Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Dezrobiţi (Mănăstireni) | Comuna: Frânceşti | Judeţ: Vâlcea | Punct: Mănăstirea Dintr-un Lemn | Anul: 2002

Anul   2002
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Mănăstire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Vâlcea
Localitate   Dezrobiţi (Mănăstireni)
Comuna   Frânceşti
Punct
Mănăstirea Dintr-un Lemn
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Botez Aurel Ioan
Lupu Emil
Moglan Adriana
Cod RAN    169930.01
Raport Mănăstirea Dintr-un Lemn este ctitorie a lui Matei Basarab sau (şi) a nepotului său, Preda Brâncoveanu, ridicată înainte de anul 1634, ceva mai jos de o biserică de lemn (actuala bolniţă), pe care istoriografia o consideră de secol XVI. La iniţiativa domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), au fost efectuate primele intervenţii la biserica de zid. În timpul scurtei sale domnii, Ştefan Cantacuzino (1714-1716) a efectuat reparaţii şi a realizat noi construcţii în incintă, realizând şi o mărire a spaţiului acesteia. În 1793 au fost efectuate noi refaceri ale bisericii, iar în timpul stareţei Platonida (1808-1855) este construită incinta nouă, în prelungirea către est a celei vechi. La iniţiativa lui Grigore Brîncoveanu (1858-60), este realizat un paraclis şi alte anexe. Urmează reparaţii şi intervenţii ale Ministerului Marinei şi Aerului (1938-1939) şi ale DMI în 1955. Şantier de restaurare al Ministerului Culturii şi Cultelor, din 1991.
În anul 2002 au fost efectuate 3 secţiuni şi 15 casete, în incinta veche a mănăstirii şi în pronaosul şi pridvorul bisericii de zid, cu hramul "Naşterea Sfintei Fecioare". În această campanie au fost stabilite următoarele obiective: etapele şi eventualele faze de construcţie sau refacere ale bisericii; planimetria incintei mănăstireşti şi evoluţia sa; zonele de interes arheologic pentru etapa următoare de cercetare; nivelmenturile necesare proiectului de amenajare a pardoselii interioare a bisericii.
Stratigrafia din incinta veche a mănăstirii este cea cunoscută din campaniile arheologice precedente.
La interiorul bisericii, în pridvor şi pronaos, pământul viu, reprezentat de un sol argilos, conţinând rare combustii vegetale, apare la –2, 23 sau –2,30 m (w). Peste acesta apar două straturi fără urme antropice, reprezentate tot de pământ argilos, aparţinând unei depuneri realizate în vechime, de apa Otăsăului, având între 0,20 şi 0,30 m. Peste aceste straturi apare primul nivel de construire al bisericii, la -2,10 sau -2,36 m (w), până la –2,02 m (w), având în vedere că terenul pe care a fost ridicată, prezintă o pantă orientată de la vest către est. Între acest nivel şi stratul de amenajare a pardoselii iniţiale a bisericii se află o depunere de pământ argilos compactat, ce urcă până la –2 m (w), pe care apare un strat gros de 2-3 cm de mortar cu fragmente de cărămizi, reprezentând stratul de amenajare a pardoselii iniţiale. Lespezi din această pardoseală au fost descoperite la –1,93 m (w), în pronaos. Peste acest nivel de pardoseală se situează un strat de nivelare, alcătuit din pământ brun prăfos, pe care au fost aşezate lespezile de piatră ale pardoselii realizate în anul 1841, aflată la –1,82 m (w), în pronaos şi –1,68 m (w), în pridvor. În pronaos, peste acest nivel de pardoseală, apare un strat de pământ galben, reprezentând stratul-suport pentru pardoseala din anul 1950, strat gros de 15-20 cm. Pardoseala ultimă a fost realizată din scândură, aflându-se la –1,62 m (w).
În altar, pământul viu apare la aproximativ –3, 60 m (w), peste el aflându-se o depunere de 35-38 cm de pământ aluvionar. La –3 m (w), se află nivelul de săpare al unor gropi de morminte, anterioare bisericii, care sunt imediat "căpăcuite" de nivelul de construire al fundaţiilor altarului. Urmează două straturi succesive de pământ purtat, de 0,30 – 0,40 m, pe care se întinde nivelul de construire al elevaţiei altarului, apoi un nou strat de nivelare pe care, la – 2,24 m (w), se află stratul-suport pentru pardoseala interioară a bisericii de secol XVII, reprezentat de un strat de 5-7 cm de mortar compact, conţinând şi fragmente de cărămizi. Pe acest strat se păstrau fragmente de lespezi din piatră sau amprentele acestora, nivelul de călcare de secol XVII aflat la –2,17 m (w), fiind imediat suprapus de un strat de pământ compactat, gros de până la 0,35 m, pe care au fost aşezate lespezile din piatră ale nivelului de călcare din anul 1841, situat la –1,86 m (w). Între acest nivel de călcare şi pardoseala din scânduri, realizată în anul 1950, aflată la –1,60 m (w), se afla un spaţiu gol, determinat de şirurile de grinzi ce se sprijineau direct pe pardoseala de secol XIX.
În naos, pământul viu se află aproximativ la aceeaşi adâncime ca şi în altar, fiind suprapus de un nivel de pământ argilos conţinând şi pigment de cărbune. La –2,70 m (w), pe acest strat, se află nivelul de săpare al unei gropi de mormânt medieval, de asemenea imediat "căpăcuită" de nivelul de construire al fundaţiei naosului. Urmează din nou două niveluri de până la 0,40 m de pământ purtat, pe care se află stratul de mortar pe care se aşează pardoseala din lespezi de piatră de secol XVII, aflată la –2,14 m (w). Între –2,00 şi –2,18 m (w), se află părţile superioare ale cavourilor descoperite în naos, iar peste nivelul de amenajare al pardoselii de secol XVII şi peste cavouri, se află un strat de pământ argilos, depunere de secol XIX, care a avut funcţia de strat-suport pentru pardoseala din 1841, strat ce urcă până la adâncimea de –2 m (w). Peste acest strat se află un nivel de egalizare, realizat din pământ galben-argilos, depus în anul 1950, pe care s-a aşezat pardoseala din scândură, aflată la –1,66 m –1,57 m (w).
Concluzii preliminare:
1. Etapa cea mai veche de edificare, în incinta veche a mănăstiri, mai păstrează următoarele construcţii "în picioare": biserica (numai la nivel de altar, naos şi pronaos), Palatul (la nivelul Sectorului Sudic), şi zidul sudic de incintă de secol XVII, care acum apare ca un zid de sprijin pentru terenul din afara fostei incinte.
În urma cercetărilor arheologice de până acum, s-au putut determina traseele zidurilor de sud şi est ale incintei din prima etapă. Cel puţin pe laturile de sud, est şi nord, mănăstirea prezenta o incintă închisă cu ziduri, pe latura de nord, la relaţia cu peretele de vest al stăreţiei existând un turn, acum dispărut.
Pe laturile de sud şi est, această incintă prezenta anfilade de chilii şi câte un pridvor sau portic, din care au fost descoperite fundaţii, în Cas 19/02. La exteriorul acestor două ziduri de incintă au existat contraforturi, descoperite în Cas 18/02 şi Cas 19/02. O situaţie încă neclară, ne determină să credem că zidul sudic de incintă din prima etapă se continua până la relaţia cu zidul estic de incintă din etapa a doua, în contradicţie cu planul incintei realizat de Weiss în anul 1731.
2. O etapă constructivă este reprezentată de demolarea turnului de pe latura de vest a stăreţiei şi construirea colţului de nord-vest actual al stăreţiei (încăperea K din pivniţă şi camera P 12 din parterul stăreţiei, potrivit siglelor folosite în studiul Ancăi Brătuleanu). În desenele Weiss, turnul de lângă stăreţie apare în anul 1731, deci această etapă este ulterioară acestui an şi nu mai poate fi atribuită lui Ştefan Cantacuzino (1714-1716). În schimb, acestui domnitor îi este atribuită edificarea corpului B de pivniţă din stăreţie şi extinderea stăreţiei către nord. Tot acesta este comanditarul portalului actual al bisericii.
3. O etapă neprecizată cronologic, dar ulterioară incintei de secol XVII, este reprezentată de construirea unor ziduri perpendiculare pe curtina estică din această etapă, surprinse în Cas 18/02. Ele pot fi contemporane cu latura estică a incintei, atribuită lui Ştefan Cantacuzino. Tot ulterioară edificării curtinei sudice de secol XVII, este şi refacerea unui contrafort, descoperit în Cas 19/02 şi îngroşarea curtinei, la exteriorul său.
4. În anul 1841, datorită iniţiativei stareţei Platonida, în interiorul fostului turn de pe latura de vest a stăreţiei este realizată o construcţie modestă, fără fundaţie, descoperită în Cas. 17/02.
În urma investigării exhaustive a interiorului bisericii de zid, au putut fi stabilite următoarele concluzii:
- Biserica din prima etapă era alcătuită numai din altar, naos şi pronaos. Între naos şi nartex exista un zid de separare, străpuns de o uşă de acces, având prag şi stâlpi din piatră. Spaţiul din interiorul pronaosului era mai îngust cu 25-30 cm faţă de situaţia actuală. Pardoseala interioară era alcătuită din lespezi mici de piatră şi cărămizi pavimentare (25 x 25 x 5 cm).
- Naosul prezenta două abside laterale, având deschiderea între capete cu până la 1 m mai mică. Imediat lângă peretele de compartimentare dintre naos şi nartex, în grosimea pereţilor de sud şi nord ai naosului, se aflau două nişe cu lăţimea de 0,70 m şi adâncimea de 0,45 m. Naosul prezenta o pardoseală interioară din lespezi de piatră, din care nu s-a mai găsit decât stratul-suport, reprezentat de un strat de mortar, cu amprentele lespezilor fixate în acesta. Din pictura interioară a acestei etape s-au descoperit resturi de draperie, care s-au desprins în timpul săpăturilor.
- Compartimentarea dintre naos şi altar era marcată de două rezalite, având sub nivelul pardoselii iniţiale, câte un decroş de zid pentru sprijinirea lespezilor de piatră. Laturile de sud şi nord ale altarului erau mai grose cu 0,42 – 0,46 m fiecare şi prezentau câte o nişă pentru diaconicon (0,40 x 0,50 m) şi proscomidiar (0,56 x 0,50 m). Pe nivelul pardoselii iniţiale se afla un prag din lemn, retras faţă de latura de est a rezalitelor cu 0,40 m, având capetele de sud şi nord înglobate în structura de zid a altarului, pe care se ridica probabil un iconostas. Piciorul mesei altarului se afla cu certitudine pe amplasamentul celui actual.
În privinţa datării absolute a etapei de edificare a bisericii, nu există nici un reper cronologic. Sub nivelul său de construire au fost descoperite trei morminte de inhumaţie, de epocă medievală. M42 aparţinea unui Infans I, orientat V - E, aflat în decubit dorsal, cu palmele pe bazin, depus în sicriu din lemn, având ca inventar un denar unguresc de secol XVI-XVII, în stare proastă de conservare. M43 a fost "tăiat" de şanţul pentru fundaţia altarului şi nu au mai fost determinate decât fragmente osteologice disparate, fără inventar. M44 a fost suprapus de cavoul nr. 2; aparţinea unui adult orientat V - E, în decubit dorsal, cu palmele pe abdomen, având ca inventar o monedă Ludovic al II-lea, emisiune din 1525. Sub nivelul pardoselii nartexului, la –2,10 m (w), în strat de depunere (fără intervenţii ale unor gropi de morminte ulterioare construirii bisericii), a fost descoperită o emisiune Maximilian II, din anul 1576. Între lotul de monede de secol XVI şi cele descoperite în contexte sigure, datate în secolul al XVIII, între pardoseala din prima etapă şi cea realizată în anul 1841, au mai fost descoperite patru monede de secol XVII. Două dintre acestea au fost recuperate din Cas 25, la –2,06 m(w), fiind emisiuni Leopold I, din anul 1694, respectiv 1697, a treia a fost descoperită în M24, fiind tot emisiune Leopold I, din anul 1692, iar a patra din cavoul 2, fiind emisiune Ferdinand II, din anul 1638. Având în vedere că denarii ungureşti din secolul al XVI-lea continuă să circule în Ţările Române şi în secolul al XVII-lea, ei nu ne oferă decât un reper cronologic post quem, pentru cimitirul care a fost suprapus de biserica actuală. Etapa de construire a bisericii se poate situa larg, după anul 1576 şi înainte de 1684 (fiind sigură intervenţia de adăugare a pridvorului, în acest an).
A doua etapă pusă în evidenţă de cercetarea arheologică este reprezentată de construirea actualului pridvor al bisericii, care prezenta o banchetă interioară din zidărie de până la 36 cm grosime, care a fost demantelată în anul 1841; pridvorul s-a adosat la pronaos pe toată înălţimea sa. Tot în această etapă, atribuită iniţiativei lui Şerban Cantacuzino şi datată absolut în anul 1684, a fost probabil pictată întreaga biserică.
În a treia etapă (până în anul 1841), datorită iniţiativei stareţei Platonida, este închis cu zidărie pridvorul bisericii din etapa Şerban Cantacuzino. La vest de acesta este construit un nou pridvor, surprins în S VII/02. Portalul este mutat în uşa pridvorului din etapa 1684. Pereţii de nord şi sud ai acestui pridvor sunt ciopliţi, la nivel de elevaţie, ca şi pereţii de nord şi sud ai pronaosului, pentru a se obţine o lărgire a spaţiului interior. Este ridicată cota interioară a bisericii (în pridvor şi nartex) la aproximativ –1,80 m (w) şi este realizată o nouă pardoseală, din lespezi mari de piatră. În locul uşilor de acces dintre pridvor şi pronaos şi între pronaos şi naos, sunt create spaţii largi, cu arce în plin centru.
În această etapă, întreaga biserică a suferit importante modificări planimetrice, determinate de dorinţa de a se realiza un spaţiu interior mai amplu. Absidele laterale ale naosului au fost rectificate, prin pura cioplire şi demantelare a elevaţiei, până aproape de nivelul de călcare din secolul al XVII-lea. Au fost eliminate cele două rezalite ce marcau spaţul dintre naos şi altar şi a fost lărgit, tot prin demantelare, către nord şi sud, spaţiul din altar. Au fost închise cu plombe de zidărie, aşezate direct pe nivelul de amenajare al pardoselii de secol XVII, cele două nişe aflate la sud şi nord, imediat lângă intrarea în naos. A fost realizată o nouă pictură interioară. Probabil că au fost realizate modificări şi la sistemul de boltire.
În anii 1928-1930, şi apoi în 1938, biserica suferă un amplu proces de restaurare. Pridvorul adăugat în etapa Platonida este demantelat până sub nivelul de călcare al epocii. Închiderile de zidărie dintre coloanele pridvorului actual sunt înlăturate iar portalul este readus pe vechiul amplasament, dar având o cotă de călcare a pragului superioară epocii de secol XVII, astfel că pisania a acoperit parţial icoana de hram. Pentru reamplasarea portalului, arcatura creată de Platonida între pridvor şi pronaos a fost parţial zidită.
În anul 1950, biserica a suferit o ultimă intervenţie interioară. Pardoseala a fost ridicată până la cota actuală, în altar, naos şi nartex, fiind scoasă pardoseala din lespezi din naos şi nartex. A fost adus pământ galben, pe care a fost realizată o pardoseală din scândură.
Etape nedeterminate şi probleme nelămurite:
Ca şi în campaniile precedente, cu excepţia interiorului bisericii, cercetarea arheologică s-a rezumat la investigaţii punctuale, sub forma unor casete, ce a împiedicat realizarea unor relaţii stratigrafice verticale directe între principalele componente ale ansamblului monahal. Exceptând faptul că avem o planimetrie generală, nu a putut fi realizată cronologia absolută a etapelor de evoluţie a acestuia.
1. Descoperirea unui orizont de înmormântări, anterior edificării bisericii, datat post quem 1525, ne apropie de certificarea arheologică a legendei că, anterior mănăstirii (edificată de unul dintre Brâncoveni, înainte de anul 1634), pe acest amplasament a existat o altă mănăstire. Mormintele descoperite au fost circumscrise unei biserici, alta decât cea actuală, al cărei amplasament şi planimetrie ar putea fi determinate de o altă campanie arheologică.
2. În continuare, considerăm că rămâne o mare necunoscută edificarea bisericii de zid. Dacă aceasta a fost ctitorită de Matei Basarab sau Preda Brâncoveanu, în apropierea anului 1635, nu avem o explicaţie privind faptul că a fost pictată abia în anul 1684 şi că portalul a fost amplasat în 1715.
3. Descoperirea unei structuri de zidărie la vest de biserică (în S VII/02), ne determină să credem că este posibil ca actualul zid de sprijin de pe latura de vest a incintei, să reprezinte limita de vest a zonei construite în secolul al XVII-lea. Această supoziţie rămâne a fi verificată de cercetări ulterioare.
4. S-a constatat că abia după demolarea turnului de pe latura de vest a stăreţiei, a fost ridicată construcţia din colţul de nord-vest a stăreţiei. Literatura de specialitate considera că acel colţ de stăreţie a fost edificat de Ştefan Cantacuzino, probabil în anul 1715, plecându-se de la textul pisaniei bisericii, care afirmă doar că acesta a ridicat case şi chilii la mănăstire! În momentul de faţă ne este greu să mai realizăm o analiză de parament în interiorul pivniţei stăreţiei, pentru a stabili dacă acest colţ de clădire a fost unitar construit împreună cu pivniţa de est şi cu extinderea către nord a stăreţiei, dar dacă este contemporan cu acestea, atunci etapa de extindere a stăreţiei nu poate fi atribuită anului 1715, ci unei etape ulterioară anului 1731, când turnul de pe latura de vest a stăreţiei a putut fi văzut şi desenat de Weiss. Acest turn nu a avut rolul de turn de poartă, deoarece elevaţia păstrată pe latura sa de nord nu prezintă spaţiul pentru o uşă de acces. Prin urmare, accesul în incinta de secol XVII nu se făcea pe lângă stăreţie ci pe o altă latură a incintei, probabil undeva prin colţul de sud-vest.
5. Prezenţa unor ziduri de compartimentare, între curtina estică din etapa de secol XVII şi curtina estică din etapa atribuită lui Ştefan Cantacuzino, ne determină să afirmăm că spaţiul dintre cele două incinte a fost ocupat de o anfiladă de chilii, aparţinând probabil secolului al XVIII-lea, dar ulterioară anului 1731, când ea nu este încă reprezentată pe planurile lui Weiss.
6. Redeschiderea Cas 7/99 ne-a dat posibilitatea să constatăm că peretele de sud al corpului actual de chilii (atribuit etapei Platonida, adică primei jumătăţi a sec. XIX), a "tăiat" o structură de zidărie anterioară. Prin urmare, între colţul de sud-est al incintei, atribuită anului 1715 şi spaţiul ocupat de chiliile actuale de sud, ar putea exista construcţii ulterioare anului 1731 şi anterioare secolului XIX.
Ca o concluzie generală, cercetarea arheologică la mănăstirea Dintr-un Lemn încă nu a putut răspunde problemelor importante privind cronologia şi planimetria ansamblului monahal.
Materialul arheologic:
În această campanie au fost descoperite 37 morminte de inhumaţie, în pronaos, pridvor şi pe laturile de nord şi vest ale bisericii. Unele dintre acestea conţineau ca inventar monede şi cărămizi funerare.
Întregul inventar arheologic descoperit a fost predat pe bază de proces verbal, stareţei mănăstirii, cuvioasa Emanuela Oprea, pentru a fi inclus, după întregire şi restaurare, în expoziţia de bază a muzeului mănăstirii, iar monedele au fost cercetate şi determinate de numismatul Aurel Vâlcu.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu