Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Gura Roşiei | Comuna: Roşia Montană | Judeţ: Alba | Punct: Troaşul Tiutiului, Piatra Albă, Islaz (Iacobeşti/Ignăteşti) | Anul: 2002

Anul   2002
Epoca
Epoca bronzului;
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca medievală mijlocie;
Epoca bronzului
Categorie
Domestic;
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Mormânt tumular
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Gura Roşiei
Comuna   Roşia Montană
Punct
Troaşul Tiutiului, Piatra Albă, Islaz (Iacobeşti/Ignăteşti)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Ardeu Adriana
Băeştean Gică
Pavel Romică
Pescaru Adriana
Rişcuţa Nicolae-Cătălin
Ţuţuianu Costin Daniel
Cod RAN    6878.01
Raport În lunile mai, iunie, iulie şi august 2002 colectivul MCDR Deva a realizat săpături de salvare pe sectorul Gura Roşiei (Gura Roşiei – Iacobeşti – Ignăteşti – Piatra Albă - Islaz). În această zonă au fost deschise un număr de 62 de secţiuni în diferite puncte aflate în proprietatea statului sau a particularilor.
Cercetările realizate în punctele "Troaşul Tiutiului'' (Secţiunile S 1 - S 7), "Piatra Albă" (S 8 – S 18; S 33 – S 36) nu au avut drept rezultat descoperirea unor vestigii de natură arheologică.
La începutul lunii iulie au fost sondate platourile din zona satului Iacobeşti. În ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor cercetate, aici am avut de a face cu proprietăţi particulare. Pe teritoriul satului Iacobeşti au fost practicate un număr de 13 secţiuni arheologice (S 19 – S 25; S 29 – S 32; S 37 – S 38). Cercetările din această zonă, nu au condus la descoperiri semnificative din punct de vedere arheologic. Semnalăm doar dezvelirea unor amenajări din piatră care constituiau baze ale unor structuri de locuire databile, pe baza inventarului prelevat, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului XX.
Cele mai importante descoperiri s-au realizat în punctul Islaz. În urma cercetărilor de teren efectuate în această zonă a fost identificată o construcţie de piatră, amplasată pe o şa prelungă ce coboară de la înălţimea Zănoaga spre zona Piatra Albă. Amenajarea era de formă circulară şi se ridica deasupra terenului cu cca. 0,40 m.
Pentru a se determina natura acestei construcţii, a fost trasată iniţial o secţiune de verificare stratigrafică, pe axa centrală a movilei (S 27). După decopertarea stratului vegetal a fost pusă în evidenţă o manta din piatră care acoperea cca. 10 m din lungimea secţiunii.
Drept urmare, pentru a se determina limitele acestui tumul, păstrându-se doi martori de 0,50 m, spre vest şi est de S 27 au fost trasate secţiunile S 26 şi S 28. După decopertarea stratului vegetal a fost pusă în evidenţă aceeaşi manta din piatră, reuşindu-se şi delimitarea în întregime a amenajării. Acest fapt a permis nu doar precizarea dimensiunilor şi a formei, ci şi observaţii asupra modului de realizare a acestei construcţii.
Structura şi compoziţia acestei amenajări erau asemănătoare cu cele ale movilelor cu caracter funerar (tumuli), specifice pentru începutul epocii bronzului. În mod concret, este vorba despre o amenajare circulară, cu dimensiunile de circa 10 x 10 m. Mantaua din piatră este formată din bolovani de dimensiuni mari şi medii. S-a putut observa că bolovanii de mari dimensiuni delimitau construcţia, iar în zona centrală, mantaua era formată din piatră de dimensiuni mai mici. "Materia primă" este roca locală, culeasă probabil de la suprafaţa solului, dar şi spărturi de rocă provenită din substratul pedologic.
Din stratul vegetal aflat deasupra mantalei de piatră au fost recuperate fragmente ceramice databile în epoca modernă. De asemenea, în zona centrală şi în cea sudică au fost observate urme consistente de arsură.
După efectuarea observaţiilor de natură arheologică şi realizarea documentaţiei aferente (desen, foto), s-a trecut la demontarea acestei amenajări din piatră. Pentru a se obţine un profil şi pe direcţia E – V, a fost păstrat în toate cele trei secţiuni, un martor central de 0,50 m.
Îndepărtarea mantalei de piatră a pus în evidenţă structura acestei construcţii. Astfel, s-a observat că spre margine construcţia este formată dintr-un singur rând de piatră de dimensiuni mari, în vreme ce în zona centrală, straturile suprapuse de pietre de dimensiuni medii şi mici, ating înălţimea de 0,80 m. Mantaua conţinea şi un sol de culoare neagră, afânat, care forma o peliculă subţire şi sub amenajarea de piatră. În acest sol au fost descoperite fragmente ceramice preistorice şi nuclee de opal. De asemenea, din structura mantalei provin trei râşniţe preistorice fragmentare.
Cercetarea a continuat prin adâncire în toate cele trei secţiuni, stratul de pământ negru suprapunând un sol galben, lutos, cu foarte multă rocă în compoziţie. Tot în acest strat sunt vizibile urme consistente de arsură. Structura şi rezistenţa acestui sol indică faptul că el a fost puternic presat, constituind încă un nivel al amenajării preistorice. Adâncirea a continuat până la -1,20 m.
Deşi nu au mai fost descoperite materiale arheologice, săpătura a condus la prelevarea unor importante observaţii de ordin stratigrafic, care au pus în evidenţă modul de construcţie a monumentului. Astfel, întreaga structură a tumulului măsoară 1,20 m, la această adâncime de la suprafaţa actuală a solului apărând stânca nativă. "Miezul" movilei este constituit dintr-un sol de culoare galbenă amestecat cu multă rocă desprinsă prin săpare din substratul litic. Acest nucleu a fost "purificat" prin ardere, în structura solului fiind vizibile cantităţi importante de cărbune. Limita acestui "miez" este marcată printr-o bordură "cruţată" din stânca nativă.
Exteriorul acestei suprafeţe este delimitat printr-un şanţ săpat tot în roca nativă şi umplut cu sol galben, lutos. În acest şanţ au fost implantaţi bolovani de mari dimensiuni care formează "ringul" amenajării.
Mantaua din piatră care acoperă tumulul porneşte de la limita formată de roca nativă. Ea are o grosime variabilă, care atinge în zona centrală 0,70 m. Spre margine această construcţie este formată dintr-un singur rând de piatră, în vreme ce în zona mediană mantaua este formată din 4-5 rânduri de piatră. Materia primă este constituită din piatră spartă din substratul litic, cât şi din bolovani de mari dimensiuni, rulaţi, culeşi de la suprafaţa solului.
Observaţiile stratigrafice furnizate prin cercetarea tumulului indică faptul că avem de-a face cu o construcţie diferită, în comparaţie cu monumentele de acest tip cercetate până în prezent în zona de vest şi sud-vest a Transilvaniei.
La circa 25 m spre nord de tumulul T 1 a fost identificată o altă movilă (T 2). Această movilă a fost străpunsă de un şanţ (tranşeu?). La suprafaţa solului erau vizibile însă urme ale mantalei de piatră. Drept urmare, pe acest punct au fost trasate două suprafeţe, despărţite printr-un martor de 0,50 m.
Secţiunile S 46 şi S 47, au avut drept scop dezvelirea unei părţi cât mai mari a monumentului. După decopertarea solului vegetal s-a trecut la curăţarea mantalei de piatră. Ulterior aceasta a fost demontată, după care a continuat adâncirea. Săpătura a atins în cele două secţiuni adâncimea de -0,80 m.
Cercetarea a demonstrat că atât mantaua cât şi structura internă a tumulului au fost puternic afectate de intervenţiile anterioare, care datează probabil din perioada celui de-al doilea război mondial. Din monumentul iniţial s-a păstrat doar o mică suprafaţă, marcată şi prin porţiuni reduse din mantaua sa.
Singura piesă arheologică recuperată este o râşniţă primitivă, fragmentară. Au fost sesizate însă urme de arsură, asemănătoare celor descoperite în tumulul T 1. În ambele secţiuni au fost dezvelite colţuri de stâncă nativă care sugerează faptul că şi aceasta este o construcţie similară celei săpate anterior. Cercetarea a surprins însă doar o mică parte a complexului, atingând doar o zonă periferică a acestuia. Observaţiile stratigrafice indică faptul că atât structura internă cât şi mantaua a fost distrusă aproape în totalitate de intervenţiile antropice anterioare.
Aşadar, nu au fost puse în evidenţă urme arheologice de natură funerară. Chiar în lipsa acestor vestigii, rolul magic şi funerar al construcţiilor este evident. Amplasarea, modul de construcţie, structura şi materialul arheologic descoperit confirmă, prin analogie cu descoperiri similare, faptul că avem de-a face cu tumuli, amenajări funerare specifice culturilor bronzului timpuriu din această zonă.
Cercetările de teren au condus şi spre identificarea unor posibile obiective arheologice în punctele "Citeră", "Zănoaga" şi "Şesul Monului", obiective care ar putea face obiectul unor săpături în campaniile viitoare.
Săpăturile au continuat în punctul Islaz, concentrându-se pe terasele mici dinspre satul Vârtop. În această zonă a fost trasat un număr de 15 secţiuni arheologice (S 39 – S 53). Primele secţiuni în care au fost descoperite urme arheologice au fost S 39 şi S 51. Astfel, în secţiunile S 39, S 42, S 43, S 52 şi S 53 a fost decopertată o platformă compactă de piatră cu o grosime de 0,30 m, pe suprafaţa căreia s-au descoperit numeroase fragmente ceramice databile în secolele XV - XVI. Au fost recuperate funduri de vase, pereţi, buze de vase.
În secţiunea S 50, au fost descoperite fragmente ceramice medievale şi mai multe pietre de dimensiuni mari care au făcut parte, probabil, dintr-o substrucţie ce nu s-a mai păstrat. Pentru a lămuri situaţia a fost trasată o nouă secţiune, S 51.
Fragmentele ceramice sunt prezente încă din stratul vegetal şi până la o adâncime de -0,25 m. Au apărut din nou bolovani mari, dar disparat şi aparent fără să reprezinte conturul vreunei substrucţii. În jurul acestor secţiuni au fost deschise alte suprafeţe: S 40, S 41, S 48 şi S 49 care nu au dus la nici o descoperire arheologică.
În vederea cercetării punctului Ignăteşti, din cadrul sectorului Gura Roşiei, spre sfârşitul lunii august au fost iniţiate o serie de săpături. În acest scop au fost trasate secţiunile S 54 – S 58, toate situate pe proprietăţi particulare. Cu excepţia secţiunii S 56, în care au apărut pietre de mari dimensiuni cu urme de prelucrare‚ în restul secţiunilor practicate nu a fost depistat nici un fel de material arheologic, solul viu fiind atins la aproximativ -0,50 m.
De asemenea în scopul verificării a fost sondată şi zona dintre Ignăteşti şi râul Foieş prin secţiunile S 59 – S 62. Nici în aceste secţiuni nu au fost găsite materiale care să indice urme de locuire. Odată cu sondarea platourilor din punctul Ignăteşti, săpăturile arheologice pe sectorul Gura Roşiei au fost încheiate.
Săpăturile realizate în diverse puncte ale sectorului au prilejuit formarea unei imagini de ansamblu asupra habitatului uman în această zonă de-a lungul istoriei. Concluzia care se impune este că acest perimetru a fost locuit mai ales începând cu epoca modernă. Locuirea s-a concentrat deasupra văii, pe micile terase din Iacobeşti şi Ignăteşti.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu