Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Murighiol | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate (Halmyris) | Anul: 1998

Anul   1998
Epoca
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII)
Perioade
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Cetate
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Tulcea
Localitate   Murighiol
Comuna   Murighiol
Punct
Cetate (Halmyris)
Sector   
Toponim   Halmyris
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Dvorski Traian Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară
Madgearu Alexandru Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară
Topoleanu Florin George Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Zahariade Mihail Institutul Român de Tracologie, Bucureşti
Cod RAN    160920.02
Raport Campania de cercetări arheologice din 1998 a vizat trei areale ale fortificaţiei. 1) peretele de est al braţului de nord al zwingeru-lui porţii de vest; 2) curtina dinspre nord de poarta de vest (curtina 12); 3) continuarea, prin înlăturarea depunerilor de sol şi vegetale a unui segment din artera mediană orientată NNE-SSV cercetată în 1987, care asigura legătura între poarta de nord şi Domus 2.
1) Programul de degajare a porţii de vest, derulat între anii 1992-1997, a impus în 1998 eliberarea de dărâmătură a spaţiului interior de acces în fortificaţie în scopul punerii în evidenţă a drumului de limes lat de 4,75 m identificat în anii anteriori care pătrunde exact pe direcţia vest în incinta fortificată, şi eliminarea resturilor provenite de la prăbuşirea suprastructurilor pe latura de est a braţului nordic al zwingelui oval.
Operaţia nu a implicat o cercetare stratigrafică, stratul de dărâmătură, înalt de aproximativ 2 m, impunând o degajare "en gros" dar nu mai puţin dificilă şi atentă.
La 1,80 m spre est de linia iniţială de dărâmături şi la 2,50 m de pilonul central al porţii a apărut, prăbuşit, pe ultimul nivel de călcare antic, un fragment provenit de la lintelul porţii interioare. Fragmentul este lung de 3 m şi lat de circa 1,20; este alcătuit din blochete de granit şi şist cu dimensiuni în medie de 0,40-0,60 m legate cu un strat gros de 0,5 cm de mortar alb dur, cu nisip cochilifer şi pietriş fin fără ingrediente de cărămidă şi ţiglă. Nu i-am putut determina grosimea deoarece pentru acesta ar fi fost necesară decuparea lui totală din pământul şi dărâmătura de pe latura de est, ceea ce ar fi determina dezagregarea lui şi pierderea unui important monument de arhitectură. Este semnificativ, pe de altă parte, că fragmentul de lintel a fost găsit prăbuşit şi stând pe muchie, oblic, la circa 70° faţă de axul nord-sud al pilonului central al porţii. Acest fapt sugerează mai degrabă rezultatul ruperii mai întâi a pilonului şi după aceea, a antrenării lintelului în prăbuşire. Poziţia şi distanţa faţă de pilon şi mai ales masivitatea fragmentului sugerează, în opinia noastră, rezultatul prăbuşirii în urma unui cutremur şi nu a căderii lui datorită degradării în timp.
Prin degajarea laturii de est a braţului nordic al zwingerului s-a ajuns practic la situaţia identică din punct de vedere constructiv cu cea identificată în 1992 pe latura de est a braţului sudic cercetat, la acea dată, de Alexandru Suceveanu. Este vorba de un perete alcătuit din blochete paralelipipedice legate cu un mortar alb sfărâmicios, cu nisip cochilifer şi pietriş fin. Ruina actuală se păstrează la cota maximă faţă de ultimul nivel de călcare, la +2,40 m. Pe latura de nord ca şi pe cea de sud a fost identificat pintenul care prelungeşte culoarul de acces. Acest pinten este lat de 1,20 m şi lung de 1,50 faţă de linia zidului. Colţul de nord-est al acestui braţ de zwinger este construit din blocuri masive de calcar galben şi granit. La -0,90 m de actualul nivel de călcare şi -1,30 m faţă de cota maximă a ruinei peretelui de zidărie a fost identificat un zid din blochete paralelipipedice legate cu pământ şi gros de 0,70 m. Aceasta creează o situaţie constructivă identică cu cea identificată în 1992, la colţul de sud-est al braţului sudic al zwinger-ului unde se găseşte de asemenea un astfel de zid, delimitând spaţiul porţii de construcţiile exterioare adiacente.
2) Obiectivul nr. 2 din acest an a însemnat debutul programului de degajare la exterior a curtinelor şi turnurilor. Conform prevederilor protocolului din 1981, prin care echipa de cercetători urmează să-şi concentreze atenţia asupra insulei l, am început degajarea, la exterior, a curtinei nr. 12 de la nord de bastionul (de nord)
al porţii de vest.
Degajarea a implicat o săpătură nestratigrafică, stratul de dărâmătură din piatră şi mortar atingând până la nivelul antic o grosime de circa 2,50 m, aşa cum rezultă din spaţiul vizibil creat, încă din 1997, pe latura de nord a B2.
Curtina, înţeleasă ca spaţiu între B1 şi următorul presupus turn nr. 12, are o lungime de 22,5 m. Pe adâncimea pe care a fost degajată, -1,80 m, de la cota maximă a ruinei pe care se păstrează zidul de incintă are 3,20 m grosime, este construit din asize de blochete de granit şi şist paralelipipedice, cu dimensiuni între 0,30-0,80 m lungime şi 0,05-0,20 m lăţime, care alternează cu blocuri rectangulare, pătrate sau dreptunghiulare, din acelaşi material, cu mărimi variind între 0,40 x 0,70 m. Asizele sunt orizontal dispuse, cu preocuparea regularizării lor cu blochete mai mici. întreaga zidărie este astfel construită în opus spicatum cu un mortar alb, sfărâmicios, cu var şi nisip cochilifer şi pietriş.
La 22,5 m spre nord, în locul aşteptatului turn nr. 12, se găseşte un bastion, care ar putea fi interpretat, în actualul stadiu al săpăturii, şi ca un contrafort care iese în afara incintei cu 1,70 m, construit în aceeaşi manieră cu incinta cu care se ţese. Frontul de nord al bastionului este puternic distrus. Pentru respectarea numerotării bastioanelor de pe latura de vest l-am notat cu B3. Nu cunoştem lăţimea lui B3, deoarece nu l-am degajat în totalitate.
3) În campania din acest an am reluat o săpătură mai veche din 1987 care a identificat de-a lungul unei artere (S1), orientată NNE-SSV, un şir de clădiri E1 E2, E3, aflate pe latura de ESE, construite din piatră legate cu pământ, nealiniate, iar pe latura de VSV colţul unui mare edificiu încă nedecopertat. între aceste două şiruri strada are lăţimea de 3,25 m, lăţime care include şi bordura şirului de edificii de la ESE. O altă stradă, ESE-VNV, întretaie S1 între E1 şi E2. Ea este lată de 2,80 m. S1 este întretăiată de o alta (S3), orientată VNV-ESE, lată de 4,20 m, cu sistem de canalizare.
Cercetările din acest an au definitivat cunoaşterea unui obiectiv de mare importanţă a cetăţii Halmyris - poarta de vest - unde au fost obţinute date semnificative despre cronologia, arhitectura militară şi locul acestui obiectiv în contextul general al frontierelor romane de la Dunărea de Jos. Cercetările efectuate în arealul interior al cetăţii au pus, în evidenţă primele date concrete privitoare la structura sistemului stradal şi noi elemente de urbanism.
În perspectiva investigaţiilor din anul 1999, colectivul de cercetători de la Halmyris şi-a propus decopertatarea unor noi segmente din zidul de apărare de pe latura de vest, precum şi dezvelirea unor suprafeţe menite a pune în lumină clădiri cu funcţionalitate militară şi administrativă. De asemenea, în anul 1999, pe baza aprobării date de Direcţia Monumentelor Istorice vor începe lucrările de conservare-restaurare a monumentului fapt ce va facilita introducerea obiectivului în circuitul turistic intern şi internaţional.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu