.
Murighiol | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate (Halmyris) | Anul: 2001
Anul:
2001
Epoca:
Epoca romană târzie (sec. II-IV);Epoca migraţiilor (sec. IV-VI)
Perioade:
Epoca romană;
Epoca bizantină
Categorie:
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit:
Cetate
Județ:
Tulcea
Localitate:
Murighiol
Comuna:
Murighiol
Punct:
Cetate (Halmyris)
Sector:
Sector: Poarta de Nord; Sector Basilica Episcopală
Toponim:
Halmyris
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Dvorski Traian Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti
Madgearu Alexandru Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti
Topoleanu Florin George responsabil sector Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Cod RAN:
Raport:

Obiectivul acestei campanii a fost reluarea investigării unui edificiu din apropierea porţii de nord, care a fost descoperit în 1994. Este vorba de o clădire de mari dimensiuni, din care face parte şi o termă. După cum s-a constatat încă din 1994-1995, această termă era privată. De aceea, edificiul la care era anexată terma nu putea aparţine decât unui personaj important, militar sau civil. Edificiul blochează ...accesul spre poarta de nord dinspre centrul cetăţii. Astfel, edificiul (pe care îl denumim convenţional Domus Nord) nu se poate data decât în perioada în care poarta de nord nu a mai funcţionat, adică în secolul al VI-lea p. Chr. Datarea este confirmată de materialele descoperite în 1994-1995 în interiorul termei (monede, ceramică).

În campania 2001 s-a urmărit studierea acestui edificiu, prin continuarea săpăturii în unele casete mai vechi situate la vest de terme, a căror cercetare a fost întreruptă în 1987. A fost investigată mai întâi porţiunea din secţiunea magistrală S. I care se află lângă zidul de vest al termelor. Martorul de est al acestei secţiuni a fost curăţat pentru a fi stabilită stratigrafia. Prin efectuarea profilului a fost depistată o locuinţă databilă la începutul secolului al VII-lea (nivel 13), care a fost amplasată în interiorul unei încăperi din Domus Nord, după dezafectarea acestui edificiu. Locuinţa a fost aşezată pe un pavaj realizat din cărămizi şi pietre. Închiderea spaţiului de locuire s-a făcut printr-un zid din pietre legate cu pământ gros de 70 cm, care s-a ridicat peste o porţiune a zidului de nord al camerei de nord-est a domus-ului, demantelată într-un moment anterior. Laturile de vest şi sud ale locuinţei s-au aflat în secţiunea S. I. Podeaua locuinţei, făcută din chirpic şi pământ galben, a fost surprinsă în profilul de est al S. I, pe o lungime de 1,15 m (grosimea podelei este de 18-20 cm). În chirpic au fost identificate şi fragmente de bârne de lemn carbonizate. Între martorul de est al S. I şi zidul termei nu s-a putut săpa, deoarece s-ar fi periclitat construcţia de protecţie a termei. Din locuinţa de chirpic provin mai multe fragmente ceramice databile în secolele VI-VII, între care un fund de vas lucrat cu mâna (probabil dintr-un ulcior amforoidal). Este de remarcat că şi la poarta de nord s-a locuit în spatele acesteia în epoca finală a cetăţii, fapt constatat anterior la poarta de vest. În acest caz, ruralizarea specifică primelor decenii ale secolului al VII-lea a condus la transformarea unei părţi dintr-un edificiu impozant într-un spaţiu de locuire rudimentar.

În continuare, au fost cercetate casetele T 6 şi T 7, în care se află partea de vest a domus-ului. Casetele fuseseră trasate în 1987, când au fost depistate zidurile care delimitează trei încăperi, dintre care cea mare se prelungeşte în caseta U 7 şi în magistrala S. I (unde se încheie cu o intrare în termă, blocată la un moment dat). Încăperea mare are o intrare principală pe latura de sud, orientată către altarul bisericii episcopale şi către artera principală a cetăţii (N-S). În dreptul acestei intrări s-au păstrat în interiorul camerei urmele unui pavaj realizat din plăci de piatră. De asemenea, există o intrare pe latura de vest, prin care se pătrundea într-o cameră încă necercetată. La vest de intrarea principală se află o anexă în care s-a descoperit o mare cantitate de fragmente ceramice databile în secolul al VI-lea (unele din vase întregibile). Această anexă este delimitată printr-un zid gros de 0,80 m şi lung de 2,25 m, legat cu pământ, care se deosebeşte prin tehnică de cele din restul clădirii (care sunt legate cu mortar). Zidul a fost adosat ulterior la încăperea principală. El se îngustează la colţul cu zidul de sud al camerei principale, dând aparenţa unei intrări. Săpătura s-a oprit pe un nivel la -0,80 m, care poate fi identificat cu nivelul 10 din stratigrafia generală a cetăţii (prima jumătate a secolului al VI-lea).

Cercetarea a continuat prin trasarea carourilor T 4 şi T 5 (o singură secţiune, fără martor pe direcţia V-E, prelungită până la paramentul interior al incintei). În profilul de vest al casetei U 4 care fusese săpată anterior se distingeau două blocuri de piatră, care s-au dovedit a fi o parte dintr-o scară, la care ne vom referi mai jos. Martorul, care era deja în parte distrus, s-a prăbuşit parţial în cursul lucrărilor din 2001. Casetele T 4 şi T 5 au fost trasate cu o lăţime mai mică decât cea standard de 4 m, deoarece altfel restul de martor dintre ele şi U 4 -U 5 s-ar fi prăbuşit integral.

Prin curăţarea martorului de vest al U 4 s-au descoperit două asize ale unui zid legat cu mortar, orientat N-S, adosat la incintă (gros de 80-85 cm). El este paralel cu un zid care face legătura dintre intrarea în turnul de vest al porţii de nord şi latura de nord a camerei principale din Domus Nord. Prin urmare, aceste două ziduri delimitează o cameră a acestui edificiu. Este de observat că intrarea în turn nu a fost blocată, astfel că turnul a fost la un moment dat integrat în Domus Nord. Nu a mai putut fi identificată altă intrare în această cameră de nord, dar este posibil ca aceasta să se afle în partea de sud a martorului de est al casetei T 4 (martorul a fost conservat pentru efectuarea profilului). În profilul de est al casetelor T4 şi T 5 se observă o dungă de mortar rămasă de la ridicarea acestui zid.

Chiar lângă punctul unde zidul descoperit în T 4 se adosează incintei s-a descoperit o scară care servea accesului pe drumul de rond şi la etajul turnului de vest. Ea a fost întreţesută cu incinta, deci a fost ridicată concomitent cu aceasta, pe la începutul secolului al IV-lea. O scară similară există şi lângă celălalt turn, la est de termă. Scara descoperită în T 4 are lăţimea de 1,20 m. S-au dezvelit cinci trepte. Scara se afla în exteriorul domus-ului. Acest domus a fost ridicat mult mai târziu, dar a putut utiliza în continuare scara, pentru acces exterior în turn. Zidul de vest al camerei de nord este adosat atât de incintă, cât şi de scară. Scara a funcţionat şi în secolul al VI-lea, deoarece treptele care au fost descoperite se află deasupra unui nivel pe care s-au prăbuşit numeroase ţigle şi olane provenite din acoperişul unei construcţii situate la vest, care a fost distrusă cândva în secolul al VI-lea. Dunga de mortar din profilul de est se suprapune peste acest strat de ţigle şi olane. Deci, ridicarea încăperii de nord din Domus Nord a fost ulterioară distrugerii clădirii situate la vest de scări. Construcţia nu făcea parte din Domus Nord. Ea este delimitată de un zid legat cu mortar, orientat NE-SV, adosat la incintă, gros de 55-60 cm şi lung de 8,5 m. Datarea distrugerii rezultă din ceramica de secol VI descoperită pe un nivel la -1,10 m, peste care s-a aşezat dărâmătura finală a acestei clădiri. Unele fragmente ceramice provin din vase întregibile (amfore, borcane cu torţi, oale fără torţi).

Prin încăperea delimitată de cele două ziduri adosate la incintă, edificiul denumit convenţional Domus Nord comunica cu camera turnului, care a funcţionat şi după dezafectarea porţii de nord. Aşadar, edificiul a refolosit elemente ale sistemului defensiv, deşi era privat. Astfel, cea mai probabilă destinaţie a acestui domus era cea de reşedinţă a comandantului cetăţii (praetorium). El a fost ridicat cândva în secolul al VI-lea, probabil cu ocazia lucrărilor de reconstrucţie din epoca lui Anastasius I (491-518), când a fost deschisă poarta de nord-est, situată în spatele termei.

Campania din anul 2002 îşi va propune degajarea întregii clădiri Domus Nord şi continuarea săpăturii în sectorul de nord-vest al fortificaţiei.



Sector Basilica Episcopalis


În campania din anul 2001 (1 iulie-6 septembrie) au continuat lucrările de decopertare a basilicii episcopalis prin cercetarea carourilor S 4 –5; R 4 –5; Q 3 -5; P 3 – 5.

Arealul basilical

S 5

Aici a fost identificat zidul care duce către colţul interior al altarului. El este construit din piatră, sumar fasonata, legată cu pământ galben. Blochetele de piatră sunt în general plate, cu grosimea între 0,5/ 0,17-0,2 m. Faţa de actualul nivel de călcare, zidul se păstrează la o adâncime de 0,55/0,6 - 0,8 m. Zidul este lat de 0,67/0,7 m. La 0,75 m de zid, respectiv 0,9 m de peretele de vest şi la 1,45 m de peretele de est al casetei se păstrază o porţiune din faza I a pavajului bisericii. În momentul descoperirii, fragmentul de pavaj consta din şapte fragmente de cărămidă.

Un prim nivel de dărâmătură se constată la adâncimea de -0,7 m (peretele de vest), la 0,74 m pe cel de sud şi la 0,6 m pe cel de est, dovadă că dărâmătură primei faze s-a aşternut uniform pe întreaga suprafaţă. Deasupra dărâmăturii se afla un strat gros de depunere aluvionară, în general fără resturi arheologice sau cu foarte puţine. S 5 a fost cercetată până la adâncimea de -1,6 m în jumătatea de sud şi respectiv -1,45 m în cea de nord. Pavajul primei faze stă pe o lutuială groasă de 0,35 m. Acest strat se găseşte la -1,3 m. Urmează un strat brun gălbui care acoperă structuri de zidărie încă vag conturate, evident mai vechi. La -1,1 m se găseşte un strat de pământ galben (imediat sub stratul de dărâmătură) care nu apare continuu, ci sub forma de lentile pe profilul de sud şi vest. Imediat peste el stă nivelul de dărâmătură de piatră. La -1,3 m se distinge din loc în loc o lutuială groasă de 0,02/0,03 m , cu bucăţi de piatră de mărime medie în compoziţie şi care ar părea să fie un pat de aşteptare pentru lutuială groasă de 0,35 m de sub pavajul bisericii.



S 4

În S 4 se găsesc două ziduri Z s 1 şi Z s 2, ambele din piatră legată cu pământ. De Z s 1 se leagă la 1,45 m de profilul de vest al casetei zidul unei încăperi (încăperea cu banchete), lat de 0,8 m,. care începe în S3. Z s 2 este zidul care se prelungeşte din colţul de sud al altarului. Este alcătuit din blocuri de piatră de mici dimensiuni legate cu pământ şi este lat de 0,6 m Distanţa între Z s 1 şi Z s 2 este de 1,4 m. Pe Z s 2, la -0,6 m de iarbă se găseşte un bloc masiv de piatră (0,6 x 0,5 x 0,2 m) aşezat pe un pat de piatră. Acesta este unul dintre pilonii despărţitori ai navei laterale de cea centrală. Z s 1 reprezintă prelungirea zidului din R 4 care se adosează zidului lat de 1m din R 5. Acest zid se prelungeşte spre VSV şi se închide în unghi drept cu altarul.



S 3

De colţul de sud est al altarului se leagă , într-o fază ulterioară o construcţie pătrată, lungă de 4,1 x 2,9 m. Întreaga construcţie este unitar realizată, din blocuri de calcar alb vineţiu, sumar făţuite, într-o tehnică combinata de blochete aşternute oblic cu rânduri neregulat dispuse.



R 5

Un zid Z r, transversal, pe directia NE-SV, gros de 1,05 m se păstrază la -0,8 m (la NE) şi respectiv -0,4 m (la SV). El este legat cu pământ şi este construit din blochete de dimensiuni mijlocie şi mică. La 1,12 m spre est se găseşte un pilon pătrat, cu dimensiunile de 0,68 x 0,7 m, alcătuit din trei rânduri de cărămizi şi rânduri de blochete de piatră. De Z r se adosează, la un unghi de 88/90 de grade, un alt zid alcătuit din blochete plate de 0,04/0,05 m grosime, dar şi blocuri de dimensiuni mijlocii, nefăţuite. Acesta fiind actualmente sub martor nu i se poate determina grosimea.

Stratigrafia. În această casetă stratigrafia, care este cea mai explicită pe peretele de est, constă dintr-un nivel de aluviune gros de 0,7 m, care stă pe un pământ de culoare gălbuie-cenuşie, în amestec cu piatră.

Urme ale unui zid transversal, demantelat, cu orientarea generală NV-SE se observă pe peretele vest, la adâncimea de –0,4/0,42 m.







Q 5

Un zid transversal pe caseta (Zq), orientat NE-SV, era poziţionat paralel cu cel din R5 (Zr). El este alcătuit din blocuri dispuse neregulat, blocurile de dimensiuni mai mari alternând cu cele mici şi mijlocii, de umplutură. Distanţa între cele două ziduri (Zq şi Zr) spre NV este de 3,45 m. Distanţa dintre capetele de SV al celor două ziduri nu se cunoaşte deocamdată. În orice caz, Zq se întretaie la unghi de cca. 85 de grade cu zidul din Q4 şi R4 – S4. Zq este construit din piatră de talie, legată cu pământ. Acest zid se suprapune peste un zid mai vechi din piatră de culoare gălbuie, legată cu pământ (Zq1), care la 0,97 m face un unghi drept către SV. Orientarea acestui zid este ESE, apoi, după unghiul drept, VSV. Acest zid în unghi drept întâlneşte colţul unei clădiri care se dezvolta în P5 şi care este construită deasemenea din piatră legată cu pământ. În fapt, zidul în unghi drept (Zq1) se adosează de colţul de NE al acestei clădiri din P5. Între colţul clădirii din P5 şi Zq este o distanţa de 1,15m. Zq1 a apărut acoperit cu un strat gros de pământ galben, bine bătătorit, creându-se astfel un nivel de călcăre între cele două clădiri. Zq1 se prelungeşte pe sub Zq, apărând în profilul de est al Q 5 ca un zid demantelat

Stratigrafia. În înteraga casetă exista un strat de depunere modernă de culoare brun-cenuşie, groasă de 0,57 m. Straturile arheologice au următoarea succesiune:

un strat de galben bine batatorit (N12), gros de 0,3 m ;

la -0,85 m strat brun roşietic, amestecat cu cărămidă pisată, destul de afânat, gros de 0,05-0,07 m (N11) ;

la -0,95 m. o lentilă de pământ cenuşos, în amestec cu cioburi, cărămidă, gros de 0,1/0,15 m;

la -1,1 m, strat galben, compact cu mortar, cărămizi, cioburi, gros de 0,15 m, reprezintă un strat de nivelare;

la -1,25m un galben cenusos, compact, în amestec cu cioburi şi cărămizi, gros de 0,23 m reprezintă N10, ca nivel de reparaţie a lui N9;

imediat sub stratul e se găseşte un strat de pământ de culoare galben lămâios, gros de 0,05 / 0,06 m, destul de sfărâmicios, care atinge nivelmetric actualul nivel al lui Zq1. Acesta este N9.

la -1,5 m, un strat cenuşos, brun, marcat spre Zq de un şir continuu de pietre.

Apare clar ca N10 este un nivel de reparatie, el găsindu-se, în raport cu Zq1 ca un nivel de intervenţie de nivelare. Pe peretele de est, la -0,55 m apare un nivel de dărâmătură provenită însă de la Zq.



Q 4

Situaţia din acest carou constă dintr-o succesiune de pavaje, aflate în interiorul basilicii episcopale, spre zona sa de sud. Au putut fi identificate patru niveluri de pavaj. Ultimul nivel are ca punct de reper o placă de piatră, neregulat taiată şi un bloc rectangular aflat în profilul peretelui de sud. Ambele se găsesc la -0,3 m sub actualul nivel de calcare. Placa de mai mari dimensiuni (1,1 x 1,2 m) se găseşte pe un strat de pământ gros de 0,4 m, de culoare cenuşoasă, relativ afânat. Această faza a pavajului pare să corespundă N12. La -0,6 m se găseşte al doilea nivel de pavaj, marcat deasemenea de placi mari de piatră de calcar, neregulat tăiate. Aceste plăci stau pe un strat de pământ galben, extrem de dur, bine bătătorit, gros de cca. 0,3 m. Cronologic ar putea fi încadrat N11. Următorul nivel de pavaj, corespunzând N10 se găseşte la -1 m şi se compune din blochete de calcar vineţiu şi alb, de dimensiuni mici şi mijlocii aşezat de asemenea pe un strat gros şi bine bătătorit de pământ galben. O bună parte din dale lipsesc, conferind acestei faze aspectul unei structuri necontinuie. În sfârşit, pavajul aflat la cea mai mare adâncime atinsă în acest careu (-1,12 m) este sporadic şi doar câteva dale, cu aspect de aranjament indică existenţa unei intervenţii organizate. Această fază ar putea fi încadrată N 9.



P 5

Această casetă este marcată în toate cele trei colţuri, de SV, SE şi NE de zidurile unei încăperi. Colţul de NE răspunde pe profilul de vest al Q5. Această latură este construită într-o tehnică specială cu asize de blochete aşezate oblic, între ele având din loc în loc blochete plate. Colţul clădirii care se extinde şi în Q5 apare construit din blochete de piatră şi cărămidă. Zidul de SV al clădirii are o altă tehnică de construcţie, fiind alcătuit din blochete paralelipipedice, de dimensiuni mijlocii, bârne prinse între ele. Suprafaţă este plană, blocurile mai mari fiind de talie şi lucrate. La fel se prezintă situaţia în cazul zidului din colţul de SV.

Întreaga clădire este adosată incintei. Zidul de SV are o intrare la 1,9 m de colţul de SE. Zidurile clădirii sunt groase de 0,67 m. Este posibil ca în acest loc să avem de a face cu o baracă militară. Lungimea totală este de 8,8 m.

Stratigrafia. La adâncimea de -0,7 m, un strat de pământ galben-cenuşos, compact, gros de 0,45 m, are în compoziţie pietre şi cărămizi/ţigle (N12). El stă pe un strat de chirpic sfărâmicios, aflat la -1,15/-1,2 m. Chirpicul are multă arsură, provenită de la bârne arse (N11). Depunerea post antică are o grosime de 0,6 m.



P 4

Un zid în colţul de SV pare să reprezinte prelungirea zidului din R5 (Zr). În acest carou se găsesc multe bucăţi de chiup.

Stratigrafia. Profilele de vest şi nord sunt mai explicite. Un strat de pământ de culoare cenuşie se găseşte la -0,95 m, conţinând arsură şi bucăţi de chirpic. Acest strat este gros de 0,25 m şi reprezinta N 11. Peste el s-a aşternut un strat de pământ galben, gros de 0,25 m (N12) aflat la -0,71 m. Peste acest strat exista o depunere de dărâmătură provenită din pietre.



P3-Q3

În aceste casete se prefigurează o clădire din piatră, legată cu pământ, zidurile aflându-se la 0,06/0,08 m de nivelul actual de calcare. Încăperea are un zid gros de 0,75 m, este din piatră legată cu pământ galben. Încăperea marchează colţul de SV al basilicii episcopalis, la capătul de vest al marii anexe. În Q3, zidul acestei clădiri apare adosat şi astfel apare şi latura de nord, situaţie care mai trebuie verificată.



Sectorul "Altarul bazilicii episcopale"


În scopul verificării stratigrafiei de la altarul bazilicii, identificat prin cercetările din anul 2000 (Cronica cercetărilor arheologice din România, Campania 2000, Bucureşti 2001, p. 156), în campania din acest an a fost executată o secţiune perpendiculară pe absidă, orientată pe axul N-S. Stratul de dărâmătură în acest punct a atins aproximativ 1 m şi se compunea din blocuri mari de piatră, făţuite, provenind evident de la o construcţie din apropiere, fie altarul, fie o altă structură. La -0,8 m faţă de nivelul de călcare actual a fost descoperit un fragment dintr-un pavaj de cărămidă care pare să fi funcţionat în ultima fază, lângă altar.

În cadrul secţiunii, la cca. –1 m , sub dărâmatură au fost scoase la iveală resturi dintr-un schelet uman. Acestea aveau următoarele componente: craniul, fragmentar, cu partea occipitală complet distrusă, cu maxilarele inferior şi superior fărâmiţate în proporţie de 85%. Se păstrau câteva fragmente de coaste, fragmente de femur, precum şi de la membrele superioare. Alături de resturile respective au fost descoperite două opaiţe de acelaşi tip, databile în secolul VI (prima jumătate a secolului VI p. Chr. ). Întreaga configuraţie indică o înmormântare a unui individ. Scheletul stătea pe un strat de galben bine bătătorit, fiind încadrat de partea superioară a ceea ce mai târziu s-a dovedit o încăpere care a făcut parte dintr-o construcţie mult mai complexă. Poziţia initială a scheletului pare să fi fost uşor chircită, dacă nu cumva aceasta este o impresie lasată de deranjarea oaselor, posibil în urma unei deranjări intenţionate.

Monumentul de sub altar. Degajaraea în suprafaţă şi adâncime a arealului cuprins în cadrul absidei a relevat existenţa unei construcţii din blocuri de piatră de dimensiuni mari şi mijlocii, unele nefăţuite, legate cu mortar alb, sfărâmicios. Construcţia se compune din două încăperi rectangulare C1 si C2, cu axul orientat N-S. Nivelul de călcare în interiorul celor două camere, se găseşte la –2,5 m sub nivelul pavajului identificat lânga altar şi care reprezintă ultima fază de reparaţie în acest areal.

Accesul în încăperi se făcea dinspre vest. Fragmentul de pavaj identificat în S. 5 corespunde ca nivel cu prima treaptă a acestei construcţii, ceea ce asigură o relaţie cronologică semnificativă între momentul ridicării acestui monument şi începutul funcţionării basilicii.

C 1, este lungă de 2,8 lată de 0,85/0,9/0,92 m şi înaltă de 1,37 m; în ea se accede imediat după coborarea celor opt trepte cu lăţimi cuprinse între 15 şi 31 cm. Zidurile laterale sunt groase de 0,65 m şi apar constuite la interior din blochete de piatră de dimensiuni mici şi mijlocii, prinse cu mortar dur, de culoare alb-gălbuie. Resturile identificate pe pereţii C 1 şi cantităţile importante de tencuială căzută recoltată, amestecată cu pamântul provenit din exterior, duc la concluzia că această încăpere fost acoperită cu un strat de cocciopesto pe care s-a aplicat o pictură. Fragmentele de cocciopesto păstrate din loc în loc conţin vopsele de culoare roşie şi neagră. În general pictura parietală a dispărut în C 1 în proporţie de 98%. În timpul degajării interiorului acestei camere au fost descoperite blocuri de piatră de dimensiuni apreciabile, provenite de la suprastructura construcţiei. Între acestea se remarcă o placă de calcar de culoare gălbui-vineţie cu dimensiunile de cca. 1,3 x 1,2 m, descoperită în poziţie oblică, rezultat al prăbuşirii în interior. Ea pare foarte probabil să facă parte din acoperişul camerei. Dacă mai adăugam la aceasta şi un număr semnificativ de alte blocuri descoperite în anterior, ne putem explica afectarea gravă, şi pe această cale, a picturii parietale. Podeaua camerei este pavată cu cărămizi de două tipuri: cu dimensiunile de 0,28 x 0,28 m şi de 0,28 x 0,175 m.

Pragul dintre C 1 şi C 2. Accesul dinspre C 1 spre C 2 este marcat mai întâi de o îngustare din ambele părţi, de 0,15 m pe latura de sud şi respectiv 0,08 m pe cea de nord, a spaţiului de circulaţie. Pragul inferior (de călcare) consta dintr-un bloc masiv de piatră. Plafonul spaţiului de acces spre C 2 a fost amenajat prin aşezarea unui bloc masiv de calcar gălbui, în realitate o inscripţie aşezată cu faţa în jos, peste care sunt montate alte două şiruri de pietre legate cu mortar grosimea pragului superior ajungând la 0,33 m. Intrarea dintre cele două camere este lungă de 0,57 m. Înalţimea până la pragul superior este de 1,37 m.

C 2 este lungă de 2 m, lată de 1,85 m şi înaltă de 1,88 m. Structura acesteia este mai complexă. Pe ambele laturi se găsesc două "paturi", late fiecare de 0,5 m. Camera era acoperită cu o bolta din cărămizi, groase de 0,05 m din care se păstrază doar începuturile, pe ambele laturi. Înălţimea "paturilor" este de 1,02 m, iar distanţa între ele este de 0,82 m. Cele două "paturi" sunt construite din cărămidă legată cu mortar. Feţele acestora sunt decorate cu paneluri de culoare roşie, compacte, încadrate în chenare liniare de culoare neagră. Şi această cameră este pavată cu acelaşi tip de cărămizi ca şi C 1: 0,28 x 0,28 m şi 0,28 x 0,175 m. Intrarea dispre C 2 în C 1 se îngustează de asemenea pe ambii pereţi cu câte 0,07 m, pe fiecare latură.

Peretele de est al C 1 prezintă un aranjament particular. Întreg peretele este pictat în două registre separate. Registrul superior are forma de semicerc şi este tencuit cu cocciopesto de culoare albă, peste care este aplicată pictura. Pe scurt, aceasta constă din şase cercuri trasate concentric cu culoare neagră şi marginite de o dungă fină de culoare galbenă. Între primele trei cercuri şi următoarele trei se găseşte un registru circular, alcătuit din reprezentări florale, animale sau figurale (starea picturii face încă greu identificabile aceste reprezentări). Următoarele trei cercuri, concentrice, au în centru o inscriptie, vopsită cu culoare neagră, în limba greacă.

Cele şase cercuri sunt încadrate într-un chenar liniar rectangular, constând dintr-o linie trasată cu vopsea neagră, mărginită la interior de o linie galbenă. De ambele părţi ale grupajului circular a fost desenată, cu vopsea neagra litera w. Întregul registru superior este încadrat de un chenar semicircular constând dintr-o bandă lată de 0,05 m de vopsea roşie. Registrul inferior preia traseul chenarului registrului superior, semicircular, mergând de-a lungul celor două laviţe pentru ca mai apoi să încadreze într-un registru separat, rectangular, evidenţiat printr-o dungă trasată cu vopsea neagră. A rezultat un panel de sine stătător, în contact cu tronsonul principal al chenarului roşu prin două mici linii oblice. Fondul acestui panel este un cocciopesto alb pe care a fost desenat cu culoare roşie chrysmonul.



Concluzii şi perspective. Cercetarea obiectivului principal pe care l-am abordat în 1999, basilica episcopalis, a dat la iveală elemente de arhitectură şi artă religioasă de o importanţă majoră. Campania 2001 a adăugat date noi la cunoaşterea fazelor de construcţie şi reconstrucţie ale bisericii şi a pus în evidenţă relaţia dintre structurile basilicale şi urbanismul oraşului.

În 2002 în paralel cu terminarea decopertării în suprafaţă prin metoda caroiajului, se va proceda la sondaje de adâncime pentru identificarea parţială a structurilor arhitectonice pre-basilicale şi totodată, după cercetarea şi înregistrarea rezultatelor stratigrafice, se va iniţia înlăturarea martorilor şi pregătirea unor segmente mai reprezentative pentru consolidare.

În ce priveşte monumentul de sub altar, cercetarea începută anul acesta va continua în scopul degajării laturilor criptei şi a panoului central de sub altar.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO