din blochete de piatră de dimensiuni mijlocii (0,3 x 0,07 m; 0,4 x 0,05 m; 0,25 x 0,05 m). Liantul blochetelor este din pământ galben în amestec cu cărămidă pisată.
Faza II consta din blochete, cărămizi şi blocuri nefasonate de dimensiuni mici, regularizate din când în când cu asize de blochete de piatră. Faza I se afla la -0,4 m faţă de ultima asiză păstrată a fazei II.
Un orificiu constatat în zidul din Q 28, care îl străpunge complet, ar putea reprezenta, un eventual canal de scurgere, spre stradă.
Cronologic, faza II pare să corespundă nivelului general 11 din cetate, cu alte cuvinte reparaţia faze I, anterioare s-a putut produce după atacul cutrigur din 559, care a fost după toate aparenţele distrugător şi pentru Halmyris.
Carourile R 28 - 29 au evidenţiat următoarea situaţie: în R 29 a fost identificat zidul de N al edificiului A descris mai sus. Un zid orientat pe direcţia generală NE cade perpendicular pe acesta din urmă. Este foarte important de precizat faptul ca zidul de N al edificiului A se adosează zidului cu orientare NE, care pare anterior. De altfel, traseul rectangular descris de structurile de zidărie identificate în Q 29, R 28 - 29 prezintă o compoziţie identică în ce priveşte tehnica de construcţie: blocuri mari (0,33 / 0,35 x 0,25 / 0,4 x 0,15 / 0,2 m), în general nefăţuite, legate cu pământ şi regularizate prin blochete subţiri de 0,06 / 0,07 m. În acest perimetru rectangular, la o adâncime de 0,35 m de ultima asiză existentă, a fost pus în evidenţă un şir de blochete de piatră, plate, late de 0,5 m, aşezate în mod regulat de-a lungul zidului, pe un pat de pământ cenusoş-negricios, foarte dur, în amestec cu pietriş şi bolovăniş. Este fără îndoială vorba de o amenajare specială, un fel de banchetă de piatră, dispusă de-a lungul zidului. În jumătatea de S a Q 29, la -0,8 m de nivelul actual de călcare a fost identificat un pavaj din bolovăniş şi cărămidă sfărâmată, bine bătătorit, extrem de dur aşezat pe un pat de lut, de asemenea foarte bine tasat anterior. Zidul nu prezintă - cel puţin până la adâncimea care a fost atinsă în această porţiune urme de refacere. Zidăria este şi în această porţiune legată cu pământ compact şi fără urme de pietriş sau cărămidă. Această încăpere rectangulară suprapune, prin latura ei de v, în Q 30 un zid mai vechi, lat de 0,7 m, legat cu pământ, fără alte intrusiuni, alcătuit din blochete de piatră paralelipipedice (0,3 x 0,08 m) cărămizi şi ţigle care au servit la regularizarea asizelor. La 1,4 m N de acest zid se găseşte un pilon construit în tehnica opus mixtum. Partea superioară a pilonului (-0,45 m de la nivelul actual de călcare) constă dintr-un singur bloc de piatră (0,6 x 0,5 x 0,2 m) aşezat pe un pat de piatră, care la rândul lui stă pe un pat de cărămidă.
Carourile R 30, S 30 - 31 au relevat existenţa unei structuri absidale pe care, având în vedere întregul ansamblul constructiv o putem asimila fără probleme altarului bisericii. Deschiderea absidei pe direcţia N - S este de 5,48 m. Adâncimea absidei este de 4,45 m. Grosimea zidului absidei este de 1 m. Structura zidăriei identificate la altar constă din blocuri de piatră de mărime mijlocie, legate cu pământ galben foarte dur.
În seria de casete S 28 - 30 şi T 31 a fost identificată o structură de zidărie în legătură directă cu restul construcţiei descrise. În S 29 a fost identificat colţul de SE al acestei noi structuri. În colţul de SV al S 30, la 0,8 m spre V de zid a fost relevată partea superioară a unei structuri circulare din piatră legată cu pământ, cu diametrul interior de 0,5 m. Împrejurul acesteia se găsesc, în mod regulat aranjate şi ferm prinse într-un lut bine bătătorit, blochete de piatra plate de dimensiuni mari şi mijlocii, precum şi cărămizi. Un canal de scurgere lat de cca. 0,1 m străpunge zidul. El este executat din piatră şi ţigle. În prezent nu cunoaştem adâncimea acestei amenajări circulare, ea nefiind curăţată în întregime.
Zidul identificat în S 28 - 30 şi T 31 este lung 14, 50 m şi servea ca protecţie directă altarului care se deschidea direct spre cardo maximus. Observaţiile efectuate în R 29 duc la concluzia că acest zid, ca de altfel şi marea clădire rectangulară alungită (edificiul A) cu care face corp comun la întretăierea R 28 - 29 şi S 28 - 29 sunt adosate ulterior clădirii centrale a bazilicii. Prin acest zid au fost practicate două intrări de 0,6 m şi respectiv 0,75 m, cu acces direct spre şi dinspre artera cardo maximus. Spaţiul de circulaţie între acest zid şi altar poate fi interpretat ca un spaţiu ambulatoriu, deci de circulaţie.
