.
Scărişoara | Comuna: Mihăeşti | Judeţ: Vâlcea | Punct: Mănăstirea Govora | Anul: 2002
Anul:
2002
Epoca:
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade:
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Mănăstire
Județ:
Vâlcea
Localitate:
Scărişoara
Comuna:
Mihăeşti
Punct:
Mănăstirea Govora
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Botez Aurel Ioan
Lupu Emil responsabil SC Abral Artproduct SRL Bucureşti
Moglan Adriana Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi
Cod RAN:
Raport:

Literatura de specialitate consideră că mănăstirea a fost construită în secolul al XV-lea, afirmaţiile fiind bazate pe mai multe hrisoave, care pomenesc danii ale lui Vlad Dracul, sau despre pustiirea mănăstirii în vremea lui Vlad Ţepeş; prezenţa unui clopot cu inscripţia 6965 (1456-1457), oferă un reper cronologic pentru vechea biserică, anterioară celei construite de Radu cel Mare. Din pisania bisericii, se ş...tie că aceasta a fost refăcută de către Radu cel Mare, pe locul ei fiind ridicată, în 1711, actuala biserică. Se consideră că, în vremea lui Radu cel Mare a fost ridicată o pivniţă, aflată în colţul actual de nord-est, cât şi primele ziduri de incintă. Apoi, în vremea lui Matei Basarab, incinta a fost refăcută, fiind prevăzută cu trei turnuri şi cu chilii pe latura de est, în care a fost instalată o tipografie. În epoca brâncovenească a fost refăcut actualul turn de poartă, a fost construită biserica, un etaj peste chiliile de pe latura de est, un nou corp de chilii (pe latura de nord, în capătul dinspre est), foişorul din capătul de est al corpului nordic de chilii.
Staţiunea a mai fost cercetată arheologic în anul 1985, de către Gheorghe Cantacuzino, fiind efectuate săpături la sud de biserică, în interiorul corpului estic de chilii şi în pivniţa din capătul de est al corpului nordic de chilii.
În perioadele 23 –26 aprilie şi 15 – 18 iulie 2002 şi în luna noiembrie au fost efectuate sondaje arheologice de salvare, cu rol informativ pentru stabilirea situaţiei zidurilor de nord ale trapezei şi incintei. Au fost realizate cinci casete arheologice în interiorul corpului nordic de chilii şi la exteriorul corpului nordic, la relaţia cu chiliile în care se află colecţia muzeal, având drept scopuri realizarea unei fazeologii şi cronologii a laturii nordice a mănăstirii şi a trapezei, verificarea structurii şi calităţii construcţiei din perimetrul investigat şi stabilirea nivelmenturilor necesare proiectului de amenajare a unei cămări, adosate laturii nordice a trapezei.
Imediat sub cota terenului natural actual a fost întâlnit un nivel de moloz, gros de 35-40 cm. Sub acesta se afla nivelul de construcţie al peretelui sudic actual al cămării, în care a fost efectuată CAS 1/02, reprezentat de un nivel de mortar grăunţos, cu var carbonatat. Sub acesta se aflau două niveluri de călcare ale constructorilor zidului sudic, reprezentate de un strat de pământ cu fragmente de tencuială, cărbune, mortar şi un altul, de pământ roşcat, conţinând multă sfărâmătură de cărămidă. Sub aceste două niveluri, groase de câte 8-14 cm, fiecare, se afla un nivel gros de moloz, gros de 90 cm, reprezentând demolarea, sau prăbuşirea bolţii în leagăn din etapa I, aparţinând zidului nordic al cămării. La –4,90 m (faţă de waagriss) a fost întâlnit nivelul de construire al bolţii în leagăn din etapa I, suprapus de alte patru niveluri de depunere de epocă. Nivelul de călcare din interiorul pivniţei se situa la aproximativ –4,50 m (faţă de waagriss), fiind puternic afectat de dărâmătura provenită din prăbuşirea bolţii în leagăn. Au fost determinate şi alte două niveluri de construire, primul aparţinând montanţilor bolţii în leagăn din etapa I, situat la –5,02 m (w) şi cel de-al doilea, aparţinând construirii fundaţiei zidului de nord, la –5,21 m (w), intercalate de niveluri de depunere aparţinând constructorilor etapei. Cel mai vechi nivel de construire, al fundaţiei zidului nordic, suprapune alte patru niveluri de depunere antropică, ce prezintă o pantă de curgere de la sud către nord, toate conţinând fragmente ceramice lucrate la roata rapidă, aparţinând epocii medievale.
Pentru a putea fi determinată adâncimea tălpii de fundare a zidului nordic, au fost traversate două nivelului de pământ viu (fără urme antropice), reprezentate de loess-uri nisipoase, groase de câte 4-8 cm, apoi a fost întâlnită stânca naturală, în care a pătruns fundaţia zidului nordic, pe o adâncime de 35 cm, aceasta având o textură moale, reprezentată de marne gresoase.
Necesitatea unei cercetări arheologice a apărut, în corpul nordic de chilii, după ce comunitatea monahală de la mănăstirea Govora a hotărât amenajarea unei cămări, între peretele nordic actual al trapezei şi peretele nordic al incintei, unde anterior exista o mică cămară, având o boltă în leagăn. După demolarea peretelui de est al cămării şi a pardoselii hall-ului de la etaj, a fost realizată evacuarea unei masive depuneri de moloz, ce a fost oprită la nivelul de călcare din fosta cămară (-3,15 m faţă de waagriss). La începerea sondajului arheologic, elevaţiile de nord, sud şi est al noii încăperi, erau deja parţial curăţate de moloz. A fost realizată o casetă cu dimensiunile de 1,50 x 1,50 m, în capătul de est al încăperii, pentru a se realiza un profil stratigrafic, între peretele de nord al trapezei şi zidul nordic de incintă.
Sondajul a fost oprit în prima etapă a cercetării (aprilie 2002), după aproape 0,90 metri de săpătură în adâncime, datorită pericolului de prăbuşire a pereţilor de est şi sud al încăperii. De aceea, s-au putut face doar analize şi releveee de parament, putându-se stabili că peretele de nord al trapezei a fost construit pe un strat de moloz vechi, fiind ulterior peretelui de nord al incintei şi peretelui de est al încăperii cercetate.
În luna iulie a fost reluată săpătura, după consolidarea structurilor de zidărie existente, prin injectarea de lapte de ciment şi turnarea unui planşeu de beton armat la cota etajului existent, fiind adâncită până la talpa fundaţiei peretelui de nord.
O a doua casetă a fost realizată în luna iulie 2002, la exteriorul zidului nordic de incintă, la 2 m vest de turnul 2 (T 2).
Fazeologie – concluzii generale:
1. Caseta 1:
Cămara dezafectată este cea mai recentă amenajare constructivă, ea fiind acoperită cu o boltă în leagăn, orientată vest-est, realizată într-o manieră neglijentă. Pentru amenajarea montanţilor şi a naşterii bolţii, s-au cioplit parţial pereţii existenţi, de nord şi sud, iar în grosimea acestora a fost introdusă o zidărie din asize de cărămizi, legate cu ciment. Pentru iluminatul natural al cămării a fost realizată actuala fereastră (iniţial o uşă), prin străpungerea zidului nordic de incintă, fără a fi prevăzut un buiandrug.
Cea mai veche construcţie din perimetru a fost zidul de nord, aparţinând incintei (atribuită de literatură lui Radu cel Mare). Acest zid a fost realizat dintr-un amestec de bolovani de râu şi sfărâmătură de piatră, amestecat cu mortar, turnat în cofrag din lemn. De la –2,45 m (faţă de waagriss), a fost realizată, numai din asize de cărămizi sprijinite pe un cofrag din scânduri, naşterea unei bolţi în leagăn. În capătul actual de est, sub montant, a fost realizat un arc dublou, întreţesut în zona păstrată a naşterii bolţii, cu aceasta. În capătul de est al încăperii a fost construit un rezalit din asize de cărămizi, apoi un spalet de uşă, tot din asize de cărămizi, ambele întreţesute cu zidul nordic de incită. Pe acelaşi perete, la aproximativ –1,06 –1,10 m (faţă de waagriss), a fost prevăzută din construcţie, o reţea de locaşuri pentru grinzi din lemn, cu laturile de aproximativ 0,28 x 0,28 m şi adâncimea medie de -0,40 –0,60 m. Unele capete de grinzi, putrezite, se mai păstrau încă în locaşuri, la realizarea investigaţiei actuale.
Peste rezalit şi spalet, întreţesut cu peretele nordic, s-a realizat un perete estic, construit numai din bolovani de râu de dimensiuni medii şi mari, ridicat până la nivelul etajului actual. Înglobat în zidăria acestuia, sub pragul uşii actuale a etajului, se păstrează o centură din lemn, la –0,51 m (faţă de waagriss). Sub pardoseala etajului actual, în colţul de sud-est, s-a păstrat un bolovan de râu de dimensiuni mari, pe faţa sa estică fiind conservat un rest de tencuială originară, ce coboară până la –0,74 m (faţă de waagriss).
Timpanul din asize de cărămizi tencuite, păstrat la nivelul parterului actual, în peretele estic, se adosează spaletului ce pleacă din peretele nordic, dar este contemporan cu acesta şi cu rezalitul zidului de nord, deşi între cele două structuri se păstrează resturi de tencuială de epocă, aplicată pe spalet. Timpanul credem că a fost construit, deoarece constructorii au renunţat la planul de a realiza o uşă de acces, dinspre est către vest, în acest loc. La partea superioară a timpanului a fost aşezată o centură din lemn, parţial putrezită acum, calată pe un rând de cărămizi fără liant de mortar, pentru a situa centura la nivelul superior al spaletului de uşă. Capătul de nord al centurii pătrunde în grosimea zidului de nord cca. 0,50 m. Pe lângă această centură a fost aşezat un buiandrug din lemn, mai gros decât centura, al cărui capăt de nord se adosa la spaletul de uşă, ceea ce demonstrează că, undeva mai la sud, poate în grosimea actualului zid de nord al trapezei, a funcţionat o uşă de acces iniţială.
Din bolta în leagăn a primei etape, se mai păstrează cinci rânduri de cărămizi aşezate pe cant, sprijinite de elevaţia zidului de nord al trapezei, iar sub acestea, două rânduri de cărămizi din grosimea arcului dublou.
Zidul de nord al trapezei a fost ridicat într-o a doua etapă, sub bolta în leagăn a primei etape. Capătul său de est s-a adosat la peretele estic (timpanul de zid din prima etapă). La momentul construirii sale, în încăperea din prima etapă se afla moloz, pe care s-a aşezat acest zid. Aspectul său exterior neregulat şi absenţa unor urme de tencuială pe faţa sa nordică, ne determină să credem că în acest spaţiu nu a fost amenajată o încăpere. Momentul ridicării acestui zid, pe baza ceramicii fragmentare descoperite, se situează către sfârşitul secolului al XVIII-lea. În a treia etapă, ce corespunde secolului al XIX-lea, s-a produs prăbuşirea bolţii în leagăn (sau demolarea acesteia), din prima etapă. În locul grosimii bolţii, pe creasta zidului de nord al trapezei din etapa a doua, a fost ridicată o zidărie din asize de cărămizi refolosite, legate cu mortar nisipos. Acestei etape îi corespunde şi actuala compartimentare a etajului, în acest perimetru. Credem că în această a treia etapă, a fost umplut spaţiul dintre peretele nordic al trapezei şi peretele nordic al incintei, cu moloz, până la nivelul etajului.
În ultima etapă a fost realizată cămara, prin parţiala golire a umpluturii dintre cele două ziduri, fiind acoperită cu o mică boltă în leagăn. Tot acum, au fost amenajate cele două hornuri şi pardoseala hall-ului etajului.
2. Caseta 2:
A fost trasată pe latura de nord a incintei, la exteriorul acesteia, acolo unde, din analiza de parament se observa că există două etape de construire diferite.
Datorită descoperirii a numeroase lucrări de instalaţii, realizate în ultimii 10 ani, săpătura nu a putut fi continuată. Pe lîngă zidul nordic a fost surprinsă prezenţa unui şanţ de drenaj, şi conducere a apelor pluviale, lat de 0,70 m, având pe fund o rigolă din ciment, ce coboară până la –0,98 m faţă de cota terenului natural actual. Şanţul de drenaj a fost umplut cu piatră de râu de dimensiuni medii şi mari. La 0,90 metri nord faţă de zid a fost surprins un alt şanţ de conducere a unui cablu electric, iar la 1,20-1,40 metri de zid, un alt şanţ pentru două conducte de apă.
Toate aceste amenajări, dar în primul rând şanţul de drenaj, ce se adosează întregii laturi de vest a incintei şi celei de nord, au "tăiat" orice relaţie stratigrafică între incintă şi exteriorul acesteia.
Probleme nelămurite:
1. În momentul de faţă este necesară o critică a surselor de datare a componentelor ansamblului: cu excepţia bisericii actuale şi a turnului-clopotniţă de poartă, ce au datarea asigurată de pisanii, toate celelalte elemente ale ansamblului nu au nici o justificare pentru o datare absolută.
2. Se consideră că pivniţa din capătul de est al corpului nordic (P 1), ar aparţine epocii lui Radu cel Mare. Peretele său de nord, adică zidul nordic de incintă, la o simplă observaţie de parament, este continuu, până dincolo de turnul în care funcţionează acum un grup sanitar (T 2). Turnul aflat ceva mai la est de acesta (T 1), ca şi T 2, se adosează laturii de nord a incintei, fiind ulterioare acesteia. Dincolo de T2, zidul nordic se întrerupe, la el adosându-se corpul nord-vestic de chilii (unde acum este amenajată colecţia muzeală a mănăstirii şi chilii). Latura vestică a incintei, considerată a fi cea mai veche (secol XV), se adosează de fapt, la nivel de elevaţie, pe toată înălţimea sa, laturii de vest a colecţiei muzeale!
3. Între P 1 şi zona cercetată de noi, se află o altă pivniţă (P 2), adosată la P 1. În zona cercetată de noi, credem că la nivelul parterului actual, a funcţionat o altă pivniţă (P 3). Având în vedere că peretele său de nord este peretele nordic de incintă, unitar cu cel al P 1, este logic ca P 3 să fie contemporană cu P 1. P 2 se adosează timpanului vestic al P 1, iar între P 2 şi P 3 se află doi pereţi, adosaţi unul la celălalt, având o grosime totală de 1,60 m. P 2 fiind ulterioară P 1 şi P 3, rezultă că în spaţiul ocupat acum de P 2 nu a existat iniţial nici o construcţie.
4. Sumara analiză a evoluţiei arhitecturale a corpului nordic de chilii, relevă faptul că, de fapt, etapele mănăstirii Govora sunt departe de a fi cunoscute şi bine fixate în timp. Dincolo de faptul că nu este cunoscut ctitorul sau perioada aproximativă de construire iniţială, iar planimetria etapei de secol XV nu este nici măcar bănuită, mănăstirea Govora este, din punctul nostru de vedere, o mare necunoscută a istoriei arhitecturii româneşti

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO