.
Pietroasele | Judeţ: Buzău | Punct: La Grădiniţă, Staţiunea de Cercetări Viti-Vinicole, Valea Bazinului | Anul: 2002
Anul:
2002
Epoca:
Epoca bronzului;Hallstatt;Latene;Epoca migraţiilor (sec. III - VI);Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca migraţiilor;
Epoca medievală mijlocie;
Epoca bronzului;
Hallstatt;
La Tène
Categorie:
Domestic;
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire;
Necropolă
Județ:
Buzău
Localitate:
Pietroasele
Comuna:
Pietroasele
Punct:
La Grădiniţă, Staţiunea de Cercetări Viti-Vinicole, Valea Bazinului
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Constantinescu Eugen Marius responsabil Muzeul Judeţean Buzău
Grigoraş Laurenţiu Muzeul Judeţean Buzău
Liuşnea Mihaela Denisia Universitatea Dunării de Jos, Galaţi
Matei Sebastian Muzeul Judeţean Buzău
Stăicuţ Gabriel Ion Muzeul Judeţean Buzău
Raport:

Pe Şantierul Arheologic Pietroasele campania de cercetări arheologice 2002 s-a desfăşurat în perioada 1 iulie - 7 septembrie, lucrările executându-se în 3 sectoare: b. La Grădiniţă, c. la Staţiunea de Cercetări Viti-Vinicole, Sector Administrativ, d. în Valea Bazinului. Din motive obiective, în sectorul a. Castrum, sectorul B, colţul de sud-est, nu s-a lucrat.

În sectorul b. La Grădiniţă, situat la ...aproximativ 70 m sud-sud-est de castrul roman, a fost deschisă o nouă secţiune, S IV, cu dimensiunile 10 x 2 m, poziţionată la sud de clădirea Grădiniţei de copii şi orientată SV – NE, perpendicular pe S III/2001, la circa 3 m distanţă de aceasta. Obiectivul cercetării a fost, ca şi campaniile 1999, 2000 şi 2001, încercarea de a identifica necropola romană, a cărei existenţă în această zonă a fost sugerată de descoperirea întâmplătoare, în 1957, a unui mormânt de inhumaţie, în inventarul căruia a apărut o fibulă de bronz cu capete în formă de bulb de ceapă, databilă la cumpăna dintre secolele III-IV p. Chr.
Concluzia privind punctul cercetat, obiectivul propus nefiind atins, a condus la convingerea că limitele necropolei nu au atins acest punct, însă realităţile din teren puteau fi explicate prin efectele eroziunii torenţiale, care a antrenat şi material arheologic, probabil din complexe arheologice, datând din perioada anterioară construirii fortificaţiei romane, care ar putea fi identificate pe versant.
Cercetările sistematice din anul 2002 au reconfirmat aceste concluzii, prin apariţia unor lentile de grohotiş şi depuneri constituite în urma unor activităţi torenţiale, depuneri care corespund în ceea ce priveşte adâncimea, de circa -0,65 –0,90 m, dar şi dispoziţia, orizontului de pietre rulate între care s-a descoperit material ceramic (hallstattian, din La Tene şi epoca romană) şi osteologic, amestecat cronologic şi tipologic, în campaniile anterioare. Cu ocazia campaniei din 2002 s-a putut stabili limita conului de dejecţie format în zona de contact dintre glacis – prispa de pietrişuri levantine, ce mărgineşte masivul deluros Istriţa, şi Câmpia Gherghiţei, la 191 m altitudine. În plus, secţiunea fiind foarte aproape de clădirea grădiniţei, la 7 m est de clădire şi 3,60 m de o alee, au apărut ca situaţii fireşti diversele deranjamente de suprafaţă şi prezenţa materialelor medievale şi moderne: ceramică smălţuită, fragmente tegulare, sticlă, porţelan chinezesc, piese metalice diferite, cărbunii unei baterii, un glonţ din perioada interbelică ş. a. Toate acestea sunt legate de istoria familiei care a deţinut în calitate de proprietară terenul şi clădirea în care astăzi funcţionează grădiniţa de copii şi nu au constituit un obiectiv pentru echipa care a lucrat în acest punct.
Este foarte probabil ca presupusa necropolă să fi avut un areal mult mai restrâns, excluzând zona cercetată, însă materialul identificat pune problema necesităţii cercetării versanţilor masivului Istriţa, pentru a identifice eventuale alte complexe de unde ar fi putut fi antrenate materialele descoperite în punctul cercetat. Cercetările au fost efectuate cu participarea studenţilor de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie [Mihaela Denisia Liuşnea]

În sectorul c. la Staţiunea de Cercetări Viti-Vinicole, Sector Administrativ, au continuat cercetările în perimetrul Cimitirului 2, aparţinând Culturii Sântana de Mureş, prin deschiderea a două secţiuni - S V, cu dimensiunile 12,80 x 2 m, amplasată între secţiunile III şi IV, la distanţă de 3,70 m nord de blocul-cămin şi S VI, cu dimensiunile 18,30 x 2 m, amplasată la 9,60 m sud de blocul-cămin.
În S V a fost cercetat un mormânt de incineraţie, M 23, localizat în campania anterioară (când a fost parţial atinsă groapa, fiind considerat mormânt de inhumaţie). Groapa mormântului 23 s-a văzut la adâncimea de -0,98 m şi cobora până la -1,16 m. Mormântul era de tipul cu depunere în urnă şi în groapă şi a avut ca inventar 3 vase, dintre care unul întreg, folosit drept capac, şi două în stare fragmentară accentuată. Vasul întreg este o strachină mică, lucrată la roată, din pastă cenuşie făinoasă, cu fund inelar şi umărul mai larg decât buza.
În S VI a fost descoperit un complex de locuire cercetat parţial. La adâncimea de -0,65 m a apărut o manta din piatră de calcar de spărtură de formă uşor ovală. La adâncimea de -1,10 m faţă de nivelul actual de călcare, la sud şi vest de mantaua de piatră, s-a conturat un complex cu umplutura din pământ negru-cenuşiu, foarte tasat, în care s-au observat multe fragmente ceramice, chirpic, cărbuni, cenuşă, oase, pietre de dimensiuni mici şi mijlocii etc. Pentru cercetarea acestui complex am amplasat, pe latura de vest a secţiunii, o casetă cu dimensiunile de 5 x 1,40 m (determinate de existenţa în vecinătate a unor culturi de legume). Astfel am putut cerceta partea de est a locuinţei, care are dimensiunile de 4,44 x 1,60/1,78 m, cu latura lungă a suprafeţei dezvelite orientată N - S. Locuinţa este de tipul semiîngropat, adâncimea gropii săpată de la nivelul antic de călcare fiind de -1,05/-1,08 m. În partea cercetată, laturile de sud, est şi nord sunt drepte, cu excepţia colţului de nord-est, unde era amplasat un cuptor construit din piatră. Pe latura de sud se afla o groapă de par, încastrată pe jumătate în peretele de lut, pe latura de est trei gropi de par şi în apropierea acestora mai multe gropi de ţăruşi. Podeaua era simplă, de culoare galben-maronie, amenajată prin bătătorirea, în timp, a lutului de pe fundul gropii săpată pentru amenajarea locuinţei. Suprafaţa podelei avea mici denivelări, dar era continuă şi uniform bătătorită. În axul central longitudinal, la 0,65 m de peretele de sud, era o alveolare adâncă de 8 – 10 cm cu diametrul de 0,30 m. În porţiunea săpată nu a apărut intrarea locuinţei.
În colţul de nord–est locuinţa a avut un cuptor construit din piatră de carieră, cu dimensiunile D = 1,35 m şi d = 1 m, şi înălţimea de 0,68 m, cu bolta interioară în parte prăbuşită; cuptorul s-a văzut iniţial ca o manta de pietre. Pentru a putea amplasa cuptorul, constructorii au extins colţul respectiv al locuinţei. Pereţii cuptorului au fost construiţi din pietre mari de carieră, unele de 0,35 – 0,40 m, cele mai multe alese special cu un capăt plat, pentru a putea fi aşezate în poziţie verticală, aşa cum au fost găsite pietrele ce formează primul rând de la baza cuptorului; peste acestea au fost aşezate alte pietre, în poziţie verticală sau orizontală, până la înălţimea de 0,45/0,55 m, apoi a fost realizată bolta, într-o manieră ingenioasă, prin îmbinarea unor pietre de dimensiuni mari şi mijlocii cu pietre mici, de spărtură. Între pietrele din boltă s-au observat calupuri de lut galben, folosit, probabil, pentru fixarea acestora. În interiorul cuptorului se aflau pietre mari prăbuşite din boltă, pietre mici, unele cu evidente urme de trecere prin foc, fragmente de chirpic de vatră, câteva fragmente ceramice, cenuşă şi cărbuni. Vatra nu ocupa talpa cuptorului în întregime, fiind păstrată mai slab de-a lungul laturilor de est şi de nord, dar se prelungea mult în afara acestuia pe latura de vest, unde era amplasată şi gura cuptorului. Grosimea vetrei (a stratului ars) era de 4 – 5 cm în interior şi 2 – 2,5 cm în afara cuptorului; în structura sa erau amestecate pietre mici de spărtură, puternic arse. Vatra a fost făţuită de mai multe ori, cu straturi de lut fin, depuse succesiv. Gura cuptorului era închisă cu o lespede de piatră, cu dimensiunile de 0,35 x 0,37 x 0,16 m, găsită in situ; în locul în care aceasta se sprijinea, vatra era adâncită cu câţiva centimetri în pământ. În exteriorul cuptorului, pe latura de sud, se afla o suprafaţă cu aspect de vatră, fără continuitate cu vatra propriu-zisă, arsă superficial pe o grosime de 6 – 10 mm, care fie era folosită pentru depozitarea jarului şi cenuşii scoase din cuptor cu diferite ocazii, fie funcţiona ocazional ca vatră suplimentară.
În umplutura locuinţei, mai frecvent pe podeaua acesteia, s-au găsit fragmente ceramice, obiecte de fier şi os, brocuri de zgură metalică densă, oase de păsări şi animale, unele fragmentare, un canin de animal (urs sau cerb), numeroase cochilii de gasteropode, pietre cu urme de ardere, fragmente de chirpic mai mici sau mai mari, cărbune şi cenuşă.
Ceramica este reprezentată de fragmente lucrate la roata rapidă, din pastă aspră, de culoare cărămizie, unele cu miezul negru sau cenuşiu, având ca degresant nisip, pietricele sau calcar pisat. Cele mai multe fragmente sunt decorate cu linii orizontale dispuse în benzi sau în registru continuu (?), în val sau combinate. Fragmentele provin din buzele a 11 vase diferite, dintre care două sunt decorate şi pe interior, din 4 funduri diferite, un fragment din umăr de vas cu urma de la baza toartei, un fragment dintr-un gât cilindric (urcior?) din pastă gălbuie, fragmente de oale-borcane, dar şi din vase de dimensiuni mai mici, cu pereţi subţiri, posibil căniţe. Două fragmente sunt lucrate din pastă aspră de culoare maroniu-cenuşie având ca ingredient nisip şi pietricele, decorate cu benzi late de linii fine orizontale. Câteva fragmente provin din vase lucrate la roată din pastă de culoare brun-cenuşie sau cenuşie fină nedecorate.
În locuinţă au fost descoperite trei obiecte din fier: un fragment de scoabă cu secţiunea pătrată, un fragment de dăltiţă (?) dreptunghiulară în secţiune şi un vârf de săgeată (?) cu peduncul tubular, păstrat fragmentar. Un obiect din os cu vârful ascuţit era, probabil, folosit la decorarea ceramicii (?), iar dintr-un os tubular cu pereţii subţiri a fost confecţionat un obiect cu două perforaţii la partea superioară şi cu una din feţe decorată cu incizii fine dispuse oblic. În umplutură s-au găsit şapte brocuri de zgură de fier densă.
Prezenţa ceramicii lucrată la roata rapidă în locuinţa de la Pietroasele – Staţiunea de Cercetări Viti-Vinicole permite încadrarea acestui complex la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului X.
În partea de sud a secţiunii S VI, la adâncimea de -1,80/-2,10 m a apărut un strat de pietre de dimensiuni mijlocii şi mari, rulate, aduse de torenţi dinspre poalele Dealului Istriţa până în această zonă, care se află la confluenţa torenţilor Urgoaia/Pietroasa cu Măţioana. La lucrări au participat arheologii Gabriel Stăicuţ şi Laurenţiu Grigoraş de la Muzeul judeţean Buzău. [Eugen Marius Constantinescu, Gabriel Stăicuţ]

În sectorul d Valea Bazinului a fost redeschisă secţiunea S I 99, având dimensiunile 20 x 2 m, care a fost extinsă spre vest cu 5 x 2 m şi a fost practicată o casetă de 5 x 1,20 m, pentru cercetarea complexelor 2 şi 6, descoperite anterior. Obiectivul campaniei a fost epuizarea secţiunii S 99 şi rezolvarea raportului dintre locuinţa cu cuptor şi zona de bolovani de mari dimensiuni din apropiere.
Pornind de la est spre vest, situaţia stratigrafică şi a complexelor se prezintă astfel:
În carourile 1 şi 2 s-a săpat într-un pământ negru – cenuşiu, în care exista o cantitate foarte mare pietre, unele de mari dimensiuni (calcar şi gresie), până la adâncimea de -2,90 m. De la adâncimea de -2 m bolovanii devin extrem de mari şi practic imposibil de mişcat în condiţiile în care spaţiul de săpătură era limitat. De la adâncimea de -2,50 m pământul capătă o nuanţă gălbuie, pentru ca la -2,90 m să se transforme într-o argilă nisipoasă de culoare galben–albicioasă. Materialul arheologic este amestecat, provenind din mai multe epoci, lucru constatat şi la adâncimi foarte mari (-2,50 m). Materialele arheologice provin din epoca bronzului (câteva fragmente de ceşti aparţinând culturii Monteoru), din Hallstatt-ul final şi începutul La Tene-ului (câteva fragmente de borcane şi castroane precum şi un vârf de săgeată din bronz cu trei aripioare de tip "scitic"), din La Tene-ul clasic, fiind şi cele mai numeroase (fragmente de borcane, ceşti opaiţ, fructiere, căni, amfore de import), din perioada migraţiilor şi din evul mediu. Acest şanţ enorm umplut cu bolovani şi materiale arheologice a apărut fie în urma exploatărilor de piatră din zonă, fie natural reprezentând albia unui pârâu. Cert este că materialele din epoca bronzului şi cele din Hallstatt-ul final şi începutul La Tene-ului au fost antrenate probabil de torente de undeva din vecinătatea sitului din Valea Bazinului, deoarece piese de asemenea factură nu au ieşit deocamdată din săpăturile executate de noi în acest sit.
În carourile 3 – 9 situaţia este următoarea: de la suprafaţa solului până la adâncimea de -0,25 –0,40 m se află un strat de pământ negru măzăros ce conţine materiale arheologice de factură La Tene, din perioada migraţiilor şi câteva din evul mediu. Sub acest strat se află un pământ brun-roşcat compact, ce are o grosime variabilă cuprinsă între 0,25 şi 0,60 m. În acest strat s-au găsit fragmente ceramice aparţinând epocii La Tene. Sterilul arheologic, reprezentat de un lut galben închis cu aspect cleios, urmează imediat după acest strat.
În această zonă au fost cercetate următoarele complexe:
Groapa 1 (CPL 2) observată la adâncimea de -0,50 m nu a fost încă epuizată. Ea are o formă cilindrică care se îngustează uşor spre bază, diametrul maxim fiind de aproximativ 1,60 m. Spre centru umplutura gropii este formată dintr-un pământ amestecat de culori variate (negru, castaniu, gălbui) pentru ca spre exterior umplutura să aibă o culoare castanie. Ambele tipuri de umpluturi conţin fragmente ceramice, toate de factură La Tene, oase, lipitură arsă şi lemn carbonizat.
Groapa 2 (CPL 3), săpată în întregime, are o formă de pară cu gura ovoidală. Conturul gropii s-a observat la adâncimea de -0,80 m, ea adâncindu-se până la -1,86 m. Materialul arheologic din această groapă aparţine epocii La Tene.
Locuinţa 1 (CPL 6) intră mai bine de două treimi în profilul de est al secţiunii. Are o formă probabil rectangulară cu una dintre laturi de aproximativ 3,50 m, fiind adâncită cu -0,50 –0,60 m faţă de nivelul de săpare (aproximativ -0,20 m de la suprafaţa solului). În profil se observă groapa de par aferentă locuinţei, care împreună au tăiat parţial Groapa 1. Acestei locuinţe îi aparţine un cuptor (CPL 5), care avea o formă circulară cu diametrul de aproximativ 0,70 m, înălţimea de aproximativ 0,35 m iar pereţii aveau grosimi cuprinse între 0,08 – 0,10 m. Bolta cuptorului a fost realizată dintr-un lut nisipos cu pietricele, la baza acesteia folosindu-se şi câteva pietre. De o parte şi de alta a gurii cuptorului, care se afla spre est, au fost aşezate în picioare o piatră alungită în dreapta şi o cărămidă dreptunghiulară (probabil de factură romană) în stânga, fiind şi ele prinse în lutul care alcătuia bolta. Vatra cuptorului era extinsă în afara acestuia cu cca. 0,40 m în dreptul gurii. Materialul ceramic descoperit în acest complex este foarte sărăcăcios, însă instalaţia de încălzit precum şi cărămida folosită la amenajarea acesteia pot data această locuinţă în primele două – trei secole după ce castrul roman din apropiere îşi încetează existenţa, respectiv în cultura Ipoteşti – Cândeşti.
Groapa 3 (CPL 7) reprezintă o groapă de formă cilindrică cu diametrul gurii de 1,20 m şi adâncimea de -1,20 m (-1,60 m de la suprafaţa solului). Ea a fost surprinsă în această campanie în urma îndreptării malului cu cca. 0,50 m. Materialul arheologic puţin şi atipic nu ne-a permis o încadrare cronologică precisă, însă putem spune că ea este ulterioară epocii La Tene.
Groapa 4 (CPL 8) s-a văzut în urma îndreptării malului atât în profil cât şi în grund. Cea mai mare parte a gropii intră în malul de est al secţiunii, având în profil o formă conică. Umplutura gropii are un aspect măzăros şi o culoare brună cu pigment de chirpic. Nivelul de săpare al gropii nu poate fi surprins cu siguranţă, dar cert este ca ea pleacă din stratul vegetal, şi taie în partea de vest locuinţa cu cuptor. Fundul ei a fost atins la adâncimea de -1,30 m. Materialul arheologic este compus din câteva fragmente ceramice dintre care se remarcă o gură de castron lucrat la roată dintr-o pastă de culoare roşie, având pe buză un decor pictat în valuri, precum şi o monedă de argint otomană ce prezintă spre margine un orificiu. Aceste două piese ne îndreptăţesc să datăm această groapă în evul mediu, probabil în secolul XVII.
În carourile 10 – 13 situaţia stratigrafică este complet diferită de cea anterioară. Sub un strat de pământ negru-măzăros gros de aproximativ 0,20 – 0,30 m şi în care apar rarisime materiale arheologice, se află o cantitate mare de bolovani, unii de mari dimensiuni, iar printre ei pietre mai mici şi o argilă galben–albicioasă. Această situaţie aşa cum ne apare ea acum pare a fi rezultatul exploatării şi prelucrării pe loc a pietrei. Rămâne pe viitor de soluţionat această problemă prin extinderea săpăturii în această zonă. [Sebastian Matei, Laurenţiu Grigoraş]


Cercetările arheologice din campania 2002 de la Pietroasele au adus noi informaţii privind complexele cercetate anterior, precum şi localizarea unei locuiri medievale aparţinând culturii Dridu, secolele IX – XI. Coroborate cu rezultatele cercetărilor din anul 1977 şi cu descoperirile perieghetice ulterioare, rezultatele din acest an permit o imagine mai detaliată a evoluţiei istorice a zonei arheologice Pietroasele în primul mileniu.

English Abstract:

The 2002 archaeological excavations at Pietroasele brought new data on the complexes previously investigated, as well as the location of a mediaeval occupation belonging to the Dridu culture (9th – 11th centuries).

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO