.
Târgovişte | Judeţ: Dâmboviţa | Punct: Biserica Creţulescu | Anul: 2002
Anul:
2002
Epoca:
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Biserică
Județ:
Dâmboviţa
Localitate:
Târgovişte
Comuna:
mun. Târgovişte
Punct:
Biserica Creţulescu
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Diaconescu Petru Virgil responsabil Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Olteanu Gheorghe Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Cod RAN:
Raport:

A treia şi ultima campanie de cercetări arheologice de la biserica Creţulescu din Târgovişte desfăşurată în vara acestui an a clarificat majoritatea necunoscutelor ce planau asupra cronologiei, evoluţii şi atribuirii acestui monument unic prin poziţie şi tip constructiv în arhitectura de cult a Târgoviştei medievale.
Din păcate, nu atât cercetarea, cât amplasarea secţiunilor ca şi controversele iscate atât... în cadrul colectivului de cercetare, cât şi reflectarea lor în exterior au antrenat discuţii în contradictoriu, pe fundamente mai mult sau mai puţin reale. Recunoaştem că diversitatea opiniilor exprimate ne-au făcut să ezităm şi să nu adoptăm o poziţie fermă, din condiţii obiective ce au rezultat în primul rând, din soluţia adoptată de constructori la mijlocul secolului al XVII-lea.
Pentru exemplificare reluăm câteva dintre supoziţiile create de rezultatele primelor două campanii:
- existenţa unei biserici de lemn anterioare secolului XV;
- ridicarea unei biserici din piatră şi zidărie la graniţa dintre secolele XIV şi XV;
- existenţa unui pridvor deschis sprijinit în partea subterană de arce de zidărie, pe stâlpi, ceea ce ar fi constituit o premieră absolută pentru această perioadă;
Dar, încă din primele două campanii teoriile noastre au fost puse la îndoială de unele observaţii minore, dar analizate mai îndeaproape importante şi anume:
- pe pardoseala bisericii de lemn a fost identificată o monedă maghiară, datată 1574, pe care am considerat-o scursă din starturile superioare;
- deşi în elevaţie zidăria se prezintă unitară atât la biserică cât şi la pridvor în S.VI (vezi planul general) se observă o cenzură de la o anumită înălţime spre talpa fundaţiei între cele două construcţii;
- structura pridvorului şi chiar existenţa acestuia în această formă se întâlneşte numai de la sfârşitul secolului al XVI-lea;
între aşa zisa pardoseală a Bisericii de lemn şi cea de sec. XVII nu există o alta, ceea ce ar fi însemnată timp de peste 250 de ani nu s-au executat reparaţii, fapt practic imposibil;
- se adaugă şi faptul că secţiunile interioare au fost amplasate în majoritate în spaţii cu numeroase înmormântări ce au distrus stratigrafia firească, acestea din urmă ca argument cronologic şi fazeologic având în general o importanţă mai redusă.
A treia campanie de cercetări s-a desfăşurat în paralel cu lucrările de consolidare a paraclisului arhiepiscopal. Deoarece consolidarea a afectat şi stratul arheologic imediat exterior bisericii printr-o centură subterană la nivelul fundaţiei, s-a considerat obligatoriu păstrarea unor martori la interior.
Lucrările de consolidare ce-au demolat fundaţia la exterior până la o adâncime de cca. 1 m au dat posibilitatea unor observaţii deosebit de importante, la care se adaugă excavaţiile de pe latura de vest ce au depăşit talpa fundaţiei pridvorului. Curăţarea fundaţiei arată o structură a acesteia diferită de ceea ce observasem anterior:
- partea inferioară este alcătuită din piatră de râu, cu bolovani de mici dimensiuni şi fragmente de cărămidă în compoziţie;
- structura superioară (0,20 - 0,40 m măsuraţi de la baza elevaţiei) este alcătuită din bolovani mari care se găsesc şi la pridvor, depăşind-o în acelaşi timp cu până la 0,30 m spre exterior, pe cea mai sus menţionată;
- structura superioară a fundaţiei continuă spre vest, devenind şi cea a pridvorului;
- între cele două fundaţii se observă un strat de nisip şi pietriş mărunt creat de suprapunerea acestora;
- se observă clar că fundaţia originală este adosată de cea a pridvorului cum de fapt reieşea şi din S VI, practicată în anul 2001, la îmbinarea între biserică şi pridvor la exterior spre nord cât si din S X, la interior pe colţul de NE al pridvorului;
- zidul de vest al pridvorului se sprijină pe o fundaţie discontinuă alcătuită din stâlpi ce susţin arce, construite din bolovani mari. La cele patru colţuri ale pridvorului, stâlpii ies din aliniamentul fundaţiei cu 0,20 m pentru a asigura un plus de stabilitate construcţiei.
- fundaţiile de pe laturile N - S, prezintă golurile arcelor zidite cu bolovani mărunţi;
elevaţia din cărămida bisericii este unitară, inclusiv cea a pridvorului;
Din cele patru secţiuni practicate la interior, numai S XII din pronaos nu a adus elemente cronologice, în plus faţă de cele cunoscute anterior, datorită înmormântărilor succesive din secolul XVII - XVIII .
Sondajul din altar, plasat între masa altarului şi zidul acestuia de N, S XIII a stabilit că masa altarului existentă, datează de la 1862, când a fost înlocuită pardoseala de cărămidă cu cea actuală din lespezi. S-a păstrat piciorul ridicat la mijlocul secolului al XVII-lea din cărămidă, octogonal în secţiune cu latura de 0,70 m, tencuit şi pictat. Fundaţia mesei suprapune însă, pe o alta ce provine din masa altarului bisericii iniţiale îndepărtată şi ea la reconstrucţia din sec. XVII.
Un alt sondaj, S. XI a fost trasat în colţul de sud-vest al pridvorului, continuat în exterior spre sud, la jumătatea accesului. Au fost identificate cele trei pardoseli cu deosebirea că prima este din lespezi de piatră, neregulată în perimetru, cea intermediară din cărămizi pătrate cu latura de 0,20 m şi cea din 1862 identică ca şi în restul bisericii. La exterior, în faţa intrării erau dispuse, ca trepte, două lespezi mari din piatră.
Sub nivelul de construcţie al pridvorului este poziţionată o nivelare cu moloz şi cărămidă sfărâmată rezultată din demolarea primei construcţii, strat depistat atât la exterior cât şi la interior.
Cele mai importante precizări asupra evoluţiei şi cronologiei monumentelor le-a oferit S. XIV transversală pe naos şi plasată în faţa catapetesmei la 0,70 m spre vest. Faţă de cercetările anterioare această secţiune a adus următoarele precizări:
- s-au identificat cele trei pardoseli menţionate şi în primele două campanii (de sus în jos) de piatră, din cărămidă hexagonală şi stratul de mortal ce susţinea pardoseala de la mijlocul secolului XVII.
- stratul de poză din secolul al XVII-lea poartă imprimate urmele unei pardoseli din cărămidă pătrată, identică ca dimensiuni cu cea din secolul al XVIII-lea, identificată în pridvor şi altar. Rezultă că pardoseala nouă, hexagonală a fost aşternută în secolul XVIII numai în naos şi pronaos în restul bisericii refolosindu-se pardoseala veche, aşa explicându-se dispariţia ei. Sub pardoseala menţionată au fost identificate două gropi de stâlpi folosiţi la schelăria interioară în timpul reconstrucţiei din sec. XVII;
- o nivelare groasă de cca. 0,50 m cu pământ de culoare roşcată scos din şanţul de fundaţie al pridvorului şi pigmenţi de cărămidă cu mortar rezultaţi din demolarea primei biserici suprapune de fapt nivelul de construcţie al bisericii refăcute în secolul XVII. Sub nivelul de construcţie, lângă cele două fundaţii au fost practicate două gropi adânci de 0,50 m şi late de 0,60 m pentru curăţirea vechii fundaţii după demolarea suprastructurii în vederea reconstrucţiei;
- după un strat de pământ negru-cenuşiu cu mult cărbune, pigmenţi de mortar şi var, gros de 0,20 m , urmează pardoseala primei biserici realizată din cărămidă cu dimensiunile de: 0,28 x 0,16 x 0,05 m, puternic deteriorată şi cu urme de arsură pe suportul de călcare. Ea a fost de fapt remarcată anterior, în altar, în S VII, iar cu acest prilej s-au identificat şi urme de tencuială cu pictură, inclusiv moneda maghiară de care aminteam anterior; pardoseala a fost aşezată pe un strat de mortar de var, gros de 0,06 m care umple şi rosturile dintre cărămizi. Pentru asigurarea unei mai bune stabilităţi, înainte de aşternerea stratului de mortar amintit a fost amenajată o platformă din lut bătut groasă de 0,05 m.
- a fost reidentificată şi amenajarea cu bolovani amintită în anii anteriori, platformă creată pentru orizontalizarea spaţiului după ridicarea bisericii, amenajarea acesteia îndepărtând şi nivelul de construcţie sau alte nivele de locuire mai vechi, dacă acestea au existat;
- inventarul descoperit, obişnuit pentru un lăcaş de cult, nu foarte bogat şi diversificat poate ajuta, în special monedele, la precizarea unor elemente de datare.
Structura spaţială şi în timp a Bisericii Creţulescu:
Cercetarea din această campanie a eliminat definitiv afirmaţiile anterioare privind existenţa bisericii de lemn. Este adevărat că cercetări anterioare au demonstrat că multe din bisericile ridicate la sfârşitul secolul XV sau la începutul celui următor au fost precedate de biserici de lemn, dar ca observaţie comună toate fundaţiile bisericilor din piatră (Sf. Ion, Sf. Voievozi, Sf. Nicolae-Androneşti, Stelea Veche şi Sf. Nicolae-Geartoglu), intersectau înmormântări mai vechi, argument cert pentru evidenţierea unor lăcaşuri de cult anterioare. Nivelul de construcţie de deasupra pardoselii de secol XVI, se plasează clar la mijlocul celui următor, iar stratul dintre acesta şi pardoseala sus menţionată conţinând şi urme de mortar inclusiv cărămidă, certifică existenţa anterioară a unei biserici de zid şi nu de lemn.
Prima biserică funcţiona la 1574, potrivit unei monede descoperite în prima campanie pe pardoseala din altar, monedă pe care eronat am considerat-o scursă din straturile superioare. Această construcţie este sesizată numai prin perimetrul redat de fundaţie cuprinzând: altarul, naosul, pronaosul actual, inclusiv zidul naos-pronaos. Nu a fost surprinsă catapeteasma care era din lemn păstrându-se în naos pardoseala din cărămidă.
Se confirmă observaţia anterioară că interiorul bisericii a fost amenajat după ridicarea acesteia deoarece terenul prezenta o pantă spre est de cca. 100 către marginea terasei râului Ialomiţa (nu se regăseşte la exterior). Cu siguranţă pentru amenajarea platformei de bolovani, spaţiul a fost curăţat cu această ocazie dispărând şi nivelul de construcţie.
Monedele indiferent de locul descoperirii nu sunt mai vechi de secolul XVI, la începutul acestuia plasând în timp şi construcţia bisericii. Pardoseala puternic erodată arată o îndelungată folosire, iar urmele de cărbune cât şi depunerea de peste pardoseală cu cenuşă, cărbune şi moloz, arată că biserica a fost incendiată la un moment dat. Cel mai probabil acest eveniment s-a produs în urma distrugerilor masive, suferite mai ales de nordul şi vestul oraşului în timpul bătăliei din 6 - 8 octombrie 1595, dintre trupele otomane şi cele ale lui Mihai Viteazul. Acest nivel de distrugere este documentat şi arheologic în majoritatea cercetărilor din această zonă a oraşului. Amintim, că centrul comercial al oraşului nu se va mai reface după distrugerile suferite, iar unele biserici: Sf. Mina, Biserica Catolică a saşilor îşi vor înceta activitatea. În acest context credem, că şi biserica Creţulescu va fi pentru o vreme părăsită.
Biserica actuală - cercetătorii, istorici şi arhitecţi, consideră momentul ridicării acesteia după anul 1640 de către marele ban Dragomir din Plăviceni şi Runcu, care din 1642 apare frecvent în documentele emise de cancelaria târgovişteană a lui Matei Basarab.
De ce presupunem că între momentul distrgerii primei biserici şi noua construcţie s-a scurs un interval de timp de aproape 50 de ani. Trei argumente ne stau la dispoziţie, două arheologice şi unul documentar:
-pe pardoseală au fost sesizate urme de incendiu ca şi în depunerea ce îi urmează, incusiv urme de mortar;
-reluarea observaţiilor strategrafice din S VIII/2001 practicată în naos arată că mormântul descoperit taie pardoseala de cărămidă a primei biserici, ceea ce ne face să credem că o perioadă destul de lungă de timp perimetrul nu a fost folosit decât ca cimitir, astfel explicându-se înmormântarea în naos, astfel de înhumări nefiind întâlnite decât excepţional în cazul capetelor încoronate şi nu într-o biserică de curte boierească (cazuri asemănătoare la bisericile: Sf. Ion, Sf. Nicolae-Geartoglu);
- documentar, este menţionată ridicarea din temelie a mai multor biserici în timpul lui Matei Basarab, când de fapt, caracteristica epocii sunt reconstruite multe lăcaşuri de cult distruse şi abandonate "din nou, dar pe vechile temelii", cum şi cercetările arheologice au dovedit-o la bisericile: Târgului1, Sf. Nicolae-Geartoglu2, Sf. Nicolae Androneşi3, probabil şi Sf. Gheorghe4, find normal ca marii dregători să urmeze exemplul domnitorului (vezi spre exemplu biserica Târgului unde Udrişte Năsturel construieşte peste "ziduri surpate").
Considerăm că biserica ridicată de Dragomir la 1642, este refăcută de constructor după moda epocii, demolând-o pe cea veche, supraînălţând fundaţia adăugând şi pridvorul. Acesta din urmă taie un mormânt, descoperit anterior în S X, plasat în colţul de nord-est şi datat cu o monedă maghiară din 1568. Rămâne de văzut de ce la partea superioară pridvorul nu corespunde ca înălţime cu restul construcţiei şi dacă nu ar fi posibilă o refacere a acesteia la 1862.
Alura construcţiei (dimensiunile pe exterior: 27,5 x 7,5 m), înălţimea ei care faţă de lăţime se apropie mai mult de arhitectura occidentală decât de cea ortodoxă (îngustă şi înaltă), ferestrele la fel, (înguste şi înalte), dar mai ales portalul dintre pronaos şi pridvor în stil gotic târziu5, a pus probleme delicate în privinţa originii şi evoluţiei sale.
Dar, în prezent, ştim că în întregul ei, biserica este reconstruită după 1642, inclusiv pridvorul. Din cercetările de arhitectură se observă limpede, că cel puţin până la cornişă elevaţia este unitară iar golul zidului dintre naos şi pronaos a fost anume proiectat pentru a primi portalul gotic ca şi în cazul ferestrelor. Însă elementele de arhitectură ortodoxă predomină şi nu există nici o informaţie că ar fi avut altă funcţie decât cea de lăcaş de rit ortodox. Putem însă avansa o ipoteză, deşi încă neverificată documentar. Marele ban Dragomir s-a inspirat din arhitectura Bisericii Catolice a saşilor, plasată la 150 m spre vest de unde a recuperat şi portalul pe care l-a înglobat în construcţia sa6. La acea vreme, Biserica Catolică după cum arăta la 1640, Petru Bogdan Bkasic, era ruine şi după dimensiunile pe care le dă (20 x 10 paşi) se pare că nu mai avea în picioare decât altarul, lungimea ei reală fiind de 32 m7. De altfel, încă de la sfârşitul secolului XVI, comunitatea saşilor dispăruse şi ar fi interesant de ştiut cui aparţinea terenul Bisericii Catolice după 1640. Dacă l-ar fi cumpărat, marele ban Dragomir, ar fi logic să fi folosit pentru capela curţii sale materiale existente într-o ruină de pe proprietatea sa şi un antreprenor obişnuit cu arhitectura occidentală (să nu uităm modelul oferit de biserica Stelea). Astfel, considerăm că arhitectul Lipizer a refăcut la 1862 numai partea superioară de la cornişă în sus, a bisericii inclusiv turla, proiectul lui fiind de fapt o adaptare, la aspectul general al monumentului pe care acesta şi l-a păstrat încă din secolul XVII cu mici modificări. Modificările au fost sesizate la interior: pardoseala din cărămidă hexagonală şi o nouă pictură ce se găseşte sub pardoseala de la 1862 în cantităţi apreciabile (la această dată pictura este îndepărtată complet cu tencuială cu tot) şi probabil aparţine conform pisaniei de la 1863 lui Iordache Creţulescu, (1680 - 1746) însă intervenţia acestuia nu este datată.
Menţionăm că biserica a avut iniţial o catapeteasmă din cărămidă demolată la 1862 deoarece am identificat fundaţia şi o parte din elevaţie sub pardoseala modernă.
Concluzii.
Până la publicarea unui studiu complet asupra bisericii Creţulescu avansăm câteva concluzii, obiective pentru următoarele cercetări nu numai arheologice dar şi istorico-documentare sau de urbanism istoric ce trebuie să aibă în vedere un perimetru mai larg, înscris în ceeia ce cunoaştem azi sub denumirea de "Cartierul Suseni":
- la începutul secolul XVI se ridica o mică biserică, capelă de curte boierească, în aceiaşi perioadă cu cele dinspre nord, Vărzaru şi Sf. Gheorghe8. Perioada corespunde celei de a doua etapă de înflorire a oraşului când, boierii respectiv marii dregători încep să cumpere şi să-şi ridice reşedinţe în capitală, deocamdată numai la periferia oraşului;
- biserica va fi preluată după 1640 de marele ban Dragomir, probabil împreună cu un teren vast ce se întindea până în marginea de est a "Târgului de sus" şi o va reconstitui şi mării folosind materialele, dar şi inspirându-se din arhitectura fostei biserici a saşilor9;
- după dispariţia sa, în 1650, nepotul său Radu (Răducanu) Creţulescu va prelua proprietatea pe care familia o va deţine până în sec. XIX;
- în final chiar cu titlu de ipoteză, care va crea probabil opinii divergente, arătăm că apariţia monumentelor de cult în partea de nord a oraşului după 1500 (şi construcţia Mănăstirii Sf. Francisc este plasată cronologic în această perioadă), deşi cercetările din ultimii 30 de ani plasează în acest perimetru cea mai veche aşezare rurală ce exista în secolul XIII, dacă nu şi înainte, tocmai apariţia târzie a bisericilor, faţă de cele din restul perimetrului viitorului oraş medieval, repun în discuţie cel puţin în cazul Târgoviştei rolul aşezării rurale în constituirea oraşului şi dacă, factorul demografic şi social primează în faţa celui politic şi comercial, acesta din urmă fiind susţinut în special de domnie.
Extinderea cercetărilor în perimetrul liber existent spre vest ce a aparţinut sau aparţine bisericii Creţulescu, este obligatorie pentru a se stabili cu claritate relaţiile între aşezare, curtea boierească şi lăcaşul de cult.

Note Bibliografice:

1, Chicideanu, I., Săpăturile arheologice de la biserica Târgului (Târgovişte) - 1973, Raport preliminar, Valahica, 5, Târgovişte, 1973, p. 75-79.


2, Cercetări inedite, P. Diaconescu, 1988-1990.
3, Cercetări inedite, P. Diaconescu, Gheorghe Olteanu – 2002.
4, Mihăescu, G., Cercetări arheologice în Târgovişte - Suseni, Valahica, Târgovişte, 12-13, 1980-1981, p. 121-122, 133-134.
5, Moisescu, Cr., Târgovişte. Monumente Istorice şi de Artă, Bucureşti, 1979, p. 95-97.
6, Chihaia, P., Monumente gotice în Târgovişte, Valahica, 1, Târgovişte, 1969, p. 34-37.
7, *** Călători străini despre ţările române, vol. V, Bucureşti, 1973, p. 213-216.
8. Moisescu, Cr., op. cit., p. 165-173
9. Fără a se putea încă verifica, ctitor ar putea fi chiar şi Stan, tatăl lui Radu Creţulescu (cf. Lecca, O, G, Familiile boiereşti române, Bucureşti, 2002, p. 366-367) Radu Gioglovan deşi admite împrumuturile de la Biserica Catolică îl vede drept ctitor pe Iordache Creţulescu (Gioglovan, R, Monumente gotice în Târgovişte, I, Valahica, 10-11, Târgovişte, 1978-1979, p. 157-161). De fapt Virgil Drăghiceanu este cel ce afirmă că biserica este ridicată în timpul lui Constantin Brâncoveanu de fica sa, Safta soţia marelui vornic Iordache Creţulescu (Drăghiceanu, V, "Călăuza monumentelor din judeţul Dâmboviţa, Târgovişte, 1907, p. 20). Problemele de datare se datorează şi atestării documentare târzii, de abia din 25 aprilie, 1760 (Potra, G, Tezaurul documentar al judeţului Dâmboviţa (1418-1800), Târgovişte, 1972, p. 386, doc. 890).

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO