Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Ocna Sibiului | Punct: Lab | Anul: 1998

Anul   1998
Epoca
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI)
Perioade
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Sibiu
Localitate   Ocna Sibiului
Comuna   or. Ocna Sibiului
Punct
Lab
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Blăjan Mihai Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Protase Dumitru Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Cod RAN    143860.08
Raport Descoperirile întâmplătoare din primăvara anului 1961 (5 urne de incineraţie) au oferit prilejul executării primului sondaj arheologic la marginea nord-vestică a localităţii Ocna Sibiului, în cele două casete săpate de D. Protase s-au dezvelit 13 morminte de incineraţie şi unul de inhumaţie. în anii următori (1962-1965), autorul a continuat dezvelirea complexului funerar şi a identificat 135 morminte, de inhumaţie (15) şi de incineraţie (120).
Scheletele înhumate depuse, la mică adâncime (0,33-0,65 m), în decubit dorsal sau chircite (M 40), erau orientate pe direcţia SE-NV, NE-SV, S-V etc şi aveau poziţia mâinilor diferită de la un individ la altul. Studiul antropologic al osemintelor a determinat 12 copii de ambele sexe şi trei femei mature.
Inventarul funerar atestat în nouă morminte constă din vase de lut aşezate lângă schelet şi obiecte de podoabă (cercei din bronz şi mărgele de sticlă).
Mormintele de incineraţie cuprind 120 urne întregi şi fragmentare, depuse la adâncimi cuprinse între 0,10-0,34 m. S-au identificat peste 160 vase modelate la roată din pastă nisipoasă. Unele sunt arse oxidant incomplet, altele în mediu reducător. De obicei, urnele sunt oale-borcan de mărime mare, dar semnalăm, uneori, şi vase mai mici ornamentate prin incizie cu benzi de striuri orizontale sau ondulate. Ele conţin oase umane calcinate, bucăţi de cărbune, piese din metal (cuţite, amnare, catarame, vârfuri de săgeţi, scoabe etc.), un fragment de piepten, un os de animal decorat şi ofrande animale.
Investigaţiile antropologice efectuate asupra resturilor osoase din 96 morminte de regretatul Dardu Nicolaescu - Plopşor şi Wanda Wolschi au diagnosticat 187 indivizi din care, cu certitudine, 81 bărbaţi şi 87 femei.
Statistica pe grupe de vârstă cuprinde 47 indivizi infans l - subadult, 131 de adulţi şi un senil.
Pe baza caracterelor morfologice, a aspectului constituţiei osemintelor şi staturii femeilor din mormintele de inhumaţie, autorii atribuie cimitirul unui grup de indivizi cu forme esteuropoide, adică unei colectivităţi slave. Analiza inventarului funerar şi analogiile oferite de diverse complexe contemporane asigură datarea mormintelor de la Ocna Sibiului în secolul al Vlll-lea şi la începutul veacului al IX-lea.
În concluzie, realizarea monografiei arheologice şi antropologice a cimitirului biritual descoperit pe locul numit "Lab", contribuie la cunoaşterea realităţilor paleodemografice din perioada de convieţuire a slavilor cu populaţia românească şi de încheiere a procesului de etnogeneză a poporului român.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu