Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Roşia Montană | Judeţ: Alba | Punct: Perimetrul T.I (proprietatea Lajos Szekely); Perimetrul T.II - Drumuş Rozalia | Anul: 2001

Anul   2001
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Categorie
Domestic;
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Roşia Montană
Comuna   Roşia Montană
Punct
Perimetrul T.I (proprietatea Lajos Szekely); Perimetrul T.II - Drumuş Rozalia
Sector   
Toponim   Alburnus Maior
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Crăciun Cristina
Iosipescu Raluca-Georgeta
Iosipescu Sergiu
Sion Anişoara
Cod RAN    6770.15
Raport Suprafaţa pe care s-au desfăşurat săpăturile arheologice de către CPPCN acoperă o parte din zona colinară dintre platoul Hăbadului şi văile Găuri şi Nanului.
Cea mai mare parte acestui areal este tributară bazinului hidrografic al râului Roşia. Zona este delimitată la N şi E de albia pârâului Găuri, iar la V de creasta dealurilor de pe malul drept al văii Nanului.
Punctul extrem sudic al zonei unde s-au efectuat săpături de salvare de către CPPCN este marcat de drumul comunal Roşia - Tăul Ţapului - Selişte - Abrud. Din acest perimetru, desfăşurat pe o suprafaţă relativ mare se detaşează microzona geografică de la E de valea Nanului, cunoscută din harta lui Posepny (1858) sub denumirea de Curisiul Monului.
Zona este folosită ca loc de păşune şi fânaţ; pe zone mici din terenurile de păşune au fost practicate «răzoare», amenajări de terase pentru culturi agricole. Într-un astfel de «răzor» au fost descoperite în perioada interbelică primele altare votive din perimetrul T. I - proprietatea Szekely).
În zona dinspre albia Găuri, la suprafaţa solului sunt perceptibile halde vechi, acoperite cu vegetaţie.
Pe conturul de NE al perimetrului cercetat se află intrările în două galerii de exploatare importante de la sfârşitul secolului trecut, şi anume galeriile Miskolcs şi Ferdinandul de Jos.
Perimetrul T. I (proprietatea lui Lajos Szekely)
Cristina Crăciun, Anişoara Sion, Sergiu Iosipescu, Raluca Iosipescu
Coordonatele geografice: latitudine 46°17‘53"; longitudine 23°06’39’’
Coordonatele stereografice ale zonei:
x: 534880. 00 - 534840. 00
y: 354540. 00 - 354440. 00
Altitudinea terenului: 809,08 m
Cercetările arheologice au fost grupate pe platoul dealului Curişiu Monului; platoul avea vizibilitate directă către culmile Hăbadului şi către dealurile din vecinătatea actualului cătun Selişte, dar domina întreaga vale a Roşiei şi platoul Carpeni.
În perioada interbelică, pe proprietatea Szekely au mai fost descoperite, de tatăl actualului proprietar, şase altare votive (IDR III/3, p. 388, 398, 399, 400, 403 şi 409), precum şi o monedă a împăratului Traian (IDR III, 3, p. 394). Epigrafele în limba latină sunt dedicate Genio Collegi K(astello?) Baridustarum şi lui Silvanus, iar cele în limba greacă zeilor Narenus (două dintre ele), Iupiter Sardendenul şi Iupiter Sittakomikenul.
Cele două secţiuni magistrale S I (orientată N-S) şi S II (orientată E-V) au fost amplasate în zona cea mai înaltă a platoului; casetele C 1-C21, de dimensiuni variabile, au permis cercetarea întregului sanctuar şi a spaţiilor perimetrale ale acestuia. În exteriorul edificiului au fost executate 5 secţiuni (S III-S VII), pentru stabilirea relaţiilor dintre edificiu şi zona învecinată. Încă în primele două secţiuni trasate în cruce, S. I şi S. II, s-au descoperit în curtea sanctuarului un număr de alte patru - cinci altare votive, dintre care trei epigrafe. Inscripţiile votive sunt dedicate lui Apollo, Mercur şi Neptun de către indivizi cu antroponime de origine illyră.
Edificiul are forma dreptunghiulară şi este orientat cu latura lungă pe direcţia SV/NE, dimensiunile maxime, la nivelul fundaţiilor, măsurate pe exteriorul zidăriei, variind între 18,9/19 m pe latura lungă şi 12,95/13,05 m pe latura scurtă. Planul sanctuarului se înscrie într-un dreptunghi în care aripa estică este ocupată de o curte dreptunghiulară A având pe latura de V un zid care delimitează spaţiul curţii de cele trei încăperi (cubicula, cellae) B, C, D.
Dimensiunile interioare ale curţii A sunt de 12,65 x 11,3 m, încăperile anexate la V având deschideri variabile, pe direcţia NV/SE, de 3,9/3,95 m, 3,48/3,5 m şi respectiv 1,7 m şi dimensiuni constante de 3,50/3,54 m pe direcţia opusă.
Traseul iniţial al zidurilor perimetrale ale edificiului, conservate in situ aproape în întregime, a suferit unele modificări devenind uşor sinuos datorită alunecărilor de teren pe pantă. Fundaţiile tuturor zidurilor se află la -0,5/- 0,4 m faţă de cota maximă a ultimului nivel de călcare păstrat in situ (+ 808,79 - cota din încăperea C şi cota de + 808,65 din zona de descoperire a altarelor). Elevaţiile păstrate au o înălţime de 0,25/0,37 m.
Din volumul mare de dărâmătură de piatră răspândit până la cca. 4,5 m distanţă de zidurile perimetrale ale construcţiei şi pe întreaga suprafaţă a celor patru încăperi estimăm că întreaga construcţie avea zidurile executate în totalitate din pietre legate cu pământ. Grosimea zidurilor la nivelul fundaţiei se înscrie între 0,75/0,92 m; pe tronsoanele de zidărie deplasate pe pantă, grosimea actuală a zidurilor depăşeşte uneori 1 m.
Excepţie de la această regulă se constată la zidurile despărţitoare dintre spaţiile B şi C şi C şi D unde au fost surprinse două faze de construcţie distincte. Iniţial zidurile despărţitoare aveau, la nivelul elevaţiei, grosimea cuprinsă între 0,5/0,57 m fiind îngroşate, într-o fază de construcţie ulterioară, prin adăugare pe o faţă sau pe ambele feţe a câte unui şir de pietre, aşezate ordonat, cu o lăţime de 0,35/0,4 m, grosimea finală a zidurilor ajungând la 0,95 m şi respectiv 1,4 m.
Zidurile întregii construcţii au fost executate din blocuri brute, piatră de carieră şi bolovani aşezate ordonat la faţa zidurilor, miezul zidăriei fiind construit odată cu cele de la faţa zidului, din pietre cu dimensiuni mai mici care ocupă perfect spaţiile rămase libere. Tehnica de zidărie este cea a zidurilor seci, fără emplecton.
Nivelul de călcare ultim, păstrat în toate cele patru compartimente A, B, C şi D este reprezentat printr-un pavaj compus din pietre mici legate cu lut galben nisipos. Problemele legate de scurgerea apei pluviale au fost rezolvate prin dispunerea in panta uşoară a pavajului, dinspre V spre E.
În interiorul încăperilor B, C şi D s-a observat prezenţa unui nivel de călcare anterior la o adâncime de cca. 0,15/0,2 m faţă de ultimul nivel păstrat.
Pe ultimul nivel de călcare din încăperea B au fost descoperite in situ numeroase fragmente de lemn carbonizat provenind, cel mai probabil, din structura acoperişului. Întreaga suprafaţă a podelei a fost acoperită cu un strat gros de arsură, cărbune şi cenuşă, pământul fiind ars la roşu. Urme de arsură pe nivelul de călcare au fost descoperite şi în spaţiul curţii A, mai pregnante în zona din faţa altarelor votive. Pe exteriorul edificiului pe laturile de NE şi S au fost surprinse in situ două pavaje construite în aceeaşi manieră din pietre mici rotunde de culoare roşiatică.
Săpătura arheologică din casetele C. 8, C. 7 şi C. 19 a surprins existenţa acestui tip de pavaj pe mai mult de 3,5 m lăţime faţă de zidurile perimetrale ale sanctuarului. Interpretăm pavajul descoperit în exterior ca aparţinând unui spaţiu de circulaţie în jurul construcţiei, deşi nu au fost sesizate urme de borduri marginale.
Accesul în spaţiul curţii A se făcea cel mai probabil dinspre E printr-o intrare plasată în axul construcţiei. În această zonă, în C. 6, pe pavimentul ultimului nivel interior păstrat au fost descoperite câteva cuie lungi de 0,05/0,07 m şi fragmente din piroane de fier cu floare mare pătrată.
În perimetrul interior al curţii A nu s-au descoperit elemente care să ateste că acest spaţiu ar fi fost compartimentat sau că, pe contur, în una din cele două faze ale edificiului, ar fi fost înconjurat de un portic cu fundaţii de piatră.
Pe latura vestică a curţii, în dreptul încăperii C, a fost descoperit traseul unui zid, a. 1, lat de 0,45/0,5 m, paralel cu zidul a al încăperii C şi păstrat in situ pe o lungime de minimum 4,8 m. Distanţa dintre zidul a. 1 şi zidul a al încăperii C este de 0,9 m. Traseul zidului a. 1, la ambele extremităţi îşi schimbă direcţia către V, unindu-se cu laturile laterale ale încăperii C - c, b, în dreptul traseului iniţial din prima fază a construcţiei: considerăm zidul a. 1, ca latură superioară a podium-ului cellei C.
În faţa zidului a. 1, pe o distanţă de 1,16/1,2 m, se păstrează o structură de pietre, aşezate ordonat, cu aspect de platformă în trepte. Din elementele păstrate, dar mai ales din tehnica de construcţie, recunoaştem în acest spaţiu elementele unui podium. În faţa treptelor, pe cota nivelului de călcare au fost descoperite altarele votive.
Inventar mobil
În spaţiul interior al celor patru compartimente A, B, C, D şi pe nivelul de călcare din exteriorul construcţiei, pe latura de SE şi de NE, în apropierea zidurilor perimetrale au fost descoperite fragmente ceramice de epoca romană, de culoare roşie, provenind în general de la vase cu dimensiuni mici, de tip boluri şi cupe. În casetele C. 1 şi C. 3 au fost descoperite şi câteva mici fragmente atipice de ceramică cenuşie groasă de 0,4/0,6 cm. Excepţie au făcut fragmentele ceramice descoperite în caseta C. 20, care provin de la vase de dimensiuni mult mai mari.
Din dărâmătura zidurilor şi de pe nivelul de călcare ultim au fost recoltate şi câteva piese metalice din fier - cuie, piroane, un fragment de balama de la o uşă şi o cheie romană, păstrată în stare fragmentară.

Cercetare arheologică de salvare în perimetrul T. II - Drumus Rozalia
Cristina Crăciun, Anişoara Sion
Perioada de desfăşurare a cercetării: 12 septembrie - 2o octombrie 2001
Coordonatele geografice: latitudine 46°17‘56"; longitudine 23°06’ 38’’
Coordonatele stereografice ale zonei:
x: 534900. 00 - 535020. 00
y: 354440. 00 - 354500. 00
Altitudinea terenului; 783,9 m
Cod sit: 6770. 01. 23. 02
Proprietatea Drumuş Rozalia, în perimetrul căreia a fost descoperit edificiul denumit convenţional T. II, se desfăşoară pe pantele relativ domoale ale dealului Curisiu Monului, la N de platoul pe care este situat edificiul sacru T. I (distanţa circa 150 metri). În antichitate, locul avea deschidere spre valea râului Găuri, care se varsă în imediata vecinătate în pârâul Nanului şi, mai departe către zona Carpen, unde au fost descoperite thermele de epocă romană
Edificiul sacru a fost descoperit ca urmare a amenajării unui drum de acces pentru executarea unor foraje in zonă (iniţiate de RMGC). Tăierea pantei drumului de acces a dus la decaparea straturilor naturale şi chiar la tăierea stâncii; s-a distrus atunci o parte din zidul perimetral al curţii edificiului antic, cât şi cea mai mare parte a vestibulum-ului templului. Menţionăm ca la suprafaţa terenului nu erau decelabile elemente de microrelief care să indice prezenţa unei construcţii antice.
Cunoscând orientarea zidului perimetral al edificiului, ca urmare a secţionării acestuia de către drumul vicinal, lucrările de cercetare arheologică au început prin trasarea a două secţiuni majore S. I şi S. II, perpendiculare una pe cealaltă, completate ulterior cu o serie de casete, astfel amplasate încât să cuprindă întreaga suprafaţă ocupată de edificiu:
S. I - 24 x 2 m, pe direcţia 62° NE - traversează edificiul de la NE către SV şi a urmărit stratigrafia pe axul longitudinal al edificiului.
S. III paralel cu S. I - cu dimensiunile de 9 x 2 m, paralelă cu S. I.
S. II a, b, orientată NV - SE, perpendicular pe S. I, are o lungime totală de 45 m şi o lăţime de 1 m, cu o întrerupere de 3 m în dreptul drumului de acces. Secţiunea S. II a urmărit clarificarea stratigrafiei amenajării platoului pentru construirea edificiului şi stabilirea sistemului de drenare a scurgerilor de apă dinspre pantă către latura de SE a curţii edificiului sacru.
S. II b nu a putut fi extinsă către NV, spre marginea platoului pe care este construit edificiul din cauza copacilor din zonă.
Practicarea casetelor C 1 - C 9 a permis cercetarea întregului edificiu cu excepţia unei fâşii din zona curţii edificiului care a trebuit menţinută ca acces vicinal.
Posibilitatea existenţei unei anexe a curţii templului, adosată acestuia este exclusă.
Amplasarea secţiunilor şi casetelor este figurată în planul general al săpăturii, scara 1:1000, anexată prezentului raport şi în planul - releveu al întregului sit.
Construcţia, ce va fi denumită în continuare T. II este un edificiu de cult, de formă rectangulară în plan, cu o lungime măsurată pe exterior de 23,5 m şi o lăţime care variază între 11,35 m (latura y 2) şi 12,9 m (latura y 1). Diferenţa dintre cele două dimensiuni ale laturilor înguste este numai parţial datorată alunecării pe pantă a zidului de NV X. 1
Suprafaţa calculată a edificiului pentru dimensiunile exterioare este de 270,88 m2 în varianta minimă (23,56 x 11,54) adică mai mult de o zecime dintr-un iugerum (2518,21 m2).
Terenul a fost amenajat pe verticală şi orizontală, înainte de începerea construcţiei. Din rezultatele săpăturii putem preciza că s-a decapat o zonă largă din solul antic, ajungându-se în unele situaţii până la nivelul rocii sedimentare pe care o suprapunea. Profilul executat in lungul drumului actual şi în C. 9 indică amenajarea terenului pe direcţia NE până la 17 m distanţă de zidul perimetral y. 2
Fundaţiile edificiului au fost executate din piatră măruntă amestecată cu lut galben şi tasată în şanţul de fundaţie. Adâncimea fundaţiei de la nivelul de construcţie al platformei templului până la nivelul decupat al stâncii naturale este de circa 0,7 - 0,71 m. Peste tot, în toate sondajele de verificare s-a constatat că fundaţiile se reazemă pe stâncă, dar cota de construcţie a zidurilor din piatră legată cu pământ diferă în funcţie de nivelul orizontalităţii amenajării terenului pentru construcţie.
Pe laturile x. 2 şi y. 1, în exteriorul construcţiei, a fost sesizată amenajarea unei platforme perimetrale, a cărei lăţime se înscrie între valorile de 1,4/1,5 m. Platforma este construită din pietre mari, legate cu lut galben. Spaţiile dintre pietrele mari au fost completate cu pietre de dimensiuni mai mici; la extremitatea platformei, a fost sesizată o alveolare a terenului, cu o cotă inferioară nivelului platformei şi pe care o presupunem a funcţiona aidoma unei rigole.
Prin proporţii şi organizare spaţială, edificiul T. II se apropie cel mai mult de un templu clasic: planul edificiului sacru, cu intrarea dinspre V, respectă prescripţiile epocii care cereau ca altarele şi statuile zeului să privească către E (Vitr. IV,5,2); de asemeni, pe aceea privind aşezarea altarelor în curte, în aşa fel încât ele să se afle la un nivel inferior statuilor zeităţilor venerate, aşezate în cella (Vitr. IV,9,1).
Zidul perimetral al edificiului închidea printr-un peristil dezvoltat pe trei laturi o curte lungă de 12,3 m pe axul longitudinal al edificiului şi lată de 6,5 m în dreptul platformei cellei. După imensa cantitate de piatră găsită în săpătură, zidul exterior al templului era probabil un zid plin până la cota acoperişului porticelor.
Peristilul înconjura curtea pe cele trei laturi x. 1, x. 2, y. 2. Structura de coloane din lemn se sprijinea pe cele trei stylobate care au următoarele dimensiuni:
-stylobat-ul stâng, cu o lungime de 15/16,5 m marca fundaţia porticului lateral stâng; lăţimea galeriei era de 1,3 m.
-stylobat-ul drept, cu o lungime de 15 m, marca fundaţia porticului lateral drept; lăţimea galeriei era de 1,08 m.
-stylobat-ul porticului corespunzător laturii de la intrarea în templu avea lungimea de 5,4 m şi închidea o galerie cu lărgimea de 1,08/1,1 m.
Precizăm ca pe nici unul din stylobate nu s-au găsit repere de punere în operă a unei coloane.
Pronaosul, mărginit spre interior de portic, comunică simetric cu două spaţii (cubicula) dispuse de o parte şi de alta a cellei şi opisthodom-ului, cu dimensiunile maxime actuale de 2,5 x 5,1 m (caseta C. 5) şi respective, 3,15 x 5,2 m (caseta C. 3a).
În centrul curţii, către SE se afla cella şi încăperea din spatele ei. Dimensiunile acesteia din urmă sunt la interior 4,91/5,02 x 3,8 m, în faza 1 şi 4,7 x 3,5 m în faza 2. În faţa acestei încăperi se află cella şi podium-ul: dimensiunile acestor spaţii sunt: 2,55 x 5,05 m.
Cel puţin una din prescripţiile vitruviene privind raportul dintre diferitele componente se regăseşte în proiectul de organizare al spaţiului sacru: raportul de 1:2 dintre lungime (23,56 m) şi lăţime (11,54 m). În curte, aliniamentul altarelor votive găsite culcate in situ, se află la o distanţă egală, 9/10 m de porticul de la intrare şi zidul templului din partea opusă şi la 2,55 m de podium - ul / platforma cellei (Vitr. IV,7,2).
Amenajarea drumului vicinal care a tăiat zidul perimetral exterior y. 2 şi stylob-atul porticului de pe această latură a distrus şi vestibulum-ul edificiului. Urme ale fundaţiei vestibulum-ului templului au fost sesizate în C. 7 şi C. 9. În S. II B şi C. 2, unde săpătura s-a realizat după defrişarea arborilor tineri de 15/20 ani, nu am putut sesiza fundaţia zidului corespunzător de pe această latură. Grosimea zidului de fundaţie al vestibulum-ului este de 0,65 m, iar lăţimea spaţiului, aproximată după urmele din C. 9 era de circa 0,98/1,03 m; presupunând o dezvoltare simetrică pe faţadă, ar rezulta că lăţimea vestibulum-ului este de 4,75/4,9 m, care este identică cu lăţimea platformei din faţa cellei.
Cu excepţia câtorva pietre de mai mari dimensiuni, rectangulare în plan, în zona vestibulum-ului nu am găsit piese de inventar care să permită reconstituirea unor coloane din piatră pe faţada de la intrare.
Grosimea zidurilor edificiului variază in jurul valorii de o,9-1,1 m.
Grosimea celor două stylobate ale porticurilor este de circa 0,65/0,7 m. Apareiajul zidurilor seci din piatră legată cu pământ este de tip poligonal frust, cu încercarea de orizontalizare a asizelor.
În casetele C. 5, C. 3 şi in S. I au apărut mai multe blocuri semi-fasonate, în număr de circa 10/16 exemplare de forma trapezoidală şi un număr de circa 20/26 pietre de formă rectangulară alungită, care se concentrează în curtea edificiului, în zona platformei altarelor.
Au fost sesizate doua faze de existenţă ale edificiului sacru, sesizabile atât stratigrafic, dar şi ca evoluţie a parti-ului arhitectural.
În curtea edificiului, la jumătatea distanţei dintre galerie şi latura opusă a sanctuarului s-au găsit un număr de circa 15-16 altare, dintre care şase întregi, două cu fragmente din câmpul epigrafic. Respectarea unor aliniamente riguroase în dispunerea în poziţie culcată a altarelor este certă. Tot ca o certitudine menţionăm faptul că şi în ceea ce s-ar numi postura - cădere de pe soclu sau de pe locul în care erau aşezate, ele respectă acelaşi aliniament riguros, care sugerează afinităţi cu ceea ce cunoaştem despre ceremonia lectisternium-lui.
Altarele votive sunt dedicate următoarelor divinităţi; IOM, Ianus Geminus, Apollo (cu un epitet necunoscut în alte provincii romane) Terra Mater, şi Geniului collegiului Sardeatilor. Unul din altarele votive descoperite este primul monument votiv din marmură descoperit la Roşia Montana.
Materialul ceramic găsit în săpătură este numai ceramică romană de factură provincială.
În caseta C. 7, în afara zidului perimetral al edificiului, pe nivelul rigolei a fost descoperită o monedă din bronz, datând din timpul domniei lui Hadrian, emisă de conciliul provinciei Bythinia. (identificare dr. R. Ardevan)

Zona T 1 -T 2 - Zona funerară Drumuş Szekely
Cristina Crăciun
Zona funerară de pe proprietăţile Szekely-Drumuş (ce va fi denumită necropolă) se întinde la N V de edificiul T 1 şi la S-E de edificiul T 2.
Mormintele cercetate până în prezent sunt mai apropiate de edificiul T 1 decât de edificiul T 2. Din aceste cauze, necropola pare a "aparţine" mai mult de edificiul T 1 decât de T 2.
Numărul mormintelor cercetate integral exclude posibilitatea unor concluzii, fie ele şi preliminare, în afara certitudinii existenţei necropolei ca atare. Semnalăm că, în zona proprietăţii Drumuş sunt decelabile elemente de microrelief, care ar prezuma existenţa unor alte morminte de incineraţie în tumuli sau chiar existenţa mai multor tumuli cu înmormântări multiple
Profilul secţiunii în care a fost descoperit M 1 (Szekely), mult afectat de amenajarea «răzoarelor» (amenajare de terase pentru culturi agricole in zona de păşune), indică amplasarea unei amenajări funerare în pantă, identic celor sesizate pe platoul Carpeni.
În cazul mormintelor M 1, M2, putem afirma cu certitudine că dispunerea mormintelor a urmărit panta naturală a terenului.
Săpăturile în zona de necropolă s-au desfăşurat astfel:
-în zona edificiului T 1 au fost practicate trei secţiuni paralele: S III (Szekely) -dimensiuni 17,5 x 1 m; S IV (Szekely) - dimensiuni 10 x 1,5 m; S V (Szekely) - dimensiuni 10 x 1 m. Indiciile privind prezenţa unui mormânt de incineraţie apărute în profilul secţiunii S III au condus la executarea secţiunii S IIIA, în dreptul c. 14 - 22. S III a este paralelă cu S III, la 0,5 m spre N.
-în zona edificiului T 2 au fost practicate următoarele secţiuni:
-S I (Drumuş 2), orientată N-V - S-E (dimensiuni 8 x 1 m); cu caseta C 1 în dreptul c. 7-9 ale lui S I;
-S I B, paralel cu S I din dreptul carourilor 4-9 ale acestuia (dimensiuni 5 x 0,75 m);
-S II (dimensiuni 8 x 1 m, în dreptul c. 4-5 ale secţiunii S I);
-SIII A (dimensiuni 2 x 1m, la N-E de S II)
-S III B, în dreptul c. 3-4 din S II).
-S. IV, perpendiculară la S I, la o distanţă de 2 m S-E de c. 9 al secţiunii S I.
Cele două morminte descoperite în S III A (Szekely) = M 1 şi M 2 descoperit în S I şi caseta C 1 (Drumuş 2), prezintă amenajarea gropii de cremaţie după tipicul cunoscut din toate necropole cercetate la Roşia Montană în anii 2000 şi 2001 (zona Găuri şi Tăul Secuilor, Corna şi Carpen).
Mormântul M1-Szekely a fost cercetat integral: lungime 1,80 m; lăţimea fossei -0,60 m. Adâncimea fossei de incineraţie este de 0,60 m. Orientarea mormântului este N-E - S-V. Urmele amenajării în tumul au fost urmărite în profil numai în zona pantei descendente a secţiunii S III (Szekely).
M 1 prezintă incinerare primară de tip bustum. Câteva bucăţi de lemn recoltate din interiorul gropii ar presupune folosirea unui fel de podium din scândura de răşinoase. Inventarul funerar se compune din opaiţ monolychnis, fragmentar - tip X Loeschcke, inclus în ritualul cremaţiei, şi trei ulcioruşe din pastă fină de culoare cărămizie deschis, cu înălţimea de 13 cm, diametrul maxim 9,7 cm, diametrul fundului 4,2 cm, diametrul gurii 2,4 cm. Acestea au fost depuse în groapă ca ofrande după terminarea incinerării mortului.
M 2 (Drumuş 2) a fost cercetat integral: lungime 1,80 m; lăţimea fossei -0,60 m.
Adâncimea fossei de incineraţie este de 0,62 m. Orientarea mormântului este N-E - S V, identică cu cea a mormântului M1; mormânt de incineraţie de tip bustum. Înaintea cremaţiei, groapa a fost amenajată prin placarea lutului galben al pereţilor şi fundului gropii cu pietre de dimensiuni medii şi mici. Profilul secţiunii S I (Drumuş 2) indică amenajarea în tumul a mormântului şi marcarea lui cu ring de piatră de jur-împrejur, conform celor surprinse in S I B şi în c. 5 din S I A. Distanţa dintre groapa mormântului şi ringul de piatră poate fi aproximată, pe baza a cât s-a săpat, la 1,50-2 m.
Inventarul funerar se compune din: vas de ofrandă de un tip mai puţin obişnuit faţă de tipologia cunoscută (Popilian 1976, pl. LXI şi LXII), dar cunoscut cu forme asemănătoare la Ampelum (Lipovan, AMN,1986,515,pl. I a); vasul a fost găsit deasupra stratului care sigila resturile cremaţiei şi ofrandele funerare curente (spart ritual?).
În M 2 au mai fost descoperite: un opaiţ de tip monolychnis (fragmentar şi în stare de conservare proastă - tip X Loeschcke) şi trei ulcioruşe din pastă fină de culoare cărămizie deschis, cu înălţimea de 13 cm, diametrul maxim 9,9 cm, diametrul fundului 4,8 cm, diametrul gurii 3,2 cm. Atât opaiţul, cât şi ulcioruşele au fost aşezate în mormânt după terminarea cremaţiei. La M 2 a fost observată şi o anomalie a liniei conturului pe latura scurtă a mormântului. Explicaţia acestei anomalii, prezentă şi în cazul unora din mormintele de incineraţie de la Muncelu-Brad este, după opinia noastră, mai degrabă legată de o amenajare pentru mărirea tirajului focului în timpul cremaţiei, decât de urma lăsată de asamblajul de lemne al rugului funerar.
Inventarului ceramic i se adaugă un obiect metalic - cui, piron ars în groapa de cremaţie. Prezenţa cuielor în morminte este relativ des întâlnită în necropolele romane din sec. II - început de sec. III şi este interpretată ca dovadă a asamblării lemnelor rugului (Rusu op. cit.,140) sau un fel de sigilare in aeternum a spiritului mai puţin agreabil al decedatului (Tranoy-2000,149).
Tumulul mormântului M 2 este intersectat de o altă amenajare în tumul.
În acest tumul(?)/amenajare au fost descoperite alte morminte de incineraţie, M 3 şi următoarele (localizare S II şi S III A (Drumuş 2), care sunt deosebite de primele două atât în ceea ce priveşte inventarul, cât şi în ceea ce priveşte ritualul de înmormântare.
Incineraţia pare a se fi practicat la un ustrinum, neidentificat în secţiunile executate în campania 2001; fiecare mormânt este marcat la suprafaţa solului antic de ofrande votive, marcate/suprapuse/acoperite de o grămadă de piatră
Mormintele apar sub forma unor gropi aproximativ rotunde în plan, cu diametrul de 0,60-0,80 m, extrem de afânate, cu urme de cenuşă şi arsură, adânci de circa 0,30-0,35 m şi marcate perimetral, la nivelul superior al gropii, de strat gros de circa 3-5 cm de şi pietre foarte mici, peste care se aşează un opaiţ şi, uneori, vase. Ele se grupează pe o suprafaţă, la o distanţă de 0,40-0,70 m. În zonele de separaţie, consistenţa pământului este comparabilă cu cea a unei tasări intenţionate, din lut galben şi pietre mici, rotunde. Din cele şase sau şapte exemple de astfel de gropi, conturate in S II şi S III a şi b (Drumuş 2), am definit ca M 3 şi M 4, pe cele care au la suprafaţă pe lângă opaiţ şi vase de ofrandă. În cazul M 3, inventarul se compune din două opaiţe de tip monolychnis (unul găsit cu faţa în jos, alături de celălalt, la o diferenţă de nivel de circa 2-3 cm) şi o cupă din pastă fină de culoare cărămizie-deschis; Analogii ale vasului: mormintele M 1 şi M 5 de la Boteş-Corabia, Drobeta şi Ghidici. M 4 are ca inventar un vas şi un opaiţ de aceleaşi tipuri ca cele din M 3.
Nivelul superior al celorlalte "gropi" de depunere a resturilor incineraţiei a fost sesizat în S II, carourile 3-8; deasupra fiecăreia a fost descoperit un opaiţ, în stare de conservare precară. Umiditatea şi aciditatea solului, calitatea pastei obiectelor ceramice, dar şi desfăşurarea săpăturii în condiţii atmosferice nefavorabile au afectat recuperarea în stare de conservare integrală a unora din piesele descoperite.
Cercetarea arheologică a zonei funerare: Cercetarea în necropolă nu a fost finalizată din cauza timpului scurt avut la dispoziţie pentru specificitatea acestei categorii de situri arheologice.
Nu am putut sesiza în totalitate criteriile dispunerii în plan a mormintelor de incineraţie în întreaga necropolă şi nu ştim dacă relaţia stratigrafică valabilă pentru M 2 - M 3 - M 4 (M3 şi M 4 = înmormântări secundare in tumulul mormântului M 2) este valabilă şi pentru alte cazuri.
Limitele necropolei sau locul pentru ustrinum nu au fost identificate.
Alte structuri ale habitatului (de exemplu, drumuri), îndeobşte aflate în interiorul sau în apropierea necropolelor, nu au fost sesizate.
Relaţia dintre necropolă şi edificiile sacre T 1 şi T 2, în absenţa continuării cercetărilor arheologice, rămâne complet necunoscută. Faptul că mormintele (câte au fost descoperite) sunt dispuse «în spatele» celor două edificii ar fi un argument pentru existenţa lor concomitentă. De asemeni, nu putem preciza căruia dintre cele două edificii sacre îi aparţine necropola, deşi situaţia topografică pledează pentru edificiul T I.
În spaţiul F, sub nivelul corespondent nivelului din spaţiul A, la circa 0,24 m mai jos, pe o suprafaţă de circa un metru pătrat, au fost descoperite câteva dale mari din piatră cu dimensiuni maxime de 0,33-0,27 m, aşezate ordonat. Ele par să fi fost suportul unui alt nivel de călcare, dintr-o fază anterioară a edificiului. Pământul de umplutură dintre cele două pavimente este pigmentat cu arsură şi fragmente ceramice de mici dimensiuni. Toate fragmentele ceramice găsite în caseta C 3, până la acest dalaj sunt de epocă romană.
Fundaţia clădirii a fost evidenţiată arheologic numai în secţiunea S II B. Groapa de fundaţie a fost tăiată parţial în stâncă (cota stâncii este +785,60), parţial în stratul de lut galben de deasupra. La cota de +785,76, peste patul de fundaţie amenajat din pietre mici amestecate cu lut galben clisos, începe construcţia zidului sec, din piatra mare legată cu pământ, ordonată la faţa zidului, în asize orizontale.
Grosimea zidului este de 0,70-0,75 m, măsurată la baza elevaţiei. Partea superioară a elevaţiei păstrate este de maximum 0,80 m înălţime (în S II B şi S V/C 2). În tronsonul cel mai bine conservat, zidul prezintă şase asize de piatră, cu înălţimea totală de 0,60 m.
Acoperişul construcţiei, şarpanta şi învelitoarea erau din lemn. În secţiunea S I, pe nivelul de călcare exterior, la cota de +785,85 a fost descoperit un fragment dintr-o grindă carbonizată), lung de 0,43 m şi gros de 17 cm. Urme de arsură pregnante au fost descoperite şi în interiorul construcţiei, pe toate spaţiile degajate ale podelelor, unde au apărut materiale ceramice de epoca romană, sub un strat de cărbune şi cenuşă. Alte urme ale distrugerii prin foc a clădirii au fost evidenţiate şi în nivelele din spaţiile exterioare încăperii A, respectiv F şi G.
Edificiul de epocă medievală
Zidurile păstrate din edificiul de epocă medievală delimitează spaţiile B, C, D, I şi E, descoperite în secţiunile S. IV B, S V/C 2, S II B, S III şi S I. În nici una din secţiunile arheologice nu am surprins reutilizarea fundaţiilor romane în epoca medievală, deşi clădirea de epocă medievală se întinde mult spre N faţă de zidul g, ocupând şi o parte din suprafaţa spaţiului de epocă romană A. Spaţiul B este delimitat de zidul f la S, de zidul e la E şi de zidul g la N. Limita spre V a încăperii nu a fost surprinsă. În această fază a săpăturii, dimensiunile încăperii se înscriu în valorile de 6,50 x 3,50 m. Posibilitatea extinderii încăperii către V este de luat în calcul, deoarece o intrare în încăpere a fost descoperită chiar în colţul sud-vestic al casetei S V/C 2.
Fundaţiile au o cotă foarte apropiată de nivelul actual de călcare. Din elevaţiile încăperilor de epocă medievală nu s-au păstrat decât una sau două asize din piatră, imediat sub stratul vegetal actual. (la 0,10-0,15 m).
Zona Roşiei Montane făcea parte din domeniul minier administrat de stat. O mare parte a celor care lucrau în minerit în epoca romană în zona Roşia-Buciumi era formată din peregrini illyri (Paki 1993, 21 şi 27). Documentele epigrafice ne dau o idee clară despre structura de organizare collegială a variilor nationes -Pirustae, Ansi, Sardiatae, Baridustae, Maniatae (Ardevan, 1998, 603- 604, T.LII-LIII) - ca să-i enumerăm numai pe cei identificaţi cu certitudine. În afara activităţilor sociale sau profesionale, colegiile mai ofereau membrilor certitudinea unor funeralii decente. Existenţa unui astfel de colegiu este probată la Roşia Montana de tabliţă cerată I (IDR I,31): collegium Iovis Cerneni, format din adoratorii acestei divinităţi de origine celtă era în acelaşi timp, ca şi multe altele, un collegium funeraticium: Artemidorus Apolloni, Valerius Niconis şi Offas Menofili mărturisesc public ca «neque loculum aberet», adică nu mai aveau locuri pentru morminte.
De la această premiză epigrafică şi pe baza unor situaţii deja certificate arheologic (Hăbad-Găuri, T 1-T 2), conexiunea, inclusiv topografică dintre collegium/ castellum/ sanctuare/ necropolă are implicaţii majore pentru cunoaşterea organizării domeniului minier în epoca romană şi mai ales, pentru cunoaşterea statututului juridic al celor ce lucrau aici.
O situaţie asemănătoare este sugerată şi la Ampelum de proximitatea dintre morminte de incineraţie şi locul de descoperire al unor fragmente arhitectonice din elevaţia (?) unei construcţii sacre (Lipovan, op. cit., 503 şi urm). În acest stadiu al cercetărilor arheologice la Roşia Montana, dificultăţile, căci ele există, provin din absenţa unor date certe privind raportul stratigrafic şi cronologic dintre aria sacră şi necropolă (contemporane?/ intersectate, deci din epoci diferite?). Ele nu sunt rezolvate nici în zona Hăbad-Găuri şi nici în zona Curisiu Monului, în absenţa unor cercetări arheologice exhaustive.



Cercetare arheologică de salvare în perimetrul Ioachim Tomuş-Valea Nanului. Edificiul/edificiile T III.
Cristina Crăciun, Anişoara Sion

Perioada de desfăşurare a cercetării -15 octombrie 30 octombrie 2001
Coordonatele geografice: latitudine:46 °17 ‘53 ‘’; longitudine 23° 06’ 32’’
Coordonatele stereografice ale zonei:
x: 534850. 00- 534890. 00
y: 354320. 00-354390. 00
Altitudinea terenului: 786,8 m
Cercetările arheologice s-au desfăşurat în zona de culme a versantului deluros de la N de principalul afluent al pârâului Nanului.
Acoperită (astăzi) aproape în întregime de pădure, culmea domina dinspre E zona văii Nanului. Diferenţa de nivel dintre dealurile de deasupra Tăului Ţapului şi locul menţionat este de circa 100 m. Privind din perimetrul T III, orice edificiu important dinspre valea Roşiei sau de pe platoul Carpen era perfect vizibil.
Menţiuni ale unor descoperiri fortuite în acest loc sunt făcute de V. Wollmann (Wollmann, AIIACN, 27, 287), care identifică un altar votiv, reutilizat ca piatră tombală de fostul proprietar al locului (monumentul se află şi astăzi la marginea cimitirului bisericii ortodoxe din Ţarina). De altfel, în perimetrul T III, pe platoul din pădure, este vizibilă urma unui şanţ, în care, după informaţiile actualului proprietar, într-o perioada anterioară (circa 30-40 ani) s-a practicat o săpătură; urmele şanţului au fost surprinse în secţiunea SI în c. 8-9. În zona împădurită a crestei sunt vizibile şi astăzi pietre semifasonate, mai ales in partea dinspre confluenţa văii Nanului cu afluentul său principal.
În zona platoului, la extremitatea estică a pădurii, au fost practicate următoarele secţiuni:
-S I, cu o lungime de 27 m şi o lăţime de 1 m, pe direcţia aproximativă E-V;
-S II A, orientată aproximativ N-S, dimensiuni 10,5 m x 1 m, perpendiculară pe S I, la N de acesta;
-S II B, orientare aproximativă N-S, dimensiuni 13 x 1 m, în continuarea spre S a secţiunii S II A; profilele păstrate faţă de S I sunt pentru ambele secţiuni 0,5 m
-S III, dimensiuni de 7 x 1 m, paralelă cu S I şi la E de S II B;
-S. IV A, dimensiuni 4,5 x 1 m, paralelă cu S II A;
-S. IV B, dimensiuni 4,5 x 1 m, paralelă cu S V şi S II B.
-S V, paralelă cu S II B, dimensiuni 7,5 x 1 m, la S de S I; prin lărgirea spre E, S V a devenit caseta C 2, cu dimensiunile de 7,5 x 2,75 m.
-S VI, dimensiuni 2,5 x 1 m; precum şi casetele C 1 (dimensiuni 3,5 x 2,5 m) între S III S. I S I şi C 3 (dimensiuni 4 x 2 m), între S II a şi S VI. Caseta C 3 este o lărgire a lui S II A în zona de cădere a pantei în extremitatea nordică a platoului.
În zona cercetată au fost dezvelite parţial două construcţii distincte, datate, prima în epoca romană: zidurile a, a1, b S. I c, respectiv spaţiile A, E,F,G, şi a doua, în epoca medievală târzie: zidurile d, e, f, f 1, g, şi eventual f 2, care delimitează mai multe compartimente ale aceleiaşi clădirii, B, C, E, D şi I.
Ambele constructiv sunt orientate aproximativ la fel faţă de punctele cardinale.
Orientarea clădirii de epocă romană, calculată după cea mai scurtă latură a clădirii descoperită în săpăturile din 2001, este 337° N-V - S-E.
Construcţia medievală este amplasată imediat la S de cea de epocă romană. Zidul g este aproape paralel cu zidul b al construcţiei romane, la o distanţă de maximum 0,30 m spre S.
În ambele edificii, săpătura arheologică nu a putut fi finalizată.
Edificiul de epoca romană
Zidurile păstrate perimetrează un spaţiu cu deschiderea pe direcţia N-V - S-E de 8,20 m; dimensiunea este certă, intersecţiile zidului a cu zidurile c fiind verificate arheologic.
Pe direcţia opusă, către S-V spaţiul A se desfăşura pe minimum 11 m lungime, atât cât s-a putut cerceta în timpul avut la dispoziţie pentru acest perimetru.
Observaţiile arheologice şi dimensiunile pe care a fost surprins nivelul de călcare în secţiunea S I ca şi faptul că pe toată lungimea secţiunii nu am găsit nici un zid paralel cu zidul estic, ne permit să apreciem că spaţiul A, de formă dreptunghiulară în plan, se închidea spre V printr-un zid aflat la minimum 17 m distanţă şi dincolo de extremitatea secţiunii S I şi dincolo de limita proprietăţii Tomuş.
Axul lung al întregii construcţii de epocă romană trebuie să fi fost pe direcţia N-E/S-V.
În toate secţiunile arheologice practicate în spaţiul A, grosimea stratului de dărâmătură păstrat in situ este de circa 0,50 m, ceea ce indică faptul că elevaţia zidurilor edificiului era în întregime din piatră. Sub stratul de dărâmătură au fost surprinse ultimele nivele de călcare (interior şi exterior) ale edificiului. În interior, nivelul de călcare, este constituit din podea de lut galben).
Zidurile sunt din piatră legate cu pământ şi au grosimea de 0,70 m. Cantitatea destul de redusă a dărâmăturii de piatră descoperită deasupra nivelelor de călcare conduce la ipoteza că elevaţia construcţiei era realizată dintr-o structură de lemn, rezemată pe un soclu din piatră legată cu pământ. Învelitoarea clădirii trebuie să fi fost, ca şi în cazul edificiului de epocă romană, din lemn (conform urmelor de arsură din S II B şi casetele C 1 S. I C 2).
Fragmentele de cahle, nesmălţuite, au motive ornamentale geometrice şi florale, caracteristice secolelor XVI-XVII. Materialul ceramic este deosebit de diversificat, de la chiupuri de provizii, cu pereţii groşi de circa 5-6 mm, până la vase de dimensiuni reduse, din pastă extrem de fină.
În afara obişnuitelor piroane, cuie de mici dimensiuni, etc. din acest perimetru provine un toporaş de miner din epoca modernă, o mică nicovală din fier şi fragmente dintr-o daltă.
Importanţa descoperirilor arheologice din perimetrul Tomuş - T III este subliniată şi de prezenţa vestigiilor arheologice din epoca medievală târzie, până în prezent, una din puţinele descoperiri de aceasta epocă, despre care avem cunoştinţă in zona Găuri - valea Nanului. Inventarul mobil descoperit în spaţiile locuirii medievale (mai ales cahlele de sobă) indică utilizarea ei ca locuinţă permanentă.
Existenţa unui al treilea edificiu roman în perimetrul căruia informaţia ştiinţifică semnalează posibilitatea descoperirii unui altar votiv, la o distanţă nu mai mare de 170 m de alte două monumente de arhitectură sacră este nu mai puţin surprinzătoare. Din păcate, săpătura arheologică şi inventarul mobil descoperit până în prezent nu au putut certifica sau infirma ipoteza existenţei unui sanctuar în această zonă. Este remarcabilă însă orientarea identică a zidurilor perimetrale de epocă romană în cazul edificiilor T I şi T III, ca şi planimetria uniaxială, cu spaţiu central - curte, de proporţii similare, a celor două construcţii.
Subliniem şi constatarea că distanţa maximă dintre latura estică a edificiului T III şi latura vestică a sanctuarului T I este de numai 124 m, iar distanţa dintre prelungirea laturilor lungi ale celor două edificii este de 75 m
Existenţa unui alt edificiu de cult a fost certificat arheologic în campania 2001 pe versantul stâng al văii Nanului (săpătura I. A. Bucureşti), la o distanţă (numai aparent surprinzătoare) de 170 m. Aceasta este şi distanţa în linie dreaptă dintre T III şi T II.
Zona ocupată în teren de cele trei construcţii cu funcţia de edificiu de cult este relativ restrânsă; dacă luăm în consideraţie funcţiunea certă a edificiilor T I şi T II, ca şi semnalările din literatura de specialitate, probabilitatea unei funcţiuni similare şi pentru T III devine o ipoteză plauzibilă.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu