Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Istria | Judeţ: Constanţa | Punct: Basilica extra muros, Secţiunea V-E | Anul: 2001

Anul   2001
Epoca
Epoca greacă şi elenistică;
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade
Epoca romană;
Epoca post-romană;
Epoca bizantină;
Epoca greacă
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Templu
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Istria
Comuna   Istria
Punct
Basilica extra muros, Secţiunea V-E
Sector   Bazilica extra muros
Toponim   Histria
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bădescu Alexandru Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I"
Rusu-Bolindeţ Viorica Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Suceveanu Alexandru responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Von Der Lohe Karl Universitatea "Ludwig Maximilian", München
Cod RAN    62039.01
Raport Vestigiile arheologice din acest sector au început să fie cercetate încă din anii 1914-1918, pentru a fi apoi continuate în anii 1955-1956 şi, respectiv 1961-1964. Nepublicarea primelor cercetări sau publicarea prea sumară a următoarelor şi necesitatea conservării primare a edificiului basilical (care să-l salveze de la distrugere, până la practicarea unei masive restaurări) au determinat conducerea şantierului să decidă reluarea cercetărilor în această zonă.
Campania din anul 2001 a avut două obiective:
-Basilica extra muros
-Secţiunea V-E
Basilica extra muros
Este situată la cca. 200 m SV de Poarta Mare a cetăţii romano-bizantine, în imediata vecinătate a laturii sudice a Casei Pârvan. Acest edificiu a fost descoperit de V. Pârvan, care i-a şi dat această denumire, însă, din cauza primului război mondial, nu a reuşit să publice decât informaţii sumare despre acest monument1. În 1917, arhitectul german J. Iacobs a întreprins săpături clandestine la basilică, după care a publicat, la rândul său, câteva informaţii în ceea ce o priveşte2. Cel care a publicat un plan al acestei basilici a fost arhiepiscopul german R. Netzhammer, în cartea sa despre antichităţile creştine din Dobrogea3. El a şi efectuat săpături arheologice la monumentul în discuţie, fără a dezveli (în afară de cercetările făcute anterior de V. Pârvan şi J. Iacobs) decât o parte a acestuia. Cercetările arheologice au fost reluate de Em. Popescu în 1955-1956, acesta aducând corectări planului publicat de R. Netzhammer, deoarece fuseseră dezvelite până la acea dată numai absida şi zidurile care mărgineau navele către N, S şi V. Basilica se întindea mai departe către S şi SV, unde au mai fost dezvelite de către Em. Popescu alte trei încăperi4, precum şi o încăpere spre NV, în exteriorul absidei şi lipită de aceasta, pe care autorul săpăturilor a considerat-o ca fiind o "capelă". A fost practicată şi o secţiune orientată N-S aproximativ pe lăţimea basilicii, în care au fost dezvelite 13 morminte, dintre care 8 în interiorul acesteia, majoritatea aparţinând primei necropole (sec. IV-V p. Chr.)5. Cele mai ample cercetări au fost efectuate în anii 1961-1964 de către N. Hamparţumian. Prin descoperirea a încă 74 morminte, cercetătorul amintit a reuşit să precizeze existenţa celor două necropole, prima dintre ele fiind anterioară basilicii, cea de-a doua fiindu-i fie contemporană, fie chiar posterioară. Cele 83 morminte urmează a fi restudiate, dar până atunci s-ar putea afirma, evident în stadiul actual al cercetării, că unei prime necropole de sec. IV-V p. Chr. îi urmează, poate încă din a doua jumătate a sec. V, construcţia basilicii, al cărei caracter cimiterial urmează a fi precizat prin rafinarea cronologiei mormintelor celei de-a doua necropole.

Obiectivele urmărite în campania anului 2001 au fost precizarea cronologiei basilicii, precum şi a raporturilor ei cu cele două necropole, cea din sec. IV-V p. Chr. şi, respectiv, sec. VI-VII p. Chr.

Cercetările din acest an au adus importante contribuţii privind cronologia relativă a basilicii. Astfel s-a putut stabili că în prima fază a acesteia, toate cele trei nave erau absidate, fiind posibil chiar ca ceea ce fusese interpretat ca synthronos să reprezinte absida navei centrale (ipoteză care rămâne de verificat). În faza a doua, basilica se prezintă în forma vizibilă astăzi, măsurând 16 x 11,6 m (120 m.p). Absidele laterale de la E sunt înlocuite de ziduri drepte, orientate, fireşte, N-S. Nava centrală este flancată la E de o absidă impunătoare, la baza ei putându-se recunoaşte, cel puţin în interior, o talpă care ar putea reprezenta totuşi (dacă se renunţă la interpretarea anterior citată) absida primei faze. În cursul aceleaşi faze, dacă nu cumva este vorba de o a treia fază, corpului central al basilicii i se adaugă cinci anexe, una absidată la NE (de care se adosează, la rându-i, zidul marii curţi - poate cimiteriale - de la E), una rectangulară la SE, una la S şi, în fine, două la V, între care este de presupus existenţa unui narthex, placat cu dale mari de calcar. Cu aceste anexe, basilica măsoară 230 m.p. O a treia fază ar putea fi reprezentată de un al doilea nivel, mai înalt decât primul cu cca. 0,3 m, identificat în anexa de NE, nivel peste care s-a păstrat bolta căzută a noii abside.

În ceea ce priveşte cronologia absolută a acestei basilici, este posibil ca prima ei fază să dateze de la sfârşitul sec. V şi prima parte a sec. VI (şi de care s-ar lega, deci, celebrul mormânt, databil între 530-560 p. Chr. pe baza bogatului inventar de aur, aflat la E de absidă, în anexa acesteia), fază care s-ar încadra în cronologia generală a cetăţii sub sigla IV A. Faza a doua, când ştim că la marea basilică episcopală din centrul cetăţii anexele se măresc considerabil, datează probabil din a doua jumătate a sec. al VI-lea (IV B), în timp ce faza a treia ar putea să dateze din ultimii ani ai sec. VI şi din primii ani ai celui următor (= V A), ultimul mormânt precis databil fiind practicat în jurul anului 600 p. Chr. Monedele descoperite în săpăturile arheologice efectuate de Em. Popescu cuprind intervalul cronologic menţionat, începând cu domnia împăratului Anastasius I până la cea a lui Mauricius Tiberius. În ceea ce ne priveşte, cele câteva monede de bronz găsite îndeosebi în anexele de pe latura sudică se încadrează în timpul domniei împăraţilor Iustinian I şi Iustin II6.



Secţiunea V-E



Cercetări arheologice pentru verificarea stratigrafiei din zona aflată în exteriorul cetăţii romane târzii au fost efectuate în anii 1949-1952, marea secţiune transversală orientată E-V (de 320 m), menită să ofere o imagine asupra stratigrafiei cetăţii, atât în interior, cât şi în exterior, cuprinzând şi o suprafaţă de 80 x 4 m în exterior de la zidul V al cetăţii, peste cele trei valuri succesive dinspre vest7. Date cu privire la stratigrafia din exteriorul cetăţii romano-bizantine au fost oferite şi de marea secţiune orientată N-S, efectuată în anii 1950-1953 în valul al III-lea, care au scos la iveală zidul de apărare al oraşului din perioada elenistică, precum şi o serie de niveluri romane şi romano-bizantine8. În anii 1955-1956, săpăturile au fost extinse spre V de elementele de fortificaţie menţionate, în suprafaţa cuprinsă între incinta elenistică şi basilica creştină9. Cele mai nuanţate date despre zona în discuţie au fost oferite însă de săpăturile făcute de N. Hamparţumian în anii 1961-1964, ele stabilind cea mai rafinată stratigrafie a zonei intramurane (sec. I-III p. Chr.) şi apoi extramurane (sec. IV-VII) a cetăţii Histria, stratigrafie care n-a avut decât a fi confirmată de săpăturile de la Terme II10.

Obiectivele cercetării arheologice din această zona le-au reprezentat precizarea stratigrafiei obţinute în săpătura din anii 1961-1964 de către N. Hamparţumian, precum şi prin prelungirea ei până la incinta romană târzie, unde urmează să facă joncţiunea cu cercetările din sectorul "Poarta Mare" începute de colegii de la MNIR - a aceleia obţinute prin secţiunea E-V, efectuate în anii 1949-1952.

Pentru verificarea acestor date atât de nuanţate, rămase însă, din păcate, practic nepublicate, s-a trasat o secţiune aflată la cca. 4 m N de colţul de NV al Casei Pârvan, paralelă cu basilica extra muros, dar aflată la N de aceasta, care urmează să ajungă la incinta romană târzie, în spaţiul dintre cele două turnuri ale acesteia, de la Poarta Mare spre S. Având o lăţime de 3 m, ea nu s-a putut întinde în acest an decât pe lungimea a 15 m (cu 5 carouri de 3 x 3 m). Săpătura n-a fost epuizată, ajungându-se la adâncimea medie de -1,7 m, ceea ce va justifica o interpretare cu totul provizorie a stratigrafiei obţinute. Astfel, după humus-ul vegetal (cca. 0,15/0,2 m), a fost identificat un prim nivel de locuire, aflat la -0,3/0,4 m, cu o podea de lut prost păstrată, fără urme de arsură, pe care au putut fi identificate două construcţii rectangulare, de mici dimensiuni (denumite convenţional camerele A şi B). Camera A, cu dimensiunile de 3,2 x 2,65 m, situată aproximativ în jumătatea de V a secţiunii, are două din ziduri adosate de latura vestică a unui zid mai vechi, orientat N-S şi prins pe lăţimea secţiunii. S-au păstrat numai fundaţiile zidurilor respective, cu maximum două asize, constituite din pietre de şist legate cu pământ, având lăţimea maximă de 0,65 m. Camera B, din care a fost surprins un colţ în jumătatea estică a secţiunii, are dimensiunile de 3,2 x 1,85 m. Şi în cazul acestei încăperi s-au păstrat numai fundaţiile, cu maximum două asize, tehnica de construcţie fiind aceeaşi ca în cazul camerei A, însă grosimea zidurilor este mult mai mică, ea variind între 0,3/0,42 m. Latura scurtă a camerei menţionate, orientată NV-SE, are, la 0,8 m spre V, un pandant - o latură paralelă, constituită din pietre de şist mari legate cu pământ, cu dimensiunile de 1,5 x 0,35 m - posibil o anexă (?), de formă dreptunghiulară, dimensiunile ei fiind însă f. mici (1,4 x 1,5 m). În vecinătatea acesteia, spre V, la 0,6 m de profilul N, au apărut şi fundaţiile unei alte construcţii (?) de formă circulară, cu diametrul maxim de 1,5 m. Ea este alcătuită de asemenea din pietre de şist legate cu pământ, cu grosimea maximă de 0,4 m. Funcţionalitatea acestei construcţii este greu de definit deocamdată. Datarea acestui nivel este asigurată de mai multe monede, dintre care un solidus de aur de la Iustinus I (522-527 p. Chr.) şi de câteva monede de la Iustinianus I, ceea ce ar permite încadrarea lui în timpul domniei acestor împăraţi, eventual şi după această perioadă (= ? IV B). Adăugăm descoperirea mai multor fragmente ceramice aparţinând acestei epoci, între care o amforetă întreagă cu tituli picti.

Următorul nivel (al doilea), ilustrat printr-o podea de lut bine individualizată, aflată la -0,5/0,6 m, ar trebui, în mod logic, să aparţină primei jumătăţi a sec. VI (= IV A). Pe acest nivel a fost identificat zidul orientat N-S, cu dimensiunile de 3,08 x 0,65 m, din care s-a păstrat şi o parte din elevaţie, având înălţimea de 0,57 m. Zidul respectiv este constituit din pietre de şist prinse cu pământ, sporadic din pietre de calcar. Primele două asize formau fundaţia zidului, la baza lui fiind vizibil nivelul de călcare corespunzător fazei IV A. La acest zid abutisa o alee pietruită (8,7 x 0,6/1 m), care a fost surprinsă pe diagonală pe jumătatea vestică a secţiunii. Urmează o dărâmătură masivă de mortar (datând eventual din momentul în care zona a fost abandonată şi utilizată pentru prima necropolă; dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, ea ar putea marca al treilea moment întâlnit în săpătura noastră, corespunzător nivelurilor III A-B), al cărui vârf a fost nivelat pentru instalarea nivelului IV A, dar care a căzut pe o podea groasă de lut, aflată la -1,05/-1,1 m. Aceluiaşi moment îi aparţine şi o groapă surprinsă aproximativ în jumătatea estică a secţiunii, care porneşte de la zidul orientat N-S al camerei A spre E, având dimensiunile de 2 x 2 m. Ea a fost golită parţial, în ea fiind descoperite multe pietre de dimensiuni diferite (inclusiv o rozetă din calcar), fragmente de cărămizi, ţigle, material ceramic amestecat (de la elenistic la romano-bizantin), fragmente de sticlă etc. Monedele descoperite sunt datate în intervalul 388-408 p. Chr., precum şi în vremea lui Constantius al II-lea (351 p. Chr.).

Podeaua de lut menţionată anterior reprezintă al patrulea moment identificat în săpătura noastră. În măsura în care ea se lipeşte de reparaţia cu pământ a unei superbe construcţii mai vechi, acest moment ar putea fi asimilat nivelului II B, în timp ce o altă podea, aflată la -1,22 m (lipindu-se de aceeaşi reparaţie şi reprezentând deci al cincilea moment), ar putea fi asimilată nivelului II A. De notat apariţia pe acest nivel, în jumătatea vestică a secţiunii, a urmelor unor vetre, cea mai concludentă dintre ele fiind cea descoperită la 0,5 m E de plinta construcţiei mai vechi (vezi mai jos). Ea are dimensiunile de 0,7 x 0,7 m şi în afară de pigmenţii de arsură i se conturează şi amprentele pereţilor. Din ea şi din jurul ei au fost recoltate numeroase fragmente de zgură de fier, ceea ce ar putea indica existenţa aici a unei forje pentru prelucrarea fierului (?). Acelaşi lucru s-a constatat şi în extremitatea de NV a secţiunii (în spaţiul dat de diagonala reprezentată de aleea pietruită din faza IV A), unde au fost identificate alte patru urme de vetre, de dimensiuni mai mici. Acestea au apărut de o parte şi de alta a urmelor unui perete de lemn, cu vagi fundaţii din piatră (de 4,3 x 0,3/0,4 m), spaţiul respectiv fiind divizat tot pe diagonală acesta. Amprenta respectivă ar putea reprezenta peretele uneia din încăperile unui atelier de prelucrarea fierului (?). Totodată, merită amintit faptul că în jumătatea estică a secţiunii, corespunzător aceluiaşi nivel, au fost găsite şi câteva oase de animale în curs de prelucrare şi rebuturi ceramice, eventuală dovadă a caracterului artizanal al zonei în a doua jumătate a sec. al III-lea p. Chr. Construcţia de care se lipesc cele două niveluri este, cum spuneam, mai veche, fiind construită din plăci mari de calcar, îmbinate poate la maniera cunoscută în perioada greacă (opus graecum), dar şi în epoca romană timpurie (cum mai avem exemple chiar în cetate), cu o elegantă plintă. Datarea ei atât de timpurie (= ? I C), situaţie în care ar reprezenta al şaselea moment întâlnit în săpătura noastră, nu trebuie să surprindă, câtă vreme acelaşi nivel a fost identificat la Poarta Mare cam la aceeaşi adâncime (cca. -1,5/-1,7 m). Cercetările ulterioare vor avea sarcina să explice, printre altele, diferenţa faţă de acelaşi nivel din săpătura efectuată între anii 1961-1964, aflat sensibil mai jos. Dacă avem însă în vedere că la Terme II se află şi mai jos, o primă explicaţie ar putea să o reprezinte o pantă accentuată către S. Totodată, se urmăreşte eventuala delimitare înspre N a necropolelor din sec. IV-V p. Chr., respectiv VI-VII p. Chr.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice 1. V. Pârvan, Raport preliminar asupra primei campanii de sapaturi la Histria, ACMI, 1914, Bucuresti, 1915, p. 118-119; idem, Arch. Funde im Jahre 1914, Sonderbruck aus dem Jarbuch der Kais. Arch. Instituts, Arch. Anzeiger, 1915, col. 256-269; idem, Nuove considerazioni sul vescovato della Scizia Minore, Rendiconti della Pontificia Acca. demia Romana di Archeologia, II, 1924, p. 125.

2. J. Iacobs, în: Dobrudscha Bote, nr. 64-65.

3. R. Netzhammer, Die christlichen Altertümer der Dobrudscha, Bukarest, 1918, p. 159-161.

4. Rezultatele preliminare ale sapaturilor arheologice au fost publicate de Em. Popescu în MCA, IV, 1957, p. 16-24; MCA, V, 1959, p. 291-296.

5. Em. Popescu a sintetizat rezultatele cercetarilor arheologice asupra edificiului în discutie într-un studiu consacrat antichitatilor paleocrestine de la Histria - Les antiquités paléochrétiennes d'Histria, Christianitas daco-romana. Florilegium studiorum, Bucuresti, 1994, p. 306-396.

6. Determinarile de monede au fost facute de dr. Radu Ardevan.

7. Em. Condurachi si colab, SCIV II, 1, 1951, p. 146-147; III, 1952, p. 243-248; IV, 1-2, 1953, p. 104-113; V, 1-2, 1954, p. 71-79; VI, 3-4, 1955, p. 520-526.

8. Rezultatele cercetarilor au fost sintetizate de C. Preda si A. Doicescu, Zidul de aparare din epoca elenistica, Histria II, 1966, p. 295-334.

9. Vezi nota 5.

10. H. Nubar, Santierul arheologic Histria. Sectorul bazilica extra muros, MCA, IX, 1970, p. 191-199; idem, Contributii la topografia cetatii Histria în epoca romano-bizantina. Consideratii generale asupra necropolei din sectorul bazilicii "extra muros", SCIV, 22, 2,1971, p. 199-215.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu