Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Racoş | Judeţ: Braşov | Punct: Tipia Ormenişului/ Piatra Detunată | Anul: 1995

Anul   1995
Epoca
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Latene
Perioade
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Braşov
Localitate   Racoş
Comuna   Racoş
Punct
Tipia Ormenişului/ Piatra Detunată
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
Cod RAN    41710.02 41710.12
Raport


I. Punctul "Piatra Detunată"


1. Epoca bronzului. Pe toate cele trei terase intramurane, în zona valului (inclusiv în mantaua acestuia) au fost găsite numeroase materiale aparţinând bronzului mijlociu şi final (sondajele din anii anteriori au semnalat prezenţa acestora şi în păşunea de la S şi SV de deal, sigur nevenite de sus, ceea ce denotă o aşezare de dimensiuni apreciabile). Majoritatea materialelor aparţin culturii Wietenberg şi constau, în principal, din ceramică. Aceasta se împarte în două categorii principale: una care foloseşte o pastă grosieră, cu nisip, mici cioburi mărunţite şi (uneori) chiar pietriş, decorată cu brâuri crestate şi alveolate, butoni, incizii dispuse în şiruri circulare (inclusiv pe buză). În repertoriul acestei categorii se înscriu ceşti, străchini şi vase care, se apropie ca formă, de ceea ce numim oale-borcan. Cea de a doua categorie, ceramica fină, în afara faptului că este mai numeroasă decât prima, se împarte la rândul ei în două specii: una din pastă fină în care ca degresant se folosesc exclusiv nisipul şi mica şi care are pe ambele feţe o angobă cenuşiu-negricioasă sau roşietică (mai rar), lustruită, lucioasă; alta, a cărei pastă conţine şi pietricele şi (sau) cioburi pisate, lipsită de angobă şi de lustru, aspră la pipăit, zgrunţuroasă. Se pare că, avem de-a face cu două faze de locuire, cea din urmă pare să se continuie în Hallstatt, aşa cum, sugerează bogăţia decorului canelat prezent pe numeroase străchini şi castroane în asociere cu decorul incizat.


Repertoriul ceramic cunoaşte o varietate de forme din care nu lipsesc ceştile, străchinile polilobate etc. O categorie aparte o reprezintă altarele, unele, având la colţuri protome, care din păcate, nu s-au păstrat. Un singur fragment de vas are decor excizat, el putea să reprezinte fie o practică Wietenberg (dar mai rar utilizată) fie un produs Suciu de Sus intrus, legătura dintre cele două culturi fiind deja cunoscută. Numeroase sunt capetele de baston (Stockknäufe) negre, cenuşii sau roşii, dintre care, numai unul decorat. S-au descoperit şi două vase-cuptor, dintre care, unul miniatural, celălalt de dimensiuni mai mari, din pasta grosieră şi cu pereţii groşi de 4 - 6 cm, primul cenuşiu, celălalt roşu. De la carele miniaturale s-au descoperit doar bucşa şi o roată. Este sigur că majoritatea uneltelor din piatră se confecţionau pe loc, aşa cum demonstrează miezurile sau aşchiile de silex sau cremene, ca şi pietrele pentru lovit descoperite. Nu este exclus, ca în acest caz, Krummesser-urile întregi sau fragmentare găsite să fie lucrate pe loc. Au fost descoperite şi proiectile de praştie. În această campanie nu s-a găsit nici un obiect de bronz. În trei locuri diferite, pe terase, s-au descoperit şi schelete fragmentare de Bos taurus, din păcate, toate deranjate în epocile următoare. Locuinţele au fost cu siguranţă numai de suprafaţă, aşa cum rezultă din lipitura de perete întâlnită pe toată suprafaţa incintei. Nu ştim, dacă actualul val de apărare, sau măcar o primă fază a lui nu aparţine acestei comunităţi Wietenberg. Sigur este, că nu a existat un sfârşit violent (incendiu) al aşezării, chirpicul înroşit, pietrele sau oasele calcinate negăsindu-se la nivelul inferior (pe stâncă sau în denivelările acesteia) ci în straturile superioare din epocile următoare.


2. Prima epocă a fierului. S-au descoperit cele mai puţine vestigii arheologice. Acestea, deranjate de locuirea din cea de-a doua epocă a fierului, s-au aflat, atât în incinta cât şi pe toate terasele din jur. Ele au constat exclusiv din ceramică.


Repertoriul formelor este reprezentat, în principal, din vase mari, cu angobă neagră şi lustruite la exterior, roşii la interior şi în spărtură, ca şi din castroane de dimensiuni mici şi medii, din pastă şi cu un colorit asemănător. Ambele tipuri de vase au exclusiv decor canelat, dispus în principal în arcuri de cerc. Pe străchini şi pe castroane sunt practicate şi caneluri oblice. Sunt prezente şi străchinile, cu buza verticală şi rotunjită, şi cele cu buza teşită spre exterior, negre sau gălbui-roşietice, acestea din urmă având un luciu metalic (unele). Decorul canelat (ne referim la cel de pe castroane), se apropie foarte mult de cel întâlnit la (pe) majoritatea ceştilor şi străchinilor cu angobă lustruită din olăria Wietenberg de pe "Piatra Detunată", amănunt nelipsit de semnificaţie pentru specialiştii care se străduiesc să explice geneza ceramicii canelate hallstattiene. De subliniat, că s-au descoperit şi fragmente de vase (în special de la exemplare de dimensiuni mari) care se datează sigur în sec. V - III a.Chr. ca şi fragmente din partea superioară a unor vase-borcan (oale) decorate cu brâuri duble sub buză, care indică prezenţa aici a unei comunităţi Basarabi. Locuinţele erau numai de suprafaţă. O problemă care se pune este aceea a apartenenţei valului la această epocă. Faptul că, unele fragmente de vase s-au descoperit la adâncimea de aproape 2 m în val, peste ele fiind în amestec vestigii Wietenberg şi Hallstatt, nu ni se pare încă lămuritor. Plantarea de către daci a stâlpilor palisadei în valul deja existent atunci, fie şi la dimensiuni mai mici decât cele folosite de ei, conduce spre concluzia că, măcar într-o primă fază, valul este predacic: bronz sau Hallstatt.


3. Epoca dacică. Din această vreme datează cele mai multe vestigii, atît cele mobile cât şi construcţiile, dovedindu-se deosebit de importantă. Prima categorie, este reprezentată în principal, de ceramică (ambele categorii decorate obişnuit pentru perioada "clasică" a civilizaţiei dacice), arme de fier, unelte de piatră (râşniţe, ascuţitori), unelte de fier (cuţite, sule), accesorii de îmbrăcăminte (fibule), obiecte de fier de utilitate diversă (verigi cu capetele petrecute şi înfăşurate, cârlige etc.) potcoave ş.a. Lângă zidul fortificaţiei s-a descoperit şi o monedă romană din bronz (un sestert sau un dupondus din vremea lui Nerva Traian). De subliniat că majoritatea acestora s-a aflat în locuinţele din "spatele" zidului, locuinţe care-şi încetează existenţa cu certitudine, în perioada războaielor daco-romane.Moneda amintită şi una dintre fibulele de fier au fost descoperite în locuinţele, incendiate. Construcţiile sunt reprezentate de 3 terase interioare, toate în arc de cerc (adaptate terenului), fiecare cu intrânduri sau adăugiri ce pot să reprezinte construcţii diverse. Cea mai importantă construcţie, este sistemul de apărare compus dintr-un: şanţ (larg de 4 - 7 m, în funcţie de zonă), un val (lat de 8 - 11 m), un zid din piatră de carieră şi de râu (printre care şi râşniţe din tuf sau din piatră, dacice sau anterioare, lat de aproape 4 m şi înalt acum de 1,20 - 1,50 m faţă de nivelul de călcare al locuinţelor alăturate); la toate acestea se adaugă o palisadă.


Tot acest ansamblu a sfârşit într-un incendiu deosebit de violent, stratul de arsură (care uneori a vitrifiat materialele inclusiv piatra) fiind gros de aproape 1,50 m. Suprafaţa totală apărată de acest sistem, inclusiv şeaua şi mamelonul mic, depăşeşte 3 ha.


Din cele de mai sus rezultă, că la Racoş în punctul "P. D.", există una din cele mai puternice fortificaţii dacice din SE Transilvaniei, poate un bastion avansat al cetăţii şi incintelor sacre de pe Tipia Ormenisului. Totodată, amplasarea ei sugerează apartenenţa la un sistem defensiv judicios şi eficient al regalităţii dacice.



II. "Tipia Ormenişului". S-a cercetat numai incinta cetăţii, respectiv zona sanctuarelor. Scopul a fost, pe de o parte, verificarea raportului dintre cele 2 construcţii sacre, iar pe de altă parte, stabilirea formei şi dimensiunilor fiecărui sanctuar.


Din sanctuarul care avea coloane cu baze din tuf vulcanic s-au surprins încă 3 rânduri din cele 10 presupuse. Plintele au fost aşezate pe un pavaj din piatră locală mărunţită. S-au stabilit planul şi dimensiunile celui de-al doilea sanctuar care prezintă, cu mici deosebiri, elemente structurale comune cu sanctuarul cercetat şi publicat anterior. Materialul de construcţie este piatra de calcar sau de ofiolit.

Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu