.
Lazuri | Judeţ: Satu Mare | Punct: Lubi tag | Anul: 2002
Anul:
2002
Epoca:
Epoca bronzului;Hallstatt;Latene;Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca migraţiilor (sec. III - VI);Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca romană;
Epoca post-romană;
Epoca migraţiilor;
Epoca medievală mijlocie;
Epoca bronzului;
Hallstatt;
La Tène
Categorie:
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire
Localizare pe hartă:
Județ:
Satu Mare
Localitate:
Lazuri
Comuna:
Lazuri
Punct:
Lubi tag
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Marta Liviu Muzeul Judeţean Satu Mare
Stamati Iurie Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Stanciu Ioan responsabil Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Vizauer Valentin Victor Muzeul Sighetu Marmaţiei
Cod RAN:
Raport:

În continuare, obiectivele celei de-a IX-a campanii (12 august – 28 septembrie) au urmărit investigarea ariei centrale a locuirilor din epoca târzie a bronzului (cultura Suciu de Sus), prima vârstă a fierului (două orizonturi), Latene C şi D, epoca romană (secolele II-IV p. Chr.), a doua jumătate a secolului VI – secolul VII timpuriu şi din secolele VIII-IX p. Chr. Pe de o parte a fost finalizată investigarea c...omplexelor preistorice din suprafeţele nr. 32 – 39, deschise în campania precedentă, pe de alta au fost deschise, urmărind evoluţia locuirilor în direcţia sudică, alte patru suprafeţe (nr. 40-43), fiecare cu dimensiunile de 6 x 6 m, aşadar însumând 144 m2; de asemenea, în direcţia estică. Cu scopul de a surprinde integral complexul nr. 30 (o locuinţă din faza târzie a culturii Suciu de Sus), parţial cercetat în campania 2000, a fost trasată la mai vechea S V o altă suprafaţă de 6 x 6 m (nr. 44). Nu au fost identificate complexe din a doua vârstă a fierului, însă au apărut (sporadic) fragmente ceramice din epoca Latene C.
Locuirea din epoca bronzului:
Epocii târzii a bronzului, în speţă culturii Suciu de Sus, îi corespund o cantitate mare de artefacte ce provin dintr-un număr mare de complexe arheologice, ca şi dintr-un strat de depuneri gros de 20-30 cm aflat deasupra sterilului. Acest lucru face ca ele să apară în număr mare şi în umplutura unor complexe mai târzii, unde evident apar în poziţie secundară.
Complexele arheologice atribuite culturii Suciu de Sus au fost descoperite în număr mare, însă dat fiind caracterul restrâns al prezentării de faţă vom descrie doar complexele mai deosebite şi cu o atribuire certă, renunţând la descrierea numeroaselor gropi săpate probabil pentru extracţia lutului şi care, apoi, s-au umplut cu resturi menajere.
Complexul (locuinţa) nr. 30 – platformă de chirpici cu suprafaţa iniţială păstrată doar parţial, fiind afectată pe latura de nord de construcţia unei locuinţe de epocă romană, iar spre sud de construcţia unei fântâni moderne. Dimensiunile maxime la care s-a păstrat fiind atât pe axa N - S cât şi pe cea E - V de 4,80 x 4,80 m. Cercetarea ei începută în 1998 şi continuată în 2000, a fost încheiată în acest an, odată cu cercetarea părţi sale nord-estice. Printre fragmentele de chirpici au fost descoperite fragmente ceramice ce provin de la vase mari pântecoase, ceşti şi strachini, multe dintre ele suferind o puternică ardere secundară, ce se leagă desigur de contextul incendiului pe care l-a suferit locuinţa. S-a putut constata că ele provin de la forme de vase descoperite în suprafaţa locuinţei cercetată în anii anteriori. Cu toate că nu a fost identificată vatra de foc, fragmente din ea au apărut împrăştiate printre bucăţile de chirpici, la fel ca şi fragmentele ce provin de la aceleaşi vase. Situaţie ce nu poate fi explicată decât printr-o răscolire ce a urmat imediat după incendierea dărâmăturilor locuinţei.
Complexul (locuinţă) nr. 55 – platformă de chirpici păstrată doar parţial, deoarece în partea sa estică ea a fost afectată de construcţia unui bordei din secolele VI-VII, iar zona sa vestică a fost distrusă odată cu săparea unor gropi de către purtătorii culturii Gáva. Pe axa E - V s-a păstrat pe o dimensiune maximă de 2,70 m, în timp ce pe axa N - S platforma de chirpici s-a păstrat la o lungime maximă de 4,04 m. Pe lângă obişnuitele urme de nuiele şi pari, bucăţile de chirpici au păstrat numeroase amprente de frunze, folosite pentru a fixa mai bine lipitura de lut de substrucţia pereţilor locuinţei. Printre dărâmăturile lor au apărut fragmente mici de ceramică de tip Suciu de Sus.
Complexul nr. 47 - (destinaţie greu de precizat în acest moment) se prezintă sub forma unei concetrări de materiale ce apare într-o adâncire de 0,15 – 0,20 m a stratului de cultură din epoca bronzului în solul steril. Dacă conturul său a putut fi bine surprins pe latura de sud-est, spre nord-est şi sud-vest el depăşeşte suprafaţa cercetată (lată de 6 m). Latura de nord-vest nu a fost surprinsă, însă concentrarea de material se continuă la aceaşi adâncire pe o distanţă de peste 10 m, până în zona în care este intersectată de complexe arheologice adâncite mai recente (din secolele VI-VII). În cadrul ei au fost descoperire un mare număr de fragmente de la forme vase din repertoriul culturii Suciu de Sus. O descoperire excepţională este o protomă de bovideu, ce pare să provină de la proeminenţe de vase de tipul acelora din necropola de la Lăpuş, redată într-o manieră realistă, ochii şi nările fiindu-i subliniate prin încrustare cu pastă de calcar. De altfel la o mare parte din ornamentaţia ceramicii din complex, care face parte din paleta motivistică a culturii Suciu de Sus, s-au păstrat urme ale încrustării zonelor excizate cu pastă calcaroasă albă.
Complexul nr. 49 - groapă de mari dimensiuni ce s-a conturat sub o depunere de fragmente de vase de tip Suciu de Sus, în umplutura ei a apărut de asemenea o mare cantitate de oase carbonizate şi de ceramică ce ţine de acelaşi orizont cultural, remarcându-se însă numărul mare de fragmente ceramice în al căror decor excizat s-au păstrat urme de încrustare cu pastă de calcar. Printre vasele decorate în această manieră se remarcă o ceaşcă pe a cărei buză a fost modelată o protomă de pasăre acvatică.
Locuirea din epoca hallstattiană timpurie:
Informaţiile obţinute în această campanie cu privire la locuirile purtătorilor culturii Gáva, au fost corelate în suprafeţele 32-39 cu acelea obţinute în campania din 2001, când au fost cercetate trei locuinţe de suprafaţă, păstrate sub forma unor platforme de chirpici. Materialele descoperite în complexele arheologice cercetate în această zonă asigură o atribuire a lor la două faze din evoluţia culturii Gáva, respectiv, o parte din ele, la o fază din perioada de început a acestei culturi (Gáva I) şi, cealaltă parte, la o fază mai recentă a aceastei culuri (Gáva II). Au apărut mai multe întretăieri şi suprapuneri de complexe arheologice care au asigurat stabilirea unor importante relaţii de cronologie relativă între ele, permiţând o mai mai fină apreciere a raportului cronologic dintre materialele din cadrul lor. Spre exemplu platformele de chirpici C 41 şi C 43 (locuinţe Gáva timpurii) sunt întretăiate de C 44 (bordei Gáva II). Construcţia cu indicativul C 57 (Gáva I) este suprapusă de platforma de chirpici C 37, tăiată de locuinţa adâncită C 44 şi de groapa Gr 211a (toate cu material de tip Gáva II), dar şi de locuinţă adâncită C 48 (Gáva I). Dat fiind caracterul restrâns al prezentării de faţă am să descriu câteva din obiectivele arheologice descoperite în această campanie:
Complex (locuinţă adâncită?) nr. 48 – groapă de mari dimensiuni (lungimea surprinsă - 6,70 m, lăţimea maximă păstrată - 5,80 m) orientată cu latura lungă pe direcţia E - V. Umplutura sa de culoare muştarie, ce se adâncea 40-50 cm de la nivelul solului steril, s-a conturat sub umplutura unui bordei celtic (Cx 38), sub o platformă de chirpici Gáva târzie (Cx 37), iar pe latura sa nordică a fost afectat de construcţia unui bordei în secolele VIII-IX p. Chr.. Deşi latura sa estică încă nu a fost surprinsă, iar zona nordică a lui a fost distrusă de bordeiul din secolele VIII–IX, datorită dimensiunilor mari şi a fundului său relativ uniform, considerăm probabilă funcţionalitatea sa de locuinţă adâncită. În umplutură alături de bucăţi de chirpici, oase, fragmente de râşniţe a fostt descoperită o mare cantitate de ceramică, cu forme şi decoruri ce pot fi atribuite culturii Suciu de Sus II, precum şi a culturii Gáva aflată într-o etapă timpurie a evoluţiei sale în Câmpia Sătmăreană. De asemenea în umplutura sa a fost descoperit un vas mare pântecos prevăzut pe gât cu torţi şi acoperit de caneluri orizontale, iar pe corp şi pe proeminenţele în formă de corn decorat prin caneluri oblice şi în formă de potcoavă. Această variantă a vasului mare pântecos este un tipic specific etapei de început a culturii Gáva prin forma sa bine individualizată şi maniera tipică de decorare. De asemenea în acest complex a fost descoperit şi un mic fragment ce provine de la o piesă din bronz. Atribuirea complexului etapei timpurii a culturii Gava o catalogăm ca fiind certă, dar prezenţa în umplutura sa a unor numeroase - şi în acelaşi timp destul de fragmentare cioburi de tip Suciu de Sus II, o considerăm ca fiind o situaţie riscant de apreciat într-o manieră tranşantă.
Complexul nr. 57 – defineşte urmele unei construcţii de mari dimensiuni, sesizată prin şanţuri cu trasee drepte, care provin de la fundaţiile unor pereţi. Lăţimea acestora este cuprinsă între 20 şi 50 cm, iar adâncimea lor era de 20 - 25 cm de la nivelul solului steril. Fundul lor plat, secţiunea lor cu unghiuri drepte în formă de "U" ca şi traseele lor drepte sunt indicii clare că ele jucau rolul fundaţiei unor pereţi de bârne. Practic este vorba de trei pereţi, dintre care doi ce au fost construiţi pe direcţia N – S sunt perfect paraleli, aflându-se la o distanţă de 1,10 m unul de celălalt, în timp ce al treilea are o dispunere perpendiculară pe ei. Peretele estic atinge o lungime de 9,70 m deşi se continua la ambele capete (capătul nordic este intersectat de un complex Gáva mai recent (C 44), iar capătul sudic se continua în afara suprafeţei săpate). Urmele peretelui paralel cu el au putut fi vizualizate doar pe o distanţă de 5,90 m, prezentând un capăt clar spre sud. Este greu de explicat rolul acestui capăt al său, dar din planul general al construcţiei, în care primul perete se mai continuă pe o distanţă de încă 2,90 m, pare să fie doar o întrerupere pe o distanţă mică, probabil în dreptul unei intrări. Totuşi nu a fost observată o continuare a sa spre sud, poate şi pentru că era mai greu de distins zona în care intersecta umplutura complexului C 49, iar mai spre sud traseul său a fost distrus în momentul în care a fost construit complexul C 44. Capătul din spre sud al fundaţiei de perete s-a putut bine delimita de intersecţia sa în unghi drept cu cel de-al treilea perete, punct în care exista şi o groapă (groapa F), în care evident a fost plantat stâlpul ce realiza îmbinarea dintre cei doi pereţi. Fundaţia peretelelui orientat pe direcţia E - V, acela cu un traseu perpendicular pe al primilor doi, s-a păstrat pe o distanţă de 3,10 m, el fiind intersectat de complexul C 48. În colţul sud-estic al planului conturat de cei trei pereţi, aceştia sunt flancaţi de 5 gropi de stâlpi (gropile A-E), cu diametrele între 20 şi 48 cm. După cum sunt dispuşi, rolul stâlpilor era evident acela de a întări colţul clădirii. Situaţia nu a mai fost întâlnită la locuinţele din această perioadă, fapt ce ne face să credem că în acest caz este vorba de o construcţie cu o elevaţie greoaie, probabil de mari dimensiuni. Fundaţiile pereţilor care coboară mai mult de 0,5 m faţă de nivelul de locuire din epocă (atestat prin platforme de chirpici şi vetre) şi care lipsesc în cazul locuinţelor de suprafaţă contemporane complexului nostru, atestă şi ele faptul că aceasta era o clădire de proporţii mari. Acelaşi lucru ne este sugerat de analiza planului general al construcţiei, deoarece considerăm că incinta îngustă de doar 1,10 m cuprinsă între cei doi pereţi paraleli putea să joace doar rolul unui hol/pridvor. În acest caz construcţia avea dimensiuni apreciabile, fiind orientată pe direcţia E - V, planul ei fiind însă în mare parte distrus de construcţiile ulterioare. În ce priveşte atribuirea cultural-cronologică a complexului 57, cu toate că nu dispunem de piese care să poată fi considerate ca făcând parte din inventarul său deoarece podeaua sa a fost distrusă, relaţiile sale de suprapunere şi întretăiere pe care le are cu complexele arheologice din apropiere oferă bune oportuniţi de a-l data. El este suprapus pe o parte a suprafeţei sale de patforma de chirpici C 37 (Gáva evoluată) şi, în acelaşi timp, este întretăiat de umplutura complexului C 44 (Gáva evoluat) şi, foarte important, de umplutura complexului arheologic C 48 (Gáva recent), situaţie care atestă o datare nu mai recentă de această perioadă. Faptul că el suprapune o groapă cu materiale Suciu de Sus (C 49), şi mai ales faptul că în umplutura fundaţiilor clădirii au apărut fragmente ceramice mici de vase tipice fazei timpurii a culturii Gáva, asigură o restrângere a perioadei de funcţionare a construcţiei, în timpul fazei I din evoluţia culturii Gáva. Ca urmare, atât prin dimensiunile mari, cât mai ales, prin planimetria sa nemaiîntâlnită în cazul altor construcţii din aşezări ale purtătorilor culturii Gáva, considerăm că această clădire avea un rol special în cadrul aşezării de la Lazuri.
Complexul nr. 44 – a cărui investigare a început în anul 2001 se prezintă sub forma unei locuinţe adâncite identificată la –0,75/-0,80 m de la actualul nivel de călcare şi cu o adâncime păstrată ce variază între 50 şi 60 cm. Ea este orientată pe direcţia S - N şi are o lungime în zona săpată ce depăşeşte 8 m, în timp ce lăţimea în partea sa sudică, apropiată valorii de 2 m, creşte treptat spre nord, depăşind 6 m. Această variaţie mare a lăţimii ne-a făcut să fim circumspecţi la săparea ei şi la recoltarea inventarului său arheologic,luând în calcul şi varianta existenţei a două complexe arheologice suprapuse.
Lipsa unor diferenţe de culoare a solului care să poată fi observate la răzuire sau consistenţa celor doi pereţi-martori lăsaţi în umplutură, au arătat că mai degrabă este vorba de unul şi acelaşi complex. Mai mult, prezenţa aceloraşi tipuri de vase, unele chiar fragmente ce pot fi din aceeaşi strachină cu decor canelat stelat în interior, sunt indicii clare că este de fapt un singur complex arheologic. Interpretarea lui ca locuinţă adâncită (eventual cu o componentă anexă) este sugerată, pe lângă dimnsiunile sale mari, şi de cantitatea mare de chirpici prezent pe o parte a suprafeţei sale, ce ar putea fi legată de momentul distrugerii sale, dar şi de fundul său relativ plat şi de gropile de pe marginile sale. Ele deşi au o adâncime mică, putând fi cu greu interpretate ca gropi de stâlpi, sunt dispuse oarecum simetric. În centrul său apare o groapă ce poate fi considerată groapa unui par central de susţinere. Inventarul complexului cuprinde pe lângă o mare cantitate de chirpici, oase de animale şi un bogat material ceramic din care menţionăm fragmentele de vase mari pântecoase decorate cu caneluri în forma de ghirlandă, fragmentele de castroane a căror buze erau decorate prin caneluri oblice, uneori în formă de turban, fructieră etc. Este evident că aspectul general al ceramicii are caracteristici specifice pentru perioada recentă din evoluţia culturii Gáva. Prezenţa unor fragmente ceramice de tip Suciu de Sus, uneori cu dimensiuni de peste 20 cm sau a unora de tip Gáva I, putându-se explica doar ca fiind elemente antrenate în umplutura locuinţei. Această atribuire este completată şi de relaţia stratigrafică cu platformele de chirpici Cx 41 şi C 43, tăiate de locuinţa Cx 44, şi care conţin materiale din faza iniţială a evoluţiei culturii Gáva în Câmpia Sătmăreană. Din interiorul locuinţei provine un tipar de lut care are imprimată pe o latură a sa un model cruciform de mici dimensiuni, piesele turnate în el servind probabil ca aplici sau pandantive. O mai precisă încadrare a piesei este îngreunată de lipsa unor analogii pentu piesele de tipul acelora turnate în el în cadrul repertoriilor de piese de bronzuri consultate.
Complexe databile în epoca romană:
Complexul nr. 46 (sf. 39). Neclar identificat încă la sfârşitul campaniei 2001. Este o groapă cu formă cvasi-circulară în plan (diametrul măsoară 1,84 m) şi formă relativă de pâlnie în secţiune (adâncimea maximă este de -2,80 m, măsurată de la actualul nivel de călcare şi de cel mult -2,50 m de la vechiul nivel de călcare). În jumătatea superioară groapa se îngustează până la dimensiunile de 1,06 x 1,20 m pe axe, secţiunea ei dobândind apoi formă "de pară", în zona fundului atingând valoarea maximă a diametrului (1,86 m). Pe fundul complexului a fost amenajată o groapă de formă relativ ovală în plan (0,66 x 0,40 m), mult îngustată spre fund. Perimetrul complexului, de-a lungul pereţilor, era delimitat de mai multe "gropi de ţăruşi".
Umplutura era alcătuită din pământ negru-cenuşiu, relativ afânat, iar pe adâncime erau sesizabile succesiv, lentile de argilă galbenă, parţial amestecată cu pământ negru, acestea sugerând umplerea intenţionată a complexului, la un moment dat. Marea majoritate a materialului a apărut între -1,10 -1,50 m, adică până la 50 cm deasupra fundului şi era concentrat în porţiunea diametrului maxim. În segmentul nord-estic al complexului au fost găsite (mai probabil depuse şi nu aruncate la întâmplare) 3 sau 4 cranii de vită, orientate cu faţa spre est (intervin mici variabile) şi cu coarnele spre fundul gropii. De asemenea, au fost găsite câteva fragmente mai mari din vase lucrate la roată (pastă cenuşie, fină, uneori prezentând lustru tehnologic, mai rar chiar decor lustruit), o cute şi, în partea superioară a umpluturii, o verigă de bronz.
Un indiciu pentru destinaţia acestei gropi l-ar putea oferi forma de pară în secţiune (de multe ori caracteristică gropilor de provizii), dar şi gropile de ţăruşi care îi delimitează perimetrul. Cele din urmă pot indica ţăruşi care susţineau pe verticală o "armătură" construită din nuiele, eventual lutuită, cu rolul de a sprijini pereţii gropii, împiedicând totodată accesul rozătoarelor. Nu este exclus ca, în urma deteriorării acestui sistem de protecţie, groapa să-şi fi schimbat destinaţia, fiind aruncate aici resturi menajere, eventual, dacă avem în vedere depunerea (şi nu aruncarea!) craniilor de vită, am putea crede că avem de-a face cu indiciile unei manifestări magico-religioase.
Încercarea de a restrânge poziţia cronologică a complexului poate fi sprijinită doar pe ceramică (relativ puţină), iar apariţia – aproape exhaustivă – a fragmentelor din vase lucrate la roată, uneori chiar decorate cu motive lustruite, indică o poziţie mai târzie, care în evoluţia locuirii din epoca romană în aşezarea de aici, indică mai curând secolul III târziu, eventual prima jumătate a secolului IV.
Complexul nr. 50 (sf. 40-41). Groapă de formă dreptunghiulară, cu colţurile rotunjite, cu forma în plan şi dimensiunile corect determinabile (2,52 x 1,10 m), deşi cca. o treime din suprafaţa complexului a rămas în porţiunea de teren încă neexcavată. A fost orientată N - S cu axa mai lungă, iar pereţii au fost săpaţi aproape vertical, fundul fiind uşor albiat. Adâncimea maximă, calculată de la nivelul de călcare antic, era de cca. -0,90 -1 m. Era umplută cu pământ negru, afânat, care conţinea mult cărbune, cenuşă şi bucăţele de pământ ars. În partea superioară, peretele nordic părea să fi fost ars pe o grosime de 2-3 cm, însă în adâncime nu a fost posibilă verificarea situaţiei. La –0,55 m, în capătul estic al gropii, erau aruncate fragmente dintr-o vatră. În umplutură nu au apărut prea multe cioburi, dintre care definitorii pentru încadrarea culturală şi cronologică a complexului sunt cele lucrate la roată (pastă cenuşie, fină). Alături de acestea a fost găsit şi un fragment de terra sigillata, evident un import roman. Deocamdată, se poate crede că, de la bun început, complexul a avut destinaţia unei gropi menajere.
Complexul/locuinţa nr. 53 (sf. 44). Formă dreptunghiulară în plan, cu colţurile rotunjite (dimensiunile pe axe sunt de 4,48 x 2,52 m), orientare perfectă pe direcţia V - E, cu axa lungă. Podeaua locuinţei, destul de neregulată în apropierea pereţilor gropii, se afla cu cca. 0,30 m mai jos faţă de nivelul identificării, însă adâncimea ei, raportată la nivelul de călcare al aşezării din epoca romană, trebuie să fi fost de cel puţin 0,40 m. În faţa colţului nord-vestic se afla locul intrării, marcat printr-o alveolare relativ dreptunghiulară (1,10 x 1,20 m), ridicată cu 15 cm faţă de podea. În colţuri (în interiorul gropii locuinţei) au fost identificate gropile stâlpilor, de formă ovală sau aproape circulară în plan, îngustate spre fund ori aproape cilindrice în secţiune. Alte două gropi de stâlpi dublau spre interior, la cca. -0,40 -0,90 m, gropile de colţ a şi d, fiind de pus şi în legătură cu sistemul constructiv al intrării. În colţul sud-estic se afla vatra, de formă ovală în plan (0,70 x 0,54 m), ridicată cu 10-15 cm de la nivelul podelei. Interesant este faptul că, în acest scop a fost utilizată umplutura (extrem de compactă – numeroase bucăţi de chirpici puternic ars, cioburi) unei gropi preistorice. A fost recoltată o cantitate destul de mare de material (ceramică, oase de animal, un pieptene de os, simplu, cu mânerul semicircular). De remarcat este cvasi-absenţa ceramicii lucrată la roată şi faptul că, în întregime, vasele îşi găsesc analogii în mediul culturii Przeworsk. Este de presupus o poziţie cronologică mai timpurie, respectiv ultima treime a secolului II p. Chr.
Groapa nr. 236 (sf. 42, car. 1-C). Identificată la –0,60 m, formă ovală în plan (1,28 x 1,06 m), cu adâncimea maximă de -0,60 m (de la nivelul identificării) şi în jurul a -0,80 m, dacă avem în vedere nivelul de călcare din epoca romană. Pereţii au fost săpaţi aproape la verticală, iar fundul era drept. Era umplută cu pământ negru-cenuşiu, relativ afânat, amestecat în mică măsură (mai ales spre pereţi şi fund) cu argilă galbenă. În capătul sudic era delimitabilă o pată ovală de argilă galbenă (0,70 x 0,52 m), în mică măsură amestecată cu pământ cenuşiu, de fapt o altă groapă (236a), accentuat îngustată spre fund (adâncă de 0,32 m). În umplutura gropii 236 au fost găsite puţine cioburi (majoritatea preistorice, rulate), oase de animale şi, mai probabil, a fost o groapă menajeră.
Gropile de stâlpi nr. 242-45 (sf. 40). Au fost identificate între –0,70/-0,75 m, străpungând un complex/locuinţă din epoca bronzului (nr. 47). Au formă ovală în plan, aproape cilindrică în secţiune, iar diametrele lor oscilează între 0,36 – 0,56 m. Dacă avem în vedere nivelul de călcare corespunzător epocii romane, adâncimea lor a variat între -0,38 -0,54 m. Mai interesantă este groapa nr. 242, în interiorul căreia (pe fondul negru al umpluturii) apărea o pată circulară galbenă, indicând – foarte probabil – amprenta stâlpului de lemn propriu-zis, putrezit. Umplutura lor (pământ negru-cenuşiu) se deosebea net de cea a complexului preistoric suprapus, deşi nu au apărut materiale care să asigure apartenenţa cronologică. Oricum, fără excepţie – până acum cel puţin – o astfel de umplutură caracterizează complexele databile în mileniul I p. Chr., eventual în perioada Latene D. Pe de altă parte, secţiunea gropii nr. 244 a fost surprinsă pe peretele estic al sf. 40, ea pornind din stratul de pământ negru, acesta aparţinând locuirilor târzii de la Lazuri. Deocamdată, urmează a fi examinată posibilitatea racordării lor la complexe similare identificate în suprafeţele 6 şi 6a, săpate în 1995. Este destul de probabil ca ele să indice resturile unei construcţii uşoare, amenajată la suprafaţa solului, databilă în epoca romană, mai ales că, la o adâncime mai mică decât cea a identificării, au apărut cioburi databile în epoca romană.
Gropile de stâlpi nr. 240, 246, 248, 249 (sf. 41), 250, 255, 256, 257 (sf. 42), 260-264, 266-272 (sf. 43). Au formă circulară sau ovală în plan, adăugându-se şi două alveolări oval-alungite ("gropile" nr. 262, 272a) a căror legătură cu eventuale gropi de stâlpi nu este deloc sigură. Dimensiunile lor (pe axe) oscilează între 0,20 – 0,60 m, adâncindu-se în medie cu 0,20 - 0,30 m de la nivelul identificării. Erau umplute cu pământ negricios afânat, în adâncime amestecat cu din ce în ce mai multă argilă galbenă. În gropile nr. 260 şi 268 din sf. 43 au apărut chiar cioburi din epoca romană. Ele marchează construcţii uşoare (mai probabil anexe gospodăreşti), ridicate la suprafaţa solului.
Complexe slave timpurii (a doua jumătate a secolului VI – începutul secolului VII):
Complexul nr. 50a (sf. 40, car.3-B/C). Deja la –0,20 –0,30 m apăruse aici partea superioară a unei "depuneri" alcătuită din fragmente de vălătuci, "pâinişoare" de lut ars, alături de oase de animal şi cioburi (majoritatea dintre acestea preistorice, rulate). Sub această depunere au apărut resturile unui cuptor amenajat în aer liber, în bună parte distrus. S-au păstrat, totuşi, porţiuni din pereţii şi vatra acestuia.
Complexul/locuinţa nr. 51 (sf. 41-42). În raport cu vechiul nivel de călcare, groapa locuinţei avea o adâncime de cca. 0,30 - 0,40 m. În plan forma este trapezoidală, cu colţurile rotunjite (axa lungă măsoară 4,26 m, iar laturile scurte 2,94 m, respectiv 2,34 m), fiind orientat cu axa lungă pe direcţia N - S. În interiorul gropii locuinţei şi în apropierea colţurilor au fost identificate câte o groapă de stâlp. Jumătatea estică a complexului este marcată de două gropi cu formă ovală în plan şi săpate destul de neregulat în adâncime, îngustate spre fund (gr f, cu diametrul de 1,48 m şi o adâncime de 0,56 m; gr g, măsurând 0,92 x 0,74 m, pe axe şi cu o adâncime de 0,36 m). În apropierea gropii g şi lipite de peretele estic al gropii locuinţei se aflau două alveolări, care ar putea indica cei doi stâlpi ai unui război de ţesut vertical, deservit din groapa g (gr h = 0,44 x 0,32 m, pe axe, adâncime 0,10 m; gr i, cu formă mai neregulată, are diametrul de 0,40 m şi o adâncime de 0,08 - 0,10 m). O altă alveolare, relativ accentuată şi neregulată în plan, se afla spre colţul sud-vestic al locuinţei (gr j = 0,80 x 0,60 m, adâncime = 0,12 m).
În treimea nord-vestică a complexului a fost amenajată pe un postament cruţat, ridicat cu 0,10 m deasupra podelei, o vatră simplă, de formă ovală, măsurând pe axe 0,78 x 0,45 m. Vatra iniţială, prost conservată, a fost lutuită direct pe acel postament (grosime medie de 3 cm). Peste aceasta urmează un strat de pământ negru (grosime medie 4 cm) amestecat cu bucăţi (uneori chiar mai mari) de vălătuci, mai rar ciobuleţe. Peste acest strat refractar a fost amenajată o nouă vatră (grosime medie de 3-4 cm), la suprafaţă puternic arsă. Uneori bucăţile de vălătuci au străpuns lutuiala proaspătă, fiind foarte apropiate de suprafaţa noii vetre.
O altă instalaţie pentru foc se afla în exteriorul laturii sudice a locuinţei, adică un cuptor scobit în peretele gropii complexului. Foarte bine conservat, inclusiv porţiuni mai mari din boltă (doar partea centrală era prăbuşită), avea formă cvasi-circulară în plan (diametru 1,44 m). Vatra cuptorului, puternic arsă, formând o crustă cenuşie-alburie spre partea superioară, avea o grosime de 4 cm, iar sub ea pământul era uşor înroşit, pe o grosime de 2-3 cm; suprafaţa sa se afla cu 8-10 cm mai sus decât podeaua locuinţei. Doar în jumătatea estică a cuptorului au apărut sub această vatră fragmente ceramice, puternic arse, având destinaţia evidentă a unui pat refractar. La un moment dat porţiunea centrală a primei vetre s-a deteriorat, de aceea, în concavitatea creată a fost aşternut, pe un strat subţire de pământ negru (cel mult 1 cm grosime), un "pat" refractar alcătuit din cioburi rezultate în urma spargerii a două vase, iar peste acesta un nou strat de lutuială (grosime de 3-4 cm). În profunzime era arsă la roşu, iar pe suprafaţa activă se afla o pojghiţă negricioasă, aceasta datorată, probabil, scurgerii unei materii organice. În secţiune, acest cuptor are forma unei semisfere turtite. De la nivelul vetrei înălţimea maximă a boltei era de 0,30 m, grosimea acesteia şi a pereţilor fiind în medie de 3 cm.
Inventarul constă în multă ceramică (doar lucrată cu mâna şi neornamentată), bucăţi de vălătuci şi, mai rar, "pâinişoare" din lut ars. O oală întreagă se afla la 0,10 m sud de vatră, uşor adâncită în podea, însă este destul de probabil ca acest vas sa fie în legătură cu o groapă (nr. 251) uşor ulterioară locuinţei 51. Marea majoritate a materialului (cioburi, fragmente de vălătuci, oase de animale) a apărut în umplutura gropii f, care – cel puţin spre sfârşitul duratei locuinţei – a avut rostul unei gropi menajere.
Complexul (locuinţa) nr. 52 (sf. 42). A fost identificat între –0,60/-0,66 m, adică la baza stratului de pământ negru, iar podeaua se afla cu 0,30 m mai jos. Aşadar, având în vedere adâncimea nivelului de călcare corespunzător (cam -0,30 m de la actualul nivel de călcare), adâncimea maximă a gropii complexului era de 0,60 m. Are formă uşor trapezoidală în plan, cu colţurile accentuat rotunjite (dimensiunile laturilor = 2,62 x 2,76 x 2,62 x 2,34 m), fiind cea mai mică dintre locuinţele din această perioadă identificate la Lazuri, cu o suprafaţă totală de doar 6,70 m2. Cu axa ceva mai lungă, complexul era orientat pe direcţia NNV - SSE. De-a lungul pereţilor gropii, cu excepţia laturii nordice (poate locul intrării), a fost cruţat un "postament", ridicat cu cca. 0,20 m de la nivelul podelei. Gropi de stâlpi certe au fost identificate doar pe axa mai lungă, săpate fiind în menţionatul postament perimetral. O altă groapă, mai mică şi neregulată ca formă în plan, indică un alt stâlp, situat pe mijlocul laturii sudice.
În colţul nord-estic era amenajat cuptorul, scobit într-un bloc de lut cruţat, acesta de formă trapezoidală în plan (laturi ce măsoară 1,20 x 0,70 x 1,04 x 1,14 m) şi ridicat cu 0,40 m de la podea (iniţial ceva mai înalt). Cuptorul propriu-zis a fost utilizat pe parcursul a două etape. Instalaţia iniţială (prost păstrată) avea forma unei potcoave cu braţele prelungite (0,51 x 0,37 cm pe axe), pereţii constând într-un strat subţire de lutuială (1,5/2 cm grosime), slab arsă (culoare brună). Vatra acestuia, nepăstrată, se afla cu 0,26 m mai jos faţă de orizontala blocului, pământul de pe blocul de lut, în faţa gurii cuptorului, fiind uşor ars. În etapa următoare cavitatea cuptorului a fost mutată cu 10 cm spre est, cuptorul în sine păstrându-şi forma (0,45 x 0,49 m, pe axe). Pereţii acestuia (2-3 cm grosime, destul de slab arşi) se ridicau pe o înălţime maximă de 10-15 cm deasupra orizontalei blocului de lut, iar de la nivelul blocului se adâncesc în acesta cu maximum 8-10 cm. Interesant, nici în cazul cuptorului astfel refăcut nu a fost identificată vatra, eventual resturi ale ei. Este destul de probabil că acest rol l-a îndeplinit un strat compact, alcătuit din bucăţi de vălătuci, aflat cu 14 cm mai jos faţă de orizontala blocului.
Cuptorul era compact umplut cu bucăţi de vălătuci (unele poate că bucăţi de pământ ars), fiind găsite foarte puţine cioburi, dintre care se remarcă doar fundul unei oale lucrată cu mâna şi un fragment de tăviţă, cu marginea crestată. Interesant, printre bucăţile de vălătuci căzute în faţa blocului de lut, pe podea, a apărut un fragment dintr-un vas mare (lucrat cu mâna), ornamentat cu fascicule de linii orizontale şi verticale, alături de o linie ondulată. Ceramica indică etapa mai târziei a locuirii din această vreme.
Complexul nr. 56 (sf. 43, car. 2-A). Depunere (răscolită de vechile arături, formă ovală în plan, măsurând 1,14 x 0,80 cm cu o grosime de 5-8 cm) identificată la –0,35 m şi alcătuită din numeroase fragmente de vălătuci, "pâinişoare" de lut ars şi doar câteva fragmente ceramice databile în secolele VI-VII.
Complexe medievale timpurii (sec. VIII-IX):
Complexul nr. 54 (sf. 44). Iniţial clar identificat la baza stratului de pământ negru (-0,60 m), apoi – datorită ploilor şi noroiului – curăţarea suprafeţei a fost posibilă la –0,75 m. Oricum, complexul porneşte din stratul de pământ negru, care alcătuia şi partea superioară a umpluturii. Iniţial, aceasta părea să marcheze la orizontală o construcţie regulată, dreptunghiular-alungită, adâncită în sol (evoluează în vecinătatea sud-estică a sf. 44, rămasă nesăpată), orientată pe direcţia NNV – SSE cu axa lungă. În final, acest contur s-a dovedit a nu fi atât de regulat (axa lungă - atât cât a fost săpat complexul – măsoară 2,52 m, iar lăţimea oscilează de la 1,54 m, până la peste 2 m), complexul îngustându-se spre capătul estic, iar marginile sale îşi schimbă frecvent traiectoria.
Suprafaţa complexului este marcată de două gropi, relativ circulare în plan (gr a, cu un diametru de cca. 1,34 m şi adâncimea de 0,45 m; gr. b, cu un diametru de 1,37 m, şi adâncimea de 0,87 m). Fundul gr. a era extrem de neregulat, pe când cel al gr. b a fost netezit. În secţiune, gr. a are formă cilindrică, iar gr. b se îngustează până sub jumătatea înălţimii (are aici diametrul de 0,86 m), lărgindu-se apoi din nou, prin scobirea pereţilor (pe fund are diametrul de 1 m). La nord, între cele două gropi se afla o "platformă", de asemenea neregulat săpată. În cazul gr. a, de la cca. -0,20 m umplutura (pământ negru, afânat) s-a schimbat brusc, cu un lut foarte compact. Situaţia era asemănătoare şi în cazul gr. b, însă această modificare s-a produs la o adâncime mai mare, alternând apoi lentile de pământ negru şi argilă galbenă.
În groapa a şi pe platforma învecinată au apărut mai ales oase de animale, bucăţi de chirpici ars, dar şi câteva cioburi medievale timpurii lucrate la roata rapidă, altele modelate cu mâna, inclusiv un fragment de ţest. De asemenea, în umplutura gropii b, acoperită în partea superioară şi în porţiunea centrală cu un strat (0,22 m grosime) de pământ amestecat cu multă cenuşă, au fost găsite mai ales oase de animale, numeroase bucăţi de chirpici ars, majoritatea macerate. În partea superioară a umpluturii, pe latura sudică, au fost găsite câteva pietre de carieră. Este dificil de explicat destinaţia acestui complex, mai probabil gropi din care a fost exploatat lutul şi în care au fost aruncate apoi resturi menajere.
Gr nr. 233 (sf. 40-41). Conturată la –0,44 m, formă circulară în plan (1,40 m diametrul). Se îngustează uşor spre fund, până la 1,20 m. A fost umplută cu pământ negru-cenuşiu, afânat, sporadic au apărut şi lentile de argilă galbenă. În umplutură au fost găsite relativ puţine cioburi, printre care şi unele lucrate la roata înceată ori rapidă şi care asigură încadrarea cronologică a complexului, apoi oase de animal, bucăţi de chirpici ars. Probabil că la început a fost o groapă destinată păstrării proviziilor, apoi în ea au fost aruncate resturi menajere.
Groapa nr. 251 (sf. 42, car. 1/2-A). Identificată la –0,60 m, formă dreptunghiular-alungită, cu colţuri accentuat rotunjite (pe axe măsoară 2,10 x 0,64 m), orientată V - E cu laturile mai lungi. Pereţii au fost săpaţi vertical, iar fundul (adâncime maximă = 0,66 m) era uşor albiat. A fost umplută cu pământ cenuşiu, afânat, în care au apărut sporadic ciobuleţe, bucăţele de oase (material rulat), fragmente mărunte de cărbune. Uşor deasupra fundului, pe latura sudică şi în apropierea colţului sud-estic, de-a lungul peretelui gropii se afla un corn de cerb. Alte fragmente de oase, probabil legate de această depunere iniţială în groapă, au apărut pe fundul complexului. În mod cert, acest complex intersectează locuinţa nr. 51.

English Abstract:

From August the 12th to September the 28th, 2002, the 9th archaeological campaign in the multi-level settlement of Lazuri – Lubitag (Satu Mare county) took place. The Late Bronze Age is represented by a number of archaeological finds, belonging to the Suciu de Sus culture. Two adobe platforms (C 30 and C 55) are presented in this report, representing the remains of two aboveground dwellings. Also we describe two large pits with rich inventory.
The finds dating to the Early Hallstatt period belong to the two phases of the Gáva culture. The first phase of the Gáva culture is represented by a dwelling, dug into the earth (C 48) and the foundations of a large building on the surface (C 57). The latest phase of the Gáva culture is represented by another dwelling, dug in the earth, with a pottery, a brooch-pin, and a molding cast for bracelets or pendants.
The Roman period occupation level was found in the complexes nos. 46 (large size pit; on the bottom we found three or four cow skulls orientated towards the east), 50 (rectangular pit, a small fragment of terra sigillata appeared in the filling level), 53 (dwelling, almost the entire pottery that came out is hand made and belongs to the Przeworsk Culture). At the same time, some pillar pits belonging to light constructions on the ground surface can also be dated to the Roman period.
To the early Slavic period (second half of the 6th century – early 7th century) belong the complexes nos. 51 and 52 (dwellings), 56 (a platform made of burned clay rolls and "breads". There is one more Early Middle Ages settlement at Lazuri, mainly dated to the 8th century. To this settlement belong pit 233 and complex 54. The latter was most probably a place to extract the clay and later reused as waste place.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO