Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Deduleşti | Comuna: Topliceni | Judeţ: Buzău | Punct: Fostul schit Deduleşti "Pogorârea Sfântului Duh" | Anul: 2001

Anul   2001
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Monumente - Restaurare
Perioade
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Mănăstire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Buzău
Localitate   Deduleşti
Comuna   Topliceni
Punct
Fostul schit Deduleşti "Pogorârea Sfântului Duh"
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Brătuleanu Liviu
Lupu Emil
Cod RAN    49803.01
Raport Din fostul ansamblu monahal se mai păstrează acum doar biserica având hramul "Pogorârea Sfântului Duh", pe marginea unei terase superioare de pe malul drept al râului Râmnicu Sărat. Potrivit pisaniei puse la intrarea în biserică în 1834, biserica ce "se prăznuieşte şi se cinsteşte hramul Sfânta Troiţă, au fost zidită din început pă la leatu 7128 (1619-1620) de un răposat Dedu Deducu". Ea este de plan treflat, fiind compusă din pridvor închis, pronaos şi naos cu abside laterale şi altar circular la interior şi poligonal la exterior. Tâmpla actuală a fost construită în 1813, când a şi fost pictată de Eroftei zugravul, având clare influenţe baroce. La ctitorirea sa, Dedu postelnic a închinat-o mănăstirii Caţichi din Ianina (Epir - Grecia), şi a înzestrat-o cu mori de apă, pământuri, sate şi robi ţigani). Cu mare probabilitate, în preajma mănăstirii se afla şi una din reşedinţele familiei Dedulescu. Vechimea aşezământului bisericesc este mult mai mare, dovadă fiind şi urmele unei biserici mai vechi, lângă cea actuală. Se consideră că biserica mănăstirii a avut şi o fortificaţie exterioară, ce apăra chiliile dispărute acum. Zvoniţa actuală a fost ridicată la SE de biserică, de un stareţ al mănăstirii, Stratonie Deduleşteanu, în anul 1834, peste ruina unei biserici mai vechi. La exterior biserica este împodobită cu un brâu median şi este văruită. La interior se păstrează pictura în ulei executată de Eroftei zugravul în 1813, şi patru icoane împărăteşti din 1792, executate de Talasii zugravul. Uşile împărăteşti au fost sculptate în 1898. După secularizarea averilor mănăstireşti, viaţa monahală la Deduleşti a încetat, iar în fostele chilii a fost amenajată şcoala elementară din sat, ce a funcţionat între 1864 şi 1918. După primul război mondial au fost demolate toate clădirile anexe ce se mai păstrau.

În perioada 6 octombrie - 14 decembrie 2000 a fost efectuată prima campanie de cercetare arheologică în cadrul căreia au fost realizate 13 casete şi două secţiuni: 12 casete în perimetrul bisericii actuale - biserica II - la interiorul şi exteriorul acesteia, o secţiune şi o casetă în perimetrul fostei biserici (biserica I) - la SE de cea actuală - şi o secţiune la marginea sudică a platoului pe care s-a aflat mănăstirea.

În perioada mai - septembrie 2001, cu intermitenţe, a fost realizată a doua campanie de cercetare arheologică, având drept principal obiectiv stabilirea planimetriei şi datarea bisericii dispărute, aflată la SE de cea actuală, ce fusese deja surprinsă în campania precedentă. Cu această ocazie au fost efectuate două secţiuni ce au stabilit planimetria naosului şi a pridvorului, după ce în campania precedentă fusese stabilită relaţia stratigrafică verticală între cele două biserici şi fusese sondat pronaosul acesteia. După aceasta s-a procedat la degajarea interiorului bisericii I de molozul aparţinând demolării acesteia, între secţiunile executate, până la cota pardoselii interioare.

Pământul viu este reprezentat de un loess nisipos, conţinând rare urme de combustii vegetale şi concreţiuni calcaroase. Cea mai mică adâncime la care a fost întâlnit este de -2,3 m (faţă de waagriss), iar cea mai mare este de -3,5 m (faţă de waagriss). În locul acestui nivel fără urme antropice, în CAS. 4 a fost întâlnit un strat de prundiş cu urme nisipoase şi vegetale. Deasupra pământului viu apare un mic strat de pământ viu amestecat cu humus vechi. Imediat deasupra acestui nivel este un nivel de humus vechi cu urme vegetale şi rar cărbune şi chirpic. Urmele antropice de cărbune şi chirpici provin de la un nivel de locuire preistorică, determinată în CAS. 6, locuire preistorică neprecizată care şi-a aşezat complexele chiar pe pământul viu. Pe stratul de humus vechi s-a realizat prima etapă de construire medievală, aparţinând bisericii I (localizată sub zvoniţa actuală), şi ale unor construcţii anexe surprinse în interiorul bisericii II.

Acest nivel medieval se află la adâncimea medie de cca. -2,7/-2,9 m (faţă de waagriss) în interiorul bisericii şi aproximativ -2,2/-2,4 m (faţă de waagriss) în afara acesteia, fiind reprezentat de un strat de 4/10 cm. de cărămizi fragmentare cu mortar de var, nisip şi pietricele. Acest nivel este unitar şi bine conturat în jumătatea de E a platoului actual, fiind înlocuit de un strat de chirpici în jumătatea de V. Urmează un strat subţire de depunere de pământ brun cu pigment de mortar, aparţinând perioadei de utilizare a bisericii I şi apoi nivelul de construire şi săpare a bisericii II, aflată pe amplasamentul celei actuale. Aceste niveluri sunt reprezentate de straturi neuniforme, telescopate, de loess aruncat, pământ brun cu chirpici şi apoi de mortar din construcţia bisericii. În interiorul bisericii II avem apoi un nivel de pământ brun cu rar pigment de mortar, fără cărămizi sau pietre, aparţinând amenajării terenului pentru pardoseala bisericii. Urmează apoi un nou strat de mortar, aparţinând refacerii bisericii, nivel datat relativ în sec. XVIII. În interiorul bisericii a fost sporadic surprinsă prezenţa unor scânduri putrezite, aparţinând pardoselii din sec. XVIII-XIX, iar în pridvor urmele unei pardoseli din cărămizi de epocă, ulterioară începutului din sec. XIX. Urmează un nou nivel de mortar, datat relativ în sec. XX, aparţinând unei reparaţii ample a bisericii şi, în interiorul bisericii, un strat de moloz adus pentru realizarea suportului pentru pardoseala actuală, pardoseală de lemn ce datează din a doua jumătate a sec. XX.

Biserica actuală este unitar construită la nivel de fundaţie. Toate zidurile de compartimentare interioară sunt întreţesute iar talpa fundaţiei este aşezată pe sau în pământul viu reprezentat de loess nisipos. Fundaţiile sunt realizate peste tot în aceeaşi manieră. Respectiv, după săparea şanţului de fundare, pe fundul acestuia a fost aşezată o reţea de tiranţi din lemn de secţiune patrulateră, cu latura de 0,2 x 0,25 m. Pe marginea şanţului de fundare au fost bătute reţele de pari din lemn ce au asigurat sprijinul unor cofraje din scânduri, ce au îmbrăcat fundaţia la jumătatea superioară a acesteia, respectiv de la nivelul de construcţie al bisericii I în sus. Fundaţia a fost realizată din straturi succesive de bolovani de râu de dimensiuni medii, alternate cu straturi de cărămizi fragmentare, înecate în mortar de var şi nisip, de bună calitate. Elevaţiile sunt realizate din asize de cărămizi de epocă cu dimensiunile de 27 x 15 x 4-5 cm.

Biserica I prezintă o fundaţie înaltă de aprox. 1,2 m. Ea este alcătuită din bolovani de râu de dimensiuni medii şi mari, dispuşi în asize, legaţi cu mortar de var şi nisip, de bună calitate. Constructorul bisericii a căutat să aşeze talpa fundaţiei pe (sau în) pământul viu, reprezentat de loess-ul nisipos. În privinţa elevaţiei păstrate, aceasta este alcătuită din aceleaşi asize de bolovani de râu, în rare cazuri fiind folosite cărămizi pentru egalizarea asizelor sau completarea spaţiilor dintre bolovanii din asiză. Însă în umplutura de moloz a profilului estic al Secţiunii I se păstrează un fragment de zid prăbuşit, alcătuit din straturi de cărămizi cu dimensiunile de 29 x 15 x 4 cm şi bolovani de râu, care probabil provine de la un zid transversal de compartimentare a acestei biserici. Au fost descoperite şi fragmente mari de zidărie din asize de cărămizi dispuse pe cant, provenind în mod cert din boltirile prăbuşite ale edificiului.

Concluziile generale actuale sunt departe încă de a stabili cu precizie evoluţia fostului ansamblu monahal. Abia după realizarea săpăturilor sistematice sub nivelul de călcare de epocă din interiorul bisericii I acestea vor avea o mai mare certitudine.

1. Platoul ocupat de biserica parohială actuală prezintă un nivel de locuire umană preistorică, ce coboară până la contactul cu pământul viu. Probabil că terenul respectiv era un luminiş pe terasa superioară a râului Râmnicu Sărat, având şi o sursă de apă foarte apropiată, reprezentată de pârâiaşul Gura Babei. Deoarece nu au fost descoperite inventare arheologice şi nici nu au putut fi determinate complexe arheologice, datorită sistemului de săpătură în casete, atribuirea culturală sau cronologizarea acestui nivel nu a putut fi stabilită.

2. Între nivelul de locuire preistoric şi primul nivel de construcţie medievală s-a scurs o importantă perioadă de timp, în care terenul a fost ocupat de pădure. Nivel de humus vechi a fost determinat stratigrafic şi el denotă că în această zonă nu a existat activitate antropică.

3. Primul nivel medieval are asigurată o cronologie relativă, dată de stratigrafia generală a ansamblului şi de cea din Casetele 3 şi 10, unde au putut fi puse în relaţie directă complexe din această etapă şi biserica actuală. La SE de biserica actuală, în zona central-estică a platoului, a fost construită o biserică de plan trilobat, realizată din asize tencuite de bolovani de râu. În mod cert această biserică nu a fost o construcţie izolată, ea fiind nucleul unui ansamblu monahal sau nobiliar.

La V de această construcţie, în interiorul pronaosului bisericii actuale, au fost descoperite urmele unei clădiri din lemn, distrusă datorită unui incendiu. Deşi nu avem o relaţie stratigrafică directă între biserica I de plan drept şi această construcţie incendiată, faptul că nivelul de construcţie al bisericii I nu suprapune nivelul de incendiere al acestei clădiri, este suficient pentru a afirma că biserica I a avut anexe din lemn, surprinse arheologic la V de ea. Singura posibilitate de datare actuală a bisericii I este oferită de tradiţia locală şi de documentele ce afirmă că biserica a fost ctitorită de postelnicul Dediu Dedulescu.

4. După o perioadă de funcţionare a bisericii I, în jurul şi în interiorul acesteia fiind realizate înhumări, a fost construită actuala biserică. Ansamblul monahal era deja în funcţiune şi mărirea numărului de membri ai obştii a determinat construirea unei biserici mai încăpătoare. Potrivit relaţiei stratigrafice şi constructive din Caseta 3 considerăm că la edificarea actualei biserici, biserica I era încă în folosinţă. Aşa cum din nou afirmă tradiţia, credem că biserica I a fost transformată în paraclis şi a continuat să funcţioneze până la începutul sec. XIX. De altfel, în interiorul acesteia a fost surprinsă o etapă de refacere. Biserica I iniţial avea probabil un iconostas, care a fost înlocuit cu o tâmplă. Acesta este singurul element de arhitectură din interiorul acestei biserici care conservă resturi de pictură. Decorul pictural floral, reprezentat de vreji şi crini care ies din vaze, realizat în tempera, este de o clară factură barocă. De asemenea, peretele de N al pronaosului, care avea prevăzută în prima sa etapă o scară de acces la o turlă-clopotniţă, a fost închis într-o etapă anterioară anului 1672, când în dreptul uşii de acces la scară a fost realizat un mormânt având şi o piatră tombală inscripţionată. Aceasta ne conduce la presupunerea că blocarea uşii de acces la clopotniţă s-a datorat dispariţiei acesteia anterior anului 1672.

Biserica II a fost realizată în cursul sec. XVII, probabil la sfârşitul acestuia. Fundaţiile de rezaliţi descoperite în Cas 10, 11, 13, şi prezenţa unei uşi (acum zidită) şi a unei scări de acces - în peretele nordic al pronaosului, ne determină să credem că biserica II a avut o turlă pe pronaos. De asemenea, relaţia dintre pronaos şi naos era mediată de o balustradă de zidărie cu arce şi coloane. Fundaţia acestei balustrade a fost descoperită în Cas. 10 şi 13.

5. La sfârşitul sec. XVIII, probabil în anul 1792, potrivit inscripţiei din uşa de lemn de acces la actuala turlă, biserica II suferă o transformare radicală. Motivul acestei intervenţii nu-l putem decât bănui. Faptul că intervenţia s-a centrat la zona elevaţiei pronaosului şi a pridvorului, ne face să credem că structura de zidărie pe care se sprijinea turla de pe pronaos, a cedat. Cu această ocazie s-a renunţat şi la zidul de compartimentare dintre naos şi pronaos. A fost acum realizat un turn-locuinţă pe pridvor, contrafortul de pe latura de N a bisericii, precum şi sistemul de tunele-tainiţe din biserică. Poate că tot acum a fost realizat zidul de sprijin surprins în Cas. 5, pentru a stabiliza biserica în zona de margine a platoului.

6. Datorită cutremurului din 1802, biserica II suferă o nouă transformare în anul 1813. Iconostasul este demontat şi este construită actuala tâmplă barocă. Este refăcută pictura interioară. Biserica I este probabil afectată de acest cutremur sau de cel din 1828. Peste ruinele ei este construită actuala zvoniţă.

7. La sfârşitul sec. XIX şi în sec. XX, biserica a suferit noi intervenţii de consolidare, de refacere a pardoselii şi a acoperişului.

8. Nici în perimetrul bisericii I, nici al bisericii II nu au fost găsite olane, întregi sau fragmentare. Probabil că acoperişurile ambelor biserici au fost realizate din şiţă, mai multe cuie fragmentare fiind descoperite în cursul săpăturilor.

Biserica I a avut paviment interior din cărămizi, la fel ca în pridvorul bisericii II. În interiorul bisericii II au fost găsite doar vagi urme de lemn putrezit aparţinând unei pardoseli din scânduri anterioare celei actuale. Este însă exclusă posibilitatea de a fi avut o pardoseală originară din lespezi de piatră sau cărămidă.

În literatura de specialitate se consideră că actuala biserică este ctitoria lui Dediu postelnic din Gura Babei şi Haidăi, fiind realizată în anii 1619-1620. Tradiţia aceasta porneşte de la textul pisaniei pictate din pridvor, pisanie realizată în 1834 şi care a înlocuit cu certitudine o pisanie din piatră. La realizarea pisaniei din 1834 cea veche mai putea fi citită, numai aşa explicându-se data sigură de ctitorire folosită, ca şi numele ctitorului. Mai rămâne evident posibilitatea ca textul pisaniei să fi avut drept sursă tabloul votiv din pronaos. Numai că pronaosul a fost refăcut la începutul sec. XVIII, când a fost refăcută şi pictura din întreaga biserică. Pisania-sursă a aparţinut poate bisericii I. Faptul că ea nu se mai păstrează, deşi constructorii de la începutul sec. XIX au dovedit mare grijă chiar şi cu tâmpla înlocuită de la biserica II, ce se mai păstra în anii ’60 ai sec. XX în muzeul amenajat în turnul-locuinţă, ne determină să credem că ea era amplasată în pridvorul bisericii I. În cursul cercetărilor, în pronaosul bisericii I a fost descoperită masa de piatră a unui altar şi o piatră tombală inscripţionată, aparţinând cuscrei lui Dediu postelnic. O altă piatră de mormânt, fără inscripţie, se află în partea dreaptă a naosului. De asemenea, a fost surprinsă grija de a păstra ca o relicvă ruina bisericii I, care nu a fost folosită ca sursă de materiale de construcţie pentru refacerile succesive ale bisericii II. Stratigrafia verticală a demonstrat că, după prăbuşirea zidurilor bisericii I nu s-a procedat la nici un fel de intervenţie de înlăturare a molozului. De aceea, avansăm ca ipoteză de lucru posibilitatea că pisania din piatră originală se află încă în interiorul bisericii I împreună cu alte elemente arhitectonice, ca într-un adevărat lapidariu.

Datarea ansamblului şi cronologia internă a acestuia sunt încă relative în acest moment. Pentru rezolvarea situaţiei se impune cercetarea mormintelor care au fost deja surprinse în jurul sau în interiorul acesteia, cu speranţa că acestea ne-ar putea oferi repere cronologice mai stricte. De asemenea, aceasta ne-ar oferi posibilitatea cunoaşterii planimetriei bisericii I în relaţie cu restul ansamblului.

În literatura privind ansamblul fostei mănăstiri s-a afirmat în mod constant că acesta a avut un caracter de fortificaţie. Curajul afirmaţiei a fost dat de aspectul de fortăreaţă al bisericii II, cu turnul-locuinţă, tunelurile şi sistemul de închidere şi blocare al uşii de la pronaos. Aspectul terenului însă infirmă această posibilitate. Periegheza efectuată în cimitirul din partea de V a bisericii confirmă că aici au existat două clădiri izolate, folosite drept şcoală şi casă parohială până la primul război mondial. Pe latura de S a platoului, în S. II nu au fost descoperite construcţii monumentale, şi nici cu ocazia efectuării gropii de var din această zonă. Credem că însuşi faptul că mănăstirea nu era de tip fortificat a determinat comunitatea monahală să fortifice biserica la reconstrucţia din 1792, într-o perioadă când insecuritatea vieţii cotidiene se transmite în arhitectura din Ţara Românească şi Moldova.

Prezenţa unor tuneluri de fugă ne-a fost repetată obsesiv pe toată perioada cercetărilor. Dacă aceste tuneluri traversează interiorul bisericii, sau dacă colţul de NV al bisericii I este suprapus sau preluat parţial de absida laterală sudică a bisericii II, aceste două probleme sunt subiecte care credem că trebuie să determine o continuare a cercetărilor, deoarece ele interesează pe toţi cei implicaţi în restaurare, prin problemele de rezistenţă a structurii, ce le pot genera.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" href="http://foto.cimec.ro/cronica/2001/082/Fostul schit Dedulesti.jpg" onClick="resizephoto();"> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2001. Raportul nr. 82, Deduleşti, Fostul schit Deduleşti Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" title="Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2001. Raportul nr. 82, Deduleşti, Fostul schit Deduleşti "Pogorârea Sfântului Duh"" class="imgalbumspec"/>


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu