Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Şimleu Silvaniei | Judeţ: Sălaj | Punct: Cetate | Anul: 1998

Anul   1998
Epoca
Latene
Perioade
Categorie
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare fortificată
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Sălaj
Localitate   Şimleu Silvaniei
Comuna   Şimleu Silvaniei
Punct
Cetate
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
Cod RAN    139893.04
Raport Materialele preistorice aparţin în majoritate bronzului mijlociu. Pentru această perioadă au fost identificate doar două gropi (G 19 şi G31). Principalele descoperiri se datează în Latene-ul târziu dacic (a doua jum. a sec. II a.Chr. - înc. sec. II p.Chr. şi constau din: 13 locuinţe (dintre care 6 adâncite, un şopron, un atelier), 5 cuptoare, 10 vetre de foc şi 39 gropi de provizii, menajere şi rituale, în cursul săpăturilor au fost investigate, total sau parţial, trei terase dacice artificiale (vezi planul) pe care au fost amenajate diferite construcţii laice. Pe terasa T1 au fost surprinse 7 faze de amenajare dacică. Terasa T2 adăpostea un atelier multifuncţional protejat de o construcţie de tip şopron de mari dimensiuni (lungime cca. 20 m, lăţime cca 7 m), în acest edificiu se prelucra atât fierul cât şi bronzul, argintul, aurul şi sticla. Prezenţa unui rebut de turnare a unui denar de la MARCUS ANTONIUS sugerează ideea că în atelier se realizau şi replici fidele după monedele romane ale vremii, utilizându-se însă un aliaj inferior, în podeaua fazei vechi a acestei construcţii a fost descoperit un mic tezaur de 54 denari romani din argint care ajută la datarea finalului acesteia şi anume la mijlocul sec. l p.Chr., având în vedere că ultima monedă a fost emisă de TIBERIUS. Cea de a doua fază va fi dezafectată la războaiele de la înc. sec. II p.Chr. Pe terasa T3 au fost descoperite mai multe gropi, o mare locuinţă patrulateră adâncită cercetată parţial şi un mic bordei circular.
Dealul pe care se află amplasat situl a fost fortificat probabil şi în epoca bronzului dar nivelările ulterioare dacice şi medievale au distrus orice urmă de amenajare preistorică. De altfel, nici posibilele amenajări defensive dacice de pe platoul superior nu au fost cruţate de ample nivelări medievale sesizabile numai în acest sector, în epoca dacică dealul a fost fortificat în trei rânduri, într-o primă fază, databilă înainte de momentul Burebista, şaua de legătură a dealului cu restul Măgurii Şimleului a fost blocată prin săparea unui şanţ modest ca dimensiuni compensat, însă, de construcţia defensivă, lată la bază de 8 m, dispusă în spatele ei. Fortificaţia, înaltă probabil de 4 m, era realizată din palisade paralele, legate între ele cu bârne transversale, casetarea rezultată fiind umplută cu pământ din şanţ şi din jur. Accesul se făcea printr-un turn central exterior, în acest sector şanţul era prevăzut cu pod din lemn. Abia la miji. sec. l p.Chr., este ridicată o altă fortificaţie cu drum de rond acoperit, prevăzută cu un şanţ cu vârful ascuţit. Acest element defensiv de formă ovală, cu diametrele de 70, respectiv 80 m, închide mamelonul superior al dealului la o cotă cu 10 m mai mică decât cea a platoului superior (372 m, vezi planul). Dezafectarea acestei fortificaţii în a doua jum. a sec. l p.Chr., din considerente care ne scapă deocamdată, a impus, în condiţiile iminentelor conflicte cu romanii, construirea uneia noi menită să extindă aria protejată în interiorul acesteia existând deja construcţii importante. Astfel, în spatele elementelor defensive dezafectate şi nivelate ale primei faze, a fost săpat un şanţ amplu, cu fundul albiat, larg la gură de 3,5 m şi adânc de 2 m. Deasupra acestuia, la o diferenţă de nivel de 5 m faţă de icul său, a fost amenajată, din două rânduri de palisade simple, o construcţie, între pereţii căreia au fost aşezate şi tasate pământul şi piatra excavată la săparea şanţului. Cele două palisade, situate la 4 m una de cealaltă, erau prinse între ele cu bârne ale căror urme carbonizate au fost surprinse în săpătură. Se poate aprecia că această fortificaţie este distrusă prin incendiere la războaiele daco-romane de la înc. sec. II p.Chr.
1. La săpături au participat studenţi practicanţi ai Facultăţii de Istorie - Muzeologie din cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia.
Materialul arheologic dacic este foarte bogat: monede din argint, piese de port şi de podoabă din fier, bronz, argint şi sticlă, elemente de harnaşament şi echipament militar din fier şi bronz, unelte şi ustensile din fier, bronz, os, piatră, ceramică, arme din fier, os si piatră şi o enormă cantitate de ceramică din toate categoriile cunoscute pentru arealul locuit de daci. Nu lipsesc importurile din mediul dacic îndepărtat şi mai ales din zonele vestice învecinate, celtice şi mai târziu romane, constând în monede, podoabe, piese de port, vase ceramice pictate sau cu grafit în pastă.
Importanţa cercetărilor arheologice din punctul Cetate rezidă în precizările de ordin cronologic pe care le oferă elementelor de fortificare amintite, dar şi fazelor de amenajare şi de locuire dacică din spatele acestora, elemente care protejau de fapt acropola unei aşezări civile dispusă pe terasele amenajate pe pantele Dealului Cetăţii şi la baza acestuia pe văile care îl mărginesc, aşezare identificată ipotetic cu DACIDAVA pomenită de Ptolemeu.
În ceea ce priveşte fortificaţia medievală se poate preciza că a suferit patru amenajări succesive. Au fost surprinse două faze din lemn şi două din piatră ale cetăţii. Pentru cele din piatră a fost construită şi o cisternă. Fortificaţia ni se prezintă ca o incintă ovală din zid de piatră prinsă cu mortar, având diametrele de 30/40 m, grosimea zidului fiind de 2,6 m, păstrat pe înălţimi de max. 2,4 m. Pentru faza de lemn s-a constatat existenţa unei palisade complexe, prost conservate datorită nivelărilor ulterioare, având însă un diametru ceva mai mic. Şanţul cetăţii, azi complet colmatat, avea vârful ascuţit, la o adâncime de 2,5 m si deschidere de 5 m, fiind dispus la o altitudine mai mică cu 10 m decât nivelul bermei cetăţii. Şi în cazul şanţului s-au constatat tot atâtea faze ca şi la incintă. Materialul arheologic constă în ceramică fragmentară, foarte multe oase de animale, cuie, bolţuri de arbaletă, o buterolă de sabie din fier, un inel din bronz, doi pinteni din fier, etc. Cele mai vechi materiale se datează în sec. XI, iar cele mai târzii în sec. XV, acestea asigurând si încadrarea cronologică a elementelor defensive medievale care necesită o abordare de amploare sporită pe viitor datorită importantelor concluzii de ordin istorico-arheologic pe care le poate oferi.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu