Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Roşia Montană | Judeţ: Alba | Punct: Găuri | Anul: 2001

Anul   2001
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Domestic;
Transport;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Roşia Montană
Comuna   Roşia Montană
Punct
Găuri
Sector   
Toponim   Alburnus Maior
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Ciobanu Radu Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Drîmbărean Matei Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Cod RAN    6770.02
Raport Cercetările arheologice executate la "Găuri" au avut în vedere rezultatele unor sondaje anterioare din această zonă a Roşiei Montane1. Trebuie precizat însă că situaţia reliefului natural al terenului, două terase aflate pe o pantă ascendentă de aprox. 30°, dintre care doar pe una au fost descoperite urme importante de locuire, a impus organizarea săpăturilor în raport de orientarea şi amplasamentul secţiunilor arheologice realizate în vara anului 2000. Din acest motiv am considerat util a păstra numerotarea secţiunilor şi a suprafeţelor ce fac obiectul acestui raport, în continuarea celor de anul trecut, după cum şi caroiajul a păstrat aceeaşi orientare, adică de la S spre N. În al doilea rând, în contextul condiţiilor unui relief accidentat, acoperit în bună măsură de pădure, cercetările noastre au avut drept prioritate perimetrele accesibile, iar unde a fost nevoie s-a procedat la câteva defrişări reduse ca întindere.
Având în vedere rezultatele cercetărilor anterioare, am deschis secţiunea S IV de 18 x 3 m, în prelungirea secţiunii S II/20002. În capătul sudic al acesteia, a fost degajat un strat compact de dărâmături, la adâncimea de -0,30 m, alcătuit din piatră de carieră. Sub stratul de pietre, la adâncimea de -0,50 m a fost observată o urmă de arsură, foarte clar conturată, având o formă rectangulară, orientată VNV-ESE. Urmele în chestiune le-am pus în legătură cu o locuinţă de lemn, incendiată, notată L1/SIV, ce semnalează de fapt şi primul nivel de locuire de epocă romană de la "Găuri". Ca tip de locuinţă, L1/SIV se înscria probabil în categoria celor parţial îngropate, cu pereţi de lemn, urmele elementelor structurale fiind destul de vizibile pe întreg conturul gropii de fundaţie. Pardoseala carbonizată a fost distrusă ulterior de o altă construcţie, de data aceasta de piatră, ce o suprapune parţial, asupra căreia vom reveni (notată în continuare drept edificiul de piatră). Groapa de fundaţie de la L1/SIV a fost în întregime acoperită cu piatră în momentul în care peste ea s-a ridicat noua construcţie. În dreptul c. 9 - 13 am remarcat o altă urmă de arsură, mult mai slab conservată, la adâncimea de -0,60 m, provenind probabil tot de la o locuinţă, notată cu L2/SIV.
Materialele descoperite în cadrul secţiunii S IV sunt relativ puţine şi de slabă calitate. Predomină fragmentele ceramice de uz comun concentrate în special în perimetrele delimitate de L1 şi L2.
La capătul sudic al secţiunii S IV a fost apoi deschisă o casetă de formă triunghiulară, C1/SIV, de 2,50 X 5,80 x 7,60 m3 pentru a încerca degajarea completă a urmelor locuinţei de lemn şi a aglomerării de blocuri de piatră, constituind de fapt un masiv strat de dărâmături de la o construcţie de mai mari dimensiuni, edificiul de piatră. Locuinţa de lemn avusese cel puţin două încăperi, dintre care doar conturul uneia se mai păstra, cealaltă fiind distrusă în întregime. De aici au fost recuperate câteva fragmente ceramice, între care se distinge unul de culoare neagră, cu buza evazată şi pereţi canelaţi. Edificiul de piatră, din care a fost degajat un zid masiv de 0,80 m grosime, pe o lungime totală de 18 m, era alcătuită din asize de piatră, fără mortar, folosind drept liant exclusiv lutul. În caseta C1/SIV zidul, notat convenţional Z1, fusese dărâmat până la nivelul a patru asize, iar pietrele fuseseră reutilizate pentru amenajarea aşa-numitului "maur", precum şi a mantalei de piatră ce acoperea parţial colina şi terasa superioară. Pe ultima asiză a zidului Z1, precum şi în stratul de dărâmături au fost descoperite fragmente masive de mojare, folosite probabil în cadrul unei refaceri. Din materialul recuperat în caseta C1/SIV se remarcă două fragmente de aplică de cataramă din bronz fără decor.
La 5,50 m E de S IV a fost deschisă secţiunea S VI, de 32 X 3 m. La 1,30 m de capătul sudic al secţiunii a fost deschisă o casetă, notată C2/SVI, de 4 X 4,80 m, pentru degajarea completă a zidului Z1. Acesta se păstra relativ intact, în elevaţie măsurând 0,60 m, tot cu patru asize, însă în dreptul c. 3 se închidea în unghi ascuţit de aprox. 78ş, cu un alt zid. Zidul acesta, notat Z2, avea doar două asize, şi a fost degajat pe o lungime de 3,60 m. Ambele ziduri conturează latura de N şi de E ale edificiului de piatră. Din interiorul încăperii conturate de Z1 şi Z2 a fost descoperită, la adâncimea de -0,40 m, o monedă de bronz, din păcate aflată într-o avansată stare de degradare. Având în vedere diametrul acesteia, întrucât aversul şi reversul sunt practic ilizibile, putem presupune că este vorba de un dupondius.
În partea mediană a secţiunii, la -0,40 m, a fost descoperit conturul unei gropi ovale, cu câteva urme de arsură în interior, precum şi un alt vas ceramic fragmentar cu pereţii roşii. Marginile gropii, probabil aparţinând unei locuinţe de lemn, notată L1/SVI, erau pe alocuri subliniate de câteva pietre, între acestea semnalându-se şi două fragmente de mojare, unul cu suprafaţă convexă, celălalt cu suprafaţă concavă.
Pentru elucidarea unor aspecte legate de descoperirile din anul 2000, am procedat la extinderea câmpului de cercetare din S VI. Am deschis deci o casetă, notată C1/SVI, de 4,5 x 5 m. Aici s-au descoperit urmele, destul de clar conturate, a trei locuinţe de lemn, L1, L2 şi L3/C1/SVI, dintre care două aveau aceeaşi orientare, adică N-S. Una din cele trei semnalate, anume L1, avea o orientare diferită, adică VNV-ESE, la fel cu L1/SIV şi L3/C1/SIV. Din punct de vedere planimetric toate aveau plan rectangular, însă materialul ceramic descoperit este foarte sărac. Un zid relativ omogen, având aceeaşi orientare cu a celor de pe terasa superioară, a fost descoperit şi aici. Acesta a fost notat convenţional drept Zx. El era alcătuit din piatră de râu prinsă cu lut şi avea pe alocuri urme pronunţate de arsură. În plus de situaţia consemnată deja, aici mai exista un mic zid din blocuri de piatră, notat cu Zy, având o singură asiză, la -0,40 m. În concluzia acestor observaţii, putem consemna cele trei locuinţe de lemn, L1 de 2,10 X 1,20 m. L2 de 5 X 1,60 m şi L3 de 2,80 X 1,70 m. suprapuse la rândul lor de o amenajare de piatră, având puternice urme de arsură, constituită din două ziduri paralele, Zx şi Zy, asupra caracterului căreia nu ne putem pronunţa.
S-a deschis apoi secţiunea S VII, având dimensiunile de 9 X 2 m, orientată VNV-ESE unde au fost reperate traseul zidului Z1 aparţinând edificiului de piatră, iar sub el, urmele locuinţei de lemn, amintită anterior, L1/SIV. Orientarea celor două complexe era riguros identică.
La aprox. 50 de m V de secţiunile descrise a fost amplasată o alta, S V., de 24 X 3 m. În capătul sudic s-au conturat urmele unei gropi de arsură, de culoare brună ce aparţinea unei locuinţe de lemn, notată L1/SV. Urma de arsură a gropii era de plan aprox. rectangular, configurând un contur identic cu cel al locuinţelor de lemn menţionate înainte. Aproape de marginea acesteia a fost descoperită o piatră dintr-o râşniţă de mână, cunoscută în literatura de specialitate drept catillus, cu un diametru de 0,32 m şi înălţimea de 0,11 m. Tot din acest perimetru ar mai fi de consemnat ca piese de inventar mai multe fragmente ceramice, provenind de la vase de uz comun, precum şi câteva cuie de fier.
În timpul derulării săpăturilor arheologice din zona "Găuri", la baza versantului opus colinei cercetate de noi a început reamenajarea unui drum de acces spre cariera de piatră situată în imediata vecinătate, prilej cu care a fost scoasă la iveală o piesă epigrafică romană. Condiţiile şi locul descoperirii ne fac să presupunem că piesa în chestiune fusese dislocată din contextul arheologic iniţial şi refolosită în galeriile miniere din apropiere, de unde apoi a fost din nou deplasată. Piesa, din bazalt, are o formă paralelipipedică, cu dimensiunile de 1,71 X 0,25 X 0,21 m. iar pe una din feţe spre capăt, apare incizată cifra XXVI. Câmpul inscripţionat are dimensiunile de 0,19 X 0,07 m. La capătul spre care se află cifra în chestiune există trei orificii circulare dispuse triunghiular, servind probabil pentru prinderea unei alte piese, asupra căreia nu ne putem pronunţa. Pe faţa opusă celei inscripţionate, se află un pinten pronunţat.
În legătură cu caracterul piesei descoperite putem avea în vedere două ipoteze:
Piesa în chestiune este o bornă, fie miliară, fie delimitând o proprietate de teren oarecare. Cum alte elemente suplimentare lipsesc şi având temeiul să credem că dealtfel nici nu au existat iniţial, înclinăm să considerăm piesa drept o bornă pentru delimitarea unei proprietăţi, un soi de terminus augustalis4 de pus în legătură cu aşezarea situată în vecinătate. Dacă am avea în vedere un miliarium, de pus în legătură tot cu o descoperire din vecinătate, adică drumul situat pe terasa superioară de la "Găuri", atunci ne lipseşte orice detaliu de raportare a distanţei semnalate. Lipseşte totodată şi abrevierea caracteristică m. p., ce indica întotdeauna numărul miilor de paşi de străbătut de la un punct la altul. Este important de remarcat că nu avem nici un indiciu în legătură cu distrugerea accidentală a câmpului inscripţionat, în sensul înlăturării unui fragment din acesta, ceea ce ne-ar îndreptăţi o completare oarecare. Cifra este poziţionată simetric, în raport de marginile din stânga şi din dreapta, iar sus sau jos nu se disting urme de incizare.
Piesa este o bornă minieră, indicând o galerie de mină, cum sunt multe vizibile, în apropierea locului de descoperire. Absenţa unor analogii valabile, nu numai pentru Dacia, dar chiar pentru întregul imperiu roman, face însă îndoielnică o asemenea atribuire. Se cunosc situaţii când plăci epigrafice ne semnalează detalii în legătură cu proprietarii sau data începerii lucrărilor la o exploatare minieră romană, însă în cazul nostru nu poate fi vorba de o situaţie similară. În schimb, prezenţa pintenului situat pe faţa opusă câmpului inscripţionat ne evocă altceva, anume o scară de acces spre galerii, alcătuită din doi sau mai mulţi moduli ce se prindeau unul de celălalt, iar piese asemănătoare, chiar de acest tip, se regăsesc chiar în cadrul expoziţiei în aer liber a Complexului muzeal Roşia Montană.

(perioada 28 iulie-31 octombrie 2001)
Având în vedere descoperirile anterioare s-a impus ca necesară abordarea săpăturii prin deschiderea de suprafeţe. Orientarea şi dimensiunile acestora a fost determinată de configuraţia terenului şi de stadiul cercetărilor. În continuare au fost trasate S.VIII-S.XXVII.
Pentru punerea în evidenţă a obiectivelor s-a recurs la demontarea martorilor existenţi între suprafeţele deschise. Au fost identificate fundaţiile unui edificiu, executate din piatră de carieră legată cu argilă. Construcţia aparţine epocii romane, sec. II p. Chr.; are forma unui paralelogram neregulat ale cărui laturi sunt orientate aprox. pe direcţia punctelor cardinale. Colţul de N-E al edificiului este uşor ascuţit, cca. 80,° ceea ce determină diferenţe între lungimile laturilor sale. Amplasarea construcţiei s-a făcut într-o zonă de intersecţii ale drumurilor romane. În urma efectuării măsurătorilor, dimensiunile edificiului sunt: 16,60 m (E), 18,60 m (N), 14,60 m (V). Din latura sudică nu s-a păstrat decât mici porţiuni ale colţurilor de S-E şi S-V; restul zidurilor fiind dezafectate în perioada modernă şi transformate în "mauri" cu scopul de a delimita proprietăţile sau traseul drumurilor. Grosimea zidurilor variază între 0,60-0,80 m. Edificiul patrulater dispune de două locuinţe (L.1, L.2) amplasate pe laturile de E şi V, legate printr-un coridor a cărui lăţime este 1,30 m. Din laturile de S şi V se păstrează suficiente elemente pentru a reconstitui traseul acestora. Dimensiunile L.1 sunt 8,40 x 5m fiind, probabil, compartimentată în două încăperi. Zidurile au fost executate fără pat de amenajare, direct în stratul de argilă, fapt ce asigură o bună stabilitate. Privind planul de ansamblu se pot observa deformări (devieri) ale traiectoriilor zidurilor datorate alunecării terenului situat în pantă şi, nu în ultimul rând, dezvoltării vegetaţiei (arbori). Ultimul aspect este uşor vizibil pe latura estică dovedind încă odată efectul negativ creat de rădăcinile arborilor asupra substrucţiilor. Inventarul arheologic este sărac, ceramica reprezentând elementul de bază. Materialul ceramic este păstrat fragmentar, starea sa de conservare fiind slabă, datorită calităţii inferioare a pastei (arderii) precum şi a solului acid. Ca forme ceramice întâlnim: ulcioare, chiupuri, oale, castroane, farfurii.
.Dezvelirea locuinţei L.2, situată pe latura vestică, a furnizat mai multe informaţii atât sub aspect planimetric cât şi material. Locuinţa este compartimentată, rezultând două încăperi notate c.1, c.2. Încăperea c.1 situată la S, are forma patrulateră cu dimensiunile de 4,30 x 3,40 m. Peretele vestic este uşor deviat datorită alunecării terenului. Legătura cu c.2 este realizată prin intermediul unei intrări de 0,80 m, al cărui prag a fost identificat pe latura de N. Dimensiunile aproximative ale încăperii sunt: 3,75 x 2,80 m. La dezvelirea fundaţiilor s-a observat că adâncimea acestora, în cazul c.2, este mai mică, iar latura de E (situată spre curtea interioară a edificiului) nu are legătură cu zidul încăperii c.1. În concluzie c.2 a fost realizată c.1 prin ridicarea unui zid ce unea colţul de N-E al primei încăperi de zidul coridorului. Din inventarul arheologic alături de ceramică se disting două piese:
Altar votiv, dedicat zeului Ianus. Descoperit în interiorul laturii de E a L.1 în curtea interioară a edificiului, monumentul se afla în poziţie secundară lângă o amenajare circulară din piatră, ce servea ca bază pentru altar. Dimensiunile piesei sunt: 50 X 21 x 20 cm; Este executată în calcar, având o bună stare de conservare. Textul inscripţiei este completat cu redarea în relief, într-o manieră stilizată a divinităţii Ianus Geminus. Este cea de a treia semnalare epigrafică acestei vechi divinităţi italice la Alburnus Maior. Anterior, de aici se mai cunoşteau două monumente: unul închinat lui Ianus Geminus de către illirii Aelius Baebius şi Beus Plator (Platoris) descoperit în 1885 în zona minei Ferdinand (IDR, III/3, 389), iar cel de al doilea, în lotul inscripţiilor din crângul sacru de la Hăbad, reprezentând o dedicaţie colectivă către acelaşi Ianus Geminus venită din partea unei colonii locale, K(astelum) Ansis (V. Wollmann, AIIA, XVIII, p.278).
Noua atestare a lui Janus, vine din partea unui grup (patroni kastellani?), illirii Dasas, Verzo (cu omologi în rândul coloniştilor illyro-dalmaţieni de la Alburnus, cf. V. Wollmann, Mineritul…, 1996, p.165-172) şi Nevatus, ce apare pentru întâia oară la Alburnus. La fel de singulară, cel puţin pentru Dacia, se dovedeşte a fi reprezentarea figurativă a zeului, considerat protector al porţilor şi a tuturor intrărilor şi înfăţişat "cu două feţe" (să notăm că în cazul monumentului de faţă zeul apare înveşmântat într-un soi de "manta" cu cute oblice). Apariţia figurii zeului, suplineşte epitetul Geminus din textul epigrafei. Ca o curiozitate, reprezentarea lui Ianus bifrons mai este cunoscută la noi pe tipul de piese numismatice "cu cap janiform", printre tezaurele monetare din judeţele Dolj, Vâlcea, Mehedinţi ş.a. (C-tin Preda, 1973, p.142-149), datând din veacurile III-II a. Chr.
Adorat mai ales în Dalmatia (CIL, III, 2881 - Corinium, CIL, III, 2969, Aenona; CIL, III 3030, Flavona, CIL, III 3181, Dalmaticae Incertae; CIL, III, 10.072, Albona), Noricum (CIL, III, 5092, a) şi în alte părţi ale lumii romane (cf. V. Wollmann, AIIA, nota 44), zeul apare însoţit de epitete cum ar fi Ianus Pater, Ianus Augustus Sacrum, Ianus Pater Augustus Sacrum, Ianus Geminus. În Dacia el este semnalat numai la Alburnus Maior, unde cum s-a văzut, apare acum şi prima reprezentare iconografică. Cei trei illiri care îl venerează par să fi fost, după abrevierea literelor din ultimul rând al inscripţiei, im(munis) p(atroni) Ka(stellani) ceea ce face probabilă existenţa în zona Găuri-Hop-Hăbad a unui kastellum, poate Kastellum Ansis ce mai apare semnalat în câteva rânduri (IDR, III/3, 422; V. Wollmann, op. cit., nr. 10-11, 18, 23).
Obiect sanitar (latrina) de formă circulară, cu diametrul exterior de 0,30 m. este realizată în piatră, descoperită în poziţie secundară la exteriorul colţului de S-V al L1.
Luând în considerare şi celelalte obiecte de inventar descoperite (ceramică uzuală râşniţe, opaiţe, cuie, piroane) considerăm că destinaţia edificiului este aceea de locuinţă întărită de tip Kastellum (C. Daicoviciu, Apulum IIII, 1961,p. 55-58.). Un alt argument în această direcţie este dat de orientarea complexului arhitectural către S, oferind lumină şi căldură pe toată durata zilei. Lipsa inventarului specific pentru minerit (târnăcop, daltă, ciocan) ne determină să credem că aceste unelte erau depozitate fie în mine, fie în imediata lor vecinătate.
Un răspuns la întrebarea: cine locuia într-un astfel de edificiu, a fost dat anterior prin amintirea comunităţilor de origine illyră atestate epigrafic şi în tăbliţele cerate (IDR, I, p. 165 - 257). Tehnica de legare cu argilă a pietrelor, foarte rar utilizată la romani, reprezintă un argument în plus pentru atribuirea acestor edificii comunităţilor illyre: pirustae, baridustae, sardeates (C. Daicoviciu, Apulum, IIII, p.53; M. Macrea, Viaţa…, p. 146, 252).
Preferinţa pentru piatra de carieră, existentă din abundenţă în zonă, ale cărei muchii ascuţite, prin legare cu argilă, conferă o stabilitate şi rezistenţă superioară zidului, comparativ cu piatra de râu. În compensare, piatra de râu îşi găseşte utilizarea în construcţia reţelei de drumuri, asupra căreia ne vom referi în continuare.
Traseul drumurilor este determinat de configuraţia terenului şi amplasamentul celorlalte edificii situate în punctele Găuri, Hăbad, Tăul Ţapului. S-a căutat alegerea unor trasee adaptate la teren, preferându-se o dispunere la jumătatea pantei (creasta militară - M. Besnier, Dictionnaire, 785 sq.)
A fost redeschisă S.III/2000, punându-se în evidenţă profilul şi dimensiunile drumului roman ce trecea la SE de edificiu. Tehnica şi materialele de construcţie au fost adaptate la resursele zonei. Realizarea drumurilor era relativ simplă: în solul argilos era amenajat un pat artificial din piatră de carieră, cu dimensiuni de 0,2-0,3 m, peste care erau aşezate pietre de râu, legate cu argilă (având dimensiuni mai mici) realizându-se pavajul propriu-zis, cu un profil uşor bombat ce asigura drenarea apei pe laterale, unde erau amenajate canale colectoare. Marginile părţii carosabile sunt bine conturate, fiind porţiunile cele mai bine păstrate. Deşi simplă, această manieră de construcţie conferă o foarte bună rezistenţă a drumurilor, aspect surprins şi în cercetările arheologice.
La Alburnus Maior avem de a face cu drumuri vicinale. Lăţimea drumurilor cercetate în zona Găuri este de 2,60 m (SXVI - S XVII; S XXI - S XXVIII) şi 3,40 m (S XIX).
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice 1. Pentru observaţiile legate de coordonatele exacte, istoricul şi amplasamentul zonei, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000, Bucureşti 2001, s. 173/3, p. 210.

2. În anul 2000 în această zonă au fost deschise trei secţiuni, notate S I - SIII. S II, de 40 X 1 m, traversa practic terasa inferioară a zonei, de la S spre N; în extremitatea sudică a acesteia, la baza terasei superioare, au fost puse în evidenţă urme de locuire de epocă romană.

3. Forma casetei, oarecum bizară, a fost determinată de situaţia din teren, la 0,20 m de capătul acesteia existând un şir de copaci ce nu au putut fi înlăturaţi. Oricum stratigrafia complexului a avut de suferit, rădăcinile copacilor distrugând o bună parte din substrucţiile romane. În dimensiunile menţionate au fost cuprinşi şi 2,80 m din lăţimea secţiunii S IV, rezultând în final un triunghi dreptunghic cu una din catete de 5,80 m.

4. Asupra bornelor de acest tip, nesemnalate până acum în Dacia, descoperite însă în Spania sau Dalmatia, P. Le Roux, Cités et territoires en Hispanie: L’épigraphie des limites, în Mélanges de la Casa de Velasquez, XXX, 1, 1994, p. 37-51, idem, Le territoire de la colonie auguste de Mérida, Réflexions pour un bilan, în Collection de la Casa de Velasquez, 65, 1999, p. 263-275.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu