Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Roşia Montană | Judeţ: Alba | Punct: Hop | Anul: 2001

Anul   2001
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Roşia Montană
Comuna   Roşia Montană
Punct
Hop
Sector   
Toponim   Alburnus Maior
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Dragotă Aurel Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Gligor Adrian Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Inel Constantin Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Moga Vasile Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Cod RAN    6770.02
Raport Începute în cursul anului 2000 sub forma unor sondaje arheologice de verificare (C.C.A., Suceava, 2000, p. 209-214) investigaţiile de teren din cadrul proiectului Naţional Alburnus Maior s-au derulat în intervalul 7 mai - 31 octombrie 2001.
Denumirea punctului se referă la două mici coline situate în vecinătatea unor galerii antice de mină (Găuri) şi a unui lac artificial "Tăul Găuri" unde documente cartografice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ale căror copii au fost consultate şi de noi, plasau aici în apropierea galeriei "Deak Ferencz" una din necropolele centrului antic (V. Wollmann, AIIA, CN, 17, 1985/1986, p. 253).
Sondajele din anul 2000 au confirmat existenţa unui număr de 4 morminte de incineraţie în gropi uşor albiate, cu pereţii arşi şi obiecte de inventar specifice acestui gen de descoperiri (C.C.A., Suceava, 2000, p. 211). Ne găseam deci într-un punct în care informaţiile bibliografice şi investigaţiile preliminare confirmau existenţa necropolei romane de incineraţie de la Hop (alături de altele de la Alburnus Maior, n.n) dezvelite prin secţiuni şi suprafeţe cu dimensiuni variabile pe parcursul celor 6 luni a campaniei arheologice 2001.
Astfel, am procedat la deschiderea simultană a două suprafeţe plasate în extremităţile de V şi de E ale necroplolei, urmând a ne întâlni cu ele în centrul sitului. Au rezultat un număr total de 26 secţiuni-suprafeţe în care au fost cercetate un număr de 171 morminte de incineraţie. Cercetarea exhaustivă din cursul anului 2001 a permis stabilirea (în cursul investigaţiilor de la sfârşitul lunii octombrie) limitelor cimitirului după cum urmează: V: limita este dată de un strat de rocă naturală ce făcea practic imposibilă săparea unor gropi de morminte; N: limita coincide cu traseul unuia din drumurile antice ce lega aşezările miniere de la Găuri cu cele de la Hăbad; E: se întindea spre Găuri (să notăm că aici sau constatat distrugeri şi intervenţii ulterioare epocii romane, în sfârşit S - panta foarte abruptă nu pare să fi fost utilizată pentru înmormântări.
Din cele mai sus descrise reiese faptul că ne găsim în faţa uneia din necropolele centrului antic de minerit aurifer de la Alburnus Maior (alte necropole parţial investigate mai sunt la Tăul Cornii - cercetări anul 2000; Tăul Secuilor - cercetări 2001, Carpeni - un grup de morminte înconjurate cu "ringuri" din piatră nefasonată - cercetări 2001 ş.a.) atribuită etnic şi o spunem de la bun început, minerilor illiri şi familiilor acestora colonizaţi oficial în provincia Dacia încă în timpul lui M. Ulpius Traianus. Aşa cum se va vedea necropola de la Hop se găsea în imediata vecinătate a punctelor de lucru (galerii, n.n.) şi nu departe de una din aşezările identificate în punctul Găuri.
Din analiza celor 171 morminte rezultă că ritul şi ritualul de înmormântare a fost cel al incineraţiei, cu arderea defuncţilor pe loc (89) în majoritatea cazurilor, cu arderea în alte părţi (82) şi depunerea resturilor în gropi simple. Există şi câteva cazuri în care s-au constatat "înmormântări" suprapuse (S.III/M.3-M.3a, S.IX/M.1-M.1a), după care apariţia în poziţie secundară a două capace de sarcofag din rocă tufitică (60 x 54 x 20 cm; 65 x 58 x 18 cm) ar indica (până la o descoperire sigură) şi practicarea inhumaţiei, aceasta poate numai în cazul copiilor. Gropile mormintelor incinerate pe loc (incineraţie primară "bustum" - au orientarea variabilă, prezentând pe margini o crustă din pământ înroşită de focul rugului funerar (să notăm că în câteva din gropile de morminte alături de puţine oase calcinate au apărut resturile lemnoase din rug n.n.). Aceiaşi constatare este de făcut şi în privinţa variabilităţi adâncimii gropilor între 0,30 - 0,80 - 1m. Forma gropilor este rectangulară, de regulă alungită şi colţurile rotunjite.
În câteva cazuri (3) s-au remarcat anumite amenajări postardere a mormintelor, amenajări constând din plasarea deasupra mormântului a unor bucăţi din piatra locală (rocă nefasonată) aşezată (ca semn de mormânt ?) deasupra resturilor cremaţiei sau încercarea (pentru un număr de 8 morminte) de a amenaja după modelul de acasă (A. Iovanovici, 1984, p.154-157.) - Dalmaţia - unele construcţii funerare simple despre care vom avea ocazia să vorbim la timpul potrivit.
Vorbeam, mai sus de construcţiile funerare întâlnite în cadrul cimitirului. Este vorba de morminte împrejmuite de un şir de pietre nefasonate aşezate mai mult sau mai puţin ordonat, fie sub formă de cerc (ringuri cu diametre: 3,20 m/2,30 m - S.IV), fie sub formă patrulateră (6,20 x 6,30 m - C2/M.3). Deasupra zidurilor de fundaţie a unuia dintre morminte " cu incintă patrulateră" au apărut materiale de construcţie constând din cărămizi şi ţigle romane (de notat că pe unul din fragmentele de ţiglă apare imprimată în relief ştampila Legiunii XIII Gemina, fără antroponim. Apariţia acestei ţigle militare nu ne surprinde, dacă avem în vedere faptul că la Alburnus Maior, într-o presupusă fortificaţie, nedepistată încă, a staţionat un detaşament al legiunii de la Apulum, cu misiunea supravegherii bunului mers al exploatării şi asigurarea apărării districtului minier. În toamna acestui an, materiale tegulare ale legiunii, fără antroponim au apărut şi la Carpeni, în săpăturile echipei Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, după cum tot aici au fost descoperite un număr de 5 morminte înconjurate cu aceleaşi blocuri nefasonate (despre prezenţa militară în zonă vezi V. Moga, 1985, p.56-57; V. Wollmann, 1996, p.73-78.). Cele mai apropiate analogii cu asemenea tipuri de "edificări sepulcrale" bine cunoscute încă înaintea celei de a doua conflagraţii mondiale, tot dintr-o zonă minieră atribuită, mai degrabă illirilor, decât daco - romanilor (n.n.) şi necropolei acesteia de incineraţie primară (pe loc n.n.) dezvelită parţial de arheologii maghiari B. Lukees - 1879, G. Teglas - 1890 şi reluate în 1938 de O. Floca pe dealurile Boteş şi Poduri (AISC, III, 1936-1940, p.160-173; Sargeţia, II, 1941, p.91-105; D. Protase, 1971, p.104-107.) odată cu dezvelirea a încă 6 morminte (M.6. Boteş, mormânt cu "ring" sau "cerc de piatră", cu diametrul de 2,50 m, având ca inventar un opaiţ). Practica înconjurării mormintelor de incineraţie cu "cercuri de piatră" se întâlneşte în Dacia şi în zona exploatărilor zăcămintelor de fier din Munţii Poiana Ruscă, lângă Teliuc (jud. Hunedoara), la Cinciş, unde acelaşi Oct. Floca (ActaM.N., 2, 1965, p.163-192) a dezvelit pe lângă o villa rustica şi necropola acesteia; din cele 17 morminte (unul de inhumaţie, în sarcofag din cărămidă) un număr de 16 sunt de tipul "cu cerc de piatră" cu diametrul cuprins între 3,10 - 4,60 m.
Revenind la necropola de la Hop, să amintim că inventarul tuturor mormintelor este acelaşi cu cel al celeilalte necropole illire de la Ruda Brad. Predominantă pare a fi şi aici olăria romană provincială (fructiere, cupe, vase globulare şi piriforme, ulcioare, opaiţe cu sau fără ştampilă). Ceramica apare fie într-un exemplar sau două, fie grupată pe mai multe categorii, însoţită sau nu de alte obiecte de inventar. Dintre obiectele de bronz, ar fi de amintit fibule tipice sec. II-III, o oglindă şi un număr de 4 monede ilizibile (situaţia pieselor numismatice este asemănătoare celor de la Ruda-Brad unde acestea, dată fiind starea lor de conservare nu pot să ofere repere cronologice cât de cât sigure).
Din sticlă au fost recuperate vase de tip lacrimaria şi unguentaria, întregi şi fragmentare. Fierul este reprezentat mai ales prin piese de mici dimensiuni, cuie, piroane, bare şi mai ales "cuie de la sandale". În sfârşit ar mai fi de semnalat apariţia în câteva morminte a unor bucăţi din cuarţ şi silex, prezenţa lor, indicând indirect ocupaţia celor incineraţi, respectiv mineritul cu tot ce se înţelege prin această activitate economică.
S-a vorbit mult despre "sărăcia inventarului arheologic" din necropolele atribuite minerilor (ca să ne referim numai la aceste cimitire şi nu la celelalte cunoscute şi investigate în mediul urban şi rural al provinciei) din Dacia, Dalmaţia şi chiar din Peninsula Iberică (Claude Domergue, 1990, p.358sq). În ultima din provinciile citate mai sus, bogată în resurse aurifere şi argintifere intens exploatate în antichitate, s-a încercat chiar, o statistică pe baza inventarului mormintelor descoperite pe trei criterii: lipsite de inventar (61,5%), cu câte un obiect de inventar (15,5%), cu mai mult de un obiect (23%) de unde concluzia sărăciei.
Fiind cel dintâi cimitir de incineraţie cercetat integral la Alburnus Maior, necropola de care ne ocupam nu este, firesc, singulară în spaţiul aurifer antic al Munţilor Apuseni. Cu mai bine de două decenii în urmă, în zona de V a zonei miniere, lângă exploatările (galerii şi nisip aluvionar) de la RUDA-BRAD (jud. Hunedoara), la aprox. 1 km. de localitatea Ruda, în punctul "LA PETRONEŞTI" a fost dezvelită o necropolă - 126 morminte - atribuită coloniştilor illiro-dalmaţi (A. Rusu, Sargeţia, XXV, p. 137-152.). Gropile mormintelor, arderea pe loc a acestora şi inventarul recuperat (ceramică, opaiţe, stele funerare însoţite de texte epigrafice, trei monede ilizibile, cuie din fier, fragmente de silex şi cuarţ) au analogii cu necropola de la Hop.
La rândul lor, O. Floca (AISC, III, 1936), A. Rusu (Sargeţia XXV) şi recent V. Wollmann în sinteza privind " Mineritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia", 1996, p. 221-231 vorbind despre acelaşi subiect, al inventarului mormintelor, "miniere" fac referiri la caracterul modest al descoperirilor din mormintele de incineraţie. Fără să insistăm aici şi acum asupra acestui aspect să menţionăm totuşi că în cazul necropolei illire de la Hop analiza primară a inventarului (aflat în plin proces de restaurare, n.n.) ilustrează aceiaşi modestie, dar şi subliniem, şi trecerea de la habitatul de tip indigen (illiro-dalmat) la forme de tip roman (primul rând la încercările de a imita construcţiile sepulcrale romane, la apariţia opaiţelor, a fibulelor şi mai ales a monedelor ce reprezintă simbolic "obolul lui Charon". Lipsa unor inscripţii funerare (tituli sepulcrales) sau a unor monumente cu simbolistică funerară de tipul stelelor, medalioanelor, leilor sau sfincşilor funerari, întâlnite în necropolele locale, de la Tăul Cornii (C.C.A., Suceava, p.212-213) şi Tăul Secuilor (C.C.A., Suceava, p. 213-214; V. Moga, 2001, p. 383-390), apoi la Ruda - La Petroneşti (A. Rusu, op. cit., p.137-152) ori Ampelum (Zlatna) considerat sediul administraţiei miniere romane din Dacia, unde alături de numeroase monumente funerare (inscripţii, piese sculpturale - cf. V. Wollmann, op. cit., p. 222), a apărut şi un sarcofag din cărămidă din interiorul căruia s-a recuperat un vas din bronz - oenochoe - cu buza trilobată şi toarta supraînălţată (V. Moga, R. Pop, Acta MN, 15, 1978, p. 213-218), nu reprezintă nici pe departe sărăcia ci, mai degrabă condiţia socială a membrilor unui vicus sau kastellum (atestate de altfel epigrafic şi depistate în parte, de cercetările arheologice din campania anului 2001, n.n.) local, de felul celui apărut în apropierea necropolei de la Hop.
Având în vedere caracterul preliminar al raportului, precum şi faptul că majoritatea materialelor arheologice rezultate se află încă în curs de prelucrare, opinăm pentru o încadrare cronologică largă a obiectivelor arheologice cercetate, adică începutul secolului II - sfârşitul secolului III p. Chr.
Suntem convinşi că cercetările viitoare, atât la necropolele centrului aurifer Alburnus Maior, cât şi la aşezările şi locurile de cult încă existente, dar necercetate exhaustiv, vor aduce surprize ştiinţifice, aşa cum au dovedit-o rezultatele din anul 2001.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie 1. Acta MN- Acta Musei Napocensis.
2. A. I. I. A.- Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, Cluj-Napoca.
3. AISC- Anuarul Institutului de Studii Clasice, III, 1936-1940.
4. Claude Domerque, Les mines de la Peninsule Iberique dans l' antiquité romane, Coll. de l' ecole francaise de Rome, 127, 1990.
5. CIL- Corpus Inscriptionarum Latinarum.
6. C.C.A.- Cronica Cercetarilor Arheologice- Campania 2000, Suceava, 2001.
7. IDR- Inscriptile Daciei romane.
8. A. Iovanovic, Forms of burial În the territory of Yugoslavia in the time of the Roman Empire, The University of Belgrade, 3, Beograd, 1984.
9. M. Macrea, Viata în Dacia romana, Bucuresti, 1969.
10. V. Moga, Din istoria militara a Daciei romane, legiunea XIII Gemina, Editura Dacia, Cluj, 1985.
11. V. Moga, Studii de istorie antica, omagiu profesorului Ioan Glodariu, Cluj-Napoca, 2001, p. 383-390.
12. Constantin Preda, Monedele geto-dacilor, Biblioteca de Arheologie, Bucuresti, 1973.
13. D. Protase, Riturile funerare la daci şi daco-romani, Bibliotheca de Arheologie, XVI, Bucuresti, 1971.
14. P. Le Roux, Cités et territoires en Hispanie: L' épigrafie des limites, în: Mélanges de la Casa de Velasquez, XXX, 1, 1994.
15. P. Le Roux, La territoire de la colonie auguste de Mérida, Réflexions pour un bilan, în: Collection de la Casa de Velasquez, 65, 1999.
16. V. Wollmann, Mineritul metalifer, extragerea sarii şi carierele de piatră în Dacia romana, Bibliotheca Musei Napocensis, XIII, 1996.
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu