Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Băbeni | Comuna: Topliceni | Judeţ: Buzău | Punct: Biserica parohială "Sf. Împăraţi" | Anul: 2001

Anul   2001
Epoca   Epoca medievală (sec. XIII -XVIII); Monumente - Restaurare; Preistorie; 
Perioade   Epoca medievală mijlocie
Categorie   Religios, ritual şi funerar; 
Tipuri de sit   biserică; 
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Buzău
Localitate   Băbeni
Comuna   Topliceni
Punct   Biserica parohială "Sf. Împăraţi"
Sector   
Toponim   
Colectiv   Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT SRL)
Colectiv sector   
Instituții implicate  SC Abral Artproduct SRL Bucureşti
Persoane implicate  Liviu BRĂTULEANU, Emil LUPU
Cod RAN    49787.02
Raport În perioada 8-20 martie 2000 a fost efectuată prima cercetare arheologică la biserica fostei mănăstiri Băbeni, reprezentată de sondaje arheologice informative, numai la exteriorul bisericii, executate concomitent cu investigaţiile geotehnice asupra fundaţiilor şi terenului de fundare.

Biserica parohială este singurul monument ce se mai păstrează din fostul ansamblu mănăstiresc şi este situată în zona central-estică a satului, pe terasa superioară de pe malul drept al râului Râmnicu Sărat.

Literatura de specialitate îl consideră ctitor al bisericii actuale şi fostei mănăstiri pe Negoiţă Dedulescu. În anul 1670, un document ne spune că Negoiţă ocupa funcţia de logofăt, fiind căsătorit cu jupâneasa Preda, fiica lui Stroe vel vornic Leordeanu; de asemenea, se specifică faptul că el mai avea şi doi veri, respectiv Radu Dedulescu şi Maria spătăreasa, căsătorită cu Ion Văcărescu. Aceasta din urmă, la 23 martie 1691 se afla refugiată la Sibiu cu Maria Cantacuzino, şi îi scria împăratului Leopold I pentru a-i solicita asigurarea unor pensiuni viagere.

Evoluţia ansamblului monahal este încă puţin cunoscută pentru sec. al XVII-lea, ştiind sigur doar că la 28 martie 1682, egumenul mănăstirii împreună cu Matei Bagdat şi Negoiţă căpitan Dedulescu, cumpără o ocină la Draghieşti. De asemenea, satul este atestat documentar din anul 1593. Probabil că, la fel ca multe alte mănăstiri, cea ctitorită de Negoiţă logofăt a suprapus o biserică a satului pe care acesta îl stăpânea. Cert este că biserica actuală nu arată aşa cum a fost construită la porunca logofătului.

Biserica pe care o vedem astăzi este tot ce a mai rămas din ansamblul mănăstirii. Ea este una dintre cele mai frumoase realizări ale arhitecturii din vremea lui Matei Basarab, dar pe care s-au aplicat decoraţiuni specifice artei brâncoveneşti. Ea are un plan dreptunghiular, cu absida altarului decroşată, turn-clopotniţă peste pronaos cu scara de acces în grosimea zidului nordic şi pridvor iniţial deschis, dar acum zidit. Ancadramentele ferestrelor şi portalul către pronaos sunt bogat sculptate în stil brâncovenesc cu motive vegetale.

Faptul că această biserică prezintă toate caracteristicile artei brâncoveneşti, se datorează probabil refacerii bisericii iniţiale. Refacerea a fost realizată şi prin contribuţia lui Mihail Cantacuzino, care era soţul Mariei Dedulescu, iar pictura, terminată în 1703, a fost realizată de Iachim Zugravul. În 1718 a fost pictat şi pridvorul bisericii. Din decoraţiunile interioare se remarcă şi tâmpla de lemn, sculptată cu traforuri având ca elemente viţa de vie şi strugurii. La exterior, biserica are ca decor un brâu median încadrat de două şiruri de cărămizi dispuse în "dinţi de fierăstrău" şi arcaturi. La puţină vreme după construirea sa, biserica a suferit primele transformări, reprezentate în principal de adăugarea pridvorului de certă factură brâncovenească.

Probabil că a avut mult de suferit în urma cutremurului din 1802, astfel că - în 1829 - egumenul Dositei a reparat acoperişul şi chiliile. După secularizare şi desfiinţarea mănăstirii, preotul Ştefan Anghelescu face noi reparaţii la biserică şi acareturi, împrejmuind şi curtea cu un gard din scândură.

În 1890 biserica este lovită de trăsnet şi se fisurează în şapte locuri, fiind din nou reparată. După cutremurul din 1940 - respectiv în anul 1943 - este din nou reparată zidăria şi este înlocuit acoperişul. Ultimele reparaţii sunt efectuate în anii ‘60 de către Episcopia Buzăului.

În această campanie au fost stabilite ca obiective obţinerea de informaţii stratigrafice generale, stabilirea etapelor şi a eventualelor faze de construcţie sau refacere, investigarea structurală a fundaţiilor, determinarea unor eventuale epoci anterioare de locuire umană şi obţinerea nivelmenturilor necesare proiectului de restaurare.

Pământul viu, reprezentat de argilă cu concreţiuni calcaroase se află la -1,5/-1,7 m faţă de profilul soclului bisericii. Peste acesta se află un nivel de humus vechi cu urme prăfoase şi loessoide, amestecat cu argilă, gros de 0,15/0,2 m. Deasupra sa se află un nivel de humus de pădure gros de 0,3/0,4 m, în care se regăsesc şi vagi urme antropice, reprezentate de fragmente de chirpic. Peste acest strat apare nivelul de construcţie al mănăstirii, reprezentat de pământ aruncat din săpătura fundaţiilor şi mortar de var cu nisip din faza de construcţie. Lipsesc în toate casetele efectuate niveluri consistente de depunere aparţinând perioadei de utilizare a mănăstirii şi a bisericii de mir actuale, fiind înlocuite de humusul actual şi de un trotuar din ciment de epocă contemporană.

Caseta 1 a verificat situaţia fundaţiei pridvorului în colţul de SV al bisericii, unde apar două crăpături. S-a constatat că aceste crăpături se transmit până la talpa fundaţiei. Fundaţia este alcătuită din bolovani de râu de dimensiuni medii şi mari şi din rare cărămizi fragmentare de epocă, înecate în mortar de var cu nisip. Talpa fundaţiei se sprijină pe pământul viu, fără a fi îngropată în acesta. Nu a fost determinat aici decât nivelul de construcţie al pridvorului brâncovenesc, nivelul de construcţie şi de depunere din sec. XVII fiind absent.

Caseta 2 a fost executată pe partea de S a bisericii, la exteriorul acesteia, la relaţia dintre pronaos şi pridvor. S-a constatat că atât la nivel de fundaţie cât şi de soclu, pridvorul se adosează la pronaos.

Cele două fundaţii au structuri diferite, respectiv fundaţia pronaosului este alcătuită din straturi de bolovani de râu alternând cu straturi de cărămizi fragmentare, înecate în mortar de epocă. Imediat sub nivelul tencuielii de ciment care îmbracă unitar cele două socluri, la nivelul pridvorului apare un placaj din cărămizi de epocă dispuse pe cant.

Caseta 3 a fost trasată pe latura de S a naosului pentru a verifica starea acestuia, alcătuirea fundaţiei şi nivelmenturile. Fundaţia are o înălţime de 0,8 m, iar în jumătatea sa inferioară mortarul este nisipos, cu puţin liant de var. Fundaţia este alcătuită din straturi succesive de bolovani de râu de dimensiuni medii şi cărămizi fragmentare de epocă şi nu este decroşată faţă de elevaţie.

În capetele de E şi de V ale casetei au fost urmărite două crăpături verticale transmise până la talpa fundaţiei. Fundaţia este aşezată aici pe un strat de humus vechi cu urme de combustii vegetale şi chirpici rar.

În profilul de V al casetei a fost surprins in situ un cavou din cărămizi de epocă, ce nu a fost investigat, iar la -1,4 m a fost surprins mormântul unui ieroschimonah Sava, potrivit inscripţiei de pe o cărămidă aflată sub craniul acestuia.

Caseta 4 a fost executată pe lângă axul longitudinal al bisericii, în dreptul laturii estice a altarului. Cu excepţia observaţiilor privind fundaţia altarului, nu au fost făcute alte constatări. Fundaţia este alcătuită tot din straturi succesive de bolovani de râu şi cărămizi fragmentare înecate în mortar.

Caseta 5 a fost realizată pe latura de N a bisericii, la relaţia dintre naos şi pronaos. Ca şi la nivel de soclu, fundaţia naosului este unitar construită şi întreţesută cu cea a pronaosului, fiind alcătuită din bolovani de râu şi cărămizi fragmentare înecate în mortar de var cu nisip. Umărul fundaţiei este alcătuit dintr-o asiză de cărămizi ca strat de egalizare, pe care s-a ridicat soclul bisericii. O fractură verticală este transmisă aici până la -1,08 m faţă de profilul soclului, având la nivelul fundaţiei o lăţime de 6-8 cm. Cărămizile din aceeaşi asiză - crăpate pe traseul fracturii datorită fenomenului de tasare ce se manifestă - au o diferenţă de nivel de 2-3 cm. Şi aici talpa fundaţiei este aşezată pe un strat de depunere antropică, reprezentat de cărbune şi chirpici,în care s-au descoperit fragmente ceramice ce se datează larg în cultura Sântana de Mureş - Cerneahov. De asemenea trebuie specificat că la -0,9 m de la nivelul de călcare actual a fost întâlnită o pânză de apă care în decurs de câteva zile a provocat băltirea în casetă şi a împiedicat continuarea săpăturii până la pământul viu.

Caseta 6 a fost trasată la relaţia pronaos-pridvor, pe partea de N a bisericii. S-a constatat şi aici că pridvorul se adosează la pronaos, între cele două construcţii fiind pământ de umplutură, iar la talpa fundaţiilor existând un spaţiu între ele de cca. 28 cm. Ambele fundaţii sunt aşezate pe pământul viu.

Prima depunere antropică aparţine unei locuiri post-romane, din care nu au fost surprinse complexe arheologice, fiind pusă în evidenţă doar prin fragmente ceramice şi urme evidente de cărbune şi chirpici descoperite în Caseta 5.

În epoca medievală, în cursul sec. XVII, este ridicată biserica actuală, fără pridvor. Ea a fost construită pe un platou ce probabil că a fost nivelat prin răzuire. Biserica a fost unitar construită în toate compartimentările sale iniţiale.

La scurt timp după ridicarea bisericii, probabil că s-a hotărât construirea pridvorului, de o manieră destul de neglijentă, dezaxat faţă de biserică. Acesta s-a adosat la pronaosul bisericii pe toată înălţimea sa.

Datorită conţinutului restrâns al sondajelor realizate, problemele mari de cronologie şi fazeologie a ansamblului monahal nu au putut fi abordate. Apariţia pânzei de apă la -0,9 m adâncime, pe partea de N a bisericii a demonstrat că pe lângă fenomenul de tasare, aceasta se mai confruntă şi cu alte probleme. Apa a împiedicat aici investigarea rapidă a sitului cerneahovian, pentru a stabili caracterul său. Prezenţa în număr mare a fragmentelor ceramice din această cultură în perimetrul ocupat de cimitirul actual, denotă că acest platou-terasă a fost intens utilizat şi în timpuri mai vechi. Prezenţa masivă a gropilor de morminte, mai ales la S de biserică, a împiedicat obţinerea unui profil stratigrafic general. La N şi la E de biserică, prezenţa unor mari aglomerări de cărămidă şi mortar ne anunţă existenţa unor construcţii medievale dispărute.

Pentru stabilirea cronologiei bisericii este necesară o investigaţie în interiorul acesteia, aceasta putând stabili şi prezenţa unor eventuale etape anterioare şi nivelmenturile necesare refacerii pardoselii. Pentru stabilirea cronologiei şi planimetriei ansamblului, este de asemenea necesară o investigaţie la N, V şi E de biserică, zone ce ar putea eventual să ascundă şi o reşedinţă nobiliară locală, anterioară mănăstirii din sec. XVII.

În această campanie au fost descoperite foarte puţine materiale arheologice, reprezentate de fragmente ceramice atipice medievale timpurii şi fragmente ceramice, sticlărie şi obiecte din fier de epocă contemporană.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" href="http://foto.cimec.ro/cronica/2001/025/Biserica fostei M-ri Babeni.jpg" onClick="resizephoto();"> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2001. Raportul nr. 25, Băbeni, Biserica parohială Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" title="Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2001. Raportul nr. 25, Băbeni, Biserica parohială "Sf. Împăraţi"" class="imgalbumspec"/>


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu