Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Chilieni | Comuna: mun. Sf. Gheorghe | Judeţ: Covasna | Anul: 1994

Anul   1994
Epoca   Dacii liberi; Preistorie; 
Perioade   
Categorie   Domestic; 
Tipuri de sit   aşezare; 
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Covasna
Localitate   Chilieni
Comuna   mun. Sf. Gheorghe
Punct   
Sector   
Toponim   
Colectiv   Bartok Botond (OPPCN Covasna)
Colectiv sector   
Instituții implicate  
Persoane implicate  
Cod RAN    63410.02
Raport În aşezarea de secol IV p. Chr. de la Chilieni s-au efectuat cercetări arheologice sistematice începînd din anul 1987.
În campania arheologică 1994, ca urmare a unor lucrări de construcţii executate pe terenul arabil din apropierea terasei Oltului, între cartierele Chilieni şi Coşeni (drumul naţional Sf. Gheorghe Braşov).
În profilul S1 nu s-a surprins nici un strat de cultură, ceea ce ne face să afirmăm că fragmentele ceramice apărute la suprafaţa solului au fost aduse de plug ori de maşinile de discuit cu ocazia lucrărilor agricole.
Deci aşezarea de la Chilieni nu s-a extins spre drumul naţional Sf. Gheorghe - Braşov, ci s-a aflat între Olt şi actualul mal al terasei acestuia, care a constituit şi obiectul carierei de nisip de aici. Lipsa stratului de cultură s-a constatat şi în cazul S2 situaţie ce întăreşte afirmaţia de mai sus. La 7,70 m.,de latura estică a construcţiei s-a deschis S3 lung de 10 m. şi lat de 1 m.,prezentând aceiaşi situaţie stratigrafică ca şi S1 şi S2, ca de altfel şi S4 lung de 5 m., şi lat de 1 m., trasat pe latura sudică.
Alături de şanţurile menţionate au fost trasate şi deschise şi două casete în malul terasei Oltului: la 14,50 m., de caseta sudică din 1993 C1 şi C2 la 10,60 m., sud de prima (C1 : 5,50 m x 3,20 m; C2 : 4,00 m x 2,50 m.). În C2, s-a surprins o latură a unei locuinţe restul fiind distrusă de lucrările de excavaţie la cariera de nisip.
Materialul descoperit constă din fragmente ceramice din pastă fină ori grosieră, lucrate la roată ori cu mâna, de culoare roşie neagră ori cenuşie, de tip "Krausengefass" sau în tehnica "grafitti". Alături de acestea au fost descoperite şi patru obiecte din fier constând din două lame, un inel probabil de la o cataramă, precum şi un spin aparţinând tot unei catarame.
Pe baza cercetărilor întreprinse în 1994 s-au putut observa în primul rând marginile estetice, nordice şi sudice ale aşezării de secol IV p.Chr. de la Chilieni, situaţie neclarificată până acum în campaniile anterioare.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2015.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu