Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Râmnicu Vâlcea | Punct: Punct: Centrul istoric, intersecţia str. Carol I cu str. Constantin Brâncoveanu | Anul: 2000

Anul   2000
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare urbană
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Vâlcea
Localitate   Râmnicu Vâlcea
Comuna   Râmnicu Vâlcea
Punct
Punct: Centrul istoric, intersecţia str. Carol I cu str. Constantin Brâncoveanu
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Fântâneanu Cristinel Muzeul Judeţean Vâlcea, Râmnicu Vâlcea
Iosifaru Mariana Muzeul Judeţean Vâlcea, Râmnicu Vâlcea
Cod RAN    167482.10
Raport Cercetările arheologice de salvare din vara anului 2000 din municipiul Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea, s-au desfăşurat în zona istorică protejată a oraşului, în locul pe care urmează să fie amplasat noul sediu al Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanu", la intersecţia străzilor Carol I cu strada Constantin Brâncoveanu.
Lucrările au început pe data de 10 iulie 2000 şi au fost încheiate la data de 29 septembrie 2000. Au fost trasate 8 secţiuni, după cum urmează: S. I (10,8 x 1,2 m); S. II (13,2 x 1,2 m); S. III (16 x 2 m); S. IV (30 x 2 m); S. V (12 x 1,5 m); S. VI (10,5 x 1,5 m); S. VII (6 x 2 m); S. VIII (6 x 1,5 m).
Studiul geotehnic realizat de S.C. PROIECT S.A. Vâlcea, întocmit de ing. Aurica Ioniţă, relevă straturi succesive de umplutură neomogenă, nisip argilos şi argilă nisipoasă, până la adâncimea de -8 m.
Pe toată suprafaţa cercetată arheologic au fost surprinse 4 nivele de locuire.
Nivelul 1, cel mai vechi nivel de locuire a fost surprins pe o suprafaţă de 3,3 x 2,25 m, în interiorul sălii 2, la -0,95 m de la solul actual. Această suprafaţă, cu multe pietre de râu, lespezi şi bucăţi de "mal", prinse cu pământ galben lutos, are adâncimea de -0,7 m spre E şi -0,4 m spre V. Printre pietre au fost descoperite fragmente ceramice şi un mic ulcior, aproape întreg, ce poate fi datat la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este cel mai vechi nivel de locuire descoperit în zonă, păstrat parţial, datorită deselor intervenţii survenite în secolul al XIX-lea, dar mai ales în secolul XX. Acestui nivel îi aparţine şi groapa 1 (Gr. 1) din S. IV, distrusă parţial de zidul şcolii, având dimensiunile de 1,5 m pe profilul de V şi 0,9 m în S. IV. Adâncimea de la solul actual este de -1,4 m, iar adâncimea gropii de -0,4 m. Peste groapă s-a găsit o bârnă de brad, cu diametrul de 0,5 m. La turnarea fundaţiei şcolii s-a păstrat lemnul, astfel că zidul interior al sălii 1 are la bază această bârnă de brad, acum sfărâmicioasă. Groapa a fost umplută cu multe oase de animale, mai ales bovine. Au fost găsite 6 maxilare şi multe oase provenite de la animale mari şi câteva pietre de râu şi lemn carbonizat la bază. Scopul acestei gropi nu poate fi decât menajer.
Ceramica descoperită în acest nivel, în cea mai mare parte fragmentară, se încadrează în categoria vaselor de uz comun, din pastă cărămizie, uneori smălţuită în interior. Formele des întâlnite sunt ulcioarele, străchinile şi oalele. Câteva fragmente de oale au striuri fine şi caneluri la partea superioară (tradiţie bizantină ?). Smalţul este brun-verzui sau verde crud. Angoba este de culoare albă şi acoperă mai ales partea superioară a vaselor. Uneori vasele sunt smălţuite la buză şi apoi acoperite pe corp cu angobă.
Nivelul II. Corespunde momentului în care se construieşte prima şcoală în Râmnic (1837). Zidurile de fundaţie s-au păstrat parţial pe o lungime de 38,7 m x 15,7 m, împărţite în trei săli de clasă, după cum urmează: Sala 1: 14,25 x 10,5 m; Sala 2: 14 x 10,5 m; Sala 3: a fost surprins doar zidul dinspre V, pe o lungime de 10,7 m, până la trotuarul actual din str. Constantin Brâncoveanu, unde nu s-a putut interveni.
S-au păstrat parţial zidurile interioare şi o parte din cele exterioare. Zidurile, pe toată suprafaţa, au aceeaşi lăţime, de 0,6 m şi adâncimea maximă de -0,75 m. În S. IV, pe o porţiune de 1,5 - 2 m, zidurile au fost distruse în mare parte de construcţii recente (canal termic, racord la apă şi energie electrică, precum şi de chioşcurile construite după 1990 pe acest spaţiu). Sistemul de zidărie constă din lespezi fasonate pe părţile exterioare, mai rar pietre de râu prinse cu mortar, în amestec cu cărămizi sparte. Mortarul este de proastă calitate, având în compoziţie var, cu mult nisip şi pietriş.
Din istoria acestei şcoli se ştiu următoarele: noul local de şcoală s-a construit pe terenul donat de Alecu Bujoreanu în octombrie 1835. Alecu Bujoreanu apare în "Condica Divanului Craiovei de pitace şi porunci" pe anii 1820 - 1831 la poziţia 11, ca medelnicer (Ioan V. Carcea, Arhivele Olteniei, 1929, 41 - 46, p. 273). Sălile de predare sunt zidite până în 1837 şi urmează a se înveli în perioada următoare. Profesorul Toma Serghiescu raporta că nu s-a respectat planul Eforiei, deoarece locul donat de Alecu Bujoreanu pentru şcoală era mic. La 19 ianuarie 1837, şcoala se mută în localul propriu "în una din săli". După toate probabilităţile, şcoala s-a terminat în 1843, construcţia ei durând 6 ani. Terminată în 1843, şcoala a ars în incendiul din 7 aprilie 1847. Se menţionează că nu s-a putut salva nimic, nici din şcoală şi nici din bibliotecă. În 1850, clădirea Şcolii de băieţi se aşează pe vechile ziduri ale celei arse. În 1851 se adăuga vechiului local, devenit neîncăpător, o sală nouă pentru predare şi două odăi mici pentru locuinţa institutorilor. Se cerea de fapt, ca localul de şcoală să aibă obligatoriu 3 săli de clasă şi trei odăi mici. Toate aceste construcţii la Şcoala Naţională din Râmnic se vor termina în anul 1854 (C. Tamaş, Istoria Râmnicului, Rm. Vâlcea, 1994, p. 113 - 114; idem, Şcoala cu ceas, Rm. Vâlcea, 1998, p. 23; 28 - 29; 30 - 31; 54; 71 - 72; 85).
În dosarul Tribunalului Vâlcea, Secţia I, prin actul de transcripţiune nr. 511/1891 se confirmă că proprietatea Ecaterinei V. Catalan se întinde până la "zidul şcoalei primare de băieţi". Într-o panoramă a oraşului văzută de pe Dealul Capela, editată de Librăria O. Thuringer, de la începutul secolului XX, se pot vedea cele două şcoli, cea veche de la 1837 şi cea nouă, construită la 1895, ce se afla pe locul actualului Muzeu de Istorie. Noua şcoală, pentru construcţia căreia s-a făcut un împrumut de 100.000 lei de la Casa de Consumaţie, conform Decretului Regal nr. 1199 din 5 martie 1895, l-a avut ca arhitect pe Grigore Călinescu, licitaţia de construcţie fiind câştigată la 10 iunie 1895 de fraţii Vasile şi Gheorghe Ricolau.
Într-o copie după planul de aliniere al oraşului Râmnicu Vâlcea din 19 octombrie 1926, conformă cu originalul aflat la dosarul nr. 114/1908 al Primăriei Râmnicu Vâlcea, apare din nou şcoala veche la N de proprietatea V. Catalan. Pe rând proprietatea Catalan trece, prin vânzare, la avocatul Gheorghe Mihăescu şi apoi la avocatul Paul Angelescu. Rezultă astfel că cele două şcoli au funcţionat paralel, cel puţin până la 1926.
Acestui nivel îi aparţine şi Gr. 1 din S. II; pentru degajare au fost trasate două casete spre E şi V de 6 x 2 m. Groapa de formă ovală avea dimensiunile de 5,4 x 4,4 m şi adâncimea de -2,35 m. Umplută cu pământ brun-negru, multe oase de animale, fragmente ceramice, cărbune, pietre de râu de dimensiuni mari şi mijlocii, groapa avea foarte probabil o destinaţie menajeră.
Materialul arheologic ce aparţine acestui nivel constă din: fragmente ceramice, o călimară cu cerneală descoperită în S. IV, la -0,9 m, lângă zidul dinspre V, resturi de tăbliţe şi condeie, sticlă fragmentară şi două monede din a doua jumătate a secolului XX.
Nivelul III. Acestui nivel îi aparţine construcţia descoperită după demolarea şcolii. Lipită de zidul de S al sălii 3, la 1,65 m de colţul interior al sălii, construcţia are dimensiunile de 2,8 x 1,85 m, la care se adăuga 0,6 m, grosimea zidului, iar adâncimea este de -3,5 m (-3,85 m de la sol). Credem că a fost folosită ca gheţărie. Sistemul de construcţie consta din alternarea straturilor de cărămidă cu bolovani de râu, prinşi cu mortar (la fel ca la temelia şcolii). În umplutura acestei construcţii au fost găsite cele mai multe materiale arheologice: fragmente ceramice, fragmente de tăbliţe, vârfuri de condei, sticlă. La partea superioară s-a găsit o monedă din timpul regelui Mihai. Ceramica descoperită în acest nivel aparţine centrelor de olărit Vlădeşti şi Curtea de Argeş, fiind datate în prima jumătate a secolului XX .
Nivelul IV. Corespunde celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, când s-a procedat la asfaltarea acestui spaţiu, devenit curte interioară a Şcolii nr. 1, cunoscută sub numele de "Şcoala cu ceas". Asfaltarea s-a făcut după o nivelare cu nisip şi pietriş, având o grosime de 0,1 m, peste care au fost turnate două straturi de asfalt, având fiecare o grosime de 0,05 m. Acestui nivel îi aparţine şi groapa de stâlp (St. 1) din S. II, folosită în activităţile pioniereşti.
În concluzie, putem afirma că cercetările de salvare desfăşurate în Râmnicu Vâlcea în anul 2000 au adus date importante privind epoca modernă a oraşului, iar obiectele descoperite vor întregi colecţia de istorie modernă a Muzeului Judeţean Vâlcea.
Planşa 52
Rezumat
English Abstract The rescue excavations at the historical center of Râmnicu Vâlcea, Vâlcea county, resulted in the partial discovery of the basement of the first school for boys of the town, built in 1837. The finds include: small plates, quills, inkwells and a particular pottery from the 19th century (the pottery sherds from Vlădeşti and Curtea de Argeş). All these artifacts prove the presence in this area of an interesting occupation level from the Late Modern Age.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu