Desfăşurate în perioada 1 - 30 iulie a.c., cercetările arheologice de la Şeuşa - La cărarea morii, au continuat, în mod sistematic, investigarea - prin intermediul secţiunilor de control şi informare stratigrafică şi a casetelor - complexului de aşezări aparţinând epocilor şi culturilor comunităţilor umane care au habitat în acest punct, demers început cu 5 ani în urmă, începând cu campania anului 1996.
Si...tul arheologic de la Şeuşa - La cărarea morii, se află în sectorul vestic al Podişului Secaşelor, pe terasa relativ înaltă a unui afluent de stânga al Mureşului, numit Şeuşiţa sau Pârâul Socilor. Din punct de vedere geo-morfologic arealul se caracterizează printr-un relief frământat, de tip podiş, cu văi adânci, orientate E - V, pe direcţia de curgere a afluenţilor Mureşului şi dealuri (măguri) înalte. Punctul în care se desfăşoară cercetările arheologice se află la aproximativ 3,5 km SE de satul Şeuşa, într-o zonă adăpostită, pe drumul de hotar care leagă această din urmă localitate de satul Daia Română, mai exact pe locul unei cariere de exploatare la suprafaţă a bentonitei.
Încă din anul 1987 (data începerii lucrărilor de exploatare a bentonitei), odată cu descoperirea primelor materiale arheologice, locul a intrat în atenţia arheologilor specialişti, care au efectuat o serie de periegheze, în urma cărora o serie de materiale ce au fost recuperate au fost duse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Din păcate, lucrările efectuate în cadrul minei au distrus peste 80% din situl arheologic, stratul arheologic rămas, vizibil în partea superioară a profilului carierei la momentul demarării cercetărilor de salvare (devenite ulterior sistematice), reprezentând doar sectoarele marginale ale aşezărilor suprapuse, care au existat pe această terasă a Şeuşiţei.
Obiectivele principale ale săpăturilor întreprinse aici de-a lungul a 5 campanii succesive au fost: cunoaşterea cât mai detaliată a situaţiilor stratigrafice din diferite puncte ale sitului, surprinderea şi dezvelirea cât mai multor complexe de locuire aparţinând diferitelor locuiri succesive de aici (în special aparţinând epocilor preistorice, iar în cadrul acestora cele neolitice timpurii), recuperarea, prelucrarea şi analiza materialelor arheologice urmate de încadrări cultural-cronologice cât mai precise pe baza analogiilor cu materiale similare din situri arheologice contemporane. Dealtfel, în urma publicării, încă din primii ani ai cercetărilor, a unor realităţi şi contexte aparţinând celor mai timpurii orizonturi neolitice de aici (cultura Precriş), staţiunea arheologică a intrat în atenţia cercetătorilor specialişti, materialele descoperite aici beneficiind deja de un loc aparte în "peisajul" procesului neolitizării teritoriilor nord-dunărene, în general, şi transilvănene, în special.
Campania anului 2000, s-a axat în principal pe lămurirea definitivă a succesiunii stratigrafice din sectorul nord-vestic al sitului, aflat în cel mai de jos punct al terasei, precum şi pe descoperirea unor noi complexe de locuire care să aparţină comunităţilor culturii Precriş, asemănătoare cu locuinţa descoperită în acest sector în anul 1997.
Au fost executate trei secţiuni de control şi informare stratigrafică (S. IV - S. VI / 2000), şi o casetă adiacentă secţiunii V / 2000, necesară dezvelirii integrale a unei locuinţe de suprafaţă.
Secţiunea IV / 2000 (10 x 2m), orientată SE - NV, a relevat o situaţie stratigrafică ce a confirmat pe deplin situaţiile obţinute în campaniile anterioare: sub nivelul vegetal (arabil), ce conţine materiale arheologice aparţinând epocilor romană, medievală şi modernă, se află un nivel consistent ce aparţine locuirii romane din acest loc, cel mai probabil o fermă (villa rustica); sub acest nivel se află un altul, consistent la rândul lui, aparţinând epocii Latene clasice (târzii), dacice; sub acesta s-a distins, sporadic, un nivel de locuire aparţinând epocii Latene mijlocii, cu materiale de factură celtică; urmează un nivel aparţinând epocii bronzului mijlociu (Wietenberg IV) de asemenea sporadic, sub care se află un strat neolitic timpuriu distinct, aparţinând culturii Starèevo - Criş; direct pe sterilul arheologic este dispus un strat cultural ce conţine depuneri arheologice aparţinând culturii Precriş.
Au fost surprinse trei complexe:
- G. 1 / 2000, groapa aparţinând epocii dacice, surprinsă doar parţial, în caroul 1, în apropierea profilului de N, de formă relativ neregulată, cu un diametru relativ de 2 m şi adâncimea de -1,9 m (de la nivelul actual de călcare); pe fundul acesteia s-a relevat o lentilă de arsură neagră şi lemn carbonizat; etc., pare a fi avut funcţionalitatea ca groapă (depozit) de provizii. Pe fundul drept al acestui complex au fost descoperite patru pietre de mari dimensiuni (bolovani), în apropierea profilului nordic, în asociere cu urme de lemn carbonizat;
- G. 2 / 2000, de formă perfect rotundă, cu diametrul de aproximativ 1,5 m la gură, puternic cuptorită (în formă de clopot) care se adâncea puternic (0,8 m) în sterilul arheologic, galben-portocaliu, deosebit de dur (pietriş cimentat cu argilă). Lipsa materialelor arheologice şi forma acesteia, la care se adaugă urmele de arsură şi lemn carbonizat fac posibilă atribuirea unei funcţionalităţi asemănătoare cu precedenta;
- G. 3 / 2000, de formă relativ rotundă, conturată în caroul 5, doar pe jumătate, cealaltă jumătate intrând sub profilul de N. Groapa aparţine nivelului, respectiv epocii, romane. În cuprinsul ei, la o adâncime de aproximativ -0,8 m, a fost descoperit scheletul unui copil nou născut (M. 1 / 2000), care avea ca inventar o fibulă din bronz, de tip Latene târziu (a 2-a jumătate a secolului I p. Chr.) şi un fragment dintr-un vas ceramic roman (o amforă cu toartă panglicată, aparţinând speciei fine, de bună calitate, de culoare neagră). Credem, cel puţin în actualul stadiu al cercetărilor, că este vorba de mormântul unui copil aparţinând unuia dintre lucrătorii autohtoni (daci), care în mod obişnuit erau folosiţi ca mână de lucru în cadrul vilelor rustice din epoca stăpânirii romane. De reţinut faptul că este primul şi singurul mormânt (uman) descoperit până acum în întreg situl arheologic de la Şeuşa - La cărarea morii.
Secţiunea V / 2000, având dimensiunile 10 x 2 x 2m, a fost executată având orientarea NE - SV şi fiind perpendiculară pe direcţia secţiunii IV.
Situaţia stratigrafică surprinsă în această secţiune s-a dovedit a fi, în linii mari, identică cu cea din secţiunea anterioară (vezi mai sus), astfel că nu vom insista asupra ei. În caroul 5 au fost surprinse urmele unei fundaţii aparţinând unei construcţii romane, probabil o anexă a villei rustice (aceaşi construcţie a fost surprinsă în capătul estic al secţiunii IV).
Au fost surprinse patru complexe:
- G. 4 / 2000, o groapă aparţinând stratului, respectiv epocii dacice, în cadrul căreia au fost distinse două faze distincte de umplere. Forma puternic cuptorită şi descoperirea a două fibule dacice (una din bronz şi a doua din fier), pledează pentru o altă funcţionalitate decât precedentele.
- G. 5 / 2000, groapă de formă neregulată, de epocă dacică dar care a fost reutilizată, ulterior, în timpul epocii romane, ca groapă menajeră pentru materialele de construcţie.
- G. 6 / 2000, complex de tip adâncit, de dimensiuni foarte mari (peste 4 m2 surprins în jumătatea nordică a secţiunii), distinsă pe ambele profile stratigrafice, care aparţine epocii dacice. Credem că acest complex este acelaşi cu cel surprins în S. III / 1998 (C. 2 / 1998). Asupra funcţionalităţii acestui tip de complex există mai multe ipoteze asupra cărora nu vom insista aici.
- L. 3 / 2000, o locuinţă de suprafaţă, pe pat de pietre, aparţinând neoliticului timpuriu, mai precis culturii Precriş. Având dimensiunile de cca. 4 x 5 m. A necesitat deschiderea unei casete adiacente (C. I / 2000 = 4 x 2 m), spre E de carourile 4 şi 5. Ca tehnică de construcţie - pe pat de pietre consolidate şi acoperite (făţuite, podite) cu argilă (bentonită) - aceasta dovedeşte similarităţi uimitoare cu L. 1 / 1997 şi L. 2 / 1998, ambele aparţinând celei mai timpurii locuiri umane de Şeuşa - La cărarea morii, respectiv culturii Precriş. Materialul arheologic, destul de sărac (ceramică, obsidian, etc.), se află în curs de prelucrare, permiţând o mai clară (fină) încadrare cultural-cronologică a complexului.
În capătul nord-estic al acestei secţiuni, în caroul 1, a fost surprinsă, pe o mică porţiune (cca. 25 - 30 cm) vechea
secţiune III / 1998, conturată deosebit de clar la răzuirea profilelor. Această situaţie - la care dealtfel urmăream să ajungem - s-a dovedit a fii deosebit de utilă în corectarea şi actualizarea ridicării topografice, serios afectată de lucrările efectuate aici în toamna anului 1999 (de redare a terenului carierei în circuitul agricol), care au modificat configuraţia terenului şi au smuls din pământ trei din cele patru borne existente.
Secţiunea VI / 2000, cu dimensiunile 10 x 2 x 2 m, a fost executată perpendicular pe direcţia S. V / 2000, la o distanţă de 10 m spre N (fiind astfel paralelă cu S. IV / 2000 şi S. III / 1998). Succesiunile stratigrafice relevate au fost, la rândul lor, identice cu cele anterioare, cu specificaţia că în carourile 3 - 4 s-a conturat un zid roman, datat cu monedă de la Faustina a II-a. Au fost relevate două complexe:
- G. 7 / 2000, de formă relativ rotundă, aparţinând nivelului dacic, care se adâncea în sterilul alb până la adâncimea de 2,1 m, fiind interpretată, pe baza similarităţii formei şi a conţinutului material cu complexele mai sus amintite, ca fiind o groapă de provizii.
- G. 8 / 2000, de formă perfect rotundă, uşor cuptorită, aparţinând tot nivelului dacic, se adâncea până la o adâncime de -1,9 m. Aproape de fundul ei a fost descoperit scheletul întreg, dispus în formă anatomică, al unui câine de mari dimensiuni (1,1 x 0,9 m). Dată fiind apropierea acestui complex (cca. 6 - 7 m) de o altă groapă identică ca formă, descoperită în campaniile anterioare (G. 5 / 1997, care a furnizat scheletul întreg al unui cal, cu piesele metalice de harnaşament), este posibil să ne aflăm într-o zonă sacră a aşezării dacice, fiind binecunoscut acest tip de practică religioasă a acestor comunităţi, din realităţi similare, relevate în situri contemporane. Câinele pare să fi avut nu numai o talie impresionantă, ci şi o vârstă avansată, pe care o bănuim judecând după gradul ridicat de uzură al dinţilor.
Campania din acest an, din situl arheologic de la Şeuşa - "La cărarea morii" a furnizat rezultate importante, atât prin reconfirmarea succesiunilor culturale din această aşezare, cât şi prin complexele descoperite, unele dintre ele deosebit de interesante, care reconstituie viaţa cotidiană a diferitelor comunităţi umane care s-au perindat, de-a lungul diferitelor epoci şi culturi în acest areal.
Materialele arheologice rezultate, se află în laboratoarele şi depozitele de tranzit ale Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, în diferite stadii de prelucrare.
Situaţia actuală a sitului (distrus în proporţie de peste 90%), precum şi stadiul actual al cercetărilor, dovedesc faptul că la ora actuală au rămas neafectate doar sectoarele periferice, marginale ale locuirilor umane, preistorice şi istorice. Zonele centrale ale aşezărilor multistratificate de pe terasa Şeuşiţei au fost distruse, definitiv, de excavaţiile carierei de bentonită. Această situaţie, face ca în viitorul apropiat, probabil chiar în decursul campaniei anului 2001, să se procedeze la demersurile de încetare a cercetărilor arheologice sistematice din această staţiune, precum şi preparativele, de ordin tehnic, pentru intrarea sitului arheologic în faza de conservare finală. Într-o perspectiva cât mai apropiată se va trece la sistematizarea tuturor informaţiilor obţinute de-a lungul cercetărilor de aici, la prelucrarea integrală a materialelor rezultate în urma săpăturilor în vederea conceperii unei monografii arheologice de sit.