În S 31, între latura zidului exterior, care în T 31 coteşte în unghi drept spre V şi colţul de NE al basilicii se găseşte o intrare lată de 1 m, care oferea acces dinspre o altă arteră importantă, care se prefigurează pe direcţia ESE - VNV şi care a fost parţial investigată în anii trecuţi. Că această arteră a început să joace de la un moment dat un rol important în reţeaua stradală din arealul investigat rezultă atât din lăţimea ei impresionantă, din faptul că deţinea o instalaţie de canalizare, în prezent relativ bine conservată şi că întretăia cardo maximus, într-un punct important din punct de vedere urban.
Reţeaua stradală în arealul careurilor P 27 - 28, Q 27 - 28, R 27, S 27 - 30 şi T 27 - 31 începe să se contureze destul de clar. Din datele obţinute până în prezent constatăm că o arteră orientată VNV, Strada 1, lată de 5,25 m, care merge de-a lungul edificiului rectangular temporar numit A, întretăia cardo maximus, orientată uşor NVN, cu lăţimea maximă de 3,25 m, în dreptul caroului S 27. Pe de altă parte, în T 31, pe latura de N a bazilicii, cum rezultă din săpăturile din 1985 - 1987, o altă stradă, Strada 2, a cărei lăţime nu o putem deocamdată determina precis, dar care pare să prezinte dimensiuni apreciabile, a fost deschisă la un moment dat pe aceeaşi direcţie NVN, fiind paralelă cu artera din sudul aceluiaşi edificiu. Cu titlu preliminar putem spune că deschiderea acestei noi artere de circulaţie s-a produs în momentul unor importante reorganizări a spaţiului din preajma porţii de N unde, alături de Thermae 1 a fost construit un complex de clădiri destinat locuirii şi cu destinaţii economice care, prin orientarea lui, a obturat, practic, desfăşurarea spre N a lui cardo maximus. Nu putem preciza, deocamdată, care este raportul cronologic între momentul construcţiei bazilicii şi deschiderea noii artere, spre N de aceasta.
Rezultă prin urmare că basilica a fost înconjurată practic de o reţea de trei străzi importante: Strada 1 spre S, Strada 2 spre N şi cardo maximus spre E.
Concluzii. Cele şase suprafeţe investigate în 1999 par să facă parte dintr-un complex aflat în imediata vecinătate a marelui edificiu public E 2, început de a fi cercetat în 1995. Nivelul la care ne-am oprit în general este nivelul 12, orizont în interiorul oraşului bine cunoscut pe întreaga lui suprafaţă şi bine datat. Având în vedere faptul că acest nivel de locuire, coincide ca datare aproximativ cu ultimele două decenii ale secolului VI, am hotărât să atingem în toate suprafeţele cercetate din această campanie, N 12 ca limită cronologică inferioară. În timpul săpăturilor au fost puse în evidenţă o clădire de plan rectangular cu o anexă rectangulară asimetric dispusă, cu o funcţionalitate încă necunoscută, în ciuda unei atente colectări şi notări a materialului. Este posibil ca acest complex să fi avut de asemenea un caracter public luând în consideraţie atât planimetria generală, cât şi poziţia lui în raport cu marele edificiu public dinspre E. Este sugestiv faptul că şi în acest sector, nivelul 12 nu apare cu un strat masiv de incendiu pe el, aşa cum, de altfel s-a constatat şi în alte areale ale sitului, ci se prezintă ca un nivel în general constructiv, încadrat aspectului încă urban al întregii aşezări.
Rezultatele campaniei din 2000 au dus la identificarea unei basilici de mari dimensiuni având în vedere lăţimea ei, identificată în întregime, împreună cu anexele şi în comparaţie cu suprafaţa fortificată. De asemenea au fost puse în evidenţă primele elemente ale reţelei stradale atât în legătură cu cardo maximus, cât şi cu bazilica. Aceasta se dovedeşte a fi fost înconjurată de străzi de o lăţime apreciabilă şi de cardo maximus şi prin aceasta apare ca un edificiu care trebuie să fi fost important prin funcţionalitatea şi monumentalitatea sa în cadrul comunităţii cetăţii.
Obiectivele cercetării viitoare (2001 - 2004). În campania din anul 2001 vor fi urmărite posibilităţile de decopertare a întregii suprafeţe a bazilicii, la un nivel care să nu afecteze straturile arheologice care pot oferi date stratigrafice şi cronologice importante. Intenţionăm prin urmare să obţinem un plan complet de suprafaţă al bazilicii şi al reţelei stradale care o înconjoară, urmând ca în anii următori prin sondaje efectuate în puncte cheie ale edificiului, (altar, naos, nave, etc.) să se obţină o cronologie completă a întregului ansamblu.
Propuneri de conservare, protejare, punere în valoare. Starea ruinelor descoperite in situ permit o primă acţiune de conservare. Având în vedere stadiul iniţial de cercetare, în scopul protecţiei imediate, metoda ar putea consta în protejarea structurilor de zidărie, prin aşternerea unui strat superficial de blocuri de piatră legate cu pământ (conform tehnicii iniţiale de construcţie constatate) şi cu respectarea nivelului (înălţimii) iniţial(e) la care au fost descoperite zidurile. S-ar obţine în acest fel o protejare in situ care ar permite dezvoltarea în viitor a unor proiecte de restaurare pe baza unui contur nuanţat şi bine conservat al complexului.
O altă direcţie de acţiune în activitatea de conservare ar putea viza repararea străzii cardo maximus, mărginită spre V de basilica, iar spre E de un şir de magazine şi clădiri de interes public. S-ar impune repararea în primul rând a structurii de suprafaţă, precum şi a trotuarului care se întindea de-a lungul liniei acestui şir de clădiri.
Planşa 44
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu