Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Mera | Judeţ: Vrancea | Punct: Podul Mănăstirii, Fosta mănăstire Mera, cu hramul Sfinţii Împaraţi | Anul: 2001

Anul   2001
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Mănăstire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Vrancea
Localitate   Mera
Comuna   Mera
Punct
Podul Mănăstirii, Fosta mănăstire Mera, cu hramul Sfinţii Împaraţi
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Botez Aurel Ioan
Lupu Emil
Cod RAN    176695.01
Raport Situată pe un platou aflat pe malul stâng al văii Milcovului, fosta mănăstire este acum compusă dintr-o biserică aflată în planul central al unei incinte fortificate cu turnuri de colţ şi cu alte turnuri pe laturile de E şi de V, cel de pe latura vestică având rolul de turn de poartă şi clopotniţă. În literatura de specialitate este considerată a fi singura ctitorie a familiei Cantemir. Anterior incintei actuale a funcţionat o altă mănăstire, la E de cea cunoscută, ctitorită de către boierul Moţoc, soţia acestuia închinând-o domnitorului Constantin Cantemir. Incinta şi biserica actuală a fost ctitorită de Antioh Cantemir, între anii 1705-1707. A fost parţial distrusă în anul 1717, refăcută în 1734-36, noi construcţii fiind ridicate în anul 1800. După anul 1864 mănăstirea a fost dezafectată, incinta fiind încredinţată comunităţii săteşti locale.

Staţiunea a mai fost cercetată arheologic de către Luminiţa Munteanu şi Gheorghe Cantacuzino în anul 1974, Ion Motzoi-Chicideanu în 1977, Aurel Nicodei în 1998 şi semnatarul raportului, în anii 1999 şi 2000.

În perioada 16 - 25 octombrie 2001 a fost efectuată a cincea campanie de cercetare arheologică executată în vederea obţinerii datelor necesare studiului de fezabilitate pentru restaurarea mănăstirii, fiind efectuate şapte secţiuni şi opt casete arheologice.

Scopul cercetărilor din această campanie a fost reprezentat de stabilirea planimetriei anexelor din incinta actuală, interceptarea unor elemente de locuire pe platoul din cimitirul vechi şi realizarea unei fazeologii şi cronologii a fostului ansamblu monahal.

Pe latura de N a incintei actuale au fost efectuate două casete în campania actuală şi o secţiune în anul 1999. Vizibilă deasupra nivelului de călcare actual, s-a păstrat o clădire (la nivel de soclu şi o parte din elevaţie), care apare şi în una din fotografiile prezentate în "Albumul Antoniu" realizat la sfârşitul sec. al XIX-lea. Această clădire aparţinea unei anexe gospodăreşti a mănăstirii, fiind adosată zidului nordice incintă şi suprapunând cu latura sa de E, fundaţia unei clădiri anterioare. Clădirea suprapusă de cea descrisă anterior a fost aproape total distrusă la sistematizarea verticală din anul 1998. În Cas. 21 şi Cas. 25 a fost surprins in situ doar ultimul rând de bolovani de râu, de la talpa fundaţiei acestei clădiri, lipsind orice posibilitate de apreciere stratigrafică a contextului în care aceasta a fost construită. Singura observaţie sigură este aceea că ea s-a adosat la zidul nordice incintă şi poate fi datată larg în sec. XVIII. Analiza de parament ne determină să afirmăm că elevaţia zidului nordice incintă este întreţesută cu cea a turnurilor B şi C, deci este contemporană acestora. Nefiind surprins un alt zid de incintă mai vechi, surmontat de cel actual sau retras interior faţă de acesta, este probabil ca zidul nordice incintă să aparţină etapei II de construire de la Mera (Etapa Antioh Cantemir, 1705-1707).

Pe latura de V a incintei actuale, în S. XVII/2001 a fost descoperit un complex arheologic aparţinând unei construcţii ulterioară zidului vestic de incintă. Reprezentată de un zid paralel cu cel al incintei, adosat acestuia, şi două ziduri cu grosimea unei lăţimi de cărămidă, această clădire a fost construită ulterior zidului de incintă şi a folosit un complex (pavaj ?) din bolovani de râu şi cărămizi fragmentare, pe care au fost ridicate cele două ziduri cu grosimea unei lăţimi de cărămidă de epocă, fără fundaţie. Această clădire, a cărei planimetrie nu a putut fi încă determinată, este ulterioară zidului vestic de incintă şi, prin analogie cu cea descoperită în Cas. 18 şi 19/2000, credem că poate fi datată larg în cursul sec. al XIX-lea, având probabil destinaţia de grajd.

În interiorul turnului A a fost descoperit turnul de poartă al mănăstirii din etapa 1705-1707. Plecând de la analiza de parament şi datele oferite de o cronică anonimă turcească, ce descrie în detaliu luptele desfăşurate la Mera, în primăvara anului 1717, am avut convingerea că sub turnul de poartă actual trebuie să se afle turnul de poartă, puternic fortificat, aruncat în aer în ziua de 2 mai 1717, de avangarda trupelor moldo-turceşti, conduse de Mihail Racoviţă. În Cas. 26/2001 a fost descoperită latura de N a acestui turn, păstrată integral la nivel de fundaţie şi pe înălţimea a trei asize de cărămizi din elevaţie. Acest turn a fost parţial suprapus de turnul A actual, având o lăţime mai mică decât acesta.

În interiorul fostei stăreţii a fost stabilită relaţia dintre extradosul bolţii pivniţei din sec. XVIII, zidul vestic de incintă şi zidurile interioare de compartimentare a stăreţiei. Încă o dată, a fost confirmat faptul că zidul vestic de incintă este anterior pivniţei, al cărei extrados de boltă i se adosează. De asemenea s-a reconfirmat că zidurile interioare de compartimentare au fost ridicate pe montanţii bolţii în leagăn aparţinând pivniţei, după demolarea clădirii supraterane anterioare.

Latura de S a incintei a fost cel mai intens investigată arheologic dar comportă cele mai multe probleme privind planimetria şi evoluţia ansamblului. În S. XV/2001, S. XVI/2001, S. XX/2001 şi Cas. 22 a fost urmărit traseul zidului sudic de incintă din etapa 1705-1707, descoperit în campania din anul 1974 şi investigat apoi în 1999 şi 2000. Acest zid, aflat la aproximativ 4 m de zidul sudic de incintă actual, se păstrează parţial la nivel de fundaţie. Elevaţia sa a fost afectată de sistematizarea verticală din 1998, ca şi toate nivelurile arheologice. La exterior, el a avut mai multe contraforturi, adosate dar contemporane.

Pentru a rezolva problema relaţiei dintre turnul F’ şi zidul sudic de incintă din etapa 1705-1707, dar şi a destinaţiei sale, a fost realizată Cas. 22/2001. Acest turn nu a avut în nici un caz destinaţia de cisternă de apă şi este construit într-o etapă ulterioară zidului sudic de incintă actual. Având în vedere maniera neglijentă în care a fost realizată fundaţia sa păstrată, credem că se aseamănă foarte mult cu tehnica folosită la ridicarea stăreţiei de după anul 1800.

Pivniţa a fost realizată după anul 1705-1707 şi înainte de construirea zidului sudic de incintă actual (1734-1736). Pivniţa a avut un gârlici a cărui intrare era protejată de un foişor. Unul din picioarele de zid ale acestui foişor a fost descoperit în S. XVIII/2001. Într-o etapă situată după anul 1800, clădirea construită peste pivniţă a fost înlocuită cu o stăreţie compusă din parter şi două etaje, care a preluat pivniţa anterioară. Gârliciul pivniţei a fost înlocuit cu un altul, mai îngust, protejat de un nou foişor, ce asigura accesul la etajul stăreţiei. Acest gârlici a fost determinat în S. XXI/2001, iar scara de acces, în S. XIII/1999. Anterior pivniţei, adosată la zidul sudic de incintă din etapa 1705-1707 a existat o clădire descoperită în S. XIII/1999 şi S. XVIII/2001. Planimetria acesteia a fost doar parţial determinată, iar existenţa ei în imediata vecinătate a intrării în pivniţă, exclude posibilitatea ca pivniţa să fi fost ridicată în etapa 1705-1707. În zona turnului F au existat construcţii anexe, adosate zidului sudic actual de incintă, aparţinând sec. XIX-XX şi o scară de acces la turnul F. Pe latura de S a incintei, între turnul F şi turnul F’ nu au mai existat alte construcţii anexe, adosate zidului de incintă din etapa 1705-1707.

În cimitirul vechi (la E de incinta actuală), a fost precizată continuarea zidului de E al clădirii descoperite în campania anului 1974, prin S. XVI, S. XVII, S. XVIII/1974. Această clădire are o lungime de cel puţin 11 m, peretele de E având 1,1 m grosime şi o adâncime de fundare de aproximativ -1,8 m de la cota terenului natural actual. Având precizate aceste date tehnice, credem că această clădire, a cărei datare nu o putem preciza încă, aparţinea Incintei I, construită de boierul Moţoc şi episcopul Ioan de Roman. Ea a îndeplinit atât rolul de anexă mănăstirească şi pe cel de protecţie a mănăstirii dinspre SE. Nu a fost descoperit un eventual zid de incintă, nici pe latura de S, nici pe cea de E a platoului pe care s-a aflat Incinta I.



Concluzii



În prima etapă de evoluţie a ansamblului, Incinta I a existat ca entitate distinctă, având cel puţin trei construcţii impozante. Una dintre acestea a fost reprezentată de actualul turn E, alta de biserica de lemn, dispărută, aflată în zona centrală a platoului cimitirului vechi şi o a treia în colţul de SE al platoului. Este foarte probabil să mai existe o clădire în colţul de NE al platoului, acolo unde, în S. IX/99 a fost descoperit un pavaj din cărămizi medievale, datat absolut în al treilea sfert al sec. XVII, pe baza unei monede din 1661 (emisiune Ioan Kazimir).

A doua etapă este reprezentată de incinta actuală, construită de Antioh Cantemir, între anii 1705-1707. Acestei etape i se datorează o latură de S a incintei, retrasă cu 4 m spre N, paralelă cu cea actuală, două turnuri de colţ circulare dispărute, o clădire situată între stăreţie şi turnul F’, o altă clădire adosată laturii de N a zidului de incintă, având o lungime apreciabilă. Pe latura de V a incintei se făcea accesul în mănăstire, acces mediat de un turn, parţial descoperit în Cas. 26/2001. Această incintă a avut cel puţin două turnuri circulare de colţ, clădiri anexe pe laturile de N şi de S şi scări de acces la turnurile de colţ.

A treia etapă este reprezentată de violenta distrugere a unei părţi din incintă, în mai 1717. Acum este distrus turnul de poartă de sub actualul turn A, zidul sudic de incintă şi biserica de lemn din etapa I.

A patra etapă este reprezentată de construirea pivniţei adosate laturii de V a incintei. Ea nu s-a adosat şi la curtina sudică iniţială pentru că aceasta nu mai exista, iar deasupra sa a fost construită o clădire, cel puţin la nivel de parter. Această etapă se datează post 1717 şi ante 1734.

A cincea etapă aparţine iniţiativei constructive a stareţului Mitrofan Calerghi, între anii 1734-1736, când este refăcut zidul sudic de incintă cu turnurile sale de colţ, probabil că acum este construit turnul A şi este repictată biserica.

A şasea etapă este reprezentată de construirea, peste pivniţa din colţul de SV al incintei, a stăreţiei, a turnului F’ şi a captării izvorului din incintă. Această etapă este asigurată pentru o datare absolută, de prezenţa unei inscripţii la izvor, din anul 1800, şi a unui depozit de aspri îngropaţi la baza scării de acces la etajul stăreţiei, având ca ultim an de emisiune, 1813.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu