Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Alba Iulia | Punct: str. Mihai Viteazul nr. 21 (Palatul Episcopiei Romano-Catolice) | Anul: 2002

Anul   2002
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Monumente - Restaurare;
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca romană;
Epoca migraţiilor;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Fortificaţii
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Alba Iulia
Comuna   mun. Alba Iulia
Punct
str. Mihai Viteazul nr. 21 (Palatul Episcopiei Romano-Catolice)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Istrate Angel
Marcu-Istrate Daniela Veronica
Cod RAN    1026.08
Raport În perioada 17 iunie - 17 septembrie 2002 s-au desfăşurat cercetări arheologice în faţa corpului de nord al Palatului Arhiepiscopiei Romano-catolice din Alba Iulia. A fost cercetată o suprafaţă cu dimensiunile 4,5 x 39 m, la care s-au adăugat 2 suprafeţe mai mici cu dimensiunile 2,30 x 3 m, respectiv 4 x 3 m la oarecare distanţă de palat. De asemenea, la solicitarea beneficiarului de folosinţă, au fost efectuate 2 secţiuni în grădina palatului, perpendicular pe corpul de vest, respectiv pe corpul de sud. Scopul săpăturilor a fost descărcarea terenului de sarcină istorică, în vederea sistematizării verticale şi amenajării unui dren în lungul peretelui Palatului, respectiv pentru rezolvarea canalizărilor pluviale. Planul de săpătură şi strategia dezvoltării acestuia au fost stabilite de comun acord cu coordonatorul proiectului de restaurare, arh. Sarkadi Márton, care a supravegheat îndeaproape evoluţia şantierului.
În cursul investigaţiilor au fost descoperite numeroase structuri zidite acoperind din punct de vedere cronologic un interval de aproape două milenii. De asemenea, a fost recuperată o imensă cantitate de material arheologic, aparţinând predominant evului mediu şi epocii premoderne; acesta se află în prezent în depozitele Arhiepiscopiei romano-catolice.
Scopul săpăturii din faţa corpului nordic al palatului fiind acela de a descărca terenul de sarcină istorică, iniţial au fost prevăzute 5 secţiuni cu dimensiunile 3 x 3 m, amplasate la intervale regulate, considerate suficient de relevante pentru o imagine de ansamblu a suprafeţei respective. Structurile descoperite în aceste secţiuni au impus treptat extinderea săpăturilor, astfel că în final întreaga suprafaţă a fost excavată, iar proiectele pentru drenaje şi canalizări au fost modificate. În zona mediană a palatului, între S 24 şi S 23, a fost conservat un martor cu lăţimea de 0,60 m – practic cel mai important segment de stratigrafie care a fost identificat în această campanie.
Săpătura a fost îngreunată de existenţa unei conducte de gaz aşezată aproximativ paralel cu palatul, la o distanţă medie de 4 m faţă de acesta. Şanţul pentru conductă are o lăţime de 0,60 m şi o adâncime de -1 m faţă de nivelul actual de călcare, astfel că a pătruns în nivelele medievale şi în partea de vest chiar în cele medievale timpurii, provocând sitului distrugeri iremediabile. Nivelul de construcţie al turnului gotic a dispărut cu desăvârşire în cursul acestei operaţiuni care, deşi realizată în anii 1990, nu a fost supravegheată de nici un specialist. Prezenţa conductei ne-a obligat să rezervăm un martor de pământ care să o susţină, ceea ce a limitat serios observaţiile ştiinţifice pe suprafaţa cercetată. Cea mai neplăcută situaţie s-a ivit la extremitatea de vest a palatului, unde turnul roman nu s-a putut cerceta decât parţial din cauza acestei conducte, dar şi din cauza unei barăci din metal pe care beneficiarul a amplasat-o, în mod regretabil, în mijlocul unui sit arheologic de valoare cel puţin naţională, fără să solicite nici o aprobare în acest sens. Această construcţie, ca şi un WC aflat în imediata apropiere, au făcut de altfel dificilă cercetarea în tot sectorul vestic. În sfârşit, o canalizare foarte recentă, din tuburi hexagonale din beton, a traversat oblic S 30 şi S 22 la limita cu S 29; realizată de asemenea în anii 1990, această canalizare a distrus un fragment din fortificaţia medievală adosată în secolele XIV-XV zidului curtinei romane, precum şi stâlpul unei porţi din fortificaţia premodernă. Se înţelege că nici în acest caz nu au fost admişi arheologi la faţa locului.
Cu toate impedimentele de mai sus, se poate aprecia că din punct de vedere arheologic campania din anul 2002 a fost extrem de fructuoasă: numeroase vestigii au ieşit la iveală aruncând o lumină cu totul nouă asupra evoluţiei în timp a construcţiilor din colţul de sud-vest al cetăţii din Alba Iulia, începând din epoca romană şi până în zorii secolului al XVIII-lea.
Deşi suprafaţa investigată pare să fi fost preferată în mod deosebit de constructorii din fiecare epocă istorică, astfel că numeroase structuri se suprapun şi se înlocuiesc una pe cealaltă făcând epocile deseori greu de delimitat, şansa a făcut să identificăm câteva segmente de stratigrafie in situ, pe baza cărora se poate reconstitui cu uşurinţă stratigrafia generală a aşezării şi fortificaţiilor. Aceasta este cea mai importantă realizare a celei de-a treia campanii de cercetări.
1. Epoca romană. A fost cercetat un fragment din latura de vest a castrului roman, a fost descoperit un turn precum şi urmele unor construcţii de interior.
Fundaţia castrului este realizată din piatră de râu de dimensiuni medii şi mai ales mici, înecate într-un mortar dur. Partea inferioară a coborât în solul viu – stratul de lut galben până la -6,18 m. La partea superioară a fundaţiei a fost aşezată o asiză din blocuri de piatră fasonate, pe care a fost trasat prin incizie traseul elevaţiei, retras cu 10-12 cm, la -4,84 m. Elevaţia a fost realizată din blocuri de piatră ecarisate cu lăţimea de 40-50 cm şi lungimea de 80-90 cm. Unele blocuri erau cioplite în formă de L, ceea ce a facilitat executarea unor îmbinări perfecte.
În săpătură a fost surprinsă partea de sud a unui turn construit în interiorul curtinei romane şi concomitent cu aceasta. În exterior turnul ieşea în afara curtinei cu 0,22 m, lungimea lui totală fiind de 6,30 m în exterior la nivelul de pornire a elevaţiei. În săpătură a fost surprinsă latura de sud şi un fragment din latura de est, cea mai mare parte a ruinei aflându-se sub martorul de pământ rezervat pentru a susţine ţeava de gaz, respectiv sub baraca de metal – şi fiind astfel imposibil de cercetat în viitorul apropiat. Turnul este orientat perpendicular pe curtină, ţesut cu aceasta şi construit în aceeaşi tehnică.
Coordonate stratigrafice şi elemente defensive. Agger-ul a avut o lăţime de 3,90 m, prelungindu-se spre interiorul curtinei cu un zid de sprijin în pantă lat de 1,50 m, iar în dreptul turnului cu un taluz de pământ, cu aceeaşi pantă, lat de 1,75 m.
În interiorul castrului au fost evidenţiate urmele a două clădiri romane de formă dreptunghiulară cu axa lungă pe direcţia E - V, şi un zid orientat N - S a cărui funcţiune nu este prea clară, din aceeaşi perioadă.
2. Etapa migraţiilor este slab reprezentată prin câteva fragmente de ceramică gepidică, rulate în straturi de umplutură.
3. Evul mediu timpuriu, corespunzând secolelor IX-XI, este reflectat de o depunere consistentă căreia îi aparţine şi un complex închis (o groapă menajeră) din care a fost recuperată o cantitate destul de mare de fragmente ceramice. Din secolul X datează foarte probabil un mormânt cu cal (fragmentar) care a fost surprins parţial în ultima zi a campaniei în S 23, la limita parcării actuale.
4. Epoca medievală. Din secolul al XII-lea se păstrează urmele primelor construcţii medievale cu mortar aparţinând cel mai probabil bazilicii care a precedat biserica actuală. Edificarea celei din urmă, în veacul al XIII-lea este, de asemenea, concretizată în stratigrafie, şi a fost urmată îndeaproape de o primă construcţie în apropierea palatului actual. Zidul pe care îl avem în vedere nu a folosit mortar, pietrele şi cărămizile fiind legate cu lut nisipos; cea mai mare parte a materialelor de construcţie este refolosită din ruinele romane aflate în apropiere. Zidul a fost orientat perpendicular pe zidul curtinei romane, semn că aceasta era încă folosită, dar despre funcţiunea lui nu se pot face deocamdată precizări: el putea să fie zidul nordic al unui prim palat episcopal sau un zid de incintă pentru o construcţie civilă retrasă spre sud faţă de aliniamentul palatului actual.
Palatul gotic a fost construit în secolele XIV-XV, prelungind spre vest o clădire deja existentă, contemporană cu catedrala. De la limita de vest a porţii actuale palatul a avut o lungime probabilă de 30-31 m, iar colţul său de NV a fost întărit cu un turn. Prima intervenţie de proporţii asupra acestei clădiri a fost construirea unei pivniţe, şi concomitent pe faţadă a fost adăugată o fântână, operaţiuni realizate cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Aproximativ la mijlocul acestei faţade a fost adăugată, probabil spre mijlocul secolului al XVI-lea, o construcţie rotundă pe care o presupunem a fi folosit drept turn de scară. Fântâna a fost treptat abandonată şi pe latura ei de vest a apărut o latrină. Turnul de colţ a fost demolat, iar palatul trebuie să fi fost, într-o formă sau alta, prelungit spre vest în limitele clădirii actuale sau la o scară mai redusă. Urme materiale ale unei astfel de construcţii nu deţinem, ea fiind sugerată însă de o anexă meşteşugărească ce a funcţionat în această zonă, dar şi de configuraţia gropii de la începutul secolului XVIII.
Spre sfârşitul secolului al XVII-lea sau începutul veacului următor latrina a fost demolată şi umplută cu materiale diverse, între care jumătate o constituie ceramica. Aproximativ în aceeaşi perioadă a fost obturată definitiv şi fântâna, pentru ca o groapă imensă intervenită după 1708 să distrugă o mare parte din infrastructura acestora.
Nu ştim exact când şi-a încetat existenţa turnul rotund, şi pentru moment nu putem circumscrie existenţa anexei decât unei perioade destul de largi, aceea a secolelor XVI-XVII. În orice caz după demolarea anexei în perimetrul ei, în apropierea ruinei turnului gotic, a fost construită o nouă latrină, care şi-a încheiat existenţa în cursul secolului al XIX-lea sau poate chiar mai târziu.
5. Epoca modernă. La începutul veacului al XVIII-lea un şanţ de apărare construit în jurul bisericii a distrus o parte a curtinei romane şi a turnului acesteia, până la nivelul fundaţiei din bolovani de râu. Groapa a fost astupată în scurtă vreme şi din umplutura ei au fost recuperate destul de multe materiale databile în secolele XVII-XVIII.
6. Sistemul de fortificaţii. În interiorul curtinei, spaţiul rezervat agger-ului a fost conservat ca atare, fără să fie locuit. Cercetarea destul de limitată nu ne permite să precizăm în ce etape a fost demolat turnul roman, dar probabil că la începutul mileniului al II-lea era deja ruinat, iar o dată cu reînceperea activităţilor constructive a fost demantelat la nivelul de călcare, materialul fiind refolosit.
În exteriorul curtinei romane, pe bermă, cele mai vechi materiale recuperate aparţin secolelor XIV-XV. Presupunem că în secolul al XIV-lea sistemul de fortificare s-a extins în afara curtinei, într-o formă pe care nu o putem preciza deoarece nu cunoaştem deocamdată decât un zid orientat E - V, perpendicular pe zidul castrului. Nu cunoaştem limita de vest a zidului medieval şi nici grosimea exactă - în orice caz aceasta a fost mai mare decât 1,10 m. A fost construit din fragmente de blocuri de piatră mai mult sau mai puţin fasonate, în asize regulate, cu bolovani de râu şi pietre mai mici pentru egalizarea asizelor. În momentul în care a fost construit zidul medieval, integritatea zidului roman era deja afectată: peste stratul negru de sol viu se depusese o umplutură din pământ negru amestecat cu pietriş în care au căzut pietre din partea superioară a zidului, inclusiv un fragment de crenel. Construirea zidului medieval este marcată de o lentilă de mortar răspândită pe toată suprafaţa investigată. Acesta este suprapusă de o depunere groasă de 0,80 m în medie, constând în principal din cenuşă şi cărbune amestecate cu foarte multe fragmente ceramice din secolele XIV-XV.
Într-o etapă ulterioară, zidul a fost spart pentru amenajarea unei porţi. Este posibil ca o primă poartă să fi fost amenajată chiar în zidăria din piatră, cu un prag la -3,60 m, ea fiind refăcută ulterior din cărămidă şi piatră. Ruina din piatră a fost uniformizată în dreptul pragului cu o zidărie din fragmente de piatră şi cărămidă înecată în mortar şi acoperită cu o şapă groasă de mortar, formându-se astfel un prag la -3,50 m. Pentru amenajarea montantului dinspre vest, zidul spart a fost uniformizat şi a căpătat o faţă din cărămidă, din această intervenţie fiind realizată şi o bază pentru stâlpul porţii; cu certitudine montantul dinspre est a avut acelaşi aspect. Pragul din cărămidă a fost la un moment dat înălţat până la -3,15 m. Nivelul de călcare în interiorul porţii a crescut în mai multe etape.
7. Fortificaţia Vauban. În segmentul cercetat, zidul fortificaţiei Vauban nu are o fundaţie propriu-zisă, fiind aşezat direct pe nivelul de călcare din etapa construirii, situat cu puţin mai jos decât nivelul actual. El suprapune ruinele zidurilor medievale şi numai la limita de nord a acestora pare să fie aşezat pe o fundaţie proprie. În această zonă săpătura a fost atât de limitată încât nu au fost posibile alte observaţii.
8. Şanţul de apărare. La limita de vest a palatului s-a săpat în umplutura unei gropi care a demolat latura de vest a curtinei castrului roman până la nivelul fundaţiei din bolovani de râu, respectiv până la -5,24 m. Groapa a ajuns până la limita palatului actual, având o lăţime probabilă de 7,30 m sau puţin mai mult. Zidăria curtinei a fost demontată până la nivelul fundaţiei din bolovani de râu, iar cea a turnului până la nivelul asizei de blocuri pe care este incizat traseul elevaţiei - cu excepţia unui mic fragment în imediata apropiere a colţului palatului. Această configuraţie cât şi modul în care se adânceşte şanţul lângă zidul palatului indică fără echivoc existenţa pe traseul aproximativ al palatului actual a unei alte clădiri sau cel puţin a unui zid la limita căruia s-a oprit şanţul. Pe toată suprafaţa cercetată, fundul şanţului l-au constituit fundaţiile romane, la -4,80 -5,30 m. Pentru moment, nivelul de la care s-a săpat groapa nu poate fi precizat cu maximă certitudine, dar îl presupunem în jurul cotei de -2,40 m.
Groapa a fost astupată în două etape cu umpluturi diverse, astfel încât straturile arheologice pot fi foarte diferite de la o secţiune la alta. În prima etapă s-a adus o umplutură constând în principal din straturi de moloz curat sau amestecat în diferite proporţii cu pământ, foarte sărac în materiale: în afară de câteva fragmente ceramice şi monede romane au fost recuperate constant fragmente de plăci de Iznik folosite în secolul XVII la împodobirea uneia dintre încăperile palatului. Acest material trebuie să fi provenit din reparaţii şi transformări importante ale Palatului Episcopal, care nu puteau avea loc decât cel mai devreme în secolul al XVIII-lea. În umplutura din jumătatea superioară a gropii predomină materialele romane, şi acestea destul de puţine, şi rar se întâlnesc materiale moderne. Ea trebuie să provină din excavaţii realizate la adâncimi mari, în straturi care nu au fost atinse de Evul Mediu – probabil pentru realizarea unor extinderi ale palatului episcopal.
Atât materialele descoperite în umplutură cât şi informaţiile documentare converg în a identifica această groapă cu şanţul de apărare construit la începutul secolului XVIII.
9. Palatul nou (1968). Clădirea aflată la extremitatea de vest a aripii nordice a palatului a fost construită în 1968. Ea are o infrastructură din ciment care suprapune o suită de ruine: latura de vest a castrului roman, contrafortul adăugat turnului gotic, turnul gotic şi latrina. Palatul are o fundaţie proprie doar în interiorul latrinei, unde coboară până la cota maximă de 3,36 m, respectiv în spaţiul dintre contrafortul turnului şi zidul castrului, unde atinge adâncimea maximă de -3,38 m. Pe restul suprafeţei limita inferioară a acestei fundaţii se află la -1,80 m în medie, adică imediat sub nivelul actual de călcare.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu